CONSIDERAŢII PRIVIND ACŢIUNILE POSESORII 
 
Mara IOAN1 
Ion IORGA2 
marayoan@yahoo.com 
ion.iorga@academiadepolitie.ro 
 
Résumé:  
La possession comme maîtrise de fait est directement défendue par les actions des possesseurs contre 
tous  les  troubles  causés  par  les  tiers.  Les  réglementations  du  Code  civil  et  du  nouveau  Code  de 
procédure  civile  apportent  des  modifications  importantes  dans  ce  domaine,  mais  sans  épuiser  les 
problèmes posés par la doctrine et la jurisprudence antérieures.  
 
Mots‐clé: possession, trouble, dépossession, action possessoire 
 
Art.  916  C.civ.  defineşte  posesia  ca  fiind  exercitarea  în  fapt  a  prerogativelor  dreptului  de 
proprietate sau a altui drept real, cu excepţia drepturilor reale de garanţie, asupra unui bun de 
către persoana care îl stăpâneşte şi care se comportă ca un proprietar sau titular al respectivului 
drept  real.  Această  definiţie  a  preluat  opiniile  exprimate  în  doctrină3,  fără  însă  a  reuşi  să 
sintetizeze toate trăsăturile posesiei într‐o singură normă. De altfel, în literatura de specialitate4 
s‐a arătat că definiţia nu este exactă, putând exista situaţii în care posesorul nu poate „exercita în 
fapt toate atributele dreptului de proprietate”5. 
Posesia este starea de fapt6 ce se concretizează în stăpânirea materială a unui bun corporal 
individual determinat7, dă posibilitatea posesorului de a se comporta ca proprietar sau titular al 
unui  alt  drept  real  principal8  şi  se  bucură  de  protecţie  juridică  în  mod  direct,  prin  acţiunile 
posesorii, împotriva oricărei tulburări din partea terţilor9, şi indirect, prin recunoaşterea efectelor 
juridice, în condiţii speciale10. Posesorul stăpâneşte bunul în fapt cu intenţia de a se comporta ca 
titular al dreptului real principal asupra respectivului bun11 faţă de toţi ceilalţi12. Aşa cum asupra 

1
  Conferenţiar  universitar  doctor  la  Facultatea  de  Poliţie  din  cadrul  Academiei  de  Poliţie  „Alexandru  Ioan  Cuza”  din 
Bucureşti. Adresa e‐mail: marayoan@yahoo.com. 
2
  Lector  universitar  la  Facultatea  de  Poliţie  din  cadrul  Academiei  de  Poliţie  „Alexandru  Ioan  Cuza”.  Adresa  e‐mail: 
ion.iorga@academiadepolitie.ro. 
3
 Potrivit art. 1846 alin. 2 C.civ. de la 1864 „posesia este deţinerea unui lucru sau folosirea unui drept, exercitată una sau 
alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru”, definiţie ce a fost criticată. A se vedea C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile 
reale principale, ed. a III‐a revăzută şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 238; V. Stoica, Drept civil. Drepturi 
reale  principale,  Editura  C.H.  Beck,  Bucureşti,  2009,  p.  46,  L.  Pop,  Dreptul  de  proprietate  şi  dezmembrămintele  sale, 
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p.192; E. Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale, ed. a 3‐a, Editura C.H. Beck, 
Bucureşti,  2009,  p.273.  A  se  vedea  şi  V.  Stoica,  Drept  civil.  Drepturi  reale  principale,  ediţia  a  II‐a,  Editura  C.H.  Beck, 
Bucureşti, 2013, p.53; M. Ioan, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011, pp.64‐70. 
4
 G. Boroi, C.Al. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, 
p.185. 
5
 Într‐o opinie se susţine că definiţia legală a posesiei este „clară şi precisă, cuprinzând toate elementele esenţiale pentru 
înţelegerea posesiei ca stare de fapt”. A se vedea V. Stoica, op. cit., 2013, p.53. 
6
 D. Gherasim, Teoria generală a posesiei în dreptul civil român, Editura Academiei, Bucureşti, 1986, pp.20‐24. 
7
 V. Stoica, op. cit., 2013, p. 61. 
8
 C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale (în reglementarea noului Cod civil), Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, 
p.333. 
9
 V. Stoica, op. cit., 2013, p. 60. 
10
 Idem, p. 79. 
11
  A.  Boar,  Uzucapiunea.  Prescripţia,  posesia  şi  publicitatea  drepturilor,  Editura  Lumina  Lex,  Bucureşti,  1999,  p.35;  C. 
Bîrsan, op. cit., p. 239. 

145
aceluiaşi bun corporal pot exista mai multe drepturi reale principale, pot exista şi posesii diferite 
ca natură 13. 
Protecţia posesiei, în lipsa unui drept real principal asupra bunului, este fundamentată pe 
neglijenţa  titularului  dreptului.  Acesta  din  urmă,  în  anumite  cazuri,  permite  şi  tolerează 
exercitarea stăpânirii de către altcineva şi crearea unei aparenţe de drept în favoarea altcuiva14, 
fără a fi, însă, obligatoriu ca el să cunoască faptul că bunul său este posedat de altă persoană15. 
Acţiunea  posesorie  este  acţiunea  reală,  patrimonială,  imobiliară16  sau  mobiliară17  pusă  la 
îndemâna  posesorului,  în  scopul  apărării  posesiei  ca  stare  de  fapt  împotriva  oricărei  tulburări, 
pentru a menţine această stare ori pentru a redobândi posesia atunci când ea a fost pierdută18 
fără  a  se  pune  în  discuţie  existenţa  dreptului  de  proprietate  sau  a  altui  drept  real  asupra 
bunului19.  
Într‐o  opinie20  s‐a  afirmat  caracterul  strict  imobiliar  al  acţiunii  posesorii,  fiind  exclusă 
folosirea  acesteia  în  cazul  bunurilor  mobile.  În  susţinerea  acesteia  s‐a  argumentat  că,  în  cazul 
mobilelor,  „posesoriul  se  contopeşte  cu  petitoriul”21  şi  că,  din  coroborarea  art.935  alin.3  şi 
art.936 C.civ. rezultă că o acţiune posesorie este inadmisibilă deoarece posesorul bunului mobil 
se  prezumă  că  este  proprietar  şi  că  are  un  titlu  de  dobândire,  buna‐credinţă  asigurând 
opozabilitatea titlului faţă de terţi22. Într‐o altă opinie23, la care achiesăm, se susţine posibilitatea 
protejării posesiei asupra bunurilor mobile pe calea acţiunilor posesorii. Apreciem că aceasta este 
posibilă  pentru  cel  puţin  următoarele  considerente:  susţinerea  opiniei  contrare  l‐ar  lipsi  pe 
posesorul bunului mobil de a se apăra împotriva tulburării ori deposedării atunci când aceasta nu 
este dublată de existenţa unui drept real principal asupra respectivului bun; posesorul, chiar dacă 
beneficiază de prezumţia instituită de art.95 C.civ., nu poate fi obligat la invocarea dreptului real; 

12
 L. Pop, op. cit., p.222; Tr. Ionaşcu, S. Brădeanu, Drepturile reale principale în RSR, Editura Academiei, Bucureşti, 1978, 
p.167; C. Bîrsan, op. cit., 2013, p.339. 
13
 V. Stoica, op. cit., 2013, pp. 58‐59. 
14
 C. Bîrsan, op. cit., 2008, p. 242. 
15
 TS, s. civ., dec. nr. 98/1971, în Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe 
judecătoreşti pe anii 1969‐1975, de I. Mihuţă, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.107. 
16
 V. Lozneanu, L. Pârvu, Drept procesual civil. Curs universitar, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2010, p.80. 
17
 C. Bîrsan, op. cit., p. 351; G. Boroi, C.Al. Anghelescu, B. Nazat, op. cit., p. 200; D.N. Theohari, C.M. Ilie, M.A. Bîrlog, B. 
Cristea, Acţiunile civile şi taxele judiciare de timbru. Legea nr. 146/1977 comentată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, 
p.204; I.O. Călinescu, în Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Art. 1‐2664, de Fl. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. 
Macovei (coordonatori), Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p.991. 
V. Stoica, op. cit., 2013, p. 80: „… acţiunile posesorii protejează … în mod excepţional posesia bunurilor mobile”. În acelaşi 
sens, a se vedea O.I. Călinescu, în op. cit., de Fl. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), p.991. 
18
  C.  Stătescu,  Drept  civil.  Persoana  fizică.  Persoana  juridică.  Drepturi  reale,  Editura  Didactică  şi  Pedagogică,  Bucureşti, 
1970,  pp.795‐796;  V.  Stoica,  Drept  civil.  Drepturi  reale  principale,  vol.  I,  Editura  Humanitas,  Bucureşti,  2004,  p.186;  
G. Tudor, Tulburarea de posesie. Practică judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006; C. Bîrsan, op. cit., p. 351; G. Boroi, 
C.Al. Anghelescu, B. Nazat, op. cit., p.199. 
19
  Decizia  Curţii  Constituţionale  nr.268/2003  referitoare  la  excepţia  de  neconstituţionalitate  a  dispoziţiilor  art.674  din 
Codul de procedură civilă, publicată în M.Of. nr.543 din 29 iulie 2003; TS, s. civ., dec. nr. 943/1970, în op. cit., de I. Mihuţă, 
p.105;  V.  Stoica,  op.  cit.,  2013,  pp.79‐80;  I.  Leş,  Procedurile  speciale  în  Codul  de  procedură  civilă,  Editura  Dacia,  Cluj‐
Napoca, 1989, p.113; L. Pop, op. cit., p. 233; V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Editura 
Naţional, Bucureşti, 1997, p.533. M.N. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil, vol. I, Editura Dacia, Cluj‐Napoca, 1982, 
p.401; Cl.C. Dinu, op. cit., p.177: prin acţiunile posesorii sunt apărate indirect şi drepturile reale principale. 
20
 M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p.763; V. Lozneanu, L. Pârvu, op. cit., 
p.80; Cl.C. Dinu, Proceduri speciale în noul Cod de procedură civilă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p.177; V.M. 
Ciobanu, op. cit., p.533. 
21
 M. Tăbârcă, op. cit., p.763. 
22
 Cl.C. Dinu, op. cit., pp.81‐82. 
23
 C. Bîrsan, op. cit., p. 351; G. Boroi, C.Al. Anghelescu, B. Nazat, op. cit., p. 200; D.N. Theohari, C.M. Ilie, M.A. Bîrlog, B. 
Cristea,  op.  cit.,  p.204;  I.O.  Călinescu,  în  op.  cit.,  de  Fl.  Baias,  E.  Chelaru,  R.  Constantinovici,  I.  Macovei  (coordonatori), 
p.991. 

146
prezumţiile  reglementate    de  art.919  alin.3şi  art.935  C.civ.  sunt  relative,  astfel  că  ele  pot  fi 
înlăturate.  De  aceea  posesia  ar  fi  lipsită  de  protecţie  deoarece  s‐ar  permite  proprietarului  sau 
titularului  altui  drept  real  de  a‐l  deposeda  pe  cel  ce  se  află  în  stăpânirea  materială  a  bunului, 
împotriva voinţei acestuia şi înafara mijloacelor permise de lege iar o eventuală acţiune petitorie 
a celui din urmă ar putea fi respinsă. Astfel, spre exemplu, în situaţia bunurilor mobile pierdute 
sau  furate,  proprietarul  ar  putea  să  recurgă  la  acte  de  violenţă  pentru  a‐şi  recupera  bunul 
(înlăuntrul termenului de 3 ani stabilit de art.937 alin.2 şi 3) iar posesorul de bună‐credinţă nu  ar 
beneficia, efectiv, de vreun mijloc de apărare. 
Este ocrotită atât posesia legitimă cât şi cea nelegitimă. Această soluţie se prin faptul că un 
bun  care  a  intrat  în  posesia  unei  persoane  în  mod  nelegitim  (bun  furat  sau  pierdut)  poate 
constitui  obiect  al  unei  tulburări,  dar  şi  prin  egalitatea  de  care  se  bucură  posesia  şi  detenţia 
precară în planul ocrotirii prin mijloace de drept penal24.  
Acţiunea  posesorie  poate  fi  formulată  de  orice  persoană  care  stăpâneşte  un  bun,  în 
condiţiile  prevăzute  de  lege25.  Astfel,  ea  poate  fi  utilizată  de  către  posesor,  de  către  proprietar 
(inclusiv de către coproprietar26 sau devălmaş) sau titularul unui alt drept real principal, dar şi de 
către  detentorul  precar  (art.949  C.civ.).  Exercitarea  acţiunilor  posesorii,  nefiind  un  act  de 
dispoziţie  juridică27,  poate  fi  făcută  în  numele  minorilor  şi  incapabililor  de  către  reprezentanţii 
lor28, fără acordul instanţei de tutelă. 
În  literatura  de  specialitate29  s‐a  arătat  că  detentorul  precar  se  poate  îndrepta  împotriva 
celui de la care are bunul pe calea unei acţiuni personale, în temeiul contractului ce a dat naştere 
dreptului de folosinţă al detentorului, şi nu pe calea acţiunii posesorii. Acţiunea posesorie poate fi 
îndreptată împotriva „autorului tulburării sau deposedării ori a succesorilor acestuia (universali, 
cu titlu universal sau cu titlu particular), chiar împotriva proprietarului30”, dar art. 950 alin.2 C.civ. 
dispune în mod expres: „Acţiunea posesorie nu poate fi însă introdusă împotriva persoanei faţă 
de care există obligaţia de restituire a bunului”. Din coroborarea art. 950 alin.2 C.civ. cu art. 918 
C.civ. rezultă că acţiunea posesorie nu poate fi introdusă de către: 
a) „locatar, comodatar, depozitar, creditor gajist” împotriva celui de la care are bunul, chiar 
dacă acesta este sau nu proprietar; 
b)  superficiar,  uzufructuar,  uzuar,  titularul  dreptului  de  abitaţie  sau  servitute,  împotriva 
nudului proprietar; 
c) un coproprietar împotriva celorlalţi coproprietari şi, prin analogie, de către un devălmaş 
împotriva celorlalţi. În doctrina şi practica anterioare intrării în vigoare a Codului civil s‐a arătat că 
acţiunile  posesorii  pot  fi  exercitate  de  un  singur  coproprietar  împotriva  autorului  tulburării 
posesiei, dacă acesta nu este şi el coproprietar31, deoarece se prezumă că stăpânesc pentru alţii 
cu  titlu  precar32.  S‐a  admis  că,  prin  excepţie,  un  comoştenitor  care  deţine  bunul  cu  titlu  de 

24
 I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p. 53. 
25
 E. Chelaru, op. cit., p. 287. A se vedea art.1002 NCPC: „Cererile posesorii sunt admisibile numai în cazurile şi condiţiile 
prevăzute de Codul civil”. 
26
 A se vedea art.642 alin.2 C.civ. În acelaşi sens şi Cl.C. Dinu, op. cit., pp.186‐187. 
27
  Cu  atât  mai  mult  cu  cât  însăşi  acţiunea  în  revendicare  este  privită  de  Codul  civil  ca  fiind  un  act  de  conservare.  A  se 
vedea, în acest sens, art.643 C.civ. 
28
 V. Stoica, op. cit., 2013, p. 81. 
29
 G. Boroi, C.Al. Anghelescu, B. Nazat, op. cit., p. 201. 
30
 Cl.C. Dinu, op. cit., p.181. 
31
 E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare, Institutul de Arte Grafice „Lupta”, Stroilă, Bucureşti, pp. 294‐296 apud V. 
Stoica, op. cit., 2013, p. 81. 
32
  TS,  dec.  nr.13278/1971,  în  op.  cit.,  de  I.  Mihuţă,  p.  106;  TJ  Hunedoara,  dec.  civ.  nr.  866/1978,  în  Revista  română  de 
drept nr. 12/1978, p.57.  

147
proprietar,  în  mod  separat,  exclusiv,  public  şi  paşnic  va  putea,  totuşi,  să  promoveze  acţiunea 
posesorie33 chiar faţă de ceilalţi comoştenitori cu care se află în indiviziune34; 
d) persoana care deţine temporar un bun al altuia şi este obligată să îl restituie, împotriva 
celui de la care are bunul; 
e) persoana care îl stăpâneşte un bun al altuia cu îngăduinţa acestuia, împotriva celui din 
urmă. 
Proprietarul sau titularul altui drept real principal are posibilitatea de opta între utilizarea 
acţiunii  petitorii  sau  a  celei  posesorii,  cea  din  urmă  nefiind  condiţionată  de  dovedirea  vreunui 
titlu, ci doar a faptului posesiei, ce se poate face prin orice mijloc de probă35, ceea ce constituie 
un avantaj. Deoarece între aceste două acţiuni nu există identitate de cauză juridică, proprietarul 
sau  titularul  altui  drept  real principal care a  pierdut  în  posesoriu  poate  urma  calea petitoriului, 
fără  să  poată  fi  invocată  în  această  situaţie  autoritatea  de  lucru  judecat36.  Această  soluţie  este 
prevăzută expres de art.1004 alin.1 teza a II‐a NCPC: „Ea (hotărârea judecătorească prin care s‐a 
soluţionat o cerere posesorie – s.n.) nu are însă o astfel de autoritate (autoritate de lucru judecat 
–  s.n.)  într‐o  cerere  ulterioară  privitoare  la  fondul  dreptului”.  De  altfel,  autoritatea  de  lucru 
judecat  nu  priveşte  nici  cererile  posesorii  ulterioare  întemeiate  pe  alte  fapte  (tulburare  sau 
deposedare ulterioară hotărârii judecătoreşti, distinctă de prima37). 
Acţiunea  posesorie  poate  fi  intentată  de  către  posesor  chiar  împotriva  proprietarului, 
inclusiv  în  ipoteza  în  care  acesta  a  obţinut  o  hotărâre  judecătorească  care  nu  îi  este  opozabilă 
posesorului38. 
Acţiunile  posesorii  sunt39  acţiunea  posesorie  generală  şi  acţiunea  posesorie  specială, 
exercitarea lor concomitentă nefiind posibilă, deoarece se exclud reciproc prin obiectul lor40. 
Acţiunea  posesorie  generală  este  folosită  pentru  a  face  să  înceteze  orice  tulburare  a 
posesiei, prin care se împiedică exerciţiul liber şi efectele juridice ale acesteia. Pot fi folosite toate 
mijloacele  de  probă  pentru  dovedirea  posesiei  ca  stare  de  fapt  şi  a  tulburării  posesiei,  inclusiv 
titlurile invocate de părţi41. 
Admiterea acestei acţiuni este supusă îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii (art. 
949 alin.1 teza I‐a coroborat cu art.951 alin.1 C.civ.): 
‐ să nu fi trecut un an de la tulburare ori deposedarea paşnică42. Tulburarea poate fi de fapt 
–  de  exemplu,  însuşirea  fructelor,  ocuparea  unei  porţiuni  din  acest  teren,  executarea  unor 
îngrădiri, etc. ‐ sau de drept ‐ prin acte juridice, prin care se contestă posesia43. 
Termenul de un an este un termen de prescripţie44 ce curge de la momentul la care a avut 
loc  tulburarea  sau  deposedarea,  nesesizarea  instanţei  făcând  să  înceteze  dreptul  la  acţiune  în 

33
 TS, col. civ., dec. nr. 1591/1957, în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1957, p. 314. 
34
 V. Pătulea, C. Turianu, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, vol. I, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p.56. 
35
 C. Bîrsan, op. cit., p.351; V. Terzea, Acţiunile posesorii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.15. 
36
 TS, col. civ., dec. nr. 816/1955, în Culegere decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1955, vol. II, p.220. 
37
  M.  Tăbârcă,  op.  cit.,  p.771:  „există  autoritate  de  lucru  judecat  şi  atunci  când  actele  de  tulburare  sau  deposedarea 
continuă în aceeaşi formă şi după pronunţarea hotărârii asupra primei cereri posesorii”, posesorul trebuind, în acest caz, 
„să recurgă la acţiunea posesorie”. 
38
 TS, s. civ., dec. nr. 671/1970, în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1970, p.80. 
39
 CSJ, s. civ., dec, nr. 1912/1992, în Dreptul nr. 8/1993, p.86. 
40
 V. Stoica, op. cit., 2013, p. 80. 
41
 Ibidem. 
42
 G. Boroi, C.Al. Anghelescu, B. Nazat, op. cit., p.199. 
43
 E. Chelaru, op. cit., p. 286. 
44
 Calificare dată de chiar textul legal. A se vedea şi G. Boroi, C.Al. Anghelescu, B. Nazat, op. cit., p. 199; V. Stoica, op. cit., 
2013,  p.  81‐82.    Se  arată  că  termenul  nu  poate  fi  unul  de  decădere  deoarece  posesia  „nu  se  confundă  cu  un  drept 
subiectiv civil”. A se vedea, în acest sens, V. Stoica, op. cit., 2013, p. 81. 

148
sens material. Astfel, dacă în momentul sesizării instanţei, termenul de un an este împlinit, atunci 
instanţa  va  respinge  acţiunea  ca  tardiv  introdusă45.  În  cazul  când  actele  de  tulburare  sunt 
succesive şi distincte, termenul de un an curge de la ultimul act de tulburare, chiar dacă actele 
anterioare de tulburare sunt mai vechi de un an46. Dacă este vorba de o tulburare continuă sau 
de  acte  juridice  şi  fapte  materiale  de  tulburare  care  au  legătură  între  ele,  tulburările ulterioare 
fiind  doar  continuarea  primei  tulburări,  termenul  de  un  an  începe  să  curgă  de  la data  începerii 
tulburării47, nu de la ultimul act de tulburare48; 
‐  reclamantul să  facă  dovada  că  a  posedat  bunul  cel  puţin  un  an  înainte  de  tulburare  ori 
deposedare. Acest termen de un an este asemănător termenului de prescripţie achizitivă49 şi nu 
include perioadele de timp în care posesia nu a fost utilă50. În cazul în care exercitarea posesiei 
este mai scurtă de un an, posesorul nu beneficiază de protecţia acordată prin intermediul acţiunii 
posesorii generale51. Însă, în literatura de specialitate52, o parte a autorilor afirmă că posesorul se 
poate  prevala  de  joncţiunea  posesiilor  în  condiţiile  art.  933  alin.2  C.civ.,  numai  că  domeniul  de 
aplicare al joncţiunii vizează strict uzucapiunea53, nu şi celelalte efecte ale posesiei; 
‐  posesia  reclamantului  să  fie  o  posesie  utilă,  condiţie  ce  rezultă  din  interpretarea  per  a 
contrario a art.951 alin.2 C.civ.54 
Acţiunea posesorie specială este folosită pentru apărarea posesiei atunci când tulburarea 
sau  deposedarea  s‐a  produs  prin  violenţă55,  în  scopul  restabilirii  situaţiei  anterioare56.  Singura 
condiţie  necesară  este  să  nu  fi  trecut  un  an  de  la  tulburare  sau  deposedare  fără  a  avea 
importanţă  durata  anterioară  a  posesiei  sau  dacă  posesia  a  fost  utilă  sau  nu  (art.  951  alin.1 
C.civ.).  Actele  materiale  de  violenţă,  de  natură  a  duce  la  promovarea  acţiunii  posesorii  în 
reintegrare, pot fi împărţite în trei categorii: acte de ocupare a unui imobil, acte de obstrucţie şi 
acte de distrugere57. Prin tulburare sau deposedare prin violenţă se înţelege, însă, orice cale de 
fapt  contrară  ordinii  de  drept,  care  implică  rezistenţă,  opunere  din  partea  adversarului  şi  care 
tinde la deposedarea posesorului, fără a fi necesar să se facă o distincţie între „violenţa propriu‐
zisă”,  fizică  ori  psihică,  şi  „actele  materiale  de  violenţă”,  esenţial  fiind  că  în  ambele  cazuri  se 
ajunge la deposedarea posesorului58. Violenţa nu presupune neapărat lovirea, întrebuinţarea de 
arme59, insultele, ameninţările fiind şi ele acte de violenţă, ca, de altfel, toate procedurile abuzive 
în general60.  

45
 E. Safta‐Romano, Dreptul de proprietate privată şi publică în România, Editura Graphix, Iaşi, 1993, p. 195. 
46
 Idem, p. 196; V. Stoica, op. cit., 2013, p. 82. 
47
 D. Gherasim, op. cit., p. 152; V. Stoica, op. cit., 2013, p. 82. 
48
 TJ Suceava, s. civ., dec. nr. 578/1971, în Revista română de drept nr.1/1972, p.149 şi G. Boroi, O. Spineanu‐Matei, Codul 
de  procedură  civilă,  ediţia  a  III‐a  revăzută  şi  adăugită,  Editura  Hamangiu,  Bucureşti,  2011,  p.931  apud  G.  Boroi,  C.Al. 
Anghelescu, B. Nazat, op. cit., p.199, nota 1. 
49
 V. Stoica, op. cit., 2013, p. 82. 
50
 Idem, p. 83. 
51
 G. Boroi, C.Al. Anghelescu, B. Nazat, op. cit., p. 199. 
52
 V. Stoica, op. cit., 2013, p. 82; E. Herovanu, op. cit., p.154; A. Boar, op. cit., p.191; D. Gherasim, op. cit., p.154. 
53
 Cl.C. Dinu, op. cit., p.184. 
54
 G. Boroi, C.Al. Anghelescu, B. Nazat, op. cit., p.200. 
55
 Pentru prezentarea şi clasificarea faptelor de violenţă a se vedea E. Mihalcea, notă la decizia civilă nr. 609/1994 a CA 
Constanţa, în Dreptul nr. 8/1995, pp.94‐96. 
56
  O.  Ungureanu,  C.  Munteanu,  Tratat  de  drept  civil.  Bunurile.  Drepturile  reale  principale,  Editura  Hamangiu, Bucureşti, 
2008, p.405. 
57
 V. Pătulea, C. Turianu, op. cit., p.63. 
58
 E. Safta‐Romano, op. cit., p. 198. 
59
 C. Bîrsan, op. cit., 2008, p.253. 
60
 E. Herovanu, op. cit., p.285. 

149
 Reclamantul  posesorul,  dacă  este  cazul,  are  dreptul  să  solicite  despăgubiri  pentru 
prejudiciile  cauzate  de  tulburare  sau  deposedare  (art.949  alin.1  teza  a  II‐a  C.civ.),  fie  printr‐o 
cerere accesorie celei posesorii, fie, separat, pe cale de acţiune principală, în acest din urmă caz 
în temeiul răspunderii civile delictuale, potrivit dreptului comun61. 
Măsurile pentru conservarea bunului posedat prevăzute de art.952 C.civ. pot fi dispuse de 
către  instanţa  de  judecată,  însă  procedura  urmează  regulile  dreptului  comun62,  o  parte  a 
doctrinei63  apreciind  că  acţiunea  nu  este  una  posesorie.  Cu  toate  acestea,  având  în  vedere 
definiţia  dată  acţiunilor  posesorii  de  art.949  alin.1  C.civ.  („poate  solicita  instanţei  de  judecată 
prevenirea  …  oricărei  tulburări  a  posesiei  sale”)  precum  şi  situarea  acestei  norme  în  cadrul 
capitolului intitulat „Acţiunile posesorii”, apreciem, alături de alţi autori64, că ne aflăm în prezenţa 
unei acţiuni posesorii speciale, derogatorii de la regulile înscrise în art. 950 şi 951 C.civ., condiţiile 
exercitării  acesteia  fiind:  existenţa  unor  motive  temeinice,  a  unei  stări  ce  poate  duce  la 
distrugerea  ori  deteriorarea  bunului  posedat;  starea  de  pericol  să  fie  determinată  de  un  lucru 
aflat în posesia unei alte persoane sau ca urmare a unor lucrări, precum ridicarea unei construcţii, 
tăierea unor arbori ori efectuarea unor săpături pe fondul învecinat. 
 
Bibliografie selectivă 
 
1.   Bîrsan  C.,  Drept  civil.  Drepturile  reale  principale  (în  reglementarea  noului  Cod  civil), 
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013 
2.   Boroi  G.,  Anghelescu  C.Al.,  Nazat  B.,  Curs  de  drept  civil.  Drepturile  reale  principale, 
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013 
3.   Călinescu  I.O.,  în  Noul  Cod  civil.  Comentariu  pe  articole.  Art.  1‐2664,  de  Fl.  Baias,  E. 
Chelaru,  R.  Constantinovici,  I.  Macovei  (coordonatori),  Editura  C.H.  Beck,  Bucureşti, 
2012 
4.   Ciobanu  V.M.,  Tratat  teoretic  şi  practic  de  procedură  civilă,  vol.  II,  Editura  Naţional, 
Bucureşti, 1997 
5.   Dinu Cl.C., Proceduri speciale în noul Cod de procedură civilă, Editura Universul Juridic, 
Bucureşti, 2013 
6.   Gherasim  D.,  Teoria  generală  a  posesiei  în  dreptul  civil  român,  Editura  Academiei, 
Bucureşti, 1986 
7.    Stoica V., Drept civil. Drepturi reale principale, ediţia a II‐a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 
2013 
8.    Tăbârcă M., Drept procesual civil, vol. II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013 
9.    Terzea V., Acţiunile posesorii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006 
10.   Theohari  D.N.,  Ilie  C.M.,  Bîrlog  M.A.,  Cristea  B.,  Acţiunile  civile  şi  taxele  judiciare  de 
timbru. Legea nr. 146/1977 comentată. Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012 
11.   Tudor G., Tulburarea de posesie. Practică judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006 

61
 G. Boroi, C.Al. Anghelescu, B. Nazat, op. cit., p.201. 
62
 Idem, p. 203. 
63
 V. Stoica, op. cit., 2013, p. 83: aceste măsuri au ca scop conservarea bunului posedat, prevenirea producerii tulburării 
posesiei, spre deosebire de acţiunile posesorii care constituie „mijloace de protecţie juridică post factum”. În acelaşi sens, 
a se vedea, Cl.C. Dinu, op. cit., p.187. 
64
 O.I. Călinescu, în op. cit., de Fl. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), p.995. 

150
Reproduced with permission of the copyright owner. Further reproduction prohibited without
permission.