Simbolismul

Context

-curent literar aparut in Franta, in a doua jumatate a sec. al XIX-lea, ca reactie

impotriva romantismului

-reprezentanti: Mallarmé, Baudelaire, Verlaine

Mallarmé formuleaza crezul simbolist=>puterea sugestiei:

„A numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din placerea pe care ti-o da
un poem. [...] A sugera-iata visul nostru”.

Caracteristici ale curentului

1. Corespondenta dintre planul exterior si cel interior: elementele de

decor, atmosfera apasatoare se afla in consonanta (armonie) cu trairile
eului
2.  Emoțiile, stările eului poetic nu sunt clar definite, ci sugerate
=>melancolie, anxietate (neliniște), angoasă (teamă), spleen (plictis,
melancolie, dezgust față de orice), singurătate, vid existențial
(exacerbarea trăirilor prefigurează trecerea către modernism)
=>redate prin reducția cromatică (tabloul monocrom induce ideea de
uniformitate, de monotonie, de cenușiu existențial), fenomenele stihiale
ce anulează orice formă de manifestare a frumosului (ploaie, ninsoare),
ducând chiar la dizolvarea materiei într-o atmosfera sepulcrală (funebră)

3. Muzicalitatea exterioară, realizată prin sunetul monoton sau strident al

instrumentelor muzicale (clavir, vioară), cadența ploii, dangatul clopotelor

=>sugerează vibrațiile lăuntrice, zbuciumul perpetuu al sinelui claustrat (închis

într-un spațiu ostil vieții și oricărei transcendențe)

Muzicalitatea poeziei este conferită prin tehnica repetițiilor=> prioritatea

acordata relatiilor de simetrie

a. Versuri/strofe-refren
b. Anafore:
Pe dealurile-albastre
De sânge urcă luna
De sânge pare lacul. (G. Bacovia)
c. Epifore (opusul anaforelor)
 Salonul alb visa cu roze albe –
Un vals de voaluri albe …

d. Anadiploze:
Pe cei ce i-ați primit cu ură
Și i-ați gonit cu pietre ―
Pietre ce s-or preface-n piedestale. (I. Minulescu)
e. Reluarea unor simboluri
f. Paralelisme sintactice
PV CM S At.subst.
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt –
PV CM CL PV S
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.
PV CM S At.subst.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
PV CM CL PV S
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.
g. Figuri de sunet (aliteratia si asonanta):
„Un vals de voaluri albe...”-aliteratia (consoanele „l”, „v”),
asonanata (vocala „a”)
4. Regula celor trei „S”: sugestie, simbol, sinestezie
Sinestezia-imbinare de imagini: vizuala+auditiva+olfactiva+tactila
„Primăvara…
O pictură parfumată cu vibrări de violet.”
(Bacovia, „Nervi de primavara”)

Teme si motive din lirica bacoviana

 spatiul citadin decadent (in declin), reprezentat printr-o serie de
toposuri (spatii) emblematice pentru o lume viciata, tributara
Infernului si devenita expresie a patologicului (bolii): carciumi,
piete, strazi obscure, abatoare, parcuri solitare in care se plimba
mecanic siluete asemenea unor umbre lipsite de consistenta
  natura se opune total celei pitoresti, bucolice (rustice, pastorale)
preferata de romantici=> devine expresia artificialului: parcul

 vidul existential (golul ontologic): senzatia permanenta de sufocare;

agonia eului care simte iminenta sfarsitului; eul izolat intr-un spatiu
inchis=>imposibilitatea evadarii; zborul in jos; prabusirea interioara

 plictisul existential=>impresia de existenta monotona, cu aceleasi

ritmuri reluate la infinit, intr-o inertie a griului (tablouri
incremenite, lipsite de motricitate, ploi nesfarsite, decoruri sumbre)

 dezagregarea materiei: disolutia universala sub imperiul

fenomenelor stihiale (ploi, ninsori); uneori, moartea este sugerata
prin motivul somnului, stare de inconstienta premergatoare
sfarsitului

Hypnos=zeul somnul
Thanatos=zeul mortii
 sunt frati

 golul istoric: trecutul nu mai este un loc de refugiu („alunecarea” in

locuintele preistorice amplifica senzatia de angoasa, de zbucium,
presentimentul sfarsitului)

Motive/simboluri: cromatice (alb, negru, gri, violet, galben-potenteaza

senzatia de sufocare a eului, starea de nevroza, de spleen), instrumente
muzicale, metale, diverse elemente de decor (cavou, coroane),
anotimpurile

*oximoron=asocierea a doua lucruri aparent opuse:

„Suferinta, tu, dureros de dulce..” (Eminescu)

Comentarea unei poezii la prima vedere

SII. Relatia dintre ideea poetica si mijloacele de expresie
 Noapte de oras
de George Bacovia

Poezia aduce in prim-plan spatiul citadin ostil implinirii, tema

particularizata atat la nivelul continutului ideatic, cat si la nivelul expresiei, ce
confirma viziunea simbolista asupra lumii.

Discursul se constituie sub forma unui monolog confesiv, ce zugraveste

imaginea dezolanta a orasului tentacular care sufoca eul, prin zogomotul
strident, agasant (redat prin imaginile auditive „Trap-trap de
potcoave,/Autobuze bubuind”) si lumina artificiala orbitoare (farurile care
patrund in intimitatea caselor).

Versurile-refren care incheie fiecare strofa, suferind anumite modificari de

topica (versul „Cu taceri ce plang” este al optulea in prima strofa si al saptelea in
a doua) sau de elemente de relatie (prepozitia „cu” din versul „Cu noaptea
ploioasa” este substituita cu prep. „ca” in a doua secventa lirica, deplasandu-se
accentul de la intentia poetului de a cumula elementele disparate ale orasului la
aceea de a reda corespondenta dintre spatiul exterior si cel interior, prin
intermediul comparatiei), indica circularitatea ritmurilor vietii, generand o stare
de spleen. Oximoronul „taceri ce plang” sugereaza intensitatea regretelor,
accentuata prin metafora „tictac de tarziu”, ce trimite la ideea de esec existential.

Alb

de George Bacovia

Poezia aduce in prim-plan spatiul citadin ostil implinirii, dominat de

artificialitate si mimetism si reprezentat printr-un topos emblematic, si anume
salonul.

Imaginarul poetic se constituie in jurul simbolului cromatic „alb”, ce da

titlul operei si devine laitmotivul prin multiplele sale valente. El este atribuit
interiorului in care se desfasoara un bal („salonul alb”) de fantome, intrucat
oamenii sunt prezentati indistinct, drept o masa amorfa (fara forma) acoperita de
„voaluri albe” si micandu-se mecanic printre „roze albe”. Aceasta uniformitate
ar putea fi expresia plictisului, a monotoniei ce caracterizeaza conditia omului
modern, dar ar putea face trimitere si catre imaginea unui ospiciu.
 La nivelul mijloacelor de expresie, se remarca metaforele ce proiecteaza
la scara cosmica atmosfera festiva a salonului ce creeaza impresia de fericire
mimata, balul extinzandu-se „pe-ntinsele carari” si devenind „larg, miniatura de
vremuri viitoare”. Aceeasi nota o da si sinestezia „Cantau clare sarutari”,
sugerand exteriorizarea frenetica, de parada, a unor sentimente mimate.