Sunteți pe pagina 1din 6

Cheile Genelor, cel mai performant sistem de evoluție

și organizare socială.
Cei care se ocupă cu studiul astrologiei au auzit de curând de sistemul de divinaţie numit Cheile
Genelor. La fel ca şi astrologia, şi acest sistem se bazează pe data şi ora de naştere, stabilind
astfel o hartă a destinului, începând de la propria afirmare individuală şi trecând prin charisma
personală, relaţii, nivelul de empatie, de inteligenţă a intelectului şi a sufletului, culminând cu
ceea ce se cheamă Secvenţa Perlă.

Autorul acestui minunat sistem de evoluţie


spirituală, căci până la urmă asta este sistemul Cheilor Genelor, este Richard Rudd, un
cercetător britanic – profesor, mistic şi poet – care a străbătut lumea în multe direcţii, în Asia în
zona Himalaya, în Pacific unde a studiat vechile culturi spirituale de acolo, în cele două Americi
şi în Antarctica. A lucrat şi în industria de film din Australia şi a predat Chi Kung în Tailanda.
Înainte de a se întoarce în Anglia, a locuit în Statele Unite în celebrul cartier Manhattan, apoi s-a
mutat în statul american Oregon, după care a plecat să trăiască în Hawaii. În cele din urmă s-a
reîntors în Anglia în 1998, unde s-a căsătorit fixându-şi reşedinţa în localitatea Devon. De tânăr a
avut experienţe prin care simţea cum circulă fluxurile de energii prin corpul său. În cele din urmă
a înţeles că e vorba de ceva foarte profund şi vital pentru cunoaşterea umană. Aşa că s-a apucat
să studieze toate fenomenele care se petrec cu fiinţa umană şi timp de 7 ani a tot scris la prima sa
carte, intitulată chiar aşa – ”Cheile Genelor”.

Vorbim despre un sistem care la ora actuală este cel mai performant dintre toate, deoarece
combină astrologia, I Ching-ul cu cele 64 de hexagrame ale sale, medicina – cu organele şi
părţile anatomice şi aminoacizii, dar şi genetica umană cu cei 64 de codoni. Din această
superbă combinaţie s-a născut sistemul ”Cheile Genelor”, pe care noi îl folosim deja de 1 an şi
ceva la cabinetul Cosmos pentru stabilirea de diagnostice şi răspunsuri la orice fel de problemă
pe care o poate avea un individ uman.

1
Imagine preluată de pe site-ul oficial Cheile Genelor. În imagine se observă Cheia 3, cu Umbra –
Haos, Darul – Inovaţie şi Siddhi – Inocenţa şi restul conexiunilor din ADN şi corelaţiile
esoterice.

Cele 64 de Chei ne explică despre cei 64 de codoni ai rezervorului genetic al speciei umane,
fiecare Cheie fiind analizată din perspectiva celor trei nivele: Umbra, Darul şi Siddhi.

Umbra este partea din noi înşine în care există umbrele fricii, ale îndoielii, ale grijilor şi în
general ale tuturor aspectelor noastre neevoluate.

Nivelul Darului reprezintă calităţile pe care le avem şi în privinţa cărora uneori nu suntem
conştienţi că dispunem de ele.

Siddhi-ul este aspectul echivalent virtuţilor şi poate fi considerat nivelul spiritualităţii.

2
Exemplu profil Hologenetic.

Dacă analizăm propriul profil format din cele 11 Chei ale Genelor, conform datei de naştere,
vom afla cu foarte mare surprindere şi în mod plăcut informaţii despre noi înşine despre care nu
ştiam vreodată că pot exista.

Sunt 11 Chei la fel cum în horoscopul personal sunt 11 elemente, respectiv 10 planete şi Axa
Nodurilor Lunare. Fiecare dintre cele 11 Chei personalizate corespunde câte unei poziţii pe care
planetele o au la naşterea individului în harta natală. Personal am verificat să văd dacă propriul
profil hologenetic îmi spune ceva real, ceva ce doar eu cunoşteam că făcusem. În mod cu totul
surprinzător, la una dintre Chei răspunsul a fost simplu şi direct, fiind legat de activitatea de
răspândire a cunoaşterii pe care o derulez de 20 de ani încoace.

Fiecare Cheie din propriul profil corespunde deci cu poziţiile fiecărei planete din harta
astrologică natală. Şi este foarte important să înţelegeţi că parcurgerea întregului profil, citind
fiecare Cheie din cele 11 personale, cu fiecare dintre cele trei nivele ca să vă recunoaşteţi în ce

3
stadiu sunteţi, vă oferă un tablou bogat de informaţie care vă ajută să vă descoperiţi atât părţile la
care n-aţi lucrat până acum, cât şi modalităţile de rezolvare a aspectelor voastre mai puţin bune.

Vom continua să comentăm despre acest subiect în numerele următoare pentru că este cel mai
revoluţionar sistem de prognoză personală în privinţa tuturor chestiunilor din viaţa noastră.

Cheile Genelor structurează toate informaţiile pe trei domenii foarte importante pentru
fiecare dintre noi – munca, relaţiile şi devenirea.

Momentul naşterii este o amprentă cosmică energetică personală, amprentă prin care individul îşi
va manifesta mai târziu în viaţă caracteristicile şi abilităţile de care dispune. Dacă individul
ignoră ştiinţele acestea spirituale, precum astrologia şi Cheile Genelor, va rămâne un
necunoscător al propriului destin întreaga viaţă. Dar dacă va avea măcar odată o sclipre de
luciditate în conştiinţa sa, indiferent de momentul din viaţă la care s-ar produce asta, va găsi
treptat modalitatea de a-şi pune întrebări existenţiale şi de a găsi toate acele răspunsuri potrivite
şi necesare.

Cheile Genelor ne oferă în acest sens foarte multe informaţii –


gândiţi-vă că doar prima carte intitulată chiar aşa ”Cheile Genelor” are 600 de pagini! – având în
vedere că la noi sunt traduse şi a doua, şi a treia carte a acestei serii, numite ”Cheile Genelor –
Secvenţa de activare” şi ”Cheile Genelor – Secvenţa Venus”. Cea de-a doua carte a seriei explică
rolul celor patru Chei care fac referire la domeniul profesional, la felul în care noi evoluăm prin
munca desfăşurată, la charisma proprie şi la scopul pe care-l avem şi pe care este necesar să-l
ştim pentru a ne îndpelini cerinţele materiale şi financiare.

Secvenţa Venus în schimb vine cu alte şase Chei, Cheia de la Scop caracterizată de muncă
transformându-se de data aceasta în Scop al relaţiilor. Parcurgerea acestei secvenţe în care
desluşim „de ce?”-ul relaţiilor noastre ne aduce la lumină adevăratele noastre atribute de care
dispunem în ADN-ul propriu, atribute care sunt în realitate aspectele noastre emoţionale pe care
le manifestăm.

4
În episoadele următoare vom parcurge Cheie cu Cheie şi vom explica detaliat despre toate
aceste aspecte, dar deocamdată ne vom opri la descrierea acestor trei secvenţe ale Cheilor
Genelor, pentru a înţelege conexiunile lor cu astrologia.

Spuneam că fiecare Cheie este echivalentul poziţiilor planetelor în astrograma natală.

Astfel la fel ca astrologia, şi cel puţin la fel de exacte ca ea, Cheile Genelor structurează toate
informaţiile pe trei domenii foarte importante pentru fiecare dintre noi – munca, relaţiile şi
devenirea.

Secvenţa de Activare este formată din patru Chei – Munca, Evoluţia, Radianţa şi Scopul.

Secvenţa Venus este alcătuită la rândul ei din Cheile – Scop, Atracţie, IQ, EQ, SQ şi Nucleu.

Apoi cea de-a treia Secvenţă Perla este compusă din patru Chei, Cheia Nucleu de la Secvenţa
Venus devenind Vocaţia la Secvenţa Perlă.

Această secvenţă – Perla – este formată din Vocaţie, Cultură, Brand (aceasta fiind de fapt prima
Cheie a Muncii care astfel după ani de zile de activitate se transformă în Brand adică ce imagine
ţi-ai făcut în lume) şi Perlă. Aceasta din urmă este rezultanta acţiunii primelor trei – Vocaţie,
Cultură şi Brand – Imaginea de Sine. Perla devine astfel încununarea ta ca fiinţă pe cele trei mari
domenii ale propriei vieţi – profesional, relaţional şi spiritual.

Secvenţa de Activare cu cele patru Chei ale sale este calculată în raport cu poziţia Soarelui la
naştere, deci în zodia respectivă. Cele trei aspecte care fac să funcţioneze această Secvenţă sunt
Provocarea, Progresul şi Stabilitatea Centrală.

Secvenţa Venus este redată în raport cu poziţiile în harta natală la momentul naşterii a
Pământului, a Lunii, a lui Marte şi a lui Venus.

Iar la Secvenţa Perlă, aceasta este structurată în raport cu poziţiile Soarelui, a lui Marte şi a lui
Jupiter la momentul naşterii în harta natală.

Aşadar vedem care sunt conexiunile Cheilor Genelor cu astrologia şi în numărul următor vom
continua cu descrierea celor trei nivele ale Cheilor – Umbra (Fricile), Darul (Calitatea) şi
Siddhi (Virtutea) – prin care ne putem descoperi pe noi înşine, pentru a cunoaşte şi a evolua din
toate punctele de vedere.

Benzile de frecvenţă pe cele trei nivele ale Cheilor Genelor (Umbra, Darul, Siddhi-ul)
seamănă foarte mult cu cele trei tipuri de Gunas din Ayurveda, şi anume Tamas, Rajas şi
Sattva.

Continuăm să comentăm despre cel mai revoluţionar sistem de predicţii existent la ora actuală –
Cheile Genelor.

5
Aşa cum am prezentat în numărul anterior al revistei, fiecare Cheie a Genelor are trei nivele –
Umbra, Darul şi Siddhi-ul – respectiv Frica sau Viciul, Calitatea şi Virtutea.

Fiecare Cheie corespunde unuia dintre cei 64 de codoni din ADN-ul nostru şi fiecare dintre ele
au echivalent în grade o porţiune dintr-o zodie sau alta. Astfel dacă analizăm o temă natală
putem s-o facem inclusiv şi direct prin intermediul Cheilor Genelor, rezultatele obţinute fiind
foarte exacte. De asemenea obţinem informaţii despre aspectele genetice din interiorul ADN-ului
propriu, având posibilitatea de a înţelege unde există în noi înşine părţi necorespunzătoare,
pentru a lucra asupra lor în sensul îmbunătăţirii.

În altă ordine de idei, această clasificare ale celor trei nivele ale Cheilor Genelor seamănă foarte
mult cu cele trei tipuri de Gunas din Ayurveda, şi anume Tamas, Rajas şi Sattva. Acestea
trei corespund la rândul lor celor trei tipuri de personalitate, aşa cum le-a stabilit de-a lungul
epocilor această ştiinţă străveche a Ayurvedei. Aceste trei aspecte ayurvedice ale personalităţii
pot fi corelate cu cele trei nivele ale Cheilor Genelor.

Să vedem ce caracteristici au aspectele ayurvedice menţionate.

Să luăm un exemplu la îndemână, Chiron în Taur în casa a 10-a conjunct cu Mercur


retrograd. Vom analiza care a fost greşeala spirituală de tip karmic ce i-a adus persoanei
probleme în actuala existenţă.

Ca orice ramură esoterică şi astrologia poate cunoaşte o dezvoltare a unor aspecte ale sale, mai
ales că în ultimul timp apar sisteme noi şi complementare care oferă o extindere incredibilă la
nivel informaţional, aşa cum sunt Cheile Genelor.

Dacă în episodul anterior ne-am ocupat de Luna Neagră în tema natală, care indică trauma
lumească şi tipul ei, haideţi să vedem acum trauma spirituală – care este indicată de către Chiron
în poziţie şi casă – care se manifestă prin karmă la nivelul potenţialului de evoluţie spirituală.
Altfel spus Chiron arată tipul de greşeală spirituală care a fost făcută, cu consecinţele de rigoare
asupra propriei evoluţii spirituale.

Chiron arată tipul de greşeală spirituală care a fost făcută, cu consecinţele de rigoare asupra
propriei evoluţii spirituale.

Evident dacă prin poziţia sa Chiron este şi retrograd, atunci chestiunea se complică. Însă dacă
trauma spirituală era explicată prin termeni astrologici până acum, poate fi de acum înainte
explicată şi prin intermediul informaţiilor aduse de către Cheile Genelor.

De ce?

S-ar putea să vă placă și