NECESITATEA, ROLUL ȘI

STIMULAREA CREATIVITĂŢII

ABILITĂŢILOR PRACTICE ÎN

DEZVOLTAREA PREȘCOLARULUI

MIC
MOTO: ,,Aud şi simt,văd şi înţeleg,fac şi ţin minte!,,

Pentru a se adapta noilor condiţii de viaţă, copiii de azi trebuie să fie creativi, iar
creativitatea la copiii preşcolari se poate stimula prin multiple căi şi mijloace variate.

Copilul se naşte cu capacitatea de a învăţa, dar şansa supravieţuirii, a umanizării şi

socializării lui depinde de contactul cu adultul, de mediul educaţional. Tot ceea ce poate
realiza o fiinţă umană depinde de învăţare, exerciţiu, muncă si creaţie. Niciodată nu este prea
târziu pentru cunoaşterea, stimularea, educarea şi dezvoltarea creativităţii.

Grădiniţa devine primul mediu organizat de maximă valorificare a resurselor multiple ale
copiilor, de stimulare a acestora. Copilul este prin natura sa un spirit creativ, datorită imensei
sale curiozităţi, a freamătului permanent pentru a cunoaşte ceea ce se petrece în jurul său.

Preşcolaritatea este apreciată tot mai mult, ca vârsta care cuprinde cea mai importantă
experienţă educaţională din viaţa unei persoane, pe parcursul ei înregistrându-se ritmurile
cele mai pregnante în dezvoltarea personalităţii umane şi una din cele mai semnificative
achiziţii cu ecou evident pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale. De aceea nu putem face
abstracţie de una din dimensiunile esenţiale pentru întreaga dezvoltare şi afirmare a
personalităţii – creativitatea. Văzută prin prisma personalităţii, creativitatea capătă sensul de
potenţial creativ, de sumă de însuşiri sau factori psihici ai unor viitoare performanţe.
Educatoarei îi revine misiunea de a depista de timpuriu posibilităţile creative ale
copiilor şi de a crea condiţii optime de dezvoltare. Aşa cum muzica ne învaţă să ascultăm iar
pictura ne învaţă să privim, activitatile practice ne învaţă să acţionăm, să găsim calea spre
rezolvarea problemelor practice.

Locul activităţilor practice în formarea personalităţii copiilor rezultă în mod obiectiv din
adevărul: ,,Aud – uit, văd – ţin minte, acţionez – înţeleg’’.
 Activităţile practice desfăşurate cu copiii au constituit una dintre modalităţile de
cunoaştere a copilului, a individualităţii fiecăruia şi am reuşit să promovez independenţa în
gândire, în creaţie şi acţiune, în raport cu interesele şi aptitudinile fiecăruia. Stimularea
potenţialului creativ prin activităţile practice se bazează pe următoarele principii:

- asigurarea conexiunii între diferitele categorii de activităţi în cursul zilei;

- stimularea potenţialului creativ al copiilor în realizarea unor lucrări, utilizănd cu
precădere materiale din natură;

- interdisciplinaritatea în cadrul activitaţilor practice.

Activităţile practice trebuie corelate cu celelalte activităţi din grădiniţă pentru a contribui
la stimularea potenţialului creativ, iar natura şi materialul bogat de care dispunem constituie
un punct de plecare în activitatea de creaţie.

În cadrul activităţilor practice, materia primă de bază cu care lucrează copiii o constituie
materialul din natură. Natura oferă copiilor materiale variate şi interesante, a căror observare,
colecţionare, sortare, conservare şi prelucrare contribuie la lărgirea orizontului de cunoştinţe,
la perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor, la stimularea creativităţii. Pentru a stimula
potenţialul creativ al copiilor prin activităţilae practice utilizănd materiale din natură, am
parcurs cu aceştia mai multe etape:

Etapa I - etape de pregătire a activitaţilor practice în care copiii participă direct la

strângerea materialelor din natură în cadrul unor activităţi şi plimbări. Profunda lor
concentrare în activitatea de a aduna cele mai reuşite materiale din natură a însemnat pentru
ei o intensă activitate de observare, de analiză, de selecţie a materialelor. Copiii au adunat
frunze de diferite forme, culori şi mărimi, castane, conuri de brad, ghindă, crenguţe uscate,
pietre, etc. Analizând frunzele castanului şi-au imaginat că ar semăna cu palma unei mâini cu
degetele răsfirate, cu creasta cocoşului din ,, Punguţa cu doi bani’’, cu rochiţa păpuşii.
Castanele în învelişul lor ţepos ar putea fi buzdugane pentru zmei, arici, etc. În natură copiii
se manifestă deosebit, sunt mai activi, cu o permanentă bună dispoziţie şi cu un imens
neastâmpăr specific vârstei.

Etapa a II a este etapa în care am efectuat intuirea materialului confecţionat de către copii
prin manipulare, pentru antrenarea analizatorilor şi formarea reprezentărilor prin jocuri
senzoriale. Primul mijloc prin care copilul descoperă lumea îl constituie organele de simţ. El
vede, apucă, miroase, gustă. Astfel acumulează experienţă, iar cunoaşterea reală a
materialelor din natură e condiţionată de claritatea şi precizia senzaţiilor şi percepţiilor. De
aici reiese necesitatea organizării unor jocuri senzoriale specifice vârstei: ,, Săculeţul
fermecat’’, ,, Ce ştii despre mine?’’, ,, Să facem ordine’’, etc. Aceste jocuri senzoriale pot fi
utilizate cu succes pentru trezirea, stimularea şi dezvoltarea interesului de a cunoaşte, interes
ce devine o ,, pârghie’’ psihologică pentru stimularea creativităţii.

Etapa a III a constă în perfecţionarea deprinderilor practice şi stimularea potenţialului

creativ al copiilor. Experienţa a dovedit că lucrându-se prea des după şablon, copiilor li se
limitează posibilitatea dezvoltării imaginaţiei şi gândirii. Prin diversitatea formelor, a
coloritului şi a posibilităţilor de îmbinare a materialelor din natură se deschide câmp larg
manifestării imaginaţiei. Permanent i-am stimulat pe copii să confecţioneze jucării din
materialele colecţionate de ei sau pe care le puneam eu la dispoziţie. Valorificând castane,
ghindă, nuci, frunze uscate, seminţe, sâmburi, pene, pietricele, etc. copiii au confecţionat în
manieră proprie multe obiecte.

Etape a IV a constă în efectuarea de către copii a unor lucrări în grup. Activitatea pe bază
de cooperare, constituie un mod de învaţare cu deosebite valenţe educative în ceea ce priveşte
creativitatea. Copiii descoperă o nouă experienţă relaţionând în grupuri de învăţare activă,
aceea de a studia, investiga şi căpăta încredere în capacităţile individuale şi ale grupului.
Superioritatea grupului se vădeşte atât prin soluţii originale şi lucrările realizate, cât şi pe plan
educativ. În această etapă accentul se pune pe realizarea creativă a temelor date, copiii având
libertatea alegerii materialelor şi a tehnicilor de realizare. Ei au redat original teme cum ar
fi:,, Coş cu ghiocei’’, ,, Copacul înflorit’’, ,, Vaza cu tufănele’’, ,, Tablou de primăvară (vară,
toamnă, iarnă)’’, etc.

Activitaţile practice desfăşurate cu copiii, având ca material de lucru ,, produsele naturii’’

oferă reale posibilităţi de stimulare a creativităţii în funcţie de cunoştinţe, de înclinaţii, de
interese şi de aptitudini. S-a constatat existenţa fenomenului creativităţii în stare potenţială la
toţi copiii, manifestarea lui înregistrând grade diferite, iar în acest sens se impune lăsarea
unui ,,câmp liber’’ de manifestare pe linia imaginaţiei, a fanteziei, a creativităţii. În
stimularea creativităţii, importante sunt deopotrivă metodele, relaţia educatoare – copil,
atitudinea educatoarei şi atmosfera instaurată de aceasta în sala de grupă.

Abilităţile practice contribuie nemijlocit la dezvoltarea, din toate punctele de vedere, a

personalităţii copiilor, împreună şi în strânsă legătură cu celelalte activităţi ce se desfăşoară în
grădiniţă. Valoarea educativă a abilităţilor practice se situează pe acelaşi plan cu celelalte
domenii curriculare , ele contribuind la dezvoltarea personalităţii copilului cu condiţia să
respecte cerinţele psiho-pedagogice în organizarea lor, să creeze un mediu stimulativ,
interesant pentru copil.

Preşcolarul manifestă interes spre nevoia de mişcare, spre manipularea obiectelor şi

el trebuie îndemnat spre creaţia contructivă şi dezvoltarea capacităţilor de confecţionare a
unor obiecte, jucării, fapt ce va trezi stări afective pozitive. Caracterul practic- aplicativ al
acestor activităţi de abilităţi practice permite îmbinarea muncii fizice, practice cu cea
intelectuală.

Rolul abilitătilor practice se concretizează în dezvoltarea psihomotorie, intelectuală,

afectivă şi estetică a copilului. Prin aceste activităţi de abilităţi practice copilul învaţă să-şi
coordoneze mişcările, capătă pricepere şi îndemânare, îşi formează unele deprinderi practice
de a opera cu diverse materiale şi instrumente, toate cunoştinţele însuşite în alte discipline îşi
găsesc cadrul de exprimare şi se adâncesc, se educă simţul estetic, se îmbogăţeşte sfera
afectivă prin educarea în spiritul dragostei pentru muncă şi a respectului pentru ceea ce a
creat el şi cel din jurul lui.

Abilităţile practice, prin caracterul lor recreativ- creativ- atractiv, vin să canalizeze
eforturile de învăţare ale copiilor, de la alte discipline, fiind ca un „decantor” al tuturor
cunoştinţelor acumulate. De exemplu, dacă s-a parcurs perioada studierii animalelor sălbatice
şi domestice de la noi şi din alte ţări, copilul va realiza un leu pentru o machetă -el va ştii că
locul lui nu este lângă o gazelă, dar nici în curtea omului sau în preajma animalelor polare sau
a peştilor-deci il va aseza in preajma maimutelor si a tigrilor. Prin simpla aşezare corectă a
unui obiect realizat de copil prin propriul efort, putem afla informaţii multiple în legătuă cu
modul în care s-au însuşit cunoştinţe, deprinderi, abilităţi putându- se lua în timp util măsuri
în ameliorative necesare completării, îmbunătăţirii situaţilor care se dovedesc a fi
necorespunzător ori lacunar însuşite.

Abilităţile practice se îmbină armonios cu toate celelalte domenii din grădiniţă, le

sprijină în organizarea, desfăşurarea şi evaluarea atractivă a rezultatelor obţinute de copii. În
grădiniţă preşcolarii desfăşoară o activitate variată; în cadrul activităţilor de observare ei
privesc cu multă curiozitate obiectele şi fenomenele realităţii, îşi lărgesc treptat cercul de
reprezentări şi participă în mod activ la viaţa care ii înconjoară. Cunoştinţele multiple şi
variate despre obiectele şi fenomenele din mediul înconjurător, despre muncă, despre
transformările diferitelor materiale în procesul muncii, sunt însuşite în marea lor majoritate
de copii în cadrul activităţilor de observare, în convorbiri după imagini, etc.

Mânuirea materialelor şi a obiectelor în diferite acţiuni practice influenţează

exactitatea şi profunzimea percepţiilor şi reprezentărilor copiilor iar participarea mâinilor
determină o percepţie mai clară şi o cunoaştere mai temeinică. În procesul abilităţilor practice
cunoştinţele dobândite se adâncesc. Astfel în procesul execuţiei unei flori de primăvară
copilul îşi consolidează cunoştinţele privind forma, mărimea, culoarea şi aşezarea petalelor, a
codiţei, a frunzei, mărimea şi proporţia lor. Lucrând cu diferite materiale: hârtie, carton,
lipici, pânză, materiale din natură, etc. şi propunându-şi să realizeze ceva din ele, aşa cum îşi
imaginează sau le indică modelul, copilul are prilejul să cunoască însuşirile acestora, să le
compare şi să generalizeze calităţi ale lor, calităţi pe care au posibilitatea să le constate în
mod direct. Observând modelul, copiii vor fi obişnuiţi să analizeze în mod dirijat părţile
componente ale obiectului ce urmează a fi efectuat, reactualizând percepţiile anterior formate
şi în acelaşi timp asamblând întregul din părţile lui componente, ceea ce înseamnă antrenarea
altui proces de gândiresinteza. De exemplu, în activitatea cu tema „Casa bunicilor mei” ,
copiii îşi consolidează cunoştinţele privind părţile componente ale casei, realizând totodată o
corelaţie a acestora cu figuri geometrice cunoscute din alte contexte educative:corpul
casei( forma de pătrat),acoperişul( forma de triunghi),geamurile( pătrate
mici),hornul( dreptunghi mic),uşa( dreptunghi mare). Concomitent cu aceasă consolidare
copiii îşi îmbogăţesc cunoştinţele privind proprietăţile materialelor folosite: boabe de fasole,
pene de păsări, beţişoare, scobitori, sâmburi de dovleac, seminţe de floarea soarelui, precum
şi noi procedee de lucru.

Procesul abilităţilor practice creează largi posibilităţi pentru fixarea, sistematizarea şi

verificarea în practică a cunoştinţelor însuşite la celelalte categorii de activitati. 3 În timpul
reproducerii concrete a unui obiect din mediul înconjurător, copilul este învăţat, solicitat şi
pus în situaţia de a executa o serie de mişcări care cu timpul devin din ce în ce mai precise,
coordonate, şi sistematizate( să lipească, să aşeze într-o anumită ordine conform părţilor
componente ale obiectului în prealabil analizat), să taie, să înşire, să coase uşor, să surfileze
după contur, să combine diferite materiale din natură,să înfigă seminţe, beţişoare, chibrituri în
plastelină pentru a face ariciul, berze sau alte animale învăţate în timpul observărilor.
Executarea mişcărilor se face cu ajutorul mâinii. Mâna copilului, la intrarea lui în
preşcolaritate nu este suplă în mişcări, nu poate să-şi coordoneze şi nici să- şi
proporţionalizeze efortul în funcţie de greutatea actului ce-l are de executat; el nu are dibăcie
şi îndemânare. Acţionând asupra materialelor în cadrul activităţilor manuale, copilul îşi
exersează concomitent analizatorii vizual şi tactilo- cutanat şi sistemul muscular al mâinii.
Tema propusă de educatoare n-ar putea fi executată de copil dacă concomitent cu mâna n-ar
fi antrenaţi analizatorii,( în special cel vizual şi scoarţa cerebrală, sub controlul căreia copilul
selecţionează şi aranjează materialul după culoare, formă, mărime, sus, jos, dreapta, stânga).
Exerciţiile pe care copiii le desfăşoară organizat în activităţile de abilităţi practice stimulează
activitatea analitico- sintetică a scoarţei cerebrale. Datorită acestui fapt copilul ajunge să facă
o mare diferenţiere a mişcărilor, să elimine treptat mişcările involuntare şi inutile. Prin
educaţia adecvată de mânuire a diferitelor instrumente de lucru, copilul ajunge treptat în
stadiul precizării şi coordonării mişcărilor, acestea devenind mai corecte, mai sigure, mai
fine, ca urmare a excersării lor. Perfecţionarea mişcărilor şi supleţea lor sunt condiţionate de
dezvoltarea muşchilor mici ai mâinii. Mâna, care constituie un important analizator tactilo-
motric, are o deosebită importanţă pentru întreaga dezvoltare a copilului, dat fiind faptul că
dintre toţi analizatorii, mâna are cea mai întinsă arie corticală de protecţie. Motivaţia pe care
educatoarea o creează copiilor îi determină să înţeleagă necesitatea efortului prelungit în
executarea acţiunilor de reproducere concretă a unui obiect din mediul înconjurător.
Cunoscând destinaţia obiectului pe care îl realizează, copilul este stimulat şi interesat
să-şi ducă la bun sfârşit lucrul început. În acest sens el trebuie să- şi concentreze atenţia,
treptat devine perseverent, învaţă să se stăpânească şi să învingă greutăţile care se ivesc în
timpul efectuării operaţiunilor necesare. De aici rezultă că trăsăturile pozitive ale voinţei
copilului se dezvoltă în mare măsură în procesul activităţii lui.

Se constată o anumită evoluţie de ordin superior: copiii depun eforturi în vederea

realizării unor lucrări care nu au o importanţă directă pentru ei. De pildă ei pot confecţiona
semne de carte pentru mame sau pentru fraţii lor din clasele mai mari ,cărucioare pentru
jocurile cu papusi,unelte sau scule tematice-dim materiale neconventionale,tablouri,rame
pentru poze,cosuri,flori din hartie ,animale realizate prin tehnica origami,colaje din materiale
reciclabile,impletituri din fire naturale,legume si fructe hazlii, coroniţe, măşti, etc.

Toate aceste situaţii create în cadrul abilităţilor practice influenţează în mod pozitiv
educarea copiilor din punct de vedere caracterial, în spiritul dragostei faţă de muncă, al
respectului faţă de bunurile create de ei şi de ceilalţi.

Deprinderile şi priceperile de muncă practică îl obişnuiesc pe copil cu o activitate

utilă, ceea ce contribuie la pregătirea lui pentru munca viitoare. Copilul este pus în situaţia de
a executa prin propriile forţe tema activităţii propuse iar obiectul obţinut contribuie la
formarea independenţei lui. Se va stimula încrederea în forţele proprii, se va educa simţul de
ordine, disciplină şi curăţenie. Activitatea de abilităţi practice se desfăşoară ordonat, totul
decurge după o anumită ordine, dinainte stabilită, operaţiunile de execuţie se succed conform
cerinţelor lor, astfel că după o serie întreagă de activităţităţi practice, copilul este capabil să-şi
desfăşoare întreaga activitate în mod organizat. El învaţă să lucreze curat, să strângă în coşul
de gunoi resturile rămase, să- şi spele mâinile murdare, să- şi aşeze lucrarea la expoziţie, toate
acestea duc la formarea spiritului de curăţenie şi ordine.

Activităţile practice îşi aduc contribuţia şi la îmbogăţirea vieţii afective, copiii trăiesc
sentimente de bucurie şi de creştere a încrederii în ei înşişi. Copiii asamblează, lipesc, pliază,
montează, asociază, analizează, observă, compară, clasifică şi argumentează fiecare mişcare
pe care o realizează- chiar dacă spun că se joacă ,,de-a artiştii,, ,de-a pictorii,, , ,,de-a
cântăreţii,, , ,,de-a constructorii,, , etc.

Întreaga activitate de învăţare a copiilor se realizează în grădiniţă prin joc-activitate de

bază concepută ştiinţific,ce trebuie îmbinată cu un puternic sentiment de afectivitate,dar şi cu
exigenţe crescute pentru dezvoltarea capacităţilor intelectuale,pentru cultivarea curajului de a
întreba,de a se exprima,de a gândi şi acţiona independent.

În consecinţă, instruirea trebuie să-l facă pe copil să trăiască, să crească, să se dezvolte

,să se exprime pe sine…de a-l învăţa să înveţe…de a-şi construi o perspectivă activă.
Activizarea copiilor este înţeleasă aici ca o acţiune de educare şi instruire,de
dezvoltare a personalităţii prin dirijarea metodică a activităţii,prin trezirea interesului pentru
cunoaşere şi acţiune,exercitarea simţurilor proprii şi a inteligenţei prin activitate
proprie,cultivarea capacităţii de orientare autonomă atât prin activităţile organizate cât şi prin
activităţile liber alese din grădiniţă şi din afara ei.

Copiii analizează frumosul şi-şi formează în acelaşi timp o serie de priceperi şi

deprinderi artistice şi în cele din urmă gustul estetic.

Activităţile de abilităţi practice impresionează în mod plăcut, prin varietatea

materialului, prin armonia de culori, prin multitudinea formelor şi proporţiilor.

În timpul lucrului copilul are posbilitatea de a aprecia calităţile artistice ale modelului
pe care îl va realiza, analizând culoarea, forma, mărimea şi simetria. În momentul încheierii
lucrării, copilulul analizează produsul finit realizat de el, îl compară cu modelul oferit de
educatoare şi cu realizările colegilor săi, poate să aprecieze critic calitatea muncii sale chiar
dacă nu reuşeşte de fiecare dată să verbalizeze acest lucru. Cu timpul, copiii reuşesc să
manifeste un spirit critic foarte dezvoltat, reuşind să selecţioneze din mai multe obiecte pe
cele care prezintă reale calităţi artistice. Abilităţile practice asigură confecţionarea unor
obiecte care pot fi utilizate în aranjarea vitrinelor, în înfrumuseţarea sălilor de grupă, în
expoziţii pentru părinţi. Această utilitate măreşte interesul copiilor pentru realizarea
frumosului.

Abilităţile practice au un loc bine precizat în cadrul procesului instructiv- educativ,

conţinutul fiind stabilit după criterii exacte, care îi asigură un caracter ştiinţific, accesibil şi
stabil. În încheiere aş dori să precizez faptul că disciplina abilităţi practice este extrem de
necesară atât în curriculumul şcolar cât şi în cel preşcolar, iar abordarea integrată a
conţinuturilor trebuie să fie rodul creativităţii şi implicării permanente a educatorului, aşa
cum spun vorbele :

“Ai toată viaţa un şcolar, pe care niciodată nu trebuie să îl pierzi din ochi : tu
insuţi!” (Nicolae Iorga).

În munca fiecărei educatoare trebuie să existe elementul creator, deoarece ea este cea
care îl stimulează, îl ajută şi îl încurajează pe copil în micile sale ,, creaţii’’.

Bibliografie:

 Herseni,I.-Curs:Strategii de invatare prin cooperare,modulul I,II,III Step by

Step Grama,F.,Pletea,M.,Sesovici,A.-Aplicatii ale noului curriculum pentru inv.
Prescolar,Ed.DPH,2009
 Matei, N.C., ,,Educarea capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ’’,
E.D.P., Bucureşti, 1992;
 Revista ,,Învăţământul preşcolar’’, nr.3-4, 1996.