Sunteți pe pagina 1din 1

Panait Ioana – Teodora

Cls. A 9-a G
Istorie

Luteranismul
Martin Luther a fost una dintre cele mai importante și influente personalități istorice ale
epocii moderne timpurii. Profesorul de teologie, devenit figura centrală a reformei
protestante, a influențat radical-prin învățăturile sale-nu doar istoria Europei, ci și Biserica
Catolică, ce a trebuit ea însăși să recurgă la o reformă (Contrareforma) pentru a-și salva
autoritatea. În plus, mișcarea protestantă inițiată de Luther a contribuit enorm la declinul
limbii latine ca limbă de cult în țările europene, aceasta lăsând loc limbilor naționale.
În tradiția bisericii catolice, mântuirea putea fi dobândită prin săvârșirea de fapte bune și prin
cumpărarea acestor indulgențe. Luther susține, însă, că Dumnezeu oferă în mod gratuit
mântuirea tuturor celor care au o credință adevărată. Orice om credincios poate studia Biblia
și poate descoperi în paginile sale adevărul despre Dumnezeu. „Înapoi la Evanghelie!” era
îndemnul ferm al lui Luther. Expresia „sola fide” (însemnând „numai prin credință”)
devine ideea principală a doctrinei lui Luther – poți dobândi mântuirea nu prin ceea ce
faci, ci doar prin ceea ce crezi.
În anul 1520, papa Leon al X-lea va emite o bulă prin care declara ca fiind eretice
majoritatea tezelor elaborate de Luther, cerându-i să le retracteze. Cum Luther nu a făcut-
o, în anul 1521, va fi excomunicat, iar Dieta de la Worms îl declară eretic. Citirea lucrărilor
sale a fost interzisă. Luther este ascuns în castelul de la Wartburg de principele Saxoniei,
Frederic. În perioada în care a stat ascuns, a tradus Biblia în limba germană, aducând o
contribuție majoră la dezvoltarea limbii literare germane.
Martin Luther este susținut de numeroși umaniști, nobili sau oameni de rând, iar
aderarea la doctrina sa va îmbrăca forme violente. De exemplu, are loc revolta
„cavalerilor săraci”, în timpul căreia micii nobili germani ridică împotriva înaltului cler și a
principilor teritoriali. De asemenea, apar proteste ale țăranilor germani conduși de
predicatorul Thomas Müntzer.
Aderarea principilor la mișcarea reformatoare va instituționaliza Reforma lui Luther.
Luteranii s-au consolidat prin Dietele din Spira (1529) și Augsburg (1530) și au redactat
mărturisirea de credință protestantă – „Confessio Augustana”.
In cele din urma izbugneste un conflict deschis intre catolici si luterani. Prin pacea de la
Ausburg din 1555, se ajunge la un compromis: dreptul liberei alegeri a confesiunii, conform
principiului ”cuius regio, eius religio” (religia suveranului este religia supusilor).
Protestantismul este institutionalizat ca rekigie de stat.

S-ar putea să vă placă și