Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stadiile dezvoltarii psihice. Notiunea de stadiu
Particularitati psihosociale de varsta si individuale
Teoria dezvoltarii stadiale considera ca, in anumite momente ale vietii individului apar
schimbari cantitative si calitative majore, crescand complexitatea organizarii sistemelor si
subsistemelor organismului, intr-un mod logic si coerent. Stadiile, mai sunt cunoscute in literatura de
specialitate drept constructe ale dezvoltarii, gandite in legatura cu fiinta umana considerata global,
d.p.d.v. bio-psiho-socio-cultural.
Definitie:
Stadiul de dezvoltare este delimitarea in timp a aparitiei si consolidarii unor
particularitati si a unui nivel de organizare a componentelor intelectuale, afective, volitive si de
personalitate (T. Crețu)
În cursul unui stadiu se petrec fenomene de crestere (schimbari cantitative) si maturizare
(schimbari calitative optime pentru acel stadiu) in plan fizic, psihic si psihosocial.
Fiecare stadiu se diferentiaza de un altul prin particularitatile psihologice caracteristice si
prin profilul psihologic(modul de interactiune dintre acestea) specific lui. Dar pentru ca dezvoltarea
psihica este individuala, personala, se pot constata si particularitati psihologice individuale si
un profil psihologic individual. Particularitatile de stadiu si cele individuale trebuie respectate atunci
cand se proiecteaza si desfasoara activitatile instructiv-educative cu copiii de diferite varste.
Stadiile nu sunt izolate unele de altele, ci intotdeauna un stadiu il pregateste pe cel ce va urma,
si acesta din urma continua dezvoltarea unor achizitii anterioare si le reorganizeaza al un nivel mai
inalt. Pornind de la observații sistematice realizate intr-un cadru științific, J. Piaget a descoperit legea
succesiunii necesare, a stadiilor dezvoltarii psihice. Conform acestei legi, stadiile nu pot fi nici
inversate, nici omise, dar in anumite conditii poate fi accelerata desfasurarea lor.
Prin stadiu (etapa sau perioada) se mai intelege un interval de varsta, in care majoritatea
persoanelor au insusiri psiho-comportamentale asemanatoare.
Trasaturile psiho-sociale care caracterizeaza majoritatea persoanelor care se afla in aceeasi
etapa se numesc particularitati psiho-sociale de varsta. Acestea se stabilesc statistic. În functie de
aceste particularitati de varsta se poate determina daca o persoana se incadreaza in limitele medii,
depaseste media in sens pozitiv sau este retardata.
De ex. adolescentii au anumite particularitati afective. Adolescentii imaturi sunt cei care au o
dezvoltare afectiva similara cu cea a copiilor de 12-13 ani. Unii adolescenti, dimpotriva, au insusiri
afective care ii apropie de cei adulti (sunt maturizati afectiv, inainte de vreme).
Particularitatile psihice individuale la care s-a facut deja referire, (particularitatile
temperamentale, motivationale, aptitudinale, afective s.a.) dau aspectul caracteristic al persoanei
(Golu, Zlate, Verza, 1993). Unele dintre aceste insusiri pot depasi semnificativ valorile medii, in sens
pozitiv sau negativ:
Page 2 of 10
· daca este vorba despre inteligenta, creativitate, aptitudini artistice sau sportive, persoana
poate fi supradotata, respectiv subdotata;
· daca este vorba despre insusiri temperamentale, afectiv-motivationale sau de vointa care,
desi sunt mai pronuntate, nu afecteaza negativ adaptarea individului la mediu, vorbim
despre personalitati accentuate(Leonhard, 1979). Acestea se includ in limitele normalitatii.
Daca influenteaza negativ integrarea sociala sau creeaza stari afective neplacute (anxietate,
depresie, fobii, etc.), atunci personalitatea devine patologica.
Stadialitatea este prezenta atat in abordarea genetica (longitudinala) a vietii psihice, situatie in
care vorbim despre stadii genetice, cat si in perspectiva transversala, atunci cand se urmareste unitatea
diverselor aspecte ale vietii psihice intr-o etapa anume. În acest din urma caz vorbim despre stadii de
varsta. Stadiul genetic vizeaza reuniunea unui ansamblu de conditii, stadiul de varsta exprima
caracteristici generate de anumite dominante.
Cateva caracteristici ale dezvoltarii stadiale, sunt:
- stadiile se disting prin modificari calitative, individul realizand “mai mult”si “in alt
mod”decat in stadiul anterior;
- tranzitia de la un stadiu de dezvoltare la altul poate fi rapida, in cazul anumitor functii (spre
ex. cresterea in inaltime in perioada adolescentei) sau lenta, in cazul functiilor mai complexe;
- trecerea la un stadiu superior de dezvoltare se realizeaza cu un consum mare de energie
(Brazelton, Sparrow dupa A. Muntean), in detrimentul unor achizitii anterioare, care pot regresa pentru
o scurta perioada de timp;
- achizitiile in diferitele planuri (motric, cognitiv, social, etc.) ale dezvoltarii individului se
succed logic, intr-o anumita ordine, ireversibila, astfel incat, schimbarile care apar pe un anumit
segment al dezvoltarii se canalizeaza (adancesc) si se consolideaza in timp;
- stadiul celor mai intense schimbari este copilaria (si mai ales copilaria mica, de la 0 la 3 ani),
in care ritmul achizitiilor realizate in diferite planuri este deosebit de alert. Din acest motiv, psihologia
dezvoltarii a fost considerata multa vreme o psihologie a copilului, aceasta etapa de varsta fiind
segmentul cel mai bine reprezentat informational si cel mai intens cercetat;
- dezvoltarea umana poate fi atat continua, cat si discontinua, pe parcursul vietii individului
existand atat perioade optime, cat si perioade sensibile sau critice, in care organizarea unui sistem are
o vulnerabilitate maxima la stres. Perioadele sensibile, mai mult sau mai putin precizate, pot aparea in
cursul achizitiilor comportamentale ale individului (sociale, de atasament, sau cognitive, emotionale,
de comunicare, etc.), influentand dezvoltarea ulterioara a acestuia;
- exista anumite limite intre care dezvoltarea unui proces/functie/capacitate poate fi stimulata,
tot asa cum, anumite pierderi aparute in dezvoltare, pot fi recuperate sau compensate ulterior;
- stadiile nu sunt “obligatorii” pentru fiecare individ, iar varsta la care o persoana trece printr-
un anumit stadiu nu este predeterminata. Cu alte cuvinte, dezvoltarea parcurge un drum
individual influentat in mare masura ereditar.
Page 3 of 10
Una dintre cele mai valoroase teorii structuraliste a fost avansata de catre Jean Piaget, in anul
1953. Majoritatea psihologilor sunt de acord ca Piaget a fost cel mai influent psiholog in domeniul
psihologiei dezvoltarii din secolul XX. Piaget a considerat inteligenta ca pe o forma de dezvoltare, prin
intermediul interactiunii cu mediul. Copilul fiind activ, actioneaza continuu asupra mediului sau,
observand efectul pe care il are actiunea sa. Cand se gandeste, copilul efectueaza operatii mintale. O
operatie reprezinta orice set de actiuni care produce un efect asupra mediului. Pe masura ce copilul
incepe sa stapaneasca noi abilitati, acestea apar in procesele sale de gandire sub forma structurilor
cognitive denumite scheme.
O schema contine toate ideile, amintirile, capacitatile si asocierile
legate de un anumit set de operatii asupra mediului. Piaget considera ca
dezvoltarea cognitiva are loc prin procesul construirii si dezvoltarii de scheme
noi si al extinderii celor existente, astfel incat sa se aplice la un domeniu mai
vast. Pe masura ce creste si interactioneaza cu mediul, copilul isi dezvolta si isi
modifica schemele in mod continuu.
O schema este o structura pe care o utilizam ca fir director in
comportamentul nostru. Nu percepem fiecare lucru nou din viata noastra ca
fiind la fel de nou in fiecare zi, ci facem apel la experientele si capacitatile
dobandite anterior pentru a sti ce trebuie sa facem. Piaget considera ca
procesul gandirii a luat nastere ca rezultat al evenimentelor neasteptate. Prin
asta, el intelegea ca, atunci cand suntem capabili sa apelam la schemele
preexistente fara nici o problema, nu ne mai gandim prea mult la evenimentul
in curs. Noua uzanta ar fi in afara a ceea ce Piaget a numit domeniu de
oportunitate al schemelor noastre preexistente, deci ar trebui sa se modifice
atat comportamentul obisnuit, cat si schemele.
Piaget a considerat ca toti copiii trec printr-o serie de perioade distincte in dezvoltarea
intelectuala. Astfel, stadiile dezvoltarii inteligenței copilului propuse de Piaget sunt:
1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani). În acest stadiu copilul experimenteaza lumea prin
perceptii imediate si prin activitate fizica, fara o gandire asa cum o cunosc adultii. Gandirea copilului
este dominata de principiul „aici si acum”. De exemplu, pana la varsta de 8 luni nici un copil nu detine
conceptul de permanenta a obiectelor. Pana atunci tot ceea ce se afla in afara campului vizual se afla in
afara mintii lui, adica copilul nu va incerca sa se uite dupa un obiect vizibil anterior care este plasat in
afara campului vizual.
2. Stadiul preoperational (2-7 ani). În perioada preoperationala pot fi percepute cel mai clar
diferentele intre gandirea copiilor si gandirea adultilor. Aceasta este perioada in care se dezvolta
limbajul si Piaget considera ca utilizarea limbajului de catre copil demonstreaza o reduce treptata
a egocentrismului.
La inceput, copilul prezinta o vorbire egocentrica, cu o constienta redusa a
necesitatilor ascultatorului, dar, treptat devine constient ca, utilizand limbajul
pentru comunicare, trebuie sa si-l ajusteze in vederea unei interactiuni, in loc
sa isi exprime pur si simplu gandurile. În aceasta perioada copilul isi dezvolta
capacitatea de descentrare, de adoptare a punctului de vedere al altei persoane.
Atunci cand se gandeste la diferite probleme, copilul are si o tendinta de
centrare, concentrandu-se asupra esentei problemei si ignorand alti factori. Un
exemplu este lipsa reflexivitatii: la aceasta varsta, copiilor le este foarte greu sa
vada operatiile ca fiind reversibile. De exemplu, un copil ar putea invata ca
3x3=9, dar nu ar fi capabil sa ajunga, de aici, la concluzia ca 9=3x3; sau
Page 4 of 10
copilul poate admite ca are un tata, dar nu este capabil sa admita ca si tatal sau
are un copil. Desi o operatie este inversul celeilalte, copilul are tendinta sa se
concentreze asupra unei laturi a problemei si ii este greu sa vada o alta latura.
Un alt exemplu de centrare este redat de incapacitatea copilului aflat in perioada
preoperationala, de a intelege principiile de conservare. Aceasta este cea mai faimoasa dintre partile
teoriei lui Piaget. Prin conservare intelegem ca un obiect isi poate modifica forma sau aspectul,
pastrandu-si totusi aceeasi masa sau volum. El a efectuat mai multe studii asupra conservarii. Aceste
studii s-au realizat cu mai multe obiecte: bucati de plastilina, transformate din bile in forme alungite,
sau apa colorata, turnata dintr-un pahar larg si mic, intr-unul inalt si subtire. De fiecare data, copilul se
concentra asupra celui mai evident aspect al modificarii, ignorandu-le pe cele asociate, care indicau
faptul ca volumul sau cantitatea a ramas aceeasi.
Principala sarcina a perioadei preoperationale este de a pregati copilul pentru perioadele
ulterioare si, in acest scop, copilul invata tot timpul din ce in ce mai multe despre mediu. La sfarsitul
perioadei preoperationale, copilul este dotat destul de bine cu scheme adecvate pentru a face fata
principalelor provocari din mediul sau.
3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani). Începand cu aceasta perioada copilul nu mai este
atat de egocentric, fiind capabil sa vada obiectele si evenimentele si din punctul de vedere al celorlalti.
În aceasta perioada, gandirea copilului incepe sa fie asemanatoare cu cea a adultului, dar copilul are
totusi dificultati in manipularea notiunilor pur abstracte, pentru ca trebuie sa le lege de lumea reala,
pentru a le intelege. Copiii aflati in aceasta perioada sunt caracterizati de o dorinta extraordinara de a
culege informatii despre lume: deseori ei aduna liste considerabile de fapte sau de date despre un
subiect de interes.
4. Stadiul operatiilor formale (de la 11 ani pana la maturitate). Acest stadiu marcheaza
aparitia abilitatii de a gandi abstract fara a se bizui pe obiecte sau evenimente concrete. El poate
manevra acum logica abstracta, elaboreaza ipoteze (teorii) despre lume, le testeaza ca un om de stiinta
si utilizeaza notiuni abstracte in gandirea sa. Copilul este capabil sa rezolve o problema la nivel mental
prin evaluarea sistemica a mai multor propozitii si, in acelasi timp, sa analizeze interconditionarea lor.
Piaget considera ca aceasta este cea mai inalta forma de gandire si sustinea ca, din acest moment,
copilul isi poate extinde cunostintele, fara a mai fi impiedicat de egocentrism sau de alte asemenea
restrictii.
Desi stadiile de dezvoltare cognitiva identificate de Piaget sunt asociate cu perioade de timp,
ele difera de la un individ la altul.Cercetarile lui Piaget asupra cognitiei, inteligentei si dezvoltarii
morale conduc la cateva implicații educative:
1. copiii vor oferi explicatii diferite asupra realitatii la diferite stadii de dezvoltare cognitiva;
2. dezvoltarea cognitiva este facilitata prin oferta de activitati si situatii care angajeaza si
presupun adaptare (asimilare si acomodare);
3. materialele de invatare si activitatile trebuie sa includa nivelul motor si mental adecvat
stadiului de dezvoltare si sa evite sarcini care depasesc capabilitatile cognitive curente;
4. utilizarea de metode de invatare care implica subiectul invatarii si prezinta o provocare.
Stadiile dezvoltarii morale in teoria lui L. Kohlberg
Dezvoltarea morala este un aspect esential al socializarii. Fiecare societate are regulile sale
morale, care orienteaza comportamentul membrilor sai in diferite situatii. Prin procesul de dezvoltare
morala copilul interiorizeaza normele morale ale societatii in care traieste, invata ce este corect si ce
este gresit.
Page 5 of 10
Dezvoltarea morala a copilului a fost studiata de Piaget si de Kohlberg. Ei au ajuns la concluzia
ca dezvoltarea morala este strans legata de dezvoltarea cognitiva a copilului (Hayes, Orrell,
1997; Seamon, Kenrick, 1992).
Kohlberg, pentru a studia dezvoltarea morala, a prezentat subiectilor de diferite varste povestiri
care implicau cate o dilema morala si le-a cerut sa arate cum ar fi solutionat ei problema. Analizand
mii de raspunsuri, Kohlberg a identificat 3 stadii ale dezvoltarii morale, fiecare avand cate doua
substadii. Aceste stadii sunt:
1. Stadiul moralitatii preconventionale. În acest stadiu corectitudinea comportamentului este
apreciata in functie de consecintele sale.
a) in primul substadiu, care tine pana la varsta de aproximativ 6 ani, copilul crede ca un
comportament este moral daca permite evitarea unei pedepse.
b) copiii mai mari, pana la aproximativ 12-13 ani, apreciaza caracterul moral al unei actiuni tot
in functie de consecintele actiunii, dar pentru ei este esential modul in care esti apreciat de cei din jur,
recunostinta celor din jur sau dezaprobarea acestora, faptul ca si ei la randul lor te-ar putea ajuta in
situatii dificile.
2. În stadiul moralitatii conventionale devine importanta respectarea regulilor sociale.
a) la inceputul adolescentei un comportament este apreciat ca fiind moral daca respecta
conventiile sociale si evita dezaprobarea celorlalti. Aprobarea sau dezaprobarea unui comportament nu
se realizeaza atat in functie de consecintele comportamentului, cat in functie de intentiile subiectului.
b) spre sfarsitul adolescentei nu mai are o importanta asa de mare aprobarea sau dezaprobarea
sociala, devin mai importante respectarea legilor si a ordinii sociale. Un comportament este considerat
moral, daca prin el se respecta autoritatea si sunt indeplinite datoriile fata de familie, prieteni, tara.
3. Stadiul moralitatii postconventionale.
a) cei care se afla in acest stadiu nu neaga rolul legilor si normelor sociale, dar nici nu le
absolutizeaza; ei isi dau seama ca acestea sunt doar niste instrumente necesare pentru buna functionare
a unei societati. Ei inteleg ca uneori, unele norme sau legi pot fi in contradictie cu bunele intentii ale
unei persoane.
b) ultimul substadiu al dezvoltarii morale tine seama de cele mai importante principii etice, ca
de ex. de drepturile omului. Cei care se afla la acest nivel se conduc dupa principii morale proprii.
Regulile pot fi respectate sau nu, in functie de concordanta sau discordanta fiecarei persoane, cu
aceste principii.
Fiecare om trece prin aceste stadii in aceeasi ordine, dar unii trec mai lent dintr-un stadiu in
altul, iar altii mai rapid. Unii nu ajung niciodata in ultimul stadiu.
Stadiile psihosexuale descrise de S. Freud
Freud considera ca psihicul uman este determinat de forte motivationale inconstiente.
Continutul esential al inconstientului este instinctul sexual (libidoul). Acesta este izvorul energiei
psihice si factorul motivational de baza al comportamentului uman. Freud a descris stadiile de
dezvoltare psihosexuala a copilului.
În primul an de viata copilul se afla in faza orala in care activitatea erotica se exprima in cursul
suptului si mestecatului.
De la 1 la 3 ani libidoul se concentreaza asupra anusului si copilul gaseste multa placere in
actiunea de defecare. Acesta este stadiul anal.
De la 3 la 5 ani este stadiul falic. Copilul descopera diferentele biologice dintre sexe. Tot in
aceasta faza copilul isi orienteaza libidoul in afara lui. Baiatul se simte atras de mama (complexul
Oedip) si ar dori sa elimine rivalul care este tatal sau. Dar el se teme ca drept pedeapsa va pierde
organul genital. Aceasta frica, numita complexul castrarii, duce la refularea iubirii pentru mama si
Page 6 of 10
identificarea cu tatal, ceea ce – in timp – va duce la preluarea normelor morale ale acestuia. În mod
asemanator fata se indreapta catre tatal sau, dar frica de dezaprobarea mamei duce la refularea acestor
sentimente (complexul Electra).
Între 7 si 12 ani este faza de latenta.
Dupa 12 ani, odata cu pubertatea, are loc retragerea libidoului de la parinti si orientarea sa catre
alti semeni. Acesta este stadiul genital (Hayes si Orrell, 1997; Gal, 2001).
Page 10 of 10