INTRODUCERE

Cunoscută și pedepsită din cele mai îndepărtate timpuri, infracțiunea de tâlhărie constituie în
prezent una dintre cele mai des întâlnite şi sancționate infracțiuni contra patrimoniului ce constituie
un pericol social ridicat. Tâlhăria constituie un pericol ridicat deoarece pe lângă pagubele pe care le
produce patrimoniului public sau privat, ea vatămă și relațiile sociale care ocrotesc viața, integritatea
corporală și sănătatea persoanelor.
Infracțiunea de tâlhărie face parte din categoria infracțiunilor contra patrimoniului. În Constituția
României, se arată că, „ proprietatea este publică sau privată” 1, ea fiind garantată și ocrotită prin lege și
aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale. Siguranța persoanei și proprietatea privată este
garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
Noțiunea de patrimoniu nu este definită în codul civil românesc totuși în literatura de specialitate autori
ca profesorii Tr. Ionaĩcu ĩi S. Brădeanu l-au definit ca fiind „totalitatea drepturilor ĩi obligațiilor având
valoare economică, a bunurilor la care se referă aceste drepturi, aparținând unei persoane, ale cărei
nevoi sau sarcini este destinat să le satisfacă” 2.
Prezenta lucrare are subiect de analiza infracțiunii de tâlhărie ,structurata pe trei capitole, primul
capitol este dedicat analizei infracțiunilor contra patrimoniului.
În acest capitol vom definii noțiunea de patrimoniu şi vom analiza structura juridică a infracțiunilor
contra patrimoniului, vom analiza câteva dintre cele mai importanta infracțiuni împotriva
patrimoniului şi vom evidenția asemănările şi deosebirile.
Al doilea capitol analizează reglementarea juridică de-a lungul timpului a acestei infracțiuni.
Al treilea capitol va analiza infracțiune tâlhăriei din punct de vedere al construcției juridice şi din
punct de vedere al formelor agravante.
Lucrarea va avea în final o secțiune de concluzii unde vom evidenția principalele concluzii care se
desprind din analiza noastră.

1
Constituția României 1992 .
2
TR.IONAŞCU,S.BRĂDEANU, Drepturile reale principale în Republica Socialistă România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1978,
p. 13.
1
 CAPITOLUL I INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Aspecte generale privind infracțiunile contra patrimoniului
1. Noțiunea de patrimoniu
În fostul Cod civil român de la 1864 nu a existat o definiție a noțiunii de patrimoniu. Ea nu se
regăsește nici în reglementările cuprinse în noul Cod civil 3. Simpla evocare a unor mențiuni din
legislația noastră civilă în vigoare privitoare la noţiunea de patrimoniu ne conduce în chip netăgăduit la
ideea că acesta presupune, prin el însușii, o însumare de drepturi şi obligații cu conținut economic ce
aparțin unui subiect de drept, persoană fizică sau juridică.
Cum s-a spus, patrimoniul „nu mai presupune luarea în considerare a drepturilor şi obligațiilor
concrete pe care subiectul de drept le are la un moment dat, ci ansamblul acestor drepturi şi obligații,
privite fără luarea în considerare a individualității lor” 4. El este asemănător unui „adevărat recipient, al
cărui conținut poate fi supus unei permanente fluctuații, fără ca existența recipientului să fie afectată”5.
Astfel putem defini patrimoniul ca fiind totalitatea drepturilor şi obligațiilor cu valoare
economică ce aparțin unui subiect de drept 6. Aceasta nu este singura definiție care s-a dat
patrimoniului. Astfel, profesorii Tr. Ionaşcu şi S. Brădeanu l-au definit ca „totalitatea drepturilor şi
obligațiilor având valoare economică, a bunurilor la care se referă aceste drepturi, aparținând unei
persoane, ale cărei nevoi sau sarcini este destinat să le satisfacă” 7.
Constituția României, prin art. 136 alin. (1), stipulat în mod expres faptul că proprietatea este
publică sau privată. Orice bun indiferent dacă e mobil sau imobil, poate forma obiect al dreptului de
proprietate publică sau privată.
În același articol al Constituției , în alin. (3) sunt enumerate bunurile care fac obiectul exclusiv
al proprietății publice şi anume : bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu
potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale
zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică.
Această înșiruire de bunuri se completează cu alte bunuri stabilite, prin diferite legi speciale, ca
aparținând proprietății publice. Proprietatea, publică sau privată, poate fi încălcată prin aceleași fapte
de pericol social considerate ca fiind infracțiuni.
Termenul de „patrimoniu” cuprinde o sferă mult mai largă decât noţiunea de „proprietate”,
deoarece patrimoniu include nu numai proprietatea, ci şi totalitatea drepturilor şi obligațiilor care au
3
În sens contrar, a se vedea D. Cigan, M. Eftimie, în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină ĩi jurisprudenţă. Vol. I. Art. 1-
952, Ed. Hamangiu, Bucureĩti, 2012, p. 60-61; în realitate, art. 31 NCC nu defineşte patrimoniul, ci îi determină conţinutul.
4
C. STĂTESCU, op. cit., p. 484.
5
C. STĂTESCU, op. cit., p. 484.
6
A se vedea şi C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. I, Ed. All Beck,
Bucureĩti, 1996, p. 522; E. Chelaru, op. cit., p. 6
7
Tr. Ionaĩcu, S. Brădeanu, op. cit., p. 13.
2
valoare economică. În această perspectivă, patrimoniul este ocrotit, în primul rând, printr-un ansamblu
de mijloace juridice penale, civile şi de altă natură.
În Titlul III al Părţii speciale a Noului Cod Penal, legiuitorul a incriminat acele fapte de pericol
social care sunt săvârșite împotriva relațiilor sociale privitoare la existența şi folosirea liberă a
patrimoniului unei persoane.
În terminologia legii penale, noţiunea de „patrimoniu” nu are același înțeles ca şi în dreptul
civil. Sub aspect civil, patrimoniul este definit ca fiind o universalitate de drept constituită din
totalitatea drepturilor subiective şi obligațiilor pe care le are o persoană fizică sau juridică şi care au o
valoare economică, adică pot fi evaluabile în bani8.
În opinia noastră noțiunea de patrimoniul este în primul rând un concept juridic. Acesta
exprimă ansamblul de drepturi şi obligații ale unei persoane ca o universalitate, ca o totalitate
independentă de bunurile pe care le cuprinde la un moment dat patrimoniul.
Din cuprinsul patrimoniului fac parte bunurile corporale şi incorporale, bunurile consumptibile
ori fungibile, mobile sau imobile, principale ori accesorii, adică tot ce reprezintă puteri, facultăţi,
aptitudini ale subiectului privite din punct de vedere al valorii lor economice şi a raporturilor care se
nasc din exercițiul acestor puteri, facultăți, aptitudini9.
1.2. Necesitatea incriminării infracțiunilor contra patrimoniului
În dreptul penal, noţiunea de patrimoniu are o strânsă legătură cu infracțiunile care se pot comite
împotriva acestuia are un înțeles mai restrâns şi se referă la bunuri nu ca universalitate, ci în
individualitatea lor susceptibilă de a fi apropriate de făptuitor prin mijloace frauduloase. Infracțiunea
nu ar putea fi săvârșită împotriva patrimoniului ca universalitate de bunuri, pentru că aceasta va exista
întotdeauna10.
În incriminările privind faptele care aduc atingere patrimoniului, legea penală are în vedere
acțiunea ilicită a făptuitorului, iar nu poziția juridică a victimei, ceea ce înseamnă că infractorul trebuie
să justifice că avea dreptul să săvârșească fapta pe care legea penală o prevede ca infracțiune. Victima
nu este ținută să dovedească faptul că ar fi proprietar sau că ar poseda legitim ori că ar avea alte
drepturi asupra bunului care i-a fost sustras, însușit sau distrus prin săvârșirea infracțiunii11.
Legea penală pentru a apăra patrimoniul şi drepturile legate de acesta, este important ca în
primul rând să apere situațiile de fapt existentă, să se asigure menținerea acestora în starea în care se
aflau până la intervenția ilicită a făptuitorului, deoarece orice modificare a lor prin fapte ilicite duce la
o imposibilă sau dificilă ocrotire reală a entităților patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective.
8
C.C., dec. nr. 707/2006 (M. Of. nr. 970 din 5 decembrie 2006).
9
M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1921, p. 36-37.
10
Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, Al. Boroi, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazăr, Drept penal. Partea specială, Ed. Europa
Nova, Bucureşti, 1997, p 193.
11
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale
Codului penal român. Partea specială, vol. III, ed. a 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 420.
3
Schimbarea pe căi ilicite a situației entităților patrimoniale constituie specificul infracțiunilor contra
patrimoniului.
Sub marginala „Infracțiuni contra patrimoniului” a Titlului III din Partea specială a Codului
penal se află două categorii de bunuri susceptibile de a fi ocrotite prin incriminarea faptelor contra
patrimoniului, în raport de formele diferite de proprietate:
– proprietatea publică, ce, în lumina art. 858 noul C. civ. 12, este „dreptul de proprietate ce
aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor
sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul
dintre modurile +prevăzute de lege”. Totodată, conform art. 554 alin. (1) noul C. civ.,
„Bunurile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale care, prin natura lor sau prin
declaraţia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul proprietăţii publice, însă
numai dacă au fost legal dobândite de către acestea”;
– proprietatea privată, care, este definita în reglementările art. 555 alin. (1) ale Noului C.
civ., ca fiind „dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv,
absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege”, iar conform art. 553 alin. (1), „Sunt obiect al
proprietăţii private toate bunurile de uz sau de interes privat aparţinând persoanelor fizice,
persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care alcătuiesc
domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale”.
1.3. Caracterizarea generală a infracțiunilor contra patrimoniului
Obiectul juridic generic al infracțiunilor contra patrimoniului este reprezentat de ansamblul
relaţiilor a căror formare, desfășurare şi dezvoltare este asigurată prin apărarea patrimoniului,
incriminarea şi sancționarea acestor infracțiuni asigură formarea, dezvoltarea şi întărirea acestora.
Obiectul juridic special al infracțiunilor contra patrimoniului este alături de obiectul juridic generic,
un aspect comun. Menționăm că fiecare infracțiune din această categorie are şi un obiect juridic
specific propriu, de obicei acesta constă în relațiile sociale referitoare la posesia asupra bunurilor,
încrederea şi buna-credinţă, pe aceste relații sociale trebuie să se bazeze relațiile sociale cu caracter
patrimonial etc.
Obiectul material al infracțiunilor contra patrimoniului este în primul rând bunul asupra căruia
a fost îndreptată fapta. Obiectul material trebuie să îndeplinească următoarele trăsături generale:
– să fie un bun material sau corporal;
– să fie, în genere, un bun mobil (susceptibil de a fi deplasat fizic). Prin excepţie,
poate fi şi un bun imobil (de exemplu, la infracţiunea de înșelăciune);
– să rezulte o valoare social-economică sau de întrebuințare;

12
Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat în M. Of. 505 din 15 iulie 2011, aplicabil de la 1
octombrie 2011.
4
 – să se afle în posesia sau detenția cuiva (bunurile părăsite nu pot constitui obiect
material al unei infracțiuni); – să aparțină patrimoniului unei persoane.
Termenul de bunuri în literatura de specialitate este definit ca fiind toate lucrurile care sunt
utile omului în viaţa social-juridică şi care sunt totodată susceptibile de apropriere sub forma unor
drepturi patrimoniale pe care să le poată exercita în cadrul unor raporturi juridice civile.
Toate bunurile unei persoane daca sunt privite în totalitate acestea constituie patrimoniului
persoanei ca universalitate de drepturi şi obligaţii, iar în individualitate în funcţie de regimul lor
juridic.
Observăm ca între bun şi patrimoniu există corelația de tipul parte-întreg.
Subiecţii infracţiunii contra patrimoniului.
Subiectul activ nemijlocit poate fi, de regulă, orice persoană, deoarece legea nu prevede o cerință
specială cu privire la acesta. În mod excepțional, la unele infracțiuni legea cere ca subiectul să
îndeplinească anumite condiții. Astfel, la infracțiunea de delapidare se cere ca subiectul activ
nemijlocit să fie calificat, să aibă calitatea de funcționar, gestionar sau administrator. Participația
penală este posibilă, de regulă, în toate formele sale (coautorat, instigare, complicitate), dar la
infracţiunile unde subiectul activ trebuie să aibă o anumită calitate, această condiţie trebuie îndeplinită
şi de coautori. 13
Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică de drept privat, cât şi statul, în cazul bunurilor ce fac
obiectul exclusiv al proprietăţii publice. 14
Conţinut constitutiv
Latura obiectivă
a) Elementul material constă într-o acțiune sau inacțiune social periculoasă.
Am arătat mai sus că legea penală tine seama de situațiile de fapt existente în care se găsesc bunurile
(entităţile patrimoniale) pe care înțelege să le ocrotească. Acțiunile ilicite prin care pot fi modificate în
mod social periculos aceste situații de fapt sunt: acțiunile de sustragere (luare, determinare), acțiunile
de fraudă (abuz, amăgire) şi acțiunile de samavolnicie (distrugere, degradare, invadare).
Pe baza acestui criteriu de diferențiere materială, infracțiunile contra patrimoniului pot fi clasificate în
trei categorii:
– fapte de sustragere (furt, tâlhărie, piraterie, tăinuire);
– fapte de fraudă (abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare
şi însuşirea bunului găsit);
– fapte de samavolnicie (distrugere şi tulburare de posesie).

13
M. Udroiu, Drept penal. Partea speciala. Editia a 4-a, Ed. U  C.H. Beck , Bucureşti, 2017, pag 228
14
M. Udroiu, Drept penal. Partea speciala. Editia a 4-a, Ed. U  C.H. Beck , Bucureşti, 2017, pag 230
5
 În toate aceste categorii de fapte, bunul care constituie obiectul material al infracțiunii se găsea
în momentul săvârșirii infracțiunii într-o situație de fapt pe care a pierdut-o prin săvârșirea faptei15.
Cerințele esențiale ale acestor infracțiuni. De regulă, infracțiunile contra patrimoniului nu sunt
subordonate vreunei condiții speciale de loc şi timp pentru existența infracțiunii. Uneori, locul sau
timpul constituie circumstanțe de agravare ale infracțiunii (furt, tâlhărie).
Urmarea imediată a infracțiunilor contra patrimoniului. Urmarea socialmente periculoasă
constă, de regulă, în producerea unei pagube în patrimoniul unei persoane fizice sau juridice private ori
al unei persoane juridice de drept public.
Legătura de cauzalitate, între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o
legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă
Infracțiunile contra patrimoniului se săvârșesc, de regulă, cu intenție directă sau indirectă. În mod
excepțional, infracțiunea de distrugere poate fi comisă şi din culpă. Conținutul subiectiv este
caracterizat la unele infracțiuni prin indicarea scopului sau prin existența relei-credințe.
Forme, modalității, sancțiuni
Infracțiunile contra patrimoniului, fiind infracțiuni care se realizează prin acțiune, sunt susceptibile de
a trece prin faza actelor premergătoare, a tentativei, a consumării şi chiar a epuizării. Tentativa este
posibilă la majoritatea infracțiunilor din această categorie şi este sancționată, potrivit dispozițiilor art.
222 C. pen. 16

Consumarea infracțiunilor contra patrimoniului are loc în momentul în care executarea acțiunii
intenționate este dusă până la capăt, producându-se şi urmarea periculoasă specifică acestor
infracțiuni.17
Din punct de vedere procesual, infracțiunile contra patrimoniului sunt, în general, supuse urmăririi din
oficiu. Excepțional, pentru câteva dintre aceste infracțiuni considerate mai ușoare, s-a prevăzut
urmărirea numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art. 210, art. 213 alin. (2), art. 217 alin.
ultim C. pen.]. În cazul acestor infracțiuni împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Infracțiunile contra patrimoniului se diferențiază între ele şi prin pericolul social generic specific
fiecăreia. Aceasta se reflectă în modul de sancționare a infracțiunilor prevăzute în acest titlu al Codului
penal. Pentru anumite infracțiuni din acest grup, legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii cu limite
mai reduse, alternativ cu pedeapsa amenzii, iar pentru celelalte infracțiuni pedeapsa este închisoarea,

15
V. Dongoroz şi colab., op. cit., p. 424-425.
16
M. Udroiu, Drept penal. Partea speciala. Editia a 4-a, Ed. U  C.H. Beck , Bucureşti, 2017, pag 228

17
M. Udroiu, Drept penal. Partea speciala. Editia a 4-a, Ed. U  C.H. Beck , Bucureşti, 2017, pag 229
6
dar în limite mai largi. Prin aceasta, legiuitorul a avut în vedere că faptele contra patrimoniului prezintă
diferențieri mari sub aspectul pericolului social şi periculozității făptuitorului. 18

În ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, aceasta se aplică în mod
obligatoriu pentru unele variante agravante [art. 209 alin. (4), art. 211 alin. (3), art. 212 alin. (3), art.
215 alin. (5)]. În alte cazuri, ea se aplică în mod facultativ, atunci când instanța stabilește o pedeapsă
cu închisoarea de cel puțin 2 ani şi apreciază ca necesară pedeapsa complementară faţă de natura şi
gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului (art. 65 C pen.).
În cazul săvârșirii acestor infracțiuni, instanța va putea dispune confiscarea specială, dacă constată
îndeplinirea condițiilor din art. 118 C pen., şi confiscarea extinsă, potrivit art. 118 2 alin. (1) lit. j) C.
pen.
Infracțiunile contra patrimoniului sunt următoarele :
Furtul;
Furtul calificat;
Furtul pedepsit la plângerea prealabila;
Abuzul de încredere;
Tâlhăria;
Pirateria;
Gestiunea frauduloasa;
Înșelăciunea;
Delapidarea;
Însușirea bunului găsit;
Distrugerea;
Distrugerea calificata;
Distrugerea din culpa;
Tulburarea de posesie;
Tăinuirea;
Vom analiza pe scurt din puncte de vedere al conținutului câteva din infracțiunile contra patrimoniului,
cele similare infracțiunii de tâlhărie.
In secțiune Infracțiuni Contra patrimoniului prima infracțiune este furtul, definită ca fiind „ luarea unui
bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a şi-l însuși pe
nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Fapta constituie furt şi dacă
bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii acel bun se găsea în
posesia sau detenția legitimă a altei persoane. Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia
electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică.”19
18
M. Udroiu, Drept penal. Partea speciala. Editia a 4-a, Ed. U  C.H. Beck , Bucureşti, 2017, pag 231
19
noul cod penal art 228 …….
7
Structura acestei infracțiuni este formata din obiect şi subiect.
Infracțiunea are obiect juridic care este reprezentat de patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la
protecția patrimoniului, a posesiei ori a detenție;
Constatăm că nu prezintă importanță valoarea bunului mobil sustras, întrucât furtul care a avut
consecințe deosebit de grave nu mai constituie potrivit noului Cod penal furt calificat, cuantumul
prejudiciului urmând a fi avut în vedere la individualizarea pedepsei.
Obiectul material este reprezentat din următoarele :
a. bunul mobil (prin natura sa prin anticipație) corporal animat sau neanimat,
fungibil sau nefungibil, aflat în proprietatea, posesia sau detenția altuia, care are o
minimă valoare economică;
b. bunurile imobile prin destinație, energiile care au valoare economică (de pildă,
energia electrică);
c. înscrisurile care au o valoare economică ori cele care prezintă o semnificație
deosebită pentru persoana vătămată, vehiculele (nu doar autovehiculele);
d. țesuturile, celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană.
Subiectul infracțiunii de furt poate fi activ şi aici avem autor, coautor, instigator, complice sau orice
persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului. Subiectul pasiv este
reprezentat de o pluralitatea de subiecți pasivi determinată de concursul de infracțiuni, cu excepția
infracțiunii continuate, a unității naturale de infracțiuni sau a ipotezei în care infractorul s-a aflat în
eroare cu privire la faptul că bunul/bunurile sustrase aparține/aparțin mai multor persoane, când se va
reține o singură infracțiuni de furt; dacă bunul sustras era deținut în coproprietate de mai multe
persoane, se va reține comiterea unei singure infracțiuni de furt, iar nu a unui concurs de infracțiuni.
Latura obiectivă este compusa din element material- adică luarea (prin acțiune sau omisiune) pe
nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenția persoanei fizice/juridice vătămate fără
consimțământul acesteia ( o deposedare fără consimțământul persoanei vătămate urmată de o
imposedare ilicită a infractorului prin luarea în stăpânire a bunului).
Urmarea imediată în cazul infracțiunii de furt este deposedarea
proprietarului/posesorului/detentorului şi imposedarea făptuitorului, producându-se un prejudiciu.
Legătura de cauzalitate la aceasta infracțiune rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesară să
fie dovedită.20
Latura subiectivă a acestei infracțiuni o reprezintă intenția directă sau indirectă. Scopul
infracțiunii de furt este însușirea bunului mobil luat pe nedrept sau folosirea pe nedrept a vehiculului
sustras.
20
M. Udroiu, Fişe de drept penal. Partea specială, Ediţia a 3-a revăzută şi adaugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016 pag 77

8
 Considerăm că nu prezintă importanță mobilul cu care a fost comisă fapta.
Formele acești infracțiuni sunt acte pregătitoare care sunt posibile dar neincriminate şi
tentativă care este de mai multe forme şi anume:
a. idonee imperfectă: este posibilă şi incriminată;
b. idonee perfectă: nu este posibilă;
c. cauza de nepedepsire: desistarea, nu şi împiedicare producerii rezultatului.
Consumarea infracțiunii de furt este de două feluri :
a. faptă consumată : în momentul în care se produce împosedarea făptuitorului;
b. faptă epuizată.
Această din urma poate fi :
i. poate fi comisă în formă continuată epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare
(unitate legală);
ii. poate îmbrăca forma infracțiunii continue (furtul de energie cu valoare economică),
epuizându-se la data încetării sustragerii, infecțiunea continuă de furt poate fi comisă şi în
formă continuată.

Sustragerea, într-o aglomeraţie de persoane, a portofelului din buzunarul părţii vătămate şi

transmiterea lui, de îndată, celui de-al doilea făptuitor, în scopul de a asigura însuşirea lucrului fără
riscul decoperirii, constitue, şi pentru cel din urmă, coautorat la săvârşirea infracţiunii de furt, iar nu
complicitate la aceasta .21

Fapta celui care determină pe altul să săvârşească o faptă prevăzută în legea penală şi umpără de la
autor bunul provenit din săvârşirea infracţiunii constituie numai instigare, iar nu instigare aflată în
concurs cu cea de tăinuire .22

În situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care
promite că va sigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele
constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt în formă simplă sau continuată, după caz, în
concurs real cu infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor, nu
a fost îndeplinită…23

21
(C.S.J.,s.pen. dec.nr. 5161/2001)
22
( C:S:J:s.pen.dec.nr.329/1996).
23
(I.C.C.J.,S.U.,RIL dec.nr.2/2008)
9
Deposedarea părţii vătămate de căciula pe care o poartă, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fără
exercitarea vreunei acţiuni agresive de natură a-i înfrânge opunerea, constituie infracţiune de furt, iar
nu de tâlhărie, deoarece lipseşte cerinţa privind întrebuințarea de violență .24

În cazul în care făptuitorul lovește persoana vătămată ca urmare a unor neînţelegeri anterioare, după
care îşi însușește un obiect al acestuia căzut pe jos în cursul agresiunii, faptele constituie infracţiunile
de vătămare corporală şi furt, şi nu cea de tâlhărie, de vreme ce întrebuinţarea violenţei nu s-a făcut
în scopul sustragerii bunului, ci din răzbunare .25
Înstrănarea de către muncitor a unui bun ce i-a fost încredinţat, pentru a-l folosi în procesul muncii,
constituie infracţiunea de furt, iar nu cea de abuz de încredere, deoarece făptuitorul nu posedă sau
deţine bunul înstrăinat în baza unui titlu, patronul păstrând, din punct de vedere juridic, posesia şi
detenţia bunulu.26

Este autor al infracţiunii consumate de furt, iar nu al tentativei la acestă infracţiune, inculpatul
surprins la locul faptei după ce a luat o parte din bunuri din locul în care se găseau şi le-a pus în
recipiente aduse de el pentru transport .27

Furtul calificat
Infracțiune de furt calificat este definita prin intermediul art. 229. Noul Cod Penal care
stipulează ca: Furtul calificat este furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopţii;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei
mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiunea sistemului de alarmă ori de supraveghere,
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c) de o persoană având asupra sa o armă,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

24
(C.S.J.,Completul de 7 judecători,dec.nr.63/1991).
25
(C.S.J.,s.pen.dec.nr.642/2001).
26
(C.S.J,s.pen.dec.nr.-1197/2000).
27
(C.S.J.,s.pen.dec.nr.2442/1999).
10
 (3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze
naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane- cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale rețelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte
situații de urgență publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale
ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f) instalații de siguranță şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale
acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranță traficului şi a persoanelor pe
drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalații de telecomunicații, radio-comunicații, precum şi
componente de comunicații, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.”28
Conținutul juridic al acestei infracțiuni este bogat datorita şi circumstanțelor atenuante descrie de
legiuitor.
Obiectul juridic este reprezentat de patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecția
patrimoniului, a posesiei ori a detenției.29
Obiectul material poate fii :
a. bunul mobil (prin natura sa ori prin anticipație),corporal, animat sau neanimat aflat în
proprietatea sau detenția altuia, car are o minimă valoare economică;
b. bunurile mobile prin destinație;
c. energiile care au o valoare economică (de pildă energia electrică);
d. înscrisurile care au o valoare economică ori cele care prezintă o semnificație deosebită pentru
persoana vătămată;
e. vehiculele (nu doar autovehiculele);
f. țesuturile, celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană.
Infracțiunea prezinta atât subiect activ cat şi pasiv.
Subiectul activ ca şi în cazul interacțiunii de furt simpla este autorul, coautorul, instigatorul şi
/sau complice). Subiectul activ poate fi deci orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală,
inclusiv proprietarul bunului, iar participația penală este posibilă în toate formele.
28
noul cod penal art. 229
29
M. Udroiu, Fişe de drept penal. Partea specială, Ediţia a 3-a revăzută şi adaugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016 pag 76

11
Subiectul pasiv îl identificam în doua variante :
a. persoana (fizică/juridică) din a cărei proprietate, posesie sau detenție a fost sustras bunul;
b. pluralitatea de subiecți pasivi determină un concurs de infracțiuni; dacă bunul sustras era
deținut în coproprietate de mai multe persoane, se va reține comiterea unei singure infracțiuni de furt,
iar nu a unui concurs de infracțiuni; dacă sustragerea de bunuri din patrimoniul mai multor persoane se
face în aceeași împrejurare, de la un singur posesor şi în baza aceleiași rezoluții infracționale, de la un
singur posesor şi în baza aceleiași rezoluții infracționale, se va reţine săvârșirea unei singure infracţiuni
de furt (unitate naturală de infracțiuni).
Latura obiectivă a acestei infracțiuni este compusa din elementul material şi urmarea imediată.
Element material conform art. 229 alin. (1) NCP, constituie furt calificat luarea pe nedrept a unui
bun mobil din posesia sau detenția persoanei (fizice/juridice) vătămate fără consimțământul acesteia,
comisă în următoarele împrejurări agravante:
a. într-un mijloc de transport în comun;
 furtul trebuie să fie săvârșit în timpul folosirii mijlocului de transport în comun;
 este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
b. în timpul nopții;
furtul trebuie comis după ce întunericul a luat, în mod real, locul luminii (amurgul nu face
parte din noapte, spre deosebire de zori), indiferent dacă hoțul a profitat sau nu de
timpul nopții;
 este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
c. de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;
1) persoana mascată = persoana care poartă o mască de orice natură, pentru a nu-i fi
recunoscută față;
2) persoana deghizată = persoana care, fără a purta o mască, își schimbă prin diverse
procedee înfățișarea, pentru a nu fi recunoscută;
3) persoana travestită = este cea care se prezintă sub înfățișarea unei persoane de sex opul
celui real;
d. prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei
chei mincinoase;
 efracție = acțiunea constând în forțarea, degradarea sau distrugerea unui dispozitiv de
închidere sau a oricărui obiect ce protejează un spațiu închis; săvârșirea furtului prin
efracție absoarbe infracțiunea de distrugere; ii. escaladare = acțiunea prin care o persoană
depășește, pe altă cale decât cea firească, un
obstacol prin urcare şi trecere pe deasupra lui în scopul sustragerii bunului;
12
  cheia mincinoasă = cheia falsă, contrafăcută, multiplicată neautorizat sau orice dispozitiv
care poate fi utilizat pentru a acționa asupra unui mecanism de închidere fără a-l distruge,
deteriora sau aduce în stare de neîntrebuințare;
 folosirea frauduloasă a unei chei adevărate = folosirea fără drept a cheii cu care se
deschide mecanismul de închidere.
 este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
e. prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere;
 presupune scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere
(monitorizare) video pe care persoana vătămată l-a montat pentru protecția bunurilor;
 este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care
au cunoscut-o;
Potrivit art.229 alin.(3) NCP este calificat furtul constând în luarea pe nedrept din
posesia sau detenția persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia, a unuia dintre următoarele
bunuri: ţiţei, gazolină, condensat etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze
naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane cisternă.
Enumerarea produselor reprezintă instituirea de către legiuitor a unei circumstanță reală care se
răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care u cunoscut-o;
A doua componenta a acestei circumstanțe o identificam în sistemelor de irigații;
Astfel consideram ca este necesar ca infractorul să cunoască faptul că bunurile sustrase fac parte
din sistemul de irigare şi totodată este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor
participanților în măsura în care au cunoscut-o;
A treia componenta a aceleiași circumstanțe o identificăm în componentele rețelelor electrice;
Si această este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în
care au cunoscut-o; Un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de
incendiu sau alte situații de urgență publică, un mijloc de transport sau orice alt mijloc de
intervenție la incendiu, la accidente de cale, ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de
dezastru, instalații de siguranță şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente
ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente, bunuri prin însușire
cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe
drumurile publice, cabluri, linii, echipamente şi instalații de telecomunicații, radio-comunicații,
precum şi componente de comunicație, toate aceste componente enumerate mai sus reprezintă
circumstanțe reale care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care au cunoscut-o;
Urmarea imediată la aceasta infracțiune deposedarea proprietarului/posesorului/detentoorului şi
imposedarea făptuitorului, producându-se un prejudiciu.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar să fie dovedită.
13
 Latura subiectivă este reprezentat de intenția directă sau indirectă;
Scopul acestei infracțiuni este însușirea bunului mobil luat pe nedrept;
nu prezintă importanța mobilul cu care a fost comisă fapta.
Formele infracțiuni de furt calificat sunt actele pregătitoare 30(acestea posibile dar
neincriminate) şi tentativă.
Tentativa este :
a. idonee imperfectă: aste posibilă şi neincriminată,
b. idonee perfectă: nu este păosibilă;
c. cauza de nepedepsire : desistarea, nu şi împiedicare producerii rezultatului.
Consumare infracțiunii de fruct calificat se manifesta în doua ipostaze :
a. faptă consumată: în momentul în care se produce imposedarea făptuitorului, respectiv în
momentul folosirii vehiculului sustras;
b. fapta epuizată :poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală);
Noul Cod penal fata de vechiul prevede că ,în cazul variantelor agravante prevăzute de art. 228 alin.
(1)(într-un mijloc de transport în comun, în timpul nopții; de o persoană mascată, deghizată sau
travestită, prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei
mincinoase, prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere) sau alin (2) lit.
b)şi c)NCP(prin violare de domiciliu sau sediu profesional; de o persoană având asupra sa o armă)
împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Prin cheie mincinoasă nu se înțelege neapărat o cheie asemănătoare celei adevărate, deoarece
legiuitorul a înțeles să pedepsească mai greu furtul comis prin folosirea unei chei mincinoase având în
vedere nu îndemânarea infractorului în a confecționa cheia neadevărată şi nici asemănarea acesteia cu
o cheie adevărată, ci împrejurarea că el a violat încuietoarea, menită să asigure o protecţie sporită
bunurilor încuiate; oricât de rudimentară ar fi cheia folosită, agravanta există .31
Agravanta infracțiunii de furt calificat vizează furtul de ţiţei, produse petroliere sau gaze
naturale din conducte, depozite, cisterne ori produse în stare brută, care aparțin unor societăţi
comerciale specializate, fără ca acestea să intre în circuitul comercial. Ca atare, instanţa a constatat
corect că produsele petroliere sustrase din rezervorul unei firme private intraseră deja în circuitul
comercial, şi deci sustragerea nu s-a făcut din locurile sus-menționate. Or, analizând conţinutul textului
sus-menţionat, rezultă că legiuitorul a urmărit sancţionarea mai aspră a sustragerii de produse
petroliere, depozitate imediat după procesul de prelucrare a ţiţeiului. Or, furtul din rezervorul pompei
din care inculpaţii au sustras produsele petroliere nu îndeplineşte, sub acest aspect, condiţiile limitativ
30
M. Udroiu, Fişe de drept penal. Partea specială, Ediţia a 3-a revăzută şi adaugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016 pag 78
31
(T.S., s. pen., dec. nr. 3229/1970).
14
cerute de legiuitor pentru existenţa agravantei, respectiv conducte, depozite, cisterne ori vagoane
cisternă, unde ajung de îndată după procesul de prelucrare a zăcămintelor petroliere .32
Constituie infracțiunea de furt calificat sustragerea unor dale din beton de la canalul de irigaţii,
deoarece ele aparţin sistemului de irigații, cu rolul de a face impermeabil canalul de scurgere a apei
spre solurile ce trebuie irigate. Împrejurarea că, de mai mulţi ani, sistemul de irigaţii nu a mai
funcţionat este irelevantă, de vreme ce el exista fizic la data săvârşirii furtului .33
Fapta de însuşire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii,
radiocomunicaţii, perecum şi componente de comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat numai
dacă, în momentul sustragerii, acestea erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de
comunicaţii aflat sau nu în funcţiune .34
Furtul pedepsit la plângerea prealabila
Furtul pedepsit la plângerea prealabilă își are sediul materiei în art. 230 sub marginala Furtul
în scop de folosință stipulează următoarele : (1) Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul
de a-l folosi pe nedrept, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale
cărei limite speciale se reduc cu o treime. (2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancționează
folosirea fără drept a unui terminal de comunicații al altuia sau folosirea unui terminal de comunicații
racordat fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.
Analizând structura infracțiunii menționăm ca furtul pedepsit la plângerea prealabila are
Obiect juridic reprezentate de patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecția
patrimoniului, a posesiei ori a detenţiei şi obiect material reprezentate de vehiculele (nu doar
autovehiculele).
Subiect infracțiunii de furt pedepsit la plângerea prealabila la fel ca şi furtul calificat sau furtul
simplu are subiect activ şi subiect pasiv.
Subiectul activ se manifesta sub forma de autor, coautor, instigator, complice.
Drept urmar putem afirma ca subiect activ al acetsi infractiuni poate fi :
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului;
b. nu se va reţine coautoratul dacă două persoane sustrag o maşină pentru a o folosi; în
această ipoteză, autorul va fi persoana care a condus autoturismul furat, iar celălalt
participant va avea calitatea de complice concomitent.
Subiectul pasiv al infractiuni de furt pedepsit la plangerea prealabila este fie :
a. persoana (fizică/juridică) din a cărei proprietate sau depenţie a fost sustras bunu,l în
vederea folosirii,;
32
(I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1105/2004).
33
(C.S.J., s. pen., dec. nr. 2558/2003).
34
(I.C.C.J., RIL, dec. nr. 2/2006).

15
 b. în cazul variantei asimilate, subiect pasiv este persoana( fizică/juridică) care este
titulara abonamentului la serviciile de telefonie (fixă sau mobilă) ori a abonamentului la
serviciile de internet.
Element material în cazul aceștei infracţiuni este luarea pe nedrept a unui vehicul (autovehicul,
căruță, bicicletă etc.) din posesia sau detenția unei persoane fizice sau juridice, fără consimțământul
acesteia, în scopul folosirii temporare.
Urmarea imediată este deposedarea proprietarului/posesorului/detentorului şi împosedarea
făptuitorului, producându-se un prejudiciu.
Infracțiunea de furt urmărit la plângerea prealabilă nu există atunci când luarea bunului s-a făcut
în scopul de a-l conserva până la realizarea partajului, lipsa intenției de a-şi însuși bunul pe nedrept
rezultând din întocmirea unui proces-verbal de inventariere a bunurilor în prezența unor martori
asistenţi, precum şi din introducerea ulterioară a unei cereri de partaj în care erau menționate şi acele
bunuri, cu precizarea că acestea se află în posesia sa .35
„A găzdui” înseamnă a oferi găzduire care, prin modul în care a fost acordată, relevă încrederea
părţii vătămate în cel căruia i-a acordat posibilitatea de a folosi locuința sa. Noţiunea de „găzduire”
exclude situaţiile în care infractorul se găseşte întâmplător (ca, de exemplu, în speţă, în vizită) în
locuinţa celui de la care a furat .36
Pirateria
Art. 235 sub marginala Pirateria reglementează o altă infracțiune împotriva
patrimoniului. Art 235 stipulează ca” (1) Furtul comis, prin violență sau amenințare, de către o
persoană care face parte din echipajul sau din pasagerii unei nave aflate în marea liberă, al bunurilor ce
se găsesc pe acel vas sau pe o altă navă, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi. (2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancționează şi capturarea unei nave
aflate în marea liberă sau faptul de a provoca, prin orice mijloc, naufragiul ori eșuarea acesteia, în
scopul de a-şi însuși încărcătura ei sau de a tâlhări persoanele aflate la bord. (3) Dacă pirateria a avut
ca urmare vătămarea corporală, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi. (4) Există piraterie şi dacă fapta s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.”
În cazul acești infracțiuni obiectul juridic special este complex, deoarece este format pe
de o parte din relaţiile sociale privitoare la ocrotirea bunurilor, iar pe de altă parte din relaţiile sociale
privitoare la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea persoanei. Deci ne aflam în prezența unui
obiect material general şi anume însăşi nava/aeronava în contra căreia se săvârșește infracțiunea şi un
obiect material special, format din toate bunurile şi persoanele asupra cărora se comite activitatea
infracțională. Aceste bunuri se pot afla pe același vas sau pe un alt vas.
35
(T.M.B., s. pen., dec. nr. 1932/1983).
36
(C.A. Constanţa, s.pen., dec. nr. 527/1996).

16
 Subiectul activ al acestei infracțiuni de regula nu este singular, spuneam acestea deoarece în
literatura de specialitate s-a arata ca această infracțiune presupune o pluralitate de subiecți activi şi
pasivi. Subiecții activi ai aceste infracțiuni pot fi membrii echipajului, pasagerii de pe nava în care se
săvârșește infracțiunea, dar şi echipajul ori pasagerii de pe o altă navă agresoare.
Latura obiectivă este formata din elementul material care pentru varianta tip constă în cele
două acțiuni şi anume furtul şi actele de violență față de persoane sau bunuri. Violență în aceatsa
infracțiune se poate manifesta fizic sau moral (amenințări).
Cu toate acestea cerințele esențiale ale elementului material sunt următoarele:
- acțiunea de jefuire să fie exercitata de o persoană sau de persoane care fac parte din echipajul
unei nave ori pasagerii aflați pe o navă;
- jefuirea să se comită asupra unui vas aflat în marea liberă;
- acțiunea de jefuire să aibă ca obiect bunurile aflate pe nava asupra căreia se săvârşeşte
infracțiunea de piraterie;
- actele de violență să se săvârșească contra persoanelor sau bunurilor aflate pe nava asupra
căreia se comite infracțiunea.
Elementul material pentru prima variat asimilata a infracțiunii îl reprezintă acțiunea de
capturare a unei nave sau de a provoca naufragiul ori eşuarea ei.
În opinia n oastra alin. 4 al articolului de mai sus asimilează infractiunii de piraterie şi fapta
comisă pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.
Constatam ca la piraterie urmarea imediată este aceeaşi ca şi în cazul infracţiunii de tâlhărie.
În ceea ce privește latura subiectivă pirateria se săvârșește cu intenție, iar cerințele esențiale
ale laturii subiective constau în următoarele :
- fapta (atât acțiunea principală cât şi cea adiacentă) să se săvârșească cu intenția însușirii
bunurilor ce fac obiectul jefuirii.
- acțiunea de jefuire să se realizeze în scopuri personale.
Tentativa se pedepsește.

Gestiunea frauduloasa
„(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării sau
conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau
conservării acelor bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Gestiunea frauduloasă săvârşită în scopul de a dobândi un folos material se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(3) Dacă bunul este proprietate privată37, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se
pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.
37
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 5/1999 (M. Of. nr. 95 din 5 martie 1999), a stabilit că dispoziţia „cu
excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului”, prevăzută la art. 214 alin. (3) C. pen.,
este neconstituţională.
17
 Gestiunea frauduloasă se aseamănă cu abuzul de încredere, deoarece în ambele cazuri
făptuitorul, căruia i-au fost încredințate anumite bunuri, îşi încalcă obligațiile pe care le are cu privire
la aceste bunuri, pricinuind pagube proprietarului lor. Spre deosebire de abuzul de încredere,
făptuitorului i se încredinţează o universalitate de bunuri, care poate reprezenta întregul avut al unei
persoane sau o parte a acestuia. În cuprinsul său se pot include bunuri de orice natură, chiar şi
consumptibile, precum şi drepturi reale ori de creanţă38.
Gestiunea frauduloasă se deosebeşte şi de infracţiunea de delapidare, în special prin natura
raportului juridic de încredinţare a patrimoniului şi prin aceea că făptuitorul nu are calitatea de
gestionar pe baza legislației muncii şi nu este necesar să urmărească obţinerea unui folos material
pentru el sau pentru alte persoane39.
Obiectul infracțiunii
juridic al infracțiunii este format din obiectul generic şi obiectul special.
Obiectul juridic generic al infracțiunii de gestiune frauduloasă îl constituie relațiile sociale de
ordin patrimonial, ale căror formare, desfăşurare şi dezvoltare sunt asigurate prin apărarea
patrimoniului.
Obiectul juridic special al ocrotirii penale în cazul infracţiunii de gestiune frauduloasă îl
constituie relaţiile sociale de ordin patrimonial pentru a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare este
necesar un minim de încredere în persoana care a primit în administrare sau conservare bunurile altuia,
că nu va provoca cu reacredinţă pagube proprietarului bunurilor respective. Acest minim de încredere
constituie un atribut pentru valoarea socială a patrimoniului, fără o atare încredere această valoare
nemaiputând genera relaţii sociale normale.
Obiectul material
Constituie obiectul material al infracţiunii o universalitate de bunuri ce aparţine patrimoniului
unei persoane (întregul patrimoniu, o parte din el sau un singur bun). În această universalitate pot intra
bunuri de toate categoriile: mobile şi imobile, fungibile şi nefungibile, consumptibile şi
neconsumptibile, drepturi reale şi de creanţă, dacă au fost încredinţate cu scopul prevăzut de art. 214
C. pen. Actele de fraudă în gestiune putând privi oricare dintre aceste bunuri, obiectul material al
infracţiunii îl va constitui bunul în raport cu care a fost păgubit titularul patrimoniului (bunurile
înstrăinate, consumate, risipite, distruse, creanţe prescrise). În caz de pluralitate de acte abuzive, va
exista în mod firesc şi o pluralitate de obiecte materiale. Constituie obiect material şi bunurile asupra

38
Gh. Voinea, Abuz de încredere, gestiune frauduloasă. Prezentare comparativă, în Dreptul nr. 2/1996, p. 65.
39
V. Nicolescu, Delapidarea şi gestiunea frauduloasă. Asemănări şi deosebiri, în R.D.P. nr. 4/2000, p. 98; I. Lascu,
Gestiunea frauduloasă şi delapidarea. Criterii de diferenţiere, în Dreptul nr. 7/2004, p. 120; H. Diaco nescu, Criterii de
diferenţiere între infracţiunile de gestiune frauduloasă şi delapidare, în Dreptul nr. 11/1998, p. 80, citaţi de M. Basarab,
V. Paşca, Gh. Mateuţ, C. Butiuc, T. Medeanu, M. Bădilă, R. Bodea, V. Mirişan, P. Dungan, R. Mancaş, C. Miheş, Codul
penal comentat. Vol. II. Partea specială, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 446. [1] V. Dongoroz şi colab., op. cit., p. 487.
18
cărora făptuitorul are un drept de coproprietate, dacă un coproprietar i-a încredinţat celuilalt
administrarea sau conservarea întregii universalități de bunuri40.
Considerăm că acțiunea de conservarea a bunurilor în aceasta situație presupune în primul rand
paza acestora apoi protejarea corespunzătoare pentru a nu fi distruse sau degradate ori pentru a nu fi
diminuate veniturile pe care le produc.
Comiterea acestei infracțiunii presupune existența unui raport juridic în temeiul căruia făptuitorul
a primit însărcinarea de a administra sau conserva bunurile persoanei vătămate. Încredințarea bunurilor
se realizează pe baza unui contract sau pe baza unor dispoziţii legale, producerea prejudiciului
realizându-se pe parcursul neîndeplinirii corespunzătoare a acestei însărcinări41.
Subiecţii infracţiunii
a) Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană care are ori trebuie să aibă grija administrării
sau conservării bunurilor altuia (deci nu este necesar să aibă calitatea de funcționar42) şi care
pricinuieşte cu rea-credinţă diferite pagube în timpul însărcinării primite. Este vorba de un subiect
activ calificat prin calitatea de administrator al averii altuia.
Faptele inculpatului-gestionar la bufetul unei cooperative de comun -care, producând cu rea-
credință unității o pagubă în valoare de 4.788.000 lei şi fiind informat că i se va verifica gestiunea, a
înscenat o spargere, după care a sesizat poliția şi societatea de asigurare de la care, ca urmare a
declarației sale cu privire la săvârșirea furtului, a reușit să încaseze o despăgubire în sumă de 2.000.000
lei, constituie infracțiunile de gestiune frauduloasă, înșelăciune şi fals în declarații în concurs real .43
Conservarea unui bun presupune paza şi păstrarea lui în condiții în care să fie ferit de distrugere ori
degradări, iar administrarea implică o activitate ce cuprinde, pe lângă actele de conservare, şi pe cele
necesare unei gestionări corespunzătoare naturii şi destinației bunurilor. Încadrarea corectă a faptei
inculpatului este aceea de furt, săvârșit în calitate de autor .44

40
Tr. Pop, în C. Rătescu, I. Ionescu-Dolj, I.Gr. Perieţeanu, V. Dongoroz, H. Aznavorian, Tr. Pop, M.I.
Papadopolu, N. Pavelescu, Codul penal „Regele Carol II” adnotat, vol. III, Ed. Librăria Socec & Co, Bucureşti,
1937, p. 521.
41
M. Basarab, V. Paşca (coord.), op. cit., vol. II, p. 446.
42
C.S.J., s. pen., dec. nr. 1080/1998, în Dreptul nr. 10/1999, p. 158.
43
(C.A.Bucureşti,s.I pen.,dec.nr.1402/1998).
44
(C.A.Constanţa,s.pen.dec .nr.108/1994).
19
 BIBLIOGRAFIA

1. C-tin. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ediţia a II-a revăzută şi
adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016;
2. Fl. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2014.
3. M. Udroiu, Drept penal. Partea speciala. Editia a 4-a, Ed. U  C.H. Beck , Bucureşti, 2017.

4. G. Antoniu, V. Brutaru, C-tin Duvac, I. Ifrim, D.I. Lămăşanu, I. Pascu, M. Safta, C-tin Sima, T.
Toader, I. Vasiu, Explicaţiile noului Cod penal. Vol. III. Art. 188-256, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015;
5. G. Antoniu, V. Brutaru, C-tin Duvac, I. Ifrim, D.I. Lămăşanu, I. Pascu, M. Safta, C-tin Sima,
T. Toader, I. Vasiu, Explicaţiile noului Cod penal. Vol. IV. Art. 257-366, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016;
6. S. Bogdan, D.A. Şerban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea specială. Perspectiva clujeană, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
7. S. Bogdan, D.A. Şerban, Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei şi contra
înfăptuirii justiţiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2017;
8. V. Cioclei, Drept penal. Partea specială I, Infracţiuni contra persoanei şi infracţiuni contra
patrimoniului, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016;
9. M. Udroiu, Fişe de drept penal. Partea specială, Ediţia a 3-a revăzută şi adaugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016 pag

20