Profilul psihopedagogic al unui copil cu deficienţă.

Analiza SWOT.
Program de intervenţie individulizat.
Modalităţi de promovare a principiilor şcolii incluzive.

educatoare Murgoci Simona

1
 Profilul psihopedagogic al unui copil cu deficienţă.
Analiza SWOT.
Program de intervenţie individulizat.
Modalităţi de promovare a principiilor şcolii incluzive.

educatoare Murgoci Simona

Argument:

E greu să fii înconjurat de tot ce e frumos, de oameni care te iubesc, de copii care vor să se joace cu tine şi să nu poţi să-i
înţelegi, să nu poţi să le explici cum eşti tu şi de ce nu le semeni decât fizic. E greu să fii altfel, fără voia ta; într-un cuvânt nu e uşor să
ai elemente de autism.
Deficienţa poate determina o incapacitate care la rândul ei antrenează o stare de handicap ce face ca persoana deficientă să
suporte cu dificultate exigenţele mediului în care trăieşte, mediu ce poate asimila, tolera sau respinge persoana cu o anumită
deficienţa.
O mare dificultate întâmpină şi părinţii copiilor aflaţi în această situaţie, pentru că, pe de o parte, deficienţa necesită multă
îngrijire şi e dureros, iar pe de alta parte, societatea nu vede cu ochi prea buni aceste persoane.
Deficienţa este anomalie a unei structuri fiziologice, anatomice definitivă sau temporară ca urmare a unui accident sau a unei
boli. Se regăseşte în forma a cinci categorii: mintale, senzoriale, fizice, de limbaj, de comportament.
Autismul este o tulburare a creierului care interferă adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur.
Autismul este o boală caracterizată prin afectarea dezvoltării creierului, a abilităţilor mentale, emoţionale şi comunicaţionale
ale unei persoane. Cauzele autismului nu sunt cunoscute. Ele pot fi de natură genetică, iar unele cazuri de autism au fost asociate
traumelor, bolilor sau anomaliilor structurale dinainte sau din timpul naşterii, incluzand mama bolnavă: (în timpul sarcini de rubeolă

2
sau rujeolă (pojar), fenilcetonuria netratată (o incapacitate a corpului de a controla anumite substanţe chimice numite fenilcetone),
lipsa oxigenului în timpul naşterii, encefalita sau alte infecţii grave care afectează creierul la sugar).
Semnele autismului se dezvoltă aproape îndotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi această deficienţă este uneori
diagnosticată abia mai târziu. În mod tipic, părinţii devin îngrijoraţi atunci când observă că fiul/fiica lor nu începe să vorbească, nu
răspunde sau nu interacţionează ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă.
De regulă, copiii cu elemente de autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi pot să "pară" surzi, deşi testele de
audiometrie sunt normale.
Autismul afectează modul în care copilul percepe şi procesează informaţia senzorială.
Am putea spune că doar copiii nu ştiu, nu cunosc manifestările şi nu pot respinge un copil cu elemente de autism, dar ne
înşelăm: ei văd uşor diferenţele, comportamentele acestora, ţipetele necorespunzătoare sau refuzurile repetate şi…râd. Şi nu o fac
pentru că vor, ci pentru că nu-şi dau seama, dar….doare chiar şi venind de la nişte copii.
Tratamentul copiilor cu elemente de autism se bazează în primul rând pe educaţie. Acesta trebuie adaptat fiecărui copil cu
elemente de autism în parte, în funcţie de simptome şi nevoi, deoarece fiecare copil autist prezintă particularităţi proprii.
E drept că astăzi există anumite asociaţii care asigură suport copiilor cu elemente de autism şi familiilor acestora. Părinţii
trebuie să întrebe medicul psihiatru sau să contacteze asociaţiile care se ocupă de copiii cu autism pentru a învaţa tratamentul
autismului şi pentru a învaţa cum să se descurce cu manifestările copilului.
S-a arătat că acest tip de antrenament reduce stresul membrilor familiei şi îmbunătăţeste funcţionarea copilului.
Înţelegerea afecţiunii şi cunoaşterea ei, a expectaţiilor posibile, este o parte importantă în ajutarea copilului să devină independent.
Învăţând despre autism, părinţii pot fi, de asemenea, pregătiţi pentru momentul în care copilul lor ajunge la maturitate.
Comunicarea strânsă cu alte persoane implicate în educarea şi în îngrijirea copilului preşcolar este de un mare ajutor pentru
membrii familiei. Cel mai bun tratament pentru copiii cu elemente de autism este o abordare în echipă şi aplicarea unui program
bine structurat, în mod constant.
Este important ca părinţii să aibă grija şi de ei înşişi. Părinţii sunt sfătuiţi să înveţe diverse modalităţi de a face faţă tuturor
emoţiilor, temerilor şi îngrijorărilor care apar atunci când au în grijă un copil cu autism. Provocările de zi cu zi şi cele pe termen lung
la care sunt supuşi cresc mult riscul părinţilor şi al celorlalţi copii din familie de a face depresie sau alte afecţiuni legate de stres.
Modalitatea în care părinţii fac faţă acestor probleme îi influenţează pe ceilalţi membri din familie.
Este bine ca părinţii să aibă un hobby, să viziteze alţi prieteni şi să înveţe modalităţi de relaxare. Să caute şi să accepte suport
din partea altora. Pe lângă acestea, grupurile de terapie de suport pentru părinţi şi pentru alte rude apropiate sunt adesea foarte utile;
persoanele care participă la aceste grupuri pot beneficia adeseori de experienţa pe care alţii o împărtăşesc.
Consider, însă, că este foarte greu şi, de asemenea, este un proces îndelungat, să poţi să te detaşezi de aceste griji permanente şi
să te poţi relaxa, dar este foarte util, atât pentru cuplul în care trăieşte un copil cu elemente de autism, cât şi pentru copilul în cauză.

3
Aşa cum au arătat studiile, nu se poate fugi din faţa acestor tragedii şi, mai înspăimântător e faptul că nu există şanse de vindecare.
Trebuie doar să speri că va fi o formă uşoară a bolii sau că ceea ce se face, prin tratament sau terapie, poate aduce îmbunătăţiri.
Este tragic că asta se întâmplă într-o lume în care am putea, cu toţii, să ne bucurăm de razele de soare, de lumina stelelor, de
jocul copiilor şi de zâmbetele lor care ne fac fericiţi.

Profilul psihopedagogic al unui copil cu deficienţă

deficienţă de intelect şi limbaj ( „elemente de autism”)

1.Date de identitate
Numele şi prenumele: Andreea S.
Vârsta: 4 ani şi 5 luni
Sex: feminin
2.Definirea problemei
Gradul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană:
Andreea S. este veşnic agitată, în timpul activităţilor desfăşurate, la grădiniţa (se ridică în picioare atunci când nu-i convine
ceva, deranjează copiii în timpul lucrului, nu termină nici o lucrare începută). Vorbeşte neîntrebată mai tot timpul (dar fără a fi
înţeleasă, limbajul ei fiind neinteligibil şi sărac), manifestă nerăbdare întrerupându-şi colegii sau terapeutul. La toate acţiunile
desfăşurate de ea ţipă, chiar dacă apoi lucrează.
3.Date familiale:
Numele şi prenumele părinţilor
tata-Marius
mama-Maria
Ocupaţia părinţilor
tata-agent comercial
mama-agent de asigurări

4
Bugetul familiei: mediu
Structura familiei : o familie care se ocupă de copil
Componenţa familiei: tata, mama, Andreea
Relaţii familiale: bune, dar parinţii sunt uneori depresivi din cauza bolii copilei

4.Date despre starea sănătăţii

Naştere : normală
Sarcina : fără probleme deosebite
Dezvoltare fizică : bună

5.Date privind dezvoltarea personalităţii

Percepţie : lacunară
Atenţie : instabilă, se concentrează greu în activitate
Memorie: predominant mecanică şi de scurtă durată; viteza de memorare variată, în funcţie de tipul textului învăţat (memorează
uşor melodiile şi versurile cântecelor, dar nu le poate reda corect din cauza limbajului); întipărirea slabă, durata păstrării scurtă.
Gândirea : concret- intuitivă, nu face abstractizări.
Limbaj şi comunicare :
-Volum vocabular: sărac, concret- situativ.
-Tip de comunicare: neinteligibilă, mimico-gesticulară, înţelege informaţia verbală în ritm lent după multe repetări
Imaginaţie: săracă, îndreptată spre lumea desenelor animate pentru că urmăreşte aceste programe la televizor
Afectivitate: emotivitate-instabil, imatura emoţional, dependenţă de adult, reacţii emotive cu caracter exploziv (ţipete, plâns,
aruncarea jucăriilor, agitaţie)
Psihomotricitate: coordonare motrică generală - relativ bună. Rezistenţă la dificultăţi: oboseşte uşor, se plictiseşte repede
Trăsături de caracter în devenire: neîncredere în sine, timiditate, nehotărâre, nesiguranţă, egoism
Aptitudini: aptitudini pentru activităţile practice, educaţie muzicală

6.Stil de învăţare:
Greoi, datorită faptului că nu se poate concentra mult timp şi se plictiseşte repede. Preferă activităţile practice şi educaţia
muzicală (imită cu uşurinţă mişcările sugerate de textul jocurilor muzicale sau cântă cântece învăţate, dar fără a fi prea bine
înţeleasă). Este dezinteresată de celelalte activităţi din grădiniţă, are un stil de muncă încet, se plictiseşte uşor, nu rezistă la efort
intelectual susţinut şi nici la efort fizic.

5
7.Stil de muncă : sub supravegherea terapeutului, părinţilor sau a educatoarei.

Analiza SWOT
deficienţă de intelect şi limbaj ( „elemente de autism”)
Analiza SWOT (Strengths-Weaknessee-Opportunities-Threats)
(Puncte tari, Puncte slabe, Oportunităţi şi Ameninţări)
-Se axează pe realitatea internă şi externă, examinând părţile tari şi slabe în cadrul mediului intern, ca şi oportunităţile şi ameninţările legate de mediul extern.

1. S Puncte tari sunt aspecte pozitive interioare care pot fi 2. W Puncte slabe sunt defecte, aspecte negative care, prin control, pot fi
controlate şi folosite în avantaj: minimizate şi îmbunătăţite.

-interacţionează cu adulţii cunoscuţi 1. Dificultate în comunicare

-manipulează obiecte dacă sunt lucioase, produc zgomote, se
lipesc/dezlipesc,
-răsfoieşte cărţi cu coperţi groase pentru puţin timp (specifice1-2 ani)
-psihomotricitate: coordonare motrică generală - relativ bună, rezistenţă
la dificultăţi: oboseşte uşor, se plictiseşte repede
-aptitudini pentru activităţile practice, educaţie muzicală
-memorie predominant mecanică şi de scurtă durată; viteza de memorare
variată, în funcţie de tipul textului învăţat (memorează uşor melodiile
dar nu le poate reda corect din cauza limbajului cântecelor); întipărirea
slabă, durata păstrării scurtă.
-gândirea este concret- intuitivă, nu face abstractizări.
-volumul vocabularului este sărac, concret- situativ.
-comunicarea este neinteligibilă, mimico-gesticulară, înţelege informaţia
verbală în ritm lent după multe repetări
- limbajul vorbit este de obicei greu sau deloc, cuvintele fiind adesea folosite
necorespunzător
-foloseşte mai mult gesturi decât cuvinte (sau alte moduri de comunicare non-verbală)
-există tendinţa de a repeta cuvinte şi fraze (uneori poate repeta fără greşeală cuvinte
scurte din desenele auzite la televizor)
-imposibilitatea de a-şi concentra atenţiaspecific 4,5 ani şi de a fi coerentă
2.Nesociabilitate
- nu e de obicei prea interesată în a avea relaţii cu alţii.
- uneori, nu răspunde cu plăcere altora şi nu îşi priveaşte în ochi interlocutorul.
- petrece mult timp singură şi nu depune prea mult efort în a-şi face prieteni.
3.Simţuri diminuate sau prea dezvoltate
- nu plânge dacă se loveşte
- aude un zgomot după care să-şi acopere urechile pentru mult timp
-dezinteresată de celelalte activităţi din grădiniţă, are un stil de muncă încet, se

6
-imaginaţie este săracă, îndreptată spre lumea desenelor animate pentru
că urmăreşte aceste programe la televizor
-afectivitate: emotivitate-instabil, imatura emoţional, dependenţă de
adult,
3. O Oportunităţile sunt condiţii pozitive, necontrolabile, dar
care pot fi folosite în propriul avantaj.
-Dacă Andreea ar fi integrată într-un colectiv la o gradiniţă cu copii fără
probleme, atunci s-ar înregistra un progres în ceea ce priveşte
socializarea, achiziţionarea unor deprinderi de interacţiune în grup şi
limbajul.
-Cu cât ar sta mai mult într-un colectiv sănătos, cu atât integrarea va fi
mai uşoară.
-Dacă va începe sedinţele de logopedie, atunci limbajul ei ar deveni mai
inteligibil, iar ea se va putea exprima mai uşor, ceea ce i-ar înlătura şi
frustrarea datorată faptului ca nu este înţeleasă (decât de puţine persoane
– părinţii, psiholog, logoped, educatoare).
plictiseşte uşor,
- nu rezistă la efort intelectual susţinut şi nici la efort fizic.
- nu este interesată în a intra în joc cu alţi copii (evită copiii şi chiar animalele) sau nu
capabilă să intre într-un joc bazat pe imaginaţie;
4.Excese în comportament
- neîncredere în sine, timiditate, nehotărâre, nesiguranţă, egoism
- are reacţii exagerate sau poate fi extrem de pasivă, putând trece de la o extremă la
alta
-arată un interes obsesiv pentru un ursuleţ de pluş cu fundiţă roşie strălucitoare, sau o
activitate: răsfoitul unei cărţi pe care lipeşte autocolante.
-face mişcări repetate ale corpului, cum ar fi bătăile din palme, dans -mişcări ale
picioarelor uneori pe ritmul unor melodii
- este agresivă cu ea înşăşi şi / sau cu alţii copii sau adulţi necunoscuţi, dependentă de
adult,
-are reacţii emotive cu caracter exploziv (ţipete, plâns, aruncarea jucăriilor, agitaţie)
crize şi depresii.
4. T Temerile (ameninţările) sunt condiţii necontrolabile, dar al căror efect
poate fi prevăzut şi evitat:
- limbajul vorbit este de obicei greu sau deloc
- imposibilitatea de a-şi concentra atenţia şi de a fi coerentă
- nu e de obicei prea interesată în a avea relaţii cu alţii.
- uneori, nu răspunde cu plăcere altora şi nu îşi priveaşte în ochi interlocutorul.
- petrece mult timp singură şi nu depune prea mult efort în a-şi face prieteni.
- nu plânge dacă se loveşte
- aude un zgomot după care să-şi acopere urechile pentru mult timp
- nu este interesată în a intra în joc cu alţi copii (evită copiii şi chiar animalele) sau nu
capabilă să intre într-un joc bazat pe imaginaţie;
- are reacţii exagerate sau poate fi extrem de pasivă, putând trece de la o extremă la
alta
-arată un interes obsesiv pentru un ursuleţ de pluş cu fundiţă roşie strălucitoare, sau o
activitate: răsfoitul unei cărţi pe care lipeşte autocolante.
-face mişcări repetate ale corpului
- este agresivă cu ea înşăşi şi / sau cu alţii copii sau adulţi necunoscuţi, dependentă de
adult,
-are reacţii emotive cu caracter exploziv (ţipete, plâns, aruncarea jucăriilor, agitaţie)
crize şi depresii
7
Strategii SO (max-max)Punctele tari sunt utilizate pentru a dezvolta
oportunităţile:
- dezvoltarea în continuare a aptitudinilor pentru activităţile practice sau
muzicale
- antrenarea în orice tip de activitate din grădiniţă.
- conştientizarea de către părinţi a responsabilităţilor care le revin în
educarea copilului;
- dezvoltarea încrederii în forţele proprii
Strategii ST (max. –min.) Punctele tari sunt folosite pentru ocolirea
pericolelor:
- integrarea fetiţei într-un colectiv de la o grădiniţă, în vederea formării
unor deprinderi specifice lucrului în colectiv, respectării unor reguli de
grup şi îmbunatăţirii limbajului;
- urmarea sedinţelor logopedice;
- aprecieri din partea educatoarei în cadrul colectivului atunci când
realizează anumite sarcini simple;
- acordarea de roluri în jocurile şi activităţile alese prin care să capete
încredere în forţele proprii, precum şi încrederea colegilor;
- vizite la domiciliul copilului;
- participarea părinţilor la activităţile din grădiniţă cu scopul de a
observa copilul în mediul educaţional;
- consilierea părinţilor în urma observării comportamentului copilului;
Strategii WO (min. – max.) Punctele slabe sunt diminuate prin prisma
oportunităţilor:
- mobilizarea atenţiei şi a voinţei pentru a termina activitatea începută
- realizarea unui program adecvat posibilităţilor ei, fără solicitări sau eforturi în salt,
cu sarcini precise şi bine definite;
- favorizarea integrării în grădiniţă;
-orientarea către şedinţe de psihoterapie şi logopedie.
Strategii WT (min. – min.) Punctele slabe sunt minimalizate pentru a evita
ameninţările:
- Terapie comportamentală - pentru a o ajuta să se adapteze condiţiilor sale de viaţă
(să se imbrace singură, să mănânce singură, să folosească toaleta corect, să se spele)-
psiholog, educatoare, părinţi
-Programe de integrare - care să o ajute să se adapteze lumii inconjurătoare pe cât
posibil (socializarea), practicarea inotului, dansului – psiholog, educatoare, părinţi,
instructor de înot şi dans
-Asigurarea unui mediu organizat de viaţă - este foarte important să urmeze o rutină
a activităţilor zilnice- părinţi, educatoare, psiholog
-Terapie audio-vizuală - pentru a o ajuta în comunicare (se vor căuta metode
alternative de comunicare, cum ar fi comunicarea non-verbală: gesturi, imagini, etc) –
psiholog, educatoare, părinţi
-Controlarea regimului alimentar (mănâncă foarte multă pâine) – părinţi, educatoare
-Medicamente - recomandate de medicul psihiatru- părinţi
8
 -Terapie fizică - pentru a o ajuta în a-şi controla stereotipiile. Îi place foarte mult să
danseze, să lipească, să îmbine şi apa (înot) - psiholog, educatoare, părinţi, instructor
de înot şi dans
-Terapia limbajului – logopedie- logoped, părinţi, educatoare

1. S Puncte tari sunt aspecte pozitive interioare care pot fi controlate şi folosite în avantaj:
-interacţionează cu adulţii cunoscuţi
-manipulează obiecte dacă sunt lucioase, produc zgomote, se lipesc/dezlipesc,
-răsfoieşte cărţi cu coperţi groase pentru puţin timp (specifice1-2 ani)
-psihomotricitate: coordonare motrică generală - relativ bună, rezistenţă la dificultăţi: oboseşte uşor, se plictiseşte repede
-aptitudini pentru activităţile practice, educaţie muzicală
-memorie predominant mecanică şi de scurtă durată; viteza de memorare variată, în funcţie de tipul textului învăţat (memorează uşor
melodiile dar nu le poate reda corect din cauza limbajului cântecelor); întipărirea slabă, durata păstrării scurtă.
-gândirea este concret- intuitivă, nu face abstractizări.
-volumul vocabularului este sărac, concret- situativ.
-comunicarea este neinteligibilă, mimico-gesticulară, înţelege informaţia verbală în ritm lent după multe repetări
-imaginaţie este săracă, îndreptată spre lumea desenelor animate pentru că urmăreşte aceste programe la televizor
-afectivitate: emotivitate-instabil, imatura emoţional, dependenţă de adult,

2. W Puncte slabe sunt defecte, aspecte negative care, prin control, pot fi minimizate şi îmbunătăţite.
1. Dificultate în comunicare
- limbajul vorbit este de obicei greu sau deloc, cuvintele fiind adesea folosite necorespunzător

9
-foloseşte mai mult gesturi decât cuvinte (sau alte moduri de comunicare non-verbală)
-există tendinţa de a repeta cuvinte şi fraze (uneori poate repeta fără greşeală cuvinte scurte din desenele auzite la televizor)
-imposibilitatea de a-şi concentra atenţiaspecific 4,5 ani şi de a fi coerentă
2.Nesociabilitate
- nu e de obicei prea interesată în a avea relaţii cu alţii.
- uneori, nu răspunde cu plăcere altora şi nu îşi priveaşte în ochi interlocutorul.
- petrece mult timp singură şi nu depune prea mult efort în a-şi face prieteni.
3.Simţuri diminuate sau prea dezvoltate
- nu plânge dacă se loveşte
- aude un zgomot după care să-şi acopere urechile pentru mult timp
-dezinteresată de celelalte activităţi din grădiniţă, are un stil de muncă încet, se plictiseşte uşor,
- nu rezistă la efort intelectual susţinut şi nici la efort fizic.
- nu este interesată în a intra în joc cu alţi copii (evită copiii şi chiar animalele) sau nu capabilă să intre într-un joc bazat pe imaginaţie;
4.Excese în comportament
- neîncredere în sine, timiditate, nehotărâre, nesiguranţă, egoism
- are reacţii exagerate sau poate fi extrem de pasivă, putând trece de la o extremă la alta
-arată un interes obsesiv pentru un ursuleţ de pluş cu fundiţă roşie strălucitoare, sau o activitate: răsfoitul unei cărţi pe care lipeşte
autocolante.
-face mişcări repetate ale corpului, cum ar fi bătăile din palme, dans -mişcări ale picioarelor uneori pe ritmul unor melodii
- este agresivă cu ea înşăşi şi / sau cu alţii copii sau adulţi necunoscuţi, dependentă de adult,
-are reacţii emotive cu caracter exploziv (ţipete, plâns, aruncarea jucăriilor, agitaţie) crize şi depresii.

3. O Oportunităţile sunt condiţii pozitive, necontrolabile, dar care pot fi folosite în propriul avantaj.
-Dacă Andreea ar fi integrată într-un colectiv la o gradiniţă cu copii fără probleme, atunci s-ar înregistra un progres în ceea ce priveşte
socializarea, achiziţionarea unor deprinderi de interacţiune în grup şi limbajul.
-Cu cât ar sta mai mult într-un colectiv sănătos, cu atât integrarea va fi mai uşoară.
-Dacă va începe sedinţele de logopedie, atunci limbajul ei ar deveni mai inteligibil, iar ea se va putea exprima mai uşor, ceea ce i-ar
înlătura şi frustrarea datorată faptului ca nu este înţeleasă (decât de puţine persoane – părinţii, psiholog, logoped, educatoare).

4. T Temerile (ameninţările) sunt condiţii necontrolabile, dar al căror efect poate fi prevăzut şi evitat:
- limbajul vorbit este de obicei greu sau deloc

10
- imposibilitatea de a-şi concentra atenţia şi de a fi coerentă
- nu e de obicei prea interesată în a avea relaţii cu alţii.
- uneori, nu răspunde cu plăcere altora şi nu îşi priveaşte în ochi interlocutorul.
- petrece mult timp singură şi nu depune prea mult efort în a-şi face prieteni.
- nu plânge dacă se loveşte
- aude un zgomot după care să-şi acopere urechile pentru mult timp
- nu este interesată în a intra în joc cu alţi copii (evită copiii şi chiar animalele) sau nu capabilă să intre într-un joc bazat pe imaginaţie;
- are reacţii exagerate sau poate fi extrem de pasivă, putând trece de la o extremă la alta
-arată un interes obsesiv pentru un ursuleţ de pluş cu fundiţă roşie strălucitoare, sau o activitate: răsfoitul unei cărţi pe care lipeşte
autocolante.
-face mişcări repetate ale corpului
- este agresivă cu ea înşăşi şi / sau cu alţii copii sau adulţi necunoscuţi, dependentă de adult,
-are reacţii emotive cu caracter exploziv (ţipete, plâns, aruncarea jucăriilor, agitaţie) crize şi depresii.

Strategii SO (max-max)Punctele tari sunt utilizate pentru a dezvolta oportunităţile:

- dezvoltarea în continuare a aptitudinilor pentru activităţile practice sau muzicale
- antrenarea în orice tip de activitate din grădiniţă.
- conştientizarea de către părinţi a responsabilităţilor care le revin în educarea copilului;
- dezvoltarea încrederii în forţele proprii;

Strategii WO (min. – max.) Punctele slabe sunt diminuate prin prisma oportunităţilor:
- mobilizarea atenţiei şi a voinţei pentru a termina activitatea începută
- realizarea unui program adecvat posibilităţilor ei, fără solicitări sau eforturi în salt, cu sarcini precise şi bine definite;
- favorizarea integrării în grădiniţă;
-orientarea către şedinţe de psihoterapie şi logopedie.

Strategii ST (max. –min.) Punctele tari sunt folosite pentru ocolirea pericolelor:
- integrarea fetiţei într-un colectiv de la o grădiniţă, în vederea formării unor deprinderi specifice lucrului în colectiv, respectării unor
reguli de grup şi îmbunatăţirii limbajului;
- urmarea sedinţelor logopedice;

11
- aprecieri din partea educatoarei în cadrul colectivului atunci când realizează anumite sarcini simple;
- acordarea de roluri în jocurile şi activităţile alese prin care să capete încredere în forţele proprii, precum şi încrederea colegilor;
- vizite la domiciliul copilului;
- participarea părinţilor la activităţile din grădiniţă cu scopul de a observa copilul în mediul educaţional;
- consilierea părinţilor în urma observării comportamentului copilului;

Strategii WT (min. – min.) Punctele slabe sunt minimalizate pentru a evita ameninţările:
- Terapie comportamentală - pentru a o ajuta să se adapteze condiţiilor sale de viaţă (să se imbrace singură, să mănânce singură, să
folosească toaleta corect, să se spele)- psiholog, educatoare, părinţi
-Programe de integrare - care să o ajute să se adapteze lumii inconjurătoare pe cât posibil (socializarea), practicarea inotului, dansului
– psiholog, educatoare, părinţi, instructor de înot şi dans
-Asigurarea unui mediu organizat de viaţă - este foarte important să urmeze o rutină a activităţilor zilnice- părinţi, educatoare,
psiholog
-Terapie audio-vizuală - pentru a o ajuta în comunicare (se vor căuta metode alternative de comunicare, cum ar fi comunicarea non-
verbală: gesturi, imagini, etc) –psiholog, educatoare, părinţi
-Controlarea regimului alimentar (mănâncă foarte multă pâine) – părinţi, educatoare
-Medicamente - recomandate de medicul psihiatru- părinţi
-Terapie fizică - pentru a o ajuta în a-şi controla stereotipiile. Îi place foarte mult să danseze, să lipească, să îmbine şi apa (înot) -
psiholog, educatoare, părinţi, instructor de înot şi dans
-Terapia limbajului – logopedie- logoped, părinţi, educatoare

12
Program de intervenţie individulizat.

13
 Program de intervenţie individulizat

Programul de intervenţie individualizat are mai multe etape:

a) planificare educativă ( ajuta la fixarea obiectivelor şi prevederii intervenţiilor şi resurselor necesare; ea permite stabilirea unui
calendar al realizarii obiectivelor şi la ordonarea prioritaţilor-programul stabileşte etapele necesare, fragmentând paşii de intervenţie)
b) comunicarea (se realizeaza ca obiectiv şi ca mijloc: copilul trebuie sa-şi exprime percepţiile supra situaţiei şi elementele pe care el
ar dori sa le modifice; cei care alcătuiesc planul comunica asupra nevoilor copilului şi modurilor optime de a le satisface);
c) participarea, concentrarea şi coordonarea (se favorizează împarţirea responsabilitaţilor şi determinarea rolurilor fiecarui
participant: copil, părinţi, educatoare, logoped, psiholog, medic psihiatru);
d) retroacţiunea (urmărirea progreselor copilului şi revizuirea programului: schimbari, reorientări)
e)cooperarea, acceptul parinţilor şi o forma de responsabilizare comună a acestora cu profesionaliştii, implicaţi
f)formele de sprijin alese prin parteneriatul cu specialişti implicaţi
Cel mai bun program de intervenţie este cel care se potrivişte copilului/ cerinţelor/ nevoilor sale.

DESFASURAREA SI APLICAREA
PROGRAMELOR TERAPEUTICE DE COMPENSARE SI RECUPERARE
Perioada:
Obiective:
 asigurarea conditiilor optime de aplicare si desfasurare a programelor de interventie personalizate
 reajustarea permanenta a programelor de terapie in functie de rezultatele evaluarii progresului in achizitia limabajului si comunicarii.

PROIECTAREA PROGRAMULUI TERAPEUTIC PE GRUPE DE NIVEL PENTRU ACTIVITATILE DE EDUCARE A LIMBAJULUI SI A

COMUNICARII
Evaluare :

1.evaluarea nivelului de comunicare:

-este prezent limbajul curent;
-pronunta corect sunetele;
-foloseste limbajul mimico-gestual
-foloseste propozitii izolate sau propozitii si fraze in comunicare;
-intelege mesajul si comanda verbala;
-opereaza cu diverse limbaje in comunicare(mimico-gestual,verbal, manipulativ,grafico-pictural)
2.evaluarea limbajului oral (relatia semantica exprimata printr-un cuvant):
-poate denumi partile propriului corp;
-poate denumi obiectele de imbracaminte pe catre le foloseste curent;
-poate denumi diverse actiuni pe care le executa el sau ceilalti;
-poate denumi obiecte si inbsusiri ale acestora;
3.evaluarea limbajului oral:
-poate face diferenta intre cele 3 persoane ale pronumelui personal;
-diferentialza timpurile verbelor;
-poate formula corect posesiunea;
-utilizeaza corect posesiunea;
4.evaluarea situatiilor de comunicare:
-poate formula propozitii simple clare;
-poate formula propozitii dezvoltate;
-poate reda continutul unei povestiri;
-poate memora o scurta poezie;
5. evaluarea limbajului scris:
-poate utiliza instrumente de scris;
-poate scrie elemente pregrafice simple;
-poate scrie elemente pregrafice complexe.

Tratarea diferenţiată a copiilor cu cerinţe educative speciale (CES) în grădiniţele de masă

Sprijinul trebuie să includă şi un curriculum flexibil care să permită adaptările curriculare ce se impun, metodologie specifică
diferitelor tipuri şi grade de deficienţă, materiale didactice individualizate, documente şcolare adaptate la nevoile de învăţare şi
dezvoltare a elevilor, specialişti în diferite domenii: sprijin în învăţare, terapii specifice de compensare şi recuperare, consiliere
şcolară şi a familiei.
Programele de intervenţie personalizate presupun folosirea unor modalităţi eficiente de adaptare curriculară care variază în
funcţie de tipul cerinţei educative speciale CES: dificultăţi de învăţare sau deficienţe specifice.
Pentru copiii preşcolari cu deficienţe mintale şi de limbaj, o parte din curriculumul general pentru din învăţământul prşcolar de
masă poate fi parcurs de copiii cu CES fără adăugarea altor elemente complexe sau întregul curriculum poate fi simplificat.

15
 Curriculumul general poate fi completat cu elemente noi (activităţi individuale, compensator-terapeutice) destinate recuperării
copiilor cu CES şi a asigurării restabilirii participării lor, în mod eficient, la procesul de învăţământ obişnuit.

Multe eforturi au fost întreprinse de Ministerul Educaţiei, cu sprijinul important al ONG-urilor în vederea asigurării formării
continue a profesorilor din învăţământul de masă pentru a-i ajuta să înţeleagă şi să accepte diferenţele între copii, pentru a adapta
curriculumul şi metodele de lucru la nevoile copiilor şi pentru a adopta o abordare incluzivă în şcoli şi grădiniţe.
Copiii cu deficienţe integraţi în învăţământul de masă au dreptul la terapii specifice de recuperare realizate de specialişti în
domeniu, în funcţie de dizabilitatea lor şi, în plus, profesorul de sprijin realizează un plan de intervenţie personalizat şi adaptarea
curriculară necesară, în urma consultării cu cadrul didactic de la clasă.
Două tipuri de planuri sunt elaborate în acest sens:
Planul de servicii personalizat (PSP) şi Planul de intervenţie personalizat (PIP),
Planul de servicii personalizat (PSP) este un instrument de planificare si coordonare a serviciilor individuale, care vizează
asigurarea continuităţii, complementarităţii şi a calităţii serviciilor ca răspuns la cerinţele multiple şi complexe ale copilului cu CES.
PSP include: informaţii biografice, data şi numărul dosarului, responsabilul de caz şi membrii echipei, tipuri de servicii
(educaţionale, sociale, medicale, psihologice, psiho-terapeutice şi alte forme de recuperare), competenţele, preferinţele şi dificultăţile
copilului ca şi scopurile şi obiectivele învăţării. Responsabilul de caz este ales din cadrul echipei multidisciplinare, în funcţie de
dificultatea dominantă a copilului. Această persoană trebuie să supervizeze planul şi să urmărească îndeplinirea lui.
Demersul de elaborare a PSP, într-o echipă multidisciplinară, presupune parcurgerea următoarelor etape:
- informarea ca urmare a solicitării de servicii,
- evaluarea globală a capacităţilor şi a cerinţelor speciale ale copilului,
- elaborarea PSP în cadrul echipei pluridisciplinare,
- coordonarea şi monitorizarea planului de servicii,
-operaţionalizarea şi actualizarea planului de servicii prin intermediul unor planuri de intervenţie personalizate (PIP).
PSP trebuie sa specifice:
- obiectivele privind dezvoltarea şi învăţarea, pe domenii de intervenţie,
- tipuri de servicii disponibile in comunitate pentru atingerea obiectivelor
- stabilirea termenelor de realizare si actualizare a PSP.
PSP promovează drepturile şi interesele copilului prin stabilirea şi definirea serviciilor şi a responsabilităţilor.
PSP se asigură că intervenţiile sunt complementare şi ţine cont de contextul familial şi de mediul de viaţă al copilului.
PSP coordonează activităţile partenerilor: copil, părinţi, specialişti şi comunitate.

16
PSP trebuie să fie revizuit anual şi actualizat ori de câte ori este nevoie, la propunerea responsabilului de caz pentru a răspunde
nevoilor speciale ale copilului în ceea ce priveşte dezvoltarea sa, autonomia personală şi incluziunea socială.
Dacă la început s-a realizat o analiză globală corectă a cerinţelor copilului, revizuirea anuală a PSP este suficientă. Evaluarea
cerinţelor trebuie să ţină însă cont de vârsta şi de modificările majore ce au intervenit între timp, justificând anticiparea revizuirilor şi
modificarea acţiunilor de intervenţie.
Planul de intervenţie personalizat (PIP) este o componentă a PSP, reprezentând un instrument de planificare şi de coordonare.
Acesta este un instrument de lucru permanent în direcţia realizării obiectivelor propuse în PSP pentru copilul respectiv, pe
fiecare domeniu de intervenţie şi se elaborează de către specialiştii din domeniul educaţiei.
PSP serveşte ca orientare pentru fiecare PIP. Acesta din urma detaliază modalităţile de intervenţie pe domenii.
Cele doua instrumente sunt complementare, iar raportul între ele este de: întreg (PSP) la parte (PIP). Procesul de elaborare a
PIP implică mai multe etape:
a) evaluarea/expertiza iniţială complexă în vederea stabilirii cu exactitate a competenţelor şi dificultăţilor de dezvoltare şi învăţare ale
copilului,
b) analiza aprofundată a situaţiei şi stabilirea necesităţilor prioritare ale copilului,
c) întocmirea PIP; punerea în aplicare a PIP, evaluarea efectelor PIP şi revizuirea sa pe baza datelor furnizate de evaluare.
PIP trebuie să specifice:
- persoanele implicate în realizarea planului,
- obiectivele pe termen mediu şi scurt (în termeni comportamentali) care trebuie atinse,
- mijloacele şi resursele necesare atingerii obiectivelor propuse,
- durata intervenţiilor,
- criteriile minimale de apreciere a progreselor copilului, modalităţile şi instrumentele de evaluare,
- revizuirea PIP în echipă, în vederea adaptării lui permanente la cerinţele globale ale copilului.
În realizarea PIP sunt implicaţi: profesioniştii care realizează intervenţia, copilul, părinţi/reprezentanţi legali ai copilului, alţi
colaboratori.
Revizuirea PIP trebuie efectuată la intervale regulate cuprinse între trei şi şase luni, în funcţie de domeniul de intervenţie, vârsta,
specificul dizabilităţii, evoluţia copilului etc. Procesul de revizuire include evaluarea gradului de realizare a obiectivelor stabilite şi a
eficienţei intervenţiei, decizia cu privire la continuarea planului de intervenţie personalizat în funcţie de progresele realizate şi de
dificultăţile întâmpinate. PIP include date biografice, domeniul de intervenţie, specialiştii şi alte persoane implicate şi data elaborării
acestuia şi a revizuirii lui.

17
 Modalităţi de promovare a principiilor şcolii incluzive

.
Copiii cu deficienţe CES au acces în şcolile publice şi pot beneficia de servicii de sprijin care să le
facilitezeacest tip de integrare. Reforma sistemului educaţiei speciale este cu atât mai amplă cu cât ea trebuie să
includă atât principiile noi abordate de şcolile obişnuite cât şi principiile noi dezvoltate de educaţia specială din
lume.
Grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific al
procesului instructiv – educativ, ci şi prin libertatea de acţiune a preşcolarului, care-i stimulează interesele de
cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Adesea, când explorăm universul fiinţei umane ne confruntăm cu o mare diversitate. Copiii care ne trec pragul grupelor noastre
ne pun în situaţia de a căuta mereu soluţii la problemele ridicate. De cele mai multe ori găsim soluţiile cele mai bune pentru copii.
Uneori suntem însă puse în dificultate de complexitatea problemelor. Ce este bine pentru copilul în cauză? Dar pentru ceilalţi copii din
grupă? Avem resurse suficiente pentru a depăşi problemele apărute?
Orice copil se confruntă, la un moment dat cu o situaţie specială care necesită o intervenţie personalizată.
Educaţia pentru toţi poate să fie un mijloc de îmbunătăţire a educaţiei în general prin reconsiderarea sprijinului ce se acordă
anumitor copii. În orice instituţie există o manieră de a împărţi copiii în categorii determinate, datorită particularităţilor de dezvoltare
şi învăţare a acestora.
Educaţia pentru toţi porneşte de la premisa că orice copil este o persoană care învaţă într-un anumit ritm şi stil şi deci poate
avea nevoia de un sprijin diferit.
În Declaraţia de la Salamanca se spune că „Şcoala obişnuită cu o orientare incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de
combatere a atitudinilor de discriminare, un mijloc care creează comunităţi primitoare, construiesc o societate incluzivă şi oferă
educaţie pentru toţi; mai mult, ele asigură o educaţie eficientă pentru majoritatea copiilor şi îmbunătăţesc eficienţa şi, până la
urmă, chiar şi rentabilitatea sistemului de învăţământ”.
Educaţia pentru toţi a fost definită (Salamanca, 1994) ca acces la educaţie şi calitate a acesteia pentru toţi copiii.
Pentru a se adresa tuturor copiilor şi a deveni deschisă, flexibilă, adaptată şi orientată spre fiecare şi pentru toţi, educaţia
trebuie să presupună în practică o schimbare de optică şi anume o nouă orientare care pune accentul pe cooperare, parteneriat, învăţare

18
socială şi valorizare a relaţiilor pozitive, umaniste în educaţie.
Şcoala incluzivă se referă în sens restrâns la integrarea/ includerea tuturor copiilor indiferent de capacităţile şi competenţele
de adaptare şi deci de învăţare, într-o formă de învăţământ.
În sens larg, ea înseamnă ca fiecare copil să fie sprijinit şi să se lucreze în beneficiul tuturora. Fiecare copil este înţeles ca un
participant activ la învăţare şi predare pentru că aduce cu sine: o experienţă, un stil de învăţare, un model social, o interacţiune
specifică, un ritm personal, un mod de abordare, un context cultural căruia îi aparţine.
Specificul integrării înseamnă:
- a educa copiii cu cerinţe speciale în şcoli obişnuite, alături de copii normali;
- a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educaţională, consiliere şcolară, asistenţă medicală şi socială, etc.);
- a acorda sprijin personalului didactic şi managerilor şcolii în procesul de proiectare şi aplicare al programelor şcolare;
- a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinţe speciale la programul şi resursele şcolii obişnuite (bibliotecă, terenuri de sport, etc.);
- a încuraja relaţiile de prietenie şi comunicarea între toţi copiii din clasă/şcoală;
- a educa şi ajuta toţi copiii pentru înţelegerea şi acceptarea diferenţelor dintre ei;
- a ţine cont de problemele şi opiniile părinţilor, încurajându-i să se implice în viaţa şcolii;
- a asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu cerinţe speciale;
- a accepta schimbări în organizarea activităţilor instructiv-educative.
De la cea mai fragedă vârstă conştiinţa copiilor trebuie formată şi dezvoltată, învăţându-i că primirea celor „diferiţi” alături de
ei înşişi trebuie făcută nu doar din obligaţie sau milă, ci pentru că fiecare individ are dreptul de a participa la acţiuni comune care
să conducă la dezvoltarea lui ulterioară şi la dezvoltarea comunităţii în care trăieşte.
Toţi copiii trebuie să înţeleagă că o persoană instruită are o şansă în plus pentru o viaţă mai bună, mai sănătoasă, când se va
afla în situaţia de a lua propriile decizii şi a-şi decide singură drumul în viaţă.
Acceptarea necondiţionată a diversităţii într-un grup şi stimularea toleranţei este o adevărată provocare pentru educatori.
Ei trebuie să încurajeze cooperarea, lucrul în perechi sau formarea de grupuri eterogene, cunoaşterea şi discutarea diverselor
obiceiuri,tradiţii, valori. Desigur că rezultatele nu se văd imediat, ci în urma multor activităţi educative având la bază obiective clar
precizate şi accesibile copiilor preşcolari.
Incluziunea preşcolară vizează implementarea unor strategii coerente de dezvoltare a conştiinţei şi formare a
comportamentelor copiilor în sprijinul toleranţei şi nediscriminării, al acceptării şi oferirii de şanse egale pentru toţi.
Aceasta presupune pregătirea celorlalţi copii în vederea acceptării copiilor cu cerinţe speciale şi de alte etnii în mod firesc,
pentru a nu face diferenţe în manifestarea comportamentală sau verbală.
Evaluarea iniţială ne dă nouă, educatoarelor, posibilitatea de a analiza nivelul de cunoştinţe al copiilor precum şi modul de
socializare al lor la grupul respectiv, în vederea elaborării unei optime strategii de intervenţie.

19
 Ca atare am încercat să fac un inventar al cunoştinţelor copiilor preşcolari despre colegii lor „diferiţi”, despre problemele
acestora şi cum reacţionează ei în situaţiile „diferite” întâlnite.
Astfel, în grupă am o fetiţă cu deficienţă de intelect şi limbaj ( „elemente de autism”) din cei 14 copii cu dezvoltare normală
specific 4-5 ani. După apartenenţă la etnie: 2 copii de etnie musulmană şi 12 sunt români. După apartenenţa relijioasă: 3 copii
catolici, 9 copii ortodoxi, 2 musulmani.
Unii copii ştiu din familie că nu au voie să se joace cu copii de altă etnie, spunând despre ei că nu ştiu să vorbească frumos, că
le iau jucăriile, că se poartă altfel, că nu-şi spun rugăciuni, etc. Sau nu au voie să stea să se joace cu „handicapaţi” că pot imita
comportamentul lor, îi agită şi tensionează, bruschează, etc
Discutând cu părinţii individual am reuşit să-i determin să înţeleagă faptul că la grădiniţă, trebuie să se comporte civilizat
şi să se respecte unii pe alţii.
De atunci cei doi copii de etnie musulmană, fetiţa cu deficienţă de intelect sunt acceptaţi în grupul de joacă: relaţionează,
cooperează şi se ajută reciproc.
Prin activităţi educative folosind diferite strategii, punând accent pe metodele şi tehnicile interactive, am reuşit să-i învăţ pe
copii ce înseamnă toleranţa.
Prin tema de discuţie „ Diferiţi dar egali”, care a avut şi suport intuitiv şi anume: reviste, cărţi,albume ilustrând viaţa copiilor
din alte ţări, am reuşit să-i familiarizez pe copii cu diversitatea oamenilor (de culoare, de aspect, de deficienţă) în general.
Le-am relatat întâmplări din viaţa de zi cu zi punându-i în situaţia de a spune şi ei alte întâmplări auzite şi cum ar fi procedat în
astfel de situaţii. Nu mică mi-a fost mirarea când am sesizat că anumiţi copii pornesc de la prejudecăţi învăţate în familie.
În grupuri de 3-4 copiii au sortat după preferinţă imagini cu copii „diferiţi”, dar pe care i-ar alege ca prieteni. Fiecare grup a
motivat alegerea făcută şi a alcătuit o poveste intitulată „Aşa vreau să fie prietenul meu!”. După fiecare expunere, copiii din alte
grupuri trebuiau să găsească un alt sfârşit poveştii. Am sesizat că în urma celor discutate se pot reduce prejudecăţile copiilor prin
diminuarea concentrării atenţiei asupra diferenţelor intergrupale şi creşterea atenţiei asupra relevării individualităţilor.
Am antrenat copiii în povestiri create de ei cu tema: „O faptă bună pentru prietena mea aflată în dificultate” pe care le-am
analizat împreună: În ce a constat fapta bună?, Tu cum ai fi procedat?, Ce alte fapte bune se mai pot face?, Consideri că … a procedat
bine?. Tot împreună cu ei am tras următoarele concluzii: indiferent de rasă, aspect fizic, deficienţă toţi copiii au aceleaşi drepturi.
Dar oare îşi mai amintesc ce drepturi au? În mijlocul unei coli de hârtie am desenat câte „un copil cu deficienţă” diferită şi
fiecărui copil i-am cerut să deseneze (sau să lipească din autocolant)3 elemente cu tot ceea ce crede el că are nevoie acel copil desenat.
Am folosit tehnica Brainwriting (6/3/5). Cum am procedat? Grupul este format din 6 copii. Fiecare primeşte o foaie cu un „copil cu
deficienţă” diferită. Trebuie să deseneze trei elemente (să lipească din autocolant) fiecare într-un timp de 5 minute. Pentru scurgerea
timpului am folosit clepsidra. Apoi foaia se transmite colegului din dreapta, care şi el va desena alte trei elemente (să lipească din
autocolant) şi aşa mai departe până ce foaia revine la copilul iniţial. După ce timpul a expirat, copiii s-au grupat şi au comparat

20
desenele (colajele). Un reprezentant al fiecărui grup a prezentat ideile comune rezultate din desene (colaje) pe care le-am notat în
jurnalul clasei şi care îi vor ajuta şi la alte activităţi.
Din această activitate copiii au învăţat că indiferent de „deficienţă”, toţi au elemente comune:au părinţi, jucării, iubesc
natura, au o casă, au dreptul să înveţe (o fetiţă a desenat o carte), au o ţară.
La apariţia unor incidente neplăcute care se ivesc uneori zilnic, în grupă, am folosit şi folosesc brainstorming-ul. Această
metodă îi determină pe copii să elaboreze soluţii personale pentru problemele identificate în diverse situaţii.
Atunci când în grupă s-a petrecut un incident prin care s-a încercat îndepărtarea unui copil dintr-un grup sau o altă situaţie
neplăcută, le-am amintit copiilor regulile discutate despre drepturile fiecăruia, despre modul în care trebuie să ne comportăm unii cu
alţii. Fiind în grupuri de 4-5 copii, le-am cerut să se gândească şi să găsească soluţii la incidentul produs. Notându-le toate ideile în
lista de opinii le-am citit pe rând, le-am analizat împreună, căutând soluţia cea mai bună pentru toţi. Cei care greşeau îşi schimbau
opiniile, acestea devenind pozitive.
Poveştile reprezintă un izvor de rezolvare a situaţiilor conflictuale şi abordare a lor din perspectiva „câştig-câştig”. În acest sens
am ales poveşti cunoscute de copii, cu personaje pozitive şi negative aflate într-un conflict permanent. Lucrând tot pe grupuri, copiii
trebuiau să identifice conflictul personajelor negative. Ajutaţi de întrebările: Cine este fericit/nefericit la sfârşitul poveştii? De ce?; Au
fost încălcate drepturile vreunui personaj? De către cine?,
Le-am cerut copiilor să recreeze povestea din punctul de vedere al personajului negativ care este pedepsit de obicei de către
autor. I-am încurajat să explice atitudinea şi comportamentul personajelor negative ( de exemplu, toate animalele râdeau de vocea
groasă a lupului, bunicuţa sforăia tare şi de aceea s-a hotărât lupul să-i pedepsească). Copiii trebuie să găsească întotdeauna soluţii de
rezolvare paşnică a tuturor situaţiilor conflictuale astfel încât toate personajele să fie mulţumite.
În acelaşi timp, copiii constată că oricine are dreptul la o a doua şansă şi are dreptul să se apere. Astfel liderul grupului
comunică rezumatul discuţiilor şi soluţia paşnică adoptată de grup. De exemplu: Lupul citeşte iezilor o poveste cât timp mama lor este
plecată după mâncare; o ajută pe Scufiţa roşie să culeagă flori şi ciupercuţe pentru bunica, etc.
Desigur că acestea sunt câteva exemple din activitatea noastră. Modelând copiii de la cea mai fragedă vârstă avem avantajul că
anumite prejudecăţi învăţate în familie pot fi diminuate, iar ideea de apartenenţa etnică nu este încă formată.
Dar, putem spune că munca noastră a avut succes, dacă se implică şi familia în propria formare a copiilor
La orice copil, în mod particular la copiii cu cerinţe speciale, gradul de interes şi de colaborare al părinţilor este direct
proporţional cu rezultatele şi evoluţia copiilor. Psihopedagogia modernă, centrată pe copil, se bazează pe convingerea că familia
este primul educator şi are cel mai mare potenţial de modelare.
Rolul educatoarei este acela de a sprijini familiile să aibă încredere în resursele proprii, să facă faţă greutăţilor cu care ele
se confruntă.
În concluzie: dacă avem întrebări în legătură cu copiii de la grupele noastre este bine să ne adresăm organelor abilitate. Este mult

21
mai bine să cerem informaţii şi sprijin atunci când este nevoie, decât să evităm copiii cu probleme sau mai grav, să îi îndepărtăm de la
grupele noastre. Este bine să ne alegem cele mai eficiente strategii în activitatea instructiv - educativă ţinând cont de
particularităţile individuale şi de vârstă ale copiilor.

Bibligrafie :
Csorba, Diana „Şcoala pentru diversitate, şcoala pentru toţi” suport curs psihopedagogie specială, Credis 2008
Gherguş, A. „Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată”, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
M.E.C., UNICEF, ”Ghid mamagerial-dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli”, Bucureşti, 1999
Muşu, I.,Taflan A.,”Terapia educaţională integrată", Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti ;1997
Popovici D.V.,- „Elemente De Psihopedagogia Integrarii”, Bucuresti, Ed. Pro-Humanitate, 1999.
Radu Gh.,- „Psihopedagogia Scolarilor Cu Handicap Mintal”, Bucuresti, Ed. Pro-Humanitate, 2000.
Ungureanu, D. „Educaţia integrată şi şcoala incluzivă”, Editura deVest, Timişoara, 2000
Verza E.- „Tratat De Logopedie – Volumul I”, Editura Fundatiei Humanitas
Verza, E. „Psihopedagogie specială” – manual pentru cls. XIII şcoli Normale, E.D.P., Bucureşti,1995
Vrăşmaş, T. „Şcoala şi educaţia pentru toţi”, Editura Miniped, Bucureşti 2004
 www.autism.ro
 www.desprecopii.ro
 www.didactic.ro
 www.copilul.ro

22