Dintre reprezentatii literaturii romane din perioada pasoptista, Costache Negruzzi s-a

impus in constiinta tuturor cititorilor ca autor al primei nuvele istorice, prin “Alexandru
Lapusneanul”. Nuvela “Alexandru Lapusneanul” este un text ilustrativ pentru perioada
pasoptista a literaturii romane, perioada in care orientarea estetica predominanta este
romantismul si ale carei principale directii sunt prezentate de Mihai Kogalniceanu in
“Introductie” la Dacia literara. Nuvela va aparea in primul numar al acestei publicatii din
1980, ilustrand astfel eforturile pasoptistilor de a realiza o literatura originala, inspirata din
realitatile nationale.
Opera lui Costache Negruzzi se încadrează în curentul literar romantism deoarece în
compoziția acestui text se regăsesc elemente definitorii pentru stilul romantic.
Un prim argument ce susține această ipoteză este reprezentat de prezența
personajelor excepționale în situații excepționale. O circumstanță de acest tip are loc în
momentul morții lui Alexandru, care omorâseră un număr considerabil de boieri, dar îi
scăpase Stroici și Spancioc care s-au retras în Polonia, unde aceștia erau prezenți pentru a-l
putea vedea pe acesta moare, în semn de răzbunare pentru osândirea cu moartea a
celorlalți boieri (,,Ba, se cade spre osînda ta să ne priveşti; învaţă a muri, tu care ştiai numai
a omorî.’’). O altă întâmplare în care este evidențiat argumentul este cea în care Moțoc este
trimis de către Lăpușneanul să întrebe oamenii de la curte ce dorințe au de la acesta. Însă,
fiind un personaj excepțional într-o situație excepțională, acesta fusese arătat vinovat de
către populație drept sfătuitor al domnului, care îl influența să confiște banii boierilor (,,Am
rămas săraci! — N-avem bani! — Ne i-au luat toţi Moţoc! — Moţoc! Moţoc! — El ne beleşte
şi ne pradă! — El sfătuieşte pre vodă! Să moară!’’)
Un alt argument pentru care susțin că nuvela istorică citată aparține romantismului este
reprezentat de principiul antitezei în construcția personajelor, Ruxanda era gingașă,
îmbrăcată în veșmânt propice unei soții, surori și fiice de domn (,,gingaşa Ruxanda’’; ,, ea era
îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unii soţii, fiice şi surori de domn.’’). În ceea ce privește
statutul său moral, ea își iubea familia și își arăta compătimirea față de boierii uciși de către
soțul său, avea o inimă blândă, încercând chiar să-l înduplece pe Alexandru de la săvârșirea
violențelor sale, care în viziunea lui aveau un scop patriotic. În antiteză cu portretul
Ruxandei, este acela al lui Alexandru Lăpușneanul care avea un ,,dor tiranic de a vedea
suferiri omenești”, nu prezenta nicio urmă de blândețe sau empatie față de semenii săi și
prefera violența în detrimentul unui acord politic. De asemenea, perspectivele celor doi
diferă, la finalizarea ,,leacului de frică’’ al lui Alexandru Lăpușneanul pentru soția sa acesta
se aștepta ca ea să fie bucuroasă, pe când reacția acesteia a fost de spaimă, frică, ceea ce a
condus la un leșin din partea ei (,,ea slobozi un ţipet straşnic şi leşină. - Femeia tot femeie,
zise Lăpuşneanul zîmbind; în loc să se bucure, ea se sparie.’’).
Tema operei citate este lupta pentru putere în epoca medievală (în Moldova, la mijlocul
secolului al XVI-lea). Evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul
(1564-1569) evidențiază lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele
deținerii puterii de un domnitor crud, tiran.
O primă scenă semnificativă ce poate susține tema este întâlnirea lui Alexandru
Lăpușneanul cu Moțoc, singurul boier care a încercat să îl păcălească pe domnitor cu
loialitate falsă și promisiuni strâmbe. Modul de expunere folosit în fragmentul citat este
dialogul folosit pentru a exprima în mod direct gândurile și sentimentele personajelor
(Moțoc și Alexandru Lăpușneanu). Prin acesta poate fi caracterizat în mod direct prin
spusele sale, iar indirect prin faptele sale Alexandru Lăpușneanul. Prin luarea la cunoștință
că Moțoc îl va trăda cum l-a mai trădat, Alexandru Lăpușneanul dovedește că este un bun
cunoscător al psihologiei umane.

Discursul persuasiv al lui Moțoc este inițiat de căderea în genunchi folosită pentru a inspira
supunerea acestuia față de domnitorul pierdut. După care folosește referințe legate de
umanitatea și religiozitatea lui Alexandru Lăpușneanu, sperând că-l va îndupleca, religia era
literă de lege în Evul Mediu. După care menționează fapte politice, promite strâmb suportul
pe care acesta îl va oferi lui Lăpușneanul. De asemenea făgăduiește domnitorului gloria și
ascensiunea Moldovei cu el în fruntea acestuia. Demagogia lui Moțoc referitoarea la
susținerea lui Lăpușneanul și la succesul Moldovei în timpul domniei sale, este fără sens
deoarece acesta promite cu falsitate fapte ce ar trebui să se întâmple în momentul în care
Alexandru avea deja la cunoștință actele de trădare pe care le săvârșise acesta celui din
urma sa, Despotul.
Portretele evidențiate de Lăpușneanul boierilor redau nonvalabilitatea deoarece chiar
Veveriță și Stroici, un tânăr cu iubire de moșie în inimă și un copil (,,Veveriță îmi este vechi
dușman..., Spancioc este încă tânăr, în inima lui este iubire de moșie, Stroici este un copil,
care nu cunoaște încă pre nimeni’’) vor fi la căpătâiul acestuia în ceasul morții.(,, Eu sînt
Stroici, răspunse acesta. Şi eu Spancioc, adăogi celalalt; şi aceea ce voim este să te vedem
pîn-a nu muri, cum ţi-am făgăduit’’). Moțoc nu a apucat să îl vândă sau să nu îl vândă pe
Alexandru deoarece acesta l-a lăsat pradă mulțimii de oameni înfuriați să-l facă bucăți.
Alexandru Lăpușneanul este un bun orator, tehnicile oratorice ale acestuia fiind adresarea
directă către ascultător (,,Dar tu, Moțoace’’; ,,ai vândut pre Despot, m-ai vândut și pre
mine’’) și utilizarea proverbelor ,,Lupul părul schimbă, iar năravul ba’’ pentru a-i arăta lui
Moțoc faptul că nu se lasă înduplecat de către aparenta schimbare a acestuia și a celorlalți.
De asemenea, afirmația acestuia adresată lui Moțoc ,,te voi cruța, căci îmi ești trebuitor ca
să mă ușurezi de blăstemurile norodului’’ se referă la menținerea în viață momentană a lui
Moțoc, pe care acesta nu o sesizează din pricina iluziei că poate trăi să îl trădeze pe
domnitor, care în cele din urmă se va sfârși cu Moțoc aruncat în mulțimea de oameni
revoltați care-i doreau capul. Prin această acțiune Lăpușneanul și-a satisfăcut răzbunarea și a
mulțumit mulțimea oferindu-le un țap ispășitor pentru nemulțumirile lor.
O altă scenă semnificativă evidențierii temei de luptă pentru putere în epoca medievală
este reprezentată de scena morții lui Moțoc, care este strivit de către gloata de oameni
revoltată. În această scenă sunt surprinse ultimele momente cu acesta în viață și reacția lui
Alexandru Lăpușneanul, prin care își arată adevăratele intenții de conducător (,,luați-l de-l
dați norodului și-i spuneți că acest fel plătește Alexandru-vodă celor ce pradă țara’’).
Mulțimea de oameni revoltați enunțau într-un glas sinergic ,,Capul lui Moțoc vrem!’’
reprezintă dorința mulțimii de a găsi un țap ispășitor, în această situație, Moțoc fiind ținta
perfectă, anunțată chiar de către Alexandru Lăpușneanul prin replica ,,te voi cruța, căci îmi
ești trebuitor ca să mă ușurezi de blăstemurile norodului’’. La vestea că gloata de oameni
avea astfel de dorințe, Moțoc are o reacție speriată, negând adevărul care era afișat în fața
sa, dezvoltă o atitudine agresivă domnitorului pe care o domolește folosind cuvântul
,,fârtate’’ prin care îl considera frate de cruce. În continuare, își arată negarea față de adevăr
prin considerentul că tot ce se întâmplă este o minciună, o glumă. Adresează două întrebări
ce instigă panica, susținând că este surd armașul.
Relația lui Lăpușneanul și mulțimea este asemănătoare ca acea a unui stăpân și a unui
animal de companie deoarece, asemenea cum un câine primește comanda de a aduce un
băț, la fel folosește domnitorul mulțimea ca instrument pentru răzbunarea sa pe Moțoc.
Această relație este în acest mod deoarece Lăpușneanul știa psihologia gloatei, știa că dacă
va lua decizii ce pot nemulțumi un număr de oameni aceștia vor protesta cerând dreptate,
ceea ce s-a și întâmplat, dreptatea pe care a văzut-o norodul în operă a fost moartea lui
Moțoc, aceștia judecând că el este cel care îl sfătuiește pe domnitor în a face acte nedrepte.
Atitudinea vindicativă a lui Lăpușneanul își are originea în momentul în care acesta a fost
trădat și din dorința acestuia de a vedea oamenii suferind, pierind. A așteptat mulți ani până
să se întoarcă, dar a răbdat și a plănuit-o astfel încât să nu își păteze mâinile cu sânge ,,Du-te
de mori pentru binele moșiei tale... Sunt bucuros că-ți răsplătește norodul pentru slujba ce
mi-ai făcut’’. În citatul anterior, Alexandru Lăpușneanul face referință indirectă la
devotamentul prefăcut pe care i-l făgăduise Moțoc în momentul în care aceștia s-au întâlnit
pentru prima dată în operă ,,du-te de mori pentru binele moșiei tale’’, arătându-și în mod
direct satisfacția pentru răzbunarea întocmită de furia mulțimii ,,sunt bucuros’’.
Rolul dialogului în această scenă este de a dinamiza acțiunea și a ajuta la caracterizarea
personajelor prin conținutul lui, punând în lumină relațiile dintre personaje (Lăpușneanul și
Moțoc). Sunt dinamizate ambele mentalități ale personajelor, Moțoc arătând că el consideră
că este mai presus de oamenii de rând (,,eu sunt boier mare; ei sunt niște proști!’’), iar
Alexandru Lăpușneanu dovedindu-și personalitatea tiranică prin refuzul dorinței lui Moțoc
de a-și vedea familia pentru ultima dată și pentru moartea umilitoare osândită boierului.
Astfel este portretizată lupta pentru putere în cele două scene care-i au ca protagoniști pe
Moțoc și pe Alexandru Lăpușneanul, Moțoc a considerat că este nevoie doar de puțină
iscusință și viclenie pentru a dobândi puterea, însă experiența, caracterul tiranic și
cunoașterea psihologiei de către Lăpușneanul au fost perfecte pentru ca acesta să-și
îndeplinească un obiectiv secundar, răzbunarea și acumularea puterii.

Un prim element de structură și compoziție este acțiunea operei structurată riguros într-o
ordine logică și cronologică pe momentele subiectului.
Textul este structurat in patru capitole care prezinta cronologic aspecte din cea de-a doua
domnie a lui Lapusneanul. Fiecare capitol poarta cate un motto semnificativ: “Daca voi nu
ma vreti, eu va vreu!”, “Ai sa dai sama, Doamna!”, “Capul lui Motoc vrem!”, “De ma voi
scula, pre multi am sa popesc si eu!”
Primul capitol cuprinde expoziţiunea şi intriga nuvelei. Expoziţiunea prezintă sosirea la
graniţa ţării, la Tecuci a lui Alexandru Lăpuşneanu pentru a-şi reocupa tronul. El a fost
înlăturat de la domnie de boieri, iar acum îl întâmpină o solie formată din vornicul Moţoc,
postelnicul Veveriţă, spătarii Spancioc şi Stroici. Aceştia îi spun că „norodul nu te vrea, nici te
iubeşte”, dar de fapt lor le este frică de furia, de răzbunarea lui Lăpuşneanu. Intriga prezintă
conflictul nuvelei. Lăpuşneanu este hotărât să-l înlăture de la domnie pe Tomşa şi cu ochii
scânteind „ca un fulger” le răspunde solilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu… şi dacă voi
nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi… să mă-ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul
îndărăpt!”.
Capitolul al doilea corespunde desfăşurării acţiunii şi prezintă răzbunarea crudă a lui
Lăpuşneanu, care revine pe tron în ciuda voinţei tuturor. Speriat de ameninţări, Moţoc îi
cere iertare şi jură domnitorului credinţă şi devotament. Lăpuşneanu îi promite că nu-1 va
ucide „sabia mea nu se va mânji de sângele tău”, pentru că are nevoie de serviciile boierului
dar ştie că va veni vremea şi pentru pedepsirea boierului linguşitor şi ipocrit. Răzbunarea
este cruntă şi tiranică: ia averile boierilor, le incendiază casele, la cea mai mică greşeală îi
spânzură pe poarta cetăţii, le taie capetele, braţul, le scoate ochii, le taie urechile. Soţia lui,
doamna Ruxandra, înspăimântată de cruzimile soţului ei, îl roagă să înceteze cu răzbunarea,
fiind impresionată de cuvintele unei văduve. Zâmbind cu ipocrizie, Lăpuşneanu îi promite
soţiei „un leac de frică”.
Capitolul al treilea conţine mai multe scene romantice cu caracter memorabil şi
excepţional, conţinând punctul culminant al operei Simulând împăcarea, Lăpuşneanu merge
la biserică, se roagă, apoi invită la masă boierii ca să se împace cu ei. Spancioc şi Stroici îşi
dau seama că e o capcană şi fug din ţară. La ospăţ sunt tăiate capetele celor 47 de boieri, din
care Lăpuşneanu face o piramidă, aceasta fiind leacul de frică promis doamnei Ruxandra.
Mulţimea adunată în curtea domnească, auzind cele întâmplate, cere pedepsirea lui Moţoc,
strigând „capul lui Moţoc vrem…!”. Lăpuşneanu, profitând de ocazie, îl aruncă pe boier
mulţimii, care va fi sfâşiat şi capul lui va ajunge în vârful piramidei.
în capitolul al patrulea este înfăţişat deznodământul, care prezintă sfârşitul domniei lui
Lăpuşneanu. După patru ani de la fapta sângeroasă, se retrage la cetatea Hotinului şi fiind
bolnav, cere să fie călugărit. Trezindu-se din starea de inconştienţă, devine din nou
ameninţător, spunând călugărilor: „de mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…”. La
sfatul lui Spancoic şi Stroici, întorşi între timp în ţară, doamna Ruxandra îl otrăveşte pe
Lăpuşneanu care astfel „îşi dete duhul în mâinile călăilor săi”.

Un alt element de structura si compoziție ce susține tema este conflictul deoarece din
acesta reiese lupta pentru putere prezentata in Moldova secolului 16.
Conflictul principal al operei are la baza setea de putere si de razbunarea a domnitorului
tiran, asadar este un conflict social intre boierii tradatori din prima domnie si Lapusneanul.
El este dublat si de un conflict secundar, intre domnitor si boierul tradator, Motoc. Conflictul
interior consta in tensiunea care decurge sentimentele si optiunile contradictorii ale aceluias
personaj. Protagonistul nuvelei este in egala masura si eponim, numele sau aparand insotit
de articolul hotarat enclitic, ceea ce accentueaza unicitatea acestuia. Personaj exceptional,
Lapusneanul este o intruchipare a domnitorului crud si tiran, cu vointa puternica si spirit
razbunator, posesor al unei diabolice arte a desimularii, bun cunoscator al psihologiei
celuilalt, cu o vointa de fier, un temperament vulcanic, trasaturi ce reies indirect din faptele
si vorbele personajului
In concluzie, “Alexandu Lapusneanul” ramane, prin caracterul de sinteza estetica, prin
gestul de pionierat pe care il prezinta sin prin echilibrul compozitional, una dintre creatiile
de valoare ale perioadei pasoptiste.