RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE

Reprezintă un ansamblu standardizat de tehnici, manevre şi droguri

aplicate în scopul reanimării bolnavului aflat în oprire cardio-respiratorie
(moarte clinică).

Scopul resuscitării este de a livra artificial sânge oxigenat către paturile

vasculare sistemice, pentru a proteja funcţia organelor vitale şi pentru a crea
condiţii favorabile reluării circulaţiei spontane. Dacă resuscitarea cardio-
respiratorie nu este începută în timp util (secunde-minute), survin leziuni
celulare ireversibile, care marchează momentul instalării morţii biologice.
OPRIREA CARDIO-RESPIRATORIE: Absenţa respiraţiei şi circulaţiei
spontane.

OPRIREA CARDIO-CIRCULATORIE: Absenţa activităţii cardio-circulatorii

spontane.

MOARTEA CLINICĂ: Perioada de timp în care semnele vitale sunt absente, însă
oprirea cardio-respiratorie mai este reversibilă.

MOARTEA BIOLOGICĂ: Absenţa semnelor vitale care se asociază cu leziuni

celulare ireversibile.

MOARTEA CEREBRALĂ: Prezenţa de leziuni ireversibile (moarte neuronală) la

nivelul întregului creier şi la nivelul trunchiului cerebral.

STATUSUL VEGETATIV PERSISTENT: Pierderea funcţiilor scoarţei cerebrale

(pierderea funcţiilor de relaţie) cu păstrarea totală sau parţială a funcţiilor
trunchiului cerebral (a funcţiilor vegetative).
 FIZIOPATOLOGIA OPRIRII CARDIO-RESPIRATORII

• Oprirea primar respiratorie.

• Oprirea primar cardiacă.

• Oprirea concomitentă (în aceeaşi secundă) a respiraţiei şi

circulaţiei – extrem de rară.
 OPRIREA PRIMAR RESPIRATORIE (frecventa la sugar şi copil)

- Cordul se opreşte secundar: inima va continua să livreze sânge la ţesuturi un

interval variabil de timp (secunde-minute) până la epuizarea „rezervei” alveolare
de oxigen (PAO2), hipoxia miocardică ducând la oprire cardiacă. Intervalul de
timp în care se instalează oprirea cardiacă secundară opririi respiratorii depinde de:

• Nivelul PAO2 (presiune alveolară a oxigenului) înregistrat în momentul opririi

respiratorii.

• Nivelul PaO2 (presiunea arterială a oxigenului) înregistrat în momentul opririi

respiratorii.
• Rezerva funcţională cardiacă („rezistenţa” miocardică la hipoxie).

• ! Există un „interval de graţie” scurt în care activitatea cardio-circulatorie este

frecventă şi în care dacă resuscitarea respiratorie (ventilaţia artificială) este iniţiată
prompt, oprirea cordului este prevenită.
 CAUZE:
1. obstrucţia căilor respiratorii prin corpi străini;
2. depresia centrului respirator prin intoxicaţii;
3. paralizia musculaturii respiratorii prin curarizare;
4. înecul;
5. epiglotita;
6. traumatisme;
7. electrocutarea;
8. inhalarea de fum sau substanţe toxice;
9. infarctul acut de miocard;
10. comele.
 SEMNE CLINICE:
• absenţa mişcărilor repiratorii (apnee);

• mişcări toracice superficiale, rare, neregulate, însoţite de

mişcări de extensie ale capului (respiraţie agonică - gasping);
• alterarea stării de conştienţă (obnubilare, apoi comă);

• hipotonia musculară;

• cianoză/paloare.

• ! Instituirea imediată a ventilaţiei artificiale poate preveni

oprirea cardiacă.
 OPRIREA PRIMAR CARDIACĂ (frecventă la adult şi bătrân):
- reprezintă întotdeauna oprirea cardio-respiratorie de la început.
! Nu există un „interval de graţie” cu păstrarea respiraţiei.
CAUZE reprezentate de o suferinţă intrinsecă a cordului.
1. Tulburare acută de ritm, bloc atrio-ventricular.
2. Suferinţă coronariană (infarctul acut de miocard extins, afecţiuni
coronariene).
3. Tamponadă cardiacă.
4. Electrocutare .
5. Oprire cardiacă reflexă, vago-vagală (traumatisme).
6. Supradozare medicamentoasă (anestezice).
 SEMNE CLINICE (sunt semnele morţii clinice)
• absenţa pulsului la arterele mari (a. carotidă, a. femurală)
• absenţa stării de conştienţă (după 10-20")
• absenţa respiraţiei (sau gasping pentru câteva secunde) (după
30")
• tegumente palide sau cianotice
• pupile dilatate, areactive(după 60-90")
• ! Tratamentul de urgenţă constă în suplinirea artificială atît a
respiraţiei, cît şi a circulaţiei (ventilaţie artificială şi masaj
cardiac extern)
 OPRIREA CARDIACĂ SECUNDARĂ

CAUZE (reprezentate de cauze extracardiace)

1. Oprirea respiraţiei

2. Embolie pulmonară masivă

3. Hipovolemie acută

4. Şoc anafilactic

5. Temperaturi extreme

6. Acidoza metabolică

7. Dezechilibre electrolitice (hiper-hipopotasemie)

8. Leziuni nervoase centrale.

FORME ELECTRICE DE OPRIRE CARDIACĂ

– Fibrilaţia ventriculară

– Tahicardia ventriculară fără puls

– Activitatea electrică fără puls

– Asistolia
 Scopul imediat al RCR este reluarea circulaţiei spontane, iar
scopul final este supravieţuirea cu status neurologic intact.
FACTORI DE CARE DEPINDE SUCCESUL RCR
Succesul RCR depinde de numeroşi factori:
FACTORI CARE ŢIN DE VICTIMĂ
- cauza imediată a opririi cardio-respiratorii (înec, comă, infarct de
miocard).
- rezerva funcţională a diverselor sisteme şi organe (afecţiuni cronice
sau acute preexistente)
- sunt factorii cei mai importanţi, influenţează succesul resuscitării, nu
pot fi influenţaţi
 • FACTORUL TIMP
Există un „interval de resuscitabilitate”, interval de timp în care dacă manevrele de
resuscitare sunt începute prompt şi sunt efectuate corect şi eficient, sunt prevenite leziunile
structurale, ireversibile.

Intervalul de resuscitabilitate variază de la un ţesut la altul şi depinde de „rezistenţa”

la hipoxie, adică intervalul de timp caracterizat prin modificări funcţionale (reversibile),
fără leziuni structurale (ireversibile).

Cea mai sensibilă la hipoxie este celula corticală (cortexul cerebral şi cerebelos), care
suferă leziuni ireversibile la 2-5 minute de la oprirea cordului şi sistarea circulaţiei. Având
în vedere vulnerabilitatea neuronilor la hipoxie, primul scop al RCReste livrarea de sânge
oxigenat la organele vitale (creier) pentru a evita producerea leziunilor ireversibile
cerebrale, de aceea este importantă iniţierea precoce (în decurs de secunde) a suportului
vital bazal („resuscitare cu mâinile goale”).
 Menţinerea unui flux (perfuzii) cerebral „critic” pe toată durata RCR este un element
esenţial al succesului resuscitării şi al calităţii vieţii post resuscitare.

O parte dintre pacienţii care ajung la spital şi supravieţuiesc rămân cu leziuni

cerebrale postanoxice definitive: moarte cerebrală, status vegetativ persistent, diverse
grade de encefalopatie post anoxică (suferinţă cerebrală difuză).

! Recuperarea neurologică postresuscitare este un indicator al succesului

resuscitării.

Menţinerea în cursul RCR a unei perfuzii coronariene adecvate este esenţială pentru
conservarea potenţialului de resuscitabilitate al cordului în scopul reluării circulaţiei
spontane.

! Este important a se evita la maxim a întreruperile în efectuarea masajului cardiac

extern pe toată durata resuscitării.

Timpul de resuscitabilitate pentru celula hepatică este de 20-30 minute, pentru celula
retiniană este de 120 minute, şi pentru celula renală este de 180 minute.

! Factorul timp este esenţial pentru suscesul RCR, fiind preţioase chiar secundele.
• ”LANŢUL SUPRAVIEŢUIRII”

Este o metaforă introdusă în recomandările de RCR din

2000. Are 4 verigi:
• Acces precoce

• RCR precoce

• Defibrilare precoce

• Suport vital medicalizat precoce.

! Succesul RCR înseamnă prezenţa fiecăreia dintre verigi şi

instituirea precoce a acţiunii.
 ACCES PRECOCE: Recunoaşterea precoce a urgenţei şi alarmarea serviciului
medical de urgenţă.

RESUSCITAREA CARDIO - RESPIRATORIE PRECOCE: Iniţierea RCR în

primele secunde de la constatarea urgenţei.

DEFIBRILAREA PRECOCE: Aplicarea cât mai precoce a unui şoc electric extern.

Există defibrilatoare automate externe, deoarece defibrilarea precoce face parte din
SVB practicat de paramedici.

S-a demonstrat că în cazul opririi cardiace prin fibrilaţie ventriculară, aplicarea

defibrilării precoce în primele 3-5 minute , creşte rata de success cu până la 49-75%.

SUPORT VITAL AVANSAT (MEDICALIZAT) PRECOCE: Este efectuat de

personal medical. Iniţierea cît mai precoce, cresc şansele de succes al RCR.

! Este importantă anunţarea cât mai precoce a serviciului medical de urgenţă.

Paramedicii pot efectua primele două (în unele ţări, trei) verigi ale lanţului
supravieţuirii, în timp ce personalul medical efectuează ultimele două verigi (respectiv una).
 FACTORI CARE ŢIN DE RESUSCITATOR:

Succesul RCR depinde nu numai de iniţierea precoce

dar şi de efectuarea ei corectă cu eficacitate maximă.

Supravieţuirea unei alte alte persoane depinde în acele

momente de reanimator, de aceea RCR este o acţiune de
intensă încordare psihică şi fizică.

! Reanimatorul trebuie să aibă cunoştinţe teoretice şi

practice (antrenament pe manechin) corecte şi complete.
 FAZELE RCR
Resuscitarea cardio-respiratorie se efectuează la locul producerii evenimentului (oprirea cardio-
respiratorie sau orice stare patologică care poate degenera rapid în oprire cardio-respiratorie): mediu
spitalicesc sau în afara spitalului.

Rata de succes a RCR în ambele medii este similară.

Resuscitarea cardio-respiratorie are 2 faze:

SUPORTUL VITAL BAZAL (SVB)

• este „resuscitarea cu mâine goale”
• este efectuată la locul producerii evenimentului de către persoana/persoanele care vin primele în contact
cu victima (fie paramedici, fie personal medical) şi include:
• recunoaşterea semnelor de oprire cardio-respiratorie
• resuscitarea cardio-respiratorie
• defibrilarea automată externă.

Scopul principal al SVB este livrarea artificială a sângelui oxigenat către organele vitale (creier,
cord), pentru a evita instalarea leziunilor ireversibile şi pentru a crea/menţine condiţii de reluare a
circulaţiei spontane.

Menţinerea artificială a unei perfuzii cerebrale şi coronariene este esenţială în faza de SVB,
reluarea circulaţiei spontane în majoritatea cazurilor se face în faza de suport vital avansat (medicalizat).
 ETAPELE SUPORTULUI VITAL BAZAL

1. Scoaterea victimei din mediul periculos

2. Evaluarea stării de conştienţă
3. Alertarea serviciului medical de urgenţă (112)
4. Poziţionarea victimei
5. Eliberarea căilor aeriene
6. Evaluarea respiraţiei spontane (10 secunde)
7. Respiraţie artificială (2 ventilaţii)
8. Evaluarea pulsului (10 secunde)
9. Masaj cardiac extern (100/minut)
10.Continua secvenţa masaj: ventilaţie 30:2
11.Defibrilarea automată externă.
 SUPORTUL VITAL AVANSAT (SVA)
Este suportul vital medicalizat, efectuat întotdeauna de
personal medical.
Este faza în care se utilizează instrumentar, aparatură
medicală pentru menţinerea libertăţii căilor aeriene, pentru
ventilaţia artificială, pentru defibrilare.
Este faza în care se utilizează droguri
Este etapa tratamentului de suport după reluarea circulaţiei
spontane.

! Cu cât SVA este iniţiat mai precoce, cu atât şansele de succes ale
RCR cresc.
 ELIBERAREA CĂILOR AERIENE

Este esenţială pentru evaluarea respiraţiei spontane şi pentru efectuarea

ventilaţiei artificiale.

Hipotonia musculară asociată dispariţiei perfuziei tisulare, căderea

bazei limbii cu obstrucţia hipofaringelui şi căderea epiglotei care obstruează
laringele.
• În SVB

Eliberarea căii aeriene se face printr-o serie de manevre:

Hiperextensia capului plus ridicarea mandibulei (închiderea gurii)

Subluxaţia anterioară a mandibulei

Extragerea corpilor străini din cavitatea bucală (solide, lichide)

 În cazul în care există suspiciunea de fractură de coloană
cervicală, eliberarea căii aeriene se face prin:

Imobilizarea manuală a capului în poziţie neutră

Subluxaţia anterioară a mandibulei

Extragerea corpilor străini.

! Dacă subluxaţia anterioară a mandibulei cu imobilizarea capului în

poziţie neutră nu deschide eficient calea aeriană, prioritară este
eliberarea căii aeriene, deci se practică hiperextensia capului şi
ridicarea mandibulei.
• În SVA

Eliberarea şi menţinerea patenţei căilor aeriene se face

utilizând instrumente medicale.

- pipe orofarigiene/nazofaringiene ce îndepărtează baza limbii

- intubaţia traheală – metoda standard.

- metode alternative: masca laringiană, obturatorul esofagian,

combitubul, traheotomia.
 VENTILAŢIA ARTIFICIALĂ
• În SVB
Metode de ventilaţie artificială sunt:
- ventilaţia „gură la gură”
- ventilaţia „gură la nas”
- ventilaţia „gură la stomă”.
- ventilaţia artificială se face cu ajutorul aerului expirat al
resuscitatorului (concentraţia în O2 este de 16-17%). Ea începe cu
2 respiraţii artificiale, cu durata de 1 secundă fiecare, apoi se
continuă intercalat cu masajul cardiac extern în raport de 30
compresiuni: 2 ventilaţii.
Caracteristicile ventilaţiei artificiale:
- Reanimatorul face un inspir normal
- Insuflaţia trebuie să dureze o secundă
- Volumul curent trebuie să fie 500-600 ml.
- Trebuie să determine expansiunea evidentă a toracelui.
Frecvenţa trebuie să fie 10-12/minut.
! Evitarea hiperventilaţiei – importantă:
- creşte presiunea intratoracică, scade umplerea cardiacă şi scade eficienţa
masajului cardiac extern
- duce la insuflarea aerului în stomac, creşte riscul de regurgitare şi de
aspiraţie. Hiperinflaţia gastrică ridică diafragmul şi creşte presiunea
intratoracică.
• În SVA

Ventilaţia artificială se realizează cu:

- balon autogonflabil – conectat la masca facială, masca laringiană, combitub sau sonda de
intubaţie traheală. Ventilaţia artificială se realizează cu oxigen din aerul atmosferic
(concentraţie 21%), cu oxigen 100% (au un conector pentru alimentarea suplimentară cu
oxigen).

- aparat de ventilaţie mecanică

Caracteristicile ventilaţiei artificiale:

- Volum curent 6-8 ml/kg.

- Frecvenţa ventilaţiilor 8-10 min.

- Ventilaţia se face cu oxigen 100%.

- Ventilaţia se face fără PEEP.

- Nu se întrerupe masajul cardiac extern pentru ventilaţie.

 MASAJUL CARDIAC EXTERN

! Indicaţia masajului cardiac extern este absenţa pulsului la arterele mari.

Trebuie iniţiat în primele secunde de la constatare.

Nu are contraindicaţii.

Masajul cardiac extern constă în aplicarea de presiuni ritmice la

nivelul sternului pentru realizarea artificială a unui debit cardiac.

Masajul corect efectuat asigură aproximativ 25-30% din debitul

cardiac normal (suficient pentru a preveni leziuni celulare ireversibile).

În cazul opririi cardiace bruşte, în primele minute masajul cardiac este

mai important decât ventilaţia artificială, pentru că sângele mai are rezerve
de oxigen (PaO2). Pe măsură ce rezervele de oxigen se epuizează (minute),
ventilaţia artificială devine la fel de importantă ca şi masajul cardiac.
PARAMETRII masajului cardiac extern:

- Profunzimea comprimării sternale să fie de 4-6 cm la adult.

- Frecvenţa comprimării sternului este de 100/min.

- Durata comprimării şi decomprimării trebuie să fie egale.

- Revenirea completă a sternului la poziţia iniţială.

- Comprimarea sternului trebuie să fie ritmică.

- Evitarea maximală a întreruperilor în efectuarea masajului cardiac.

! Nu mai este recomandată verificarea eficienţei masajului cardiac extern prin

palparea pulsului la arterele mari, sincron cu compresiunea.

! Este recomandată verificarea pulsului pentru 10 secunde în absenţa masajului

cardiac extern pentru evaluarea absenţei/reluării circulaţiei spontane.
COMPLICAŢIILE MASAJULUI CARDIAC EXTERN:
- fracturi - costale

- sternale

- pneumotorax

- hemopericard

- hemotorax

- hemoperitoneu

- rupturi viscerale - pulmonară

- hepatică

- splenică

- gastrică

- aspiraţia conţinutului gastric.

 CĂI DE ADMINISTRARE A DROGURILOR ÎN RCR
• accesul venos periferic
– tehnica simplă, fără riscuri semnificative

– timp lung de circulaţie a drogurilor (ajung în compartimentul central al circulaţiei într-

un minut). După fiecare administrare a unui medicament este indicată administrarea
rapidă a 20-30 ml NaCl 0,9% şi ridicarea la verticală a membrului superior timp de 10-
20 secunde pentru creşterea vitezei de circulaţie a drogului .
– nu necesită oprirea masajului cardiac extern.

• accesul intraosos
– indicată atât la copil, cât şi la adult

– există truse medicale dedicate

– doza medicamentelor este similară cu cea din administrarea intravenoasă.

• accesul venos central
– timp scurt de circulaţie a drogurilor
– necesită întreruperea masajului cardiac extern
– timp lung de instalare, personal cu experienţă
– riscuri mari.

• administrarea endotraheală
– doză de 2-2,5 ori mai mare decât la administrarea intravenoasă
– administrarea se face prin instilare pe sonda traheală
– drogurile se diluează în NaCl 0,9% 5-10 ml
– 5 ventilaţii viguroase cu balonul autogonflabil
 DROGURI UTILIZATE ÎN RCR
• ADRENALINĂ
– catecolamina cu efecte α şi β stimulente şi efecte metabolice

– este indicată pentru efectul α vasoconstrictor. Produce vasoconstricţie în teritoriile

periferice (cutanat, subcutanat, renal, splahnic) cu centralizarea circulaţiei şi creşterea
TA diastolice. Creşte perfuzia coronariană şi cerebrală în cursul RCR.
– Este indicată în toate formele de oprire cardiacă

– Doza indicată: 1mg în bolus IV/IO (intravenos/intraosos) la fiecare 3-5 minute. Nu mai
sunt indicate dozele mari sau crescânde cu excepţia cazurilor de intoxicaţie cu β –
blocante sau inhibitori ai canalelor de calciu
– Nu are o doză maximă (va fi administrată atât timp cat se efectuează RCR)

– Efecte nefavorabile: efectele β – stimulante cardiace şi efecte metabolice

(hiperglicemie). Administrarea încetează în momentul reluării circulaţiei spontane
– Pentru administrarea endotraheală doza este de 2-2,5 mg
• VASOPRESINA

– drog vasoconstrictor nonadrenergic, induce

vasoconstricţie coronariană şi renală

– este indicat în toate formele de oprire cardiacă

– este indicat să înlocuiască prima sau a doua doză de

adrenalină

– doza este 40 U IV/IO.

• ATROPINA
– drog parasimpaticolitic

– reversează scăderea frecvenţei cardiace, scăderea rezistenţei vasculare periferice şi a

TA induse colinergic
– indicată în asistolie şi activitatea electrică fără puls

– doza: 1mg IV/IO în bolus la 3-5 minute max. 0,04mg/kg

• XILINA
– drog antiaritmic cu efect pe etajul ventricular

– indicată în fibrilaţia ventriculară/tahicardia ventriculară fără puls

– doza iniţială 1-1,5 mg/kg, apoi 0,5-0,75 mg/kg la 5-10 minute până la o doză maximă
de 3 mg/kg.

• AMIODARONA

• SULFATUL DE MAGNEZIU

• BICARBONATUL DE Na.
ALGORITMUL DE RESUSCITARE CARDIO-RESPIRATORIE (după American Heart
Association Guidelines for Cardiopulmonary Ressucitation and Emergency
Cardiovascular Care).
 PARTICULARITĂŢILE RCR ÎN CIRCUMSTANŢE SPECIALE

Algoritmul de RCR are particularităţi în funcţie de

vârstă:
• Nou-născut - imediat după naştere şi până la externarea
din spital
• Sugar – până la 1 an

• Copil – de la 1 an până la vârsta pubertăţii (12-14 ani)

• Adult – de la vârsta pubertăţii – indefinit.

MANEVRA ADULT COPIL SUGAR
CALEA AERIANĂ HIPEREXTENSIA CAPULUI – RIDICAREA MANDIBULEI
(SUSPICIUNE FRACTURĂ CERVICALĂ – SUBLUXAŢIA
MANDIBULEI)
VENTILAŢIE - iniţial 2 resp-1sec/resp. 2 resp.-1sec/resp.
Ventilaţie fără masaj 10-12 ventil/min. 12-20 ventil/min.
cardiac
Ventilaţie cu protezarea 8-10 ventil/min.
căii aeriene
Obstrucţie prin corp străin Presiune abdominală Bătăi pe spate, presiune toracică
CIRCULAŢIE – Artera carotidă Arteră brahială/femurală
verificare puls < 10sec.
Locul masajului Jumătatea inferioară a sternului Sub linia intermamelonară
Între mameloane
Metoda Apasă tare şi Podul unei palme Podul unei 2-3 degete/circumferenţial în jurul
repede Cealaltă deasupra palme toracelui (2 resuscitatori)
Permite revenirea Sau ca la
completă adult
Profunzimea masajului 4-6 cm ⅓-½ din grosimea toracelui
Frecvenţa masajului 100/min.
Raportul masaj/ventilaţie 30:2 30:2 (1 resuscitatori)
1 sau 2 resuscitatori 15:2 (2 resuscitatori)
Defibrilarea automată Padele de adult Padele de Nu este recomandată la < 1 an
externă copil
• PARTICULARITĂŢILE RCR ÎN SVB la copil/sugar

– Evaluarea stării de conştienţă prin răspunsul la percuţia uşoară a victimei: prezenţa/absenţa

răspunsului prin cuvinte, sunete, mişcări (copil), prin mişcări (sugar)
– Se execută RCR pentru 2 minute (5 cicluri 30:2)

– Se face activarea serviciului medical de urgenţă („112”)

– Ventilaţia artificială „gură la gură” sau „gură la nas”, cu durata de 1 secundă, cu volum curent cât să
producă ridicarea toracelui
– Frecvenţa ventilaţiei artificiale : 12-20/minut fără masaj cardiac extern în caz de oprire respiratorie
cu activitate cardio-circulatorie prezentă; 10-12/minut combinată cu masaj cardiac extern în caz de
oprire cardio-respiratorie
– În cazul obstrucţiei căilor aeriene superioare se indică presiunea abdominală (la copil), 5 percuţii pe
spate şi apoi 5 presiuni toracice bruşte (sugar). Nu este indicată extragerea cu mijloace improvizate
(degetul) pentru că se poate produce împingerea şi mai profundă a corpului străin în căile aeriene.
- Evaluarea pulsului se face prin palparea arterei carotide sau femurale (copil), prin palparea arterei
brahiale sau femurale (sugar)

- În caz de brahicardie severă (< 60/minut) şi în prezenţa semnelor de hipoperfuzie tisulară (cianoză,
paloare, lipsa răspunsului) se începe masajul cardiac extern.

- Masajul cardiac extern:

– la copil se face cu ambele mâini (ca la adult) sau cu podul palmei de la o mână, plasate/plasat pe
jumătatea inferioară a sternului (între mameloane)
– la sugar se face cu 2-3 degete plasate pe jumătatea inferioară a sternului (imediat sub linia
intermamelonară (în cazul unui singur reanimator) şi circumferenţial în jurul toracelui (în cazul a doi
resuscitatori).
– Frecvenţa compresiunilor sternului este de 100/minut; profunzimea compresiunilor ⅓-½ din
diametrul antero-posterior al toracelui
– Raportul masaj/ventilaţie este de 30:2 cu un resuscitator, 15:2 cu 2 resuscitatori, cu întreruperea
masajului pentru ventilaţie
– Defibrilarea automată externă este indicată la copil (se folosesc padele de copii) şi este
contraindicată la sugar.
 Medicaţie Doza IV Doza IT
Adrenalina 0,01 mg/kg 0,1 mg/kg
Atropina 0,02 mg/kg 0,03 mg/kg
Xilina 1 mg/kg 2-3 mg/kg
Glucoza 0,5 mg/kg -
Clorura de calciu 10% 20 mg/kg -

Doză IV – doză intravenoasă

Doză IT – doză intrataheală
• PARTICULARITĂŢILE RCR ÎN SVB LA GRAVIDA

– Gravida va fi plasată în decubit lateral stâng, apoi rotită spre spate cu 15-30. Se va
plasa sub flancul şi fesa dreaptă o pătură sul pentru a menţine poziţia obişnuită

– Gravida va fi plasată în decubit dorsal când sunt mai mulţi reanimatori, unul dintre
aceştia va aplica presiune manuală asupra uterului pentru a-l deplasa spre stânga
– Volumele de insuflaţie şi presiunile de insuflaţie în cursul ventilaţiei artificiale trebuie
să fie mai mici (există risc de regurgitare!), dar eficiente (să producă ridicarea
toracelui)
– Este indicată manevra Selick (aplicarea presiunii pe cartilajul cricoid laringian – mărul
lui Adam) pentru a preveni regurgitarea şi aspiraţia (gravida este considerată cu
stomacul plin).
– Masajul cardiac se face în ⅓ mijlocie a sternului (în dreptul liniei intermamelonare).