NOȚIUNI FUNDAMENTALE DE

BIOFIZICĂ
Cursul I

Conf. univ. dr. Steluța Gosav

 DISCIPLINA “Noţiuni fundamentale de biofizică” cuprinde:

• Cursuri: 7
• Laboratoare: 7
- se efectuează 5 lucrări de laborator, prezenţa obligatorie

- la ultimul laborator se preda caietul + colocviu

• Verificare: subiecte si intrebari din tematica cursului (nu teste grila)

- la verificare se pot prezenta doar studenţii cu colocviul promovat
(minim nota 5)

- Notă finală la biofizică: 30 puncte - nota colocviu + 60 puncte - nota

verificare + 10 puncte (din oficiu)
 INTRODUCERE
• Biofizica este un domeniu complex care a rezultat din întrepătrunderea
biologiei cu fizica şi care încorporează totodată o serie de elemente de
chimie, matematică şi informatică.
Primul periodic dedicat Biofizicii apare în 1902
„Buletinul Biofizicii matematice” (1939)
Biochimica et Biophysica Acta (1947)
1956 în SUA – „Biophysical Journal”

• BIOFIZICA studiază:
structura și proprietățile fizice ale materiei vii;
fenomenele fizice şi fizico-chimice aşa cum se manifestă ele în
sistemele vii;
interacțiunea factorilor fizici externi (radiaţii ionizante-rad X şi
neionizante-campuri e-m, temperatură, ultrasunete, câmp magnetic şi
electric, gravitaţie etc.) cu materia vie și efectele biologice ale acestora.
 BIOFIZICA cuprinde:

• Biomecanica studiază mişcarea, rezistenţa mecanică, dinamica

locomoţiei umane, echilibrul corpului uman etc.

• Termodinamica biologică și bioenergetică studiază procesele de

generare, transport, stocare, conversie şi valorificare a energiei la
diverse niveluri ale organismului.

• Bioelectricitatea studiază manifestările electrice de la nivel celular,

tisular si ale altor organe explicând astfel anumite activităţi
biologice.

• Radiobiologia studiază procesele şi fenomenele care rezultă din

interacţiunea energiei radiante cu structurile materiei vii.
• Biofizica medicală studiază mecanismele fizice legate de
funcţionarea normală şi patologică a diferitelor ţesuturi şi organe ale
organismului uman.

• Biofizica moleculară studiază structura şi proprietăţile fizice ale

moleculelor şi fenomenele fizice (mecanice, electrice,
termodinamice etc.) ce au loc la nivel molecular şi supramolecular.

• Biofizica celulară studiază proprietăţile fizice ale celulelor,

comportarea fizică a acestora şi fenomenele fizice (mecanice,
electrice, termodinamice etc.) ce se desfăşoară la nivel celular.
 CUPRINS

• Introducere
Mărimi fizice. Scalari şi vectori. Produs scalar. Produs vectorial

• Noțiuni de mecanică și biomecanică

Cinematica punctului material şi cinematica umană.

Dinamica punctului material si dinamica umana (Lucrul mecanic
efectuat de muşchi).
Statica. Echilibrul. Echilibrul corpului uman – Aplicatii. Parghii.
Frecarea si rezistenta. Deformarea corpurilor solide.
Legea lui Hooke. Rolul elasticitatii in lumea vie. Rezistenta
mecanica a tesutului osos.
 INTRODUCERE

MECANICA

• Stiinţa care studiază mişcarea mecanică, definită ca fiind

modificarea relativă a poziţiei unui corp sau a unei părţi a
acestuia, în raport cu alt corp, considerat drept reper sau
sistem de referinţă.

• Mecanica trebuie să reprezinte punctul de plecare al unui curs

de biofizică datorită faptului că mişcarea este esenţa vieţii.
 CAPITOLE ALE MECANICII
Cinematica şi elemente de cinematică umană;

Dinamica şi elemente de dinamică umană (legi fundamentale

ale dinamicii, tipuri de forţe)

Statica (condiţii de echilibru, echilibrul corpului uman, pârghii)

Mecanoterapia (aparate medico-mecanice ce servesc în terapie)

MECANICA se ocupă atât cu studiul mişcării, prin intermediul

cinematicii şi dinamicii, dar şi cu studiul stării de echilibru, de
repaus, în cadrul staticii.
 MĂRIMI FIZICE
• În fizică (biofizică), o noţiune de bază cu care se operează este cea
de mărime.
• Mărimile fizice caracterizează proprietăţile fizice ale materiei (de ex:
masa, densitatea etc.), starea materiei (vâscozitatea, fluiditatea etc.),
mişcarea (viteză, acceleraţie etc.) sau anumite fenomene fizice
(coeficientul de tensiune superficială, indice de refracţie,
conductivitate termică etc.).

• Mărimile fizice care exprimă aceeaşi proprietate, deosebindu-se între

ele numai cantitativ se numesc mărimi fizice de aceeaşi natură.

• Caracteristica principală a mărimilor fizice este că sunt

măsurabile.

A măsura o mărime fizică înseamnă a compara, printr-un procedeu

adecvat, mărimea fizica dată cu o alta de aceeaşi natură considerată
drept etalon.
 Mărimi fizice fundamentale. Mărimi fizice derivate
• O mărime fundamentală este o mărime fizică ce nu poate fi definită în
raport cu altă mărime.
• O mărime derivată este o mărime fizică ce se poate obţine indirect, prin
cunoaşterea mărimii fundamentale (ex: densitatea, viteza, impulsul mecanic,
etc.)

• În mecanică există trei mărimi fizice fundamentale:

SPAŢIUL
– este o formă fundamentală şi obiectivă de existenţă a materiei;
- caracterizează poziţia corpurilor şi întinderea lor;
- în mecanica teoretică este tridimensional, continuu, izotrop şi omogen.
TIMPUL
– reprezintă o formă obiectivă fundamentală de existenţă a materiei;
- caracterizează durata şi succesiunea fenomenelor;
- este infinit, continuu, uniform crescător şi ireversibil.
MASA
- reflectă proprietăţile generale şi obiective de inerţie şi gravitaţie ale materiei.
 UNITĂȚI DE MĂSURĂ FUNDAMENTALE

• Sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI) care are 7

unităţi fundamentale:
metrul (m) pentru lungime
kilogramul (kg) pentru masă
secunda (s) pentru timp
amperul (A) pentru intensitatea curentului electric
kelvinul (K) pentru temperatura termodinamică
candela (cd) pentru intensitatea luminoasă
molul (mol) pentru cantitatea de substanţă

• Există şi 2 unităţi suplimentare:

radianul (rad) pentru unghiul plan
steradianul (sr) pentru unghiul solid
 UNITĂȚI DE MĂSURĂ DERIVATE

• Unităţile derivate se pot exprima prin relaţii matematice simple cu ajutorul

unităţilor fundamentale.

• Putem distinge trei grupe de unităţi SI derivate:

a) unităţi exprimate în funcţie de unităţile fundamentale (de ex: m/s pentru

viteză, A/m pentru intensitatea câmpului magnetic, N.m pentru momentul
forţei, V/m pentru intensitatea câmpului electric, etc.

b) unităţi derivate cu denumiri speciale (de ex: Hz pentru frecvenţă, N pentru

forţă, J pentru energie, etc.)
Multipli și submultipli
 MĂRIMI FIZICE SCALARE ȘI VECTORIALE

• Mărimi fizice:
scalare - se caracterizează doar prin valoare (mărime) (de ex: masa,
densitatea, cantitatea de substanţă, etc.)
vectoriale – se caracterizează prin valoare, direcţie, sens şi punct de
aplicaţie (de ex: viteza, forta, intensitatea câmpului magnetic, etc.)

• Din punct de vedere geometric un vector este un segment de

dreaptă orientat, iar în reprezentare grafică este o săgeată.

MĂRIMEA vectorului este lungimea segmentului de dreaptă.

DIRECŢIA este dată de dreapta suport a vectorului. Pe o direcţie putem
avea două sensuri ⇒ sensul trebuie specificat. Fiecare vector indică o
direcţie şi un sens pe acea direcţie.
SENSUL este indicat de vârful săgeţii.
 Mărimi fizice vectoriale

Exemple de vectori

α
 COMPUNEREA VECTORILOR
• Fie doi vectori: si

• Regula paralelogramului:
Cei doi vectori se reprezintă astfel încât să aibă originea comună.
Se desenează un paralelogram, ca în figura de mai sus, ducând câte o
paralelă la fiecare din vectori, care să treacă prin vârful celuilalt vector.
Vectorul sumă este diagonala paralelogramului (cea care uneşte originea
comună a vectorilor cu vârful opus).
 COMPUNEREA VECTORILOR
• Regula triunghiului – pentru adunarea a doi vectori

• Regula poligonului – pentru adunarea mai multor vectori:

se reprezintă vectorii, unul după celălalt (i.e. cu originea în vârful vectorului
precedent). Vectorul sumă este obţinut unind originea primului vector cu
vârful ultimului vector.
 Produsul vectorial a doi vectori
• Prin definiţie produsul vectorial (notaţie × ) a doi vectori şi care fac
între ei unghiul α este un vector care are modulul:

Mărime: c = ab sin α , egală cu aria paralelogramului format din cei doi

vectori

• Direcţie: perpendiculară pe cei doi vectori

• Sens: dat de regula burghiului – se aseaza burghiul
perpendicular pe planul format de cei doi vectori si se
roteste un vectorul peste pe drumul cel mai scurt.
Sensul de inaintare al burghiului ne da sensul vectorului .
 Produsul scalar a doi vectori
• Proiecţia unui vector pe o axă.
Definim proiecţia unui vector pe o axă ca fiind un
SCALAR care se obţine ducând perpendiculara din
originea şi vârful vectorului pe acea axă (proiecţia
ortogonală). Dacă notăm cu α unghiul dintre vector
şi axa respectivă, atunci mărimea proiecţiei este
bcosα.

• Produsul scalar a doi vectori.

Prin combinarea a doi vectori folosind produsul scalar obţinem un scalar
(număr).

Dacă si sunt doi vectori, produsul scalar “c” al

α
celor doi vectori se defineşte astfel:
 CINEMATICA

• Cinematica studiază mişcarea corpurilor fără să ţină seama de forţele

care generează mişcarea şi de masa lor, altfel spus, fără a ține seama de
cauzele mişcării.

Cinematica foloseşte noţiuni ca:

- traiectorie
- vector de poziţie
- viteză
- acceleraţie
- ecuaţie de mişcare: y = f(x)

Idealizare: mobil - corp punctiform cu masă neglijabilă.

Traiectoria este locul geometric al tuturor punctelor prin care trece mobilul în
timpul deplasării (dreapta, cerc, elipsa etc.).
 CINEMATICA PUNCTULUI MATERIAL

• Traiectoria reprezintă drumul descris de mobil în mişcarea sa

• Traiectoria poate fi o dreaptă - traiectorie rectilinie sau o curbă -
traiectorie curbilinie (caz particular: traiectorie circulara)

Alegem sistemul de coordonate

ortogonal XOYZ - sistem de referinţă

• Vectorul de pozitie, , segment

de dreaptă orientat, cu originea în O
(originea sistemului de coordonate
XOYZ) şi cu vârful suprapus pe mobilul P.
 CINEMATICA PUNCTULUI MATERIAL
• Vectorul viteză medie se defineşte ca raportul dintre variaţia vectorului de poziţie şi
intervalul de timp în care are loc această variaţie:
Traiectorie curbilie
A

unde este vectorul

deplasare B
Vectorul viteză
instantanee (momentana) este derivata de
ordinul întâi a vectorului de
poziţie în raport cu timpul.
(viteza într-un punct pe traiectorie)
 Miscare rectilinie uniforma

• TIPURI DE MIȘCĂRI: - rectilinie Miscare rectilinie uniform variata

- circulara Mișcarea circulară uniformă

o Miscare rectilinie uniformă:

vm = v = const

o Miscare rectilinie uniform variată este mişcarea pe parcursul căreia viteza

corpului se modifică uniform cu cantităţi egale în intervale egale de timp.

(m/s2)
 MIȘCAREA CIRCULARĂ UNIFORMĂ
• Mişcarea circulară este mişcarea unui mobil
pe o traiectorie circulară.
• CARACTERISTICI ALE MIŞCĂRII CIRCULARE:
Viteza liniară, v (m/s), este tangentă la traiectorie
(perpendiculară pe raza traiectoriei) şi reprezintă
arcul de cerc descris în unitatea de timp.

Viteza unghiulară, ω (rad/s) reprezintă

unghiul la centru descris în unitatea de timp.

Relatia dintre viteza liniara si viteza unghiulara

 MIȘCAREA CIRCULARĂ UNIFORMĂ
exista diferita de zero

Acceleraţia centripetă, acp (m/s2)

Viteza tangenţială îşi modifică mereu direcţia şi sensul, prin urmare,
chiar dacă modulul vitezei tangenţiale rămâne constantă va
exista o acceleraţie datorată modificării direcţiei acestui vector.

• Perioada, T (sec) – este timpul necesar efectuării

unei rotaţii complete.
• Frecvenţa, ν (Hz sau s-1) - se defineşte ca fiind inversul perioadei.
 Cinematica umană
• Cercetari de bimecanica (miscarea animalelor terestre) – Giovanni Alfonso
Borelli (1608-1679)

• Fiziologul E. J. Marey (1830-1903) a pus bazele cinematicii umane. El a

studiat:
mişcările membrelor, trunchiului şi corpului uman, precum şi mişcările
diferitelor părţi ale corpului
caracterele pasului uman
dinamica mersului
presiunea pe sol
lucrul mecanic cheltuit în timpul mersului şi al alergării.

o Forme ale locomoţiei umane:

mersul
alergarea
săritura
 CINEMATICA UMANĂ
Mersul reprezintă o succesiune de perioade de sprijin unilateral (corpul se sprijină
pe un singur membru inferior) despărţite de perioade de sprijin dublu (ambele
membre sunt în contact cu pământul).
Deplasarea corpului uman este un proces complex în care se întâlnesc şi alte tipuri
de mişcări care însoţesc mişcarea de translaţie: oscilatii longitudinale, transversale
si verticale.
 CINEMATICA UMANĂ
ALERGAREA se compune dintr-o serie de perioade de sprijin unilateral al
corpului pe sol separate prin perioade de suspensie (nici un moment picioarele nu
se găsesc simultan pe sol).
Cresterea vitezei de translatie determina cresterea componentei orizontale fata de
componenta verticala a corpului.

• Se deosebesc două tipuri de alergări:

Alergarea de fond – axul trunchiului este aproape vertical, iar atitudinea membrelor
este apropiată de cea din timpul mersului ;

Alergarea de viteză – trunchiul este aplecat înainte, iar solul este atins doar de
vârful piciorului. Pe măsură ce viteza de deplasare creşte durata perioadei de sprijin
se micşoreaza în favoarea celei de suspensie.

Săritura are două faze care presupun existenţa ambelor picioare simultan fie pe sol,
fie în aer.
 CINEMATICA UMANĂ. LEGILE PAȘILOR
Pasul, conform lui Marey, reprezintă seria de mişcări ce se execută între
două poziţii asemănătoare ale aceluiaşi picior.

LEGILE PAȘILOR sunt:

1. lungimea medie a pasului normal este mai mare la bărbat (120 cm), decât la femei
(100 cm);
2. la ambele sexe pasul drept (piciorul stâng fiind cel de sprijin) este mai mare decât
pasul stâng;
3. depărtarea laterală a picioarelor în timpul mersului este mai mică la bărbaţi (11-12
cm) decât la femei (12-13 cm) din cauza conformaţiei diferite a bazinului;
4. lungimea pasului creşte cu frecvenţa, până la o cadenţă de 75 paşi/minut, la o
cadenţă mai mare lungimea pasului scade;
5. viteza mersului creşte cu frecvenţa paşilor până la o cadenţă de 85 paşi/minut; la o
cadenţă mai mare, viteza descreşte.
Galileo Galilei (1564-1642) matematician si fizician italian
Principiile mecanicii au fost intuite de Galileo
Galilei si enuntate de Isaac Newton

Isaac Newton, Principiile matematice ale

filozofiei naturale, 1687.

• În această lucrare Isaac Newton (1643-1727) arată că toate mișcările pot fi

studiate plecând de la câteva principii.

• Principiu: o propozitie enuntata pe baza unor experiente, admisa ca adevar

prim, fara a avea posibilitatea verificarii experimentale complete, dar care
este validata prin ansamblul consecintelor sale.
 DINAMICA PUNCTULUI MATERIAL
• Dinamica studiază mișcarea mecanică a corpurilor
ținând cont atât de forţele care produc mişcarea cât şi
de masele corpurilor în mişcare.
• Principiile fundamentale ale mecanicii clasice au fost
formulate de Newton în 1687 în lucrarea
Principiile matematice ale filozofiei naturale.

Inerția este proprietatea unui corp de a se opune schimbării stării

de repaus sau de mișcare rectilinie și uniformă.
Masa este o măsură a inerției corpurilor
 Aplicație

Forta rezultanta, R, dezvoltata de tracţiune este pe

direcţia diagonalei AD.

Se observă cum marele pectoral lucrează asupra osului

humerus pe direcţia AB (F1), iar marele dorsal pe direcţia AC
(F2).
• Aplicatie:
Sa se calculeze forta rezultanta ce actioneaza asupra tendonului lui Achile in
pozitie de ortostatism si repaus a corpului. Se cunosc fortele dezvoltate de muschii
gemeni (interior si exterior):
F1 = F2 = 200 N

Rezolvare:

Teorema lui Pitagora generalizata:

 Măsurarea forţelor. Dinamometrie medicală
• Forţa se poate măsura prin două metode:
Metoda dinamică
o Se măsoară masa corpului şi acceleraţia imprimată acestuia de forţa ce
urmează a fi aflată ( ).
Metoda este precisă, dar greu de aplicat în practică.

Metoda statica (comparaţiei)

o Se compară forţa care trebuie măsurată cu o altă forţă luată drept etalon.

Dinamometrie - metodă ce se bazează pe proprietatea pe care o au

corpurile elastice de a suferi deformaţii temporare (elastice).

Dinamometria este principala metodă de măsurare și înregistrare a

forței unor grupe musculare în flexie și extensie.
 Dinamometrie Dinamometrul a fost
inventat și descris de
medicală Edmund Regnier în 1798.
• Testarea forţei musculare se face cu ajutorul dinamometrului, aparat
ce se bazează pe capacitatea de deformare a unui arc de oţel sub
acţiunea exercitată de o forţă externă. Deformarea arcului antrenează
acul indicator ce ne dă forţa exercitată.
Unitatea de masură este kgf (1kgf reprezintă forța egală cu greutatea
unui corp cu masa de 1 kg la suprafața Pământului).

Muşchi flexori - micşorează unghiul unei articulaţii.

 Dinamometrie medicală
• În medicină se măsoară forţele dezvoltate de diferiţi muşchi, fie în condiţii normale,
fie în cazuri patologice cu ajutorul dinamometrului medical.
• Ex: forta flexorilor palmari stângi şi drepţi, forţa muşchilor scapulari şi forţa
muşchilor regiunii lombare) .

• Dinamometru medical cel mai răspândit

este cel în formă de elipsă.

• Forţa muşchilor flexori - prin presarea axei mici a elipsei se poate măsura forţa
muşchilor flexori ai antebraţului.
• Forţa muşchilor scapulari - prin ataşarea a două mânere de tracţiune de-a lungul
axei mari a elipsei
 Dinamometrie medicală
• Dinamometrul lombar este folosit în medicina sportivă pentru evaluarea
forţei musculaturii lombare.

Constructie: un cilindru de metal prevăzut cu două tălpi în care se află un

arc spiral de oţel, fixat la partea superioară şi liber la cea inferioară.
Picioarele aplicate pe tălpile aparatului îl fixează pe acesta de podea, iar
prin tracţiunea în sus de mâner
resortul se scurtează suferind o
deformaţie elastică prin compresie.
• Basarabeanul Eugen Doga a compus o
muzica superba.
https://www.youtube.com/watch?v=ryZUOCBt
8NA
PERSONALITATI ALE NEAMULUI NOSTRU
despre Profesorul George Manu
https://www.fericiticeiprigoniti.net/george-
manu
În primăvara anului 1947, Gheorghe Manu a redactat
un amplu studiu intitulat ”În spatele Cortinei de Fier
– România sub ocupaţie rusească”, semnat cu
pseudonimul Testis Dacicus.

• Printre sutele de intelectuali români care şi-au găsit

sfârşitul în închisorile comuniste s-a aflat şi marele
fizician George Manu. Acesta a fost arestat în 1948 şi
implicat cu alte vârfuri ale intelectualităţii politice
româneşti în aşa-zisul „proces al marii trădări
naţionale“. În momentul arestării era profesor de fizică
nucleară la Politehnica din Bucureşti.
• Se spune despre el că, după condamnare, ar fi fost vizitat la Aiud de un consilier
sovietic care i-ar fi propus ca în schimbul eliberării, să accepte să lucreze în
laboratoarele din Uniunea Sovietică alături de un cunoscut atomist rus cu care el
fusese coleg de studii în Germania. Dar profesorul George Manu a refuzat demn
această ofertă, nevoind să lucreze pentru cei pecare îi considera, pe bună dreptate,
duşmani ai neamului românesc.

• Profesorul George Manu nu era numai un reputat om de ştiinţă, recunoscut ca atare

şi de adversari, ci avea şi temeinice studii umaniste. Filozofia, teologia, dreptul,
filologia şi mai cu seamă literatura erau domenii în care se mişca cu aceeaşi
uşurinţă ca şi în domeniul său de specialitate care era, după cum am amintit deja,
fizica nucleară. Era o adevărată enciclopedie şi dacă este adevărat (şi, de bună
seamă, este) că închisorile comuniste au fost adevărate Universităţi, atunci
„Universitatea Aiud” a avut ca „rector” între anii 1954 şi 1961, anul morţii sale, pe
profesorul George Manu.
• Revenit în Aiud în anul 1954 de la mina de plumb Baia Sprie cu un lot de 60 de
deţinuţi, toţi în lanţuri, mutaţi în această închisoare disciplinar în urma unei greve
care a avut loc la această mină, profesorul George Manu se număra printre cei peste
50 de deţinuţi din acest lot bolnavi de tuberculoză. La început i s-a diagnosticat un
T.B.C. ganglionar dar, supus împreună cu toţi ceilalţi unui regim disciplinar extrem de
sever, fără hrană adecvată, fără asistenţă medicală şi fără îngrijirea elementară
reclamată de această boală, starea sănătăţii lui s-a înrăutăţit continuu, ajungând
până la urmă să-i fie fatală.
• În această perioadă, Aiudul era populat de foarte mulţi tineri care fuseseră
arestaţi de pe băncile şcolii sau ale universităţilor şi care erau, deci, cu
studiile neterminate şi instrucţie incompletă. Majoritatea acestora, avizi de
cunoaştere, apelau, pentru a-şi completa bagajul de cunoştinţe, la
„bătrâni”care în marea lor majoritate fiind intelectuali le puneau la dispoziţie
cunoştinţele lor. Printre cei mai activi în acest sens s-a dovedit a fi, fără
îndoială, profesorul George Manu. În toată această perioadă, el a transmis,
prin viu grai celor care au avut norocul să împartă celula cu el, ori prin morse
(profesorul George Manu era un morsist desăvârşit ) celor din celelalte
celule, zeci şi sute de conferinţe, prelegeri ori lecţii din toate domeniile
ştiinţelor umaniste : istorie, drept, geografie, filozofie, literatură, limbi străine
(franceza şi engleza mai ales) etc., care erau memorate ori scrise pe pereţi,
pe bucăţi de săpun, pe cioburi de sticlă, etc. şi apoi, transmise din celulă în
celulă şi din om în om. Mulţi dintre cei care au ieşit din închisoare cu
temeinice cunoştinţe de limbă şi literatură engleză de exemplu, lui îi
datorează acest lucru.
• Profesorului George Manu i se datorează şi inventarea scrierii, cu
ajutorul alfabetului morse, pe firul de aţă. Odată, un grup de studenţi
care se aflau la un alt etaj decât cel pe care se afla el, i-au cerut (prin
morse, bineînţeles) să le transmită câteva dintre principiile de bază ale
Constituţiei americane. Profesorul a refăcut din memorie, cu
aproximaţie, toate cele şapte articole ale Constituţiei respective şi
aştepta un moment prielnic ca să le poată transmite la destinaţie.
Tocmai în acel moment s-a deschis uşa şi gardianul a dat celor din
celulă ac şi aţă pentru repararea echipamentului. Văzând aţa,
profesorului Manu i-a revenit ideea ca să transpună pe ea, în alfabet
morse (un nod dublu, linia, un nod simplu, punctul) textul pe care îl
avea de transmis. Cu migală şi cu multă răbdare, făcând mii de noduri,
a reuşit să „scrie” pe câţiva zeci de metri de aţă textul celor şapte
articole ale Constituţiei americane. A făcut apoi un ghem pe care l-a
transmis destinatarilor împreună cu instrucţiunile de decodare.
• Această nouă metodă de scriere a constituit o adevărată revoluţie de comunicare
din închisoare. Şi a dat multe dureri de cap celor care vegheau ca deţinuţii să nu
comunice între ei.
• După 1958, când la conducerea închisorii Aiud a venit colonelul Crăciun şi au
început pregătirile pentru declanşarea reeducării, profesorului George Manu,
despre care administraţia închisorii ştia că are o mare influenţă asupra celorlalţi
deţinuţi, i s-a cerut ca şi celorlalte personalităţi din Aiud să accepte reeducarea şi
să facă în faţa deţinuţilor o declaraţie de desolidarizare de trecut şi de toate
crezurile şi idealurile sale. Cu toate presiunile care s-au făcut asupra lui, el a
refuzat demn şi fără ostentaţie orice compromis. Pentru atitudinea fermă şi fără
echivoc, profesorul George Manu a plătit cu viaţa. Datorită regimului inuman la
care a fost supus în urma refuzului său categoric de a face declaraţiile care i se
cereau, boala i s- a agravat. Ultimul diagnostic pus de medicul oficial al închisorii,
doctoriţa Balea, în prezenţa colonelului Crăciun, a fost meningită T.B.C.
Tratamentul însă i s-a refuzat şi de data aceasta, fiindu-i condiţionat de semnarea
declaraţiei care i se cerea. S-a stins din viaţă împăcat cu sine şi cu toţi cei din jur,
în 1961, în infirmeria Aiudului, unde a fost internat doar cu câteva ore înainte de a
muri.
• (din cartea lui Demostene Andronescu - Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric.
Memorii și versuri din închisoare, Editura Christiana, București, 2009, pp.
144-146)