UNIVERSITATEA SPIRU-HARET BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

Tratatul internațional: concept, clasificare, denumiri specifice. Încheierea, aplicarea,

suspendarea și încetarea tratatelor.

MATERIA: DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC

PROFESOR: Conferenţiar universitar dr. Marian ILIE

STUDENT: MIHAI DRAGUŢ

DREPT, ANUL 2, IF
CUPRINS

TRATATUL INTERNAŢIONAL : NOŢIUNE, TERMINOLOGIE ŞI CLASIFICARE

INTRODUCERE………………………………………………………………………...2
1. Tratat internaţional………………………………………………………………….3
1.1. Noţiuni internaţionale………………………………………………...…4
1.2. Noțiune și percepte………………………………………………………5
1.3. Tratate încheiate de Romînia …………………………………………..7
2. Terminologie…………………………………………………………………………8
3. Clasificarea tratalelor ………………...…………………………………………...11
4. Concluzii.……………………………………………………………………………16
5. Bibliografie..………………………………………………………………………...17

INTRODUCERE

1
 Tratatul internațional, cel mai important izvor al dreptului internațional a creat o serie de
controverse cu privire la definirea terminologie și clasificare acestuia. În lucrarea de față vom
încerca să explicăm și detalia aceste controverse.

În primul capitolul al lucrării intitulat „Tratatul internațional” am încercat să încadrez

tratatul în cadrul de reglementare a dreptului internaținal și să refiefez obiectivul tratatului
internațional. Primul capitol are subordonate trei subcapitole: „Noțiuni internaționale”, „Noțiune
și percepte” și „Tratate încheiate de România”.

În cadrul subcapitolului „Noțiuni internaționale” am prezentat diferite definiți ale unor

autori străini, iar în subcapitolul „ Noțiune și percepte” am prezentat definiți ale unor autori
români asupra tratatului, precum și forma pe care trebuie să o îmbrace acesta. În subcapitolul
„Tratate încheiate de România” a precizat prevederile Legii nr. 590 / 2003 privind tratatele.

Cel de-al doilea capitol al lucrării intitulat „Terminologie” cuprinde cele 18 forme pe care
le poate îmbrăca denumirea de tratat internațional, enunțate de E. Satow: tratatul, convenție,
acord, pact, schimb de note, concordat, protocol, modus vivendi, declarația, cartă, constituție,
statut, act, act general, act final, compromis, regulamente, articole adiționale. Cea mai nouă
formă pe care o îmbracă tratatul este Gentlemen’s agreement.

Ultimul capitol al lucrării intitulat „Clasificarea tratatelor” am prezentat împărțirea

tratatelor după nouă criteri: numărul participanților la tratat, statutul juridic al părților, termenul
de validitate a tratatelor, câmp spațial de aplicabilitate, posibilitatea de aderare, conținut, modul
în care își produc efectele, forma în care sunt încheiate, funcția normativă a tratatelor.

2
 1. TRATATUL INTERNAŢIONAL

Instituţie a dreptului internaţional, tratatul comportă un ansamblu de principii şi norme

juridice care formează dreptul tratatelor; acesta reglementează procesul de încheiere a tratatului,
intrarea în vigoare, efectele sale juridice şi încetarea acestora.1

Cel mai important capitol al dreptului internaţional îl reprezintă dreptul tratatelor

deoarece principiile şi regulile acestuia din urmă guvernează tratatul internaţional care este
mijlocul principal al exprimării voinţei statelor de a crea raporturi juridice.

Tratatul internaţional asigură cadrul juridic general al relaţiilor interstatale, prevederile sale
indicând drepturile şi obligaţiile părţilor din cadrul raporturilor lor reciproce. Raporturile
reglementate în cuprinsul tratatelor sunt raporturi din toate domeniile vieţii internaţionale, cum
ar fi raporturi comerciale, raporturi economice.

Tratatul, ca şi cutuma, este izvor principal şi tradiţional al dreptului internaţional public,

sub aspectul frecvenţei şi funcţiei sale normative, funcţia sa ce conduce la crearea dreptului cu
mijloace auxiliare de determinare.

Spre deosebire de cutumă, tratatul internațional are o serie de avantaje:

- tratatul are o exprimare direct, explicit, rapidă, eficientăș

- tratatul se consemnează în scris;

- tratatul prin forma lui scrisă îi confer posibilități mai ușoare de probă;

- tratatul înlătură echivocul;

- tratatul asigură stabilitatea relațiilor în sistemul internațional.

Tratatele internaţionale îndeplinesc un rol fundamental, deoarece entităţile societăţii

internaţionale sunt ţinute să respecte dispoziţiile actelor juridice la care sunt părţi, în raporturile
dintre ele.

Obiectul tratatului îl reprezintă raporturile juridice ce se stabilesc între state care se

crează prin normele stabilite de tratat. Din obiectul tratatului rezultă faptul că acestea sunt
1
S. Dreyfus, Droit des relations internationales, Paris, 1987, pag. 105
3
documente create pentru confirmarea sau consolidarea unei situații juridice ori în atribuirea unui
statut juridic.

Datorită precizărilor formulate mai sus definirea acestei măsuri a dreptului internaţional
de-a lungul timpului a reprezentat o problemă de interes pentru specialişti domeniului.

1.1. Noţiuni internaţionale

Conform Convenţiei de la Viena din 1969 asupra dreptului tratatelor, prin tratat „se
înţelege orice acord internaţional încheiat în scris între state şi reglementat de dreptul
internaţional, consemnat în unul sau mai multe instrumente conexe şi indiferent de denumirea sa
particulară”. Această definiţie se regăseşte şi în contextual Convenţiei din 1986 privind tratatele
încheiate de statele cu organizaţiile internaţionale sau între acestea din urmă.

În conformitate cu articolul 2 al Convenţiei de la Viena din 1969 şi articolul cu acelaşi

număr al Convenţiei din 1986, articole ce cuprind definiţia mai sus amintită, mulţi scriitori au
formulat propriile lor definiţi, percepte cu privire la tratat.

În continuare lucrării de faţă precizăm câteva astfel de definiţii :

McNair în cartea sa „Law of Treaties” afirmă că „tratatul desemnează un acord scri prin
care două sau mai multe state sau organizaţii internaţionale crează sau au în vedere crearea unor
relaţii între acestea în sfera dreptului internaţional”.

P. Reuter defineşte în lucrarea sa „Introduction au droit des traités” tratatul ca „o

manifestare a voinţelor concordante, aparţinând la două sau mai multe subiecte de drept
internaţional, cu scopul de a produce efecte juridice în conformitate cu regulile dreptului
internaţional”.

În lucrarea „Sur la notion d’accord ” M. Virally afirmă : „ Tratatul este actul

internaţional încheiat între state şi alte entităţi care acţionează ca persoane juridice
internaţionale.”

4
 1.2. Noţiune şi percepte

Ion Diaconu defineşte tratatul ca fiind „un act juridic încheiat de state sau alte subiecte
de drept internaţional, prin care se crează, se modifică sau se sting raporturile juridice
internaţionale”.2

În cuprinsul lucrării sale acesta susţine că tratatul este inerent relaţiilor ce se crează în
societatea internaţională, exemplificând astfel de relaţii reglementate de tratat :

- Înfiinţarea organizaţiile internaţionale

- Drepturile şi obligaţiile statelor în societatea internaţională

- Drepturile omului

- Negocieri asupra problemelor sociale, economice, de mediu, de securitate

Tratatul este instrumentul juridic de deosebită însemnătate şi eficienţă al promovării

relaţiilor de cooperare internaţională, constituind, după cum se subliniază în doctrină, „cadrul
normativ al societăţii internaţionale contemporane”.3

Tratatul international reprezinta – în sens larg – un acord sau o întelegere – care se

încheie între membrii comunitatii internationale si care este destinata sa produca efecte de drept
international.4

Deşi tratatul este cel mai important izvor de drept internaţional, acesta trebuie să
îndeplinească trei condiţi pentru a fi considerat izvor de drept :

 să fi intrat în vigoare;

 să îndeplinească cerinţele de validitate stabilite de normele dreptului internaţional;

2
Ion Diaconu, Manual de drept internaţional public, Editura Lumina Lex, ediţia a 2-a revizuită, Bucureşti, 2007 ,
pag. 30

3
Gheorghe Moca, Mircea Duţu, Drept internaţional public, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008,
pag.383

4
 Rad, Marcela, DREPT INTERNATIONAL PUBLIC, curs 2011-2012

5
  să nu-şi fi încetat existenţa.

Prima condiţie, cea să fi intrat în vigoare se îndeplineşte prin procesul de încheiere a

tratatelor şi procedura de ratificare a tratatelor. Procesul de încheiere a tratatelor este o
operaţiune complexă ce cuprinde desfăşurarea şi finalizarea negocierilor, redactarea unui text
convenit între statele participante, adoptare textului şi, în ultimă fază, semnarea actului de către
un reprezentant al statului participant.

Cea de-a doua condiţie este validată prin libertatea consimţământului statelor şi prin
licitatea obiectului tratatului. Prin libertatea consimţământului se înţelege posibilitatea
subiectelor dreptului internaţional de a încheia sau nu acte juridice de drept internaţional, iar prin
licitatea obiectului tratatelor se înţelege că obiectul tratatelor trebuie să aibă valoare de jus
cogens adică, norme ale dreptului internaţional privind: menţinerea păcii şi securitatea
internaţională, drepturile popoarelor, egalitatea în drepturi, etc.

Ultima condiţie, cea de a „să nu-şi fi încetat existenţa” se referă la condiţia ca raporturile
de drept internaţional reglementate de tratat să nu se fi stins, adică aceste raporturi să mai
producă efecte juridice.

Cu privire la cerinţele pe care trebuie să le îndeplinescă un tratat amintim şi forma pe

care acesta o îmbracă. Tratatul este format din mai multe părţi:

- denumirea tratatelor

- invocaţia liminară ce invocă divinitatea ca garant al bunei credinţea statelor

participante la tratat, care era specifică tratatelor încheiate în antichității;

- preambulul ce cuprinde enumerarea părţilor şi expunerea motivelor care au stat la

baza încheieri tratatelor;

- dispozitivul, ansamblul de articole şi materia ce formează obiectul reglementării;

- clauzele finale cuprinde data semnării, locul semnării, limba sau limbile în care a fost
redactat textul, modalităţile de intrare în vigoare a tratatului, durata rămâneri în
vigoare;

- anexele formează o unitate cu textul tratatului.

6
 1.3. Tratatele încheiate de România

Conform dispozițiilor constituîionale (art.91, al.1) și ale Legii nr.590 din 2003,
încheierea tratatelor internaționale în numele României este de competența Președintelui statului.
Președintele poate să împuternicească în acest scop pe Primul ministru, pe ministrul afacerilor
externe, pe alți membri ai guvernului sau reprezentanți diplomatici ai României. Pe baza acestei
împuterniciri guvernul poate să ia măsuri în vederea inițierii și negocierii tratatelor internaționale
în numele statului.

Tratatele negociate și semnate în numele României se supun, fie ratificării prin lege, de
către Parlament, fie aprobării prin hotarâre guvernamentală, în funcție de domeniul în care
intervin. Astfel, potrivit art.19 din Legii nr.590 din 2003 sunt supuse ratificării prin lege de către
Parlament, tratatele care se referă la : colaborarea politică și militară; cele care fac necesară
adoptarea unor legi noi sau revizuirea legilor în vigoare; cele care implică un angajament politic
sau financiar; cele care se referă la probleme privind regimul politic și teritorial al statului, sau la
statutul persoanelor, la drepturile și libertățile cetățenești; cele referitoare la participarea statului
la organizații internaționale ; tratatele care prevăd expres necesitatea ratificării de către
Parlament.

În conformitate cu art.22 din Legea nr.590 din 2003, tratatele care nu au ca obiect
domenii dintre cele enumerate în art.19 sunt supuse aprobării prin hotarâre guvernamentală.
Guvernul îl informeaza pe Președintele țării și Parlamentul despre orice acord, convenție sau alte
întelegeri internaționale pe care le aprobă.

Acordurile și întelegerile cunoscute sub denumirea de “acorduri în forma simplificată” se

încheie de către ministrul afacerilor externe, prin schimburi de note sau scrisori. Ele se pot
încheia și de către alte ministere sau organe centrale, cu atribuții speciale în acest domeniu, în
colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe (art.29 din Legea nr.590 din 2003). Acordurile în
forma simplificată nu impun – prin conținutul lor – ratificarea de către Parlament sau aprobarea
de către Guvern.

7
 2. Terminologie

Conform Convenţiei de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor, termenul de tratat
indică orice acord internaţional „indiferent de denumirea sa particulară” (art.2) .

E. Satow analizează în lucrarea sa „Satow’s Guide to Diplomatic Practice” 18 forme pe

care le poate îmbrăca denumirea de tratat. Cele 18 denumiri sunt:

 Tratatul este denumirea cea mai frecvent întâlnită. În afara sensului său generic, tratatul
desemnează o categorie de acte internaţionale încheiate între state în domenii importante
ale relaţiilor internaţionale după o procedură solemnă, mai complexă. Prin simtagma
domenii importante se pot înţelege: domeniul politic, economic, militar ş.a. Exemple de
tratate ce se pot încheia: tratatele de pace de la Paris, tratat de prietenie Germania și
Italia, tratat de dezarmare – Tratatul de neproliferare Nucleară 1968, de arbitraj şi
conciliere, tratat de comerţ şi navigaţie, ect.

 Convenţia face parte din denumirele frecvent întâlnite şi desemnează aceea categorie de
acte internaţionale încheiate în domenii importante, dar speciale , particulare ale relaţiilor
internaţionale. Convenţia poate desemna şi acte de codificare a normelor cutumiare, a
relaţiilor diplomatice şi consulare.

Exemple de convenţii: Convenţii asupra dreptului mării din 1982, Conveţia din 1936 de
la Montreux privind regimul strâmtorilor Mării Negre, Convenţia din 1969 asupra drepturilor
tratatelor, Convenţia din 1986 privind tratatele încheiate de organizaţiile internaţionale

 Acord. Termenul de acord are două înţelesuri. Primul sens este cel generic prin care se
stabileşte conţinutul oricărui tratat. Cel de-a doilea sens prin care se defineşte aceea
categorie de acte internaţionale încheiate printr-o procedură simplă, mai puţin formală în
diverse domenii cu privire la aspecte restrânse, tehnice ale relaţiilor dintre subiectele de
drept internaţional. Prin diverse domenii se pot înţelege: domeniul politic, economic,
comercial, financiar, cultural.

Exemple de acorduri: acorduri ale organizaţiilor internaţionale, acord cultural, de

delimitare teritorială, ş.a.

 Protocol desemnează aceea categorie a actelor internaţionale ce pot fi documente accesorii

la un tratat, pentru a-l preciza, aplica, prelungi, completa, modifica sau chiar documente
de sine stătătoare ce desemnează minuta negocierilor dintre părţi.

8
 Exemple de protocoale: Protocolul de la Geneva din 1925 pentru interzicerea folosirii
gazelor asfixiante, toxice, sau a mijloacelor bacteriologice, protocol privind dezbaterile unor
conferinţe, protocol privind constatarea schimbului sau depunerii instrumentelor de ratificare.

 Declaraţia poate fi de două feluri : declaraţie unilaterale sau declaraţie multilaterale.

Declaraţia unilaterală nu reprezintă o denumirea a tratatului deoarece această declaraţie
reprezintă un mod, mijloc de asumare a obligaţiunilor internaţionale ale unui stat.
Declaraţia multilaterală consemnează acordul părţilor într-o problemă concretă a
relaţiilor dintre ele, dar poate fi un document multilateral prin care fixează reguli de
conduită sau puncte de vedere comune care urmează a deveni reguli de conduită.
Declarațiile adoptate în cadrul unor conferințe internaționale sunt documente încheiate cu
privire la principii ale relațiilor dintre statele participante.

Exemple de declarații multilaterale: Declarația de la Londra din 1909 cu privire la

dreptul războiului maritim, Declarația cu privire la neutralitatea Laosului din 1962.

 Schimb de note sau de scrisori mai poartă denumirea de acord în formă simplificată și
reprezintă un acord de voință între state încheiat în diferite domenii, pentru
reglementarea mai rapidă a raporturilor dintre părți, ce se realizează prin note sau scrisori
identice. Condiția ca schimbul de note să constituie tratat este aceea ca părțile să
acceaptă o reglementare determinată prin formulări identice care unt cuprinse în texte
notelor diplomatice trimise și primite.

 Pactul reprezintă acele acte internaționale care desemnează o înțelegere în probleme

politice ale relațiilor dintre state, cu caracter deosebit de solemn. Pact mai desemnează și
actul constitutiv al unei organizații internaționale

Exemple de pacte: pacte de neagresiune, de alianță, Pactul Briand-Kellogg din 1928 sau
Pactul Ligii Națiunilor.

 Constituţie reprezintă aceea categorie de acte prin care se crează și reglementează

organizațiile internaționale. Aceste acte prezintă caracteristici asemănătoare cu
constituțiile statelor.

 Cartă reprezintă la fel ca și constituția, aceea categorie de acte prin care se crează și
reglementează organizarea și funcționarea organizațiilor internaționale

9
  Statut are aceeași definiție ca și constituția și carta, reprezentând act constitutiv al unei
organizații internaționale sau organism internațional sau se stabilește un regim
internațional.

Exemple de statuturi: Statutul de la Geneva din 1923 privind regimul internațional al

porturilor maritime, statutul Dunării din 1921, Statutul Curții Internaționale de Justiție din 1945.

 Regulamentul reprezintă aceea categorie de acte prin care prin care se reglementează
regulile de conduită a statelor și principiile generale de funcționare din cadrul
organizaăiilor internaționale

 Concordat reprezintă aceea categorie de acte internaționale încheiate de Vatican cu privire

la probleme cu caracter religios.

 Articole adiţionale reprezintă aceea categorie de acte internaționale care completează un

tratat.

 Actul reprezintă aceea categorie de acte internaționale care desemnează documente

generale adoptate de state în cadrul unei conferințe internaționale

 Actul general reprezintă aceea categorie de acte care desemnează un acord multilateral ce
stabilește norme într-un domeniu al relațiilor internaționale sau un anumit regim juridic.

Exemple de acte generale: Actul general de la Bruxelles din 1890 privind interzicerea
comerțului cu sclavi, Actul general din 1929 privind reglementarea pașnică a diferendelor.

 Actul final reprezintă la fel ca și actul, aceea categorie de documente adoptate în cadrul
conferințelor internaționale, dar spre deosebire de act reprezintă documentul final al
conferinței, ce cuprinde și dispozițiile finale ale acesteia.

 Modus vivendi reprezintă aceea categorie de acte internaționale care desemnează o

reglementare provizorie a unei probleme, încheiat de obicei cu intenția de a-l înlocui
ulterior printr-un tratat sau printr-un acord pe o durată mai îndelungată, aplicabilă până la
realizarea unei reglementări definitive.

 Compromisul reprezintă aceea categorie de acte care desemnează un acord între două
state pentru a transmite spre soluționare unui organ arbitral sau judiciar internațional o
problemă litigioasă. Exemplu de comprimis îl reprezintă compromisul arbitraj când
soluționarea se transmite unui organ arbitral.

10
 Pe lângă cele 18 forme ale lui Satow mai amintim Gentlemen’s agreement care
reprezintă aceea categorie de acte internaționale ce desemnează acorduri verbale (nescrise)
încheiate între state cu aceeași valoare ca un acrod scris.

După explicațiile date denumirilor de mai sus se poate observa că deși nu există însă un
criteriu precis de delimitare, tratatul prezintă o mare diversitate. Chiar dacă în prezent nu există o
anarhie în ceea ce priveste terminologia s-a constatat că în perioada Ligii Națiunilor această
anarhie a existat. Inexistența anarhie sau a vrunui criteriu de delimitare sunt conferite de
Confenția de la Viena din 1969 în articolul 2 al acesteia chiar prin definiția tratatului.

3. Clasificarea tratatelor

Convenția de la Viena din 1969 nu precizează în mod expres vro clasificare a tratatelor,
însă în doctrină se fac o serie de clasificări după diferite criterii, atât criterii formale cât și criterii
materiale, mult sau mai puțin precise sau cuprinzătoare, sub astectul conținutului, al subiectelor
sau al procedurii de încheiere.

Tratatele se clasifică astfel după următoarele criterii:

a) După numărul de participanți:

- Tratate bilaterale;

- Tratate multilaterale.

Tratatele bilaterale sunt acele tratate încheiate între două state sau organizații
internaționale, iar tratatele multilaterale sunt acele tratate la care prticipă mai mult de două state
sau organizații internaționale. Tratatele multilaterale se împart la rândul lor în tratate
multilaterare restranse, care au sau pot avea numai un număr finit de participanți, și tratate
multilaterale generale cu o vocație universală, deschise participării oricărui stat.

Aceiași împărțire, departajare a tratatelor s-a putea face și după tipul procedurii –
tratatele bilaterale având o procedură mai simplă față de cele multilaterale-, operativitatea de
încheiere și intrare în vigoare, producerea șă încetarea efectelor – tratatul bilateral se încheie șă
intră în vigoare, produce și își încetează efectele în mai puțin timp decât cel multilateral.

b) După statutul juridic al părților:

- Tratate încheiate între state

11
 - Tratate încheiate între state și organizațiile internaționale

- Tratate încheiate între organizațiile internaționale

Importanța acestei clasificări constă în reglementările diferite aplicabile: pentru tratatele

între state se aplică Convenția de la Viena din 1969, iar pentru celelalte două tipuri de tratate se
aplică Convenția de la Viena din 1986.

c) După termenul de validitate:

- Tratate cu termen sau cu aplicare limitată, până la o anumită dată;

- Tratate fără termen, sau a căror expirare nu este legată de o anumită dată;

- Tratate cu termen, dar cu posibilitatea prelungirii prin tacită reconducție, dacă o parte
nu le denunță în termenul stabilit.

Tratatele cu termen sau cu aplicare limitată sunt acele acte care în cuprinsul lor se
specifică expres data la care ies din vigoare sau condițiile când acestea pot fi folosi. Tratatele
fără termen sunt majoritatea tratatelor, acestea putând fi aplicabilile până la apariția altui tratat ce
reglementează același domeniu, dar cu dispoziții diferite.

d) După câmpul spațial de aplicare:

- Tratale locale;

- Tratate regionale;

- Tratate universale.

Tratatele locale au de obicei forma tratatelor bilaterale, tratatele regionale sunt tratatele
încheiate doar între statele dintr-o anumită regiune, iar tratatele universale sunt tratatele semnate
între state din regiuni diferite.

Exemple de tratate locale pot fi tratatele semnate de România cu Bulgaria sau alte țări
vecine cu România; tratatele regionale sunt tratatele Uniunii Europene, a Uniunii Africane; iar
cel mai bun exemplu de tratat universal este tratatul Organizației Națiunilor Unite.

e) După criteriul posibilității de aderare:

- Tratate deschise;

- Tratate închise.
12
 Tratatele deschise sunt actele internaționale la care statele pot adera fără vrun acord din
partea statelor participante la tratat. Tratatele deschise sunt majoritatea tratatelor multilaterale.
Tratatele închise sunt tratate la care statele nu pot adera decât cu consimțământul statelor
membre tratatului. Exemplu de tratat închis îl reprezintă Tratatul Nord-Atlantic, iar exemplul
tratatelor deschise îl reprezintă Tratatul drepturilor omului.

f) După criteriul conținutului:

- tratate politice;

- tratate economice;

- tratate culturale;

- tratate în probleme juridice ș.a.

Tratatele politice sunt cele care reglementează probleme legate de menținerea păcii și
securității internaționale. Din această categorie de tratate amintim:

 Tratate de alianță prin care două sau mai multe state își asumă obligația reciproc de a
acționa în comun, în scopul apărării, cu toate sau numai o parte din forțele lor armate
(alianța defensivă); alianța ofensivă este contrară unei norme imperiale de drept
internațional, ce interzice recurgerea la forță sau la amenințarea cu forța;

 Tratate de asistență mutuală sunt tratate încheiate între state pentru ajutor reciproc militar
în cazul în care una dintre ele este victima unui atac armat;

 Acordurile regionale de asistență mutuală sunt acorduri încheiate între statelele unei
regiuni prin care aceste state își acordă ajutor reciproc împotriva agresiunii;

 Pactele sau tratatele de neagresiune sunt acte prin care părțile se angajează să se abțină de
la orice atac armat în relațiile reciproce, sau de la sprijinirea unui agresor;

 Tratate de neutralizare prin care se realizează fie neutralitatea permanentă, fie

neutralitatea în timp de război;

 Tratate de pace care restabilesc relațiile normale, de pace sau care pun capăt unei
stări de război între state aflate în conflict;

 Convenții cu privire la definirea agresiunii sunt acte prin care s-au convenit elemente
esențiale ale noțiunii de agresiune.

13
 Tratatele economice sunt :

 Convenții comerciale ce cuprind clauza națiunii mai favorabile prin care statele își acordă
reciproc un regim politic – comercial, fie un regim preferențial, fie un regim egal cu al
oricărui stat terț;

 Acorduri prin care statele își acordă concesiuni speciale: tratate de creare a unei zone
vamale sau a unei zone al liberului schimb;

 Acorduri privind transporturile, în toate domeniile;

 Acorduri privind protecția ți promovarea investițiilor, ca și prevenirea dublei impuneri;

 Acorduri sanitar – veterinare, fito – sanitare și altele.

Acordurile culturale sunt acele acorduri privind schimburile în domeniul educației și

colaborarea tehnico - științifică. Aceste acte pot fi:

 Acorduri de colaborare și schimburi culturale și în domeniul educației;

 Programe de schimburi culturale;

 Acorduri privind deschiderea de centre culturale, biblioteci, institute și altele.

Acordurile în probleme juridice cuprind:

 Tratate de asistență juridică în cauze civile, penale și familiale;

 Convenții consulare;

 Convenșii de extrădare;

 Convenții pentru scutirea de vize sau simplificarea acordării acestora.

Această clasificare nu poate fi strictă deoarece tratatele cuprind clauze din mai multe
domenii, chiar dacă poartă un titlu clar sau vizează în principal un domeniu.

g) După modul în care își produc efectele în timp:

- Tratate permanente;

- Tratate tranzotorii.

Tratatele permanente sunt tratatele care se încheie pe durată nedeterminată, iar tratatele
tranzitorii sunt acele tratate care își epuizează obiectul prin însuși faptul stipulări lor.
14
 Exemplul de tratate permanente este tratatul de pace, iar tratatele tranzitorii pot fi
considerate tratatele încheiate pentru rezolvarea diferendelor dintre state.

h) După forma în care sunt încheiate, tratatele pot fi:

- Tratate în formă solemnă;

- Tratate în formă simplificată.

Tratatele în formă solemnă reprezintă aceele acte internaționale ce după semnarea lor
acestea se supun unei procedurii de aprobare, ratificare, aderarede către organele competente ale
tratatului. Tratatele în formă simplificată sunt acele acte care conferă suplețe și rapiditate și nu se
supun nici unei proceduri speciale de aprobare, ratificare. Acestea acte intră în vigoare și devin
obligatorii imediat după semnarea lor de către reprezentantul statului. Dintre denumirire ce
îmbracă formă solemnă se înumărul tratatul, convenție, acord, statut, cartă; dintre denumirile ce
îmbracă formă simplificată amintim schimbul de note sau de scrisori, compromis, gentlemen’s
agreement.

i) După funcția normativă a acestora:

- Tratate – lege

- Tratate – contract

Tratatele – lege pot avea funcție normativă, iar tratatele – contract nu pot avea funcție
normativă. Această clasificare este lipsită de temei real, fiind ignorată de Convenția de la Viena
din 1969.

Aceste clasificări au numai un caracter metodologic, aceste clasificări nu crează ierarhii

sau diferențe de valoare între tratate și nu pot afecta unitatea fundamentală a regimului juridic al
tratatelor.

15
 CONCLUZII

Prin tratat „se înţelege orice acord internaţional încheiat în scris între state şi reglementat
de dreptul internaţional, consemnat în unul sau mai multe instrumente conexe şi indiferent de
denumirea sa particulară”.

Din definițiile prezentate în cuprinsul lucrării de față, tratatul reglementează relațiile

internaționale dintre state și alte organe și organizații internaționale prin care se crează, modifică
și se sting relațiile politice, economice, diplomatice, culturale, juridice și alte probleme.

Conținutul tratatului trebuie să cuprindă :

- denumirea tratatelor

- preambulul ce cuprinde enumerarea părţilor şi expunerea motivelor care au stat la

baza încheieri tratatelor;

- dispozitivul, ansamblul de articole şi materia ce formează obiectul reglementării;

- clauzele finale cuprinde data semnării, locul semnării, limba sau limbile în care a fost
redactat textul, modalităţile de intrare în vigoare a tratatului, durata rămâneri în
vigoare;

- anexele formează o unitate cu textul tratatului

Formele pe care le îmbracă tratatul, cele 19 prezentate, sunt importante pentru înțelegerea
actelor încheiate de către state, fiecare formă având particularități diferite și cazuri speciale de
folosirea în documente internaționale.

Clasificare este la rândul ei foarte importantă pentru încadrarea unui tratat, act internațional
pentru a se cunoaște căror state i se adresează, termenul de validitate a tratatelor, conținutul
tratatelor, dacă tratatele pot include sau nu aderarea unui alt stat la tratat, precum și forma pe
care acestea o îmbracă este solemnă sau nu.

16
Bibliografia

I. Legislație

1. Convenţia de la Viena din 1969 asupra dreptului tratatelor.

2. Convenţiei din 1986 privind tratatele încheiate de statele cu organizaţiile

internaţionale sau între acestea din urmă

3. Legea nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 23 / 24 ianuarie 2004.

II. Manuale, Cursuri

4. Diaconu, Ion, Manual de drept internațional public, ediția a 2-a, revizuită,

Editura Lumina Lex, București, 2007.

5. Moca, Gheorghe, Duțu Mircea, Drept internațional public, vol. I, Editura

Universul Juridic, București, 2008.

6. Năstase, Adrian, Aurescu Bogdan, Drept internațional public. Sinteze,ediția 6,

revăzută și adăugită, Editura C. H. Beck, București, 2011

7. Neacșu, Dănuț, Curs de drept internațional, Constanța, 2011 – 2012

8. Rad, Marcela, Curs de drept internațional public, Sibiu, 2011-2012

III. Site-uri:

9. http://ro.wikipedia.org

10. http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/MarcelaRad/cap2.html

17