Sunteți pe pagina 1din 5

Interpretarea mandalei zilei de naștere

Mandala ne permite accesul la esenta fiintei noastre si reprezinta o imagine circulara desenata, colorata,
pictata, tesuta, sculptata, dansata. In budismul tibetan mandala sprijina concentrarea si meditatia, este utilizata si
in alchimie, samanism, o intalnim in pictura bisericilor, a templelor.
Mandalele individuale exprima simbolic fie trairea interioara a individului, fie sinele sau, punctul de referinta
al sau. Prin desenarea, colorarea, privirea sau meditatia cu mandala pot fi constientizate si dizolvate diferite
blocaje ale corpurilor noastre energetice, conducand la restabilirea potentialului nostru de vindecare si la
restabilirea armoniei interioare.
Mod de utilizare: Introduceti data nasterii in aplicatie, apasati Enter si veti vedea cum arata o mandala a
momentului nasterii, pe care puteti face meditatie, ea putand avea si o interpretare asemanatoare unei astrograme.
Aplicatia functioneaza corect in Google Chrome și în IE 32!

Realizată pornind de la ziua de naștere și pe baza numerologiei și a geometriei sacre, mandala pe care ați
obținut-o introducând datele în aplicația online de mai sus, ca și harta cerului la naștere, oferă informații
referitoare la predispoziții, înzestrări, lecții karmice, firul vieții. Sub toate spectele, fizic, emoțional, mental și
spiritual.
Interpretarea trebuie făcută ca o meditație/contemplare și structura de formă a mandalei va fi o poartă/cheie
către informația respectivă. Unele elemente sunt arhetipale și asupra lor o să insist pentru cei grăbiți, extrem
raționali sau care trebuie să ofere rapid mai multe interpretări pentru clienții lor și nu au, la modul obiectiv,
suficient timp pentru o meditație.

Taina numerelor

La început, înainte de momentul Creației, înainte ca Universul să fi devenit conștient de el însuși, totul se
învârtea în cerc, nu exista început, nu exista sfârșit, într-un fel nu exista nimic și, în același timp, exista totul. O
stare nemanifestată. Din cauză că nu exista nici o polarizare, nici o dualitate. Un Zero ca absolut, către care tindem
cu toții. Prezent în acel cerc cu continuă curgere nu puteai sesiza începutul sau sfârșitul.
Zero este asociat astfel cu lumea necreată, cu perfecțiunea, cu absolutul.
Universul cunoscut a început după ce Creatorul a „separat”, a tăiat practic cercul întreg, absolutul și ceea ce
noi numim astăzi zero, dând un sens curgerii. Dintr-o parte către cealaltă parte, infinit depărtate una de cealaltă. În
absolut, în zero, Creatorul era una cu creația, după separare el a rămas „deasupra” creației, a devenit Unu, iar
lumea creată s-a polarizat.
Unu este asociat astfel cu Creatorul, cu începutul.
Au apărut două elemente noi, unul prin emanație, celălalt prin diviziune. A apărut numărul Doi. A apărut
cantitatea și calitatea universului. A apărut și curgerea timpului. În doi, un unu este energia, celălalt unu este
informația. A apărut natura pasivă, feminină, și natura activă, masculină.
Doi este asociat astfel cu creația, cu tot ceea ce este dual în esență.
Dar universul creat și Creatorul vor rămâne într-o permanentă legătură, numărul Trei, Treimea. În trei avem
masculinul, femininul și androginul, avem Lumina creată și Lumina necreată.
Trei este asociat astfel cu armonia prin permanenta legătură între Creator și creație.
Am avut până acum 0, 1, 1, 2, urmează 3 și 5 în cadența vieții, în matricea viului, în seria lui Fibonacci,
cunoscută, de fapt, cu mult timp înainte de cel al cărui nume îl poartă, undeva în prozodia sanscrită, după regulile
căreia au fost scrise primele texte sacre atunci când omul încă simțea permanent ritmul Universului.
Acest tablou reprezintă Creatorul și partea pozitivă a creației și din el sunt extrase și celelalte numere, pas cu
pas. Pe fiecare nou palier, rând, apare mai întâi acel un unu central, oglindă a Creatorului.
Patru este oglindirea Creatorului, prin intermediul treimii, în lumea fizică. Pământul fără viață, dar ca suport al
vieții. El trebuie lucrat, modelat de Creator pentru a da viață. Tetragrama semnifică de aceea ultimul termen al
creației.
Patru este asociat cu materia grosieră, cu pământul, cu truda.
Cinci de unu se află acum în lumea creată. Cinci degete avem la o mână și cinci este numărul vieții pe pământ.
Pământul a fost modelat de Creator și a prins viață. Și viața aduce diversitate.
Cinci este asociat cu viața sub toate aspectele ei, natura vegetală și natura animală a universului.
Cei cinci de unu din lumea creată plus Creatorul, adică șase. Viața comunică cu Creatorul, viața ascultă de
Creator.
Șase este asociat cu comunicarea.
Pe următorul palier, Creatorul se oglindește în doi de unu și ajungem la șapte. Creația intră în raport cu
procreația. Procreerea cu conștientizarea legăturii cu divinitatea în condițiile în care Creatorul doar se oglindește,
nu face și parte din șapte. De aceea se tinde către, dar nu se află în.
Șapte este asociat cu spiritualitatea tantrică.
În momentul în care asociem și Creatorul, ajungem la opt. Pământul, cu viața pe care o suportă, deja stăpân pe
arta minoră a procreației, capătă o nouă calitate, aceea a corpului energetic.
Opt este asociat cu metabolismul corpului energetic, cu corpurile superioare.
Tot ceea ce se află acum în lumea creată ajunge la nouă. Este perfecțiunea și echilibrul creației, este starea de
Buddha, este împlinirea creației care așteaptă acum ca tot ceea ce a fost creat să ajungă la această perfecțiune
pentru a reveni în Întreg, în Absolut.
Nouă este asociat cu înalta spiritualitate.
Dacă unim acum lumea creată cu Creatorul ajungem la Zece, sau din nou la Unu. Universul creat este pregătit
să intre din nou în Absolut.

Numerele reflectate în culori și în structurile mandalei

0 alb - întreg, sănătate perfectă


1 roșu - corp fizic, sexualitate, procreere (munca fizică), ck II, copii, boli uro-genitale
2 albastru închis - comunicare cu divinitatea la nivelul corpului emoțional, ck IV (preoții, religie
organizată), compasiune, boli de inimă ca organ fizic
3 verde deschis - contact cu natura, contemplare, iubire, centrul inimii, boli ale sufletului,
emoționale
4 galben - corp fizic, efort, munca, pământul (sport, yoga), ck I, traumatisme, fracturi
5 albastru deschis - joker, comunicare, liant, legătură, ck V, boli ale tiroidei
6 turcoaz - comunicare cu oamenii (nlp), boli laringe, dar și bâlbâială
7 roz - spiritualitate tantrică (yoga), copii vitregi, dureri de cap, ck VI
8 portocaliu/ocru - spiritualitate, corp energetic (Qi Gong), ck III, boli ale metabolismului
energetic, blocaje pe meridiane
9 violet - spiritualitate Buddha, ck VII

Principii generale și exemple


Pentru a se manifesta, calitatea, înzestrarea sugerată de o culoare trebuie să fie un hexagon continuu, indiferent
că este mai aproape de centru sau către periferia mandalei. Dacă este întrerupt la vârfuri, este vorba de ceea ce
împiedică manifestarea respectivei calități. Dacă este în centrul laturii este vorba de lecția karmică care potențează
sau subminează manifestarea.

Vârsta astrală este dată de cât de limpede se vede în mandală


forma merkabei reprezentată 2D (steaua lui David). Cu cât este
mai bine reprezentată, cu atât vârsta astrală este mai mare.
Cu cât conturul este mai coerent, cu atât viețile anterioare au
fost mai eficiente, chiar dacă vârsta astrală nu este mare.
Culorile care întrerup dau piedicile peste care nu s-a trecut.
În exemplu, un bun comunicator care a avut o problemă cu
religia organizată, albastru, din cauza căutării evoluției
spirituale și prin ceva asemănător sexualității tantrice.
Evoluția spirituală este dată de modul în care sunt structurate
”V”-urile către vârfurile mandalei hexagonale, cât de unitare
sunt cromatic și dacă aceeași culoare se continuă către centru.
Nu întâmplător, în exemplu, culoarea predominantă este aceea
a sexului. Ar putea fi mandala unei foste prostituate consacrate.
Dacă structura este extrem de coerentă și este susținută
interpretarea și de alte structuri ale mandalei, se poate vorbi de
boddhisatva.

Centrul mandalei, primul hexagon, oferă informații despre


deschiderea la naștere.
Al doilea hexagon, al doilea rând de celule ale mandalei dă
informații despre principala înzestrare.
În exemplu, deschiderea este către corpul fizic, ceea ce poate
însemna un mare atlet, iar al doilea hexagon este legat de
religia organizată.
Capacitate de efort fizic (mai mult, acceptarea oricărei
suferințe la nivelul corpului fizic) în relație cu religia poate
însemna isihasm, călugărie. Și ar fi în exemplul dat o soluție
pentru a plăti/învăța problema cu religia organizată.

Zona centrală a mandalei, ca hexagon, oferă informațiile despre


lecții karmice și diverse alte calități.
Calități dacă avem coerență, în exemplu am putea spune că este
bun comunicator, că știe să iubească, sau plăți karmice dacă
sunt celule disparate, iar în exemplu apare iar galben și
albastru. Deci lecții legate de corpul fizic și de religia
organizată.
Pornind de la baza unuia dintre triunghiurile componente, avem
istoria bolilor care pot apărea, de la naștere, baza, până la
trecerea în alt plan. Tot în acest triunghi apar informații
referitoare la capacitatea de a avea copii.
În exemplu, există predispoziție pentru boli ale tiroidei,
suferințe emoționale, dureri de cap, tiroida.
Ar putea avea doi copii, dar, celulele roșii de pe margine, ar
putea fi tentat de multe avorturi și ar putea să aibă copii din
flori.

Pornind de la centru către vârf este firul vieții. În funcție de


culorile celulelor se pot determina momente importante ale
vieții și, în măsura în care persoana poate confirma trecerea
prin anumite etape se poate vedea dacă este mai la început sau
mai către sfârșitul vieții și ce evenimente pot apărea.

Protecția: ”V”-urile din patru celule de aceeași culoare apărute


pornind de la vârf către centru dau informații despre cum și cât se
protejează singură persoana (spre vârf), cine și cum o mai
protejează dintre cei vii (către mijlocul distanței), cine și cum o
protejează dintre entitățile spirituale superioare sau dintre strămoși.
Mandala, arhitectura sacră

Înțelegem și nu înțelegem destul despre mandale pentru că structuri similare apar în toate culturile ca spații
sacre de origine naturală, vârfuri de munte, peșteri, sau construite de mâna omului, temple, biserici, toate asociate
cu divinitatea sau cu entități spirituale superioare. Deci și mandalele sunt spații sacre apărute în procesul trecerii
de pe tărâmul suferinței către tărâmul împlinirii.
Spații sacre ce reproduc, bi sau tridimensional, dimensiuni superioare (chiar întreg universul), sau sunt porți
către aceste dimensiuni. Ele îi amintesc privitorului, sau celui care le desenează/construiește, de imanența sacrului
în univers și de potențialul pe care îl are, deci îl asistă pe calea către iluminare. Contemplând mandala unei
divinități, sau chiar mandala personală, ești adus în starea de iluminare, de descoperire a divinității din tine. În
starea de extaz în care te percepi ca parte a Întregului.
Există multe tehnici de a realiza o mandală, pornind de la spațiul sacru al unei divinități și până la structura de
formă desenată liber de o persoană, cu sau fără puncte de sprijin ajutătoare (așa cum propune Jung). Există și
mandale ce au un suport numerologic și o logică de creștere precum mandala zilei de naștere pe care o puteți
vedea utilizând aplicația aflată pe acest site.
Cele care pornesc de la spațiul sacru al unei divinități respectă reguli enunțate în textele sacre, de cele mai
multe ori inspirate de chiar acea divinitate.
Cele pornite din imaginația unei persoane, pe o temă dată sau nu, cu puncte ajutătoare sau nu, inventariază
universul interior al persoanei descoperind acolo divinitatea interioară sau ceea ce blochează contactul cu aceasta.
Iar structurile arhetipale apar oricum.
Cele care sunt construite numerologic pe baza datei de naștere oferă pentru toți cei născuți într-o anumită zi (și
se poate merge până la ora și minutul nașterii) potențialul lor divin și barierele pe care le pot întâmpina. Ca parte
oricât de imperfectă a Întregului purtăm în noi tiparul arhitecturii sacre.
Toate aceste variante bidimensionale pot fi privite și ca proiect al unei construcții tridimensionale și secretul
contemplării mandalei constă în a lăsa să iasă din plan structura sacră, așa cum tot dintr-un plan poate răsări o
stupa sau o biserică, pentru a vedea cum arată spațiul interior și pentru a te putea plimba prin el.
Chiar și mandalele realizate în afara unui spațiu sacru și a unei tematici sacre pot oferi celui care le contemplă
forme de inițiere, privind aici inițierea ca acces la o dimensiune superioară, la o entitate spirituală superioară sau
chiar la sinele superior al persoanei. De aceea inventarul este mai bun atunci când este realizat fizic de persoana
interesată, decât atunci când este oferit pur și simplu un rezultat final, așa că sfatul meu este de a pune mâna pe
hârtie și pe creioane colorate!

S-ar putea să vă placă și