CURSUL 2_Comert international (CI)

 
1. Comertul international – aspecte generale
 
 CI reprezinta ansamblul tranzactiilor de export si de import, realizate la nivel mondial de catre agentii
economici de pe glob. 
Exportl reprezinta vanzarea de bunuri si/sau servicii catre un agent economic dintr-o alta tara, in
schimbul unei sume , intr-o valuta convenita.
Importul reprezinta cumpararea de bunuri si/sau servicii din strainatate, contra unei sume, intr-o valuta
convenita.
Ansamblul operatiunilor de  export si de import derulate de agentii economici care isi desfasoara
activitatea intr-o anumita tara, reprezinta activitatea de comert exterior a tarii respective.
Prin intermediul celor două componente ale comerţului exterior fiecare ţară îşi poate asigura o
valorificare superioră a resurselor  de care dispune (pe calea exporturilor) şi satisfacerea în mai bune condiţii a
trebuinţelor consumatorilor (prin intermediul importurilor acelor bunuri şi servicii pe care ţările nu le pot
produce/furniza deloc sau nu le pot produce/furniza la fel de eficient ca partenerii externi). Ca orice proces
economic, comerţul internaţional nu este perfect, nu produce intotdeauna avantaje pentru toţi participanţii, dar
este perfecţionabil ori de cîte ori actorii economici respecta regulile şi principiile etice/morale, abandonând
principiile „tehnice” (care decurg din puterea politică, financiară, militară etc. * de care dispun unii dintre
acestia).
Specializare ţărior în vederea participării la schimburile comerciale internaţionale trebuie să se realizeze
pornind de la un sistem complex de variabile, astfel încât rezultatele finale al specializării să se materializeze în
factori ai dezvoltarii economice şi stabilităţii sociale.
 
STOP CADRU:
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Într-o definire generală puterea este capacitatea de a impune voinţa sa altuia, fie pe cale pozitivă (prin liberă
acceptare), fie pe cale negativă (prin constrângere, sancţiuni), fie prin combinarea instrumentelor specifice
celor două căi menţionate anterior.  Studiul componentelor puterii a evoluat în timp. Definirea clasică a
acestora aparţine lui Morgenthau (1948). El indica  zece factori de putere: suprafaţa teritoriului, natura
frontierelor, populaţia, deţinerea de resurse naturale, dezvoltarea economică şi tehnologică, forţa financiară,
omogenitatea etnică, gradul de integrare socială , stabilitatea politică, spiritul naţional (dupăG. Kebabdjian,
1994). Majoritatea specialiştilor sunt de părere că o evaluare corectă a puterii implică o analiză
multidimensională. Mai mult, unii consideră necesară distincţia între forţă , care este comensurabilă şi putere,
care ar reprezenta capacitatea de a pune în acţiune această forţă, în vederea atingerii unor obiective
determinate în cadrul sistemului considerat. Prin urmare, puterea nu poate fi corect apreciată fără a lua în
considerare capacitatea de mobilizare, pe cale politică, a forţelor interne, într-o configuraţie de raporturi
internaţionale.
 
Dintr-o astfel de perspectivă, G. Kebabdjian (1994) propune următoarea definiţie a puterii: “capacitatea unei
entităţi (de cele mai multe ori politică, dar pot fi şi “puteri economice”, precum firmele transnaţionale sau
anumite organizaţii internaţionale), de a fi un jucător în “jocurile” din economia mondială”. Sau, dacă
adaptăm o definiţie a lui Michel Salamon (dupăA. Iancu, 1993) putem defini puterea drept:
-> capacitatea de a controla procese şi fenomene din economia mondială sau de a impune (direcţiona sau
reglementa) anumite orientări unor parteneri de relaţii economice internaţionale (fie ei firme sau state), şi/sau
-> capacitatea de a influenţa sau de a stabili “regulile de joc” din economia mondială şi de a produce anumite
modificări în decizia sau acţiunea altor state sau firme.
 

1
Pentru statele moderne, G. Kebabdjian propune cinci câmpuri complementare de putere prin care s-ar defini
deci în prezent o putere: puterea fizică (înzestrarea cu resurse naturale, inclusiv suprafaţa şi teritoriul),
puterea politică (stabilitatea sistemului politic, adeziunea populaţiei la programele de guvernare, forţa şi
calitatea tehnocraţilor), puterea militară, puterea economică , puterea sistemului naţional de valori, sau a
civilizaţiei (inclusiv valori religioase). În ultimul câmp de putere amintit, în prezent se înscrie şi puterea
mediatică şi comunicaţională.* Specialiştii în relaţii internaţionale apreciază la unison că această
componentă joacă în prezent un rol decisiv în exercitarea puterii, reprezentând simultan: sursă şi reţea de
circulaţie a informaţiei. [5]
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

2. Mediul economic complex în care se defineşte politica comercială

 
Participarea în cadrul comerţului internaţional necesită din partea statelor elaborarea politicilor
comerciale.
Politica comercială:
- este definită sub influenţa unui complex de factori cu pronunţat caracter politico – economic.
- este parte componentă a politicii economice  a unui stat, vizează sfera relaţiilor economice externe ale
acestuia şi este un atribut al suveranităţii.
- cuprinde totalitatea reglementărilor adoptate de stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar,
financiar, valutar etc.) în scopul promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe  şi al protejării
economiei naţionale de concurenţa externă.
- ţine seama de parteneriatele bilaterale şi multilaterale şi de presiunile lobby-urilor interesate!!!
- se poate situa mai aproape sau mai departe de liber schimb sau protecţionism.
Mediul economic complex si controversat în cadrul căruia de defineşte politica comercială  rezultă din: -
apariţia unor noi actori: organizaţiile integraţioniste, ONG-uri.
- diversificarea agendei tratativelor GATT/OMC  * şi apariţia de noi domenii:
● comerţul cu servicii
● aspecte comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală
●interferenţa fluxuri comerciale – fluxuri investiţionale
●corelaţia comerţ – mediu, comerţ – concurenţă, comerţ – politici sociale
            - reconfigurarea raporturilor de forte la nivel global dupa al doilea razboi mondial (cresterea
rolului corporatiilor transnationale (CTN) si a organizatiilor internationale  in configurarea acestor raporturi
de forte (sau altfel spus in configurarea ordinii economice mondiale). **
 
 

 
2.1. Instituţionalizarea comerţului internaţional şi influenţele sale asupra mediului economic
 
GATT/OMC  *
GATT (General Agreement on Tariffs and Trade) - Acordul General penru Tarife şi Comerţ (anul intrării în
vigoare 1948 /  23 de ţări membre): reprezintă un tratat multilateral interguvernamental prin care ţările membre
se obligă să respecte anumite principii, reguli şi discipline în domeniul relaţiilor comerciale, să reducă, să
elimine sau să consolideze taxele vamale şi să înlăture restricţiile cantitative sau de altă natură din calea
schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora.
►Initial, in cadrul primelor 6 runde de negocieri  multilaterale ale GATT accentul a cazut în principal
pe reducerea taxelor vamale:
Aspecte: ● aceste reduceri au fost relativ uşor de negociat
   ● au generat mai mult efecte aparente (simultan a avut loc escaladarea protecţionismului netarifar)

2
► Centrul de greutate al negocierilor multilaterale se deplasează către barierele netarifare începând cu a şaptea
rundă GATT (Runda Tokyo / 1973 – 1979).
► 1970 – 1987 a crescut rapid comerţul cu servicii (în principal cele financiare, de comunicaţii), ceea ce a
evidenţiat o serie de practici comerciale care distorsionau concurenţa pe piaţa acestor “invizibile” şi a generat
necesitatea negocierii unor norme de conduită specifice. (! Practica internationala demonstreaza ca exista
posibilitati de eludare a normelor de conduita, atunci cand marii jucatori isi urmaresc propriile interese in
cucerirea pietelor!)
► La 8-a Rundă GATT - Runda Uruguay (1986 – 1993) apar domenii distincte ale negocierilor: 
  - serviciile
-aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală
-dimensiunea comercială a fluxurilor investiţionale.
 
OMC (intră în vigoare în  anul 1995/ avand 128  ţări membre) → pe agenda iniţială de lucru se particularizează:
- (cel putin teoretic!) priorităţi ale ţărilor în dezvoltare (asigurarea sănătăţii climatului
comerţului   internaţional cu bunuri)
- noi domenii: i) drepturile de proprietate intelectuală
ii) tehnologia informaţiei
iii) mediul ambiant  [1]
 
In legatura de cu actori institutionali care isi pun amprenta asupra derularii schimburilor comerciale intre
jucatori  statali si privati de puteri diferite, jurnalista Clair Severac aduce o critica severa la adresa OMC/GATT:
<<reprezentantii cartelurilor industriale 
americane si europene s-au apucat imediat sa puna in functiune „unelte politice”  care sa le permita sa conduca
lumea  >>. Nascut in iulie 1944 , din acordurile de la Bretton Woods, FMI  ... functioneaza mai mult sau mai
putin complementar cu alte mari institutii economice create, dintre care BIRD (Banca Internationala pt.
Reconstructie si Dezvoltare)  si GATT (Acordul General pt. Tarife si Comert) , semnat la putin timp dupa
aceea. ...GATT o fost un costum croit pe masura pt. crearea, imbogatirea  si dezvoltarea grupurilor de
monopol; [2]
 
Folosirea influentei politice presupune nemijlocit si utilizarea fortei militare, daca este necesar. Conform
Institute for Economic Democracy,  forta militara a contribuit la promovarea procesului de 
globalizare. Influente similare din sfera puterii au generat politici dezastruase ale FMI (precum Programele de
Ajustare Structurala – care au fortat tarile sarace sa reduca cheltuielile pentru sanatate si educatie), completate
de masurile contestabile ale Organizatiei Mondiale a Comertului (coloana vertebrala a procesului de
globalizare). [3]
2.2. Rolul CTN-urilor in configurarea raporturilor de forte la nivel global si sustinerea procesului de
globalizare.
 
Promovarea politicilor neoliberale în anii`90 reconfigurează raportul de forţe pe plan internaţional.
Creşterea rolului CTN-urilor şi accentuarea procesului de globalizarea crează noi tensiuni şi controverse.
Globalizarea reprezintă un proces de integrare a economiilor naţionale distincte, care rezultă din
intensificarea fluxurilor transfrontaliere şi care erodează importanţa graniţelor naţionale pentru derularea
activităţilor economice. CTN-urile sunt  vectori ai globalizării (prin intermediul ionvestitiilor straine directe
/ISD).
            Globalizarea determină concentrarea puterii unor agenţi/actori economici (CTN, instituţii financiare –
FMI, BM, alte organizaţii OMC, G7).
 
Rolul CTN în configurarea actualei ordini economice mondiale (OEM) / a raporturilor de forţe pe plan
internaţional este în creştere , deoarece:

3
→ pieţele internaţionale, dominate de un număr tot mai redus de mari CTN devin pieţe cu structură de
oligopol: CTN – urile au posibilitatea de a impune preţul mondial.
→ crearea unor coaliţii între  marile CTN – uri poate duce la crearea unor puternice presiuni asupra guvernelor
ţărilor, în primul rând ale celor dezvoltate. De exemplu, solicitarea de deschidere a unei noi runde de
negocieri în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), având drept obiectiv principal semnarea
unui Acord Multilateral privind Investiţiile se consideră a fi tocmai expresia unei astfel de acţiuni a CTN-
urilor.
 
Pe 14 ianuarie 1994, Herman E. Daly, „senior economist” al Băncii Mondiale, a propus   „remedii“
radicale pentru reformarea venerabilei instituţii. Discursul, care a însoţit cererea sa de demisie, a lansat o
viziune inovatoare asupra globalizării şi trecerii la o economie sustenabilă... urmatoarea   propunere atrage
atenţia în mod deosebit:
„Renunţaţi la ideologia integrării economice globale prin comerţul liber, mobilitatea capitalului liber şi
creştere bazată pe export şi favorizaţi o orientare mai naţionalistă, care caută să dezvolte producţia internă
pentru pieţele interne ca primă opţiune, recurgând la comerţul internaţional doar atunci când acesta se
dovedeşte a fi în mod clar mai eficient.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi afirmaţia lui John Maynard Keynes: «Simpatia mea se îndreaptă spre cei care
minimizează, mai degrabă decât spre cei care accentuează la maxim încrengătura economică între naţiuni.
Ideile, cunoştinţele, arta, ospitalitatea, călătoriile – acestea sunt lucruri care trebuie să fie internaţionale prin
natura lor. Dar bunurile să fie produse acasă ori de câte ori este posibil şi convenabil şi, mai presus de toate,
finanţele să rămână în primul rând naţionale“. [4]
 
 
Bibliografie:
[1] D. Miron, Comert international, Ed. ASE, Buc., 2003
[2] C. Severac: https://www.emag.ro/complotul-mondial-impotriva-sanatatii-claire-severac-luc973-723-316-
5/pd/E5B850BBM/
[3] Anup Shah: http://www.globalissues.org/article/40/criticisms-of-current-forms-of-free-trade
[4] Ovidiu Hurduzeu - „Pledoarie pentru naţionalismul verde”: https://atreiaforta.wordpress.com/proiect-de-
tara/
[5] A. Bal (coord.), Economie Mondiala, Ed. ASE, Buc. , 2006, http://www.biblioteca-
digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap14

4
 REPERE METODOLOGICE PENTRU STUDIUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL
 
A) Cuantificarea participării  unei economii naţionale la circuitul  economic mondial se poate
realiza prin indicatori absoluţi, printre care:
- exportul şi importul de mărfuri (bunuri tangibile)
-  exportul şi importul de servicii (bunuri incorporale)
- propriile investiţii în străinătate, respectiv investiţiile făcute de străini în economia naţională etc.
Pe baza acestor indicatori absoluţi, se pot calcula o serie de indicatori derivaţi, care exprimă poziţia
fiecărei ţări în economia mondială, gradul de deschidere al unei economii faţă de restul lumii sau impactul
relaţiilor cu străinătatea asupra economiei naţionale.
În ceea ce priveşte activitatea de comerţ exterior (fluxurile de import şi de export), se poate calcula
ponderea fiecărei ţări în exporturile şi importurile mondiale totale, industriale şi/sau agricole, şi/sau de servicii.
Pe baza acestor rezultate se pot face aprecieri asupra valorificării potenţialului economic al ţării prin
intermediul relaţiilor comerciale internaţionale.
Fiind o componentă a sistemului economiei naţionale, comerţul exterior al ţării trebuie caracterizat în
raport cu rezultatul final al activităţii din sfera producţiei interne. Raportul dintre export şi PNB arată cât de
mare este partea producţiei naţionale care se realizează ca marfă pe alte pieţe decât pe piaţa internă.  Raportul
dintre import şi PNB exprimă măsura în care propria producţie este completată cantitativ şi structural prin
import. In mod similar se interpreteaza indicatorii Export/PIB, import/PIB !

Raportul dintre export şi PIB arată cât de mare este partea producţiei interne care se valorifica pe pietele
externe ca marfă .  Raportul dintre import şi PIB exprimă măsura în care producţia interna este completată
cantitativ şi structural prin import. Aceşti indicatori reflectă dependenţa economiei naţionale de pieţele externe.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Deschiderea externă se măsoară în mod tradiţional prin ponderea exporturilor, respectiv a importurilor în
PIB sau VN (conform metodologiilor propuse de Bela Balassa şi alţii de la sfârşitul anilor ' 70).

5
 Actualmente, in situatia transnationalizarii vietii economice si dominarii majoritatii pietelor
internationale de jucatorii corporativi, in analizele si calculele privind dependenta undei economii de pietele
externe (sau deschiderea unei economii catre exterior) intalnim indicatorii: Export/PIB, Import/PIB, Export +
Import/ PIB.

INTREBARE: in contextul dominarii pietelor si comertului international de marii jucatori corporativi,

care sunt capcanele sau care sunt limitele indicatorilor de mai sus in reflectarea realitatii pentru o economie
analizata?

Prin compararea celor două categorii de fluxuri (exporturi şi importuri) se determină soldul balanţei
comerciale. Se calculează în valută.  Sold balanţă comercială = exporturi – importuri
 
Raportul dintre totalul exporturilor şi totalul importurilor reprezintă gradul de acoperire al importurilor
prin export (GA). Un sold activ (exporturi > importuri)   corespunde unui GA >100%, un sold pasiv  (exporturi
< importuri) unui GA < 100%, iar o balanţă echilibrată (exporturi = importuri) unui GA = 100%.
 
exporturi
GA =  ------------   x 100
importuri
 
Raportul dintre soldul balanţei comerciale şi PNB reprezintă gradul în care comerţul exterior joacă un
rol activ în procesul economic intern    (exporturi – importuri / PNB).

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
STOP CADRU:
B) Sectiune explicativa:
De ce este relevantă utilizarea  indicatorului PNB pentru comensurarea rezultatelor macro-economice,
implicit a celor comerciale, în mod special atunci când este vorba despre o ţară în dezvoltare?   -
SUBCAPITOL EXPLICATIV
 
În acest sens se vor utiliza aprecieri ale unor specialişti în domeniu din ţară şi de peste hotare.
 
► Relaţia creşterea economică şi PNB real: Prin rata cereşterii economice înţelegem rata creşterii PNB.
Performanţele macroeconomice se judecă în funcţie de:
- rata inflaţiei,
- rata creşterii economice
6
- rata şomajului
 
Rata creşterii PNB pe cap de locuitor este cel mai important indicator macroeconomic pe baza căruia se
stabileşte cursul viitor al economiei.
 
(Macroeconomie, Rudiger Dornbush, Stanley Fischer, Editura Sedona, Timişoara, 1990, p.12-13.)
 
►  Se foloseşte în comparaţiile internaţionale PNB/locuitor ca una din expresiile sintetice prin care se măsoară
nivelul de dezvoltare.
 
PNB se calculează astfel:
PNB = PIB + (VF← STR) – (VF→ STR)
                             │____________________│
SVFS
 
(VF← STR) = veniturile factorilor provenite din străinătate
(VF→ STR) = veniturile factorilor redate străinătăţii
SVFS = (VF← STR) – (VF→ STR) = soldurile veniturilor factorilor în raport cu străinătatea
 
(Statistică teoretică şi econimică, T. Baron ş.a., Ed. Didactică şi pedagogică, Buc., 1996, pag. 339.)
 
 
► PNB este folosit cu succes în aprecierea stării economice a unei ţări.
Venitul naţional (VN) sintetizează veniturile obţinute de către proprietarii factorilor de producţie.
 
VN = (PNB pr.p – Akf) – I ind + Se = PNN pr.p. – I ind + Se = PNN pr.f.
Sau
PNN pr. p  = PNB pr.p. – Akf ;  iar  PNN pr.p. – Iind + Se = PNN pr.f.
VN = PNN pr.f.
 
Unde:
PNB pr.p. = PNB evaluat la preţurile pieţei
PNN pr.p. = PNN  in preţuriule pieţei,

7
PNN pr.f. = PNN  in preţuriule factorilor de producţie
Akf = amortizarea capitalului fix
I ind = impozite indirecte
Se = subvenţii de exploatare
Factorii de producţie = capitalul, munca, pământul
 
VN este indicator fundamental care reflectă rezultatele macroeconmice. De mărimea şi dinamica lui depind:
 volumul şi dinamica venitului personal
 capacitatea de acumulare
 volumul şi dinamica cererii finale de produse şi servicii de consum, precum şi de bunuri de investiţii
 
Creşterea economică presupune creşterea durabilă în timp a rezultatelor macroeconomice în condiţiile lărgirii şi
folosirii eficiente a factorilor de producţie, concretizată în sporirea PNB, PIB, PNN pe total şi pe locuitor,
incluzând şi modificările de structură ale economiilor respective.
(Economie politica. Macroeconomie, Mihai Chirilă, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1999, p.24-25, p.40.)
 
► Economistul suedez Steffan Linder (1961) in teoria similarităţii între ţări sugerează că o tot mai mare parte
din comerţul cu produse manufacturate se va desfăşura între ţări avînd un PNB/locuitor asemănător. 
(Dumitru Miron, Comerţ international, Editura ASE, 2003, pag. 77.)
 
► - Ţările eligibile pentru primirea de împrumuturi de la BIRD sunt cele al căror venit mediu pe locuitor este
inferior valorii de 5225 USD.
- Ţările eligibile pentru finanţare din partea IDA sunt cele care au un venit naţional brut sub 885 USD pe cap de
locuitor.
 
Notă: Se observă că instituţiile financiare mai sus amintite folosesc indicatorul PNB/locuitor pentru a determina
nivelul de dezvoltare al ţărilor.
(Economie mondială, Coord. Ana Bal, Ed. ASE, Buc, 2006, pag. 345, 347.)
 
► Bunastarea unei natiuni se masoara cu ajutorul PNB.
(Hamish McRae, World in 2020, Harper Collins Pub., G.Britain, London, 1994, p.16).
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 

8
C) Balanţa comercială, componentă a balanţei de plăţi
Balanţa de plăţi reprezintă un sistem de conturi care permite înregistrarea tuturor tranzacţiilor comerciale şi
financiare ale unei ţări cu restul lumii, într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an. Este vorba despre
operaţiuni care generează plăţi între rezidenţi şi nerezidenţi.
Balanţa de plăţi face posibilă compararea creanţelor (activelor) cu datoriile (pasivele) unei ţări, aşa cum rezultă
ele din raporturile economice cu restul lumii.
Balanţa de plăţi externe include:
-Contul tranzacţiilor curente
-Contul de capital si financiar (sau balanta miscarilor de capital)
-Erorile şi omisiunile
●Contul tranzacţiilor curente evidenţiază operaţiunile cu bunuri (export-import) şi cu servicii
(transporturi, asigurări, turism etc.). Celelalte rubrici incluse în acest cont sunt veniturile (salariale şi de
investiţii directe şi de portofoliu) şi transferurile curente.
Transferurile curente se refera la intrările şi ieşirile de resurse reale şi financiare, fără contraprestaţie
monetară sau financiară. Includ:
- transferuri guvernamentale: subvenţii acordate sau primite, asistenţa tehnică, contribuţiile la bugetele
organizaţiilor internaţionale etc.
- transferuri private: economiile muncitorilor care desfăşoară activitatea în alte ţări, premii, burse,etc
 
 Soldul contului curent este cel mai important în cadrul balanţei de plăţi externe. El permite să se
aprecieze în ce măsură o ţară trăieşte conform posibilităţilor de care dispune. Un sold debitor (deficitar) arată
că ţara se află în imposibilitatea finanţării investiţiilor de care are nevoie pe baza propriilor economii
(economiile interne sunt mai mici decât investiţiile interne). În consecinţă, ea poate avea ca alternative: 
îndatorarea faţă de străinătate, stimularea investiţiilor străine, reducerea creanţelor faţă de exterior,  micşorarea
rezervele. Dimpotrivă, un sold creditor (excedentar) indică existenţa unei capacităţi de plată a obligaţiilor faţă
de nerezindeţi şi de finanţare a nevoilor interne.
●Contul de capital si financiar (sau balanta miscarilor de capital)
Contul de capital  cuprinde toate operatiunile de incasari si plati generate de transferul international al
capitalului, precum si de achizitionarea/vanzarea de active (nefinanciare), care nu sunt rezultatul activitatii
umane (de ex. Pamant sau bogatiile solului) sau active intangibile (brevete, marci, copy-right, inchirieri etc.)
tranzactionate intre rezidenti si nerezidenti.
În contul financiar se înregistrează operaţiuni cu valoare mult mai mare: mişcările de capital pe termen
lung (investiţiile directe şi de portofoliu) şi pe termen scurt (credite comerciale, împrumuturi ale autorităţilor

9
monetare, administraţiilor publice şi sectorului bancar). Contul financiar mai evidenţiază activele de rezervă ale
Băncii Centrale a ţării în cauză. („-„ crestere, „+” scadere)
În cadrul fluxurilor de capital pe termen lung există un decalaj temporar între momentul efectuării
operaţiunii, al realizării ei efective şi momentul contrapartidei. De aceea, în balanţa de plăţi calculată pe un
anumit an, ceea ce se vede sunt, pe de o parte noile intări de capitaluri, iar, pe de altă parte, contrapartida
unor fluxuri declanşate anterior. De acest aspect trebuie să se ţină seama atunci când se interpretează
semnificaţia soldurilor.
Soldul tranzacţiilor cu capital pe termen lung, în cazul unui deficit, pune în evidenţă faptul că o ţară îşi
măreşte activele în străinătate, ceea ce poate fi interpretat ca un semn de dinamism economic. Invers, un sold
creditor poate fi semnal de scădere a competitivităţii agenţilor economici naţionali; el mai poate însemna că ţara
este finanţată prin capitaluri străine care vor trebui rambursate.
În ceea ce priveşte mişcarea capitalurilor pe termen scurt, intrările pot avea loc atunci când nerezidenţii
cumpără obligaţiuni pe termen scurt emise de rezidenţi., diferite efecte comerciale  sau când se constituie de
către nerezidenţi depozite bancare pe termen scurt în ţara în cauză. Ieşirile se produc în situaţia inversă. Aceste
operaţiuni pot să mărească sau să reducă rezervele valutare ale unei ţări.
Contul erori şi omisuini se utilizează când survine necesitatea corectării (ajustării) unor înregistrări
incomplete  sau a unor deficienţe de ordin statistic.
 
AUTOSUSTINEREA FINANCIARA A UNEI TARI*
 
* De exemplul: intr-o forma simplificata mecanismul prin care o tara se poate autosustine financiar, companiile
nationale sunt performante si apte sa sustina cresterea PNB si a bunastarii ------> sold cont current pozitiv (+)
  !!!  Soldul contului curent este cel mai important în cadrul balanţei de plăţi externe. El permite să se
aprecieze în ce măsură o ţară trăieşte conform posibilităţilor de care dispune.

Echilibrarea balantei de plati prin indatorare si cresterea dependentelor de exterior *

* De exemplul , daca tara in cauza nu detine companii nationale competitive, acestea nu pot derula  activitati 
economice dinamice si eficiente, iar economia depinde de „transfuzii” financiare din exterior, prin urmare nu
este capabila de autosustinere financiara. (sold cont de capital negativ (-). !!
 
D) Relaţia:   SOLDUL BALANŢEI COMERCIALE - CURSUL DE SCHIMB
 

10
Presupunem că un agent economic din România produce bunul „X” la preţul (cost + profit)  de 54000 RON şi îl
exportă în SUA, respective exista un agent economic, care importă din SUA produsul „Y” al cărui preţ unitar 
este de 10 000USD.
 
In tabelul de mai jos aveţi înregistrată evoluţia cursului de schimb şi a cantităţilor exportate (Qx) şi importate
(Qy) pentru cele două bunuri. In plus, trebuie menţionat faptul că pentru exporturi şi importuri cantitaţile sunt
date la fiecare moment de timp ţinând cont de elasticitatea supraunitară a cererii pentru bunurile „X” şi „Y”
în raport cu preţurile acestora (E c/p).  Cursul de schimb al leului evoluează în funcţie de factorii conjuncturali
macroeconomici şi de intervenţiile BNR pe piaţa valutară.
Timp Curs de schimb Qx (u.m.)          Qy   (u.m.)
To 1USD= 2,7 RON 5.000               15.000
T1 1USD= 3 RON (deprecierea RON vs. USD) 10.000 12.500
T2 1USD= 2,5 RON  (aprecierea RON vs. USD) 1.000 17.500
 Unde u.m. = unitate de masura (poate fi bucata, tona, metru cub etc.)
Cerinţă:
D.a, b,c) Presupunând că între România şi SUA nu mai există alte fluxuri comerciale, nu exista alte elemente
care sa influenteze preturile produselor X si Y (taxe vamale, etc.), determinaţi nivelul soldului balanţei
comerciale bilaterale (din perspectiva României) si determinati modul in care evolutia cursului de schimb
influenteaza activitatea comerciala bilaterala !!!! Comentaţi rezultatele !!!!
 
D.d.) 

Impactul evolutiei cursului de schimb asupra investitorilor straini si asupra economiilor receptoare de
fluxuri valutare

* Atentie, <<cand moneda nationala se depreciaza, atunci se “depreciaza” toate bunurile produse de tara in
cauza. Acest lucru face ca resursele interne ale tarii respective sa fie disponibile investitorilor straini la o
fractiune din valoarea lor.>> ( John Perkins, autorul cartii “Confesiunile unui AE” )
 
Cerinte: Care este impactul evolutiei cursului de schimb asupra investitorilor straini si asupra economiei
romanesti?

De ex. In Romania, un investor strain /filiala din Romania a unei corporatii transnationale (CTN) cu sediul
societatii mama in SUA, realizeaza o investitie de 1000 USD (echivalentul in valuta). Suma in valuta este
convertita in RON si utilizata pentru achizitia de pe piata romaneasca a unor resurse necesare activitatii firmei
respective! 

La momentul To,  cursul de schimb este de 1 USD = 2,5 RON 

11
La momentul T1, moneda se depreciaza, de ex. 1 USD = 3 RON

SAU
 
Daca in Romania resursa “R” valoreaza 7500 RON/ tona. Un investitor strain (filiala din Romania a corporatie
transnationale “X” cu sediul in SUA ) o achizitioneaza de pe piata romaneasca apeland la ajutor in valuta de la
compania mama din tara de origine)

La momentul To,  cursul de schimb este de 1 USD = 2,5 RON 

La momentul T1, moneda se depreciaza, de ex. 1 USD = 3 RON

 
III. Analiza BP si componentelor sale
 
               III.A. Balanta comerciala
Pentru fiecare economie, căutarea echilibrului între exporturi şi importuri reprezintă o preocupare
permanentă, fiecare stat căutând să-şi acopere, pe cât posibil, importurile printr-un nivel echivalent al
exporturilor. Poziţia de echilibru se măsoară cu ajutorul ratei de acoperire a importurilor prin exporturi, care se
determină ca raport între nivelul exporturilor (exprimate în preţuri FOB) şi cel al importurilor (exprimat în
preţuri CIF). Acest indicator se poate calcula fie pentru ansamblul balanţei comerciale, fie pentru o anumită
categorie de produse (autoturisme etc). Teoretic, o rată:
• superioară valorii de 100% semnifică existenţa unui excedent comercial,
• o rată inferioară lui 100% semnifică existenţa unui deficit comercial.
Facem de asemenea observaţia că, de regulă, valoarea exporturilor şi importurilor va fi calculată în mod diferit
(preţurile FOB =/= CIF), ceea ce înseamnă că exporturile vor fi subevaluate în raport cu importurile. În aceste
condiţii, punctul de echilibru va fi atins la un nivel inferior valorii de 100%. Pentru a evita acest inconvenient,
anumite statistici oferă valoarea importurilor exprimată în preţuri FOB pentru a permite măsurarea mai exactă a
ratei de acoperire.
 

 
● Marimea relativa a dezechilibrului extern (%)
 
Dez. Ext. (relativ) = (X – M) / PIB   sau   Sold cont curent / PIB
 
Pt. dezechilibrul extern = (X-M)/PIB  , unde X=exporturi, M=importuri
≈ +/- 5%      ->valoare acceptabila
 
≈ (- 10%, - 5%) U (+5%, +10%)   -> semnale de alarma pt. factorii de decizie in vederea corectarii 
dezechilibrului     
 
> +/- 10%   -> dezechilibre grave   -> corectare numai prin masuri si politici sustinute
 ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 Stop cadru:
Indicatorii de deschidere a unei economii catre exterior: export/PIB, import/PIB,
export+import/PIB
12
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 grad  de deschidere catre exterior  = >   dependenta de pietele externe  =>  gradul de vulnerabilitate
a economiei nationale atunci cand se manifesta constangeri (riscuri) interne si/sau externe
 --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Limitele setului de indicatori mentionati mai sus:
 
? %  din companiile care isi desfasoara activitatea in economie (inregistrate in PIB) sunt companii cu capital
romanesc (IMM –uri si mari companii) si cate cu capital strain  !?
? % din activitatea de comert exterior este derulata de firme cu capital romanesc  (IMM –uri si mari
companii), respectiv de cele cu capital strain  !
? % din profitul companiilor straine (care produc in Romania si sunt angrenate in activitati comerciale cu
exteriorul)  se reinvesteste in Romania, respectiv  ?% din profitul acestora se transfera in exterior
- ?% din profiturile companiilor straine care isi desfasoara activitatea in Romania se reflecta in salarii mai
echitabile fata de angajati ?!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

STOP CADRU:
Produsul Intern Brut (PIB) este definit drept un agregat ce însumează valoarea adăugată brută a
bunurilor şi serviciilor produse într-o ţară de către agenţii economici naţionali şi străini, într-o perioadă dată de
timp, de obicei un an.
Produsul naţional Brut (PNB) măsoară valoarea adăugată brută a mărfurilor şi serviciilor produse de
către agenţii economice naţionali, în ţară sau în străinătate, într-o perioadă de timp dată-un an, de regulă.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Bibliografie - structura BP (teorie): 

1) S. Dumitrescu, A.Bal, Economie mondială, Ed. Economica, Buc. 1999, p. 348-349., & Fundamentele comertului international, G.
Dragan, Cap.3

2.Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională - BPM6: http://www.bnr.ro/Balanta-de-plati-si-pozitia-investitionala-internationala---BPM6-

11332.aspx
3.BP: precizari metodologice: http://www.bnr.ro/Balanta-de-plati-%e2%80%93-Precizari-metodologice-11753.aspx

13
I. Structura comerţului internaţional pe cele 2 mari grupe de produse:
a) Comerţul cu produse de bază:
1. produse alimentare
Subgrupe:
- produse alimentare animaliere  (animale vii, carne si produse din carne, produse lactate, grasimi, ouă, peşte şi
produse din peşte, etc.)
- produse alimentare vegetale (cereale şi derivate, legume proaspete şi conservate, fructe proaspete şi
conservate, seminţe oleaginoase şi uleiuri vegetale, zahăr, cafea, cacao, ceai, mirodenii, sucuri de fructe,
dulciuri, bauturi alcoolice,  etc.)
2. materii prime
In structura grupei de materii prime naturale intră: minereurile feroase şi neferoase, materiile prime
textile, materialul lemnos, cauciucul natural, pieile, blănurile neprelucrate etc..
Datorită revoluţiei tehnico-ştiinţifice a apărut posibilitatea înlocuirii (parţiale) a unor materii prime
naturale, socotite clasice, cu altele noi, sintetice (cauciucul sintetic, fibre sintetice, mase plastice, răşini sintetice
etc.), dar statistica internaţională le încadrează la grupa de produse chimice.
In circiutul internaţional au intrat materii prime naturale noi care şi-au găsit întrebuinţarea în perioada
postbelică ca urmare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice (de exemplu: materiile prime pentru industria atomică, o
gamă largă de minereuri strategice de metale rare pentru industria aerospaţială, electronică, precum: litiul,
cobaltul, zirconiul, uraniul, etc.)
3. combustibili
- combustibili minerali
-carburanţi
-lubrifianţi

b) Comerţul cu produse manufacturate:

1. produse chimice
Subgrupe: înlocuitori sintetici (cauciucul sintetic, fibre sintetice, mase plastice, răşini sintetice etc.),
îngrăşăminte chimice, produse clorosodice, lacuri, vopsele, coloranţi, materiale radioactive, materiale
fotosensibile, produse medico-farmaceutice şi de cosmetică, etc..
14
 2. maşini, utilaje, mijloace de transport
Subgrupe:
-maşini, utilaje (inclusiv produse ale industriei electronice şi electrotehnice)
- mijloace de transport: automobile (autoturisme, autocamioane, autobuze), nave comerciale maritime şi
fluviale, avioane şi elicoptere, materialul rulant pentru căile ferate.

3. alte produse manufacturate.

Ex.alte produse manufacturate: produse ale industriei siderurgice, metalurgiei neferoase, produse
textile (ţesături, confecţii, tricotaje), produse din piele (încălţăminte, articole de marochinărie), blănuri,
mobilă, alte produse finite şi semifinite din lemn, hirtie, celuloză, ciment şi alte materiale de construcţii,
instrumente de măsură, şi control, aparatură medicală şi de laborator, aparatură foto şi pentru cinematografie,
instrumente muzicale şi articole de sport, jucării, covoare, articole de artizanat etc
 
II. Clasificarea serviciilor după modul de  tranzacţionare pe plan internaţional
Comerţul cu servicii prezintă o serie de particularităţi în ceea ce priveşte „modul” de tranzacţionare a 
lor pe plan internaţional:
 furnizarea transfrontalieră de servicii : “cross-border supply”, sau “modul 1”      ( de exemplu:
serviciile de telefonie);
 deplasarea consumatorului într-o altă ţară (ca loc de situare a ofertei): “consumption abroad”
sau “modul 2” (de exemplu: serviciile turistice);
 prezenţa comercială în străinătate prin stabilirea de către companii de filiale sau sucursale , în
scopul furnizării de servicii (de exemplu: servicii bancare). Acesta este „modul 3” de
tranzacţionare sau “commercial presence”;
 intrarea temporară a persoanelor într-un teritoriu economic : “presence of natural persons” sau
“modul 4”(de exemplu: deplasarea în străinătate a consultanţilor pentru prestarea de servicii) .

III. Structura comerţului internaţional. Termenii schimbului

Comerţul internaţional reprezintă totalitatea fluxurilor comerciale dintre naţiunile lumii, al căror obiect îl
constituie o gamă variată de bunuri şi servicii, ce participă cu ponderi diferite în ansamblul schimburilor.
Structura schimburilor cu străinătatea specific unei ţări  determină, într-o măsură importantă, mărimea
câştigului ce-i revine acesteia din participarea la schimb. Corelaţia dinstre structura schimburilor cu străinătatea
şi mărimea câştigului din comerţ poate fi explicată cu ajutorul termenilor schimbului. Termenii schimbului

15
exprimă raportul în care diferite ţări schimbă între ele bunuri şi servicii şi implicit, posibilităţile lor de a obţine
câştiguri din comerţul internaţional.
Dacă o ţară  exportă, de exemplu, cereale, importând în schimb petrol, termenii schimbului ne arată câte
tone de cereale trebuie să exporte ţara respectivă pentru a putea importa o tonă de petrol. În măsura în care o
ţară oferă schimbului internaţional bunuri cu grad superior de prelucrare şi valoare adăugată mai mare
comparativ cu bunurile pe care le cumpără din străinătate, ea reuşeşte să obţină în urma schimbului un câştig
mai mare.Spunem despre naţiunea respectivă că are un nivel superior al termenilor schimbului.
Matematic termenii schimbului se exprimă prin raportul dintre indicele valorii medii unitare a exporturilor şi
indicele valorii medii unitare a importurilor, indicând evoluţia în timp a preţurilor exporturilor, respectiv
importurilor unei ţări. O creştere a valorii raportului indică o îmbunătăţire a termenilor schimbului; scădrea
indică o deteriorare.
 
                  I p
                      mediu unitar Exp
Tsch. = --------------------------------  x 100
                    I p
                      mediu unitar Imp
 
Exp = exporturi  , Imp = importuri
 
I p  mediu unitar   (sau   I P  ) = indicele valorii medii unitare
 -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
•Exemplu: In intervalul de timp [ T1, Tn]  indicii valorilor medii unitare pt. export şi import au înregistrat
următoarea evoluţie:
 
I  P ( exp )     cu 30%  =>  I  P ( Exp )n = 100% + 30% = 130 %  
 
I  P ( imp )    ↓ cu 25 %  =>  I  P ( imp) n = 100% -25% = 75%
 
La momentul de timp Tn vs. T1/ sau in intervalul de timp ( T1Tn) :
                  130%
Tsch. =  ------------- x 100 =  173 %   > 100% =>
                    75%

16
 => ameliorarea /  îmbunătăţirea termenilor schimbului cu 73% in Tn comparativ cu T1 ; cu acelasi efort
la export, in Tn realizez un import mai mare cu 73 % comparativ cu situatia de la T1.
∆ Tsch (T1Tn) =173% - 100% = 73%
•Exemplu: In intervalul de timp [ T1, Tn]  indicii valorilor medii unitare pt. export şi import au înregistrat
următoarea evoluţie:
 
I  P ( exp )    ↓ cu 30%  =>  I  P ( Exp )n = 100 %  - 30% = 70%
 
I  P ( imp )     cu 25 %  =>  I  P ( imp) n = 100% + 25% = 125 %

In intervalul de timp ( T1Tn) / sau la momentul de timp Tn vs. T1:

                 70%
Tsch. =  ---------  x 100 =  56 %   < 100% =>
                 125%

=> Tsch se deterioareaza cu 44 % in Tn comparativ cu T1 ; cu acelasi efort la export, in Tn realizez

un import mai mic cu 44% comparativ cu situatia de la T1.
∆ Tsch (T1Tn) =100% - 56% = - 44%

Daca, in baza calculelor dupa formula mai sus indicata:

- Tsch > 100% => ameliorarea Tsch
- Tsch = 100 % => nu se modifica Tsch, sau se mentin Tsch
- Tsch < 100 % => se deterioreaza Tsch

 ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Structura comerţului exterior al unei naţiuni este determinată de factori obiectivi şi subiectivi. Factorii
obiectivi se referă la condiţiile existente la un moment dat, ce permit unei naţiuni să-şi îmbunătăţească termenii
schimbului; ei pot fi moşteniţi sau creaţi. Factorii moşteniţi sunt cei care nu au fost obţinuţi prin eforturile
naţiunii, cum sunt de exemplu poziţia geografică, bogăţiile subsolului, forţa de muncă necalificată etc. Factorii
creaţi sunt cei pe care naţiunea i-a obţinut prin propriile forţe de-a lungul timpului:volumul şi compoziţia

17
capitalului, tehnologia de care dispun sau la care au acces firmele, calitatea resurselor umane, a infrastructurii,
gradul de informatizare, calitatea managementului şi programelor de marketing, pe care firmele şi instituţiile
naţiunii respective le pot adopta, finanţa şi derula etc. Structura comerţului exterior al unei naţiunii poatră şi
amprenta unor factori subiectivi, ca expresie a voinţeii actorilor economici. Firmele unei naţiuni decid ce vând
şi ce cumpără din străinătate. La acţiunile firmelor se adaugă intervenţia statelor prin politici guvernamentale.
Deşi este aducător de câştiguri, comerţul internaţional nu asigură câştiguri pt. toţi  participanţii la
schimb. Uneori ingalitatea este atât de mare încât schimburile sunt inechitabile.

IV. Nediscriminarea - principiul de bază al SCI

 
Clauza naţiunii celei mai favorizate şi clauza regimului naţional
 
Politicile economice ale ţărilor lumii, la o scară din ce în ce mai largă continuă să fie orientate spre
mediul economic extern, pe calea punerii în aplicare a angajamentelor BI, PLURI şi MULTILATERALE.
 
Un rol important pe stabilirii relaţiilor economice / comerciale dintre state revine negocierii de tratate,
acorduri şi alte convenţii economice. Acestea reprezintă cadrul juridic general de reglementare a  raporturilor
economice între ele.
Tratatele de comerţ şi navigaţie, acordurile comerciale şi de plăţi, etc. cuprind o serie de clauze esenţiale
cum sunt: clauza naţiunii celei mai favorizate (CNCMF) şi clauza regimului naţional (tratamentului
naţional).  =>
=> Principiul de bază al SCI (sistemul commercial international) este nediscriminarea.  (cel putin
teoretic!!!... a se vedea clarificarile din cursul 2 – Stop cadru: despre conceptul de putere si raporturile de
putere, si sectiunea cu criticile la adresa OMC !!! )
 
• CNCMF (articolul I – GATT) – este acea prevedere înscrisă în tratatele de comerţ şi navigaţie sau în
acordurile comerciale şi de plăţi potrivit căreia părţile semnatare se obligă să-şi acorde reciproc avantajele pe
care le-au acordat sau le vor acorda în viitor ţărilor terţe în domeniul relaţiilor economice, în general şi
comerciale , în special.
 Conform CNMF, dacă o ţară membră acordă altei ţări membre o favoare tarifară, la oricare produs,
ea trebuie să extindă acest tratament, imediat şi necondiţionat, asupra produselor similare din celelalte ţări
membre. De exemplu, dacă ţara A acceptă în decursul negocierilor să reducă taxa vamală la importul de ceai,
de la 10% la 5%, taxa vamală redusă se va extinde la toate ţările membre OMC. Acest lucru este valabil şi

18
pentru export: dacă o ţară percepe taxe vamale la exportul produselor către o anumită destinaţie, ea va trebui
să aplice acelaşi nivel de taxe vamale pentru oricare destinaţie.
 
In anul 1998, Administraţia americană a anunţat schimbarea denumirii CNCMF în aceea de „relaţii
comerciale normale”.  Sintagma „naţiunea cea mai favorizată” lasă impresia conferirii unor drepturi
suplimentare partenerilor care beneficiază de clauză, ori, clauza nu presupune altceva decât abordarea pe bază
de reciprocitate şi fără discriminare a relaţiilor comerciale.
 
• Clauza regimului /tratamentului naţional  este acea prevedere înscrisă în tratatele (acordurile)
economice prin care părţile se obligă să acorde persoanelor fizice sau juridice ale unui stat semnatar, care
exercită fapte de comerţ sau alte activităţi economice pe teritoriul celuilalt stat semnatar aceleaşi drepturi şi
obligaţii ca şi naţionalilor în materie economică.
Clauza regimului /tratamentului naţional  mai este denumită şi principiul posibilităţilor egale.

19
I)Termenii schimbului

Pint X = 54.000 RON/buc

Pext Y = 10.000 USD/buc
Presupunem ca:
Timp Curs de schimb (Csch)
To – perioada de baza 1USD= 4 RON
T1 1USD= 3,5 RON (aprecierea RON vs. USD)
T2 1USD= 4,5 RON  (deprecierea RON vs. USD)

Cerinte: cum au evoluat termenii schimbului (Tsch) / sau raportul de schimb (Rsch) sub impactul evolutiei
cursului de schimb? (analiza se va face din perspectiva Romaniei !)

Pentru aplicatia noastra, unde avem un singur bun la export si un singur bun la import, folosim formula:

                                P extern (X)

Tsch sau Rsch =  -----------------------
                                  P extern (Y)

 
P ext (X )   = Pint X : Csch
P ext (X )   = 54.000 RON/buc : 4 RON/USD = 13.500 USD/ buc.  la T0
                   = 54.000 RON/buc : 3,5 RON/USD = 15.428,57 USD/ buc. ≈ 15.429 USD/buc, la T1
                   = 54.000 RON/buc : 4,5 RON/USD = 12.000 USD/buc

 Aprecierea RON vs. USD in (T0T1) sau (la T1 vs. T0) => ↑ Pext X
Deprecierea RON vs. USD in (T0T2) sau (la T2 vs. T0) => ↓ Pext X

P ext (Y ) = 10.000 USD / buc , constant la T0, T1, T2

20
 

T0 = perioada de baza

La To:  Tsch = 13.500 USD/ buc   :  10.000 USD/buc  =  1,3     =>  1 buc. (X)  =  1,3 buc.  (Y)  => Prin
vanzarea pe piata externa a 1 buc. din bunul X se asigura valuta necesara importului a 1,3 buc. din bunul Y.
Acesta reprezinta raportul de schimb produs contra produs.
 
La T1:  T sch = 15.425 USD/buc   :  10.000 USD/buc  =   1,5429  =>   1 buc (X) = 1,5429 buc. (Y)   => Atunci
cand se depreciaza moneda nationala,  cu acelasi efort la export  ( 1 buc. din bunul X)  se importa o cantitate
mai mare din bunul Y  (1,5429 buc. Y in T1  fata de 1,3 buc. Y  in T0) 

∆ Qy (T1 vs. T0) = Qy (T1) – Qy (T0) = 1,5429buc. Y – 1,3 buc. Y = 0,2429 buc. Y
∆ Qy (%) = ∆ Qy : Qy (To) = 0,2429 buc. Y : 1,3 buc.Y = 0,1868 = 18,68 %

=> aprecierea monedei nationale determina ameliorarea Tsch pentru Romania in relatiile comerciale cu
SUA, cu 18,68% in intervalul T0T1/ sau T1 vs. T0 !!!

 
La T2:  Tsch = 12.000 USD/ buc   :  10.000 USD/buc  = 1.2   => 1 buc. (X)  =  1,2 buc.  (Y)  => Atunci cand se
depreciaza moneda nationala,  cu acelasi efort la export  ( 1 buc. din bunul X)  se importa o cantitate mai mica
din bunul Y  (1,2 buc. Y in T2  fata de 1,3 buc. Y  in T0) 
∆ Qy (T2 vs. T0) = Qy (T2) – Qy (T0) = 1.2 buc. Y – 1,3 buc. Y = - 0,1 buc. Y
∆ Qy (%) = ∆ Qy : Qy (To) =- 0,1 buc. Y : 1,3 buc. Y = -0.0769 = -7,69 %
=> deprecierea monedei nationale determina deteriorarea Tsch cu 7,69% in T2 vs. T0, pentru Romania
in relatiile comerciale cu SUA.

Pret X (in RON)= 54.000m RON/buc. = cost + ∏ = [ ? % capital + ? % munca + ? % pamant] + marja de
profit a producatorului => factorii de productie sunt subevaluati cand se depreciaza moneda nationala

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
STOP CADRU:

21
 Structura comerţului exterior al unei naţiuni este determinată de factori obiectivi şi subiectivi. Factorii
obiectivi se referă la condiţiile existente la un moment dat, ce permit unei naţiuni să-şi îmbunătăţească termenii
schimbului; ei pot fi moşteniţi sau creaţi. Factorii moşteniţi sunt cei care nu au fost obţinuţi prin eforturile
naţiunii, cum sunt de exemplu poziţia geografică, bogăţiile subsolului, forţa de muncă necalificată etc. Factorii
creaţi sunt cei pe care naţiunea i-a obţinut prin propriile forţe de-a lungul timpului:volumul şi compoziţia
capitalului, tehnologia de care dispun sau la care au acces firmele, calitatea resurselor umane, a infrastructurii,
calitatea managementului şi programelor de marketing, pe care firmele şi instituţiile naţiunii respective le pot
adopta, finanţa şi derula etc. Structura comerţului exterior al unei naţiunii poatră şi amprenta unor factori
subiectivi, ca expresie a voinţeii actorilor economici. Firmele unei naţiuni decid ce vând şi ce cumpără din
străinătate. La acţiunile firmelor se adaugă intervenţia statelor prin politici guvernamentale.
Deşi este aducător de câştiguri, comerţul internaţional nu asigură câştiguri pt. toţi  participanţii la schimb,
uneori ingalitatea este atât de mare încât schimburile sunt inechitabile. ( a se revedea conceptul de Putere,
conceptul de raporturi de putere!)

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

II)Impactul evolutiei cursului de schimb asupra investitorilor straini si asupra economiilor receptoare de
investitii/ fluxuri valutare

* Atentie, <<cand moneda nationala se depreciaza, atunci se “depreciaza” toate bunurile produse de tara in
cauza. Acest lucru face ca resursele interne ale tarii respective sa fie disponibile investitorilor straini la o
fractiune din valoarea lor reala.>> ( John Perkins, autorul cartii “Confesiunile unui AE” )
 

a) De ex. In Romania, un investor strain /filiala din Romania a unei corporatii transnationale (CTN) cu sediul
societatii mama in SUA, realizeaza o investitie de 1000 USD (filiala CTN din Romania beneficiaza de sprijin
valutar din partea societatii mama). Suma in valuta este convertita in RON si utilizata pentru achizitia de pe
piata romaneasca a unor resurse necesare activitatii firmei respective (materii prime MP), Pret MP =
1000RON/tona !!! 

La momentul To,  cursul de schimb este de 1 USD = 2,7 RON 

La momentul T1, moneda se depreciaza, de ex. 1 USD = 3 RON
Csch = curs de schimb valutar

In (T0T1), deprecierea RON vs USD sau la T1 vs. T0, RON depreciat in raport cu USD!

22
Cerinte: Care este impactul evolutiei cursului de schimb asupra investitorilor straini si asupra economiei
romanesti?

Daca achizitia materiei prime MP s-ar realiza la T0;

Resursele financiare ale CTN (echivalent in RON) = resurse valutare (CTN) x Csch =
= 1000 USD x 2,7 RON/USD = 2.700 RON
Q MP (T0) = Res.fin. CTN (T0) : Pret (MP) = 2.700 RON : 1000 RON/tona = 2,7 tone
Unde Q = cantitate

Daca achizitia materiei prime MP s-ar realiza la T1, cand RON depreciat vs. USD;
Res.fin.ale CTN (echiv.in RON) = 1000 USD x 3 RON/USD = 3.000 RON

Q MP (T1) = Res.fin.CTN (T1) : Pret MP = 3000 RON : 1000 RON/tona = 3 tone

Cu acelasi efort valutar, de 1000 USD, filiala CTN din Romania dispune de un spor de resurse financiare de
300 RON, respectiv achizitioneaza in T1 vs. T0, cu 0,3 tone mai multa materie prima MP din economia
romaneasca ! =>

Suntem in situatia unui joc cu suma nula, ceea ce castiga un jucator, pierde celalalt !!

Romania, in calitate de tara receptoare de flux valutar, atat la T0 , cat si la T1 ar receptiona 1000 USD!

Cand moneda nationala este depreciata (la T1 ), castig pt. CTN, pierdere pt. Romania (in calitate de tara
receptoare de flux valutar) !

La T0, cand RON apreciat vs. USD, castig pt. Romania, pierdere pt. CTN!

SAU
 
b) Daca in Romania resursa “R” valoreaza 7500 RON/ tona. Un investitor strain (filiala din Romania a
corporatiei transnationale “X” cu sediul societatii mama in SUA ) o achizitioneaza de pe piata romaneasca
apeland la ajutor in valuta de la compania mama din tara de origine).

La momentul To,  cursul de schimb este de 1 USD = 2,5 RON 

La momentul T1, moneda se depreciaza, de ex. 1 USD = 3 RON

Cerinte: Care este impactul evolutiei cursului de schimb asupra investitorilor straini si asupra economiei
romanesti?

Daca achizitia resursei “R” s-ar realiza la T0;

Efort valutar CTN = Pret resursa R : Csch (T0) = 7500 RON/tona : 2,5 RON/USD = 3000 USD
Flux valutar receptionat de Romania (T0) = Efort valutar CTN (T0) = 3.000 USD

23
Daca achizitia resursei “R” s-ar realiza la T1, cand RON depreciat in raport cu USD;

Efort valutar CTN = 7500 RON/tona : 3 RON/USD = 2.500 USD

Flux valutar receptionat de Romania (T1) = Efort valutar CTN (T1) = 2.500 USD

In (T0T1); ∆ efort valutar pt. CTN = efort valutar (T1) – efort valutar (T0) = 2.500 USD – 3.000 USD =
= -500 USD
∆ flux valutar receptionat de Romania = ∆ efort valutar pt. CTN = -500 USD
Pentru achizitionarea 1 tone din resursa “R” de pe piata Romaneasca, CTN depune un efort valutar cu 500 USD
mai mic la T1, cand Ron depreciat vs. USD ; iar Romania, in calitate de tara receptoare de flux valutar,
receptioneaza cu 500 USD mai putin. => joc cu suma nula!!

 Pt. Romania este favorabil sa se realizeze achizitia resursei (cu sprijinul valutar al filialei din partea
societatii mama) la T0, cand RON apreciat vs. USD!

24
 Teorii contemporane privind comerţul internaţional
 
Motto: -  A.D. Xenopol :  „Ţările care împărtăşesc teoria liberului schimb şi o practică, o apără cu
stăruinţă şi o propagă , nu fac decât să răspândească nişte principii foarte profitabile stării lor actuale, dar
ucigătoare pentru orice popor ce nu este în stare să concureze cu dânsele”. (Economistul nr. 3265 (4291), 14
Decembrie 2010)
-  Ion Răducanu, Virgil Madgearu şi Victor Slăvescu, in editorialul din 18 februarie 1918 al renumitei
publicaţii interbelice „Independenţa economică”: „Nu se poate să se gândească cineva la pace care să nu fie
chezaşă deplină a independenţei economice unei ţări, singura bază reală a independenţei  politice, căci
întreaga istorie contemporană ne învaţă că vasalitatea economică este preludiul vasalităţii politice”.
 
Teoriile clasice si neoclasice privind comerţul internaţional au făcut obiectul multor critici de-a lungul
timpului. Deşi teoriile contemporane au încercat să depaseasca deficientele care au caracterizat teoriile clasice
în explicarea specilizării şi să vină în întâmpinarea noilor realităţi, la rândul lor au căzut în propriile capcane şi
limite, atunci când s-au omis aspecte importante ale vieţii economico-sociale ale statelor si ale relaţiilor
economice internaţionale. Astfel, se poate atribui acestora un caracter mai degraba descriptiv asupra realităţii,
ele neoferind soluţii de profunzime care să răspundă problemelor extrem de complexe care caracterizează
relaţiile comerciale internaţionale. Mutând centrul de greutate al analizelor către marile companii statele lor de
origine, teoriile contemporane au dus într-un con de umbră ceilalţi actori ai economiei mondiale. Noile teorii ale
CI se limiteaza la abordarea pur economică a fenomenelor, însă realitatea demonstrează ca o analiză pertinentă
trebuie să ţină cont de un set mai amplu de factori de influenţă, care sa-i cuprindă şi pe cei politici, militari,
istorici, etc.). Proliferarea structurilor transnationale este legată strâns de raportul de forte pe plan international,
acesta din urma fiind influentat de nivelul de dezvoltare al ţărilor de origine si de pozitionarea lor in ierarhia
puterilor mondiale.1
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
STOP CADRU:
<<Globalismul urmează vechea logică a darwinismului social. Companiile transnaţionale, fondurile
speculative, „statele globale“ puternice şi slujbaşii lor, oligarhii şi politicienii locali nu sunt animaţi decât de
voinţa individuală de putere tradusă în voinţa de a maximiza profitul pe spinarea jucătorilor mai slabi din
25
„noua ordine mondială“. Neoliberalismul predică subsidiaritatea, dar sfârşeşte ca şi socialismul: reduce
pluralitatea, centralizează şi concentrează la vârf capitalul, oportunităţile, deciziile şi beneficiile. >> (O.
Hurduzeu)
(Pledoarie pentru naţionalismul verde, 26 oct.
2010,http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/10/pledoarie-pentru-nationalismul-verde.html  )
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Abordări conceptuale contemporane iau în considerare determinanţii factoriali cum ar fi: calitatea

bunurilor şi serviciilor, tehnologia, mărcile de fabrică, comerţ sau serviciu, precum şi denumirile de origine
şi fidelitatea consumatorilor faţă de anumite produse.
Cu titlu de exemplu, au fost selectate următoarele teorii contemporane privind comerţul internaţional:
1. Teoria similarităţii între ţări;
2. Teoria ciclului de viaţă al produsului;
3. Teoria avantajelor competitive.

1. Teoria similarităţii între ţări

Economistul Steffan.B.Linder (1961) considera că similitudinile între economiile naţionale nu reprezintă
un obstacol în calea comerţului internaţional, ba chiar îl stimulează. Noua abordare propusă de Linder se
sprijină pe următoarele premise:
- Condiţiile de producţie nu sunt independente de condiţiile cererii. Producţia este cu atât mai eficientă cu cât
cererea este mai mare.
-  Condiţiile producţiei naţionale sunt în principal influenţate de cererea internă. Cererea internă
reprezentativă este cea care reprezintă suportul producţiei, „condiţia necesară dar nu şi suficientă” pentru ca un
bun să devină exportabil.
-  Piaţa externă nu este decât o prelungire a pieţei naţionale, iar schimbul internaţional nu reprezintă decât o
extindere a schimburilor regionale.
Astfel Linder apreciază:
Cu cât ţările sunt mai asemănătoare, respectiv, cu cât sunt mai dezvoltate din punct de vedere economic în mod
asemănător, cu atât „gama produselor pentru export va fi identică sau inclusă în gama produselor pentru
import”. Prin urmare, schimburile se fac între ţări asemănătoare ca nivel de dezvoltare economică, cu produse
comparabile sau asemănătoare.
Linder afirmă că Legea dotării factoriale  (modelul H-O-S) nu explică decât o mică parte a comerţului
internaţional, ea aplicându-se numai comerţului cu produse primare, desfăşurat între ţările dezvoltate şi ţările în

26
curs de dezvoltare. În urma schimburilor nu apare însă ca evidentă tendinţa de egalizare a remunerării factorilor
de producţie, ba chiar dimpotrivă, discrepanţele dintre tarile dezvoltate şi tind să crească.
Modelul HOS (Heckscher- Ohlin – Samuelson / H-O-S) nu are însă nici o influenţă asupra comerţului cu
produse manufacturate, desfăşurat între ţările dezvoltate. În cazul acestora se aplică Legea avantajului
comparativ, avantaj care îşi are originea în existenţa unei importante pieţe interne de desfacere (principiul
„cererii reprezentative”). La rândul ei, piaţa internă este prelungită prin piaţa externă. „Piaţa internaţională nu
reprezintă decât o extindere, dincolo de frontiere, a activităţilor proprii ţării respective”, afirmă Linder.
Exporturile se dezvoltă, cel mai adesea, plecând de la condiţiile oferite în plan intern, piaţa internă servind drept
„pistă de încercare” pentru cucerirea pieţei externe. Ca urmare, avantajul comparativ la export este rezultatul
experienţei acumulate de firmele naţionale pe piaţa internă, al perfecţionării cunoştinţelor (learning by doing) şi,
mai ales, al efectelor economiilor de scară, oferite de o producţie internă desfăşurată la scară mare.
În plus, deoarece caracteristicile unui bun reflectă gusturile şi nivelul de trai al locuitorilor ţării care-l
fabrică, acest bun va fi cu atât mai uşor admis în exterior dacă va ajunge pe pieţele unor ţări cu o structură a
cererii asemănătoare celei din ţara de origine. Acest lucru implică, pentru cele două ţări, dotări factoriale
comparabile. Cererea depinde de factori diverşi, precum gusturi, nivel de cultură, etc., cel mai important factor
fiind însă  nivelul venitului mediu pe locuitor. Acesta influenţează, pe de o parte, cantitatea cerută şi, pe de altă
parte, calitatea cererii, respectiv gradul de sofisticare.
Cu alte cuvinte, similitudinile în structura şi nivelul de dezvoltare al economiilor naţionale favorizează
schimburile, în vreme ce disparităţile le defavorizează.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Spre exemplu:
- Japonia exportă Toyota  în Germania şi importă BMW şi Mercedes.
- Pe numeroase pieţe se achiziţionează BMW de către cumpărători care doresc prin deţinerea acestui tip de
automobil
să obţină confort, prestigiu şi performanţe tehnice. Aceşti consumatori au un comportament asemănător cu cel
al germanilor pentru care au fost create aceste automobile.
        Această teorie se dovedeşte utilă în explicarea fluxurilor comerciale care implică produse cu un
mare grad de diferenţiere, cum ar fi automobile, motociclete, echipamente electronice scumpe, bunuri de larg
consum pentru care marca şi reputaţia joacă un rol important în decizia adoptată de cumpărător.

2. Teoria ciclului de viaţă al produsului

27
 Raymond Vernon este cel care a explicat comerţul internaţional cu produse manufacturate prin prisma
ciclului de viaţă al produselor. Dezvoltată în anii `60, teoria pune accent pe aspecte cum ar fi: creativitate,
extinderea pieţelor, avantajele comparative şi răspunsul strategic al rivalilor globali în deciziile cu privire
la producţia, comerţul şi investiţiile internaţionale.
Astfel, în evoluţia sa, orice produs cunoaşte patru faze: apariţia, creşterea, maturitatea şi declinul. Într-o
primă fază, produsul este intensiv în  tehnologie, apoi, în faza producţiei de masă, va necesita o intensivitate
ridicată în capital (investiţii), în faza de maturitate şi declin urmând a avea de a face cu un produs banalizat,
intensiv în mână de lucru puţin calificată şi care se va perima încetul cu încetul.
Faza de apariţie (de produs nou) nu influenţează comerţul internaţional: noile produse apar deoarece
răspund unei nevoi existente pe respectiva piaţă, fiind fabricate şi consumate în ţara de origine a inovaţiei.
Producţia naţională este dimensionată în funcţie de cererea internă, singura reprezentativă în a exprima
aspiraţiile şi achiziţiile potenţiale ale consumatorilor naţionali.
 
          De exemplu, o firmă creează şi lansează un produs inovativ, cum ar fi un nou tip de copiator /
imprimanta pt. calculator, ca răspuns la cererea sesizată în urma studiilor de piaţă făcute pe plan intern.
Pentru că produsul este nou, firma nu ştie cu exactitate dacă va exista cerere suficientă pentru acest produs,
care este potenţialul viitor al pieţei şi care vor fi reacţiile consumatorilor. Din această cauză, specialiştii în
marketing ai firmei trebuie să studieze atent reacţiile consumatorilor pentru a se asigura că produsul satisface
nevoile cărora le este adresat. Extragerea cu operativitate a mesajelor transmise de piaţă  este foarte
importanţă, de aceea produsul va fi lansat la început pe piaţa internă şi produs în ţările în care sunt dezvoltate
importante capacităţi de cercetare-dezvoltare. Vernon postulează că produsele complexe trebuie să se lanseze
de regulă în ţările industrializate, cu economii intensiv tehnologice, cu pieţe cu mare capacitate de absorbţie şi
cu consumatori exigenţi de unde se pot obţine racţii utile despre noile produse. Cea mai mare parte a
producţiei este destinată pieţei interne, exporturile fiind de volum redus şi au mai degrabă rolul de a testa noi
pieţe de desfacere.
 
În a doua fază a ciclului, de creştere, apar şi se multiplică exporturile ţării inovatoare spre ţări partenere
dezvoltate. Cererea pentru produsele inovative creşte substanţial pentru că utilizatorii le validează valoarea de
întrebuinţare. Firmele inovative construiesc noi capacităţi de producţie menite să creeze noi partizi de bunuri
destinate altor pieţe.
 Producătorul, în procesul de căutare şi de extindere a pieţei, se va orienta, în special, spre alte ţări
dezvoltate, în care consumatorii dispun de venituri care să le permită achiziţionarea produsului. Firma novatoare
încearcă să-şi prelungească monopolul temporar, fiind prima care explorează pieţele străine; pe teritoriul

28
naţional au apărut imitaţiile, iar segmentul său de piaţă este permanent atacat de concurenţi atraşi de
perspectivele unor profituri consistente.
În cursul celei de-a doua faze, balanţa comercială a ţării inovatoare, în raport cu noul produs, devine
excedentară, în vreme ce balanţa comercială a altor ţări dezvoltate este puternic deficitară.
În ultimele două faze, de maturitate şi declin, fluxurile comerciale se inversează. Ţara inovatoare devine
importatoare, iar ţările imitatoare devin exportatoare. Această răsturnare este rezultatul următoarelor
circumstanţe: produsul s-a banalizat, firma inovatoare îl abandonează treptat şi se consacră noilor produse; piaţa
naţională devine saturată şi cererea reziduală este satisfăcută prin importuri; în acelaşi timp, apare cererea
pentru produse de nouă generaţie; produsele banalizate devin intensive în muncă puţin calificată, costurile de
producţie devin esenţiale pe o piaţă pe care concurenţa este extrem de puternică. Treptat, în special în faza de
declin, fabricarea produsului se delocalizează spre ţări în curs de dezvoltare care răspund cerinţelor legate de
cost.
 

3. Abordări privind politica comercială stategică. Teoria avantajului competitiv naţional (Michael
Porter).
Asemenea studiilor despre noile teorii privind comerţul internaţional, Porter  a pornit de la credinţa că
teoriile existente prezintă numai o parte a realităţii. Porter şi-a propus să găsească răspunsul la întrebarea: de ce
o naţiune are succes internaţional într-o anumită industrie, în vreme ce altele eşuează în competiţia
internaţională? De ce Japonia în industria produselor electronice, Elveţia în producţia de medicamente sau
ciocolată, SUA în producţia de software, calculatoare sau filme ? Cu alte cuvinte, de ce o naţiune devine ţara
gazdă pentru atât de mulţi leaderi dintr-un domeniu, la un moment dat?
În 1990, Michael Porter a publicat rezultatele unei cercetări laborioase în The Competitive Advantage of
Nations.  A analizat 100 de industrii din 10 naţiuni: Danemarca, Elveţia, Germania, Italia, Japonia, Coreea,
Singapore, Suedia, Marea Britanie şi SUA. SUA, Japonia şi Germania au fost alese deoarece erau leaderi 
industriali, iar celelate 7 ţări în funcţie de diferiţi factori, precum mărime, politica industrială, socială etc. Cele
10 ţări, împreună, reprezentau 50% din importul anului 1985)
 
Una din întrebările la care M.Porter a încercat să răspundă a fost cea privind definirea termenului de
competitivitate la nivelul unei naţiuni. Este competitivă acea naţiune în care fiecare firmă şi fiecare ramură
industrială sunt competitive? Sau acea naţiune al cărei curs de schimb permite ca produsele să fie competitive în
plan internaţional? Sau poate acea naţiune a cărei balanţă comercială este excedentară? O naţiune competitivă
este aceea care poate crea locuri de muncă? Sau cea a cărei forţă de muncă este ieftină?

29
 Porter consideră că termenul de competitivitate naţională presupune existenţa unei prosperităţi
economice pentru a ajunge la aceasta, cuvântul cheie fiind productivitatea**. Productivitatea forţei de muncă
determină salariile, iar productivitatea capitalului determină câştigurile care-i revin proprietarului.
** Porter defineşte productivitatae ca fiind valoarea produsă prin consumul unei unităţi de factori de
producţie, muncă sau capital.
Competitivitatea la nivel naţional poate fi exprimată prin productivitatea naţională. Prin urmare, un
nivel de trai ridicat depinde de capacitatea firmelor dintr-o ţară de a atinge niveluri ridicate de productivitate şi
de a menţine şi îmbunătăţi aceste rezultate. Pentru a susţine creşterea productivităţii într-o economie, aceasta
trebuie să-şi îmbunătăţească permanent performanţele (upgrade itself).
Michael Porter este de părere că obţinerea unui avantaj competitiv într-un anumit domeniu depinde de
rolul jucat de mediul economic naţional, instituţional şi politic, factori care-şi pun amprenta pe caracteristicile
naţionale specifice fiecărei firme. Mediul în care firma îşi desfăşoară activitatea include şi localizarea
geografică, istoria, tradiţiile, precum şi locul în care sunt instruiţi şi formaţi, atât managerii şi lucrătorii, cât şi
primii clienţi ai companiei.
Conform tezei susţinute de Porter, mediul în care acţionează firmele este influenţat de patru atribute,
care pot stimula sau restricţiona apariţia avantajului competitiv. Cele patru atribute sunt:
1. dotarea/înzestrarea cu factori de producţie (factor  conditions)
2. condiţiile în care se formează cererea (demand conditions)
3. industriile conexe din amonte şi aval (related and supporting industries)
4. strategia firmei, structura şi concurenţa (firm strategy,structure and rivalry)
 
Porter afirmă că cele patru atribute sunt asemenea faţetelor unui diamant. Firmele vor avea succes în
acele ramuri în care structura diamantului este cea mai favorabilă, cele patru atribute influenţându-se reciproc.
Porter aminteşte şi de existenţa a două variabile adiţionale care influenţează structura
diamantului: şansa  (evenimente precum inovaţiile, care pot oferi noi oportunităţi firmelor din acea naţiune)
şi politica economică guvernamentală .
 
1. Dotarea/înzestrarea cu FP (factor conditions)
Porter duce mai departe modelul HOS, ierarhizând factorii în două categorii:
- factori de bază (FB) (resurse naturale, climă, poziţie geografică, demografie)
 ● Resursele umane sunt privite ca număr, calificare şi costuri, luând în considerare timpul de lucru standard  şi
etica muncii. Pe măsura dezvoltării structurilor productive, resursele umane cuprind meserii dintre cele mai
complexe.

30
● Resursele naturale sunt definite prin: abundenţă, calitate, accesibilitate şi costuri de obţinere. Tot mai mult
sunt considerate componente ale resurselor naturale condiţiile climatice şi situarea geografică a unei ţări.
Situarea geografică influenţează costurile de transport şi facilitează raporturile de afaceri şi culturale.
Apropierea geografică a contrubuit la conturarea unui anume gen de specializare în producţie, a creat
complementarităţi economice şi a consolodat fluxuri comerciale tradiţionale. Astfel, proximitatea Suediei în
raport cu piaţa exigentă germană a determinat o parte din conturul industriei acestei ţări, iar apropiera Finlandei
de piaţa Rusiei a făcut ca această ţară să fie producătoare şi exportatoare de spărgătoare de ghiaţă.
 
- factori avansaţi  (FA) (infrastructură în comunicaţii, muncă superior calificată, facilităţi în obţinerea know
how –ului) .
● Resursele de cunoştinţe. Stocurile de cunoştinte ştiinţifice se concentrează la nivelul universităţilor, agenţiilor
ştiinţifice guvernamentale, institutelor de cercetări, publicaţiilor de specialitate, studiilor de marketing şi
compartimentelor de cercetare ale companiilor. Resursele ştiinţifice sunt încorporate în know – how,
consultanţă, engineering şi brevete de invenţie, cuprinzând cele mai variate domenii.
● Resursele de capital – interesează sub forma volumului, disponibilităţilor şi formei sub care se prezintă.
● Infrastructura -  exprimată prin natură, calitate, costuri de utilizare. Componentele infrastructurii (reţele de
transport, coridoare comunicaţionale, servicii poştale, reţele de transfer al fondurilor, ocrotirea sănătăţii, reţele
de distribuţie a diferitelor forme de energie) influenţează semnificativ competitivitatea unei ţări. Infrastructura
include şi gospodăriile şi instituţiile culturale care influenţează calitatea vieţii şi atractivitatea unei naţiuni.
 
Porter afirmă că, în cazul avantajului competitiv (AC), factorii avansaţi sunt mai importanţi decât
ceilalţi. Aceştia sunt rezultatul investiţiilor realizate de agenţii economici privaţi şi publici (guvernamentali). De
pildă, investiţiile guvernamentale în procesul educaţional (de la învăţământul primar la cel superior), prin
creşterea nivelului de cunoaştere, calificare, etc. pot îmbunătăţi (upgrate) calitatea FA.
Relaţia FB – FA este deosebit de complexă: FB pot oferi un avantaj iniţial, care va fi ulterior întărit şi
extins prin investiţii în FA. Dar nici lipsa FB nu reprezintă un dezavantaj deoarece creează o presiune asupra
FA. Cel mai evident exemplu îl reprezintă Japonia, ţară cu dotare precară în resurse, dar care a compensat lipsa
acestora printr-o dotare superioară cu FA***.
*** Porter face observaţia că, în cazul Japoniei, numărul ridicat al inginerilor/ 1000 locuitori (mai
mare decât în alte ţări dezvoltate) a reprezentat un factor cheie în succesul industriei prelucrătoare.
 
2. Condiţiile de formare a cererii (demand conditions):

31
 Caracteristicile cererii interne sunt importante în modelarea atributelor producţiei interne şi în crearea
unei presiuni în direcţia inovaţiei şi a calităţii. Se remarcă trei axe prin care cererea influenţează avantajele
competitive: compoziţia cererii (trebuinţele consumatorilor), dimensiunea cererii şi determinanţii creşterii
cererii şi mecanismele prin care preferinţele cumpărătorilor dintr-o ţară se extrapolează pe pieţele
externe.Firmele câştigă în domeniul AC atunci când consumatorii naţionali sunt rafinaţi şi pretenţioşi.
Asemenea consumatori obligă firmele naţionale să producă la înalte standarde de calitate , fără a ignora nici
produsele noi. De pildă, existenţa unor consumatori japonezi rafinaţi şi cunoscători în domeniul aparaturii
fotografice a stimulat industria japoneză de profil, în sensul creşterii calităţii şi introducerii de produse noi.
Axa I – exemple:
- Companii precum Fuji sau Kodak de-a lungul timpului au trebuit să aibă preocupări specifice în raport
cu fotografii amatori, cu utilizatorii de filme cinematografice şi cu utilizatorii de filme radiologice.
-Unele companii acordă atenţie sporită unor segmente ale cererii pe care altele le ignoră sau le acordă o
mai mică importanţă. Spre exemplu, concernul Airbus a trebuit să-şi adapteze oferta de aeronave la un trafic
între numeroase localităţi , apropiate geografic şi cu un număr mai mic de călători, neglijate de producătorii
americani care realizau aeronave cu capacitate mare şi pentru distanţe mai lungi. Firmele elveţiene au devenit
lideri mondiali la exportul de echipamente pentru săpat tunele, iar cele suedeze în cele de minerit în rocă foarte
dură datorită condiţiilor specifice la nivel naţional. SUA se remarcă în producţia şi exportul de echipamente de
condiţionare a aerului şi pentru că diversitatea climatului său a făcut să experimenteze o varietate de tipuri de
astfel de mărfuri.
- Consumatorii japonezi pretind mereu cele mai noi şi mai performante modele de echipamente audio,
ceea ce forţează saturarea pieţei şi crearea de noi modele.
- In sectorul marilor camioane din SUA, ca urmare a reţelei impresionante de transport şi a largii
răspândiri a populaţiei se impun performanţe deosebite. Din acest motiv Cummins, Caterpillar şi Ditroit Diesel
au devenit competitori internaţionali de succes.
- Consumatorii din anumite ţări se confruntă cu cerinţe complexe derivate din foarte multe raţiuni cum
ar fi: relieful, clima, disponibilitatea resurselor naturale, fiscalitatea, normele tehnice, ambientale şi sociale.
Spre exemplu, impozitele mari incluse în preţul combustibililor în ţările europene au impus automobile de mare
putere, cu motoare silenţioase, de dimesiuni mai mici şi cu consum mai redus în raport cu limuzinele americane.
- Preocupările tradiţionale în Peninsula Scandinavă pentru protecţia mediului a calificat firmele din
Suedia, Finlanda şi Danemarca în calitatea de campioni înternaţionali în ceea ce priveşte exportul de
echipamente de epurare a apei şi aerului şi de neutralizare a deşeurilor.

Axa II– exemple:

32
 - Unii analişti apreciază că o piaţă internă de dimensiuni mari este un avantaj pentru că oferă premisele
pentru obţinerea economiilor de scară. Alţi autori văd acest lucru ca pe un dezavantaj, sugerând că pieţele de
dimensiuni mai mici obligă firmele să exporte mai mult, se oferă ca exemple Elveţia, Suedia, Coreea de Sud şi
chiar Japonia, ţări care au devenit mari exportatori la scară internaţională datorită unor pieţe interne de
dimensiuni mai mici. Mărimea pieţei interne are un rol important în definirea avantajelor competitive în
anumite sectoare industriale care implică intensivitate tehnologică. Alteori o cerere internă mare nu este un
avantaj. Spre exemplu, impresionanta dimensiune a sectorului agricol în SUA a condus la o uriaşă cerere de
maşini agricole de mari dimensiuni. Din cauza diferenţelor climatice, naturii reliefului şi particularităţilor de
cultură, ca şi reglementărilor rutiere din SUA, maşinile agricole americane  nu s-au dovedit adecvate pentru alte
zone. Aceasta a facut ca firma germană Claas să introducă maşini agricole mai mici, mai uşor manevrabile şi
mai eficiente, care s-au dovedit mai adecvate condiţiilor din ţările europene.   
 La fel de importantă ca şi mărimea cererii interne este şi structura acesteia şi prioritatea cererii dintr-
o ţară în raport cu cea pentru aceleaşi produse în alte ţări. Saturarea pieţei interne devine o motivaţie
reactivă pentru internaţionalizarea activităţilor , întrucât obligă firmele să reducă  preţurile,
să  introducă  noi  îmbunătăţiri produselor,  să  sporească  performanţele produselor  şi să conceapă
stimulente pentru consumatori  sau să  înlocuiască  vechea versiune a bunurilor cu cea nouă . Pe
lângă aceste efecte, saturarea pieţei interne obligă firmele să caute debuşee externe pentru produsele şi
serviciile lor mai ales când se maturizează şi în alte ţări cererea pentru acel gen de produse.
Axa III – exemple:
Atunci când cumpărătorii  unor produse sau servicii  sunt mobili se creează avantaje pentru firmele din
anumite ţări, deoarece cumpărătorii interni devin de multe ori cumpărători externi. Consumatorii care se
deplasează în diferite ţări iau cu ei fidelitatea pentru anumite produse şi servicii. Companiile care îşi creează
sucursale în numeroase ţări preferă să lucreze în continuare cu clienţii deveniţi deja tradiţionali mai ales în
etapele iniţiale ale activităţii lor internaţionale. Cererea pentru anumite produse se poate externaliza şi prin
intermediul cetăţenilor străini care se află un timp într-o ţară pentru studii, programe de specializare sau cu alte
ocazii.

3. Industriile conexe din amonte şi aval (related and supporting industries)

Existenţa acestor industrii, cu un grad ridicat de competitivitate, favorizează dezvoltarea ramurii
respective.
În Japonia, economia ca şi întreaga viaţă socială sunt puternic impregnate de vechile tradiţii. S-a ajuns la
un fel de simbioză care s-a dovedit, totuşi, profitabilă pentru aproape toată lumea. Edificatoare sunt, în acest

33
sens, relaţiile umane în marile întreprinderi „zaibatsu”. Fiecare „zaibatsu” posedă o bancă proprie, unde
angajaţii depun o parte din salariu. Economiile salariaţilor sunt , astfel, folosite pentru finanţarea industriei.
Japonia a ajuns să posede o extraordinară forţă fondată pe sistemul său de organizare a firmelor în cadrul
unor reţele – faimoasele Keiretsu, ale căror firme sunt legate prin participaţii financiare încrucişate sau prin
relaţii privilegiate clienţi-furnizori. Această structură asigură o stabilitate în relaţiile dintre firme, un climat de
cooperare.
Atuurile concureniţale ale industriei prelucratoare de fibre textile sintetice reflectă tradiţionalele succese
japoneze în industria firelor de mătase care a conturat o poziţie de lider în domeniul filaturilor. Producţia de
fibre artificiale utilizează tehnologii similare celor pentru producţia de fibre sintetice, mulţi producători
dezvoltându-se pe ambele. Deşi nu au devenit lideri la scară internaţională în producţia de maşini textile,
firmele japoneze sunt totuşi competitori importanţi în domeniul maşinilor de filat cu jet de apă. Prezenţa unor
sectoare productive interdependente de succes pe plan internaţional la nivelul unei ţări creează premisele pentru
schimbul de informaţii şi tehnologie, datorită apropierii ca situare şi similarităţilor din punctul de vedere al
culturii manageriale.
4. Strategia firmei, structura şi concurenţa dintre firme în interiorul unei naţiuni (firm strategy,
structure and rivalry)
Porter face două importante observaţii:
 - Diferitele naţiuni se caracterizează prin diferite „ideologii manageriale” (management ideologies), care le
ajută sau nu în obţinerea avantaje competitive (AC). De pildă, Porter atrage atenţia asupra numărului mare de
ingineri din echipele de conducere ale firmelor din Germania şi Japonia, în contrast cu situaţia din SUA, unde
predomină persoanele cu pregătire economică, în special financiară. Această situaţie, spune Porter, reflectă lipsa
de atenţie a firmelor americane în îmbunătăţirea proceselor productive, a designului, situaţie evidentă mai ales
în perioada 70-80. Datorită acestor diferenţe de management, a apărut relativa pierdere de competitivitate a
SUA în acele domenii în care procesul productiv şi designul sunt extrem de importante, precum în industria de
automobile.
Tot mai mult, modul în care firmele sunt structurate şi metodele concurenţiale folosite depind de
climatul intern de afaceri. In Italia, mulţi competitori de succes pe plan internaţional sunt firme de dimensiuni
mai mici (aşa-zisele mini-multinaţionale), deţinute la nivel familial şi acţionând ca atare. 
În concluzie, Porter afirmă că succesul internaţional al unei firme într-un anumit domeniu este rezultatul
acţiunii combinate a tuturor factorilor menţionaţi anterior. Cele patru elemente creează mediul în care firmele
naţionale apar şi concurează.
Politica economică promovată de guverne poate influenţa fiecare din componente, în mod pozitiv sau
negativ, prin subvenţii, politici educaţionale, reglementări privind standardizarea, politici fiscale etc.

34
 Politicile economice au un rol covârşitor în susţinerea activităţii companiilor naţionale.
Spre exemplu : Modelul japonez se caracterizează prin rolul jucat de stat. După război, în condiţiile
distrugerii celei mai mari părţi a capacităţilor industriale, au fost puse bazele unei strânse cooperări între stat şi
întreprinderi, în scopul edificării unei strategii de refacere şi relansare. Ministerul Industriei şi Comerţului
Internaţional (MITI) s-a dotat cu instrumente legislative foarte puternice pentru a controla orientarea capitalului
spre sectoarele prioritare şi pentru a filtra oferta şi cererea de tehnologii străine. El a contribuit din plin la
realizarea unei noi industrii. A avut însă prudenţa de a restrânge partea întreprinderilor publice şi de a încuraja
iniţiativa particulară.
Conform teoriei lui Porter, ţările ar trebui să se specializeze în exportul acelor bunuri în cazul cărora
toate cele patru faţete ale diamantului sunt favorabile şi să importe bunuri din acele domenii în care aceste
componente nu sunt favorabile.

Bibliografie: 1)Comert international, D. Miron, Ed. ASE, Buc., 2003

1) Fundamentele comertului international, G.Dragan, Ed. ASE.
2) Economie mondiala, A.Bal (coord.), Ed. ASE
Politica comercială promoţională şi de stimulare a exporturilor
 
Politica comercială promoţională  şi de stimulare a exporturilor   ,
cuprinde totalitatea măsurilor şi
reglementărilor adoptate de către stat şi întreprinderi, care vizează impulsionarea globală a
exporturilor ţării respective.
 
1. Măsuri promoţionale
Aceste măsuri au ca obiectiv influenţarea potenţialilor clienţi externi pentru a cumpăra anumite
produse care sunt disponibile sau care vor fi disponibile într-un viitor apropiat pentru export.
Acestea sunt , de regulă, măsuri luate la nivel macroeconomic, prin care se urmăreşte
influenţarea potenţialilor clienţi externi.
 
Forme concrete:
 Negocierea şi încheierea de tratate de comerţ şi navigaţie, acorduri comerciale şi de plăţi,
acorduri de cooperare economică, care includ clauza naţiunii celei mai favorizate sau clauza
regimului naţional*; ele reprezintă baza juridică a schimburilor comerciale, asigurând
stabilitate şi continuitate.

*  Clauza regimului naţional (tratamentului naţional) este acea prevedere înscrisă în tratatele
economice prin care părţile se obligă să acorde personelor fizice sau juridice ale unui stat
semnatar, care exercită fapre de comerţ sau alte activităţi economice pe teritoriul celuilalt stat
semnatar, aceleaşi drepturi şi obligaţii  în materie economică, ca şi naţionalilor.

 Participarea la târguri şi expoziţii internaţionale sau organizarea lor în ţară, pentru o mai
bună cunoaştere a concurenţilor şi pentru o mai bună vizibilitate a ofertanţilor pe pieţele
internaţionale.
35
    Organizarea de agenţii şi reprezentanţe comerciale în străinătate pentru o mai bună
cunoaştere a pieţei partenerilor; în prezent, reţeaua de reprezentare economică oficială
cuprinde secţiile economice din cadrul ambasadelor şi consulatelor. Pe lângă reprezentarea
oficială, firmele îşi pot crea în ţările partenere propria reţea de promovare a schimburilor,
prin filiale, sucursale, comis-voiajori, societăţi mixte etc.
   Asigurarea unor servicii de informare şi orientare a clienţilor externi,consultanţă şi asistenţă
de specialitate, pentru o mai bună informare cu privire la potenţialul de export al ţării care
acordă asistenţa.
   Folosirea diverselor modalităţi de publicitate externă.
 
1.2. Măsuri de stimulare a exporturilor
• Cuprind măsuri care se pot lua la nivel macroeconomic şi care au ca scop creşterea
competitivităţii mărfurilor destinate exportului, creşterea gradului de cointeresare a producţiei şi
exportului.
• De regulă se consideră că numai măsurile luate la nivel macro fac parte din politica comercială a
unei ţări, cele la nivel micro (de întreprindere), de reducere a costurilor, creştere a calităţii, fiind
legate numai în mod indirect de politica comercială a unui stat.
 
Măsurile de stimulare la nivel macro pot fi împărţite în patru categorii:
a) De natură bugetară:
  Subvenţiile directe la export = sume de bani acordate de stat anumitor ramuri economice pentru a
le rentabiliza activitatea, în cazul în care costurilor lor depăşesc preţurile de pe piaţa mondială.
Se acordă selectiv, de regulă pentru:
• ramurile aflate în declin (industria carboniferă, siderurgică, textilă), ramuri sensibile la concurenţa
străină;
• pentru ramuri considerate de interes pentru economia naţională (în cazul cărora pierderea pieţelor
ar putea dezechilibra balanţa de plăţi);
• în majoritatea ţărilor, pentru agricultură.
  Primele directe de export – se acordă acelor exportatori care realizează un volum mare de
desfacere pe piaţa externă sau exportă produse ale unor industrii importante pentru economia
naţională;
ele nu urmăresc rentabilizarea unităţilor exportatoare, ci creşterea volumului vânzărilor şi,
eventual, influenţarea structurii pe mărfuri şi a orientării geografice, în funcţie de interesele
urmărite la un moment dat.
  Subvenţiile indirecte la export – vizează stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii pe linia
creşterii exporturilor, prin preluarea de către stat, total sau parţial, a cheltuielilor ocazionate de
diferite acţiuni, manifestări, etc. precum: facilităţi oferite în domeniul informaţional, al asistenţei
tehnice de specialitate, pentru participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, pentru realizarea de
către institute de specialitate de studii şi cercetări de piaţă cu preţ redus sau gratuite etc.
 
b) Măsuri de stimulare de natură fiscală
• Urmăresc creşterea competitivităţii exporturilor prin reducerea sau eliminarea acelor componente
de cost datorate diferitelor taxe şi impozite şi, prin aceasta, creşterea câştigului net al exportatorilor.

36
  Facilitãţi fiscale acordate pentru mãrfurile exportate - apar sub forma scutirii, reducerii sau
restituirii impozitelor pe circulaţia mărfurilor. Se acordă selectiv, în funcţie de importanţa
exportului pentru economia naţională respectivă, de regulă fiind direct proporţionale cu gradul de
prelucrare al produselor. În această categorie se include şi importul cu scutire condiţionată de
plata taxelor vamale sau regimul de drawback: se referă la importul acelor produse (materii prime
sau componente) care urmează să fie încorporate sau prelucrate în vederea obţinerii de produse
destinate exportului.
  Facilitãţi fiscale acordate direct exportatorilor – pot să apară sub forma scutirii sau reducerii
impozitelor pe venitul provenit din export.
 
c. Măsuri de stimulare de natură financiar-bancară
Se realizează prin intermediul sistemului bancar naţional şi / sau al unor instituţii publice sau
private, specializate în acordarea, asigurarea şi garantarea creditelor de export.
 
Acordarea creditelor de export poate îmbrăca mai multe forme:
• Creditul cumpărător = creditul acordat de către o bancã din ţara exportatorului importatorului
străin sau băncii acestuia. De regulă, valoarea acestui credit acoperă 75-90% din valoarea
tranzacţiei, restul fiind plătit de importator (din capitalul propriu sau dintr-un alt credit) sub formă
de avans.
Aceste credite se acordă de către instituţii specializate în finanţarea exporturilor din ţara
exportatorului, pentru aceasta încheindu-se o convenţie de credit între importator (banca sa) şi
banca exportatorului.
Asigurarea creditelor cumpărător este obligatorie şi se realizează de către banca
exportatorului, la o instituţie de asigurare din ţara sa. Costulasigurării este suportat, de regulă, de
importator.

• Liniile de credit = sunt o formă a creditului cumpărător, se deschid de către o instituţie financiară
din ţara exportatorului în favoarea unei instituţii financiare din ţara importatorului, în baza unor

37
acorduri inter-guvernamentale încheiate între cele două ţări (exportatoare şi importatoare), prin care
guvernul ţării se obligă să garanteze creditul
acordat importatorilor.
Caracteristici:
 - Obiectul creditului îl reprezintă maşini, utilaje, echipamente, în general bunuri de valori foarte
mari;
  - Se acordă pe termen mediu şi lung (5 –8 ani);
 - Pentru a beneficia de o linie de credit, fiecare contract de cumpărare trebuie să se situeze peste o
anumită valoare considerată ca minimă.

• Creditul furnizor = credit comercial acordat de vânzãtor (furnizor)/exportator cumpărătorului

străin; se foloseşte în cazul unor exporturi de valoare mai mică şi pe perioade reduse de timp.
Finanţarea acestui tip de credite: cea mai mare parte a furnizorilor care oferă facilităţi de
plată cumpărătorilor nu dispun de resurse suficiente pentru a aştepta sfârşitul perioadei de creditare,
de aceea, în practică, furnizorii finanţează creditele acordate împrumutându-se (luând credit) de la o
instituţie de credit, în general o bancă comercială / specializată în finanţarea exporturilor.
Băncile respective condiţionează acordarea acestor credite către exportatori de asigurarea
acestora la o instituţie de asigurare. Costul asigurării, sub forma primei de asigurare plătită de
exportator, va fi suportat de importator (direct, prin evidenţierea ei separat în contract sau indirect,
prin includerea ei în preţ).

38
 
Asigurarea creditelor de export – urmăreşte acoperirea riscului exportatorului de a nu încasa la
scadenţă contravaloarea mărfurilor livrate pe credit.
 
Principalele categorii de risc:
• riscuri comerciale: insolvabilitatea cumpărătorului sau incapaci-tatea acestuia de a achita la
scadenţă ratele şi dobânzile aferente; refuzul de plată al cumpărătorului (reaua credinţă) în situaţia
în care livrările corespund contractului.
• riscuri ne-comerciale: război, revoluţii, exproprieri etc.; unele ţări includ aici şi riscurile
legate de calamităţi naturale: cutremure, inundaţii, uragane etc.
• riscuri monetare: riscul creşterii de preţ, riscul valutar determinat de modificarea cursului
de schimb al monedei din contract.
Majoritatea ţărilor au creat instituţii specializate de asigurare, de regulă cu o dublă funcţie:
instituţie de asigurare şi instituţie specializată de finanţare a exporturilor. Aceste instituţii, direct
sau indirect, sunt controlate şi sprijinite de statul respectiv.
Asigurarea se face într-un anumit procent în raport cu valoarea creditului acordat, cealaltă
parte din risc suportând-o furnizorul sau cumpărătorul, după caz (de regulă, riscurile economice se
acoperă 75-90%, cele politice, 85-90%). Nivelul primei de asigurare, suportat de regulă de către
importator, este în funcţie de categoria de risc asigurată şi de calitatea beneficiarului creditului.
   Garantarea creditelor de export – se face de către o instituţie bancară din ţara importatorului
(cumpărătorului) care se obligă faţă de banca creditoare din ţara exportatorului să achite
contravaloarea mărfurilor livrate pe credit, în cazul în care debitorul devine insolvabil. În orice
contract comercial internaţional, obligaţia principală a părţilor e reprezentată de obligaţia
contractanţilor de a-şi îndeplini obligaţiile asumate. Garanţia, cerută suplimentar, dă naştere unei a
doua relaţii obligaţionale, secundară, dar egală ca valoare şi formă, atunci când obligaţia asumată
iniţial nu a fost îndeplinită.
Partenerul de contract, solicitat să ofere o garanţie suplimentară privind îndeplinirea
obligaţiilor asumate prin contract, are două posibilităţi:
- să garanteze cu bunurile materiale şi financiare proprii, pe care, sub forma ipotecii, gajului,
depozitului bancar, să le pună la dispoziţia partenerilor acesteia = garanţie realã.
   - să apeleze la o terţă persoană, numită garant, care să-şi asume obligaţia că va achita datoria, în
cazul în care cel pentru care se garantează nu-şi îndeplineşte obligaţia asumată. În acest caz,
obiectul garanţiei îl reprezintă scrisoarea de garanţie bancară, care
39
face parte din grupa garanţiilor personale.
 
Pot fi garanţi: firmele şi companiile industriale, societăţile de asigurări (frecvent), statul
(reprezentat prin şeful statului, guvern, Banca Centrală, ministrul de finanţe) şi instituţiile
financiare.
 
d. Măsuri de stimulare a exporturilor de natură valutară:
   Primele valutare = sume suplimentare acordate exportatorilor în momentul preschimbării valutei,
prin oferirea unui curs de schimb mai avantajos decât cursul de schimb oficial, respectiv cursul de
schimb cu primã. Se acordă diferenţiat, pe grupe de mărfuri, zone geografice.
  Deprecierea monetară – este favorabilă exportatorilor numai pe termen scurt şi numai dacă
reducerea cursului de schimb al monedei naţionale este mai accelerată decât reducerea puterii de
cumpărare interne a acesteia. Diferenţa între gradul de depreciere şi reducerea puterii de cumpărare
reprezintă un fel de primã pentru export, care poate permite reducerea preţului de export, fără
diminuarea câştigului în monedă naţională. Acest fenomen este cunoscut drept dumping valutar.
Politica de depreciere îşi poate atinge scopul numai atunci când cererea pentru produsele de export
este elastică faţă de preţ.

ATENTIE:

Pe termen lung şi la nivel macroeconomic, deprecierea monedei naţionale, ca instrument de stimulare a

exporturilor, conduce, de regulă, la înrăutăţirea raportului de schimb al ţării care îşi depreciează moneda
naţională şi la deteriorarea poziţiei acesteia în economia mondială şi în comerţul mondial (are loc o deformare
a specializării sale internaţionale, în comparaţie cu avantajele sale comparative reale). Pe termen lung, o
astfel de măsură ar determina pentru ţara exportatoare şi o scurgere de venit naţional în afara graniţelor *,
chiar dacă firmele exportatoare nu pierd în moneda naţională. De aceea, o astfel de metodă nu este
recomandabilă pe termen lung.

Bibliografie: 1) G. Dragan, ,Fundamentele comertului international, Ed. ASE, 2004

40