TRI 1

Două mari orientări în teoria relațiilor

internaționale
 Două mari orientări în TRI
Realismul Idealismul
• Principalul concept este acela de • Principalul concept este acela de
„putere” (pentru definirea puterii în „cooperare”
termeni realiști, vezi slide-ul următor)

• Statul este cel mai important actor al • În afară de state, există și alți actori,
relațiilor internaționale cel puțin la fel de importanți (de
exemplu, organizațiile internaționale

• Statul este un actor unitar • Statul nu este un actor unitar

• Statul este un actor rațional • Statul nu este un actor rațional
• Principala miză a interacțiunii dintre • Există și alte probleme pe agenda
state este securitatea națională internațională, uneori mai importante
decât securitatea națională
Conceptul de putere în accepțiune realistă
Puterea în
general

Puterea
socială

Puterea
politică

Puterea de
stat
Conceptul de putere în accepțiunea idealistă

•Capacitatea de a convinge

•Capacitatea de a crea alianțe, în scopul atingerii

unor obiective comune
 Teoria relațiilor internaționale
2

Prof. univ. dr. Vasile Docea

Vasile Docea Teoria relațiilor internaţionale 1

 1. Ce sunt teoriile relațiilor
internaționale
2. Cum le clasificăm

Vasile Docea Teoria relațiilor internaţionale 2

Ce sunt teoriile relaţiilor internaţionale?
Scott Burchill (Theories of international relations, ediţia a II-a,
Houndmills-Basingstoke-Hampshire, Palgrave, 2001, p.
1-28) identifică şapte răspunsuri distincte, date de autori
diferiţi la întrebarea de mai sus:
■ „teoriile explică legi formulate în baza unor constante sau a
unor asociaţii posibile (Waltz)”;
■ „teoriile abstractizează, generalizează şi află conexiuni
(Hollis şi Smith)”;
■ „teoria ca tradiţie a speculaţiilor despre relaţiile dintre state
(Wight)”;
■ „teoria foloseşte observaţia în scopul testării unor ipoteze
asupra lumii (teorie empirică)”;
■ „teoria ca reprezentare a ceea ce lumea ar trebui să fie
(teorie normativă)”;
■ „teoria ca şi critică ideologică a prezentului, prin care se
propun căi alternative privind schimbarea, libertatea şi
autonomia umană (teorie critică)”;
■ „teoria ca reflectare asupra însuşi procesul de teoretizare,
incluzând probleme epistemologice şi ontologice (teorie
constitutivă)”.

Vasile Docea Teoria relațiilor internaţionale 3

De ce avem nevoie de criterii de clasificare
a teoriilor?
Se spune uneori că un grup de cercetători fac parte dintr-o
anumită şcoală (sintagmă folosită de Martin Griffiths), că
împărtăşesc o anumită teorie (termen folosit de Philippe Braillard,
James Dougherty şi Robert Pfalzgraff, între alţii), că au o imagine
comună asupra domeniului pe care îl studiază (cum consideră
Paul R. Viotti, Mark V. Kauppi), că gândirea lor se înscrie într-o
anumită paradigmă (concept folosit, între alţii, de Stefano Guzzini,
John A. Vasquez şi Vasile Puşcaş), că văd lucrurile dintr-o anumită
perspectivă (cum cred Ngaire Woods şi J. Ann Tickner) sau că
utilizează un anumit discurs (Jean Bethke Elshtain).
Toate aceste denumiri se referă la un anumit fel de a studia
relaţiile internaţionale. Pentru a înţelege diferenţele dintre ele,
trebuie să la clasificăm. Orice clasificare presupune întrebuinţarea
unor criterii, care să permită evaluarea coerentă şi încadrarea
corectă în genuri şi specii a obiectelor pe care dorim să le
clasificăm.

Vasile Docea Teoria relațiilor internaţionale 4

Criterii ontologice
de clasificare a modurilor de studiere a
relaţiilor internaţionale
■ Criteriile ontologice permit clasificarea în funcţie de
trăsăturile specifice „obiectului” sau „realităţii” pe care
cineva o observă, o studiază, o înţelege sau o
explică. Autorii care folosesc criterii ontologice nu fac
altceva, decât să numească obiectul studiului,
realitatea sau segmentele din realitate pe care o
teorie sau alta se străduiesc să le explice. Într-un
anumit sens, folosind clasa criteriilor ontologice,
clasificăm însăşi segmentele realităţii social-politice
denumită „relaţii internaţionale”.
■ Principala întrebare pe care ne-o punem atunci când
folosim un criteriu ontologic de clasificare a studiilor
este: CE studiază?

Vasile Docea Teoria relațiilor internaţionale 5

Criterii epistemologice
de clasificare a modurilor de studiere a
relaţiilor internaţionale
■ Criteriile epistemologice sunt legate nu de calităţile
obiectului studiat, ci de însăşi substanţa „teoriei”.
Astfel de clasificări se fac în funcţie de metodele
folosite de diferiţi autori, de scopul studiilor sau de
setul de întrebări fundamentale care le orientează
cercetarea.
■ Criteriile epistemologice nu se mai referă în primul
rând la ce anume se studiază. Întrebările pe care ni
le punem atunci cînd folosim astfel de criterii sunt:
CUM şi DE CE studiază?

Vasile Docea Teoria relațiilor internaţionale 6

 TRI 3
Clasificări ale studiilor relaţiilor
internaţionale prin utilizarea
criteriilor ontologice

Cuprins:
■Teorii mari şi teorii de rang mijlociu (James E.
Dougherty şi Robert L. Pfalzgraff)
■Teorii generale şi teorii parţiale (Philippe Braillard)
■Teorii sistemice şi teorii reducţioniste (Kenneth
Waltz)

Vasile Docea 1
Teorii mari şi teorii de rang mijlociu (James
E. Dougherty şi Robert L. Pfalzgraff) (1)
James E. Dougherty; Robert L. Pfalzgraff Jr.,
Contending Theories of International Relations. A
comprehensive Survey, ed. a IV-a, New York etc.,
Longman, 1996, p. 15:

"Teoria nu e altceva decât reflectarea sistematică

asupra fenomenelor, destinată să le explice pe
acestea şi să arate în mod raţional şi inteligent cum
sunt legate unele de altele. Orice disciplină are
nevoie de teorie, pentru a ghida cercetarea, a oferi o
bază pentru explicaţii şi, în măsura în care este
posibil, a conduce la formularea de predicţii."[

Vasile Docea 2
Teorii mari şi teorii de rang mijlociu (James
E. Dougherty şi Robert L. Pfalzgraff) (2)
Clasificarea lor este cât se poate de simplă şi
uzează de un singur criteriu de clasificare:
gradul de generalitate al obiectului studiat.
Teoriile relaţiilor internaţionale ar fi de două
feluri:

■ mari teorii;

■ teorii de rang mijlociu.

Vasile Docea 3
Teorii mari şi teorii de rang mijlociu (James
E. Dougherty şi Robert L. Pfalzgraff) (3)
Marile teorii şi-ar propune să explice în mod general o
gamă largă de fenomene. Drept exemple sunt citate:
■ teoria realistă sau teoria puterii a lui Hans J. Morgenthau
şi Henry A. Kissinger;
■ teoria neorealistă a lui Kenneth Waltz şi Gottfried-Karl
Kindermann;
■ teoria sistemelor a lui Morton Kaplan şi Richard
Rosecrance;
■ teoria neomarxistă a economiei capitaliste mondiale a lui
Immanuel Wallerstein;
■ teoriile dependenţei ale lui J. Samuel şi Arturo
Valenzuela.

Vasile Docea 4
Teorii mari şi teorii de rang mijlociu (James
E. Dougherty şi Robert L. Pfalzgraff) (4)
Teoriile de rang mijlociu (middle-range theories), pe care cei doi
autori americani le mai numesc şi teorii parţiale, au menirea de a
explica un număr limitat de fenomene, cu atâtea variabile câte sunt
necesare pentru a le înţelege. Exemple în acest sens ar fi:
■ teoria influenţei mediului geografic asupra politicii externe
(Alfred Thayer Mahan, Nicholas Spykman etc.);
■ teoriile căilor de comunicare şi a formării comunităţilor (Karl
Deutsch);
■ teoria funcţionalistă a integrării sectoriale (David Mitrany,
Joseph S. Nye etc.);
■ teoria dezvoltării internaţionale şi a conflictului (Robert North
etc.);
■ teoriile proceselor de luare a deciziilor (Richard Snyder,
Graham Allison etc.).

Vasile Docea 5
 Teorii generale şi teorii parţiale (Philippe
Braillard) (1)
Philippe Braillard (Théories
des Relations
Internationales, Paris,
PUF, 1977) împarte teoriile
relaţiilor internaţionale în

■ teorii generale şi

■ teorii parţiale.

Vasile Docea 6
 Teorii generale şi teorii parţiale (Philippe
Braillard) (2)
Prin teorie generală a relaţilor internaţionale,
Braillard înţelege „o teorie care încearcă să
explice aceste relaţii în ansamblul lor, dintr-o
perspectivă globală”. Teoriile generale sau
globale cele mai importante ar fi:
■ realismul (avându-l ca principal reprezentant pe
Hans Morgenthau);
■ teoria diplomatico-strategică (ilustrată de
Raymond Aron);
■ teoria marxist-leninistă
Vasile Docea 7
 Teorii generale şi teorii parţiale (Philippe
Braillard) (3)
Prin teorie parţială (pe care o opune celor generale) înţelege “o
teorie care se limitează la un aspect al acestor relaţii, la un anumit
tip de procese care se manifestă, încercând să explice în detaliu
diferite tipuri precise de comportament”. Majoritatea lucrărilor
dedicate relaţiilor internaţionale au acest caracter. În funcţie de
temă, acestea pot fi:
■ teorii asupra actorilor internaţionali;
■ teorii asupra interacţiunilor în sistemul relaţiilor internaţionale;
■ teorii ale strategiei;
■ teorii asupra conflictelor;
■ teorii despre pace;
■ teorii asupra integrării;
■ teorii privind organizaţiile internaţionale

Vasile Docea 8
 Teorii sistemice şi teorii reducţioniste
(Kenneth N. Waltz) (1)
Kenneth N. Waltz (Theory of
International Politics, New York etc.,
McGraw-Hill Inc., 1979 ) clasifică
teoriile în două mari categorii:

■ teorii reducţioniste;

■ teorii sistemice

Vasile Docea 9
 Teorii sistemice şi teorii reducţioniste
(Kenneth N. Waltz) (2)
Teoriile reducţioniste sunt acele "teorii ale
politicilor internaţionale care concentrează cauzele la
nivel individual sau naţional. (...) Printr-o abordare
reducţionistă, întregul este înţeles prin cunoaşterea
atributelor şi a interacţiunilor dintre părţi".
Conform acestor teorii, forţele interne dintr-un stat
determină politica externă a acestuia, comportamentul
său extern se explică prin caracteristicile interne.
Reprezentanţi ai teoriilor reducţioniste ar fi V. I. Lenin, J.
A. Hobson, Joseph Schumpeter, Johan Galtung.

Vasile Docea 10
 Teorii sistemice şi teorii reducţioniste
(Kenneth N. Waltz) (3)
Teoriile sistemice sunt, în schimb, "teorii care iau
în considerare în primul rând cauzele ce operează la
nivel internaţional".
Nu doar caracteristicile interne ale actorilor
determină comportamentul internaţional al acestora.
Comportamentul lor poate fi influenţat de însăşi forma
de organizare a ansamblului actorilor. Cu alte cuvinte, o
teorie sistemică a relaţiilor internaţionale operează cu
forţe care se află în joc la nivel internaţional, nu la nivel
naţional. Potrivit lui Kenneth N. Waltz, reprezentanţi ai
teoriilor sistemice ar fi Richard Rosecrance, Stanley
Hoffmann şi mai ales Morton A. Kaplan.

Vasile Docea 11
 TRI 4
Clasificări ale studiilor relaţiilor
internaţionale prin utilizarea
criteriilor epistemologice

Cuprins:
■Tradiţiile
■Paradigmele: Thomas S. Kuhn
■Aplicarea conceptului de paradigmă în studiul relaţiilor internaţionale: Stefano Guzzini
■Aplicarea conceptului de paradigmă în studiul relaţiilor internaţionale: John A. Vasquez
■Preluarea în spaţiul românesc a conceptului de paradigmă
■Perspectivele
■Dezbaterile

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 1

Tradiţiile (1)

■ Utilizarea noţiunii de ■ A vorbi despre

„tradiţie” presupune „tradiţii” înseamnă a
asumarea unei vorbi – implicit sau
perspective istorice explicit – despre ceva
asupra felurilor care durează,
diferite de studiere a evoluează sau se
domeniului. succedă în timp.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 2

Tradiţiile (2)

În prefaţa la ediţia a doua a cărţii lor despre Putere

şi interdependenţă, Robert Keohane şi Joseph
Nye, profesori la Harvard University, vorbesc
despre o "tradiţie clasică" a studiilor din
domeniu. Tradiţia clasică ar fi fost dominată,
până prin anii 1970 – 1980, de relaţia dialectică
între cele două principale "fire" (main strands)
ale sale: realismul şi liberalismul (cel din urmă
provenind din gândirea lui Hugo Grotius).
Abordările de tip realist ar fi constituit, totuşi,
"firul dominant" (the dominant strand").

Robert O. Keohane, Joseph S. Nye, Power and

Interdependence, Second Edition, New York etc., Longman,
1989
Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 3
 Paradigmele: Thomas S. Kuhn (1)
Paradigma, în definiţia lui Thomas S. Kuhn (Structura revoluţiilor
ştiinţifice, traducere, Bucureşti, Humanitas, 1999), reprezintă:
■ Un set de principii şi reguli de ordin general, despre lume şi societate.
■ Aceste valori şi reguli generale orientează cercetătorii într-o anumită
direcţie.
■ Ea îi determină pe cercetători să considere anumite fapte drept
relevante, iar pe altele să le ignore.
■ În mod concret, paradigma constă în setul de întrebări pe care şi le
pun oamenii de ştiinţă care o împărtăşesc.
■ Paradigmele se succedă în timp, dar sunt cazuri în care mai multe
paradigme pot coexista în aceeaşi perioadă.
■ O paradigmă nouă apare, în viziunea lui Thomas S. Kuhn, nu printr-o
evoluţie normală a ştiinţei ca urmare a acumulării continue de
cunoştinţe, ci printr-o „revoluţie” în cunoaştere: prin îmbrăţişarea de
către anumiţi cercetători sau grupuri de cercetători a unei noi viziuni
asupra lumii, care conduce la modificarea perspectivei asupra propriei
discipline şi la apariţia unor noi metode de cercetare.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 4

 Paradigmele: Thomas S. Kuhn (2)
Ştiinţa normală şi revoluţia ştiinţifică

Una dintre distincţiile pe care le-a făcut Thomas S. Kuhn a fost cea dintre
stadiul „normal” al unei ştiinţe şi cel „revoluţionar”. Atunci când
comunitatea ştiinţifică se conduce după o paradigmă, ştiinţa respectivă se
află într-un stadiu normal de evoluţie. Principiile fundamentale sunt
specificate, marile întrebări sunt puse, domeniul de studiu este clar
delimitat, iar anumite metode sunt folosite în cercetare. Ceea ce le-ar mai
rămâne de făcut oamenilor de ştiinţă ar fi găsirea, cu acele metode
verificate, a răspunsurilor la diferite întrebări punctuale sau, altfel spus,
rezolvarea unor probleme din interiorul domeniului clar delimitat.

Se întâmplă, însă, să apară probleme la care nu pot fi găsite răspunsuri prin

folosirea metodelor consacrate de o paradigmă. În acel moment,
paradigma intră în criză şi locul ei este luat de o nouă paradigmă, cu o
nouă viziune asupra lumii, cu alte întrebări fundamentale şi cu un alt set
de metode, care fac posibilă rezolvarea problemelor rămase fără răspuns.
Thomas S. Kuhn numeşte această schimbare „revoluţie ştiinţifică”

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 5

Paradigmele: Thomas S. Kuhn (3)

Paradigmele sunt incomensurabile

Evadarea din lumea paradigmelor

este imposibilă

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 6

Aplicarea conceptului de paradigmă în studiul
relaţiilor internaţionale: Stefano Guzzini (1)
Pe Guzzini (Realism şi relaţii internaţionale, trad. de
Diana Istrăţescu, Iaşi, Institutul European, 2000) îl
interesează mai cu seamă înţelesul sociologic al
conceptului de paradigmă:

„Kuhn afirma că o paradigmă caracterizează, în

primul rând, nu un subiect, ci un grup de
practicieni; de aceea, orice cercetare asupra
paradigmelor ar trebui să încerce să localizeze
acest grup. Aplicând aceasta disciplinei relaţiilor
internaţionale, rezultă că ar trebui localizată
comunitatea ştiinţifică pentru care realismul a
devenit paradigma definitorie”

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 7

Aplicarea conceptului de paradigmă în studiul
relaţiilor internaţionale: Stefano Guzzini (2)
Studiul relaţiilor internaţionale, atunci când a devenit o
disciplină cu pretenţii ştiinţifice la sfârşitul celui de-al
doilea război mondial, a adoptat paradigma realistă.
Aceasta s-a confundat, o vreme, cu disciplina însăşi.
Stefano Guzzini consideră că anii ’70, marcaţi de
dezbateri profunde, orientate aparent spre
investigarea rosturilor disciplinei, nu au însemnat
nicidecum o corodare a interesului faţă de aceasta.
Dimpotrivă, dezbaterile au fost în primul rând expresia
crizei paradigmei realiste, atotputernică până în acel
moment. Aşa numita „dezbatere a paradigmelor”,
prezentă şi în alte domenii în acea perioadă, ar fi fost,
în opinia lui Stefano Guzzini, doar o etapă în evoluţia
disciplinei. Nu studiul relaţiilor internaţionale s-a aflat
în criză, ci paradigma realistă, din perspectiva căreia
acestea au fost studiate până atunci.
Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 8
Aplicarea conceptului de paradigmă în studiul
relaţiilor internaţionale: John A. Vasquez
Caracterizarea făcută de Thomas S. Kuhn fazei normale de evoluţie
a unei ştiinţe l-a inspirat pe John A. Vasquez (Coloring It
Morgenthau: New Evidence for an Old Thesis on Quantitative
International Politics, în "British Journal of International Studies",
an 5, 1979, p. 210-228) să compare paradigma cu o carte de
colorat, aşa cum sunt cele folosite de copii. Contururile diferitelor
figuri sunt trasate, iar ceea ce le rămâne de făcut cercetătorilor
într-o etapă normală sunt acele operaţii asemănătoare celor ale
copiilor atunci cînd pun o culoare sau alta în interiorul acelor
contururi.

Aşa s-ar fi petrecut lucrurile cu paradigma realistă. Contururile

acesteia au fost desenate de Hans Morgenthau, iar ceea ce au
făcut ceilaţi reprezentanţi ai realismului a fost să „îl coloreze” pe
întemeiator. Chiar titlul unui studiu din 1979 al lui John A.
Vasquez exprimă această idee: „Colorându-l pe Morgenthau”.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 9

Preluarea în spaţiul românesc a conceptului
de paradigmă
Conceptul de paradigmă a fost folosit şi de Vasile
Puşcaş (Relaţii internaţionale contemporane,
Editura Sincron, 1999), într-o casificare sintetică
a studiilor asupra relaţiilor internaţionale. Conform
opiniei sale, ar exista următoarele paradigme:
■ idealistă (ilustrată, de exemplu, de Woodrow
Wilson, cu tendinţe legal-formală şi morală);
■ realistă (a cărei denumire provine din noţiunea
de “Realpolitik”; principal reprezentant ar fi Hans
Morgenthau);
■ modernistă (sau transnaţionalistă şi globalistă);
■ post-modernistă (caracterizată prin pragmatism
şi interdependenţă).

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 10

 Perspectivele ca hărţi (1)

Conceptul de „perspectivă” a fost folosit în mod

diferit de teoreticienii relaţiilor internaţionale. Ngaire
Woods, consideră că perspectivele în acest domeniu
sunt un fel de hărţi, pe care teoreticienii le desenează
simplificând „terenul” şi având în minte o anumită
intenţie. De fapt, perspectivele-hărţi fac mai mult decât
să simplifice „terenul” relaţiilor internaţionale. Prin
concentrarea asupra anumitor actori, prin luarea în
considerare doar a anumitor acţiuni şi motivaţi şi prin
neglijarea altora, ele îl construiesc.

Ngaire Woods, The Uses of Theory in the Study of

International Relations, în Ngaire Woods (ed.), Explaining
International Relations since 1945, Oxford University Press,
1999, p. 9-31 (prima ediţie în 1996).

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 11

 Perspectivele ca hărţi (2)

Ngaire Woods distinge existenţa a patru

perspective, obţinute prin „cartarea”
conceptuală a „peisajului internaţional”:

■ interdependenţa economică (sau

liberalismul);
■ capitalismul mondial (sau radicalismul);
■ legea şi securitatea colectivă (sau
societatea internaţională);
■ politica de putere (sau realismul).

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 12

 Perspectivele ca hărţi (3)

Fiecare dintre cele patru perspective se

raportează la un set de trei întrebări
despre actorii relaţiilor internaţionale:

■ Cum îşi formulează actorii preferinţele?

■ Cum interacţionează actorii?
■ Ce capabilităţi sunt puse în joc pentru a
obţine rezultatele preferate?

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 13

 Perspectivele masculină şi
feminină (1)
J. Ann Tickner vorbeşte despre două
perspective asupra relaţiilor internaţionale:
■ masculină şi
■ feminină.

Studiul lui J. Ann Tickner a fost prezentat, în

1988, la un simpozion la London School of
Economics, apoi a fost publicat, sub titlul A
Critique of Morgenthau’s Principles of
Political Realism, în Robert J. Art, Robert
Jervis (ed.), International Politics. Enduring
Cocepts and Contemporary Issues, ed. a
IV-a, Harper Collins College Publishers,
1996, p. 17-29.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 14

 Perspectivele masculină şi
feminină (2)
Masculinul şi femininul sunt, în
opinia lui J. Ann Tickner, mai degrabă
categorii construite social decât noţiuni
determinate biologic. Pe de altă parte,
semnificaţiile lor nu sunt universale, ci
diferă în funcţie de spaţiu şi timp. Pentru
lumea occidentală, masculinul şi femininul
sunt asociate unor perechi de concepte
opuse, precum obiectivitate–subiectivitate,
raţiune–emoţie, minte–corp,
cultură–natură, sine–celălalt,
autonomie–relaţionare, a cunoaşte–a fi,
public–privat etc.
Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 15
 Perspectivele masculină şi
feminină (3)
Un exemplu de perspectivă masculină asupra relaţiilor
internaţionale este – crede J. Ann Tickner – gândirea lui Hans
Morgenthau. Însăşi motivaţia intimă a operei reprezentantului
clasic al "realismului", aceea de a identifica un mod obiectiv
de analiză, ar fi de esenţă masculină. Căci obiectivitatea, ca
valoare fundamentală pe care s-a construit ştiinţa modernă,
presupune separarea subiectului observator de obiectul
observat, separare dictată de dorinţa de a controla. Iar
controlul ar însemna, în ultimă instanţă, dominaţie. Aşadar,
crede autoarea, "obiectivitatea a devenit asociată cu puterea
şi dominaţia".
Definiţia dată puterii de reprezentanţii "realismului", de
Hans Morgenthau în special, ca însemnând controlul unor
oameni asupra altor oameni, este de asemenea specifică
perspectivei masculine.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 16

 Perspectivele masculină şi
feminină (4)
Perspectiva feminină asupra relaţiilor internaţionale
foloseşte concepte opuse celor specifice perspectivei
masculine sau, atunci când uzează de aceleaşi sintagme, le
conferă acestora înţelesuri diferite. Puterea ar însemna –
conform unei definiţii propuse de Hannah Arendt şi reluată de
J. Ann Tickner – abilitatea umană de a acţiona concertat sau
în legătură cu alţii care au scopuri similare. Prin urmare, în
relaţiile internaţionale, puterea în perspectivă feministă ar
însemna capacitatea de a construi coaliţii. Statele mici ar fi
predispuse spre adoptarea unei astfel de strategii feminine,
deoarece ele operează în sistemul internaţional din poziţii mai
slabe. Unul dintre exemplele invocate de autoare este cel al
Uniuni Europene.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 17

 Perspectivele masculină şi
feminină (5)

În timp ce perspectiva masculină privilegiază

studierea tensiunilor, conflictelor şi problemelor de
securitate, cea feminină preferă să îşi îndrepta
atenţia către cooperare şi construcţie comunitară.
Atunci când abordează teme legate de rezolvarea
conflictelor, perspectiva feminină optează pentru
soluţii nonviolente şi pentru evitarea jocurilor cu
sumă nulă, în favoarea celor cu rezultate reciproc
avantajoase. .

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 18

 Dezbaterile (1)

Yosef Lapid încearcă o ordonare în timp a

preocupărilor de studiere a relaţiilor internaţionale.
El observă că, de la sfârşitul primului război
mondial şi până în prezent, evoluţia disciplinei a
fost marcată de trei mari controverse, pe care le
numeşte „dezbateri”:
■ dezbaterea dintre idealism şi realism;
■ dezbaterea dintre istorie şi ştiinţă;
■ dezbaterea dintre pozitivism şi antipozitivism.

Yosef Lapid, The Third Debate: On the Prospects of

Internationals Theory in a Post-Positivist Era, în „International
Studies Quarterly”, vol. 33, 1989, p. 235-251. Eseul lui Yosef
Lapid a fost publicat şi în John A. Vasquez (ed.), Classics of
Internationals Relations, Third Edition, New Jersey, Prentice
Hall, 1996, p. 91-101.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 19

 Dezbaterile (2)

Prima dintre dezbateri, între idealism şi realism,

a avut loc în anii ’20 – ’30 ai secolului al XX-lea.
Cea de-a doua, dintre istorie şi ştiinţă, s-a
petrecut în anii ’50 – ’60. În timpul celei de-a doua
dezbateri, pozitivismul, ca opţiune filosofică şi ca
model teoretic, ar fi invadat ştiinţele sociale,
inclusiv studiul relaţiilor internaţionale. În sfârşit,
cea de-a treia dezbatere, în care antipozitivismul
ar fi apărut ca o reacţie la adresa pozitivismului,
a început în anii ’80, iar la data scrierii eseului ar fi
fost în plină desfăşurare.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 20

 Dezbaterile (3)

Reacţia antipozitivistă din timpul celei

de-a treia dezbateri conţine, în opinia lui
Yosef Lapid, trei componente:

■ paradigmatismul,

■ perspectivismul şi

■ relativismul.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 21

 Dezbaterile (4)
Paradigmatismul privilegiază preocuparea pentru problemele
metaştiinţifice. Paradigmatismul susţine că verificarea empirică este
relevantă doar pentru un anumit context şi pentru un anumit set de
ipoteze. Modificând ipotezele, anumite verificări empirice pot deveni
irelevante, iar propoziţiile care se întemeiază pe ele pot deveni false. Ceea
ce contează cu adevărat în cunoaşterea ştiinţifică, susţin adepţii
paradigmatismului, nu sunt teoriile, ci constructele de lungă durată, de
mari dimensiuni şi de largă aplicabilitate. Astfel, cunoaşterea ştiinţifică,
inclusiv în domeniul relaţiilor internaţionale, ar avea trei dimensiuni:
■ dimensiunea fenomenelor, cea care acoperă contextul empiric al
cercetării;
■ dimensiunea analitică, în care sunt incluse ipotezele, felul de a explica
şi modelele teoretice;
■ dimensiunea tematică, unde se plasează supoziţiile prin care este
definit obiectul, premisele epistemologice, componentele ideologice şi
metafizice.
Teoriile şi metodele, luate separat, ar avea o destul de mică
importanţă. Ele nu există autonom, ci doar ca părţi ale unui astfel de
construct complex, denumit de unii „paradigmă”, de alţii „program de
cercetare”, „teorie globală” sau „Weltanschauung”. Aceste mari construcţii
metateoretice – conform expresiei lui Yosef Lapid – „vin şi pleacă în
pachet complet”.
Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 22
 Dezbaterile (5)

Perspectivismul se concentrează asupra premiselor şi

presupoziţiilor ontologice, epistemologice şi axiologice care stau
la baza eforturilor noastre de a cunoaşte relaţiile internaţionale.
Instrumentarul teoretic, pe care noi îl folosim atunci când analizăm
relaţiile internaţionale, este influenţat în mod direct de setul de
presupoziţii de la care noi pornim în cercetarea domeniului. Acest
set de presupoziţi, în care noi suntem „încapsulaţi”, poate facilita
sau, dompotrivă, împiedica perfecţionarea instrumentarului
teoretic. Prin urmare, presupoziţiile pot fi sursa cunoaşterii şi, în
aceeaşi măsură, sursa ignorenţei noastre.
Perspectivismul utilizează, de regulă, instrumente
deconstructive de analiză şi pune sub semnul întrebării toate
acele lucruri care par de-la-sine-înţelese în studiul relaţiilor
internaţionale (de exemplu conceptul de „anarhie”). Ei consideră
că, atunci când cunoaştem ceva, fie şi prin metode ştiinţifice, acea
cunoaştere nu este nicidecum definitivă. Ea trebuie în permanenţă
pusă în discuţie, verificată şi apărată.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 23

 Dezbaterile (6)

Relativismul se manifestă prin atacuri la adresa ideilor de

ştiinţă, obiectivitate, adevăr, raţionalitate şi logică. El face dificilă
legitimarea cunoaşterii ştiinţifice şi repune în discuţie existenţa
sau nonexistenţa unei limite între aceasta şi formele neştiinţifice
de cunoaştere. Relativismul operează la nivel epistemologic şi
se pronunţă împotriva „monismului metodologic”, a acceptării
unor criterii şi reguli standardizate, instituţionalizate şi
neschimbate ale cercetării şi cunoaşterii. Metodele cunoaşterii
ştiinţifice nu sunt imuable, valabile în toate epocile şi
împrejurările, aşa cum susţineau pozitiviştii, ci ele sunt
predispuse la mutaţii odată cu schimbările sociale şi cu
transformările contextelor istorice. Din moment ce oricare
metodă este „datată”, atunci nici una nu poate pretinde că este
cea cu adevărat corectă. Prin urmare, cunoaşterea trebuie să se
servească de metode diverse, chiar dacă aceste sunt uneori
contradictorii. În locul monismului, relativiştii propun un
„pluralism metodologic” şi o „imagine polimorfă asupra ştiinţei”.

Vasile Docea Introducere în relaţii internaţionale 24

 Teoria relațiilor internaționale
0

Bibliografie și posibilități de
documentare
 Conținut:
• Bibliografie

• Cataloagele de bibliotecă și împrumutul la

distanță

• Literatura științifică în format digital și

accesarea online a acesteia
 Bibliografie
∙ Biro, Daniel (coord)., Relații internaționale
contemporane. Teme centrale în politica mondială, Iași,
Polirom, 2013
∙ Griffiths, Martin, Relaţii internaţionale. Şcoli, curente,
gânditori, trad., Bucureşti, Editura Ziua, 2003

∙ Guzzini, Stefano, Realism şi relaţii internaţionale, trad.

de Diana Istrăţescu, Iaşi, Institutul European, 2000
∙ Kuhn, Thomas S., Structura revoluţiilor ştiinţifice, traducere,
Bucureşti, Humanitas, 1999

∙ Miroiu, Andrei; Ungureanu, Radu-Sebastian (coord.),

Manual de relaţii internaţionale, Iaşi, Polirom, 2006
Cataloagele de bibliotecă
și
împrumutul la distanță
 Catalogul de bibliotecă: definiție

Catalogul de bibliotecă este un instrument care

permite regăsirea/identificarea rapidă și
eficientă a oricărui document deținut de
bibliotecă, în scopul folosirii/consultării
acestuia.
 Clasificarea cataloagelor de bibliotecă
După criteriul suportului: După criteriul organizării:

• Cataloage fizice (pe • Cataloage alfabetice

suport din hârtie/carton, (organizare în ordinea
sub formă de fișe) alfabetică a autorilor)

• Cataloage virtuale (pe • Cataloage tematice

suport electronic, prin (organizare tematică,
utilizarea unui program, conform unui anumit model
care permite organizarea de clasificare, de ex.: CZU)
informației)
 Cataloage disponibile la Biblioteca Centrală
Universitară „Eugen Todoran”

Cataloage fizice: Cataloage virtuale (pe

site-ul www.bcut.ro):
• Catalogul alfabetic
• Catalogul BCUT
• Catalogul tematic
• Catalogul Banatica

• Catalogul ROLINEST
Căutarea simplă în catalogul electronic al BCUT
Căutarea avansată în catalogul electronic al BCUT
 Catalogul ROLINEST
Catalogul ROLINEST este o federație a cataloagelor celor mai mari
biblioteci (16), în special universitare și de cercetare, din România:
• Biblioteca Academiei Române Bucureşti
• Biblioteca Academiei Române Iași
• Biblioteca Centrală Universitară Carol I Bucureşti
• Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran Timişoara
• Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga Cluj - Napoca
• Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu Iaşi
• Biblioteca Institutului Naţional de Fizica Nucleara Horia Hulubei
• Biblioteca Metropolitană Bucureşti
• Biblioteca Naţională a României
• Biblioteca Universităţii Politehnica Bucureşti
• Biblioteca Universităţii Politehnica Timişoara
• Biblioteca Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi Iaşi
• Biblioteca Universităţii Ştefan cel Mare Suceava
• Biblioteca Universității Tehnice Cluj-Napoca
• Biblioteca Digitala a Bucurestilor
• Biblioteca Digitală Naţională
Tipuri de căutare în catalogul ROLINEST
 Cataloage virtuale internaționale

• Catalogul WorldCat

• Catalogul KvK (Karlsruher virtueler Katalog)

Catalogul WorldCat
Catalogul KvK
Catalogul KvK
 Împrumutul la distanță

ILL – Interlibrary Loan: un serviciu prin care o bibliotecă

poate împrumuta altei biblioteci, pentru o perioadă strict
determinată, documente din fondul propriu.

• La solicitarea utilizatorilor, Biblioteca Centrală

Universitară „Eugen Todoran” împrumută documente
de la oricare din bibliotecile ale căror cataloage sunt
prezente în ROLINEST, WorldCat și KvK.
• Solicitarea împrumutului la distanță se face la biroul
pentru relații cu publicul al bibliotecii, prin
completarea unei fișe de solicitare.
Literatura științifică în format digital
și accesarea online a acesteia
 Ce este literatura științifică ?
Expresia „literatură științifică” se referă la
lucrări care conțin informație științifică,
indiferent de volumul (lungimea) acestora,
suportul pe care sunt prezentate sau forma de
accesare. De regulă, lucrările științifice sunt
create de specialiști și sunt rezultatul unor
activități de cercetare științifică. Ele se
adresează în primul rând unui public specializat.
 Clasificarea literaturii științifice în
funcție de conținut
Lucrări studențești
Clasificare corespondente
• Nota bibliografică (1-2 p.)
• Recenzia științifică (3-10 p.)
• Literature review (5-20 p.) Referat de seminar
• Bibliografia
• Articolul științific (10-20 p.) Lucrare de semestru
• Studiul (20-50 p.) Lucrare de licență/disertație
de masterat
• Monografia/Biografia Teză de doctorat
• Tratatul
• Sinteza
 Clasificarea literaturii de specialitate
în funcție de suportul de stocare
• Literatură de specialitate (cărți, reviste,
articole) tipărite pe suport fizic (de regulă pe
suport de hârtie)
• Literatură de specialitate în format digital.
Aceasta poate fi generată direct în format
digital (electronic) sau poate proveni din
acțiuni de digitizare a literaturii de specialitate
existente deja pe suport fizic.
Clasificarea literaturii de specialitate
în funcție de felul în care o accesăm
• Literatură de specialitate accesibilă pe suport
fizic, la sala de lectură sau prin împrumut la
domiciliu
• Literatură de specialitate stocată pe suport
electronic (CD, memory stick etc.) și accesibilă
doar pe terminalele bibliotecii
• Literatură științifică accesibilă online (aflată,
de regulă, pe platforme electronice speciale
de literatură științifică.
 Tipuri de platforme academice în
funcție de scopul lor

• Platforme academice de acces la litaratura

științifică în format digital (jurnale și/sau
cărți)
• Platforme bibliometrice (Google Academic,
Scopus, Thomson-Clarivate)
• Platforme de stocare și comunicare
academică (Academia.edu, ResearchGate)
Tipuri de platforme academice de acces la
litaratura științifică în format digital
• Edituri (Publishers): Elsevier, Springer-Nature,
Taylor&Francis, Wiley, Oxford Journals, IEEE,
American Institute of Phisycs-AIP etc.)

• Agregatori (Agregators): ProQuest, Jstore,

Ebsco, Alexander Street etc.)