Plângea cândva cu lacrimi grele În sinea lui un păcătos.. "Mai poți ierta, Hristoase Doamne?" "Mai pot!" îi răspundea Hristos. "Dar cum, când Ți-am promis atâta Să nu mai cad.. și am căzut.." "Dar pentru cei ca tine, dragă, Eu Om ca tine M-am făcut!" "O, Doamne, bunule Iisuse, Mă pun puțin în pielea Ta: De mi-ar greși atâta alții, Nu cred că i-aș putea ierta.." "Când vei primi a Mea lumină Și când vei bea din harul Meu, Vei înțelege ce-i iertarea Și cât iubește Dumnezeu.. Nu știi cât suferim în ceruri Eu, Tatăl Meu și Duhul Sfânt Pentru păcatele pe care Le face lumea pe pământ! Ne întristăm de mila voastră, Căci de muriți nepocăiți, Din cauza întinăciunii Cu Noi nu veți putea să fiți, Dar dacă este pocăință, Trimitem harul peste voi Și curățindu-vă cu isop Vă vom lua în cer, cu Noi!" Aceste taine le primește În suflet omul păcătos Și-n pacea care îl cuprinde El simte mila lui Hristos Și varsă lacrimi și mai multe, De-atâta dragoste uimit, Apoi în sinea sa el zice: "Nu, nu voi mai greși, promit!"