Universitatea Ștefan cel Mare

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Specializarea : Asistența Medicală Generală

Infecțiile nosocomiale în spitale

Student:Cojocaru (Lazniuc) Iulia Georgiana

Grupa 1511 h

Anul I

Igienă

1
 CUPRINS

Infecțiile nosocomiale în spitale

I. Scurt istoric …………………………………………………………………………………….3

II. Definiție………………………………………………………………………………………….....3

III. Date generale …………………………………………………………………………………....4

IV. Factori etiologici si favorizanți...............................................................4

V. Limitare si control al infectiilor nosocomiale………………………………………..5

Bibliografie ………………………………………………………………………………………….7

2
 Infecțiile nosocomiale în spitale

I. Scurt istoric
Infecțiile legate de actul de ingrijire medicală:
• sunt cunoscute din secolul XVII
• dar la rangul de abordare stiintifica sunt semnalate sistematic doar din secolul XIX prin
observarea 'bolii de spital',
• respectiv din secolul XX, concomitent cu perfectionarea cunoștințelor de etiologie și patogenie
infecșioasă, respectiv clarificarea noțiunilor de asepsie, antisepsie, sterilizare, dezinfecție, etc.
În România, apar, în 1744, instrucţiuni privind izolarea bolnavilor contagioşi şi reguli de
asepsie şi antisepsie, remarcându-se implicarea unor medici de prestigiu în combaterea infecţiilor
nozocomiale (Carol Davilla- 1877; Victor Babeş-1885-1926; Ioan Cantacuzino- 1896-1936).

II. Definiție
Termenul este atribuit infecţiilor pe care un individ sănătos sau bolnav le contractează cu
ocazia unor prestaţii efectuate în unităţi medico-sanitare sau medico-sociale în afara
manifestărilor caracteristice incubaţiei sau debutului bolilor preexistente.
În cazul infecțiilor contractate în unități spitalicești, există anumite caracteristici:
- infecția trebuie sa apară pana la 48 de ore după internarea in spital
- pană la 3 zile după externarea pacientului
- pana la 30 de zile după o operație
- intr-o unitate medicală, cînd o persoană a fost internată din alte motive ce exludeau infecția.
Conform criteriilor adoptate de Societatea Română de Epidemiologie, pentru ca o infecție
să fie considerată ca nozocomială trebuie să nu existe dovada ca infecția era prezentă sau în
incubație in momentul internării în spital.
Termenul de IN este deseori substituit în practica medicală cu cel de infecție
intraspitalicească, infecție iatrogenă sau infecție incrucișată.

3
 III. Date generale
Incidența globală a IN este apreciată la 3,5-15%, cu o medie de 6,5%.
Sectoarele medicale cu cel mai mare risc sunt:
 Secțiile de terapie intensive
 Secțiile de chirurgie/arsuri
 Secțiile de hematologie/oncologie
Prevalența după forma clinică: infecțiile urinare 40%, infecțiile prin cateter 25%,
pneumonii 20%, infecții ale plăgilor operatorii 15%.
În functie de agentii patogeni:
 Agenti patogeni Gram- E. coli 25%; Pseudomonas 15%;
 Coci Gram pozitivi S. aureus 15%;
 Agenţi patogeni multirezistenţi Staphilooccus, Klebsiella, Enterobacter,Acinetobacter;
Pseudomonas, fungi

IV. Factori etiologici si favorizanți

Condițiile necesare de apariție a IN sunt: terenul receptive prin varstă si boală, agentul
patogen, caile de acces ale agentului patogen în organism cu un teren biologic deficitar,
consecutive unor interventii terapeutice. Cei mai afectați sunt pacienții de vârste extreme
(sugarii, copiii mici, varstnicii),malnutritii, bolnavii cronici (diabet zaharat, ciroza, neoplazii) sau
cu deficit imunitar (infectia cu HIV), care au o receptivitate mărita la microorganismele
patogene.
În urma creșterii duratei de viață prin aplicarea unor mijloace terapeutice mai eficiente se
înregistreaza prelungirea supraviețuirii unui număr mare de persone ”cu risc” a caror aparare
antiinfectioasă este deficitară și care devin victime facile pentru flora de spital.
Infecțiile intraspitalicești sau nosocomiale (IN) reprezintă o importantă problemă de
sănătate publică, fiind o cauză a morbidității și mortalității pe plan mondial, cu un deosebit
impact economic și uman, prin prelungirea perioadei de internarea și creșterea costurilor. Aceste
aspecte pot fi cauzate de creșterea aglomerării umane, frecvența tot mai mare a deficitelor

4
imunitare (grupe de vârstă cu risc crescut, comorbidități, tratamente), emergența rezistenței
bacteriene la antibiotice.
Prevalența cea mai înaltă a IN s-a evidențiat în unitățile de terapie intensivă. Atât țările
dezvoltate, cât și cele cu un venit economic scăzut se confruntă cu povara infecțiilor
nosocomiale.
Cele mai frecvente IN sunt infecțiile plăgilor chirurgicale, infecțiile tractului urinar,
infecțiile căilor respiratorii inferioare și infecțiile de la nivelul fluxului sanguin.
Agenții patogeni responsabili pentru IN variază în funcție de patologia pacientului, de tipurile de
servicii medicale, dar și de la țară la țară, putând fi de natură bacteriană, virală sau fungică, din
mediul spitalicesc; aceste microorganisme prezintă un grad ridicat de rezistență la tratamentul
antimicrobian specific și se răspândesc foarte ușor în organismul uman.
Diagnosticul și interpretarea rezultatelor de laborator trebuie realizate cu multă atenție,
mai ales în cazul culturilor bacteriene, când trebuie să se facă diferențierea între o colonizare
simplă bacteriană și o cultură bacteriană patogenă.
Tratamentul IN va fi stabilit în funcție de etiologia infecției și de susceptibilitatea
germenilor patogeni la agenții antimicrobieni. Din cauza creșterii rezistenței antimicrobiene se
recomandă utilizarea judicioasă a antibioticelor (conform rezultatelor testelor de susceptibilitate
și a răspunsului clinic), ca doză și durată optimă a antibioterapiei, astfel încât să se reducă cât
mai mult apariția rezistenței antimicrobiene.
Programele de luptă contra IN trebuie să cuprindă atât activitățile de supraveghere și
prevenire, cât și de formare a personalului. Supravegherea continuă, alături de programele de
control al infecțiilor nosocomiale nu numai că duc la scăderea acestora, dar, de asemenea,
contribuie la o mai bună prioritizare a resurselor și a eforturilor pentru îmbunătățirea asistenței
medicale. Toate aceste activități trebuie să fie susținute la nivel național și regional.  

V. Limitare si control al infectiilor nosocomiale

Cateva exemple de mijloace prin care personalul medical poate contribui la eforturile
sustinute de limitare si control al infectiilor intraspitalicesti:
 Respectarea cu strictete a măsurilor de igienă a mâinilor, inainte și după fiecare contact
cu un pacient;

5
  Utilizarea dispozitivelor și manevrelor invazive, doar acolo unde aceastea sunt strict
necesare, funcție de necesitățile clinice;
 Îndepărtarea tuturor dispozitivelor invazive sau minim-invazive, atunci când acestea au
devenit inutile din punct de vedere clinic;
 Limitarea profilaxiei antimicrobiene la perioada peri-operatorie;
 Întreruperea antibioterapiei la momentul oportun;
 Cunoașterea amănunțită a patogenilor cu posibilitate de transmitere parenterală;
 Instituirea unor măsuri prompte de izolare a pacienților infectați;
 Evitarea unor greșeli de asepsie care se pot manifesta in timpul orelor de vizită la patul
pacientului (exemplu: plasarea unor haine murdare în apropierea locului de inserție a
unor catetere intravasculare, lăsarea unor daruri sub forma de obiecte sau bani in patutul
nou-nascutului)
 Deoarece o mare parte din infecțiile intraspitalicești se datorează utilizării inadecvate a
dispozitivelor medicale, programele educaționale pentru insușirea manevrelor în
realizarea unor manevre chirurgicale în condiții aseptice, sunt deosebit de importante
pentru diminuarea ratei imbolnăvirilor intraspitalicesti. Menținerea unor deprinderi
corecte de mânuire a instrumentarului medical este importantă.
 Folosirea precautiilor speciale prinvind sângele și fluidele corporale impun masuri de
protectie ce trebuie respectate – halat, manusi, mască etc. Personalul medical este instruit
adecvat, pentru a purta echipament de protectie. Se recomanda utilizarea unor măsuri
minime de protectie; ulterior, vor fi instaurate măsuri specifice, funcție de natura
patogenului și măsuri de izolare care să intrerupă posibilele căi de trasnmitere ale
infecției (izolare specifică) .
Măsurile standard reprezintă măsurile minime de prevenire a infecţiei care se aplică tuturor
pacienţilor îngrijiţi, indiferent de statutul de infecţiozitate suspectat sau confirmat al pacientului,
în orice cadru unde este asigurată asistenţă medicală .
Aceste proceduri sunt concepute atât pentru a proteja personalul sanitar, cât şi pentru a
preveni răspândirea infecţiilor în rândul pacienţilor.

6
 Bibliografie

• https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2019/04/Analiza-situatie-igiena-
mainilor-2019.pdf
• https://www.medichub.ro/reviste/infectio-ro/infectiile-nosocomiale-id-87-cmsid-67
• http://89.32.227.76/_files/3514-Ghid_INV_PHH.pdf
• ORDIN nr. 916 din 27 iulie 2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire
şi control al infectiilor nosocomiale în unităţile sanitare
• ORDIN Nr. 1101/2016 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de
supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare