Constantin Negruzzi

Constantin Negruzzi s-a născut în Trifeştii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropiera Prutului, lângă
Iaşi, este fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzăşească, ajuns boiernaş în rang de paharnic, şi al
Sofiei Hermeziu. Şi-a început învăţătura în greaca cu unul din dascălii greci mai cu renume pe
atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi
mărturiseşte într-un articol intitulat Cum am învăţat româneşte, foarte interesant pentru
detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuinţate de profesorii din acea vreme.
Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chişinău face cunoştinţă cu
poetul rus Puşkin, care-i deşteaptă gustul pentru literatură şi cu un emigrant francez de la care
ia lecţii de limba şi literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări
literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822.
Dupa moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viaţa politică, cum făceau toţi
fiii de boieri pe atunci.

În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de
Marmontel), şi câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioţilor de peste
munţi, studie istoria şi dădu la lumină Aprodul Purice ca un fel de protestare indirectă la adresa
domnului şi boierilor din timpul său.

Ales, în 1837, deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită adunare, instituită de Regulamentul

Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu şi
Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres. În 1840 este ales
primar al oraşului Iaşi.

Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului,
reintrând numai mai târziu ca judecător, ca membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub
domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, ca deputat şi ca epitrop la Sf.
Spiridon.

Negruzzi debutează cu traducerea poeziei Şalul negru după Alexandr Puşkin. Apoi întreprinde
traducerea baladelor lui Victor Hugo, lucrare meritorie, pentru că a căutat să întrebuinţeze un
vers analog cu al poetului francez, vers greu de făcut în româneşte, mai ales în timpul când scria
Negruzzi şi pentru că multe din ele exprimă foarte bine ideea autorului într-o românească
curată.
Negruzzi a scris şi poezii originale, dar acestea nu sunt partea cea mai strălucită din opera lui.
Cea mai însemnată lucrare în versuri e Aprodul Purice. Începutul e pastoral; tonul epic e păstrat
câtva, dar interesul şi calităţile poetice scad de la un moment şi de aci încolo este numai o
cronică rimată.

Operele în proză sunt împărţite în trei grupe, botezate cu titlul general de Păcatele tinereţelor
(1857). În prima intră Amintirile din juneţe, câteva povestiri, din care unele cu caracter
personal, de exemplu Zoe (1829) şi O alergare de cai (1840), nuvele în care intriga e bine
condusă şi plină de interes, iar limba e românească şi cu expresiuni nimerite. Fiziologia
provinţialului reprezintă poate cea mai bună fiziologie scrisă în limba română.

Tot în această grupă intră şi povestea Toderică, jucătorul de cărţi (1844), imitată cu destulă
libertate după Federico de Prosper Mérimée.

Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare este Alexandru
Lăpuşneanul, publicată în Dacia Literară în 1840, una din nuvelele de referinţă ale literaturii
române.
A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile, peste 30 de bucăţi. În unele se
găsesc observări critice şi satirice asupra obiceiurilor societăţii.
Tonul este în genere glumeţ, potrivit cu genul acesta chiar când tratează chestiuni serioase şi
tratează şi asemenea chestiuni cum sunt cele privitoare la ortografie şi la limbă. Scrisorile au
fost publicate antum în volumul Negru pe alb.

Negruzzi ia parte la discuţiile cu Ion Heliade Rădulescu şi cu ardelenii şi înfăţişează, chiar din
primii ani ai acestei lupte, punctul de vedere cel mai cuminte. Scrisorile acestea sunt un bogat
izvor de informaţii de tot felul, de care nu se poate lipsi cel care voieşte să cunoască viaţa
socială şi culturală a epocii dintre 1838-39.

Negruzzi s-a ocupat şi de teatru. Ştim că a fost unul din cei care au pornit mişcarea din 1840.
Pentru aceasta a tradus din franceză şi a scris şi lucrări originale - slabe ca întocmire dramatică,
dar cu pasaje satirice hazlii.
Se stinge din viaţă la 24 august 1868, şi este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi.