Stăteam liniştită în staţie, aşteptând troleul să mă ducă acasă.

Aveam un mix chiar plăcut şi

avusesem chiar o zi bună. M-am văzut cu colegele de facultate după vreo 4 ani în care fiecare a
luat-o pe drumul ei şi mă arajasem pentru acest moment.

Şi cum stăteam eu aşa liniştită în staţia de troleu şi-mi ascultam muzica, observ că lângă mine
cineva se agită de zor. Mie-mi place să ajut oameni, aşa că m-am gandit că o fi vreun zăpăcit
pierdut pe la Univeristate care caută şi el Kulturu ca toţi studenţii de anul I. Mi-am dat jos o cască
pentru a vedea ce-l doare şi....

-Bună eşti foarte frumoasă, m-am pierdut fără numărul tău.

- Bună, am luat cumva ceva pastilă şi am ajuns înapoi în anii 2000?

-Cum adică?

- Serios? Măcar de nu aveai aşa texte expirate. Până şi la Bacău în 2000 atunci aveau texte mai
bune decât cel cu care ai venit tu acum.

-Ha ha, numele meu este Arman A. şi sunt psiholog.

-Aha, super. Gina, îmi pare bine.

-Gina, tu ai prieten?

-Nu am doar unul, am mai multi.

-Poţi să ma pui şi pe mine, sau măcar de rezervă?

- Nu.

-De ce?

-Pentru că abia te-am cunoscut şi pentru că nu mi se pare normală abordarea ta.

-Aaaaaaa, păi şi cum te descurci cu toţi?

-Foarte bine. Atâta timp cât nu se intersectează unul cu cealălalt.

-Şi ai timp de toţi?

- Eu am timp de ei, ei nu prea au timp de mine, zic zâmbind sarcastic.

Ca să ne întelegem, în cazul în care nu aţi înţeles până acum. Eram îmbracată boooooooombă.
Era greu să nu mă observi, că aveam o geacă roşie de piele, în picioare aveam tot papuci roşii.
DA! PAPUCI, că noi la Moldova aşa zicem la toate tipurile de încălţăminte; papuci sau păpuci.
Şi ca orice donşoară preţioasă care are de arătat omenirii câte a facut de la terminarea facultăţii,
ţinuta mea era completată de o fustă, care cum să vă explic, venea de parcă zici că pentru mine a
fost creată.

-Îmi dai numărul tău?

- Nu.

-Facebook/Instagram?

-Insta...

-Îmi dai şi o îmbrăţişare?

-Nu

-Sau un pupic?

-Wtf, dacă nu te îmbrăţişez, ce te face să crezi că o să te pup.

Ca să scap de el, pentru că devenise agasant, m-am aruncat, că nu m-am urcat, efectiv am sărit în
primul troleu care a venit în staţie, timp în care el tot insista cu:

-Da hai, dă-mi o îmbrăţişare scurtă sau un pupic!! Te rooog!

Aţi zice ca acest băiat care m-a abordat o fi vreun Don Juan de România. El probabil că aşa se
crede, doar că am atât de multe lucruri de comentat strict la abordarea lui. În primul rând, atunci
când eşti scund şi vrei să pari mai mare sau mai bărbat, îţi cumperi un 4x4, nu 4 roţi la role. În al
doilea rând nu agăţi fete pe stradă, care oricum pareau ca au deja o ocupaţie gen dacă au căşţi şau
sunt cu ochii în telefon, e clar că atenţia lor nu e la tine. Trei, dacă totuşi nu ai posibilitatea de
4x4, măcar sa vii cu nişte texte amuzante? Adica doar aşa cred eu că ai o şansă reală, atunci când
nu ai nici o altă şansă.