Măsurarea forţelor şi calibrarea celulelor de forţă

Laborator 2

ANALIZA RISCULUI SI EXPERTIZE IN INGINERIA MECANICA – LABORATOR 3A

MĂSURAREA FORŢELOR ŞI CALIBRAREA CELULELOR DE FORŢĂ

1. Introducere
2. Calibrarea dozelor tensometrice

1. Măsurarea forţelor

Forţa este o mărime fizică vectorială derivată care măsoară acţiunea unuia sau mai multor
sisteme fizice asupra unui corp, prin schimbarea stării de mişcare a acestuia faţă de un
sistem de referinţă dat. Acţiunea unei forţe asupra unui corp determină mişcarea şi/sau
deformarea acestuia.
Relaţia de definiţie a forţei ca mărime fizică este:
F= m·a
Unde: m= masa, a =acceleraţia .
Pământul induce asupra oricărui corp o forţă de atracţie
gravitaţională ceea ce face ca greutatea fiecărui corp să se
definească sub forma:
G = m·g
Unde :m= masa, g = acceleraţia gravitaţională ( g = 9,806 m/s²).
Unităţi de măsură pentru forţă
In sistemul internaţional SI, forţa este o mărime derivată şi
unitatea ei de măsura este newtonul ( simbolizat N ). Newtonul
este forţa care imprimă unei mase de 1 kilogram o acceleraţie de 1
metru pe secunda la pătrat. In afara N se mai foloseşte dyn,
stena, kg forţa (1kgf=9,80665N) şi poundal (1pdl=0,138N).
Aparate pentru măsurarea forţelor

Forţele se măsoară cu aparate numite dinamometre, care

măsoară forţe cu o precizie cuprinsă între ±0,1 şi ±0,6% pentru
dinamometrele etalon, şi între ±1 şi ±3% pentru dinamometrele
de lucru. Constructiv, se clasifică în: dinamometre cu element
elastic, hidraulice, pneumatice sau electro-mecanice.
.
a) Dinamometre cu element elastic.
Acestea funcţionează pe principiul măsurării deformaţiei unui
element elastic sub acţiunea unei forte. Pentru F<3000N, se pot
folosi dinamometre cu arcuri elicoidale (figura 1). Dinamometrul
din figura 1 poate măsura forte de maximum 2 10 5 N .

Fig. 1. Dinamometru cu element elastic - arc: M-mâner, T-teacă, A-arc, D-disc, C-cârlig

Sub acţiunea forţei F se deformează elementul elastic 1 care se determină deplasarea

dispozitivului de indicare. Forţa se calculează cu relaţia:
1
Măsurarea forţelor şi calibrarea celulelor de forţă

F = k·d
unde Feste forţa de măsurare în N, k este constanta elastică a arcului iar d este
deplasarea în mm, sub acţiunea forţei F.
In figura 2 este prezentat un dinamometru care se bazează în măsurarea forţei pe
deformarea la încovoiere a unei barei curbe. Prin deformare, capetele barei se vor deplasa
ceea ce va conduce la apariţia unei indicaţii pe ceasul comparator. In aceste condiţii,
aparatul va trebui etalonat pentru a putea şti ce valoare a indicaţiei se va înregistra la forţa
de 1 N.

Fig. 2. Dinamometru cu element elastic – bară curbă

b) Dinamometre hidraulice
Funcţionează pe principiul măsurării presiunii transmisă printr-un lichid de la un piston
de suprafaţa cunoscută A asupra căruia acţionează forţa de măsura F, figura 2.

Fig. 3. Dinamometru hidraulic

Forţa F se calculează cu relaţia:
F= p·A
2
 Măsurarea forţelor şi calibrarea celulelor de forţă

unde: F= forţa de măsurare în N, p= presiunea lichidului în Pa, indicată de manometru, A=

aria secţiunii transversale a pistonului în m².
montarea unei rezistente electrice de valoare mare în paralel cu traductorul.
c) Traductoare de forta cu masurarea deplasarii
Aceste tipuri de traductoare prezintă o complexitate ridicată, funcţionând pe principiul
transformării succesive a mărimilor, prin transformarea forţei F într-o deplasare Δl cu
ajutorul unui traductor elastic, deplasarea care la rândul sau este măsurată cu un traductor
electric.
Notând cu u tensiunea la ieşirea circuitului de măsurare avem:

(1)
unde u/Δl reprezintă funcţia de transfer a
traductorului electric cu circuitul său de
măsurare.
Traductoarele electrice de deplasare
pot fi rezistive, capacitive sau inductive,
ultimele având o utilizare mai frecventă .
Principial, în figura 4 se prezintă un
traductor inductiv diferenţial de tip
transformator: 1 - tijă; 2 - arcuri spirale; 3 -
înfăşurări; 4 - distanţier; 5 - miez magnetic.

Fig. 4. Traductor inductiv diferenţial

Traductoarele de elastice utilizate (arcuri spirale, inele dinamometrice, console)

prezintă deformaţii mari pentru sarcini mici şi sunt prevăzute cu opritoare (limitatoare) de
deplasare mecanică pentru a nu se deteriora la suprasarcini accidentale.
Miezul magnetic plasat pe axa tijei mobile asupra căreia acţionează forţa F, se
poziţionează în raport cu înfăşurările traductorului cu ajutorul celor două arcuri cu sensul
de înfăşurare opus, în scopul compensării erorilor de temperatură.
Tensiunea de ieşire nominală poate fi de ordinul 1V la tensiuni de alimentare de câţiva
volţi, frecvenţa de lucru atinge ordinul kilohertzilor, iar domeniul de măsurare al acestor
traductoare este de circa ±1 daN pentru deplasări de ±0,5 mm.

d) Dinamometrele electromecanice.
Acestea folosesc captori electrici care transformă deformaţiile mecanice în variaţii ale
unor mărimi electrice. Pentru acest lucru se utilizează, în general, traductoarele
electrotensometrice rezistive (mărci tensometrice), figura 4.

3
Măsurarea forţelor şi calibrarea celulelor de forţă

Fig. 4. Traductor electrotensometric rezistiv (marcă tensometrică)

Aceste traductoare funcţionează pe baza efectului tensorezistiv descoperit de lordul

Kelvin în 1856, efect ce constă în modificarea rezistenţei electrice în funcţie de tensiunea
mecanică, prin modificarea lungimii, secţiunii şi rezistivităţii electrice. Aceste traductoare
se realizează cu filament semiconductor. Filamentul semiconductor, care este decupat
chimic sau depus mecanic dintr-un monocristal semiconductor cu lungimi de până la un
milimetru si grosimi de ordinul 10 -2mm, este conectat la doua conductoare şi montat pe un
suport .
Datorita deformării suportului, rezistenta R a mărcilor tensometrice se va modifica
ca urmare a variaţiei lungimii l, a secţiunii S, respectiv a rezistivităţii electrice ρ. Ca urmare,
sensibilitatea acestor traductoare este data de:

(1)
Luând în considerare un conductor rotund cu diametrul d, secţiunea acestuia
variază prin intermediul diametrului, care, la rândul sau depinde de variaţia lungimii după
relaţia:

(2)
μ fiind coeficientul lui Poisson cu valori cuprinse între 0,2 ÷ 0,4. Fenomenul rezistiv este
pus în evidenta prin termenul Δρ/ρ care este proporţional cu variaţia volumului V, adică:

(3)
c fiind constanta lui Bridgman, cu valori aproape unitare pentru metale, +100 pentru
semiconductoare "p" si -100 pentru semiconductoare "n". Ţinând cont ca V=π·d 2·l/4,
relaţia (1) devine:

(4)
unde k reprezintă sensibilitatea relativă, care pentru c si μ date are valoarea k ≈ 2 la
traductoare metalice, k ≈ ± 100 la traductoarele semiconductoare în funcţie de tipul
semiconductorului "p" sau "n".

4
 Măsurarea forţelor şi calibrarea celulelor de forţă

Trebuie reţinut faptul că, pe lângă sensibilitatea longitudinală manifestată în

lungimea firului, apare si o sensibilitate transversala kt:

(5)
unde Rl este rezistenta firului pe porţiunea longitudinala, iar R t este rezistenta firului pe
porţiunea transversală. Sensibilitatea transversala este cu atât mai mică cu cât R t<<Rl,
nedepăşind 2% din cea transversala. Din acest motiv, la traductoarele cu folie, porţiunile
transversale sunt mari.
Referitor la influenţa temperaturii, se produc concomitent trei fenomene: dilatarea
piesei, dilatarea firului traductorului şi modificarea rezistenţei acestuia. Alegând convenabil
materialele, devine posibilă compensarea acestor efecte (realizare dificilă în practică) prin
compensarea erorilor cu temperatura utilizând montaje diferenţiale sau montaje
compensate termic.
Pentru măsurarea forţei, se utilizează patru traductoare electrotensometrice care se
lipesc pe elementele deformabile elastic sub acţiunea forţei, aşezându-se, din punct de
vedere electric sub forma punţii Wheatstone completă, figura 5, în care toate braţele punţii
sunt ocupate de câte o marcă tensometrică, două dintre acestea fiind supuse solicitării de
tracţiune iar celelalte două fiind supuse solicitării de compresiune .

Fig. 5. Montarea mărcii tensometrice în puntea Wheatstone

Aparatele pentru măsurarea forţei ce utilizează traductoare electrotensometrice se

numesc celule de forţă sau doze tensometrice, figura 6.

Fig. 6. Celule de forţă sau doze tensometrice

5
Măsurarea forţelor şi calibrarea celulelor de forţă

2. Calibrarea dozelor tensometrice

In cadrul laboratorului se vor calibra trei tipuri de doze tensometrice (celule de forţă)
prezentate în figura 7. Valorile pentru forţă ale celor trei doze tensometrice sunt: 5 kN, 20
kN şi 50 kN. Calibrarea se face pe maşina universală de încercat INSTRON 8801, cu
achiziţia semnalelor de forţă şi timp de la maşina de încercat şi achiziţia semnalului de la
mărcile tensometrice la puntea Vishay P3, figura 8. Tot la puntea tensometrică se
achiziţionează şi semnalul de timp, prestabilit la intervalul de achiziţionare de 1 secundă,
acelaşi interval fiind stabilit şi la maşina de încercat. Cele două fişiere de date, de la
maşina de încercat şi de la puntea Vishay se suprapun, având în vedere semnalul de timp
comun. In aceste condiţii, se obţine o variaţie a forţei în raport cu semnalul dat de puntea
tensometrică. Prin reprezentarea grafică a acestor semnale se obţine o dreaptă de
calibrare, aşa cum sun cele arătate în figurile 9 şi 10.
Astfel, dacă se doreşte măsurarea ulterioară a forţelor, se va utiliza doza
tensometrică cu aceeaşi punte Vishay. Aşa cum se poate vedea în figurile 9 şi 10,
reprezentarea grafică a semnalelor obţinute se poate aproxima cu o dreaptă. Atunci când
se face o măsurătoare cu o doză calibrată, semnalul obţinut la puntea tensometrică se
înmulţeşte cu coeficientul ce dă pantea dreptei de aproximare şi se obţinea valoarea forţei.

Fig. 7. Celule de forţă – 5 kN, 20 kN, 50 kN

6
 Măsurarea forţelor şi calibrarea celulelor de forţă

Fig. 8. Încercarea la tracţiune şi achiziţionarea semnalului de la mărcile tensometrice

Fig. 9. Calibrare doza forţă 20 kN

7
Măsurarea forţelor şi calibrarea celulelor de forţă

Fig. 10. Calibrare doza forţă 50 kN