PRINCIPIUL AL DOILEA AL TERMODINAMICII

As.Dr.Ing Student

OSTAFE GABRIEL
 CUPRINS

CUPRINS.......................................................................................................................................................................... 2
I . ENUNTAREA CELUI DE AL DOILEA PRINCIPIU AL TERMODINAMICII...........................................................................3
II.TRANSFORMĂRI CICLICE...............................................................................................................................................4
III. CICLUL CARNOT..........................................................................................................................................................6
IV. INTEGRALA LUI CLAUSIUS PENTRU CICLU ŞI EVOLUŢIE REVERSIBILE........................................................................7
Pentru ciclu reversibil......................................................................................................................................................7
Pentru o evoluţie reversibilă...........................................................................................................................................8
Concluzii:.....................................................................................................................................................................9
V. INTEGRALA LUI CLAUSIUS PENTRU CICLU ŞI EVOLUŢIE IREVERSIBILE.........................................................................9
Pentru ciclu ireversibil.................................................................................................................................................9
Pentru evoluţie ireversibilă...................................................................................................................................10
Concluzii:................................................................................................................................................................... 10
VI. Semnificaţia entropiei şi expresia matematică a PT2...............................................................................................11
6.1 Frecarea, cauză a ireversibilităţii proceselor.......................................................................................................12
6.2 Calculul variaţiei de entropie...............................................................................................................................12
6.3 Diagrame entropice.............................................................................................................................................14
Reprezentarea transformărilor în diagrama T-s........................................................................................................15
Transformarea adiabată............................................................................................................................................15
Transformarea izotermă............................................................................................................................................16
Transformarea izocoră (v = const, dv = 0)..............................................................................................................16
Transformarea izobară..............................................................................................................................................17
Transformarea politropă...........................................................................................................................................17
Reprezentarea grafică a mărimilor calorice de stare.................................................................................................18
6.4 Exergie si Anergie....................................................................................................................................................18
Randamentul exergetic.............................................................................................................................................19
Bibliografie.................................................................................................................................................................... 21
 I . ENUNTAREA CELUI DE AL DOILEA PRINCIPIU AL TERMODINAMICII

Primul principiu al termodinamicii afirmă că în cazul în care un sistem izolat efectuează o evoluţie,
energia sistemului se conservă. În particular, în cazul sistemului care schimbă căldură şi lucru mecanic cu
mediul exterior în timpul unui ciclu (U = 0) există o echivalenţă între căldură şi lucru mecanic schimbat cu
exteriorul.

Dar P T l nu precizează ce cantitate de căldură disponibilă poate fi transformată în lucru mecanic

într-un ciclu dat, după cum nu poate preciza sensul de desfăşurare al unei evoluţii în anumite condiţii date.

Se constată experimental însă că în natură fenomenele au un anumit sens de desfăşurare de la sine,

spre exemplu difuzia se realizează din zona cu concentraţie mai mare spre zona cu concentraţie mai mica,
transferul de căldură de la corpul cu temperatură mai ridicată spre cel cu temperatură mai mică, curgerea
gazelor de la o presiune mai mare spre presiune mai mică etc. Aceste transformări se numesc naturale. O
transformare poate fi realizată în sensul invers celui natural cu consum exterior de energie, adică dacă apar
modificări permanente în exterior.

Toate aceste constatări experimentale reflectă de fapt principiul al doilea al termodinamicii care are ca
obiective :

1) să stabilească ce parametri caracterizează o evoluţie naturală;

2) dacă dintr-o cantitate de căldură dată putem sau nu să transformăm în lucru mecanic, prin
intermediul unui ciclu, întreaga cantitate de căldură a disponibilă.

Cele mai cunoscute formulări ale P T 2, care de fapt sunt echivalente între ele, sunt următoarelec

a) Căldura nu poate trece de la sine de la corpul cu temperatură mai mică la cel cu temperatură mai
mare.

b) O maşină termică nu poate produce în mod continuu, adică ciclic, lucrul mecanic decât dacă
agentul de lucru schimbă căldură cu două surse de căldură de temperaturi diferite.

Maşina care ar transforma continuu în lucru mecanic căldura luată de la o singură sursă de căldură fără să
cedeze o parte altei surse reci se numeşte perpetuum mobile de speţa a II-a.

c) Un perpetuum mobile de speţa a II-a este imposibil.

 II.TRANSFORMĂRI CICLICE

În cadrul studiului transformărilor simple s-a constatat că la destinderea unui gaz, se poate obţine
lucru mecanic, iar la comprimarea gazului se consumă lucrul mecanic. Dacă se doreşte să se producă lucru
mecanic în mod periodic, este necesar ca gazul să fie readus, după destinderea sa, din nou in starea iniţială,
după care se poate relua procesul. Readucerea în stare iniţială nu se poate însă efectua pe acelaşi drum pe
care s-a realizat destinderea, deoarece în acest caz întregul lucrul mecanic produs ar fi din nou consumat. O
astfel de transformare se numeşte transformare ciclică sau ciclu termodinamic. În urma parcurgerii unui
ciclu, toate mărimile de stare ale sistemului revin la valoarea iniţială.

În diagrama p-V din figura 4.1, curba adiabatei (q = 0) împarte diagrama în două zone.
Transformările care pornesc de pe curba adiabatei spre stînga si cele care pornesc spre dreapta vor avea pentru
căldura schimbată semne diferite.

p
Q1
3
a
În diagrama p-V un ciclu termodinamic
se reprezintă printr-o curbă închisă.
Lc 2
1 q = 0

q = 0 b Q2
V
Figura 4.1

Exemplu: izocora 1-3 (dv = 0) q = du + pdv = du = cvdT q = cvdT

p1 T1
Ecuaţia izocorei 1-3  p3 > p1  T3 >T1  T3 - T1 > 0  T > 0  dT > 0
p 3 T3

Dacă dT > 0, din q = cvdT  q > 0

Deci pentru transformările care pleacă de pe curba adiabatei spre dreapta q > 0 iar pentru cele care
pleacă spre stânga q < 0.

Indiferent de curba ciclului, se pot trasa 2 adiabate tangente la curba închisă a ciclului.

Dacă se parcurge ciclul în sensul 1a2b1, pe porţiunea 1 a 2 sistemul primeşte căldura Q1 din exterior
iar pe porţiunea 2 b 1 sistemul cedează căldura Q2 în exterior.

De asemenea, lucrul mecanic pe evoluţia 1 a 2 este aria de sub curba 1 a 2 iar pe evoluţia 2 b 1, aria
de sub curba 2 b 1. Deci lucrul mecanic efectuat de sistem pe parcursul întregului ciclu va fi diferenţa ariilor,
adică aria suprafeţei mărginită de curba închisă a ciclului (Lc).
Din expresiile matematice ale PTl (2.5, 2.6): Q = dU + L = dI + Lt

Integrând după conturul închis:

 Q   dU   L   dI   L t dar  dU  0 ,
  dI  0 (pentru că U şi I sunt mărimi de stare, deci revin la valoarea iniţială)
  Q   L   L t  L c

Adică, pentru o transformare ciclică, lucrul mecanic al ciclului = suma căldurilor schimbate = suma
lucrurilor mecanice exterioare = suma lucrurilor mecanice tehnice.

Deci în cazul transformării ciclice dispare diferenţa între lucrul mecanic exterior şi cel tehnic.

Dacă ciclul este parcurs în sens orar L1 a 2 > L2 b 1  Lc > 0 deci se produce lucru mecanic  ciclul se
numeste motor. Dacă ciclul este parcurs în sens trigonometric, Lc  0, ciclul se numeste ciclu generator,
fiind un ciclu consumator de lucru mecanic.

Ciclul motor este efectuat în maşinile termice motoare iar ciclul generator în maşinile termice
generatoare (maşini frigorifice, pompe de căldură)

Considerând ciclul motor din figura anterioară, sistemul termodinamic primeşte energie de la o sursă
de energie cu temperatură ridicată, denumită sursă caldă. O parte din această energie transmisă sub formă de
căldură (Q1), se transformă în lucru mecanic Lc disponibil la arborele maşinii, iar restul de energie se
transmite sub formă de căldură (Q 2) sursei de energie cu temperatură joasă, denumită sursă rece. Se
consideră că sursele de căldură, indiferent de cantitatea de căldură primită sau cedată, îşi menţin constantă
temperatura.

Concluzie: Nu se poate obţine lucrul mecanic continuu primind căldură de la o singură sursă de
căldură fără să se cedeze o cantitate de căldură altei surse. Aceasta este de fapt una din formulările PT2.

Din PT1: U = Q -L Pentru ciclu termodinamic: U = 0 Rezultă: Q = L

Însumând relaţia pentru toate evoluţiile ciclului  Q = L

Rezultă Lc = Q1 + Q2 = Q1 - Q2

Raportul între lucrul mecanic produs de maşină şi energia termică consumată se numeşte randament
L c Q1  Q 2 Q Q
termic al ciclului: t    1 2  1 2 (4.1)
Q1 Q1 Q1 Q1
 III. CICLUL CARNOT

Având o cantitate de căldură disponibilă dată Q1, se pune problema obţinerii lucrului mecanic
maxim al ciclului Lc. În evoluţia reversibilă (deci ideală, fără frecări), lucrul mecanic de destindere (cedat)
este maxim, iar cel de comprimare (consumat), este minim. Considerând un ciclu oarecare ca fiind format
dintr-un număr de evoluţii de destindere (V > 0) şi de comprimare (V < 0) rezultă, că pentru ca lucrul
mecanic produs să fie maxim, este necesar ca toate evoluţiile să fie reversibile deci şi ciclul să fie reversibil.
Ciclul Carnot reprezintă ciclul efectuat de sistem care schimbă căldură numai cu două surse de căldură de
temperaturi diferite T1 si T2 (T1 > T2).

Singura evoluţie reversibilă de schimb de căldură este izoterma deoarece, în caz contrar, ar apare o
diferenţă finită de temperatură între temperatura sistemului şi cea a sursei de căldură care este constantă, şi
evoluţia ar fi ireversibilă.

De asemenea, singura evoluţie reversibilă de trecere de la nivelul de temperatură T 1 la T2 şi invers

(între care nu există alte surse de căldură) este evoluţia adiabată reversibilă.

Deci ciclul Carnot reversibil este format din două izoterme şi două adiabate reversibile.

Randamentul termic al ciclului Carnot

reversibil este:

  tc  rev  1  T2 (4.2)
T1

(demonstraţia în manualul de liceu şi cursul de

Figura 1 fizică)

Deci (tc)rev nu depinde de natura, de cantitatea fluidului de lucru şi de mărimile cantităţilor de

căldură schimbate ci numai de raportul temperaturilor absolute ale celor două surse de căldură.

Deci, având o cantitate de căldură disponibilă dată Q 1, lucrul mecanic maxim al ciclului Lc se obţine
Lc
pentru ciclul Carnot reversibil. Cum  t  ,rezultă că orice maşină termică funcţionând între două
Q1
extreme de temperatură are ca limită maximă randamentul ciclului Carnot reversibil.

Din relaţiile 4.1 şi 4.2  Q2 / Q1 = -T2 / T1  Q1 / T1 + Q2 / T2 = 0

Q
 T 0 (doar pentru un ciclu Carnot reversibil)

Se numeşte căldură raportată, raportul dintre cantitatea de căldură schimbată şi temperatura absolută
la care se efectuează schimbul de căldură. Deci, pentru un ciclu Carnot reversibil, suma căldurilor raportate
este nulă.
 IV. INTEGRALA LUI CLAUSIUS PENTRU CICLU ŞI EVOLUŢIE REVERSIBILE

Pentru ciclu reversibil

Se consideră un ciclu reversibil

oarecare şi se descompune într-o
infinitate de cicluri Carnot
reversibile, infinit mici, conform
Figura 2
figurii:

i i
 Q SC  Q SR
Pentru fiecare ciclu Carnot infinit mic, suma căldurilor raportate este nulă: i
 i
0
TSC TSR

i i
n
Q SC n
Q SC
Pentru întreg ciclul însumând, rezultă:  i
TSC
 i
TSC
0
i 1 i 1

 n Q i 
Trecând la limită pentru n   se obţine: lim   i 0

n 
 i 1 T 

Q
Limita sumei este de fapt integrala pe contur (circulară)  T
0, (4.3)
rev

Q not
 T
 integrala lui Clausius

Deci, pentru un ciclu reversibil oarecare, integrala lui Clausius este nulă.

Pentru o evoluţie reversibilă

Dacă vom lua în considerare nu un ciclu, ci doar o evoluţie reversibilă de la 1 la 2 pe un drum (a), putem
forma un ciclu reversibil cu ajutorul unei alte evoluţii, tot reversibile, de la 2 la 1 printr-un punct oarecare (b).

Pentru acest ciclu oarecare reversibil putem

Q
scrie:  T
0
rev

Dacă vom exprima integrala pe contur ca sumă

de integrale pe cele 2 porţiuni ale conturului 1a2 şi 2b1
2 1
Q Q
vom obţine:  T   T 0
1a 2b
 Figura 3

Q
Pentru acest ciclu oarecare reversibil putem scrie:  T
0
rev

Dacă vom exprima integrala pe contur ca sumă de integrale pe cele 2 porţiuni ale conturului 1a2 şi
2 1
Q Q
2b1 vom obţine:  T   T 0
1a 2b

Dar 2b1 este reversibilă, deci se poate parcurge şi invers pe acelaşi drum 1b2 (inversarea limitelor de
integrare schimbă semnul unei integrale)
1 2 2 2 2 2 2
Q Q Q Q Q Q Q
 T   T , deci  T   T  0, sau  T  T   T
 cst.
2b 1b 1a 1b 1a 1b 1

Această mărime nu depinde de drum ci doar de starea iniţială şi finală. Deci, ca şi în cazul energiei
Q
interne (pentru care  dU  0 ) rezultă că mărimea T
este o diferenţială totală exactă a unei mărimi de
stare. Această mărime de stare a fost numită ENTROPIE şi s-a notat cu S.

Q not
Deci  dS (variaţia elementară a entropiei este cantitatea elementară de căldură schimbată,
T
raportată la temperatura absolută la care are loc schimbul)

Putem scrie pentru un ciclu şi pentru o evoluţie reversibilă:

2
Q
1 T
 S 2  S1
- pentru evoluţie reversibilă (4.4)
rev

Q
 T
 S 2  S1  0 - pentru ciclu reversibil
rev

Concluzii:
1. Unitatea de măsură pentru entropie este J/K
2. Fiind o mărime extensivă  se defineşte entropia masică s = S / m J / kgK
3. La fel ca la energia internă şi entalpie, nu interesează valoarea absolută ci doar diferenţa de entropie între
cele 2 stări S  S 2  S1
4. În definiţia entropiei, Q reprezintă o mărime de transformare, deci depinde de drum, dar dacă este
raportată la temperatura absolută la care are loc transformarea, s-a demonstrat că nu mai depinde de
drum, adică este o mărime de stare.
5. Deoarece T0 înseamnă că S are acelaşi semn ca şi Q, schimbul de căldură.
Q primit  Q  0  S  0 S2  S1 ; Q cedat  Q  0  S  0 S2  S1

6. Pentru o evoluţie adiabatică reversibilă ( Q = 0) unde S2 - S1 = 0  S2 = S1 ; în acest caz, evoluţia se

numeşte izentropă. Denumirile de transformare adiabatică reversibilă sau izentropă semnifică acelaşi
lucru.

V. INTEGRALA LUI CLAUSIUS PENTRU CICLU ŞI EVOLUŢIE IREVERSIBILE

Pentru ciclu ireversibil

Se considerăm un ciclu ireversibil care se divizează într-o infinitate de cicluri Carnot elementare
ireversibile analog cu procedura de la ciclul reversibil. (fig. anterioară). De la cursul de fizică, din Teoremele
Carnot 1 si 2 rezultă că orice maşină termică, funcţionând între 2 extreme de temperatură, are ca limită
maximă randamentul ciclului Carnot reversibil funcţionând între aceleaşi limite de temperatură. Conform
figurii, există i cicluri elementare i = 1...n rezultă că pentru fiecare ciclu elementar Carnot ireversibil se
poate scrie relaţia:  
i
tc irev  
 itc rev .

Qcedat
pentru ciclu oarecare  t  1  Qprimit (inclusiv Carnot irev.)

Tsurs ă rece
pentru ciclu Carnot reversibil   tc  rev  1  Tsurs ă caldă

i
Q SR i
TSR i
Q SR i
TSR  Q i 
 1 i
 1 i  i
 i
  i SC 
Q SR TSC Q SC TSC  TSR 
i i i i
Q SR Q SC Q SC Q SR
 i
 i
 i
 i
0
TSR TSC TSC TSR

(inegalitatea s-a înmulţit cu două mărimi pozitive, deci evoluţia

Se consideră nu s-a schimbat sensul inegalităţii)
1a2 ireversibilă; se alege o evoluţie oarecare
2b1 reversibilă  ciclul 1a2b1 este ireversibil (deoarece are o
Pentru toate ciclurile elementare:
evoluţie ireversibilă).
 n Q  Q
lim     0    0 (pentruciclu
Q
2
ireversibil)
Q
1
Q
n   i 1 T 
irev
T  T  0  T   T
0 b
2  1 reversibil 
irev 1a 2b
irev rev

b
1  2 pe aceeaşi cale
Pentru evoluţie2 ireversibilă
2 2 2
Q Q Q Q
  T  T 0   T   T  S 2  S1  S
1a 1b 1a 1b
irev rev irev rev

2
Q
 S 2  S1   T
1
irev
 Figura 4.5

Concluzii:
a) Într-o evoluţie ireversibilă, variaţia entropiei S este totdeauna mai mare decât integrala Clausius.

b) Într-o evoluţie ireversibilă adiabatică (Q = 0) dar S2 - S1 > 0, S2 > S1  entropia sistemului
creşte.

c) Dacă un sistem termic neizolat efectuează o evoluţie oarecare ireversibilă se poate întâmpla ca
sistemul să-şi micşoreze entropia dacă cedează căldură şi mediul să-şi mărească entropia pentru că primeşte
căldură (invers la fel).

Dar fie într-un caz fie în celălalt entropia totală a ansamblului sistem-mediu care formează un sistem
izolat, deci şi adibatic, va creşte în starea finală faţă de starea iniţială, adică:

(S2 - S1) ansamblu > 0 sau (S2)ansamblu > (S1)ansamblu

pentru ansamblul sistem - mediu, daca evoluţiile sunt ireversibile.

 VI. Semnificaţia entropiei şi expresia matematică a PT2

S-a arătat în cursurile anterioare că transformarea ireversibilă are loc când există o diferenţă finita
între valorile parametrilor de stare interni şi externi şi că nu poate fi parcursă în ambele sensuri pe acelaşi
drum.

Toate transformările din natură, naturale sau forţate se realizează cu diferenţă finită între valorile
parametrilor de stare interni si externi, deci toate sunt ireversibile.

Exemple. - transferul de căldură datorita unei diferenţe finite de temperatură

- curgerea unui gaz datorită unei diferenţe finite de presiune

- procesul de difuzie datorită unei diferenţe finite de concentraţii

Pe baza celor afirmate mai sus şi a relaţiei (S 2-S1)ansamblu > 0 rezultă că orice transformare naturală,
pentru că este ireversibilă, se poate realiza doar în sensul care conduce la creşterea entropiei finale a
ansamblului sistem - mediu care este izolat sau la creşterea entropiei finale a sistemului dacă sistemul este
izolat.

Rezultă că starea de echilibru spre care tinde orice sistem izolat se caracterizează prin entropie
maximă.

Deci rolul important al entropiei rezultă din faptul ca variaţia entropiei poate indica sensul de
desfăşurare a transformărilor naturale.

Cum acest lucru reprezintă unul din obiectivele PT2, rezultă expresia matematică a PT 2:
2
Q
din relaţiile (4.4) şi (4.5)  S 2  S1   (4.6)
1
T

(semnul egal se referă doar la transformările reversibile)

Sau pentru un sistem izolat, deci şi adibatic (Q =0) format din mai multe subsisteme care schimbă
energie între ele.

S 2  S1  0 (unde 1 = starea iniţială şi 2 = starea finală) (4.7)

Cu cât gradul de ireversibilitate este mai mare cu atât inegalitatea este mai pronunţată.

6.1 Frecarea, cauză a ireversibilităţii proceselor

O explicaţie intuitivă asupra creşterii entropiei unui sistem izolat (Q=0) într-o transformare
ireversibilă se obţine considerând că una din cauzele cele mai frecvente ale ireversibilităţii este frecarea .
Datorită acestui fenomen apare lucrul mecanic de frecare necesar învingerii forţelor de frecare.
 Lucrul mecanic de frecare, în majoritatea cazurilor se transformă integral în căldură (Qf). Această
căldură nu provine din exterior pentru că am presupus că sistemul este izolat, dar pentru sistem ea reprezintă
o cantitate de căldură ca şi cum ar veni din exterior.

 variaţia elementară a entropiei

 Qf
dS  0 pentru că Qf este primită de sistem
T

 S2 - S1 > 0 deşi am presupus sistemul izolat deci şi adiabatic (Q = 0)

6.2 Calculul variaţiei de entropie

Deoarece într-o transformare ireversibilă, variaţia entropiei este exprimată printr-o inegalitate:
2
Q
S 2  S1   T
1
irev

pentru calculul variaţiei entropiei se utilizează proprietatea entropiei de a fi marime de stare, adică nu
depinde de drum ci doar de starea iniţiala şi finală. Deci se poate alege convenabil una sau mai multe
transformări reversibile care să plece din starea iniţiala şi să ajungă în starea finală. Variaţia entropiei astfel
calculată este valabilă pentru toate transformările reversibile sau ireversibile care pornesc din aceeaşi stare
iniţială şi ajung în aceeaşi stare finală.

Se alege o evoluţie reversibilă. Pentru o evoluţie reversibilă:

dU pdV

Q   dS   (6.1)
dS

Q
T 

 dU  p  dV 
T T
Q  dI  Vdp 
 dI Vdp

dS   (6.2)
T T

Pentru gaz ideal:

dU = mcvdT (6.3)

dI = mcpdT (6.4)

pV = mRiT (6.5)

Din relaţiile (6.1) şi (6.2)

 mcv dT p ( 6 .5 )
dT dV  dT dV 
 dS   dV  mcv  mRi  m cv  Ri 
T T T V  T V 

 T2 V2 
Prin integrare rezultă: S 2  S1  m cv ln  Ri ln  (6.6)
 T1 V1 

Analog din (6.3) şi (6.5)

dT V ( 6 .5 )  dT dp 
 dS  mc p  dp  m c p  Ri 
T T  T p 

 T p 
 S 2  S1  m c p ln 2  Ri ln 2  (6.7)
 T1 p1 

Relaţiile (6.6) şi (6.7) sunt similare. Utilizarea lor se face convenabil în funcţie de evoluţie. De
exemplu, pentru izocora se utilizează (4.13) pentru că:

V2
V1  V2  ln 0
V1

6.3 Diagrame entropice

Diagrama mecanică, adică în coordonate p, V permite determinarea lucrului mecanic indiferent dacă
transformarea este evoluţie sau ciclu dar nu poate preciza schimbul de căldură între mediu şi sistem. Totuşi
în cazul particular al unui ciclu, aria ciclului reprezintă şi cantitatea de căldură schimbată cu mediul dar acest
fapt nu provine din caracteristica diagramei ci din faptul că după PT 1 există egalitate pentru ciclu între
căldură şi lucru mecanic.

Din definiţia entropiei, pentru o transformare reversibilă:

2 2
Q
dS   Q  TdS  Q12   Q   TdS
T 1 1

Din definiţia integralei rezultă că se dacă reprezintă o transformare reversibilă într-o diagramă având
coordonatele T şi S aria de sub curba transformării reprezintă cantitatea de căldură schimbată de sistem cu
mediul.
 not
Diagrama TS  diagramă entropică

S2 > S1  Q12 > 0 (pentru că T > 0) S2 < S1  Q12 < 0

Pentru un ciclu termodinamic:

Q1a2 > 0  primit

Q2b1 < 0  cedat

Q1a 2  Q 2 b1

PT1
Aria 1a2b1 = Q1a 2  Q 2 b1  Q c  0  L c  0  în diagrama T-S ciclul cu sens orar reprezintă un
ciclu motor (care produce lucru mecanic)

Lc L aria1a 2b1
Randamentul termic  t   c  1
Qprimit Q1a 2 ariaS11a 2S 2

De obicei se lucrează cu diagrama T-s, valabilă deci pentru 1 kg de substanţă.

Reprezentarea transformărilor în diagrama T-s

Transformarea adiabată

Figura 4.8
adiabată reversibilă adiabată ireversibilă

s = s2 - s1 = 0 q = 0 (cu mediul exterior) dar q frecare 0

 orice evoluţie ireversibilă adiabată se poate desfăşura doar

spre dreapta verticalei punctului de plecare. Aria de sub curba
transformării reprezintă lucru mecanic de
frecare (transformat în căldură de frecare).

PT 1
Transformarea izotermă (T = cst  dT = 0  u = 0  l12  q 12 )

Figura 4.9
 q13 < 0 q12 > 0

 

l13 < 0  comprimare l12 > 0  destindere

Transformarea izocoră (v = const, dv = 0)

q PT1 du  pdv dv0 c v dT dT

ds    ds  c v
T T T T

Prin integrare: s  c v ln T  cst ecuaţia izocorei

Transformarea izobară (p = const  dp = 0)

q PT1 di  vdp dp 0 di dT dT

ds     cp , ds  c p
T T T T T

 s  c p ln T  cst ecuaţia izobarei

 Transformarea politropă
q c n  dT
ds    s  c n ln T  cst ecuaţia politropei în T –s
T T

Reprezentarea grafică a mărimilor calorice de stare

dv  0 dp  0
q  du  pdv  du q  di  vd p  di
 q12  u 2  u1  q12  i 2  i1

Deci, pentru evoluţia izocoră, aria de sub curbă reprezintă variaţia energiei interne, iar pentru
evoluţia izobară, aria de sub curba reprezintă variaţia entalpiei.

Observaţie: există şi alte diagrame T - i, T - u, (etc.) care se numesc tot diagrame entropice .
 Exemplu: pentru calculul turbinelor, lucrul mecanic tehnic = diferenţa entalpiilor, deci în diagrama T
- i diferenţa entalpiilor reprezintă diferenţă de segmente care este mult mai avantajoasă decât planimetrarea
suprafeţelor ca în diagrama T - s.

6.4 Exergie si Anergie

Lucrul mecanic şi căldura sunt forme de transmitere a energiei. Energia internă, entalpia, energia
cinetică, energia potenţială, energia electrică, energia magnetică, etc., se numesc forme de acumulare a
energiei.

Unele din aceste forme de energie pot fi transformate, în condiţii ideale, integral în alte forme de
energie (ex.: lucrul mecanic, energia cinetică, energia potenţială, energia electrică, energia magnetică). Ele
se numesc forme ordonate de energie . Alte forme de energie pot fi doar parţial transformate în alte forme de
energie (ex.: energia internă, entalpia, căldura). Ele se numesc forme neordonate de energie .

Exergia este acea energie sau acea parte a energiei care se poate transforma integral în orice altă
formă de energie.

Anergia este acea parte a energiei care nu se poate transforma în altă formă de energie.

Energia = Exergie + Anergie  E = Ex + An

Exemplu - Exergia căldurii în cazul ciclului Carnot reversibil:

Dacă mediul ambiant reprezintă sursa rece, având temperatura Ta, iar sistemul termodinamic
primeşte de la sursa caldă cantitatea de căldură Q la temperatura T

Lciclu  Ta 
 tc   Lciclu   tc  Q  1  Q
Q  T 

Rezultă că din căldura primită, doar o parte se poate transforma chiar ideal în lucrul mecanic.

 Ta 
Exergia căldurii Ex Q  1  Q
 T 

Ta
 Anergia căldurii An Q  Q
T

 Q  Ex Q  An Q
 În transformarea reversibilă, întreaga exergie se poate transforma în altă formă de energie (de
exemplu în lucru mecanic).

În transformarea ireversibilă, o parte din exergie se transformă în anergie cu atât mai mult cu cât
gradul de ireversibilitate este mai mare (exemplu la un motor, cu cât frecările sunt mai mari, cu atât se
pierde mai mult din exergia căldurii introduse în motor, adică acea parte a căldurii care în condiţii ideale se
putea transforma în lucru mecanic)

Pierderea de exergie într-o transformare ireversibilă din starea 1 în starea 2 se notează 12.

Randamentul exergetic

L
Randamentul termic  t  Q nu caracterizează calitatea (perfecţiunea) maşinii termice ci calitatea
procesului de transformare a căldurii în lucrul mecanic. O apreciere a maşinii termice, deci măsura în care
exergia disponibilă se regăseşte sub formă de efect util (exemplu: lucrul mecanic util efectiv la arborele
maşinii) este dată de randamentul exergetic:

L utilefectiv  Ex Q  1  12 
 ex    1  12
 Ex Q 1  Ex Q 1  Ex Q 1
unde  Ex Q  1 reprezintă exergia căldurii în starea iniţială, adică înainte de transformarea ireversibilă
din maşina termică

L util efectiv L util efectiv

L util efectiv Q primit Q primit  t real
ex    
 Ex Q 1  Ex Q 1 L util teoretic t C
Q primit Q primit

 t real
 ex  unde  t real este randamentul termic al ciclului real ireversibil,  tC este
 tC
randamentul termic al ciclului Carnot reversibil între aceleaşi extreme de temperaturi.

Observaţie: cu cât se perfecţionează mai mult maşina termică, cu atât  ex tinde spre valoarea 1,
adică  t real tinde spre  tC .
Bibliografie
1. Bejan, A., Termotehnica Tehnica Avansata, Editura Tehnica, Bucuresti,1996
2. Kuzman, R. Tabele si diagrame termodinamice, (trad. din l. sarbo-croata). Editura tehnica,
Bucuresti, 1978.
3. Vladea, I. Tratat de termodinamica tehnica si transmiterea caldurii, E.D.P., Bucuresti, 1974.
4. Bunget, I., Burlacu, L., Ciobotaru, D. Compendiu de fizică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1988
5. Nicolae Băran ş.a. - Termodinamică tehnică - Teorie şi aplicaţii Vol.1, 1998
6. Vlădea, I. Manual de termotehnică vol 1, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1962.
7. Theil, H. Termotehnică şi maşini termice, Litografia IPTVT, Timişoara, 1972
8. Răduleţ, R. şi colab. Lexiconul Tehnic Român, Editura Tehnică, Bucureşti, 1957-1966.
9. Colectiv Manualul inginerului termotehnician vol I, Editura Tehnică, Bucureşti, 1955.