Sunteți pe pagina 1din 39

PREFAŢĂ

De data aceasta, dragii mei cititori, vreau să vă invit să efectuaţi o călătorie captivantă în
lumea gradului doi Reiki, să faceţi cunoştinţă cu simbolurile Reiki, cu diverse metode de
transmitere a energiei vitale în timp şi spaţiu şi cu alte posibilităţi de folosire a energiei Reiki în
viaţa cotidiană.
Iniţial, simbolurile Reiki erau ţinute în strict secret, fiind considerate tainice. Ele erau
cunoscute doar de cei ce practică gradul doi şi trei. În ultimul timp a apărut multă literatură care
descrie aceste simboluri, dar care, în acelaşi timp, conţine informaţii ce nu au legătură cu sistemul
tradiţional Reiki. Deseori autorii modifică parţial simbolurile străvechi tradiţionale şi adaugă unele
noi, ceea ce doar creează confuzie şi derutează cititorul. În paginile acestei cărţi doresc să vă fac
cunoştinţă cu simbolurile sistemului tradiţional Reiki şi cu metodele de lucru cu acestea. Sper ca
citirea cărţii să vă aducă plăcere şi ca fiecare dintre Dumnevoastră să găsească în ea ceva preţios şi
util pentru sine.

Cu cele mai bune urări de bine,


Benedict Cărăuşu.

SIMBOLURILE REIKI
Percepţia şi efectul lumii asupra noastră pot fi explicate din punctul de vedere a două
concepţii – materială şi spirituală. Lumea fizică este reprezentată de obiectele şi fenomenele
materiale reale şi vizibile. Lumea nu se limitează doar la ele, pentru că există încă o mulţime de
„lucruri”, care nu sunt percepute de organele noastre de simţ. Aceste obiecte şi fenomene există în
lumea spirituală. Multe dintre ele încă nu pot fi explicate din punct de vedere ştiinţific. În
antichitate înţelepţii primeau intuitiv cunoştinţe despre puterile ce acţionează în univers şi
influenţează tot ce este viu. Ideea de bază a acestor cunoştinţe constă în aceea că, cauza primară a
tot ce se întâmplă în lumea materială, provine din lumea subtilă. Pentru descrierea acestor puteri
ascunse se foloseau simbolurile şi miturile.
Putem spune că simbolurile sunt nişte coduri specifice, prin care se realizează legătura
omului cu universul. În accepţiunea lui Mircea Eliade, ele acţionează la trei nivele:
1) cosmic – exprimă divinul prin simbol
2) mistic – se folosesc în iniţieri;
3) practic – ajută la perfecţionarea spirituală.

În Reiki simbolurile sunt folosite pentru tratarea şi transmiterea energiei vitale în timp şi în
spaţiu, precum şi în iniţieri. Ele sunt instrumente care ajută omul să devină integru.
Primul simbol: Cho-Кu-Rei sau simbolul puterii

Fiecare dintre simbolurile Reiki îşi are denumirea sa. Cho-Ku-Rei (se pronunţă Şo-Cu-Rei) –
este denumirea primului simbol (figura 1), ceea ce în traducere din limba japoneză înseamnă
„decretul împăratului”. La seminariile gradului doi Reiki denumirea lui de obicei se traduce de
cele mai multe ori prin „lasă puterea spirituală a universului aici”.

Figura 1. Simbolul Cho-Ku-Rei

Simbolul puterii sau „trăsnetul în mâini”, cum mai este el denumit, este foarte vechi, şi a fost
conceput în Buddhism. Cho-Ku-Rei simbolizează Vajra. În buddhism Vajra reprezintă un obiect
de ritual, simbolul înţelepciunii, învingător al iluziilor şi gândurilor negative. Buddhiştii l-au
preluat de la zeul hindus Indra. Acelaşi fulger poate fi întâlnit la zeul grecesc Zeus, la zeul roman
Jupiter, şi la zeii timpurii asirieni şi babilonieni. Vajra este un sceptru. Două capete ale acestui
sceptru simbolizează unitatea contrariilor, iar cinci excrescenţe din fiecare parte – zece virtuţi în
buddhism: generozitatea, virtutea, renunţarea, înţelepciunea, perseverenţa, răbdarea, veridicitatea,
fermitatea, bunăvoinţa şi imparţialitatea. Vajra mai înseamnă diamant. În metafizica buddhistă se
consideră că el este dur ca diamantul şi nimic nu este în stare să i se împotrivească. Croind calea
prin iluzie, el îl duce pe om în Împărăţia lui Buddha. În lumina celor expuse mai sus, simbolul
Cho-Ku-Rei conţine în sine calităţile atât ale diamantului, cât şi ale trăsnetului. El nu numai că
intensifică energia, dar de asemenea ajută omul să transceandă vălul iluziei şi să pătrundă realitate.
O altă versiune de traducere a simbolului Cho-Ku-Rei este „în prezenţa kami (sau a
spiritelor)”. Conform doctrinei sinto, kami sau spiritele au forma şerpilor. Dacă e să privim atent
simbolul, el ne aminteşte un şarpe încolăcit cu capul ridicat. Această analogie ne duce la ideea
legăturii simbolului puterii cu energia kundalini – cea mai puternică energie în om. Conform
filosofiei yoga, ea este reprezentată în formă de şarpe încolăcit, care se află în stare pasivă la baza
coloanei vertebrale. Când kundalini se trezeşte, începe ascensiunea sa pe coloană, în sus, prin
chakre. Aşadar, în simbolul puterii se poate găsi analogia cu chakrele. (figura 2).
Figura 2. Simbolul Cho-Ku-Rei şi analogia sa cu chakrele

Linia verticală simbolizează coloana vertebrală, iar punctele de intersecţie a spiralei cu ea sunt
chakrele, de la prima până la a şaptea. Modul de desenare a simbolului poate indica starea
psihofizică a unei persoane. Simbolul Cho-Ku-Rei reflectă starea omului la nivel fizic. Pentru
testarea stării dumneavoastră desenaţi câteva simboluri şi observaţi zonele unde apar
imperfecţiuni. Deformările în desenul simbolului indică prezenţa unei probleme. De exemplu,
îngustarea între punctele care corespund chakrelor 7 şi 6 indică dificultăţi în gândirea pozitivă, iar
la nivel fizic – prezenţa posibilă a sinusitelor. Mai jos urmează şi alte variante de tratare a
simbolului.
Distanţa între chakra coroanei şi “Sinele Suprem” indică calitatea legăturii omului cu
Sinele Suprem. În cazul unei distanţe mici între puncte, omul simte şi conştientizează bine legătura
cu lumea spirituală şi cu Sinele Suprem. Odată cu mărirea acestei distanţe legătura devine mai
slabă. Lungimea liniei între aceste puncte arată de asemenea durata timpului necesar pentru
realizarea scopurilor propuse şi restabilirea după boală.
Diferenţa între părţile dreaptă şi stângă a spiralei
Putem observa că spirala simbolului este împărţită în două jumătăţi de o linie verticală. Când
desenaţi simbolul pentru sine sau alţi oameni, atrageţi atenţia la simetria spiralei. Dacă partea ei
stângă este mai mare decât dreapta, aceasta indică predominarea funcţiilor emisferei stângi a
creierului în om, adică a logicii. Şi invers, dacă partea dreaptă a spiralei este mai mare decât partea
ei stângă, acest lucru indică predominarea calităţilor intuitive în om.
Punctul corespunzător chakrei 1 nu se află pe o linie verticală cu punctul corespunzător
chakrei 2. O asemenea poziţionare ne vorbeşte de faptul că persoana respectivă permanent
întârzie, îşi face treburile în grabă şi are probleme cu răbdarea. Un desen de acest gen mai poate
indica şi probleme de natură sexuală: boli ale organelor sistemului reproductiv, prostatei şi vezicii
urinare.
Îngustările între liniile spiralei indică prezenţa unui blocaj energetic în zona respectivă. De
exemplu, îngustarea spiralei între chakra plexului solar şi chakra sacrală indică probleme ale
sistemului digestiv. Îngustarea între chakrele gâtului şi a frunţii – denotă probleme legate cu
asimilarea informaţiei noi.
Omul nu-şi poate aminti direcţia de desenare a simbolului. Uneori la seminarii se întâlnesc
şi cazuri când persoane uită direcţia dezvoltării desenului. De obicei, aceasta se întâmplă cu
oamenii care nu au nici un scop sau plan în viaţă.
Distanţele inegale între punctele care marchează chakrele indică lipsa echilibrului între
chakre. Locul de îngustare în simbol arată zona unde energiei vitale nu i se permite să curgă liber
în fiinţă.

Cum trebuie desenate simbolurile Reiki?


Deoarece metoda Reiki s-a născut în Japonia, la desenarea simbolurilor sunt folosite regulile
de scriere a ieroglifelor chineze şi japoneze. Acest lucru se referă în special la simbolurile trei şi
patru. În continuare se dau regulile de bază de desenare a ieroglifelor japoneze.
Regula 1: În fiecare element al ieroglifei mai întâi se vor desena liniile orizontale, iar apoi cele
verticale.
Regula 2: Liniile verticale se vor desena de sus în jos.
Regula 3: Liniile orizontale se vor desena de la stânga la dreapta.
Regula 4: În fiecare element al ieroglifei mai întâi se vor desena liniile din stânga, iar apoi
liniile care se află în dreapta.
Regula 5: Orice linie în formă de „7” se va desena ca o linie întreagă.

Înainte de folosire simbolurile Reiki necesită să fie activate, sau trezite la activitate. Pentru a
activa un simbol Reiki, este suficient să se aplice următorul principiu: se va desena mai întâi
simbolul o singură dată, iar apoi se va pronunţa numele lui de trei ori cu glas tare, sau în
minte. Simbolurile Reiki pot fi desenate pe hârtie, în spaţiu cu mâna în faţă, sau în gând.
Mai jos, pe figura 3, este arătată succesiunea corectă de desenare a simbolului Cho-Ku-Rei.

Figura 3. Succesiunea corectă de desenare a simbolului Cho-Ku-Rei

Aplicarea simbolului Cho-Ku-Rei


Simbolul Cho-Ku-Rei este aplicat cel mai des pentru tratarea bolilor corpului fizic. El
generează energie de frecvenţă joasă. Doctorul Usui o descria ca pe o energie pământească sau Ki
pământesc. Aceasta este energia existenţei fizice, care ne aminteşte de „rădăcinile” noastre. În
corpul omului, la nivel celular sunt înscrise ritmurile Naturii. Atunci când omul este permanent
acordat cu acestea, organismul lui se află în echilibru perfect şi în stare de sănătate bună. Imediat
ce el pierde legătura cu aceste ritmuri – devine bolnav şi viaţa lui capătă o traiectorie nefastă.
Energia generată de simbolul Cho-Ku-Rei îl poate ajuta să depăşească asemenea situaţii. Pentru
aceasta, în timpul şedinţei Reiki, se va activa simbolul (adică se va desena o dată şi apoi de trei ori
se va pronunţa numele lui) deasupra părţilor corpului care necesită vindecare.
Există şi alte variante de aplicare a simbolului Cho-Ku-Rei:
1. Atunci când este activat pe piept şi spate, simbolul Cho-Ku-Rei apără de agresiunea
psihică şi energetică. Este util să vă folosiţi de acest procedeu, când vă loviţi de
manifestarea ostilităţii din partea altor oameni.
2. Orice încăpere (casă, oficiu ş.a.) se poate curăţa de energia negativă, prin activarea
simbolului Cho-Ku-Rei pe pereţi, podea şi pod. Oamenii care practică Reiki, deseori se
folosesc de această metodă înainte şi la sfârşitul şedinţei, pentru a curăţa spaţiul.
3. Simbolul Cho-Ku-Rei se poate folosi şi pentru a avea siguranţă în timpul drumului sau
călătoriei. În acest caz el se va activa în gând, în toate părţile mijlocului de transport
(automobil, tren, avion ş.a.).
4. Hrana, băutura, cât şi diferite obiecte şi amulete, se pot şi ele încărca cu energie vitală
activând simbolul Cho-Ku-Rei deasupra lor şi ţinând mâinile timp de 2-3 minute
(deasupra acestora).
5. Prin activarea în gând a simbolului Cho-Ku-Rei putem îmbunătăţi funcţionarea
organelor interne şi a chakrelor.
6. Activând simbolul Cho-Ku-Rei deasupra patului, putem îmbunătăţi calitatea somnului.

Practic nu există limite în folosirea simbolului Cho-Ku-Rei. Totul depinde de atitudinea


Dumneavoastră faţă de evenimentele din viaţă.

Simbolul al doilea: Sei-He-Ki sau simbolul mental-emoţional

Figura 4. Simbolul Sei-He-Ki


Simbolul mental-emoţional (figura 4) a provenit de la prima literă a alfabetului „Gupta”
(forma timpurie a sanscritei) şi reprezintă sunetul „ah” (vezi figura 5). În multe culturi antice
prima literă a alfabetului denotă Creatorul sau Puterea Spirituală, care a creat Universul. De
aceea multe nume ale lui Dumnezeu conţin acest sunet „аh”: Ahura Mazda, Iahveh, Iehovah,
Allah şi altele.

Figura 5. Prima literă a alfabetului „Gupta”

Sei-He-Ki (se pronunţă Săi-Hă-Ki) este simbolul armoniei şi al echilibrului. El aduce în


ordine gândurile, emoţiile şi sentimentele omului. În traducere din limba japoneză, Sei-He-Ki
înseamnă obişnuinţă, înclinaţie sau caracter. În cea mai bună traducere „Sei” înseamnă sfânt
sau spiritual, iar „Heki” - linişte, ceea ce ajută la o mai bună înţelegere a semnificaţiei lui.
Astfel, Sei-He-Ki înseamnă „linişte sufletească” - antidot perfect în dereglările emoţionale şi
mentale.
În cadrul seminariilor Reiki semnificaţia simbolului al doilea este definită ca: „Omul şi
Dumnezeu devin unul”. Cu alte cuvinte, simbolul Sei-He-Ki întruchipează puterea sau energia
Universului, care dă posibilitate omului să se ridice la un nivel mai înalt de conştiinţă şi să
atingă uniunea cu divinul. Aceasta este sentimentul de a fi parte a Universului.
Dacă e să privim atent la simbolul mental-emoţional, putem observa că el se aseamănă cu
un cap. În dependenţă cu modul în care persoana desenează simbolul Sei-He-Ki, putem
interpreta starea ei emoţională, mentală sau sufletească. Pentru a testa starea Dumneavoastră
sufletească, desenaţi câteva simboluri şi analizaţi-le în corespondenţă cu figura 6 şi informaţia
expusă mai jos.
Figura 6. Corespondenţa dintre simbolul Sei-He-Ki şi starea sufletească a omului

Partea exterioară a primului element al simbolului Sei-He-Ki oglindeşte modul în care o


persoană îşi exprimă gândurile, emoţiile si vorbirea.
Gândurile
Lungimea acestei linii indică durata timpului necesar pentru exprimarea propriilor gânduri.
Linia lungă indică un om care pierde mult timp îngrijorându-se, iar cea scurtă –un om care nu
se gândeşte la ceea ce spune.
Vorbirea
Liniile scurte indică o vorbire rapidă, iar liniile lungi –o vorbire lentă. Spaţiul liber îngust
între ele indică un om tăcut, un om retras, care vorbeşte foarte puţin. Şi invers, spaţiul liber
mare – un om care vorbeşte mult.
Esenţa adevărată a omului
Aceasta este unica linie verticală în simbol şi ea denotă esenţa adevărată a persoanei sau
sufletul ei. Linia lungă indică un anumit grad de încăpăţânare şi nesupunere. În cazul în care
omul uită să deseneze această linie, putem vorbi incontestabil despre lipsa legăturii lui cu
natura sa adevărată.
Emoţiile
Mărimea şi adâncimea acestei părţi a simbolului descriu aspectul emoţional al vieţii
omului. Curba de dimensiuni mici reprezintă emoţiile superficiale, iar curba de dimensiuni
mari – emoţiile şi frământările profunde. În cazul în care curba emoţiilor nu este proporţională
cu restul simbolului, atunci persoana este una emoţional-instabilă sau prea concentrată asupra
propriilor sentimente.
Spaţiul liber din centrul simbolului reprezintă procesele care au loc în lumea interioară a
omului, în gândurile şi emoţiile lui.
Percepţia informaţiei, ideilor şi convingerile noi
Spaţiul liber mare între primul şi cel de-al doilea element al simbolului în această regiune
arată că omul percepe tot ce vede, aude sau citeşte fără a analiză. Aceasta înseamnă, de
asemenea că el este uşor influenţabil. Şi invers, spaţiul liber mic indică faptul că omul
analizează amănunţit tot ce vede, aude sau citeşte şi îşi face părerea sa.
Convingerile, sentimentele şi dialogul intern
În procesul de asimilare a informaţiei noi fiecare idee sau convingere mai întâi trece filtrul
percepţiei, adică trebuie să depăşească bariera dialogului intern, a gândurilor şi sentimentelor.
Fiecare dintre noi trece inconştient prin acest proces. În cazul unor persoane acesta este lung şi,
în acest caz, simbolul desenat arată lung şi îngust. În cazul însă a celor care repetă ca un
automatism gânduri şi idei străine, simbolul arată scurt şi voluminos.
Exprimarea emoţiilor, gândurilor şi părerilor
Distanţa între primul şi cel de-al doilea element al simbolului în această regiune denotă
capacitatea de exprimare a propriilor emoţii, gânduri şi păreri. Un spaţiu liber mare indică o
persoană care vorbeşte mult şi îşi exprimă ideile, părerile şi sentimentele cu uşurinţă, iar un
spaţiu liber mic – indică dificultăţi în acest sens.
Latura exterioară a celei de-a doua părţi a simbolului exprimă funcţia memoriei.
Memoria
Această parte a simbolului desemnează capacitatea de a învăţa, de a memora informaţia şi
de a dezvolta propriile talente. O linia scurtă arată că instruirea e dificilă pentru om, în timp ce
o linie lungă arată că instruirea e foarte uşoară şi plăcută pentru el.
Memoria trecutului
Linia lungă arată că omul ţine minte bine trecutul său, sau trăieşte în trecut. Oamenii în
vârstă, spre deosebire de cei tineri, de obicei, desenează această parte a simbolului mai lungă.
Două urechiuşe
Aceste două semicercuri indică punctele care ne leagă cu Universul şi sunt cunoscute ca
supraconştiinţă şi Îngerul Păzitor. Datorită lor fiecare dintre noi primeşte ajutor spiritual prin
intermediul intuiţiei. În cazul în care ambele urechiuşe sunt situate vizavi de:
а) zona gândurilor, atunci intuiţia se va manifesta preponderent prin imagini şi gânduri;
b) zona dialogului intern, atunci intuiţia se va manifesta verbal, în formă de dialog;
c) zona emoţiilor, atunci intuiţia se va manifesta prin culoare, sunet, mişcare, poezie ş.a.

Cum se desenează corect simbolul Sei-He-Ki:

Figura 7. Succesiunea corectă de desenare a simbolului Sei-He-Ki


În figura 7 se arată succesiunea corectă de desenare a simbolului Sei-He-Ki. Vom ţine
minte că, înainte de a folosi simbolul într-o situaţie sau alta, acesta trebuie activat, adică se va
desena pe hârtie, sau în aer, iar apoi se va rosti numele lui de trei ori.

Aplicarea simbolului Sei-He-Ki


Simbolul Sei-He-Ki generează energie de o frecvenţă mai înaltă decât simbolul
Sho-Ku-Rei. Doctorul Usui o numea energie cerească, sau Ki cereasc. Această energie aduce
corpurile emoţional şi mental ale omului în stare de echilibru. Ea este folosită pentru
înlăturarea stresurilor şi încordării; a mâniei, neliniştii, supărării, tristeţii, îngrijorării şi
sentimentului de vinovăţie; izbăvirea de obişnuinţe dăunătoare şi îmbunătăţirea
comportamentului; eliberarea de patimi şi emoţii reprimate. În practică, simbolul
mental-emoţional este cel mai des desenat deasupra capului, inimii sau plexului solar, adică în
regiunile corpului unde se stochează gândurile şi emoţiile reprimate. Se recomandă să vă
ascultaţi şi intuiţia Dumneavoastră şi să îndreptaţi energia simbolului Sei-He-Ki într-o anumită
parte a corpului, după cum simţiţi.
Nu vom uita că nu se recomandă ca simbolurile Cho-Ku-Rei şi Sei-He-Ki să fie utilizate
concomitent deasupra uneia şi aceleiaşi părţi a corpului. Cele mai bune rezultate se obţin când
acestea se folosesc separat. De exemplu, atunci când este nevoie de tratament la ambele
niveluri: fizic şi mental-emoţional, stabiliţi prioritatea şi folosiţi mai întâi un simbol, iar la
următoarea şedinţă, folosiţi cel de-al doilea simbol deasupra aceleiaşi părţi a corpului.
În continuare urmează descrierea unor situaţii posibile de aplicare a simbolului Sei-He-Ki:
1. Realizarea propriilor scopuri, planuri, idei şi afirmaţii. Scrieţi scopul vostru sau
afirmaţia pe o foaie de hârtie. Activaţi apoi simbolul Sei-He-Ki (adică desenaţi-l, şi
rostiţi numele lui de trei ori) deasupra afirmaţiei scrise pe hârtie şi transmiteţi energia
Reiki timp de 5-10 minute, ţinând foaia între palme.
2. Memorarea unei informaţii citite. Puneţi palmele voastre deasupra cărţii pentru câteva
secunde. După aceea desenaţi deasupra cărţii simbolul Sei-He-Ki şi rostiţi numele lui
de trei ori. Repetaţi intenţia: „Eu memorez uşor informaţia din această carte, pe care
intenţionez să o citesc acum”.
3. Folosirea intuiţiei în rezolvarea întrebărilor importante. Desenaţi mental deasupra
capului simbolul Sei-He-Ki şi rostiţi numele lui de trei ori. După aceea repetaţi intenţia:
„Intuiţia mea imi inspiră răspunsuri clare”.
4. În timpul lecţiilor şi cuvântărilor. Înainte de începutul lecţiei desenaţi mental deasupra
capului Dumneavoastră simbolul Sei-He-Ki şi rostiţi numele lui de trei ori. Repetaţi
intenţia: „Eu îmi exprim clar şi distinct gândurile şi emoţiile mele”.
5. Aducerea în echilibru a gândurilor şi emoţiilor. Desenaţi mental deasupra capului
Dumneavoastră simbolul Sei-He-Ki şi rostiţi numele lui de trei ori. Repetaţi intenţia:
„Gândurile şi emoţiile mele se află într-o armonie perfectă”.
Simbolul trei: Hon-Sha-Ze-Sho-Nen sau simbolul de vindecare la
distanţă

Figura 8. Simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen

Simbolul de vindecare la distanţă (figura 8) deschide noi posibilităţi oamenilor care


practică Reiki. El ne ajută să transmitem energia vitală la distanţă şi în timp, pentru vindecarea
trecutului şi crearea unui viitor armoninos.
Simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen (se pronunţă Hon-Şa-Ză-Şo-Năn) este constituit din cinci
ieroglife japoneze şi a fost format prin contopirea lor parţială (vezi figura 9). De exemplu,
partea inferioară a ieroglifei „Hon” este similară cu partea superioară a ieroglifei „Sha”. Ele au
fost unite, pentru a exclude repetarea. Acelaşi lucru se referă şi la partea inferioară a ieroglifei
„Sha” şi partea superioară a ieroglifei „Ze” ş.a.m.d. În antichitate daoiştii şi buddhiştii uneau
ieroglifele în acest mod, pentru crearea formulelor magice. Luând în consideraţie acest lucru,
se poate spune că simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen este de asemenea o formulă magică, care
posedă putere imensă. Ea permite omului să iasă în afara spaţiului şi timpului şi să vindece
trecutul, prezentul şi viitorul.

HON SHA ZE SHO NEN

Figura 9. Structura simbolului Hon-Sha-Ze-Sho-Nen


În traducere din limba japoneză Hon-Sha-Ze-Sho-Nen înseamnă: „Buddha din mine salută
Buddha din tine”. Prin această afirmaţie se recunoaşte natura divină a tuturor fiinţelor umane.
Simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen contribuie la atingerea stării de identificare cu esenţa divină
din noi şi conştientizarea acesteia. Atunci când omul conştientizează că tot ce este viu îşi are
începutul în sursa Unică, el începe să respecte şi să aibă o atitudine binevoitoare faţă de toate
fiinţele umane. Alte semnificaţii ale acestui simbol sunt: „Această personalitate proeminentă
(Buddha) aduce în ordine gândurile şi emoţiile” şi „Conştiinţa absolută este cauza a tot ce
există”.
În general simbolul al treilea se foloseşte pentru vindecarea la distanţă, deşi el are şi alte
funcţii. Fiind o formulă antică magică, ascunde în el diverse simboluri, care arată unde este mai
bine să fie folosit. Mai jos este expusă descrierea lor. Nu vom uita să folosim întotdeauna doar
simbolul integru Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi nicidecum nu vom folosi separat simbolurile
ascunse în el.

Simbolul Hon (figura 10) în traducere din japoneză înseamnă:


carte, adevăr, rădăcină, bază, capital (adică bani). El denotă faptul că
simbolul vindecării la distanţă se foloseşte pentru contactul cu „sursa”
(cauza) unei probleme, sau eveniment, precum şi pentru soluţionarea
problemelor financiare.

Figura 10. Simbolul Hon

_____________________________________

Simbolul Sai (figura 11) înseamnă capacitate sau talent. Acest


lucru vorbeşte despre faptul că simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen contribuie la
deschiderea şi dezvoltarea talentelor şi a capacităţilor noastre. Ajută de
asemenea la studierea informaţiei noi.

Figura 11. Simbolul Sai

______________________________________

Simbolul Kuwadatsu (figura 12) înseamnă a planifica. Acest lucru vorbeşte


despre faptul că simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen poate fi folosit pentru
transmiterea energiei Reiki în viitor, pentru armonizarea oricărui proiect sau
eveniment.

Figura 12. Simbolul Kuwadatsu

_______________________________________
Simbolul Do (figura 13) are următoarele semnificaţii: pământ, teren, localitate.
Acest lucru vorbeşte despre faptul că simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen poate fi
folosit pentru transmiterea energiei Reiki în orice punct al Pământului sau
spaţiului. El poate fi folosit de asemenea la sfârşitul şedinţei Reiki pentru
„contactul cu pământul” (înrădăcinarea) al omului. Pentru aceasta veţi desena
simbolul al treilea pe tălpile picioarelor lui.

Figura 13. Simbolul Do


_______________________________________

Simbolul Tomeru (figura 14) înseamnă a opri, a susţine, a întrerupe comiterea răului, minte clară.
Arată că simbolul vindecării la distanţă poate să păstreze pentru un anumit timp într-un anumit loc
al spaţiului (pat, duş, maşină s.a.) energia altor simboluri Reiki. De exemplu, se poate ca înainte de
somn să activaţiţi mai întâi deasupra patului simbolul Sho-Ku-Rei, iar apoi Hon-Sha-Ze-Sho-Nen
cu intenţia ca el să păstreze acolo energia simbolului Sho-Ku-Rei timp de 10 ore. În acest caz în
timpul nopţii energia simbolului Sho-Ku-Rei va acţiona binefăcător asupra voastră, şi calitatea
somnului vostru va fi mai bună.
Simbolul Tomeru mai arată şi faptul că omul încetează să facă rău şi are o
minte clară, atâta timp cât foloseşte simbolul vindecării la distanţă. Simbolul
Hon-Sha-Ze-Sho-Nen nu poate fi folosit în scopuri negative şi are efect
pozitiv asupra tuturor fiinţelor umane.

Figura 14. Simbolul Tomeru

___________________________________________

Simbolurile Sha (figura 15) şi Jinko (figura 16) denotă omul şi colectivitatea umană.
Aceste două simboluri arată că este posibil, cu ajutorul simbolului Hon-Sha-Ze-Sho-Nen, să
fie transmisă energia vitală atât unui singur om, cât şi unui grup de oameni concomitent.
Totodată, în lucrul cu un grup de oameni, cantitatea de energie nu scade şi nu depinde de
mărimea grupului.

Figura 15. Simbolul Sha Figura 16. Simbolul Jinko

____________________________________________
Simbolul Shin (figura 17) are două semnificaţii: inimă şi
emoţii. El arată că Hon-Sha-Ze-Sho-Nen ne uneşte cu emoţiile
neexprimate şi reprimate şi ne ajută să le vindecăm.
Figura 17. Simbolul Shin

______________________________________________
 
 

Ca şi în cazul celor două simboluri precedente, înainte să folosim


simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen pentru un anumit scop, el trebuie mai
întâi activat, adică se va desena şi apoi se va rosti numele lui de trei ori.
Succesiunea corectă de desenare este arătată în figura 18.

Figura 18. Succesiunea corectă de desenare a simbolului


Hon-Sha-Ze-Sho-Nen

________________________________________________

Înainte de a folosi simbolurile, acestea trebuiesc memorate. Mai întâi va trebui să învăţaţi a le
desena, urmând săgeţile îndrumătoare în figurile 3,7 şi 18. Pentru a însuşi bine simbolurile,
fiecare trebuie desenat pe hârtie de nu mai puţin de 500-700 ori. După o antrenare de acest gen
se poate trece la o meditaţie cu acestea. Ea vă va ajuta să simţiţi calităţile caracteristice energiei
fiecărui simbol. Ea reprezintă de asemenea o metodă efectivă de autovindecare. Mai jos sunt
descrise instrucţiunile de efectuare a unei meditaţii de acest gen.

1. Aşezaţi-vă pe podea, sau pe un scaun într-o poziţie comodă, cu spatele drept. Puneţi
mâinile pe genunchi cu palmele în sus. Închideţi ochii şi relaxaţi-vă.
2. Desenaţi mental deasupra capului simbolul Cho-Ku-Rei şi rostiţi numele lui de trei ori.
3. Imaginaţi-vă o cascadă de energie, coborând din simbol în jos peste voi. Vizualizaţi
cum energia pătrunde prin cap, mâini, tot corpul. Urmăriţi timp de 3-5 minute
senzaţiile din corp.
4. Repetaţi paşii 2-3 cu simbolurile Sei-He-Ki şi Hon-Sha-Ze-Sho-Nen.
5. La sfârşitul meditaţiei deschideţi ochii şi scuturaţi din mâini de câteva ori.
În încheierea acestui capitol aş vrea să vă fac cunoştinţă cu simbolurile predate de elevii
doctorului Chujiro Hayashi, Hawayo Takata şi domnul Tatsumi. Ele sunt reprezentate în figura
19 şi respectiv, în figura 20.

Figura 19. Simbolurile predate de Hawayo Takata

Figura 20. Simbolurile predate de domnul Tatsumi

ŞEDINŢA REIKI
Transmiterea Reiki este o experienţă extraordinară. La primul nivel este suficient ca
practicantul Reiki să pună mâinile pe corpul pacientului şi energia Reiki va începe să curgă de la
sine. În cazul gradului doi la fel, ca şi în gradul unu, se folosesc poziţiile standard, la care se adaugă
simbolurile. În continuare se propune descrierea unor variante de folosire a simbolurilor, care
contribuie la o mai mare eficacitate a şedinţelor Reiki. Cel mai des se folosesc simbolurile
Cho-Ku-Rei şi Sei-He-Ki, scop pentru care este necesar să activăm simbolul specific (adică să îl
desenăm şi să rostim numele lui de trei ori) deasupra părţilor corpului pacientului. Nu se
recomandă activarea a două sau mai multe simboluri simultan, deşi o asemenea practică a găsit
răspândire largă în stilul occidental Reiki. Din spuselele lui Suzuki San, elevă a lui Mikao Usui,
încă în viaţă la momentul scrierii acestei cărţi, este clar că el nu încuraja asemenea acţiuni.
Doctorul Usui sfătuia elevii săi să folosească doar energia unui simbol deasupra unei anumite
poziţii. În timpul şedinţei, conform sfatului lui, simbolurile se pot activa în felul următor:
1. Simbolul Sei-He-Ki - deasupra capului pacientului, pentru a aduce gândurile acestuia
în echilibru şi/sau a-i transmite o afirmaţie pozitivă.
2. Simbolul Sei-He-Ki - deasupra plexului solar şi a zonei inimii pacientului, pentru a-l
ajuta să se elibereze de emoţiile reprimate.
3. Simbolul Cho-Ku-Rei - deasupra oricărei părţi dereglate a corpului pacientului (de
exemplu, deasupra regiunii lombare în cazul radiculitei s.a.), pentru a contribui la
vindecarea lui la nivel fizic.

Dacă problema de bază a pacientului este de caracter mental, sau emoţional (de exemplu, un
stres puternic), atunci este mai bine să i se facă o şedinţă sau două, folosind doar simbolul
Sei-He-Ki în toate poziţiile standard. Şi invers, când problema lui este de natură fizică, atunci este
mai bine să i se facă câteva şedinţe, folosind doar simbolul Cho-Ku-Rei în toate poziţiile standard.
Trăsătura caracteristică a acestei metode constă în aceea că ea facilitează o rezonanţă permanentă a
organismului pacientului cu frecvenţa unei anumite energii pe parcursul întregii şedinţe. Acest
lucru permite energiei să pătrundă adânc, ceea ce contribuie la o vindecare mai rapidă.
Veţi obţine o deschidere mai mare şi o încredere reciprocă, dacă la începutul şedinţei veţi
activa în gând simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen, ţinând mâinile pe umerii pacientului. Atunci când
pacientul se împotriveşte procesului de destindere emoţională, puteţi să-l ajutaţi, activând simbolul
Hon-Sha-Ze-Sho-Nen deasupra regiunii plexului solar.
Fără îndoială, folosirea simbolurilor măreşte eficacitatea şedinţei Reiki. Acest lucru, însă, nu
vă obligă să le folosiţi întotdeauna. Puteţi să faceţi Reiki în continuare pe poziţiile standard, ca în
gradul unu.

În speranţa că această informaţie va fi interesantă şi utilă pentru Dumneavoastră, mai jos vă


propun o traducere a notiţelor făcute de o persoană necunoscută în timpul seminarului primului
grad Reiki, susţinut de doamna Takata, pe 29 august 1975. Versiunea engleză a acestor notiţe
(conspectul participantului la acest seminar care a dorit să rămână necunoscut) am primit-o de la
Robert Fueston, maestrul Reiki din SUA şi acum am posibilitatea să-l împărtăşesc cu cititorul.

Prima seară a seminarului


Este important să motivaţi oamenii să-şi asume responsabilitatea faţă de tratamentul lor şi
să nu se bazeze în întregime pe practicantul Reiki. Acest lucru poate fi realizat: prin exerciţii,
masajul zonelor reflexogene pe mâini şi picioare, rugăciune şi, în special, printr-o aspiraţie
puternică de vindecare. Ei trebuie să înveţe să-şi controleze emoţiile şi diversele dorinţe, să poată
să se debaraseze de ură şi frică, mânie şi tristeţe. Este dovedit de medicină că emoţiile enumerate
mai sus nasc otravă letală în corpul omenesc. Este raţional, util şi practic ca doi sau mai mulţi
vindecători Reiki să lucreze împreună pentru a se trata reciproc, a face schimb de experienţă şi a
acumula măiestrie.
Atunci când în anumite părţi ale corpului se simt senzaţii de rece, se poate spune cu
încredere că ele necesită vindecare. Ţinând mâinile deasupra unor asemenea locuri, după o
anumită perioadă de timp se pot simţi vibraţii în ele. Continuaţi să ţineţi mâinile până când
vibraţiile vor înceta sau până când timpul rezervat şedinţei va expira. Mai târziu se poate din nou
acorda atenţie acestor locuri.
Nu este obligatoriu ca pacientul să simtă energia acolo unde se află mâinile vindecătorului.
Energia poate fi simţită de acesta cu totul în altă regiune. Cu toate acestea, vindecătorul trebuie să
se conducă de energie sau de senzaţiile proprii.
Nu vă grăbiţi! Nu vă descurajaţi dacă rezultatele nu apar imediat. Relaxarea, sau somnul
arată că încordarea scade sau dispare.
E bine să conveniţi asupra orei începutului şi sfârşitului şedinţei, în special când lucraţi cu
mai mulţi pacienţi.

Patru dintre noi au fost conduşi în cameră şi au fost rugaţi să se aşeze pe scaune în cerc. Mi
s-a spus să scot ceasul de pe mână, pentru că energia învăţătorului poate să-i dăuneze. După aceea
instructoarea a explicat că nu este obligatoriu să ştim cum lucrează energia, şi că ea ne va arăta
cum să o folosim. Ne-a rugat să împreunăm mâinile ca în rugăciune: palmă lângă palmă, cu
mâinile relaxate, ţinându-le în aşa fel încât degetul mare să fie la nivelul „celui de-al treilea ochi”.
În continuare ni s-a spus să închidem ochii şi ea a ocupat o poziţie cu câţiva paşi înaintea şi în
stânga noastră. După aceea noi am simţit o energie puternică, îndeosebi în faţă şi în mâini. Deşi noi
eram cu ochii închişi, eu ştiu că ea se mişca în faţa noastră. De două-trei ori ea s-a atins de mâinile
noastre şi, posibil, binecuvânta sau curăţa mâinile şi degetele noastre. La un moment dat ea ne-a
suflat puternic în faţă, după aceea ne-a spus că putem să deschidem ochii. „Trecutul a rămas în
urmă. Mâinile voastre acum sunt mâini vindecătoare”. Noi am părăsit acea cameră şi am mers
într-o altă cameră mare unde ea a pus patru scaune în rând, unul după altul. Ni s-a propus să ne
aşezăm pe scaune şi să ne vindecăm unul pe altul. Ne-a povestit cum să punem mâinile noastre pe
umerii omului care stă în faţa noastră: se cerea să punem relaxat palmele pe umeri, apăsând puţin
cu capetele degetelor. Noi trebuia să simţim vibraţie în pernuţele degetelor şi căldură în umerii
noştri de la contactul cu persoana din spate. Persoana din faţa noastră trebuia să-şi pună mâinile pe
genunchi. Peste cinci minute noi ne schimbam locurile. Toţi participanţii au exersat această
experienţă. În continuare, dânsa a spus că începând cu această zi noi va trebui să începem să ne
tratăm pe noi. Acei care au exces de greutate pot pierde surplusul, iar cei care sunt în insuficienţă
pot să-şi restabilească greutatea normală. Ea a povestit despre două serii de poziţii a mâinilor,
folosite în vindecare:
1. Ambele palme pe ochi, cu uşoare apăsări pe globul ochilor pentru 10 minute, iar apoi pe
regiunea urechilor pentru încă 10 minute, după care mâinile se plasează pe ceafă pentru 10
minute.
2. Poziţiile următoare sunt foarte asemănătoare cu „metoda chakrelor”. Mâinile se pun pe
plexul solar, după aceea se plasează pe splină, zona organelor reproductive, inimă, gât şi
frunte.

Nu are importanţă cum şedeţi în timpul vindecării voastre şi a altora, esenţial este ca poziţia să
fie confortabilă.
Ea a pomenit despre o doamnă de culoare (negresă), care suferea de diabet şi aproape că îşi
pierduse vederea. Aceasta nu mai putea citi ziare şi avea greutate în plus. Ea şi-a restabilit vederea
aproape imediat şi timp de 9 luni a pierdut o mare parte din greutate. Instructorul a spus că această
femeie nu mai foloseşte şi nu mai are nevoie de ochelari, deşi îi purtase o mare parte a vieţii sale.
O perioadă de timp am şezut vizavi de o grupă de oameni, care îşi făceau unul altuia Reiki
şi am simţit energia emanată de aceştia. Am putut de asemenea să văd aura oamenilor. În cazul
unui tânăr am putut să-i văd aura nu numai din jurul capului, dar şi din jurul întregului corp. Am
avut sentimentul că între vindecătorii din acea grupă exista un «arc» de legătură spirituală, însă,
n-am putut să întreb despre aceasta. Instructoarea era uneori cam reţinută în răspunsurile sale şi am
avut senzaţia că nu mai vroia să comunice foarte mult.
Eram 12 oameni în grup, inclusiv Paul Jeims (numele este schimbat pentru a păstra
anonimatul) – proprietarul localului. S-a anunţat că mâine (a doua seară) vom face cunoştinţă cu
poziţiile mâinilor pentru vindecarea problemelor din zona gâtului şi capului, inclusiv dereglările
mentale. Dorinţa ei era ca noi să mai practicăm autovindecarea în acea seară. Ea nu vroia ca noi să
luăm notiţe, ci doar să urmărim atent acţiunile ei. Vindecarea la distanţă va fi următorul curs pentru
cei ce vor însuşi ceea ce ea ne învăţa în cursul de bază. Aceasta ne prevestea patru zile interesante.
Fie binecuvântată mica femeie.

A doua seară a seminarului


Tema serii au constituit-o poziţiile care se refereau la cap. Nouă ni s-a spus să plasăm
mâinile noastre în poziţia de rugăciune, menţionată în lecţia trecută, adică mâinile împreunate la
nivelul ochiului al treilea. Eu simţeam cum mâinile se încălzesc de la coate în sus, de parcă erau
umplute cu jăratic. Când „jăraticul” a atins vârful degetelor, eu am simţit vibraţia.
Tratarea ochilor, inclusiv a glaucomului şi catarctei. Puneţi un şerveţel peste ochii
pacientului şi plasaţi mâinile deasupra lor. Apoi treceţi la tâmple şi ceafă. Instructorul nostru avea
succes în tratarea bolilor de ochi. În unele cazuri era nevoie de luni, în altele – doar de câteva
şedinţe. Este de dorit ca tratarea să se petreacă în fiecare zi pe o durată de 15-20 minute.
Tratarea nasului: puneţi şerveţelul peste nas, fără să închideţi nările. Puneţi mâinile peste
şerveţel, iar apoi pe pomeţi, bărbie şi frunte.
Tratarea astmului: puneţi mâinile la baza gâtului, iar apoi pe regiunea nasului şi plexului
solar, precum şi pe regiunea ovarelor la femei şi prostatei la bărbaţi.
Tratarea urechilor: puneţi mâinile pe regiunea urechilor, iar apoi introduceţi degetele în
urechi. Rugaţi pacientul să se întoarcă pe o parte şi puneţi o mână după ureche, după care
întoarceţi-l pe cealaltă parte şi repetaţi acelaşi lucru cu altă ureche. În continuare acţionaţi asupra
plexului solar şi gâtului. Problemele cu urechile apar din cauza alimentaţiei incorecte.
Tratarea coardelor vocale. Puneţi mâna la baza gâtului, după care acţionaţi succesiv
asupra suprafeţei laterale şi posterioare a gâtului.
Tratarea migrenei: Aceasta cel mai des este provocată de alimentaţia incorectă, de aceea
într-un asemenea caz stomacul şi intestinul au nevoie şi ele de vindecare. În continuare se va aplica
tratamentul similar celui aplicat în cazul astmului, după care se va trece de asemenea la creştetul
capului, spate, gât şi tălpi.
Pierderea părului, inclusiv chelia pot fi şi ele tratate. Este foarte important să se respecte o
dietă corectă, care ar include sucul de lămâie, cerealele ş.a. Ea nu vorbea mult despre diete, dar
accentua importanţa lor.
Tratarea dinţilor. Puneţi mâinile peste maxilarul superior şi inferior, deplasaţi-le treptat
pentru a cuprinde toţi dinţii.
Tratarea problemelor gingiilor. Tratamentul este acelaşi ca şi pentru taratarea dinţilor. Nu
vă întristaţi dacă dinţii se clatină, pentru că acest lucru face parte din procesul de purificare şi
vindecare. Gingiile se vor întări la finele tratamentului.
Tratarea guşii. Problema este provocată de digestia incorectă. La început se vor trata
plexul solar şi rinichii. Apoi mâinile se vor deplasa la baza gâtului, şi în sfârşit deasupra regiunii
ochilor şi inimii.
Tratarea negilor şi polipilor. Faceţi şedinţe Reiki, plasând mâinile pe zona negului sau a
nasului (în cazul polipilor) până când acestea vor cădea împreună cu rădăcinile. Polipii de obicei
sunt tăiaţi sau arşi, dar rădăcinile rămân şi cresc din nou.
Astăzi instructorul nostru a menţionat că vindecarea este posibilă prin energia lui
Dumnezeu şi mâinile noastre sunt doar canale prin care curge energia Reiki. Ea spunea că
sensibilitatea mâinilor creşte pe măsură ce practicăm. Apariţia senzaţiei de vibraţii în mâini indică
regiunea care are nevoie de tratament. Când sentimentul respectiv dispare – este timpul să
deplasăm mâinile în altă poziţie. Pot fi şi alte semnale, care indică începutul procesului de
vindecare, aşa ca diareea, slăbiciunea, apatia.
Meditaţia şi rugăciunea înainte de tratament este o metodă bună de concentrare a energiei.
Este important să identificăm la timp frica simţită de pacienţi şi să-i liniştim. Vindecătorul
poate să observe că are urcuşuri şi scăderi ale puterii de vindecare, dar, continuând să practice, el
va echilibra aceste căderi.
Uneori unele familii refuză să creadă că unul dintre membrii ei poate fi un vindecător dotat.
Aşa a fost şi în vechime: „Nu există proroc în propria împărăţie”.
În timpul tratamentului unii pacienţi sunt uimiţi de pierderea prizei de conştiinţă asupra
corpului în locurile unde se află mâna vindecătorului.
Plasarea mâinilor una deasupra alteia, este o poziţie prin care se atinge cea mai mare
concentrare a energiei. În tratarea spatelui plasaţi mâinile aşa cum este arătat în figură, continuând
să le deplasaţi în jos pe ambele părţi.

Terapia este eficientă atunci când mâna dreaptă este plasată pe partea anterioară a corpului
în faţa zonei afectate, iar stânga – simetric pe spate.

A treia seară a seminarului


Instructorul a spus că plexul solar este în organism asemenea motorului principal, care
controlează funcţiile de bază, de aceea trebuie să ne străduim să-l întreţinem într-o stare de lucru
bună.
Cu ajutorul Reiki se pot trata oamenii, plantele, animalele şi peştii.
Încărcaţi cu energie mâncarea voastră (binecuvântaţi-o, priviţi-o ca pe o substanţă divină).
La început ocupaţi-vă de cazuri simple, pentru a acumula experienţă şi a dezvolta încredere
în energia Reiki. Niciodată nu vă lăsaţi bătut!
Reiki este energia vitală universală, energia lui Dumnezeu, Conştiinţa creatoare.
Hrana: se recomandă suc de grepfruit, boabe, lapte de soia. Sfecla roşie crudă este un
mijloc excelent împotriva cancerului şi pentru purificarea sângelui.
Pneumonia: puneţi mâinile pe ceafă, după care trataţi plămânii.
Sughiţul: trataţi diafragma până la oprirea sughiţului.
Tensiune arterială înaltă: trataţi zonele capului, gâtului şi inimii.
Rinichii: puneţi mâinile pe regiunea rinichilor.
Arsurile: ţineţi mâinile deasupra regiunii afectate.
Ridurile: în cazul oamenilor tineri şi sănătoşi acesta poate fi un indiciu că e nevoie de lichid
în corp.
Metoda Reiki – este o metodă de tratare, când omul acţionează în calitate de releu pentru
transmiterea energiei lui Dumnezeu. Întotdeauna aveţi credinţă în Dumnezeu!

A patra seară de seminar


Am fost în primul grup de oameni care au primit iniţiere. Ni s-a spus să împreunăm mâinile
ca în rugăciune şi să le ridicăm ca şi în alte seri cu degetul mare vizavi de ochiului al treilea. În acea
zi eu, pentru prima dată, am simţit căldură în încheieturile mâinilor, care după aceea curgea lent
până la vârfurile degetelor, de parcă mâinile mele ar fi format o cupă umplută cu jăratic, sau
energie. Când instructorul nostru stătea vizavi de mine, eu am simţit de parcă tot pieptul meu era
deschis şi o şuviţă de energie subtilă, caldă se scurgea din pieptul ei în pieptul meu. Ea mergea de
asemenea şi pe la spatele nostru şi se atingea de capetele noastre, împingându-le în urmă. La sfârşit
ni s-a spus că energia noastră vindecătoare este permanentă, noi nu o vom pierde niciodată, cu
condiţia că nu vom încerca să învăţăm pe alţii.
Când am intrat în sufragerie, ne-am aşezat din nou pe un şir de scaune ca să ne vindecăm
unul pe altul. În acea seară aveam de-a face cu poziţiile spatelui.
De obicei şedinţa de vindecare standard trebuie să dureze 1,5 ore, conform instrucţiilor
învăţătorului nostru.
În cazul sinuzitelor, durerilor în urechi şi nas trebuie trataţi mai întâi plămânii în prima
poziţie pe spate.
Este important să tratăm splina, pe care ea a numit-o ceasul inimii.
În cazul hemoroizilor şi inflamaţiei prostatei, trataţi poziţia 5. În problemele ovarelor se va
folosi tot poziţia 5. Hemoroizii hemoragici sunt periculoşi şi provoacă o pierdere mare de sânge.
Problemele cardiace pot proveni de la gazele care apasă asupra inimii. Transmiteţi-i
energie pe poziţiile 1-4, pe partea anterioară a corpului şi spate, după care frecaţi spatele în
regiunea inimii.
Varicele – trataţi partea de jos a corpului, părţile anterioară şi posterioară a corpului,
plasând mâinile exact deasupra venelor.
Salata din alge de mare este bună în dureri de inimă.
Curăţenia pielii îşi are rădăcinile în digestie. Trataţi mai întâi stomacul, şi numai după
aceea faţa.
Ouăle pot provoca mâncărimi ale pielii.
Sucul de tomate este bun, dar nu şi cel conservat.
Instructorul nostru accentua din nou şi din nou importanţa lecuirii în poziţiile 1-4 pe părţile
anterioară şi posterioară a corpului. Faceţi distincţie între cauză şi consecinţă şi, unde este posibil,
mergeţi spre cauză.
Restul timpului noi l-am petrecut ascultând istoria despre descoperirea şi dezvoltarea
Reiki. La un anumit timp va fi un curs suplimentar, care va fi dedicat vindecării la distanţă. Totuşi
absolvenţilor nu li se va permite încă să predea Reiki. După cursul doi va urma cursul trei, ai cărui
absolvenţi vor putea să predea Reiki.

METODE DE VINDECARE LA DISTANŢĂ


Una din posibilităţile extraordinare ale gradului doi Reiki este capacitatea vindecării la
distanţă. Folosindu-se de simboluri, persoana iniţiată poate transmite energia vitală în timp şi
spaţiu. Acest lucru înseamnă posibilitatea de tratare a oamenilor, care nu sunt prezenţi fizic în
timpul şedinţei (adică se află în alt oraş, ţară), cât şi posibilitatea de vindecare a trecutului,
prezentului şi viitorului.
Vindecarea la distanţă este parte integrantă a gradului doi şi are o acţiune mai puternică,
decât şedinţa Reiki de gradul unu. La începutul cursului de vindecare se vor face 3-5 şedinţe
consecutive, în fiecare zi fără întrerupere, câte 10-15 minute fiecare. După aceea vindecarea poate
fi realizată o dată - de două ori pe săptămână (la dorinţă, şedinţele pot fi realizate şi în fiecare zi)
până la însănătoşirea deplină. Pentru desfăşurarea şedinţei alegeţi un loc liniştit. Încercaţi să creaţi
o atmosferă liniştită şi plăcută, puteţi include muzică meditativă, aprinde o lumânare şi/sau un
beţişor aromat. Aveţi de asemenea grijă ca în timpul şedinţei să nu vă deranjeze nimeni.
Pentru transmiterea energiei Reiki la distanţă este suficient să aveţi o intenţie clară (adică
să ştiţi cui şi unde doriţi să transmiteţi energia), să activaţi simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi
energia va urma direcţia specificată în intenţia Dumneavoastră. În cazul necesităţii de acţiune doar
asupra corpului fizic se foloseşte simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi Cho-Ku-Rei, iar pentru o
acţiune cu scop precis orientată doar asupra corpurilor mental şi emoţional – se vor utiliza
simbolurile Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi Sei-He-Ki. Deşi în stilul occidental Reiki pentru transmiterea
energiei la distanţă întotdeauna se folosesc toate cele trei simboluri împreună, este mai bine să
urmăm strategiile descrise mai sus, recomandate de doctorul Usui încă la începutul secolului XX.
Mai jos se dă descrierea unor metode de vindecare la distanţă. Toate dau rezultate bune în
practică. Puteţi să experimentaţi cu fiecare dintre ele şi să le alegeţi pe cele mai potrivite pentru
Dumneavoastră.

1. Metoda fantomei №1
1. Aşezaţi-vă comod şi închideţi ochii. Rostiţi în gând: „Această şedinţă de vindecare la
distanţă se dedică (numele omului). Fie ca (numele omului) să se elibereze de suferinţe
corporale şi sufleteşti”.
2. Imaginaţi-vă că în faţa voastră se află corpul energetic al acestui om. Desenaţi mental
deasupra lui simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi rostiţi de trei ori denumirea lui.
3. Acum imaginaţi-vă cum îi transmiteţi energia Reiki, deplasând succesiv mâinile pe
cinci poziţii: а) palmele sunt plasate pe frunte de-a lungul creşterii părului, degetele se
întâlnesc pe linia de mijloc; b) mâinile acoperă tâmplele; c) palma stângă se pune pe
frunte, iar dreapta - pe ceafă; d) părţile posterioară şi laterală a gâtului; e) ambele mâini
deasupra creştetului, una peste cealaltă. (Vezi „metoda meditativă de autovindecare a
doctorului Usui” în cartea „Reiki: ghid pentru gradul unu”). Acordaţi câte 2-3 minute
pentru fiecare poziţie.
4. Rostiţ în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.

2. Metoda fantomei №2
1. Aşezaţi-vă comod şi închideţi ochii. Rostiţi în gând: “Această şedinţă de vindecare la
distanţă se dedică (numele omului). Fie ca (numele omului) să se elibereze de
suferinţele corporale şi sufleteşti”.
2. Vizualizaţi imaginea acestui om. Imaginaţi-vă că el începe să se micşoreze în
dimensiuni şi devine foarte mic. Puneţi-l pe palma mâinii voastre stângi.
3. Cu mâna dreaptă desenaţi deasupra lui simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi apoi rostiţi de
trei ori denumirea lui.
4. Când e nevoie de acţionat asupra corpului fizic, activaţi şi simbolul Cho-Ku-Rei.
Pentru influenţă asupra corpurilor emoţional şi mental se va activa simbolul Sei-He-Ki.
5. Puneţi mâna dreaptă deasupra celei stângi aşa încât fantomul omului să fie între
palmele voastre, ca într-o cupă.
6. Lăsaţi energia să curgă liber timp de 10-15 minute, sau imaginaţi-vă cum umpleţi
fantomul cu lumină.
7. Rostiţi în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.
3. Metoda şoldului
1. Aşezaţi-vă comod şi închideţi ochii. Rostiţi în gând: „Această şedinţă de vindecare la
distanţă se dedică (numele omului). Fie ca (numele omului) să se elibereze de
suferinţele corporale şi sufleteşti”.
2. Timp de câteva secunde vizualizaţi imaginea omului.
3. Cu mâna dreaptă desenaţi în spaţiu în faţa voastră simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi
rostiţi de trei ori denumirea lui.
4. Rostiţi cu voce tare următoarea intenţie: „Eu folosesc genunchiul şi şoldul stâng pentru
a-mi imagina partea anterioară a corpului lui (numele omului), iar genunchiul şi şoldul
drept – a spatelui lui”.
5. Efectuaţi vindecarea prin aplicarea mâinilor, ca în metoda poziţiilor standard.
Schimbaţi plasarea mâinilor la fiecare 2-3 minute, sau atunci când senzaţia de flux a
energiei în mâini dispare.
6. În caz de necesitate activaţi simbolul Cho-Ku-Rei deasupra şoldului pentru vindecarea
problemelor corpului fizic sau simbolul Sei-He-Ki pentru eliberarea de emoţiile
reprimate.
7. Rostiţi în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.

4. Vindecarea după fotografie


1. Pentru folosirea acestei metode trebuie să aveţi fotografia omului, pe care vreţi să-l
ajutaţi. Pe partea din dos scrieţi numele şi prenumele, data naşterii şi locul de aflare a
omului.
2. Rostiţi în gând: “Această şedinţă de vindecare la distanţă se dedică (numele omului).
Fie ca (numele omului) să se elibereze de suferinţe corporale şi sufleteşti”.
3. Cu mâna dreaptă desenaţi deasupra fotografiei simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi rostiţi
de trei ori denumirea lui.
4. Dacă e nevoie folosiţi simbolurile Cho-Ku-Rei, sau Sei-He-Ki.
5. Ţineţi fotografia între mâinile voastre (sau mâinile deasupra fotografiei) şi permiteţi
energiei Reiki să curgă liber timp de 10-15 minute.
6. Rostiţi în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.

5. Transmiterea energiei Reiki, folosind cartea de vindecare la distanţă


Metoda dată se foloseşte pentru transmiterea energiei Reiki la distanţă unui număr nelimitat de
oameni concomitent, indiferent de locul aflării lor. Veţi avea nevoie de un caiet nu prea mare.
Scrieţi în el numele oamenilor, cărora vreţi să le transmiteţi Reiki.
1. Aşezaţi-vă comod şi relaxaţi-vă. Luaţi cartea de vindecare la distanţă şi citiţi numele
tuturor oamenilor înscrişi în ea.
2. Cu mâna dreaptă desenaţi deasupra cărţii de vindecare la distanţă simbolul
Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi rostiţi denumirea lui de trei ori.
3. Repetaţi intenţia: „Fie ca toţi oamenii ale căror nume sunt înscrise în această carte, să se
elibereze de suferinţele corporale şi sufleteşti”.
4. Transmiteţi-le lor energie Reiki, ţinând cartea între palmele voastre timp de 10-15
minute.
5. Rostiţi în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.

6. „Lădiţa Reiki”
Această metodă contribuie la realizarea scopurilor şi dorinţelor voastre (cu excepţia celor
egoiste, adică a dorinţelor care sunt dăunătoare pentru Dumneavoastră, sau pentru alte persoane).
Veţi avea nevoie de o lădiţă, făcută din lemn sau carton. Pe o foaie de hârtie separată scrieţi sau
desenaţi scopul sau dorinţa Dumneavoastră. Folosiţi câte o foaie separată pentru fiecare dorinţă
sau scop.
1. Puneţi o foiţă pe palma stângă. Cu mâna dreaptă desenaţi deasupra ei simbolul
Sei-He-Ki şi rostiţi denumirea lui de trei ori.
2. Citiţi cu glas tare ceea ce e scris pe ea şi imaginaţi-vă că scopul vostru (dorinţa) este
deja realizată. Puneţi hârtiuţa în lădiţă.
3. Repetaţi acţiunile din punctele 1-2 în cazul celorlalte dorinţe sau scopuri.
4. Desenaţi deasupra lădiţei simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi rostiţi denumirea lui de trei
ori.
5. Timp de 10-15 minute faceţi Reiki lădiţei, ţinând mâinile deasupra ei.
6. Repetaţi paşii 1-5 zilnic, o perioadă mai îndelungată.

7. Transmiterea energiei vitale unui anumit număr de oameni


concomitent
1. Metoda dată este folosită împreună cu şedinţa de autovindecare. Culcaţi-vă sau aşezaţi-vă
într-o poziţie comodă pentru Dumneavoastră. Închideţi ochii şi relaxaţi-vă. Rostiţi în gând:
„Această şedinţă de vindecare la distanţă se dedică (numele primului om, numele omului al
doilea ş.a.m.d.). Fie ca ei să se elibereze de suferinţele corporale şi sufleteşti”.
2. Cu mâna în spaţiu, înaintea Dumneavoastră, desenaţi simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi
rostiţi denumirea lui de trei ori.
3. Rostiţi cu glas tare următoarea intenţie: „Mâinilor mele fizice, în toate poziţiile standard
Reiki pe corpul meu, le corespund mâinilor mele energetice, în toate poziţiile standard
Reiki pe corpul (numele primului om, numele omului al doilea ş.a.m.d.)”.
4. Aplicaţi Reiki pe propriul Dumneavoastră corp. Astfel, în timpul în care vă veţi face Reiki
vouă înşivă, energia vitală va vindeca oamenii respectivi.
5. Rostiţi în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.

8. Proiectul de vindecare globală


Când omul începe să înţeleagă unitatea lui cu Natura, el conştientizează că şi Natura,
întocmai ca şi omul, are nevoie de vindecare. Această metodă este o invitaţie de a participa la
vindecarea Naturii.
1. Vizualizaţi imaginea globului Pământesc.
2. Desenaţi în gând deasupra imaginii simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi rostiţi de
trei ori denumirea lui.
3. Puneţi mâinile într-o oarecare poziţie pe corpul Dumneavostră şi permiteţi-i
energiei Reiki să curgă liber timp de 10-15 minute. Simţiţi cum lumina curge
spre imaginea Pământului şi o înconjoară. Intenţia Dumneavoastră trebuie să
fie restabilirea integrităţii Naturii.

În cazul cutremurelor, incendiilor, dezastrelor tehnologice ş.a.m.d. puteţi de asemenea să


susţineţi cu energia Reiki oamenii care trăiesc în localitatea respectivă.

9. Aplicarea energiei Reiki pentru îmbunătăţirea calităţii somnului


1. Înainte de somn desenaţi deasupra patului simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi
rostiţi de trei ori denumirea lui.
2. Repetaţi cu glas tare intenţia: “Imediat ce mă voi culca, energia Reiki va începe
să mi se transmită neîntrerupt pe parcursul întregului somn”.
3. Culcaţi-vă şi spuneţi-vă în gând: “Acum eu mă voi adânci într-un somn
profund. Dimineaţă mă voi trezi plin de forţe noi şi cu o dispoziţie minunată”.

10. Transmiterea energiei Reiki autorului unei cărţi


Pentru o mai bună receptare şi înţelegere a ideilor conţinute în cartea pe care intenţionaţi să
o citiţi este util să transmiteţi Reiki autorului ei. Nu are importanţă dacă în prezent autorul este în
viaţă sau a murit.
1. Deschideţi cartea la prima pagină, unde e scris numele şi prenumele autorului.
2. Cu mâna dreaptă desenaţi deasupra ei simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi rostiţi de trei ori
denumirea lui.
3. Repetaţi intenţia: „Atâta timp cât mâinile mele sunt în contact cu această carte, energia
Reiki se transmite autorului ei întru binele lui suprem”.
4. Începeţi să citiţi cartea şi în curând veţi observa că veţi înţelege cu uşurinţă ceea ce e scris.

Acţionaţi analogic şi atunci când vreţi să priviţi o pictură a vreunui pictor, sau să ascultaţi
muzica unui oarecare compozitor.

11. Folosirea mijloacelor de informare în masă (MIM) pentru


transmiterea Reiki
Majoritatea oamenilor recurg rar la serviciile MIM, poate doar în situaţia când trebuie să
fie făcut un anunţ sau trebuie publicat un articol în ziar/revistă. În cazul în care veţi avea o
necesitate de acest gen puteţi să folosiţi deprinderile de transmitere a energiei Reiki la distanţă,
pentru ca alţi oameni să înţeleagă corect mesajul Dumneavostră.
1. Desenaţi simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen deasupra textului anunţului sau articolului şi
rostiţi de trei ori denumirea lui.
2. Repetaţi intenţia: “Fie ca energia Reiki să aducă claritate şi armonie în gândurile şi
sentimentele oamenilor care citesc acest anunţ (sau articol) chiar în timpul cititului”.
12. Vindecarea obişnuinţelor dăunătoare
1. Metoda dată se foloseşte pentru debarasarea de obişnuinţele nedorite. De fiecare dată când
apare o dorinţă dăunătoare de care vreţi să vă debarasaţi, desenaţi mental deasupra
Dumneavoastră simbolul Sei-He-Ki, după care rostiţi de trei ori denumirea lui.
2. Desenaţi mental deasupra corpului Dumneavoastră simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi
rostiţi de trei ori denumirea lui.
3. Repetaţi intenţia cu glas tare: “Fie ca energia Reiki să-mi cureţe subconştientul de toate
gândurile şi emoţiile care susţin această obişnuinţă dăunătoare”.
4. Relaxaţi-vă şi permiteţi energiei Reiki să curgă liber. Fiţi receptivi la gândurile şi imaginile
care apar în conştiinţa voastră. Deseori ele arată cauza apariţiei obişnuinţei dăunătoare.

13. Energia Reiki şi bunăstarea în familie


Pentru a menţine pacea şi armonia în familie, este nevoie să transmitem regulat energia
Reiki tuturor membrilor ei. Acest lucru va crea o rezonanţă fină între câmpurile lor energetice,
ceea ce va duce la îmbunătăţirea înţelegerii şi interacţiunii dintre ei. Folosiţi metoda de mai jos
pentru a transmite zilnic energia Reiki membrilor familiei:
1. Aşezaţi-vă comod şi relaxaţi-vă. Rostiţi în gând: „Această şedinţă de vindecare la distanţă
se dedică tuturor membrilor familiei (numele familiei – numele primului membru, numele
membrului al doilea ş.a.m.d.). Fie ca ei să se elibereze de suferinţele corporale şi
sufleteşti”.
2. Ţineţi mâinile în faţa voastră, una în faţa alteia la o distanţă de 20-30 cm. Timp de câteva
secunde imaginaţi-vă chipurile membrilor familiei între mâinile voastre.
3. Desenaţi mental simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen deasupra chipului lor şi rostiţi de trei ori
denumirea lui.
4. Permiteţi energiei Reiki să curgă liber timp de 10-15 minute.
5. Rostiţi în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.

Veţi putea la fel să transmiteţi energia Reiki folosind metoda descrisă mai sus:
а) Spre evenimentele din trecut, care continuă să influenţeze negativ viaţa familiei;
b) Spre evenimentele preconizate să aibă loc în viitor şi sunt importante pentru familie;
c) Pe parcursul a câtorva luni, înainte de crearea unei noi familii, e bine să transmitem energia
Reiki de 1-2 ori pe săptămână tinerilor căsătoriţi şi tuturor membrilor familiei mirelui şi ai
miresei;
d) Energia Reiki se va transmite în fiecare zi viitoarei mame şi copilului în timpul gravidităţii;
e) Se va transmite energia Reiki viitoarei mame şi copilului în timpul naşterii, dar şi medicilor,
care primesc naşterea, şi salonului din maternitate unde se vor afla copilul şi mama lui;
f) În fiecare zi se va transmite Reiki patului şi camerei unde se află copilul, şi de asemenea
mâncării pe care o consumă;
g) Se transmite Reiki copilului în timpul aflării lui la şcoală (sau grădiniţă), cât şi colegilor lui
de clasă şi învăţătorilor.
14. Reiki la locul de muncă
Este bine ca activitatea noastră profesională să se dezvolte spre binele nostru propriu, a
firmei/organizaţiei, clienţilor, partenerilor, furnizorilor şi societăţii. Transmiterea regulată a
energiei Reiki întregului colectiv contribuie la crearea unei armonii la locul de muncă. Pentru
aceasta:
1. Aşezaţi-vă comod şi relaxaţi-vă. Rostiţi în gând: „Această şedinţă de vindecare la
distanţă se dedică tuturor membrilor colectivului (denumirea firmei sau organizaţiei)”.
2. Ţineţi mâinile înaintea voastră, una în faţa celeilalte la o distanţă de 20-30 cm. Timp de
câteva secunde imaginaţi-vă chipurile colaboratorilor colectivului între mâinile
Dumneavoastră.
3. Desenaţi mental deasupra chipurilor lor simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi rostiţi de trei
ori denumirea lui.
4. Puneţi mâinile într-o poziţie oarecare pe corpul Dumneavoastră şi permiteţi energiei
Reiki să curgă liber timp de 10-15 minute.
5. Rostiţi în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.

Pentru armonizarea problemelor apărute în relaţiile cu partenerii, clienţii, sau furnizorii


Dumneavoastră îndreptaţi energia Reiki asupra lor.

15. Vindecarea trecutului


Metoda №1. Trecutul influenţează viaţa noastră. De exemplu, o ceartă cu omul apropiat, din
trecut, ne frământă pe parcursul multor ani. Situaţiile nefavorabile de acest gen, care au lăsat o
urmă negativă în viaţa Dumneavoastră, se vindeca cu ajutorul energiei Reiki. Aceasta se va
transmite în trecut, spre situaţia respectivă.
1. Aşezaţi-vă comod, închideţi ochii şi relaxaţi-vă.
2. Readuceţi situaţia din trecut, pe care doriţi să o vindecaţi în imaginaţia voastră.
3. Desenaţi mental simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen deasupra imaginii şi rostiţi de trei ori
denumirea lui.
4. În cazul apariţiei unei reacţii emoţionale puternice de răspuns la situaţia dată activaţi
simbolul Sei-He-Ki.
5. Puneţi mâinile într-o poziţie oarecare pe corpul vostru şi permiteţi-i energiei Reiki să
curgă liber timp de 10-15 minute.
6. Rostiţi în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.

Uneori pot fi necesare câteva şedinţe pentru o vindecare deplină a unei situaţii. Continuaţi
să transmiteţi energia Reiki până când va dispărea reacţia emoţională negativă cauzată de
această situaţie.

Metoda №2. Această metodă permite eliberarea de traume emoţionale şi psihologice din trecutul
Dumneavoastră şi vindecarea lor. Cu acest scop se va lua un interval de timp cu durata de un an,
începând cu momentul prezent, înapoi în trecutul vostru. După aceea, energia Reiki se transmite cu
intenţia de vindecare a tuturor traumelor psihologice şi emoţionale de care aţi suferit în acea
perioadă de timp. La fiecare şedinţă viitoare se va face un regres în timp cu încă un an în urmă.
Acest proces se va repeta până când veţi ajunge la momentul naşterii Dumneavoastră. De exemplu,
dacă procesul de vindecare a trecutului prin această metodă l-aţi început pe data de 20 mai, anul
2007, atunci primul interval de timp va fi începând cu 20 mai 2007 până la 20 mai 2006, al doilea
– de la 20 mai 2006 până la 20 mai 2005, al treilea – de la 20 mai 2005 până la 20 mai 2004 ş.a.m.d.
1. Aşezaţi-vă comod şi relaxaţi-vă.
2. Rostiţi: „Această şedinţă se dedică vindecării trecutului meu începând cu data de (data,
luna, anul) până la (data, luna, anul)”.
3. Desenaţi mental simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi rostiţi de trei ori denumirea lui.
4. Puneţi mâinile într-o poziţie oarecare pe corpul vostru şi permiteţi-i energiei Reiki să
curgă uşor timp de 10-15 minute.
5. Rostiţi în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.
6. La următoarea şedinţă faceţi un regres în timp cu un an înapoi şi repetaţi paşii 1-5.
Repetaţi acest lucru la fiecare şedinţă următoare până când veţi vindeca complet
trecutul Dumneavoastră.

Metoda №3. Creşterea este un proces natural şi legile ei acţionează egal asupra tuturor fiinţelor
umane. Copacul, de exemplu, creşte în sus numai atunci când rădăcinile lui se adâncesc în pământ.
Aşa şi omul poate creşte doar întărindu-şi rădăcinile în trecutul său. Noi suntem produsul a
minimum patru generaţii de strămoşi. Reiese că, fără „rădăcini” sănătoase şi puternice, omul nu
poate să se dezvolte armonios. Şi în acest caz energia Reiki ne oferă un ajutor de nepreţuit.
Transmiţând energie strămoşilor Dumneavoastră, puteţi vindeca rădăcinile Dumneavoastre. Cel
mai bine e să faceţi acest lucru în fiecare a 10-a zi a lunii (după calendarul lunar), când în
subconştientul omului se activizează memoria despre strămoşi.
1. Pe o foaie de hârtie curată desenaţi copacul genealogic al familiei Dumneavoastre, cel
puţin până la a patra generaţie.
2. Cu mâna dreaptă desenaţi simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen deasupra lui şi rostiţi de trei ori
denumirea lui.
3. Repetaţi cu glas tare intenţia: „Dedic această şedinţă strămoşilor mei. Fie ca pacea să fie cu
ei ”.
4. Transmiteţi-le energia Reiki timp de 10-15 minute, ţinând mâinile deasupra desenului.
5. Rostiţi în gând: „Acum eu închei şedinţa de vindecare la distanţă”. Deschideţi ochii şi
scuturaţi mâinile de câteva ori.

16. Armonizarea viitorului


Prezentul este fundamentul viitorului. Anume, în prezent, prin intermediul activităţii
Dumneavoastre spirituale are loc crearea viitorului vostru. În Reiki se folosesc câteva metode de
realizare a acestui scop de armonizare a viitorului.
Metoda №1.
1. Dimineaţa, după trezire desenaţi mental deasupra corpului Dumneavoastră simbolul
Cho-Ku-Rei şi rostiţi de trei ori denumirea lui.
2. Desenaţi simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen deasupra corpului şi rostiţi de trei ori
denumirea lui.
3. Repetaţi intenţia cu glas tare: „Fie ca energia Reiki să fie cu mine pe parcursul întregii
zile ”.
4. Urmăriţi în linişte, timp de câteva minute, mişcarea energiei în fiinţa Dumneavoastră.
5. Apoi treceţi la ordinea de zi obişnuită a Dumneavoastră.

Metoda №2. Se foloseşte pentru transmiterea energiei Reiki în viitor, cu scopul armonizării
proiectelor viitoare, examenelor, interviurilor, întâlnirilor ş.a. De exemplu, peste două săptămâni
trebuie să susţineţi un examen important. Doriţi să fiţi într-o formă cât se poate de bună şi ca
examinatorul să fie obiectiv cu privire la Dumneavoastră. Puteţi să transmiteţi anticipat energia în
viitor pentru armonizarea examenului. E important să ţineţi minte că transmiterea energiei în viitor
nu poate să înlocuiască însuşirea informaţiei necesare pentru susţinerea examenului. Ea poate însă
să vă ajute în cel mai bun mod să redaţi şi să dezvoltaţi subiectul.
1. Aşezaţi-vă comod şi relaxaţi-vă.
2. Imaginaţi-vă mental tabloul examenului viitor – pe sine şi pe examinator.
3. Desenaţi mental simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen deasupra aceastei imagini şi rostiţi de
trei ori denumirea lui.
4. Repetaţi intenţia: „Atâta timp cât mă voi afla în încăperea unde va avea loc examenul,
energia Reiki se va transmite mie şi examinatorului pentru binele fiecăruia dintre noi”.
5. Aşezaţi mâinile în una dintre poziţiile standard pe corpul Dumneavoastră şi permiteţi-i
energiei Reiki să curgă liber timp de 10-15 minute.

Metoda №3. Aplicarea energiei Reiki pentru armonizarea propriului viitor.


1. Veţi avea nevoie de o fotografie, unde sunteţi întipărit mergând. Ea va trebui să fie
reînnoită la fiecare 1-2 luni.
2. Desenaţi simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen deasupra fotografiei şi rostiţi de trei ori
denumirea lui.
3. Repetaţi intenţia cu glas tare: „Energia Reiki mi se transmite mie pentru următorul pas,
pe care va trebui să-l fac în dezvoltarea mea spirituală”.
4. Ţineţi fotografia între mâinile voastre (sau mâinile deasupra fotografiei) şi lăsaţi
energia Reiki să curgă liber timp de 10-15 minute.
5. Repetaţi paşii 1-5 în fiecare zi.

La finele acestui capitol doresc să vă spun câteva cuvinte despre etica vindecării la distanţă.
Unii practicanţi Reiki, sunt de părerea că nu este etic să se transmită energia vitală altui om la
distanţă fără acordul prealabil al acestuia. Ei consideră aceasta drept o intervenţie brutală în viaţa
personală a cuiva. Eu nu împărtăşesc acest punct de vedere din considerente ca:
1) energia Reiki nu aduce daună nimănui;
2) energia Reiki acţionează întotdeauna spre binele destinatarului, ceea ce înseamnă că nu veţi
putea manipula alţi oameni, sau nu le veţi impune rezultatul dorit cu ajutorul Reiki;
3) eu percep şedinţa de vindecare la distanţă ca pe o rugăciune pentru binele altui om; doar atunci
când vă rugaţi pentru cineva, Dumneavoastră nu-i cereţi permisiunea să o faceţi.
Ca să generalizez cele expuse mai sus, spun că transmiterea energiei Reiki la distanţă
oricărui om, fără acordul acestuia în prealabil, este posibilă şi nu ne va fi teamă să o facem.
ALTE METODE REIKI
În Japonia, de mai multe decenii, practicanţii Reiki folosesc o serie de metode Reiki,
despre existenţa cărora, în Occident, până nu demult, încă nu se cunoştea. În acest capitol doresc să
vă fac cunoştinţă cu câteva dintre ele ca să vă îmbogăţiţi practica Dumneavoastră Reiki.
Mai întâi de toate aceasta este Makoto No Kokyu sau „Respiraţia adevărului” - una dintre
metodele de bază, pe care Mikao Usui o preda la gradul doi. Metoda dată vă va ajuta să
conştientizaţi şi să dezvoltaţi Tantien-ul Dumneavoastră – centrul energetic, care se află cu 3-5 cm
mai jos de ombilic şi 1/3 înăuntrul corpului. În cosmologia japoneză, Tantien-ul era considerat
lăcaş al spiritului şi izvor al puterii personale. Acesta este centrul capacităţilor spirituale şi intuitive
ale omului.
Metoda Makoto No Kokyu constă din 3 etape:
Prima etapă - „Începutul”
1. Aşezaţi-vă pe podea sau scaun, într-o poziţie comodă pentru
Dumneavoastră, cu spatele drept. Puneţi mâinile pe genunchi cu
palmele în jos, închideţi ochii şi relaxaţi-vă.
2. Concentraţi-vă atenţia asupra respiraţiei Dumneavoastre, până
când se va linişti mintea Dumneavoastră.
3. Întredeschideţi ochii şi fixaţi-vă atenţia înaintea Dumneavoastră
pe podea, într-un punct la distanţa de 0,8-1 metru de
Dumneavoastră.

Etapa a doua - „Fluxul de lumină strălucitor-aurie”


4. La inspiraţie imaginaţi-vă cum fluxul de energie aurie pătrunde în corpul Dumneavoastră
din toate părţile.
5. În timpul pauzei în respiraţie, sesizaţi acumularea energiei în Tantien.
6. La expiraţie, imaginaţi-vă cum fluxul de energie aurie, care a umplut corpul vostru, emană
prin piele în toate direcţiile şi umple spaţiul în care vă aflaţi.
7. Respiraţi în acest mod timp de 3-5 minute.

Etapa a treia - „Conştientizarea Tantien-ului”


8. Împreunaţi mâinile în faţa pieptului ca în rugăciune.
9. Desfaceţi mâinile parţial aşa ca degetele mari şi arătătoare să se atingă unele de altele.
10. Lăsaţi mâinile în jos la nivelul plexului solar.
11. În timpul inspiraţiei imaginaţi-vă că fluxul de energie aurie pătrunde prin mâini în Tantien,
iar la expiraţie vizualizaţi cum fluxul de energie aurie se scurge prin mâini în exterior.
Faceţi trei inspiraţii/expiraţii de acest gen.
12. La inspiraţie ridicaţi mâinile în sus la nivelul frunţii şi creaţi simbolul soarelui – un triunghi
compus din degetele mari şi arătătoare.

13. La expiraţie începeţi să intonaţi sunetul „ОМ”, concomitent lăsând mâinile în jos în părţi
până ce degetele se ating de podea (sau scaun).

14. Lăsaţi degetele mâinilor să se sprijine de podea încă câteva secunde.


15. Puneţi mâinile pe regiunea Tantien-ului, mâna stângă deasupra celei drepte.
16. Timp de 20-30 de secunde urmăriţi cum energia se manifestă în Tantien.
17. Repetaţi paşii 8-16 de încă cel puţin 10 ori.

Următoarele două metode – Gyoshi Ho şi Koki Ho – sunt folosite pentru transmiterea


energiei Reiki prin intermediul privirii sau respiraţiei. În timpul şedinţei ele vă vor ajuta să:
1) Orientaţi energia vitală asupra a trei poziţii concomitent (folosind mâinile pentru două
poziţii şi privirea/respiraţia pentru a treia);
2) Intensificaţi acţiunea Reiki într-o regiune concretă a corpului (folosind într-o poziţie
ambele mâini şi privirea/respiraţia împreună);
3) Orientaţi energia asupra regiunii în cazul căreia atingerea nu este de dorit, sau este
imposibilă (organele sexuale şi glandele mamare, regiunile cu arsuri).

Gyoshi Ho sau „Vindecarea cu ajutorul privirii”


1. Folosiţi intuiţia Dumneavoastră sau metoda scanării corpului şi determinaţi regiunea
corpului spre care este nevoie să fie focalizată energia Reiki.
2. Concentraţi-vă privirea asupra acestei regiuni timp de câteva secunde.
3. Lăsaţi ochii Dumneavoastră să se relaxeze şi lăsaţi privirea să se defocuseze, de parcă aţi
privi prin această regiune.
4. Imaginaţi-vă că energia Reiki se transmite împreună cu privirea Dumneavoastră.
5. Transmiteţi energia în aşa mod timp de câteva minute.

Koki Ho sau „Vindecarea cu ajutorul respiraţiei”


1. Folosiţi intuiţia Dumneavoastră şi determinaţi regiunea corpului, unde este nevoie
să fie orientată energia Reiki.
2. Inspiraţi adânc, şi imaginaţi-vă cum energia Reiki pătrunde prin creştet în Tantien.
3. În timpul pauzei în respiraţie, desenaţi simbolul Cho-Ku-Rei cu limba pe cerul gurii
şi rostiţi în gând denumirea lui de trei ori.
4. Imaginaţi-vă că energia Reiki se transmite împreună cu respiraţia Dumneavoastră.
După aceea suflaţi energic asupra regiunii afectate.
5. Repetaţi paşii 2-4 de câteva ori.

REIKI ŞI AFIRMAŢIILE POZITIVE


Putem explica puterea afirmaţiilor foarte uşor, dacă comparăm creierul cu un magnetofon.
El este întotdeauna conectat şi imprimă fiecare gând al nostru, oricare ar fi el – vesel sau trist,
pozitiv sau negativ. De exemplu, când omul este în situaţia care îi aduce aminte de insuccesele din
trecut, creierul include una din imprimările vechi corespunzătoare. Omul nu poate schimba
trecutul neplăcut, însă el poate schimba reacţia sa la situaţii similare în prezent şi viitor. Prin faptul
că impune creierul, cu ajutorul afirmaţiilor, să înregistreze aşteptări pozitive, omul şterge treptat
vechile înregistrări ale gândurilor negative, şi le înlocuieşte cu unele pozitive. Afirmaţiile pozitive
sunt nişte fraze scurte şi simple, care se repetă în gând şi cu glas tare, şi care îndreaptă eficient
gândurile spre un scop determinat. În lucrul cu afirmaţiile, doctorul Usui propunea să ne folosim
de tehnica Seiheki Chiryo. Ea include două etape, descrise mai jos.

1. Puneţi mâna stângă pe fruntea pacientului, iar mâna dreaptă – pe ceafa lui (sau pe
propria frunte şi ceafă, dacă folosiţi această tehnică pentru Dumneavoastră). Ţineţi
mâinile în această poziţie timp de 2-3 minute şi repetaţi neîntrerupt afirmaţia aleasă.
2. După ce aţi încetat să repetaţi afirmaţia, luaţi mâna stângă de pe frunte. Mâna dreaptă
însă lăsaţi-o pe ceafă şi continuaţi să transmiteţi Reiki timp de încă 5 minute.

Ţineţi minte că lucrul cu afirmaţiile dă rezultate bune numai dacă ele sunt formulate corect.
A formula corect o afirmaţie este o adevărată artă, o ştiinţă. Pentru o eficacitate mai mare aceasta
va fi:
Scrisă. Din momentul scrierii afirmaţiei Dumneavoastră începe procesul de transformare a
gândului Dumneavoastră imperceptibil în ceva mai concret. Începeţi să simţiţi ideea
Dumneavoastră mai distinct după ce o veţi scrie şi o veţi vedea. Pentru a exprima dorinţa
Dumneavoastră în formă scrisă, va trebui să ştiţi exact ce doriţi. Este o mare diferenţă între a te
gândi la ceva şi a scrie acest gând pe hârtie. În acest caz dorinţa iese la un moment dat din
domeniul visurilor şi fanteziilor şi devine una reală.
Formulată pozitiv. Majoritatea persoanelor au tendinţa de a privi la creşterea personală ca
la un proces de depăşire a problemelor, ceea ce este contradictoriu procesului de creare. Noi
încercăm să schimbăm în viaţa noastră ceea ce nu ne aranjează. De obicei, aceasta se face prin a
nega ceea ce nu ne place: „Eu n-o să mă mai tem de şeful meu”. Această afirmaţie însă trebuie să
fie exprimată pozitiv: „Eu am o relatie bună cu şeful meu”.
Când afirmăm ceva ce nu vrem, noi de fapt punem în această afirmaţie energia noastră şi o
alimentăm cu atenţia noastră gândindu-ne la ea. De aceea, în loc să ne debarasăm de ea, noi invers,
îi conferim o putere şi mai mare. Când însă emiteţi gânduri pozitive, se declanşează procesul de
manifestare în viaţa voastră a ceea ce doriţi.
Succintă. Cu cât mai exact şi mai clar veţi formula afirmaţia, cu atât mai uşor vă va fi să vă
concentraţi asupra ei. O greşeală comună este îmbinarea a câtorva idei apropiate într-o singură
afirmaţie. Aceasta diminuează puterea afirmaţiei, pentru că e cu mult mai uşor să vă concentraţi
asupra unei singure idei, decât asupra câtorva. Dacă vedeţi că aţi unit două sau mai multe idei
într-o singură afirmaţie, tot ce trebuie să faceţi este să le divizaţi în declaraţii separate.
Concretă. Atunci când afirmaţia Dumneavoastră este una concretă, veţi putea să obţineţi
rezultate clare. Dacă însă aceasta este nesemnificativă şi neclară, atunci rezultatele vor fi pe
măsură.
Atrăgătoare. Faceţi afirmaţia cât mai atrăgătoare. Folosiţi adjective vii şi pline de
inspiraţie. Exprimaţi-vă în limbaj poetic. Cu cât cuvintele afirmaţiei trezesc mai multe sentimente
profunde în Dumneavoastră, cu atât mai multă energie veţi putea să concentraţi în ea. Cu cât mai
multă pasiune este depusă în afirmaţie, cu atât mai mult se va bucura aceasta de atenţie şi credinţă
din partea voastră.
Formulată în prezent. Afirmaţia Dumneavoastră se va manifesta în cadrul de timp creat
în conştiinţa Dumneavoastră. Dacă doriţi ca sămânţa gândului vostru să aducă roade acum, va
trebui să formulaţi afirmaţia la timpul prezent. Dacă o veţi formula ca ceva ce trebuie să aibă loc în
viitor, aceasta va rămâne pentru totdeauna în viitor. Noi trebuie să vedem acest viitor în conştiinţa
noastră în aşa mod de parcă el există deja. În acest moment nu vă faceţi griji referitor la modul cum
veţi realiza acest lucru.
Include prezenţa Dumneavoastră. Folosiţi „eu”, „pe mine”, numele Dumneavoastră sau
oricare alt mod care vă permite să vă identificaţi cu afirmaţia.
Orientată spre schimbarea noastră proprie şi nu a altora. Natura omenească este de
aşa natură că deseori îi învinuim pe cei din jur de problemele noastre, şi deseori spunem: „Dacă
soţul, şeful, mama….s-ar schimba, problema s-ar rezolva”.
Foarte rar omul spune: „Eu am contribuit la apariţia problemei şi eu pot să o rezolv”. Unele
persoane invocă „Voia Domnului” sau soarta pentru a îndreptăţi pasivitatea lor.
Noi practic întotdeauna putem să controlăm atitudinea şi comportamentul nostru – factori
de o importanţă primordială. Dacă veţi focaliza afirmaţia spre realizarea schimbărilor în
Dumneavoastră, atunci veţi fi miraţi de eficienţa îmbunătăţirii relaţiilor Dumneavoastre cu cei din
jur.
În limetele zonei de dezvoltare imediată. Pentru ca să puteţi să acceptaţi afirmaţia în
conştiinţa voastră, ea trebuie să se afle în sfera posibilităţilor voastre. Dacă ea este ireală şi
exagerată, Dumneavoastră inconştient îi veţi opune rezistenţă. Afirmaţia trebuie să fie atât de
reală, încât să trezească în Dumneavoastră dorinţa să o realizaţi.

După cum aţi putut observa, procesul de manifestare a gândurilor noastre – este un
fenomen foarte firesc. Indiferent dacă realizăm sau nu, noi întotdeauna materializăm gândurile
noastre. Viaţa noastră de azi reflectă ceea ce am gândit despre ea în trecut. Viaţa noastră în viitor
va fi reflectarea a ceea ce gândim despre ea în prezent. Este necesar să înţelegem unde dorim să
îndreptăm atenţia gândurilor noastre şi să învăţăm să o facem cu pricepere.
Omul, similar unui ţesător, îşi împleteşte viaţa sa personală din fire. Firele sunt gândurile şi
cuvintele din fiecare minut. În funcţie de calitatea gândurilor şi cuvintelor se creează covorul
vieţii, peste care în curând vor trece picioarele voastre. Priviţi-l şi apreciaţi-l; este acesta frumos şi
trainic sau spălăcit şi găurit? Veţi vedea cu ochii proprii la ce v-aţi gândit ieri, ce vorbeaţi cu vreo
zece ani în urmă. Fiecare primeşte exact lucrurile la care s-a gândit. De aceea trebuie să gândiţi
doar în termeni frumoşi.
Şi încă ceva, cuvintele minunate de astăzi sunt cheile către viitorul Dumneavoastră şi ele se
află deja în mâinile voastre. Dăruiţi tuturor cuvinte fermecătoare! Şi universul, auzind cu bucurie
sincerele voastre urări de bine le va amplifica de mii de ori. Veţi fi plăcut surprinşi, văzând
zâmbetele minunate şi ochii sclipitori ai oamenilor cărora le-aţi dăruit căldura sufletului vostru.

NOUĂ FORMULE REIKI ALE DOAMNEI TAKATA


Pe la sfârşitul anilor 1980 în arhiva lui Brian Aldiss au fost găsite nouă formule de
meditaţie, create de doamna Takata. Din păcate, acestea nu sunt menţionate prea des, dar ele sunt
în stare să susţină discipolul pe calea Reiki. Sper ca ele să vă ajute şi pe Dumneavoastră, după cum
i-au ajutat şi pe alţi practicanţi Reiki. Iată aceste formule:
În cazul în care evenimentele te dezechilibrează
Eu rămân integru şi liber. Eu sunt împăcat cu mine însumi. Eu nu sunt cuprins de mânie,
părere de rău sau milă faţă de sine. Eu mă aflu în linişte şi pace.
Eu mă înalţ în mijlocul furtunii ca un copac imens. Eu sunt puternic, căci în inima mea este
Puterea Supremă.
Eu ştiu că totul va trece. Soarele va străluci din nou deasupra mea.
Eu sunt copleşit de dragoste şi recunoştinţă.

În cazul în care sunt atinse sentimentele


Nimic nu mă poate răni. Eu ştiu că soarta mea depinde în întregime de Voia lui Dumnezeu
şi de nimeni altul.
Eu ştiu că hotărârile şi părerile oamenilor se pot schimba. Ceea ce ieri a fost mai tare ca
stânca, mâine va deveni ceară. Nimic nu e constant.
Absolutul este invariabil. Dragostea şi Spiritul lui sunt permanente şi de neclintit. El nu se
schimbă în timp: legea lui este veşnică.
Celui care se odihneşte în Absolut, nimic nu-i poate dăuna. Eu sunt plin de încredere şi
nimic nu-mi poate dăuna.

În cazul în care vă este greu să vă concentraţi


Eu mă relaxez. Prin creştetul capului meu coboară din înălţimi o lumină albă curată –
lumina Absolutului aprinsă ca o flacără. Lumina mă îmbracă, ca un curent de cascadă, cade pe
umeri, se prelinge de-a lungul corpului, spălând toate relele, care încălcau liniştea stării de veghe.
Eu fac o expiraţie – Lumina deja şi-a făcut lucrul. Ea a dispărut, şi s-a scurs în pământ la
picioarele mele.
Eu sunt relaxat, proaspăt, reînnoit.

În cazul în care sunteţi supuşi unui atac psihologic din partea unui sceptic
Scepticismul aduce multă nefericire, favorizând pierderile şi insuccesele. Eu nu doresc să
aduc în viaţa mea nimic din aceste lucruri. Eu mă dezic de scepticism. Eu nu aud scepticul şi nu
repet cuvintele lui.
Într-o asemenea situaţie, eu păstrez ştiinţa Adevărului şi vorbesc despre Adevăr cu uşurinţă
şi încredere. Pe mine mă înconjoară o armură de Lumină. Eu nu simt duşmănie. Eu cunosc
Adevărul şi Adevărul mă înconjoară.
Conştiinţa mea este străină de mulţimea de gânduri, cu excepţia gândurilor Luminii. Eu nu
sunt legat de atitudinea sceptică a omului. Scepticismul este asemenea măştii, care poate fi ruptă
oricând.
Slavă Domnului că este aşa!

În cazul în care sufletul este neliniştit


Eu golesc conştiinţa mea şi intru într-o stare de totală eliberare. Eu simt plenitudinea vieţii
în toate! Copacii sunt plini de frunze! Iarba creşte neobosit, ploaia înviorătoare este de nesecat!
Cuvertura de zăpadă este în stare să acopere tot Pământul! Viaţa continuă!
Eu ştiu că îngrijorarea este străină fiilor Domnului, aceasta fiind o stare temporară pe care
am ales-o conştient sau inconştient. Acum gândurile mele capătă o ordine adevărată.
Eu sunt supraîncărcat cu bogăţia spiritului şi pot s-o împart cu alţii. Sunt copleşit de
prietenie şi dragoste. Eu sunt încărcat cu sănătate. Eu sunt conştient de abundenţa mea. Eu sunt
recunoscător pentru acestea.

În cazul în care sunteţi înconjurat de o atmosferă ostilă


Eu mă dezic de sentimentele mele provocate de ostilitatea cuiva. Eu uit de trecut şi în
sufletul meu învie efectele binefăcătoare.
Eu invoc căldura dragostei Supreme să mă învăluie şi să mă susţină.
Eu trimit Iubirea supremă înspre sursa duşmăniei. Fie ca sufletul care a stat în calea mea să
primească binecuvântarea cuvenită. Eu îl văd liber şi liniştit – capabil să primească şi să ofere
dragoste.
Eu înalţ mulţumire Domnului pentru darul divin al Dragostei, în căldura şi lumina căreia se
desfăşoară întreaga mea viaţă.

În cazul în care raţiunea nu este liniştită din cauza circumstanţelor personale


Sufletul meu ştie că este imposibil să excludem din viaţă rudele şi prietenii, dar el ştie la fel
că întotdeauna poate să se înalţe deasupra problemelor iluzorii ale vieţii mele personale. Eu mă
dezic de orice confruntare.
Eu îmi văd toate rudele ca pe copiii iubiţi ai Domnului, emanând dragoste şi recunoştinţă.
Aceste chipuri îmi umplu sufletul.
Eu sunt nestrămutat în centrul sufletului meu, plin de pace şi ordine Supremă. Eu îi
mulţumesc Domnului pentru armonia din sufletul meu.

În cazul în care raţiunea este în încurcătură


Eu invoc ordinea supremă în viaţa şi treburile mele. Eu simt prezenţa Domnului. Puterea
Lui curge prin mine, umplându-mă cu linişte şi încredere. Eu conştientizez că eu nu am nevoie să
mă grăbesc sau să mă îngrijorez. Eu fac ceea ce trebuie imperturbabil.
Eu sunt recunoscător Domnului pentru ordinea Universului, şi pentru că mă face să văd
esenţa lucrurilor.
Fie ca Lumina Ta să-mi lumineze calea şi fie ca Spiritul Tău să fie cu mine în acţiunile
mele.

În cazul în care este nevoie de purificare


Fiinţa mea tinde spre purificare deplină – spirituală, mentală şi fizică.
Eu expir în Cosmos toată frica mea, dezamăgirile, dorinţele reprimate, toată durerea fizică
şi toate limitările, toate regretele, repulsia şi nepăsarea.
Cu bucurie şi uşurare eu urmăresc cum acestea se dizolvă în Cosmos, fără să lase vreo
urmă!
Eu sunt liber! Mulţumesc, Doamne, eu sunt liber! Sufletul meu se odihneşte în strălucirea
Puterii Tale!
REIKI ŞI CRISTALELE
Vreau să încep acest capitol cu opinia lui Marcelle Foggel, explorator de cristale,
colaborator ştiinţific în compania IBM. El afirma: „Cristalul este un obiect neutru, a cărui structură
internă se deosebeşte prin perfecţiune şi echilibru. Atunci când conştiinţa omului intră în contact
cu structura lui perfectă, cristalul începe să emane vibraţii care lărgesc şi intensifică puterea
conştiinţei omului posesor al cristalului. Asemenea laserului, cristalul emană energie într-o formă
extrem de concentrată şi această energie poate fi orientată asupra obiectelor sau oamenilor”.
De bună seamă, cristalul este un instrument extraordinar, care poate fi folosit în scopuri
terapeutice şi pentru ridicarea potenţialului energetic al omului. Este interesant faptul că mulţi
vindecători şi şamani din întreaga lume deţin cristale în colecţiile lor de obiecte magice. Cristalele
au o întrebuinţare largă şi în practica Reiki. Este bine cunoscut că Mikao Usui apela des la ajutorul
lor în practica lui de vindecare. În cartea „Reiki: ghid pentru gradul unu” au fost descrise doar
câteva variante de folosire a cristalelor în paralel cu energia Reiki. Mai jos voi prezenta şi alte
metode de lucru cu cristalele, folosite de iniţiaţii în gradul doi.
Este important să ţinem minte că cristalele trebuie neapărat curăţite înainte de folosire.
Detalii despre metodele de curăţire a cristalelor citiţi în cartea „Reiki: ghid pentru gradul unu”.

Metoda №1. Doctorul Usui folosea această metoda pentru restabilirea echilibrului energetic al
omului. Veţi avea nevoie de cristale de cuarţ, citrină şi nefrită (neşlefuite). Fiecare dintre aceste
cristale se încarcă cu energia unuia din simbolurile gradului doi şi se plasează pe o anumită zonă a
pacientului în timpul şedinţei Reiki. Se recomandă ca:
1) cristalul de cuarţ să se încarce cu energia simbolului Hon-Sha-Ze-Sho-Nen şi se plasează
pe regiunea „celui de-al treilea ochi” al pacientului;
2) citrinul să se încarce cu energia simbolului Cho-Ku-Rei şi se plasează pe regiunea gâtului
pacientului;
3) nefritul să se încarce cu energia simbolul Sei-He-Ki şi se plasează pe regiunea inimii
pacientului.

Cristalul se încărcă în felul următor: se va lua în mâna stângă, iar apoi cu mâna dreaptă se
desenează simbolul corespunzător deasupra lui şi se rosteşte în gând denumirea lui de trei ori.
Puneţi cristalul pe palma stângă şi acoperiţi-l cu dreapta. Permiteţi energiei să curgă în cristal timp
de 10-15 minute. Repetaţi această procedură cu fiecare cristal în parte.
La începutul şedinţei Reiki puneţi cristalele pe regiunile
corespunzătoare ale corpului pacientului (vezi fotografia) şi lăsaţi-le
acolo până la sfârşitul şedinţei. După fiecare şedinţă cristalele se vor
curăţi (se ţin sub un şuvoi de apă curgătoare timp de 2-3 minute sau se
foloseşte metoda Jaki Kiri Joka Ho) şi se reîncărcă.
Acesată metodă poate fi folosită de asemenea şi în scop de
autovindecare. Pentru aceasta, culcaţi-vă pe spate, puneţi cristalele
încărcate pe regiunile corespunzătoare ale corpului şi timp de 10-15
minute urmăriţi atent curgerea energiei Reiki în corpul
Dumneavoastră.
Меtoda №2. Cristalul de cuarţ posedă calităţi energetice deosebite, prin faptul că are
capacitate de vindecare chiar şi în lipsa vindecătorului. Anume acest factor face posibilă
transmiterea neîntreruptă a energiei vitale la distanţă spre un anumit pacient.
1. Scrieţi numele şi prenumele pacientului pe o foaie de hârtie sau folosiţi fotografia lui.
2. Puneţi cristalul de cuarţ pe fotografia pacientului (sau pe hârtia cu numele lui).
3. Desenaţi cu mâna dreaptă simbolul Hon-Sha-Ze-Sho-Nen deasupra cristalului şi rostiţi
de trei ori denumirea lui.
4. Transmiteţi energia vitală pacientului, ţinând mâinile deasupra fotografiei şi a cristalului
timp de 10-15 minute. După aceea cristalul va transmite neîntrerupt timp de încă 24 ore
energia Reiki spre pacient.
5. Puneţi fotografia şi cristalul într-un loc, în care nu au acces alte persoane.
6. Încărcaţi cristalul cu energia Reiki timp de 10-15 minute, zilnic.

KOTODAMA
În anul 2002 am avut onoarea să fac cunoştinţă cu Taggarat King, maestru Reiki din
Anglia. El mi-a făcut cunoscut sistemul original Reiki, în acea formă în care era predat de Mikao
Usui la începutul secolului XX. Aşa am aflat despre lumea extraordinară a „kotodamei”.
Cea mai mare revelaţie pentru mine a fost faptul că la început, în locul simbolurilor Reiki,
Mikao Usui preda kotodamele sau vibraţiile sacre ca parte componentă a gradului doi. Mult mai
târziu, aproximativ în anul 1923, doctorul Usui împreună cu discipolul şi prietenul său Tosihiro
Eguchi a inclus în sistemul Reiki simbolurile cunoscute de Dumneavoastră. Printre cei patru elevi
cărora le-au fost transmise simbolurile, a fost şi Chujiro Hayashi, care a jucat un rol important în
răspândirea Reiki în afara hotarelor Japoniei. Până nu demult practicanţii Reiki din Occident nu
cunoşteau nimic despre kotodama.
Kotodama în traducere din limba japoneză înseamnă „spiritul cuvântului”. Ea îşi are
începutul în sintoism, o religie antică a japonezilor. În acele timpuri îndepărtate oamenii erau
conştienţi de faptul că cuvântul posedă putere creatoare. Se considera că kotodama este aspectul
spiritual al Creaţiei şi era examinată ca instrument de atracţie a diferitor puteri din Univers.
Maeştrii kotodama descriau procesul de creare a lumii în felul următor (figura 21): „La început nu
a fost nici cer, nici pământ, nici univers, doar vid. Deodată, în acest vid infinit a apărut un punct,
din care au apărut aburi, fum, ceaţă şi lumină. Aşa s-a născut kotodama SU. Pe măsura extinderii
kotodamei SU, au început să se manifeste lumile spirituale în toate direcţiile uniform. Kotodama
SU reprezintă «Cuvântul», menţionat în Biblie”.
Figura 21. Modelul procesului de creare a universului cu ajutorul kotodama

În mitologia sintoistă, kotodama SU se asociază cu Ame-no-minaka-nushi-no-kami -


„zeitate înaltă a centrului cerului”. Din acest punct central al Creaţiei au apărut două puteri
făuritoare opuse: takami-musubi-no-kami şi kami-no-musubi-no-kami, cunoscute în alte culturi
sub numele de Yang-Yin, Shiva-Shakti, forţă centripetă – forţă centrifugă ş.a.
Continuând extinderea sa, kotodama SU a dat naştere kotodamei U. Kotodama U s-a
divizat în kotodamele YU şi MU şi s-a extins în kotodama A-O-U-E-I. În traducere din limba
japoneză YU înseamnă „existenţa”, „ceva”, „da”, iar MU – „nefiinţă”, „nimic”,nu”. Împreună ele
formează cuvântul UMU, care denotă naşterea. Acest fapt arată că naşterea vieţii este posibilă doar
prin interdependenţa materiei şi a spiritului. Kotodama A-O-U-E-I inspiră viaţă în materie. Mai jos
se descrie succint simbolismul fiecărui sunet:
1 Sunetul А – este simbolul purităţii. Contribuie la purificarea spirituală şi fizică a fiinţei
umane.
2 Sunetul О – este simbolul nevinovăţiei şi tendinţei spre cunoaştere.
3 Sunetul U – este sunetul care ne înalţă spre Dumnezeu.
4 Sunetul Е – este simbolul legăturii de rudenie. Ajută la conştientizarea rudeniei noastre cu
tot ce există.
5 Sunetul I – este simbolul clarităţii. Ajută la familiarizarea cu conştiinţa dumnezeiască.
Din cinci vocale s-au format 50 de sunete fundamentale:

Din timpuri străvechi ele erau folosite pentru crearea diferitor kotodama, care pot fi
întâlnite în sintoism, buddhism, Aikido şi Reiki.
La bazele lucrului cu kotodama stă principiul rezonanţei. Totul în Universul nostru se află
în stare de vibraţie, inclusiv corpul fiecăruia dintre noi. Fiecare organ, fiecare os şi ţesut posedă o
frecvenţă de rezonanţă „sănătoasă”. În cazul în care această frecvenţă se schimbă, organul începe
să iasă din acordul general armonios, ceea ce cauzează boala. Restabilirea cu ajutorul kotodama a
frecvenţei naturale în organ sau în corp înseamnă însănătoşire.
Sper ca unii dintre Dumneavoastră să dorească să continue călătoria în lumea kotodama şi
să facă noi descoperiri în acest domeniu. Seminarul cu tema „Kotodama: arta vindecării cu
ajutorul sunetului” vă poate ajuta să aprofundaţi cunoştinţele voastre în acest domeniu şi să
experimentaţi asupra Dumneavoastră acţiunea uimitoare a kotodama.

ÎNCHEIERE
Pe parcursul ultimilor ani, metoda Reiki reprezintă o parte importantă a vieţii mele şi
continuă să-mi aducă satisfacţie sufletescă. Îmi face o deosebită plăcere să împărtăşesc cu
Dumneavoastră cunoştinţele şi experienţa mea.
La sfârşitul gradului doi uneori mi se pune întrebarea: Cum să folosim cunoştinţele primite
în viaţa de fiecare zi? Răspunsul este urmaţi strategia kaizen 1 :
1 Începeţi ziua cu exerciţiul Makoto No Kokyu sau Hatsurei Ho.
2 În timpul zilei puneţi în acord acţiunile voastre cu Principiile Reiki.
3 Folosiţi simbolurile Reiki în timpul şedinţelor de tratament.
4 Folosiţi metodele de transmitere a energiei în timp şi vindecaţi trecutul vostru şi armonizaţi
viitorul.
5 Folosiţi metodele de transmitere a energiei la distanţă şi ajutaţi oamenii, animalele şi
plantele.

Cu aceasta, dragi cititori, călătoria noastră în lumea tainică a gradului doi Reiki a ajuns la
sfârşit. Sper că a fost una utilă şi captivantă pentru Dumneavoastră. Aş vrea să cred că informaţia şi
exerciţiile pe care le-aţi cules din cartea mea, vă vor fi de folos şi vă vor inspira la noi realizări.

                                                            
1
  Citiţi detalii despre strategia kaizen în cartea „Reiki: ghid pentru gradul unu”.
 

S-ar putea să vă placă și