Prin rechizitoriul Parchetului s-a reținut că, în intervalul 04.04.2019 - 18.04.2019,
în mod repetat, direct, în cadrul unor convorbiri telefonice și prin mesaje tip Whatsapp, A (major) i-a solicitat lui B să-i plătească suma de 10.000 Euro, sumă redusă ulterior la 7.000 Euro prin negociere, pentru a nu-i spune numitei V (soția lui B) faptul că acesta avea o relație extraconjugală cu M (minoră în vârstă de 14 ani). B i-a plătit lui A suma de 1.500 Euro, luându-și angajamentul că va plăti și restul sumei, de îndată ce va reuși să înstrăineze un teren moștenit de la părinți, întrucât nu putea să scoată o sumă atât de mare din contul comun, fără să-și dea seama soția. Întrucât B nu i-a plătit lui A diferența de bani, la data de 8 mai 2019, acesta a așteptat-o pe minora M când a ieșit de la școala unde învăța și, sub amenințarea unui cuțit, i-a legat mâinile și a forțat-o să se urce în autoturismul personal, transportând-o într-un alt oraș, la F (fratele lui A), căruia i-a încredințat-o, cu instrucțiuni clare să o supravegheze, ca să nu scape, ceea ce acesta a și făcut, împiedicând-o pe M, în repetate rânduri, să părăsească locuința. Contactat telefonic de A, B a acceptat să se întâlnească cu A și, în schimbul diferenței de 5.500 Euro, M să fie eliberată. B a sesizat organele judiciare despre situația în care se afla și a mers la întâlnire cu restul sumei de bani (bancnote marcate), pe care A i-a primit, eliberând-o pe M, moment în care polițiștii au intervenit și l-au reținut pe A.
Cerințe:
1. Stabiliți încadrarea juridică a faptelor săvârșite de A.
un santaj 307 alin 2 si 3, pt ca ii cere bani in folos parimonial cu darea in vileag a unor fapte compromitatoare - sa nu-l dea in vilewag ca are o relatie extraconjugala
O lipsire de libertate in mod nelegal. Prev art 205. Alineat 1 si 3 litera a si
b. Litera a pt ca e persoana armata cu un cutin si b pt ca persoana e un minor. al doilea santaj cand pt eliberarea persoanei vatamate ii cere o suma de bani. O contrangere psihica 2. Stabiliți participația penală a lui F. Esre co autorat. Nu el complice. Pt ca el savarsetsre acte specifice autorului. O lipseste efectiv de libertate pem, ca nu o lasa sa paraseasca locuinta. Ar fi fost complice daca l-ar fi ajutat, i-ar fi pus locuinta la dispozitie si nu-l interasa. 3. Care este importanța, din punct de vedere penal, a intervalului în care se săvârșesc faptele: 04.04.2019 - 18.04.2019?
Pt ca e perioasa lunga de timp infractiune continuata care e prev la art 35
desf mai multor actiuni pe o perioada de timp ... fiecare actiune in parte reprezinta actiune de santaj, in mod reperat i-a dat mai multe mesaje de santaj (primul santaj) 4. Precizați cine are calitatea de subiect pasiv în speță.
SUBIECT PASIV. persoana care sufera o vatamare de pe urma unei infractiuni.
Minora M (sub ameninarea unui cutit i-a legat mainile)) pt lipsire de libertate si b pt santaj. deci m si b sunt subiecte pasiv
5. Identificați acțiunile specifice elementului material pentru toate faptele
săvârșite. 6. Precizați relevanța în speță a următorilor factori: - acordul lui B de a plăti suma solicitată de A - minoritatea lui M - sesizarea organelor judiciare de către B
7. Identificați elementul material al infracțiunilor precizate la pct.1și 2.
8. Care ar fi fost încadrarea juridică a lui A dacă acesta ar fi renunțat la diferența de 5.500 Euro? 9. Care ar fi fost încadrarea juridică în raport de M dacă A i-ar fi spus acesteia că, dacă nu se urcă în mașină cu el, le va spune părinților, profesorilor și colegilor despre relația cu B? Precizați care sunt formele unității de infracțiune și/sau ale pluralității de infracțiuni în speță. Constituie unitate de infracțiuni activitatea desfășurată de o persoană în care identificăm conținutul unei singure infracțiuni. Constituie pluralitate de infracțiuni activitatea unei persoane în care identificăm conținutul a două sau mai multe infracțiuni.