Miron Costin

Mare reprezentant al culturii româneşti din secolul XVII. Miron Costin a fost fiul
hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta familie de boieri a Movileştilor din
Moldova, s-a născut în 1633. Deja în 1634 Iancu Costin cu întreaga sa familie a fost nevoit
să se refugieze în Polonia, salvându-şi viaţa de mânia turcilor. Aici ei au obţinut cetăţenia
(indigenatul) polonez şi includerea în şleahta poloneză. În timpul aflării în Polonia, viitorul
cronicar, îşi face studiile la colegiul iezuit din oraşul Bar. Ajuns la maturitate, Miron Costin
devine un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog, posedând în aceeaşi măsură limbile
română, polonă, ucraineană, slavă veche şi latină. Se întoarce în patrie abia la începutul
anilor '50, unde în scurtă vreme urcă virtiginos pe scara unor înalte dregătorii boiereşti
până la cea de logofăt, pe care a ocupat-o din 1675 până la sfârşitul anului 1683, când se
retrage din activitatea de stat.

Îndeplinind multe funcţii pe lângă domnii moldoveni, M. Costin a fost martor şi în acelaşi
timp participant la multe evenimente din istoria Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a
reflectat în cronica sa. În 1683, după înfrângerea oastei otomane, M. Costin, ca participant
la asediul Vienei (în tabăra otomană) a fost făcut prizonier de către regele Poloniei Ian
Sobieţki, care însă l-a miluit, punându-i la dispoziţie unul din castelele sale de lângă oraşul
Stryi, unde cronicarul a desfăşurat o activitate cărturărească timp de aproape doi ani. După
ce i s-a permis repatrierea, M. Costin nu a mai reuşit să capete încrederea domnului
Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir, care printr-o învinuire neîntemeiată l-a
condamnat la moarte în 1691.

M. Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească. Principala sa

operă este "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace de unde este părăsit de
Ureche, vornicul de Ţara de Jos, scos de Miron Costin, vornicul de Ţara de Jos, în oraş Iaş,
în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la naşterea mântuitorului lumii Iisus Hristos, 1675
meseţă ...dni". Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole neintitulate, iar acestea în
paragrafe, numite "zaciale", şi cuprinde o descriere desfăşurată a istoriei ţării între anii
1595-1661, încheindu-se cu relatarea morţii lui Ştefăniţă vodă Lupu şi înmormântarea sa.
Înzestrat cu o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas în primul rând istoric,
căutând să-şi întemeieze opera sa istorică pe o largă bază documentară. La elaborarea
cronicii sale cărturarul a apelat pe larg la un şir de lucrări ale istoricilor transilvăneni şi
polonezi: L. Topeltin, "Despre originea şi căderea transilvănenilor", P. Piaseţki "Cronica
celor mai mai însemnate evenimente din Europa (1568-1638)", A. Guagnini, "Descrierea
Sarmaţiei europene" etc. Începând cu evenimentele din 1633, M. Costin apelează frecvent la
amintirile şi impresiile proprii, letopiseţul căpătând într-o măsură oarecare un aspect de
memorii, mai cu seamă când este vorba de domniile lui Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan.

O altă operă costiniană este "Cronica Moldovei şi a Munteniei", scrisă în 1677. În câteva
mici capitole autorul descrie cuceririle romane în Dacia, precum şi un şir de vestigii ale
culturii materiale ce atestă dominaţia romană în Bazinul carpato-dunărean; prezintă date
convingătoare cu privire la originea latino-romanică a limbii materne, se opreşte succint la
legenda despre Dragoş, la credinţele şi superstiţiile moldovenilor, înşiruie ţinuturile, râurile
şi oraşele Ţării Moldovei. În timpul prizonieratului în Polonia, M. Costin scrie "Poiema
polonă" în versuri (limba poloneză), în care proslăveşte originea romană a poporului său,
deplânge soarta grea a contemporanilor săi sub dominaţie turcilor, exprimându-şi
încrederea că vor fi în stare să izbândească în lupta pentru libertate cu ajutorul regelui
polon.