UN VEAC DE SONICITATE

de Alexandru Mironov

Ca să vă vorbesc descpre „colegul meu de liceu” Gogu Constantinescu, caut întâi o metaforă
pentru a explica difracţia. O ilustrez cu o întâmplare de la metrou, la staţia Eroilor, într-un
moment calm al zilei, dimineaţa, când societatea bucureşteană torcea încetişor, viaţa de zi cu zi.
Pe cele trei peroane, călătorii obişnuiţi ai acelei ore, la care se adaugă la un moment dat o tânără
împingând un cărucior, cu un băieţel de vreo trei ani de mână şi cu un căţeluş în lesă. Calm, calm.
Brusc însă lucrurile se precipită. Tânăra introduce tichetul de călătorie în fantă, băieţelul îşi ia
avânt, împinge bara şi o ia la fugă pe culoar blocând intrarea mamei. Câinele se smulge din lesă
şi îşi urmează prietenul, tânăra mămică începe să ţipe, casiera de la ghişeul de bilete se repede
să-i deschidă calea, în drum îşi dărâmă ghereta, câinele latră, băieţelel se pune pe urlat, lumea
începe să se mobilizeze. O doamnă îl arestează pe fugar, mai greu stau lucrurile cu căţelul, se
organizează pe peroane grupuri care să-l căpăcească, căţeluşul e zglobiu... Băieţelul îi este
înapoiat mamei, cineva aduce şi căruciorul, în sfârşit e prinsă şi fiara, grupul se reface, oamenii
se întorc la peroanele lor, harababura încetează. Nu trecuseră mai mult de 30 de secunde de la
tentativa de evadare a celor doi şi lucrurile se aşează în albia lor. Viaţa continuă. Societatea
tocmai traversase un moment de difracţie socială şi se întoarcea la viaţa normală a unei dimineţi
bucureştene. Se respectase, în plan social, o lege a Fizicii numită „difracţia luminii”: Când o rază
de lumină întâlneşte un obstacol, fotonii se desprind, raza se „despleteşte”, apoi, obstacolul
trecut, fotonii se reaaşează, raza se recompune.

Ca să vă vorbesc despre Sonicitate, încep prin a vă spune că legile Creatiivităţii, Invenţiei, Inovaţiei
trec prin acelaşi fenomen. Intervin la un moment dat – generate de obstacol, de minţile
oamenilor, de fenomenele naturii, de creatorul care vrea să schimbe lumea – apoi societatea se
reaşează ân drumul său, preluând – sau nu – tentativa de schimbare. „Colegul de liceu” despre
care vreau să vorbesc, marele inventator Gogu Constantinescu a absolvit Liceul „Carol I” din
Craiova în anul 1900, cu şase decenii înaintea mea şi am îndrăzneala să-l consider coleg pentru
că de fiecare dată când intru în holul mare al Colegiului Naţional „Carol I” (pe vremea mea se
numea „Nicolae Bălcescu”) o placă de marmură de pe perete îmi reaminteşte că aici, în liceul
meu, a învăţat un mare creator, unul dintre uriaşii care, în 1926 era socotit în categoria de
„schimbători -de -lume”, alături de Einstein, Edison, Alexander Graham Bell (Vezi imaginea).

Care sunt faptele de arme ale acestui acum aproape uitat erou al culturii româneşti? Nenumărate
sunt, căci de la absolvirea Şcolii Naţionale de Drumuri şi Poduri, tânărul Gogu Constantinescu s-a
lansat în bătălii pentru schimbarea lumii – în 1913 avea deja 13 brevete de invenţii, ocupându-
se, între altele, de perfecţionări în motorul clasic, de betonul din construcţiile de poduri dar,
înainte de orice, de ceea ce istoria va numi Teoria Sonicităţii. De unde i s-a tras marea idee? De
la lecţiile de pian pe care i le dăduse mama lui şi de la cele de matematică ale profesorului
Gheorghe Constantinescu, tatăl său şi director al Liceului „Carol I”. Va scrie mai târziu că
„Vibraţiunile muzicale sunt o problemă de transmisiune de energie” şi că ele „pot fi transformate
în energie mecanică” (am preluat citatul din cartea „Inginerul Gogu Constantinescu, un savant de
dimensiune planetară”, autori Alexandru Măruţă şi Sorin Mihăilescu, apărută la Editura Contrast).
Tânărul oltean Gogu Constantinescu are încă din facultate ideea că lichidele sunt compresibile
(deşi tradiţia spunea că nu -şi se transformase în dogmă) şi, în consecinţă, bazându-se pe
compresibilitate, elasticitatea lichidelor poate fi exploatată mecanic.

Încă nu începuse Primul Război Mondial când tânărul inginer se lansa în experimente originale,
în construirea de aparate sonice şi în elaborarea unei teorii care, cum spuneam, îl va catapulta
pe la mijlocul deceniului al treilea al secolului XX în areopagul figurilor ilustre ale Cunoaşterii.
Motorul sonic va fi obiectul de cercetare de căpătâi al inginerului Constantinescu şi, dacă la
început se prezintă doar ca o invenţie precoce şi bizară, după setul de legi pe care cu încetul le va
elabora şi, mai ales, după experimentele ingenioase, Sonicitatea îşi găseşte loc la masa fesivă a
lumii ca o ştiinţă originală şi unică, de sine stătătoaere ,care îşi reclamă drepturile ei in creierele
Sapiens.

Sonicitate înseamnă transmisia prin vibraţii, postulează inginerul român, desprinzându-se de

lucrările lui Raleigh şi Helmholtz. După părerea lui, „Undele dintr-un tub cu lichide sunt
logitudinale şi pot fi comparate cu curentul electric alternativ”. „Nu va fi nici un fel de bătălie între
sonicitate şi electricitate, hotărăşte el, dar motorul meu sonic poate concura cu cel electric (care,
nota beme, începuse deja sa cucerească industriile vremii). Părăseşte Bucureştiul şi pleacă în
Anglia pentru a-şi pune la punct teoria, pentru a desfăşura experimente care vor schimba modul
de transmitere a energiei şi pentru a construi motoare, susţine el- net mai eficiente decât
puzderia de maşinării cu care mai ales americanii umpleau lumea. Cu puţin înaintea Primului
Război are chiar curajul să-i facă o vizită faimosului Thomas Alva Edison, în SUA, şi să-i propună
colaborarea: Sonicitatea poate lucra în combinaţie cu electricitatea şi ieftini drastitic aparatele şi
tranmisia de energie. La Menlo Park, bârlogul lui Edison, dă însă peste un adversar: americanul
nu crede în compresibilitatea lichidelor, este opac la demonstraţia matematică a inginerului
român, dar mai ales nu are interes să-şi bată cuie în talpă promovând (şi provocând) un nou
concurent (avea şi aşa destulă bătaie de cap cu doi electricieni americani, originalul Tesla şi
rapacele Westinghouse, care, în numele curentului alternativ, îndrăzniseră să atace curentul
continuu). Aşa că nu este interesat de propunerile românului. Dezamăgit, Gogu Constantinescu
se întoarce în Anglia, găseşte un loc în care să-şi continue experimentele; primeşte o mulţime de
vizite de la confraţi şi industriaşi dar se izbeşte mereu de prejudecata că „lichidele nu sunt
compresibile”. Norocul îi va surâde înainte de îcheierea războiului, pentr că Royal Air Force are
nevoie de o mitralieră specială şi pentru că militarii nu au habar că „lichidele nu sunt
compresibile”. Folosind un motor sonic creaţie proprie, inginerul român realizează „mitraliera cu
pas” care poate trimite gloanţe printre palele elicei avionului. Va primi comenzi pentru 50.000 de
aparate, va realiza peste 40.000, contribuind decisiv, după părerea experiţilor de la RAF, la
scurtarea războiului. Are deja statură, ceea ce îi permite să publice în limba engleză „Teoria
Sonică”.

Ce înseamnă, în mare Sonicitatea? Îl cităm pe autor: „Transmisiunea energiei prin unde sonice se
face prin unde logitudinale care circulă într-un mediu lichid. Vibraţiile se produc fie prin pistoane
care se mişcă alternativ într-un cilindru, fie prin diafragme care oscilează sau prin alte mijloace...
O undă care circulă printr-o ţeavă poate fi considerată drepr curent sonic monofazat...
Transmisiunea sonică se face prin apă (cu viteză de 1500 de metri pe secundă) prin alte lichide
sau prin aer... Practic, în cazul motorul sonic se foloseşte un mediu care nu se mişcă din poziţia lui
medie dar vibrează continuu... Asemănarea cu electricitatea este dată de patru parametri:
capacitatea, inducţia, rezistenţa şi pierderile (electrice / sonice)... Concret, motoarele sonice
constau din pistoane ce vibrează şi piese mecanice care se învârtesc; mai uşoare şi mai ieftine
decât cele electrice, pot fi sincrone, asincrone, monofazate, bifazate, polifazate, cu colectori etc.
– „favoritul lui Gogu Constantinescu fiind motorul sonic trifazat. Dezvăluie în cartea sa că
„Secretul motorului sonic este ca lungimea conductei prin care se transmite semnalul să fie un
multiplu de unde sau semiunde care se nasc în mediu lichid; transmisia se face printr-un piston
care comprimă lichidul, o butelie-condensator în comunicaţie cu cilindrul, o conductă şi un motor”.

„Un curent sonic este un curent hidraulic alternativ” va declara în 1919 la conferinţa susţinută în
faţa colegilor de la Şcoala de Drumuri şi Poduri, unde face o demostraţie de mare spectacol,
arătând că se poate transmite căldura la distranţă... printr-un tub cu apă rece! „Energia care se
pune în generator (sonic) se transformă în căldură transportată sub formă de energie sonică de
la generator la tub prin apa care nu se încălzeşte pe parcurs ci numai vibrează”. Conferinţa a fost
un mare succes, oamenii de ştiinţă români întâlneau un mare creator de tehnică, cu statură
europeană deja consolidată. Totuşi, sonicitatea îşi făcea drum prea încet, deşi un alt român,
inginerul Ion Bazgan, o va aplica în forajul petrolier, cu uriaş succes, brevetând tehnologia (
succesul a fost instantaneu şi cu profit uriaş,dar marile companii petroliere (americane) nu au
plătit niciodată familiei Bazgan drepturile de proprietate intelectuală, un proces internaţional
fiind şi acum în desfăşurare, susţinut de inginerul Ion Bazgan, fiul inventatorului.)
Apoi, cumva, Sonicitatea s-a stins... Motoare sonice sunt încă în funcţiune, dar fenomenul nu a
atins amploarea pe care inginerul Gogu Constantinescu, devenit, spre sfârşitul vieţii membru de
onoare al Academiei Române şi-o dorise. Fenomenul „difracţie socială” despre care vorbeam la
început a instaurat, ca fudndament al civilizaţiei noastre, electricitatea. Societatea avansează însă
în salturi, raza progresului întâlneşte obstacole, le evită, pentru ca, mai târziu, să-şi ia seama şi să
(re)îmbrăţişeze marile idei. Aşa că eu cred că veacul de singurătate al Sonicităţii nu s-a încheiat.
Socnicitatea a rămas la linia orizontului. O buclă a razei prrogresului o poate însă învălui oricând,
preluând motoarele sonice pentru astronavele, aparatele şi maşinăriile în care electricitatea
poate fi periculoasă. Gogu Constantinescu va câştiga bătălia, poate prin 2040-2050, iar
sonicitatea îşi va consolida poziţia de idee capitală a Omenirii.