Tema 16: Investiţiile şi comportamentul investiţional în economia de piaţă

16.1. Investiţiile – concept, structură, rol, factori de influenţă

16.2. Multiplicatorul şi acceleratorul investiţional

16.1. Investiţiile – concept, structură, rol, factori de influenţă

Cea mai mare a PIB-ului este destinată consumului, iar partea din PIB care rămîne se
economiseşte şi poate îmbrăca, ulterior, forma de investiţii. Avînd efect întîrziat supra consumului şi
nivelului de trai, investiţiile sînt acea punte care leagă prezentul cu viitorul, deoarece investiţiile făcute
astăzi generează creşterea posibilităţilor de producţie pentru ziua de mîine.
Investiţiile – prezintă mijloacele monetare utilizate pentru creşterea şi perfecţionarea capitalului
productiv al întreprinderii.
Investiţiile prezintă totalitatea cheltuielilor anuale făcute pentru menţinerea, precum şi pentru
creşterea potenţialului productiv al întreprinderii.
În cadrul procesului investiţional se urmăreşte atingerea următoarelor obiective:
a. achiziţia de echipament variat pentru diversificarea producţiei şi menţinerea dimensiunilor pieţii;
b. achiziţia unui volum mai mare de echipament pentru creşterea masei profitului obţinut;
c. achiziţia unui echipament mai productiv pentru creşterea profitului unitar.
În funcţie de sensul mai larg sau mai restrîns ce se atribuie noţiunii de investiţii există o mulţime de
forme sub care acesta se realizează efectiv. Din acest motiv în delimitarea categoriilor de investiţii se
utilizează următoarele criterii de clasificare:
I. După forma de proprietate:
a. investiţii private;
b. investiţii publice.
II. După rolul în dezvoltarea economică:
a. investiţii de modernizare a capitalului fix existent;
b. investiţii de expansiune a capacităţilor prezente de producţie;
c. investiţii pentru formarea de noi capitaluri;
d. investiţii de înlocuire a capitalului fix uzat;
e. investiţii strategice pentru ocuparea poziţiilor dorite pe piaţă.
III. După domeniile în care se efectuează:
a. investiţii de capital uman;
b. investiţii cercetare-dezvoltare;
c. investiţii în infrastructură;
d. investiţii în ramurile economiei naţionale.

1
 IV. După natura lor:
a. investiţii reale – realizate în capital real (utilaj);
b. investiţii financiare – realizate prin plasamente în anumite titluri de valoare.
V. După purtătorul investiţiei:
a. investiţii individuale – realizate de menaje, întreprinderi, societăţi;
b. investiţii globale (agregate) – realizate la nivel naţional.
VI. După locul de efectuare:
a. investiţii interne;
b. investiţii externe.
VII. După modul de formare şi folosire a bunurilor de capital:
a. investiţii nete – mijloacele monetare utilizate pentru achiziţia de echipament nou suplimentar;
b. investiţii brute – mijloace monetare necesare pentru achiziţia de echipament nou suplimentar,
precum şi înlocuirea capitalului uzat:
Ib = ∑ In + A(Kfix)
Dacă investiţiile nete sunt mai mari ca 0, atunci economia se află în expansiune, iar dacă
investiţiile sunt mai mici ca 0, atunci economia se află în stagnare.
Pentru efectuarea actului investiţional agentul economic poate utiliza 2 categorii de resurse:
1. Surse interne, care au la bază procesul de autofinanţare ce are ca rezultat obţinerea de mijloace
monetare din profit şi amortizare, utilizîndu-se, de regulă pentru efectuarea investiţiilor de înlocuire;
2. Surse externe, mijloacele monetare atrase din exterior în urma împrumuturilor bancare, emiterea
de acţiuni şi obligaţiuni, deseori fiind utilizate pentru efectuarea de investiţii nete.
În dependenţă de sursa de finanţare a procesului investiţional, agentul economic poate apela la 2
categorii de strategii investiţionale:
a. În cazul utilizării surselor interne. Dacă agentul economic decide de a-şi finanţa singur
investiţia, prin intermediul procesului de autofinanţare, atunci el va compara profitul obţinut în urma
investiţiei efectuate cu cîştigul pe care l-ar fi putut obţine, dacă ar fi plasat resursele monetare destinate
investiţiei în exteriorul investiţiei (la bancă). Dacă profitul obţinut în urma investiţiei va fi mai mare
decît cîştigul obţinut în exterior, atunci agentul economic va efectua investiţia, şi invers.
b. Dacă utilizează surse externe. Dacă agentul economic decide de a-şi finanţa investiţia din
exterior, atunci el va compara nivelul ratei dobînzii cu nivelul ratei randamentului investiţiei, care se
determină ca raport dintre profitul viitor al investiţiei şi costul investiţiei.

rRI = Profitul viitor al invest. / Costul investiţiei sau

rRI = (Profitul viitor al invest. / ∑ I) x 100 %

2
 Dacă rata randamentului investiţiei va fi mai mare decît rata dobînzii, atunci agentul economic va
efectua investiţia, iar dacă rata randamentului investiţiei va fi mai mică decît rata dobînzii, atunci
agentul economic nu va efectua investiţia.
Decizia de investire aparţine, în principal, întreprinzătorului, ea fiind stimulată de xistenţa unor
ocazii favorabile de investire a capitalului acumulat, ca:
a. conjuncturi favorabile ale pieţii;
b. apariţia de noi produse;
c. descoperirea de noi resurse;
d. cucerirea de segmente noi de piaţă.
Dar în cea mai mare parte opţiunea investitorilor este determinată de următorii factori:
1. Legea înclinaţiei spre investiţii (a 2-a lege psihologică a lui J. M. Keynes), care afirmă că:
întreprinzătorii sunt dispuşi să investească doar în cazul cînd eficienţa marginală a investiţiilor noi va
fi mult mai mare decît nivelul ratei dobînzii la bancă.
2. volumul economiilor, relaţie directă;
3. nivelul ratei dobînzii, relaţie indirectă;
4. nivelul profitului investiţiei, relaţie directă;
5. costul investiţiei, relaţie indirectă;
6. cererea pentru viitoarele produse, relaţie directă;
7. nivelul ratei impozitelor, relaţie indirectă;
8. nivelul inflaţiei în societate, relaţie indirectă;
9. previziunile şi optimismul întreprinzătorului, relaţie directă.

16.2. Multiplicatorul şi acceleratorul investiţional

Corelaţia, care se formează în economie între consum, economii, investiţii, cantitatea produsă şi
venit se exprimă şi se analizează cu ajutorul principiului multiplicatorului şi acceleratorului.
Principiul multiplicatorului.
Multiplicatorul – un proces economic general, care arată că creşterea unei mărimi economice
oarecare generează o sporire mult mai mare a altei mărimi.
Multiplicatorul exprimă interacţiunea care se formează între creşterea venitului şi creşterea investiţiilor,
sub forma unui coeficient de amplificare (k), ce arată cu cît creşte venitul la creşterea cu o unitate a
investiţiilor.
k = ∆Y / ∆I, ∆Y = k x ∆I, dacă înlocuim ∆I = ∆Y - ∆C, obţinem
k = ∆Y / (∆Y - ∆C), iar dacă împărţim la ∆Y, avem k = 1 / (1 – (∆C / ∆Y)) sau
k = 1 / 1 - c' sau k = 1 / s' , unde
s' = 1 - c'

3
Potrivit acestor 2 relaţii k = 1 / 1 - c' sau k = 1 / s' , valoarea multiplicatorului este cu atît mai mare cu
cît înclinaţia marginală spre consum c' este mai mare sau cu cît înclinaţia marginală spre economii s'
este mai mică.
Principiul acceleratorului:
Creşterea Cererii de bunuri atrage mărirea producţiei şi ridicarea gradului de utilizare a capacităţilor de
producţie în ramurile în care produc aceste bunuri. La un moment anumit stocul de capital devine
insuficient şi apare necesitatea efectuării de investiţii noi pentru a face faţă cererii suplimentare de
bunuri de consum. În cazul acestor împrejurări intră în acţiune principiul acceleratorului.
Acceleratorul, explică faptul că o variaţie a cererii de bunuri de consum antrenează o modificare şi
mai mare a cererii de bunuri de investiţii.
a = ∆I / ∆C => ∆I = a ∆C
Mecanismul acceleratorului funcţionează numai atunci cînd firmele au o rată înaltă de utilizare a
capacităţilor de producţie. Dacă sunt capacităţi nefolosite, cererea suplimentară de bunuri de consum
poate fi satisfăcută prin atragerea acestora în circuitul de producţie.
Cele 2 mecanisme accelerator şi multiplicator, se află într-o dependenţă reciprocă. Cînd în
economie are loc o creştere a cererii de bunuri, iar capacităţile de producţie sunt folosite integral, intră
în acţiune principiul acceleratorului, care determină creşterea investiţiilor. Acestea la rîndul lor atrag o
creştere a venitului, potrivit mecanismului de multiplicare. Mărirea venitului are ca efect creşterea
cererii pentru noi investiţii, cauzată de mecanismul acceleratorului, care vor aduce venituri
suplimentare.
Astfel, prin acţiunea celor 2 mecanisme creşterea economică se autoîntreţine, cu condiţia
promovării progresului tehnic şi a asigurării resurselor necesare dezvoltării economiei.
accelerator
∆I = a ∆C
Sporirea Crearea Sporirea
autonomă a venitului şi investiţiilor
investiţiilor a
consumului
Venit Investiţii
Efect
Efect accelerat multiplicator
multiplica-
tor
∆Y = k x ∆I

Figura 16.1. Relaţia multiplicator-accelerator Figura 16.2. Interacţiunea multiplicator-accelerator în

economie