Harap Alb

Fisa de lecturaâ
Ion Creangă (n. 1 martie sau 10 iunie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost
un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion
Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale
autobiografice Amintiri din copilărie.

În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura poporului de către un povestitor
care însuși crescuse în mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcții
și gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă. În aceasta din urmă regăsim tema
din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagoslovește turbinca lui Ivan ca să
intre într-însa cine o vrea Ivan și fără voia lui să nu poată ieși.

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o
intrigă bine condusă și cu subiecte cel mai adesea din istoria contemporană lui. În "Cinci pâini" aflăm
o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi numește "ciorogari, porecliți și apărători";
această povestire demonstreză că, pe lângă umor, Creangă se pricepea si la matematică. În două
povestiri de acest tip aflăm despre o persoană istorică interesantă. Ion Roată, unul dintre deputații
țărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ion Roată și Unirea" este o glumă cu multă finețe satirică la
adresa stratului conducător al țării, care nu voiește a recunoaște drepturile țărănimii.

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult deoarece imită relația

de comunicare de tip oral din basmul popular iar conținutul se
articulează pe schema tradițională a acestuia.
Harap-Alb este supus la anumite probe care sunt menite să-i însușească calitățile de care are
nevoie  un împărat. Trecând peste aceste probe, personajul principal învață să prețuiască
prietenia, să respecte cuvântul dat, să asculte sfaturile părintești și să iubească.

Drumul feciorului de crai spre Verde-Împărat reprezintă o călătorie inițiatică care începe cu
avertismentul “să se ferească de Spân și de omul roșu.”  Evident, feciorul va încălca
promisiunea făcută tatălui său și îl va accepta ca tovarăș de drum pe Spân. Spânul îl ademenește
într-o fântână din care nu mai iese stăpân ci slugă, dobândind prin jurământ andronimul de
Harap-Alb. Această coborâre în fântână are valoare simbolică, reprezentând moartea și învierea.
Harap-Alb este un antroponim, un paradox literar ce face trimitere la faptele și proveniența care-i
vor schimba destinul. Harap înseamnă rob iar adjectival Alb reprezintă o recunoaștere a originii
nobile. Ajunși la curtea lui Verde-Împărat, Harap-Alb este supus la trei încercări de către Spân.
În toate aceste probe, euroul este ajutat de către personajele donatoare: furnicile, albinele, Sfânta
Duminică și cei cinci monștri simpatici.

Tot fantasticul din povestea lui Ion Creangă este localizat, umanizat. Calitățile eroului nu sunt
curajul și vitejia ci milostenia și grija față de cei din jur. Harap-Alb nu luptă cu balauri sau cu
zmei, ci se împrietenește cu uriașii iar când încalcă pentru a doua oară sfatul tatălui său, cei care
îl ajută să treacă de o nouă serie de probe sunt Setilă, Flămânzilă, furnicile și Păsări-Lăți-
Lungilă. După îndeplinirea probelor, Harap-Alb se desparte de prietenii săi, fapt care sublinează
ideea maturității și a independenței.

Întors la curtea lui Verde-Împărat, fata lui Roș-Împărat , îndrăgostită de Harap-Alb, îl demască
pe Spân iar binele trimufă prin pedepsirea impostorului de către calul nazdrăvan și prin învierea
eroului cu ajutorul apei moarte și apei vii. Această parte din acțiune reprezintă un drum invers,
din moarte spre viață.

Oralitatea  este o trăsătură dominantă a artei narative a lui Creangă și reiese din jovialitatea
autorului, din hazul său de necaz, din modul în care-și construiește personajele “Dihanie de om,
cu urechi clăpăuge și niște buzoaie groase”, din proverbe, zicători și vorbe de duh.

O altă notă distinctă o dă limbajul folosit căci majoritatea cuvintelor sunt de origine populară.
Jovialitatea este prezentă pe tot parcursul basmului, fiind valorificată prin categorii ale
comicului: comicul de situație este combinat cu cel de caracter. Așadar, comicul onomastic
precum și cel de limbaj sunt o modalitate importantă de caracterizare a personajelor.

În concluzie, Povestea lui Harap-Alb, este un basm cult care are ca particularități reflectarea
concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, umorul, arta narativă și
individualizarea personajelor. Dar, asemenea basmului popular, cultivă principii morale înalte
precum cinstea, adevărul, prietenia și curajul, transformându-se într-o creație care oglindește
viața.