Mb Cel.– Transp. Aplicatii in patol.

  Farmacocinetica generala studiaza fenomenele care intervin in procesele de

absorbtie, distributie, biotransformare si eliminare ale medicamentelor. Transportul
medicamentelor prin membrane este un fenomen important pentru intregul ciclu
farmacocinetic. Toate aceste procese implica trecerea lor prin membranele celulare.
Transportul prin membrane este influentat de:
           -proprietatile fizico-chimice ale medicamentelor:
                      ¤marimea moleculei si forma ei;
                      ¤solubilitatea la locul de absorbtiei;
                      ¤gradul de ionizare;
                      ¤gradul de liposolubilitate a formelor ionizate (protonate) si
neionizate (neprotonate);
-caracteristicele de permeabilitate a membranelor prin care se clasifica in
patru grupe:
                      ¤membrana lipidica usor permeabila fata de medicamente
lipofile si neionizate:
                                 -mucoasa bucala, gastrica,
                                 -piele,
                                 -barierele sange/lichid cefalorahidian, bariera sange/creier,
                                 -epiteliul tubular renal;
                      ¤membrana lipidica cu pori, bine permeabila fata de
medicamente lipofile si neionizate, limitat permeabila pentru medicamente
hidrofile si cu molecula relativ mare:
                                 -mucoasa intestinului subtire, colonului si rectului,
                                 -mucoasa oculara,
                                 -mucoasa nazala,
                                 -mucoasa vezicii urinare,
                                 -bariera sange/lapte;
                       ¤membrana lipidica cu pori mari, permeabila pentru
medicamente lipofile, hidrofile si cu molecula  relativ mare sau mare:
                                 -alveole pulmonare,
                                 -capilare din piele si muschi,
                                 -placenta,
                                 -barierele sange/ficat si ficat/bila,
                                 -barierele LCR/sange si creier/sange;
                         ¤membrana poroasa permeabila fata de medicamente cu
Mr pana la 50.000:
                                  -membrana glomerulilor renali.
Transportul medicamentelor prin membrane se face prin mai multe
mecanisme:
                   -transport pasiv:

1
                           ¤difuziune simpla,
                           ¤filtrare si ultrafiltrare,
                           ¤difuziune facilitata sau transport mediat;
                   -transport activ;
                   -pinocitoza

Cimetidina apartine clasei de agenti farmacologici care inhiba actiunea histaminei la

nivelul receptorilor histaminici H2. Cimetidina inhiba secretia acidului gastric bazala sau
stimulata si diminueaza producerea de pepsina. Studiile cu cimetidina efectuate la
animale nu au evidentiat efecte teratogene, ci doar efecte fetotoxice de tip
antiandrogenic in cazul administrarii de lunga durata. Utilizarea clinica a cimetidinei nu a
evidentiat efecte malformative sau fetotoxice in timpul sarcinii cimetidina se
administreaza ca masura de precautie, daca este absolut necesar. in timpul tratametului
trebuie evitata alaptarea, deoarece cimetidina se excreta in laptele matern si poate
provoca reactii adverse la sugari.

 Ranitidina  este un medicament antiulceros ce apartine antagonistilor receptorilor H2

asupra carora actioneaza printr-un mecanism specific, competitiv si selectiv, inhiband
marcat secretia acida gastrica. Eficacitatea ranitidinei s-a dovedit a fi superioara celei a
cimetidinei cu avantajul principal de a se folosi doze mai mici (de 3-4 ori) si de a produce
efecte adverse mai putine. Tratamentul afectiunilor gastrointestinale in care este
necesara reducerea aciditatii gastrice: formele benigne de ulcer gastric, duodenal, ulcer
postchirurgical; esofagita de reflux; sindrom Zollinger-Ellison; prevenirea recaderilor in
ulcer si a hemoragiilor recurente si gastroduodenale la bolnavii cu risc de ulcer de stres
(arsuri, traumatisme craniene, politraumatisme, transplant renal); aspiratia acida in timpul
nasterilor sau interventiilor chirurgicale.

Omeprazol este prima substanta dintr-o grupa de antiulceroase care reduce secretia
gastrica si inhiba activitatea pompei protonice gastrice. Prin blocarea sistemului
hidrogen/potasiu adenozintrifosfataza (H+K+-ATP-aza) - asa-numita pompa protonica a
celulelor parietale - inhiba stadiul terminal al proceselor de secretie acida. Administrarea
orala de Omeprazol la doza de 20 mg o data pe zi, are un efect rapid si suficient referitor
la inhibarea secretiei acidului gastric si la ameliorarea de stare in primele patru zile
de tratament. La pacientii cu ulcer duodenal s-a constatat ca dupa 24 ore de la
administrare, reducerea aciditatii endogastrice este de aproximativ 80%, cu o reducere
medie de cca 70% a secretiei superioare de acid.  Ameliorarea de simptome este foarte
rapida si la multi pacienti vindecarea este completa in doua saptamani. La cei care nu s-
au vindecat se continua tratamentul inca doua saptamani. Ulcer gastric si esofagita de
reflux: se recomanda o doza pe zi de 20 mg. Ameliorarea de simptome este foarte
rapida si la multi pacienti vindecarea este completa in 4 saptamani. La cei care nu s-au
vindecat se continua tratamentul inca 4 saptamani. Sindromul Zollinger - Ellison: se
recomanda o doza de 60 mg pe zi. Doza se fixeaza proportional cu pacientul si
tratamentul se continua in raport cu indicatiile clinice. 

2
Rabeprazolum (Acilesol )aparţine unui grup de medicamente denumite inhibitori de pompă de
protoni (IPP). 
Acilesol acţionează prin reducerea cantităţii de acid secretată de stomac. 
Acilesol este utilizat pentru tratamentul: 
– ulcerului din partea superioară a intestinului (ulcer duodenal) şi ulcerului benign al stomacului. 
– bolii de reflux gastroesofagian (BRGE) cu sau fără ulcer. BRGE reprezintă inflamaţia esofagului
cauzată de acid şi asociată cu arsuri în piept. Arsura în piept este o senzaţie sub formă de arsură
ce urcă de la stomac sau partea inferioară a pieptului spre gât. Acilesol poate fi utilizat ca
tratament de lungă durată a BRGE (tratamentul de întreţinere al BRGE). Acilesol poate fi utilizat,
de asemenea, pentru tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian moderată până
la foarte severă (BRGE simptomatic). 
– sindromului Zollinger-Ellison, care este o afecţiune în care stomacul eliberează cantităţi foarte
mari de acid. 
În asociere cu două antibiotice (claritromicină şi amoxicilină) Acilesol este utilizat pentru
eradicarea infecţiei cu H. pylori la pacienţii cu ulcer peptic. Pentru informaţii suplimentare despre
antibioticele utilizate în eradicarea infecţiei cu H. pylori, vezi prospectele corespunzătoare.

Sindromul Zollinger- Ellison este o afecţiune rară, caracterizată printr-o secreţie

excesivă de suc gastric, din cauza nivelurilor ridicate de gastrină, ca urmare a unei
tumori pancreatice sau a unei hipertrofii pancreatice.
Sindromul Zollinger- Ellison se manifestă prin ulcere multiple şi recidivante, inflamaţii
locale (bulbită, duodenită).
Sindromul Zollinger-Ellison reprezintă înmulţirea anormală de celule producătoare
de gastrină (celule C) din pancreas. O asemenea proliferare anormală de celule poate
apărea în esofag, stomac, duoden, porţiunea de mijloc a intestinului subţire.
Afecţiunea, în sine, nu este malignă, în schimb producţia excesivă de gastrină poate
provoca pericol de moarte.  
Sarcina gastrinei este stimularea celulelor producătoare de acid clorhidric de pe mucoasa
gastrică. Ca urmare a cantităţii anormale de gastrină, rezultă o cantitate excesivă de suc
gastric.  
Sucul gastric produs în cantităţi necontrolate cauzează apariţia ulcerului pe mucoasa
gastrică. Ulcerele, de regulă, nu se vindecă printr-un tratament medicamentos obişnuit.  
Sindromul Zollinger-Ellison este o afecţiune complexă caracterizată prin dezvoltarea
uneia sau mai multor tumori (numite gastrinoame) la nivelul pancreasului sau
duodenului.
Mai mult de jumătate din gastrinoame sunt maligne şi au potenţial de a se răspândi la
nodulii limfatici învecinaţi, la ficat şi alte organe prin metastazare. Potenţialul malign al
gastrinoamelor este mai grav decât ulcerele asociate acestei afecţiuni.  
Sindromul Zollinger-Ellison afectează mai frecvent bărbăţii decât femeile, iar vârsta
medie de apariţie este cuprinsă între 30 şi 50 ani.