CAPITOLUL II REGLEMENTAREA TÂLHĂRIEI DE-A LUNGUL

2.1 Pravila lui Vasile Lupu si Codul lui Matei Basarab.

În anul 1645 apare Codul lui Vasile Lupu, iar în anul 1652, Codul lui Matei Basarab.
Ambele coduri nu erau exclusiv penale, ci erau coduri mixte, cuprinzând în majoritate
dispoziţii penale, dar şi civile.
Este de remarcat că, pentru sancţionarea infracţiunilor, ambele coduri prevedeau
pedepse barbare care aveau un impact intimidant asupra populaţiei. Pe lângă pedeapsa cu
moartea, erau prevăzute pedepse corporale precum tăierea mâinilor, a limbii, turnarea de
plumb topit pe gâtul condamnatului etc.1
Această lucrare a fost întocmită de domnitorul Vasile Lupu, în colaborare cu Sf.
Mitropolit Varlaam al Moldovei şi cu Sf. Ierarh Petru Movilă. „Pravila lui Vasile Lupu este
ultima lucrare apărută în vremea domniei lui Vasile Lupu, de unde a şi primit această
titulatură.
A fost tradusă din greceşte de învăţatul logofăt Eustratie.
Pravila, care a avut ca sursă de inspiraţie un cod de legi al împăratului bizantin
Justinian, conţine două părţi: o prelucrare după un cod rural bizantin şi una a unui autor italian
de drept penal, după un izvor grecesc.
Nevoia unui astfel de cod de legi se simţea atunci, pentru că Moldova era într-un
moment important al ei, de înflorire, când au apărut mai multe şcoli, când tiparul îşi începuse
activitatea, când învăţământul teologic, prin celebra Academie de la «Sfinţii Trei Ierarhi», lua
amploare. De aici, şi necesitatea traducerii acestei pravile, utilizată de preoţii duhovnici“, ne-a
declarat pr. conf. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru
Stăniloae“ din Iaşi.2
Pravila lui Vasile Lupu reglemeta furtul intitulat sub titlul furtisaguri.” Cela ce
va fura cruce den beserică, măcar de-are fi și de lemn, acela fură lucru svințit și den loc
svințit; certarea lui iaste să-l spândzur
sau să-l ardză în foc de viu.”3
2.1 Tâlhăria în reglemerntarea: Cod Penal De La 1864.

Codul penal român a fost promulgat și publicat la 30 Octomvrie 1864 și pus în

aplicare la 1 Maiu 1865. El a suferit însă în cursul timpului multe modificări și anume: prin
1
Traian Dima, Drept penal. Partea generala, Editia a 3-a, ed Hamangiu, Bucuresti 2014, pag 1
2
Traian Dima, Drept penal. Partea generala, Editia a 3-a, ed Hamangiu, Bucuresti 2014, pag 1
3
Pravila lui Vasile Lupu (Iași, 1646)

1
legea dela 17 Februarie 1874, care i-a modificat 109 articole prin legea dela 21 Februarie
1882; prin legea dela 28 Maiu 1893, 15 Februarie 1894 și, în fine, prin legea dela 4 Maiu
1895.
Înaintea condului penal de la 1864 în Moldova era in vigoare Codul penal din anul
1826 iar în Muntenia în vigoare era Condica Criminală, lucrată de divanul obștesc, sub Barbu
Știrbei, în 1850-1853. Ea a fost în vigoare, cu modificările ce i s'au făcut în 1853, până în anul
1865, când, conform art. 398 din actualul Cod penal, ea a fost abrogată, intrând în vigoare
prezentul cod.
Prevederile pe care s-au bazat unel indtre codurile penala romanesti au fost
împrumutate din Codul penal prusian dela 1851 și din cel francez dela legile penale
anterioare, menționate mai sus.
Vechile noastre legiuiri penale, începând cu pravilele lui Vasile Lupu (Cartea pentru
învăţături, din 1646) şi Matei Basarab (Îndreptarea legii, din 1652) şi sfârşind cu condicele
penale ale lui Alexandru Sturza (din 1826) în Moldova şi a lui Barbu Ştirbei (din 1850) în
Muntenia, conţineau dispoziţii cu privire la infracţiunile patrimoniale.

Codul Penal Român din 1864, copiat aproape în întregime după Codul Penal Francez,
conţinea în capitolul privitor la "Crime şi delicte contra proprietăţilor" dispoziţii inspirate, în
marea majoritate, din Codul Penal Prusian (art.306-380).4

Dupa cum am observant în Codul Penal de la 1864, în grupul infracţiunilor contra

patrimoniului erau incluse şi unele infracţiuni care aveau numai indirect legătură cu ocrotirea
poprietatii.

Codul Penal de la 1864 reglementa infracţiunea de tâlhărie în prevederile cuprinse în

art.317-320, atât în forma simplă, cât şi în forme agravate în raport cu mijloacele de
constrângere folosite şi cu urmările actelor de constrângere. Tâlhăria era calificată crimă, fiind
sancţionată şi prin diferite legi speciale, deci perisoclul social si valoarea ocrotita avea un cu
totul alt context .

În anul 1645 apare Codul lui Vasile Lupu, iar în anul 1652, Codul lui Matei Basarab.
Ambele coduri nu erau exclusiv penale, ci erau coduri mixte, cuprinzând în majoritate
dispoziţii penale, dar şi civile. Este de remarcat că, pentru sancționarea infracțiunilor, ambele
coduri prevedeau pedepse barbare care aveau un impact intimidant asupra populației. Pe

4
Traian Dima, Drept penal. Partea generala, Editia a 3-a, ed Hamangiu, Bucuresti 2014, pag 1

2
lângă pedeapsa cu moartea, erau prevăzute pedepse corporale precum tăierea mâinilor, a
limbii, turnarea de plumb topit pe gâtul condamnatului etc.
Sancționare infracțiuni de tâlhărie în contextul istoric în care aceste coduri erau in
vigoare nu este exagerată, societatea civilă fiind mult mai vulnerabilă iar valoarea ocrotită
avea o nevoie mai ridicată de ocrotire.
În anul 1826 în Moldova a apărut „Legiuirea lui Sturza”, iar la 1 ianuarie 1852 a intrat
în vigoare în Muntenia „Legiuirea lui Barbu Ştirbei”. Şi în aceste legiuiri, pentru sancţionarea
infracţiunilor, erau prevăzute pedepse corporale şi pedeapsa cu moartea.
Primul Cod penal adevărat a fost promulgat în ţara noastră la 30 octombrie 1864.
Acest Cod, la vremea aceea, a avut ca model Codul penal francez de la 1810 şi Codul prusian
de la 1851.
A rămas consemnat în istorie că acest Cod penal din 1864 şi cel de procedură penală
au fost elaborate într-un termen foarte scurt şi au fost aprobate de Adunarea Deputaţilor într-o
singură şedinţă5.
Urmare a grabei cu care a fost elaborat Codul penal de la 1864, acesta a suferit
ulterior numeroase modificări în anii 1874, 1882, 1893, 1894, 1895, 1900, 1910, 1912 şi
1921.
Codul penal de la 1864, cu modificările ulterioare, a fost aplicat începând cu 1 iulie
1919 şi în Basarabia. În acea perioadă în Bucovina continuă să se aplice Codul penal austriac,
iar în Transilvania, Codul penal ungar.6
În anul 1936 a fost adoptat un nou Cod penal care, la rândul său, până la ieşirea din
vigoare a suferit multiple modificări în funcţie de perioada istorică parcursă de ţara noastră.
Considerăm că Codul penal de la 1864 este începutul dreptului penal modern în România.
Adoptarea acestui cod, la scurt timp după formarea statului unitar român, în urma
unirii Munteniei cu Moldova la 1859, a realizat nu numai unificarea legislaţiei penale a ţării,
dar a marcat totodată un progres evident în evoluţia dreptului penal român.

5
Comisia însărcinată cu elaborarea Codului penal şi de procedură penală a lucrat la ele aproxi- mativ 3 luni de
zile, timp insuficient pentru a ieşi o operă bună. În Camera Deputaţilor nu au mai avut loc dezbateri pe
articole, ci, pur şi simplu, Codurile au fost votate aşa cum au fost propuse. După 10 ani de aplicare,
datorită multiplelor imperfecţiuni, Codul penal a suferit numeroase modificări înce- pând cu anul 1874.
Principalele modificări au constat în trecerea unor crime în rândul delictelor şi îndulcirea pedepselor.
6
c. Bulai, Manual de Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007 (în continuare, Bulai) p.
44

3
 Copiat în mare parte după codul penal francez de la 1810, cu unele împrumuturi şi din
codul penal prusian de la 1851, primul cod penal al României moderne dădea expresie
principiilor şcolii clasice a dreptului penal.
El consacra principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, responsabilitatea morală a
infractorului înzestrat cu liber arbitru, vinovăţia acestuia servind ca temei al pedepsei,
egalitatea în faţa legii penale, pedepse umanizate etc.
Deşi prevedea pedeapsa muncii silnice pe viaţă, pentru cele mai grave crime, codul de
la 1864, spre deosebire de modelul său francez, nu prevedea pedeapsa cu moartea.
De asemenea, nu prevedea pedeapsa confiscării averii, nici pedepse corporale.
Toate acestea au determinat pe unii autori să afirme că era cea mai blândă lege penală
din Europa la acea epocă.7

7
I.Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală, vol.I, p. 183.
4
 2.2Tâlhăria în reglemerntarea: Cod Penal 1936,
Cod Penal 1936, denumit "Carol al II-lea" potrivit legii intitulată: "Denumirea
Codurilor de unificare a legislației", decretată sub Nr. 577/1936 și publicată în Monitorul
Oficial, partea I, Nr. 73 din 27 Martie 1936.
În Codul Penal de la 1936, cadrul infracţiunilor contra patrimoniului a fost restrâns la
limitele sale fireşti, iar toate infracţiunile care fuseseră în mod nepotrivit încadrate în Codul
Penal de la 1864 au fost aşezate în despărţăminte corespunzătoare obiectului lor juridic.
Tâlhăria este reglementată în Titlul XIV - Crime şi delicte contra patrimoniului, Capitolul II,
Secţiunea 1, art. 529 - 534, într-o variantă tip şi în altă formă - asimilată în 3 variante
agravate, fără a se face distincţie dacă bunul ce formează obiectul material al infracţiunii
aparţine patrimoniului privat sau public, astfel:
*** art.529 - varianta tip - avea următorul cuprins:
Acela care ia prin violentă sau amenințare un lucru mobil, ce nu-i aparţine, din posesiunea
sau detenţia altuia, în scopul de a şi-l însuși, pe nedrept, comite delictul de tâlhărie şi se
pedepseşte cu închisoare corecţională de la 3 la 8 ani, amendă de la 5.000 la 10.000 lei şi
interdicţie corecţională de la 2 la 5 ani8;
Forma tip a tâlhăriei după cum observam din textul putea fi săvârșită numai de
persoana fizica, deci daca o analizam sub exigentele actuale penale, observam ca nu exista
persoană juridică, iar valoarea ocrotita este proprietatea. Subiectul pasiv al infracțiuni este
posesorul sau detentorul bunului mobil.
*** art.530 - varianta asimilată - avea următorul cuprins:
Se socotește, de asemenea, că a săvârșit delictul de tâlhărie şi se pedepseşte potrivit articolului
precedent:
1. Acela care, surprins în flagrant delict de furt, întrebuinţează violenţa sau
ameninţarea în scopul de a păstra lucrul furat sau de a distruge urmele delictului, ori de a
asigura scăparea sa sau a coparticipanţilor săi;
2. Acela care ia un lucru de la o persoană, pe care a pus-o în acest scop în stare
de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, prin narcotice sau alte mijloace;
3. Acela care obţine prin violenţă sau ameninţare semnătura sau remiterea
unui act, unui titlu sau a oricărui alt înscris care poate avea efecte juridice;9

8
https://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936/21
9
https://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936/21
5
 Varianta asimilata enumera trei ipoteze, infractiunea prin violenta si amenitare în
socpul de a pastra bunul furat sua de a distruge dovezile infractiunii ori pentru a asigura
scaparea coparticipantilor. Aceasta ipoteza reprezinta mai degraba o infractiune complexa sau
un concurs de infractiuni.
A doua ipoteza este o talharia savsrita in forma agravanta deoarece se folosesc
narcotice sau alte mijloace care au menirea de pune in perciol viata subiectului pasiv.
*** art.531- varianta agravată - avea următorul conţinut:
Tâlhăria se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 5 la 12 ani, amendă de la
10.000 la 20.000 lei şi interdicţie de la 3 la 15 ani, când este săvârşită :
1. în timpul nopţii;
2. pe drumuri sau în pieţe publice;
3. de două sau mai multe persoane;
4. de către una sau mai multe persoane mascate, deghizate sau travestite;
5. de către una sau mai multe persoane care aveau asupra lor, toate sau o parte
din ele, arme sau narcotice;
6. prin bătăi sau rele tratamente care au cauzat victimei vreo vătămare gravă a
sănătăţii sau integrităţii corporale;10
La variantă agravanta vedem unele asemnari cu prevederile din zilele noastre,
savarsirea infractiunii de tâlhărie pe timpul noptii, este circustanta agravanta si in zilele
noastre.
Pe drumuri publice sau de doua sau mai multe persoane de asemnea rperezinta
circumstante agravante.
*** art.532- tâlhăria este comisă şi se pedepseşte cu muncă silnică de la 10 la 15 ani şi
degradarea civică de la 5 la 8 ani, în următoarele cazuri:
1. când s-a întrebuinţat forţa;
2. când s-a cauzat vreo vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii din cele
prevăzute la art. 473 ori s-au săvârşit şi tentative de omor.11
*** art.533- crima de tâlhărie se pedepseşte cu muncă silnică pe viaţă când s-a cauzat
moartea victimei.12
Prin Decretul nr. 192, publicat în Buletinul Oficial nr. 67 din 5 august 1950, în Codul
Penal din 1936 s-au introdus în cadrul Titlului XIV, Capitolul II, "unele infracţiuni contra
avutului obştesc" cu un regim de sancţionare mai sever în cadrul acestuia din urmă.
10
https://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936/21
11
https://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936/21
12
https://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936/21
6
 2.2 Tâlhăria în reglemerntarea: Cod Penal 1969.

1 ianuarie 1969 a intrat în vigoare un nou Cod penal care l-a scos din vigoare pe cel
din anul 1936. La rândul său, şi Codul penal din anul 1969 a cunoscut o serie de modificări,
cele mai semnificative fiind după evenimentele din decembrie 1989, petrecute în ţara noastră.
Deoarece, pe de o parte, prevederile Codului penal de la 1969 nu mai erau în
concordanţă cu schimbările petrecute în structura societăţii româneşti după anul 1990, iar, pe
de altă parte, a apărut necesitatea alinierii legislaţiei româneşti la legislaţia Uniunii Europene,
structură în care ţara noastră a intrat începând cu 1 ianuarie 2007, s-a simţit nevoia elaborării
unui nou Cod penal, mai modern şi în consonanţă cu principiile democratice ale Uniunii
Europene. Astfel, prin Legea nr. 187/2012 a fost pus în aplicare un nou Cod penal
Fată de precedentele acte legislative, cadrul infracţiunilor contra avutului personal sau
particular a primit în Codul Penal de la 1968 o reglementare diferită. Infracţiunile contra
avutului personal sau particular au fost concentrate în texte incriminatoare mai cuprinzătoare,
aşa încât faptele care în codul anterior se încadrau în texte diferite, în Codul Penal de la 1968
sunt cuprinse în acelasi text, cu o corectă încadrare juridică (exemplu: furt, tâlhărie, gestiune
frauduloasă, etc.).
În Codul Penal de la 1968, tâlhăria a fost incriminată în Titlul III, când este comisă
contra avutului personal sau particular, într-o variantă simplă şi două agravate, iar când este
comisă contra avutului public - în Titlul IV, de asemenea într-o variantă tip şi două agravate,
deosebirea fiind marcată prin prisma secţiunii (pedeapsa este mai severă când tâlhăria este
comisă contra avutului public), astfel:

* * * art. 211 :
- varianta tip - avea următorul cuprins:
Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe ori prin punerea victimei în stare de
inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel
de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori
pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.13
- variantele agravate - aveau următorul conţinut:14

13
https://lege5.ro/Gratuit/he2demzw/codul-penal-din-1968/12
14
https://lege5.ro/Gratuit/he2demzw/codul-penal-din-1968/12
7
 Dacă tâlhăria a avut urmarea arătată de art.180, alin.2, iar vătămarea a necesitat pentru
vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile sau vreuna din urmările arătate în art.181,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani, iar dacă a avut vreuna din urmările arătate la
art.182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 7 la
20 ani şi interzicerea unor drepturi.15

*** art.225 .. Incriminează tâlhăria produsă în dauna avutului public:

- variantele agravate - aveau următorul conţinut:
Când tâlhăria a avut consecinţe grave sau vreuna din urmările prevăzute în art.181 sau în
art.182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea
parţială a averii.
Comparând textul ce incriminează tâlhăria în Codul Penal din 1936 cu cel cuprins în
Codul Penal din 1968, pe lângă elementele relevate mai sus ce diferenţiază cele două legi mai
există o substanţială deosebire, în sensul că în Codul Penal din 1968 nu sunt prevăzute alte
circumstanţe agravante speciale ca acelea din Codul Penal din 1936 - de pilda tâlhăria comisă
prin întrebuinţarea de narcotice, de cruzimi, prin efracţie, escaladare - ele putând fi reţinute ca
circumstanţe agravante în baza art.75 din Codul Penal ce duc la aplicarea unor pedepse mai
severe.
Dupa cum am vazut toate infracţiunile contra patrimoniului cuprind în structura lor o
situaţie preexistentă pe care se grefează comiterea faptei.
Aceasta constă într-o anumită situaţie de fapt în care se gaseşte bunul, situaţie care
este modificată prin comiterea infracţiunii.
Infracţiunile contra patrimoniului sunt prevăzute în Codul Pena din 1968, în Titlul al
III-lea, denumit" Infracţiuni contra patrimoniului" art. 208-222.
Infracţiunile contra patrimoniului, cu toate că au fost tratate în mod separat în funcţie
de calitatea persoanei vătămate în Titlul III şi IV al Codului Penal (Titlul IV fiind abrogat prin
Legea 14011 996), termenul de "obştesc" a fost înlocuit cu cel "public" prin modificarea art.
145 din Codul Penal, dându-se şi o nouă titulatură.16
În acest context, infracţiunea de tâlhărie, ca infracţiune patrimonială, este prevăzută
la art. 211 Cod Penal.17

15
https://lege5.ro/Gratuit/he2demzw/codul-penal-din-1968/12
16
Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan - Drept penal. Partea generala. Conform Noului Cod penal. Editia
a 2-a, Editura CH BECK, Bucuresti, 2013, pagina 71-73
8
 Tâlhăria varianta tip, prevăzută în art. 211 din Codul penal, constă în furtul săvârşit
prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă
sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace
pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlaturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca
făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Prima variantă agravantă a tâlhăriei există când aceasta a fost săvârşită în
urmatoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopţii;
e) într-un loc public sau într-un mijloc de transport;
f) într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia;
g) în timpul unei calamnităţi;
h) a avut vreuna din urmările arătate la art. 182.18
Spre deosebire de alte infracţiuni care aduc atingere avutului, existenţa infracţiunii de
tâlhărie presupune şi întrebuinţarea de violenţe, ameninţări sau alte forme de constrângere
care pot leza şi integritatea fizică sau psihică a persoanei prejudiciate material.19
Obiectul material al infracţiunii de tâlhărie în raport cu acţiunea principală este bunul
mobil asupra căruia s-a executat acţiunea de sustragere, de luare fără drept.20
Pentru ca un bun mobil să poată forma obiectul material al infracţiunii de tâlhărie
trebuie să se afle în posesia sau detenţia unei persoane "să fie situat de fapt în sfera
patrimonială a unei persoane". Nu pot forma obiect material al tâlhăriei lucrurile care nu se
află în stăpânirea efectivă a unei persoane (res nulius – lucrurile sau bunurile abandonate).21
Între obiectul material al infracţiunii de tâlhărie şi cel al infracţiunii de furt nu există
vreo deosebire cantitativă sau calitativă.

Udroiu Mihail - Drept penal. Partea generală. Partea specială. Ediția 4, Editura CH BECK,
17

București, 2013, pagina 99-100

18
Udroiu Mihail - Drept penal. Partea generală. Partea specială. Ediția 4, Editura CH BECK, București, 2013,
pagina 111-113
19
Ilie Pascu, Andreea Simona Uzlau - Drept penal. Partea generala - editia a 3-a, Editura Hamangiu, Bucuresti,
2013, pagina 89-90
20
Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan - Drept penal. Partea generala. Conform Noului Cod penal. Editia a 2-a,
Editura CH BECK, Bucuresti, 2013, pagina 79-80
21
Udroiu Mihail - Drept penal. Partea generală. Partea specială. Ediția 4, Editura CH BECK, București, 2013,
pagina 123-125
9
 Poate exista tâlhărie când fapta priveşte chiar un singur bun de mică valoare: fapta
inculpatului de a urmări victima la plecarea din restaurant şi ajungând-o din urmă, lovind-o cu
un briceag şi luându-i suma de 9.000 lei, constituie infracţiunea unică de tâlhărie.22
În literatura juridică s-a arată că săvârşirea tâlhăriei de două sau mai multe persoane
împreună constituie un element circumstanţial al primei variante agravante a tâlhăriei
participaţie la varianta tip este posibilă în alte forme decât cea concomitentă cu a autorului la
locul săvârşirii faptei.23
În cazul în care bunurile care formează bunul material al infracţiunii de tâlhărie
aparţin unor persoane diferite sau când asupra bunului sustras concură drepturile patrimoniale
ale mai multor persoane există pluritate de subiecti pasivi.24

2.4 Tâlhăria modificată prin Legea 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului
Penal.

Având în vedere necesitatea punerii de acord a legii penale cu prevederile

constituţionale şi realităţile prezente ale societăţii actuale, a fost adoptată Legea 140/ 1996
pentru modificarea şi completarea Codului Penal, publicată în Monitorul Oficial nr.289 din 14
noiembrie 199625.
Astfel tâlhăria este reglementată în Titlul III al Codului Penal, indiferent dacă
este comisă contra patrimoniului privat sau public. Denumirea Titlului III din actualul Cod
Penal "Infracţiuni contra avutului personal sau particular" a primit denumirea de
"infracţiuni contra patrimoniului ", iar Titlul IV denumit "Infracţiuni contra avutului
public" a fost abrogat.
În Codul Penal modificat a rămas infracţiunea de tâlhărie prevăzută de:
*** art.211 - cu următorul cuprins:
Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei
în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea
unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor

22
Ilie Pascu, Andreea Simona Uzlau - Drept penal. Partea generala - editia a 3-a, Editura Hamangiu, Bucuresti,
2013, pagina 97-98
23
Udroiu Mihail - Drept penal. Partea generală. Partea specială. Ediția 4, Editura CH BECK, București, 2013,
pagina 129-130
24
Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan - Drept penal. Partea generala. Conform Noului Cod penal. Editia a 2-a,
Editura CH BECK, Bucuresti, 2013, pagina 85-86
25
Vintilă Dongoroz şi colectivul- Noul Cod Penal şi Codul anterior, Prezentare comparativă, Editura Politică,
Bucureşti, 1968, pag. 138 - 139
10
infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 3
la 18 ani.26
Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
b) în timpul nopţii;
c) într-un loc public sau într-un mijloc de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20
de ani.
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 ani, dacă tâlhăria a fost săvârşită:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană avînd asupra sa o armă, o substanţă narcotică ori paralizantă;
c) într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia;
d) în timpul unei calamităţi;
e) a avut una din urmările arătate în art. 182.27
Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea
victimei se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Faţă de vechea reglementare, primul aliniat a rămas neschimbat, cu excepţia
cuantumului pedepsei care s-a mărit de la minimul general de 2 ani la minimul general de 3
ani, iar maximul general de 7 ani s-a mărit maximul general de 18 ani.
Aliniatul 2 a fost modificat, fiind introduse trei circumstanţe agravante care ridică
cuantumul pedepsei cu 2 ani, atât la minimul, cât şi la maximul general, în cazul în care
infracţiunea se comite în vreuna din aceste circumstanţe (de la 5 la 20 ani).
A fost introdus alinatul 2^1 având 5 circumstanţe agravante în care se ridică
cuantumul pedepsei minime cu 2 ani, în cazul în care infracţiunea se comite în vreuna din
aceste circumstanţe pedeapsa este de la 7 la 20 ani.
Litera e) de la aliniatul 2^1 face referire la art.182, care precizează urmările ce dau
infracţiunii caracter de mai mare periculozitate.
Urmările infracţiunii prevăzute la art.182 se referă la numărul zilelor de îngrijiri
medicale necesare victimei pentru vindecare - respectiv să fie mai mult de 60 de zile sau dacă
victima a suferit una din următoarele consecinţe: pierderea unui organ, încetarea funcţionării
acestuia, o infirmitate fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii
persoanei.
Aliniatul 3 a fost de asemenea modificat, atât în ceea ce priveşte conţinutul -

26
https://lege5.ro/Gratuit/he2demzw/codul-penal-din-1968/12
27
https://lege5.ro/Gratuit/ge3denrs/legea-nr-140-1996-pentru-modificarea-si-completarea-codului-penal/5
11
fiind introdusă precizarea consecinţei deosebit de grave pe lângă cea existentă, care a avut ca
urmare moartea victimei, cât şi în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei - minimul general fiind
mărit de la 7 ani la 15 ani şi maximul general de la 20 la 25 de ani.
Mărirea cuantumului pedepsei la infracţiunea de tâlhărie apare ca o necesitate
obiectivă a stopării fenomenului infracţional, faţă de creşterea acestuia într-un ritm accelerat,
în ultima perioadă.
Împrejurarea de agravare este prevăzută de litera c) alin. 2 - tâlhăria săvărşită într-un
loc public sau într-un mijloc de transport.
Cu privire la cea de a doua teză: tâlhăria săvârşită într-un mijloc de transport, în
literatura juridică s-a exprimat opinia că această agravantă există atunci când fapta se
săvârşeşte într-un mijloc de transport în comun28, precum şi opinia că va exista această
agravantă şi când fapta se săvârşeşte în orice mijloc de transport29.
Consideram corectă cea de-a doua opinie, pentru că legiuitorul a folosit sintagma
"mijloc de transport" şi nu "mijloc de transport în comun" (cum se prevede la furtul calificat),
sfera celei de-a doua noţiuni fiind evident mai largă, cuprinzând şi sfera mijloacelor de
transport în comun.
Trebuie reţinut, aşadar, că protecţia instituită prin această împrejurare calificată a
infracţiunii de tâlhărie se extinde la totalitatea mijloacelor de transport, atât cele care
transportă prin natura lor persoane în comun sau individual, cât şi cele care transportă
ocazional persoane indiferent care este mijlocul de transport în care se comite fapta.
Este suficient ca tâlhăria să se fi comis într-un mijloc de transport în care să existe atât
făptuitorul, cât şi victima.
Împrejurarea de agravare de la litera c) alin.2^1 - tâlhăria săvârşită într-o locuinţă sau
în dependinţe ale acesteia.
Această împrejurare de calificantă este specifică tâlhăriei, pentru că nu se întâlneşte
între elementele circumstanţiale ale infracţiunii de furt calificat, iar prin instituirea ei se
realizează protejarea sporită a dreptului persoanei la folosirea în deplină siguranţă a locului în
care îşi trăieşte viaţa intimă şi în care îşi păstrează bunurile care-i aparţin.
În literatura juridică, "locuinţa" a fost definită ca fiind un loc destinat efectiv şi actual

28
Revista de Drept penal, anul /V, nr. 1/1997, pag. 37, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale

29
Vintilă Dongoroz şi colectivul- Noul Cod Penal şi Codul anterior. Prezentare comparativă, Editura Politică, Bucureşti, anul

1968, pag. 138 - 139

12
uzului domestic al uneia sau mai multor persone indiferent dacă este închis sau parţial
deschis, stabil sau mobil, dacă este destinat special acestui scop ori nu este destinat (cort,
coliba, garaj, etc.), dacă reprezintă o locuinţă permanentă sau trecătoare (camera de hotel,
cabina unui vapor, etc.); esenţial este să fie folosită, în fapt, efectiv pentru nevoi legate de
viaţa domestică a persoanei (repaus, alimentare, etc)30.
Prin "dependinţe" se înteleg locurile accesorii ale locuinţei, cum ar fi: bucătăria,
camera, pivniţa, magazia, terasa, etc., deci locurile care, direct sau indirect, sunt în relaţie de
dependenţă faţă de locuinţă31.
Tâlhăria, fiind o infracţiune contra patrimonial, prin incriminarea ei în forma simplă
sau agravată s-a urmărit, în primul rând, apărarea patrimoniului persoanei, a bunurilor
acesteia, pentru sustragerea cărora făptuitorul ar putea intra în locurile în care sunt ţinute
astfel de bunuri, respectiv în locuinţa sau dependinţele locuinţei subiectului pasiv, fapta fiind
mai gravă când se comite în acest loc.
Prin această împrejurare de agravare s-a urmărit, deci, în primul rând protecţia
bunurilor şi, în al doilea rând, protejarea persoanei la folosirea liniştită a locului în care îşi
trăieşte viaţa intimă. ***art.222- prevede că tentativa la infracţiunea de tâlhărie se pedepseşte.
În opinia altor autori tâlhăria în vechiul cod penal este ” Potrivit alin. 1, tâlhăria constă
în furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în
stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum si furtul urmat de întrebuințarea
unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor
infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-si asigure scăparea.
Obiectul juridic. Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale referitoare la
posesia si detenția asupra bunurilor mobile.
Obiectul juridic secundar constă în relațiile sociale referitoare la atributele
fundamentale ale persoanei, viața, integritatea corporală sau libertatea acesteia.
Obiectul material constă, în primul rând, într-un bun mobil care se caracterizează
prin aceleasi trăsături ca si la infracțiunea de furt. tâlhăria poate avea ca obiect material, în al
doilea rând, corpul persoanei în situația în care activitatea secundară se realizează printr-o
acțiune exercitată direct asupra acestuia.”32

30
Vintilă Dongoroz şi colectivul- Noul Cod Penal şi Codul anterior. Prezentare comparativă, Editura Politică,
Bucureşti, anul 1968, pag. 140
31
Vintilă Dongoroz şi colectivul- Noul Cod Penal şi Codul anterior. Prezentare comparativă, Editura Politică,
Bucureşti, anul 1968, pag. 140
32
Prof.univ.dr. Tudorel Toader, D R E P T P E N A L Partea Specială, Suport Curs - Anul III Semestrul I,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi Facultatea De Drept, Iasi,2008, pag 54
13
 În opinia aceluiași autor reoferindu-se la” Obiectul material constă, în primul rând,
într-un bun mobil care se caracterizează prin aceleași trăsături ca si la infracțiunea de furt.
Tâlhăria poate avea ca obiect material, în al doilea rând, corpul persoanei în situația în
care activitatea secundară se realizează printr-o acțiune exercitată direct asupra acestuia.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participația penală este posibilă, în modalitatea alin. 1, numai sub forma instigării si a
complicității anterioare.
Aceasta deoarece, infracțiunea este mai gravă, potrivit alin. 21 lit. a), când se
săvârșește de două sau mai multe persoane împreună.
Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se realizează prin două
activități, dintre care o activitate principală, corespunzătoare furtului, si alta secundară,
constând în folosirea violenței.
Activitatea principală, corespunzătoare furtului, se realizează printr-un act de
deposedare si un act de imposedare.
Furtul realizează activitatea principală în cadrul laturii obiective a tâlhăriei indiferent
dacă este simplu sau calificat, iar atunci când
Privește un vehicul, nu interesează dacă este săvârșita în scopul însușirii pe nedrept
sau în scopul folosirii pe nedrept.
Activitatea secundară se poate realiza prin una dintre următoarele patru modalități
pe care legea le prevede alternativ:
- întrebuințarea de violențe;
- întrebuințarea de amenințări;
- punerea victimei în stare de inconștiența;
- punerea victimei în neputință de a se apăra.”33
Vechea reglementare in ceea ce privește formele agravante sunt identificate ca fiind”
Prima formă agravată există potrivit alin. 2, atunci când tâlhăria este săvârșită în
următoarele împrejurări:
a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
b) în timpul nopții;
c) într-un loc public sau într-un mijloc de transport.
Circumstanțele prevăzute la lit. a), b) si c) au un conținut identic celui analizat la furtul
calificat, art. 209 alin. 1 lit. c), e), f) si g) la care facem trimitere.

33
Prof.univ.dr. Tudorel Toader, D R E P T P E N A L Partea Specială, Suport Curs - Anul III Semestrul I,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi Facultatea De Drept, Iasi,2008, pag 54
14
 În condițiile lit. c) tâlhăria se săvârseste într-un loc public în accepȚiunea prevăzută
de art. 152 C.p., sau într-un mijloc de transport, indiferent de natura acestuia, spre deosebire
de furtul calificat de la art. 209 alin. 1 lit. f), care se să săvârseste într-un mijloc de transport în
comun.
Sancțiunea constă în închisoare de la 5 la 20 de ani. II – A doua formă agravată există,
potrivit alin. 21, dacă tâlhăria a fost săvârșită:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană având asupra sa o armă, o substanță narcotică ori paralizantă;
c) într-o locuință sau în dependințe ale acesteia;
d) în timpul unei calamități;
e) a avut vreuna din urmările arătate în art. 182”34

34
Prof.univ.dr. Tudorel Toader, D R E P T P E N A L Partea Specială, Suport Curs - Anul III Semestrul I,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi Facultatea De Drept, Iasi,2008, pag 54

15