Argumentare

Religia și societatea sunt concepte ce se întrepătrund,aflându-se

într-o permanentă evoluție. Încă din vremurile îndepărate oamenii se
confruntau cu noțiunea de „credință”. Omul a fost o specie slab
dezvoltată care, treptat, cu ajutorul credinței în zei s-a dovedit a fi
nelipsită de aceștia.

Consider că religia a reprezentat în vremurile vechi stabilirea

echilibrului spiritual al oamenilor, nu numai norma pentru
comportamentul uman, deoarece religia i-a ajutat pe aceștia să creadă
într-o divinitate.

În primul rând, premisele creștinismul românesc sunt întâlnite

încă din timpul lui Zamolxe, în perioada geto-dacă. Celsus a fost primul
care l-a asemănat pe Zamolxe cu Iisus Hristos, în secolele II-III d.H.,
urmând ca mai târziu Mircea Eliade să susțină afirmațiile filosofului
grec.

În al doilea rând, omul a dorit dintotdeauna să creadă în ceva sau

cineva, deoarece făcând asta își lasă viața în mâinile divinității în care
crede și speră că totul va fi bine fără a depune un efort personal. Cu
toate acestea, românii s-au dezvoltat pe plan spiritual, ajungând ca
geto-dacii să stea la baza creștinismului românesc.

În concluzie, omul a fost dintotdeauna dependent de a crede în

ceva și acest lucru l-a ajutat în parcurgerea tuturor obstacolelor vieții.