FACULTATEA DE DREPT

PROGRAMUL DE MASTER:

LUCRARE DE DISERTAŢIE
la disciplina
..............................................
cu titlul
Încheierea si revocarea donaţiei

Coordonator ştiinţific:
Prof. Univ. Dr.
.............................
Absolvent:
............................

BUCUREŞTI
2019
 CUPRINS

LISTĂ DE ABREVIERI ............................................................................................................ 3

INTRODUCERE ......................................................................................................................... 4
CAPITOLUL I. Noţiuni privind contractele. Consideraţii generale privind contractul de
donaţie ........................................................................................................................................... 5
1.1. Definiţia contractului de donaţie ............................................................................................. 9
1.2. Formele juridice ale contractului de donaţie ......................................................................... 10
CAPITOLUL II. Încheierea contractului de donaţie. Condiţiile de validitate ale
contractului de donaţie .............................................................................................................. 11
2.1. Închierea contractului de donaţie .......................................................................................... 11
2.2. Condiţii de formă. Cateogorii de donaţii cu excepţia formei autentice a contractului de
donaţie ...........................................................................................................................................15
2.2.1. Donaţii simulane ....................................................................................................... 17
2.2.2. Donaţii indirecte ....................................................................................................... 19
2.2.3. Daruri manuale ......................................................................................................... 21
2.3. Condiţia autorizării contractelor de donaţie făcute anumitor persoane juridice, instituţiilor
publice sau statului....................................................................................................................... 22
CAPITOLUL III. Efectele donaţiei .......................................................................................... 24
3.1. Obligaţia donatorului ............................................................................................................ 25
3.2. Obligaţia donatarului ............................................................................................................ 26
CAPITOLUL IV. Revocarea contractelor de donaţie ............................................................ 27
4.1. Cauzele legale pentru revocarea contractelor de donaţie....................................................... 27
4.2. Revocarea pentru neexecutarea sarcinii ................................................................................ 28
4.3. Revocarea pentru ingratitudine ............................................................................................. 29

STUDII DE CAZ ...................................................................................................................... 32

CONCLUZII .............................................................................................................................. 39
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................ 41

2
 LISTA DE ABREVIERI

CCR – Codul civil Român;

C. civ. – Cod civil;
Art. – Articol;
Alin. – Alineat;
Par. – Paragraf;
P. – Pagina;
pp. – Paginile;
Ed. – Editura;
C.E.D.O. – Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

3
 INTRODUCERE

Lucrarea „Încheierea şi revocarea contractelor de donaţie” relevă contractele de donaţie

care pot fi înfăptuite în diverse forme juridice, şi anume: transmiterea nemijlocită a dreptului de
proprietate asupra unui bun, plata unei sume de bani.
Aceasta este structurată pe introducere, listă de abrevieri, patru capitole divizate în
subparagrafe, studii de caz, concluzii şi bibliografie, având la bază analiza teoretică a noţiunilor
de donaţie şi prevederile legale pentru încheierea şi revocarea contractelor de donaţie conform
Codul Civil.
Conform art. 801 din Codul civil român, donaţia este un act de liberalitate prin care
donatorul dă irevocabil un lucru donatarului, care-l primeşte. Din definiţia expusă, rezultă
caracterul principal al acestuia, liberalitatea.
Acest contract de liberalitate îl deosebeşte de alte acte, cum ar fi testamentul, donaţia
producându-se numai după transmiterea bunurilor şi acceptarea trebuie să se facă până la
moartea donatorului şi nu după. Actul prin care are loc donaţia se numeşte contract, prin care una
dintre părţi, numită donator, îşi micşorează în mod irevocabil patrimoniul său de drept, mărind
astfel patrimoniul celeilalte părţi, numită donatar, cu acelaşi drept, fără ca donatorul să
urmărească a primi ceva în schimbul contractului de donaţie încheiat.
Contractul de donaţie este un contract solemn, unilateral, cu titlu gratuit, ce cuprinde şi
sarcini în folosul donatorului sau al unui terţ şi în acest caz contractul are caracter oneros în
limitele valorii sarcinii.
Bunul ce formează obiectul contractului trebuie să fie în circuitul civil, să fie determinat,
posibil, licit, să existe sau să poată exista în viitor. Dacă bunul este determinat individual,
donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar, în caz contrar, donaţia este nulă absolut. În
conformitate cu art. 813 din Codul civil român, toate donaţiile se fac prin act autentic.
Consimţământul ambelor părţi trebuie să fie manifest în formă autentică. Autenticitatea este
prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute.
După moartea donatorului, nulitatea unei donaţii pentru vicii de formă poate fi acoperită
prin confirmare, ratificare sau executarea voluntară de către moştenitorii sau de către
reprezentaţii acestuia. Conform art. 39, p. 144 din Codul Civil, dacă donaţia are ca obiect bunuri
mobile, se mai cere ca obiectele mobile să fie trecute într-un stat estimativ semnat de către
donator şi care să cuprindă descrierea şi evaluarea lucrurilor mobile dăruite.

4
 CAPITOLUL I
NOŢIUNI PRIVIND CONTRACTELE
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE DONAŢIE

Noţiuni privind contractele

Potrivit art.1166 din Codul civil, contractul reprezintă acordul dintre două sau mai multe
persoane prin care îşi manifestă voinţa cu intenţia de a constitui, de a modifica sau de a stinge un
raport juridic.
Ştiinţa dreptului civil consideră această definiţie ca fiind incompletă, deoarece nu sunt
enumerate toate efectele pe care le poate produce un contract, cum ar fi modificarea şi stingerea
unui raport juridic. De aceea într-o definiţie mai relevantă contractul se poate defini ca acordul
de voinţă realizat între două sau mai multe persoane pentru a crea un raport juridic, dând naştere
unei obligaţii sau constituind un drept real, a modifica sau în momentul în care părţile
contractante şi-au exprimat voinţele concordante, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă
cerute de lege, prin raportare la specificul fiecărui tip de contract1.
Încheierea contractului este guvernată de principiul libertăţii contractuale deoarece orice
contract este creaţia unei voinţe umane2.
Codul civil român de la 1864 consacra, cu titlu de principiu de drept, libertatea oricărei
persoane fizice sau juridice de a încheia orice tip de contracte. Acest principiu este consacrat în
doctrină sub denumirea de principiul libertăţii contractuale.
Potrivit teoriei autonomiei de voinţă, formulată de juristul francez Charles Dumoulin,
întrucât voinţa umană este liberă, părţile contractante, exclusiv prin voinţa lor, pot da naştere
unui act juridic cum este contractul şi acesta îşi va putea produce efectele urmărite de părţi.
Principiul libertăţii contractuale se exprimă şi prin faptul că o persoană poate încheia orice fel de
contract, poate să determine prin voinţa sa clauzele contractuale şi efectele pe care contractul
urmează să le producă.
Limitele principiului libertăţii contractuale:
1. Se realizează prin norme imperative ale legii:
- nu se pot încheia contracte care au cauze imorale sau un obiect ilicit;
- anumite categorii de persoane nu pot încheia unele varietăţi de contracte decât cu
condiţia obţinerii unei autorizaţii prealabile.

1
L. Pop, Drept civil. Teoria generală a oblgaţiilor. Tratat, ediţie revăzută, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi,
1994, pagina 29.
2
Titus Prescure, Andreea Ciurea, Contracte civile, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2007, pagina 2.
5
2. Se realizează prin reguli de convieţuire socială (părţile nu pot încheia acte juridice care ar
contraveni regulilor de convieţuire din orânduirea noastră): proxenetismul şi concubinajul.
Libertatea de voinţă este statornicită de lege, societatea fiind aceea care, prin intermediul
normelor juridice pe care le dictează, stabileşte limitele în care voinţa indivizilor, exprimată în
scopul de a da naştere la drepturi şi obligaţii, îşi poate produce efectele urmărite de emitentul ei.
Astfel, ca element component al societăţii, individul trebuie să se încadreze în ordinea
statornicită de societatea din care face parte, libertatea de a face acte juridice îi este recunoscută
într-un anumit cadru legal, dar ea nu este decât o regulă de tehnică juridică al cărui fundament se
află în utilitatea ei economică şi socială3.
Contractul reprezintă principalul izvor de obligaţii. Dacă o convenţie este legal încheiată,
ea are „putere de lege între părţi” (art.1270 din Codul civil). Însemnătatea contractului ca mijloc
de stabilire a celor mai variate relaţii între persoanele fizice şi juridice este evidentă în toate
domeniile, de la cele mai fireşti şi mai simple activităţi ale oamenilor, până la conducerea
economiei naţionale şi la stabilirea relaţiilor internaţionale.
Condiţiile de validare ale contractului:
Contractul fiind un act juridic bilateral, ce se formează prin acordul de voinţă al părţilor,
implică existenţa a cel putin 2 părţi care să-şi exprime consimţământul valabil cu privire la
scopul contractului. Condiţiile esenţiale, potrivit art.1179 din Codul civil, pentru validitatea
contractului sunt:
- capacitatea de a contracta – art.37 – 48 şi art.1180 - 1181 din Codul civil;
- consimţământul părţilor – 1182 – 1224 din Codul civil;
- un obiect determinat şi licit – art.1225 – 1234 din Codul civil;
- o cauză licită şi morală – 1235 – 1239 din Codul civil.
Datorită marii varietăţi de contracte pe care le pot încheia subiectele de drept, atât cele
reglementate de Codul Civil, cele reglementate de alte acte normative, cât şi cele care nu sunt
reglementate de nicio lege, apare necesară o clasificare a lor, folosind diferite criterii.
Clasificarea contractelor nu este numai o operaţiune logico-teoretică, ci ea prezintă o
neîndoielnică importanţă practică, mai ales atunci când se pune problema stabilirii naturii
juridice a unui anumit contract, respectiv a regimului juridic aplicabil acestuia.
În imensa varietate a contractelor se pot desprinde unele categorii mai importante a căror
clasificare se poate face după mai multe criterii: conţinutul, modul de formare, scopul urmărit de
către părţi, modul de executare.
1. După conţinutul lor, adică după felul obligaţiilor la care dau naştere pot fi:
a) Contracte sinalagmatice, care dau naştere la obligaţii reciproce între părţi.

3
A. Ivaşcu, Voinţa juridică, Studia Napocensis, Ed. Academiei, Bucureşti, 1974, p. 53.
6
Ambele părţi au în acelaşi timp şi drepturi dar şi obligaţii, fiecare parte este totodată şi creditor
dar şi debitor. Exemplu: vânzarea-cumpărarea, schimbul, locaţiunea, contractul de asigurare.

b) Contracte unilaterale, care instituie obligaţii numai pentru una din părţi. Exemplu:
împrumutul, comodatul, depozitul, donaţia fără sarcină, mandatul gratuit.
Utilitatea practică a dinstincţiei: numai în cadrul contractului sinalagmatic se pot pune
probleme privind riscul contractual4.
2. După modul lor de formare, potrivit art.1174 din Codul civil, se disting:
a) Contracte consensuale, pentru a căror formare este suficient simplul acord de voinţă al părţilor
fără să mai fie nevoie de vreo formalitate sau de vreo formă specială de manifestare a voinţei
părţilor (art.1178 din Codul civil).
b) Contracte solemne, pentru a căror validitate, pe lângă acordul de voinţă, mai este necesară şi
îndeplinirea unor formalităţi impuse de lege.
Sunt încheiate în faţa unui funcţionar public, abilitat prin lege să întocmească actele sau notarul
public;

c) Contracte reale, pentru a căror formare se consideră că pe lângă acordul de voinţă mai este
necesară şi remiterea unui lucru de către una dintre părţi către cealaltă (art.1174 alin.4 din Codul
civil).
Acestea sunt în fond contracte consensuale, deoarece încheierea lor nu este supusă de lege unor
forme speciale dar obligaţiile specifice lor nu iau naştere decât în momentul remiterii lucrului.
Numai din acel moment contractul respectiv poate purta denumirea sa, înainte de acest
moment fiind doar o promisiune de a contracta. Exemplu: depozitul, împrumutul, comodat,
gajul5.
3. După scopul urmărit de părţi prin încheierea lor avem:
a) Contracte cu titlu oneros, în care una dintre părţi urmăreşte un folos material, o
contraprestaţie, în schimbul aceleia pe care o face, ori se obligă să o facă în favoarea celeilalte
părţi. Exemplu: vânzarea-cumpărarea, schimbul, contractul de asigurare.
b) Contracte cu titlu gratuit, prin care una dintre părţi procură celeilalte un folos, fără a primi
ceva în schimb. Exemplu: contractele de binefacere.
Interesul distincţiei: legea impune în privinţa condiţiilor de validitate condiţii speciale
pentru contractele cu titlu gratuit, chiar şi forme solemne; acţiunea pauliană se poate executa mai
uşor împotriva contractelor cu titlu gratuit.
4. Contractele cu titlu oneros, se împart la rândul lor în:

4
L. Pop, Drept civil. Teoria generală a oblgaţiilor. Tratat, ediţie revăzută, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi,
1994.
5
R. I. Motica, F. Moţiu, Contracte civile. Sinteză teoretică şi practică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
7
a) Contracte comutative, în care întinderea prestaţiilor datorate de către părţi este certă şi poate fi
apreciată chiar la momentul încheierii contractului, deoarece se promit lucruri care există la acel
moment, sau a căror existenţă viitoare este certă. Cea mai mare parte a contractelor cu titlu
oneros sunt comutative;
Exemplu: vânzarea unui obiect contra unui preţ determinat.
b) Contracte aleatorii, în care întinderea prestaţiilor părţilor sau numai a uneia dintre ele depinde
de un eveniment viitor şi incert, astfel încât la momentul încheierii contractului nu se poate
cunoaşte şi nu se poate aprecia cu certitudine câştigul sau pierderea fiecărei părţi şi uneori nici
nu se poate şti dacă va exista un câştig sau o pierdere. Exemplu: contracte referitoare la loterie,
prinsoarea, jocurile de noroc.
5. După modul lor de executare avem:
a) Contracte cu executare imediată sau dintr-o dată, care se execută imediat după întocmirea lor.
b) Contracte cu executare succesivă, a căror executare se desfăşoară în timp, fie sub forma unei
prestaţii continue, fie sub forma unei succesiuni de prestaţii. Exemplu: contractele de locaţiune,
contracte de muncă, contracte de societate, contracte de asigurare.
Interesul distincţiei: în cazul neexecutării obligaţiei de către una dintre părţi sancţiunea
poate fi:
- în cazul contractelor cu execuţie imediată, rezoluţiunea pentru neexecutatea contractului, adică
desfiinţarea contractului cu efect retroactiv.
- în cazul contractelor cu executare succesivă, acţiunea va fi rezilierea (adică desfacerea
contractului numai pentru viitor).
Unele contracte cu executare succesivă pot fi reziliate:
- prin voinţa unilaterală;
- prin voinţa oricăreia dintre părţi (contractul de locaţiune fără termen);
- prin voinţa uneia dintre părţi (exemplu: contractul individual de muncă, contractul de închiriere
de locuinţe, contractul de depozit);
6. Din punctul de vedere al reglementării lor avem:
a) Contracte numite, care corespund unor anumite operaţii economice, poartă fiecare un nume
specific şi este special reglementat prin lege. Exemplu: vânzarea-cumpărarea, schimbul,
locaţiunea, împrumutul, ipoteca, depozitul.
b) Contracte nenumite, care nu au un nume propriu şi nu sunt supuse unor reglementări speciale,
deoarece nu se încadrează într-o categorie anume: prin mijlocirea lor se realizează operaţiile cele
mai variate, pe care părţile în virtutea principiului libertăţii convenţiilor, pot să le săvârşească .
Importanţa distincţiei: calificarea unui contract numit sau nenumit are o deosebită
importanţă în determinarea regimului juridic, aplicabil în lipsa unei precizări a părţilor.

8
 7. După existenţa de sine stătătoare sau nu a contractelor avem:
a) Contracte principale, care au o existenţă de sine stătătoare6.
b) Contracte accesorii, care sunt contracte a căror încheiere depinde de existenţa altui contract.
Aceste contracte se pot naşte în acelaşi timp cu contractul principal sau numai după
încheierea acestuia din urmă. Importanţa calificării unui contract ca fiind principal sau accesoriu
constă în faptul că, în vreme ce validitatea contractului principal se analizează în funcţie numai
de propriile sale elemente, validitatea contractului accesoriu mai depinde şi de validitatea
contractului principal, al cărui accesoriu este. Exemplu: gajul, ipoteca.
8. Contracte de adeziune:
Clauzele sunt stabilite numai de către una dintre părţi, cealaltă parte neavând putinţa să le
discute, ci numai să le accepte ca atare sau să nu contracteze. Exemplu: contractul de transport
pe calea ferată.
9. Contracte mixte sau complexe:
Acestea rezultă din încheierea a două sau a mai multor contracte. Exemplu: contractul de
hotelărie.
1.1. Definiţia contractului de donaţie

În Noul Cod Civil, art. 985 este prevăzut faptul că donaţia este contractul prin care, o
parte, numită donator, dispune în mod definitiv de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită
donatar.
Contractul de donaţie este un contract solemn, unilalteral, cu titlu gratuit prin care
donatorul, cu intenţie liberală îşi mişorează patrimoniul său cu un drept real sau de creanţă,
mărind patrimoniul donatarului, cu acelaşi drept, fără să primească altceva în schimb.
Contractul de donaţie este un act de generozitate deoarece, prin închierea acestuia,
patrimonoul donatorului se mişcorează cu drept7 sau cu un bun.
Art. 984 alin. (1) din Codul Civil este menţionat faptul că: „Liberalitatea este actul
juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în aparte, în
favoarea unei alte persoane”.
Donaţia este caracterizată prin trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul, cu intenţia
de a face o donaţie.

1.2. Formele juridice ale contractului de donaţie

6
R. I. Motica, F. Moţiu, Contracte civile. Sinteză teoretică şi practică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998
7
Ph. Malaurie, L. Aynès, „Cours de droit civil”, Ed. Cujas, Paris, 1989, pagina 191
9
 În art. 1011 al Noului Cod Civil8, contractul de donaţie este un contract solemn, deoarece
acesta este supus formei speciale care este impusă ad validitatem, fiind necesară forma
înscrisului autentic, cu excepţia darurilor manuale. Acestea se încheie prin predare sau tradiţiune.
Lipsa formei speciale atrage nulitatea absolută a donaţiei.
Contractul de donaţie este un contract cu titlu gratuit făcând parte din categoria
liberalităţilor, astfel încât donatorul îşi mişorează patrimoniul cu un drept (creanţă sau real) sau
cu un bun fără primirea unui echivalent al acestuia.
Intenţia liberală care vine din limba latină şi se traduce „animus donandi”, trebuie să existe
la încheierea contracului. Se face excepţie, atunci când donaţia este cu sarcini, iar contractul
devine oneros, numai în limitele valorii sarcinii. În această situaţie donaţia nu mai este
unilaterală, ci este în limitele sarcinii devenind sinalagmatică.
Contractul de donaţie este un contract unilateral. Deşi actul juridic se încheie prin acordul
celor două părţi, numai una dintre acestea are obligaţii contractuale, acela fiind donatorul. În
principiu, donatarul nu-şi asumă obligaţii faţă de donator, ci trebuie să aibă o obligaţie de
recunoştinţă faţă de donator. Obligaţia de recunoştinţă a donatarului este, în general, o obligaţie
morală, iar neîndeplinirea acesteia nu poate atrage în mod direct sancţiuni juridice.
Aceste sarcini nu pot întrece valoarea bunului donat chiar dacă este o donaţie cu sarcini
pentru donatar, căci atunci contractul se transformă într-un contract bilateral, cu titlu oneros.
Contractul de donaţie este un contract translativ de proprietate, odată cu încheierea
contractului se înregistrează şi transferul dreptului de proprietate de la donator la donatar. Însă,
donaţia este translativă de proprietate numai prin natura sa, contractul putând transmite valabil şi
un alt drept (de exemplu, un alt drept real sau un drept de creanţă), dreptul transmiţându-se prin
acordul părţilor exprimat cu respectarea condiţiilor de formă cerute de lege.
În principiu, în cazul donaţiei, dreptul de proprietate se transferă din momentul încheierii
contractului, dar există posibilitatea ca părţile să amâne acest moment.
Amânarea transferului dreptului de proprietate nu este posibilă în cazul darului manual,
deoarece este un contract real iar încheierea sa valabilă presupune pe lângă acordul de voinţă şi
tradiţiunea sau predarea bunului la momentul încheierii contractului de donaţie.
Contractul de donaţie este un contract irevocabil, donatorul neputând să-şi mai retragă
oferta. Codul Civil prevede că donaţia poate fi revocată atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile
care au fost stipulate în contract, ca exemplu fiind neexecutarea sarcinilor atunci când donaţia
este cu sarcină.
CAPITOLUL II
8
„Donaţia se încheie prin înscris autentic” – art.1011 C.Civ.
10
 ÎNCHIEREA CONTRACTULUI DE DONAŢIE
CONDIŢIILE DE VALIDARE ALE CONTRACTULUI DE DONAŢIE

2.1. Închierea contractului de donaţie

Pe langă condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească orice contract, contractul de

donaţie trebuie să îndeplinească anumite condiţii de validitate, şi anume:
- capacitatea partilor;
- capacitatea de a dona şi de a primi donaţii.
Orice persoană căreia nu îi este interzis prin lege poate dona şi poate primi donaţii.
Conform art. 1179 C. Civ, pentru a fi încheiată donaţia, ca orice contract, trebuie îndeplinească
condiţiile de fond şi de formă.
Originalitatea contractului, în raport cu celelate contracte speciale, este dată de intenţia
liberală manifestată printr-o regulă importantă exprimată de principiul irevocabilităţii donaţiei.
Capacitatea juridică a părţilor
În privinţa capacităţii de folosinţă legiuitorul prevede anumite incapacităţi :
- Incapacităţi de a dispune
Minorii şi persoanele aflate sub interdicţie judecătorească nu pot dona nici măcar când
există încuviinţarea reprezentantului legal şi al autorităţii tutelare, cu excepţia darurilor obişnuite
făcute de minori cu diferite ocazii, daruri care nu afectează substanţial patrimoniul donatorului.
În favoarea tutorelui, minorul nu poate dispune prin donaţie nici după ce a ajuns la majorat, cât
timp autoritatea tutelară n-a dat tutorelui descărcare pentru gestiunea sa. De la această regulă
face excepţie situaţia când tutorele este ascendentul minorului.
- Incapacităţi de a primi
a) Nu pot primi donaţii persoanele neconcepute conform art. 989 alin. (2) din Noul Cod
Civil şi organizaţiile care nu au dobândit personalitate juridică. Copilul neconceput poate primi o
donaţie numai indirect dacă donatorul gratifică pe cineva cu un bun, impunând sarcina
(“obligaţia”), de a transmite dreptul de proprietate asupra acelui bun copilului care se va naşte;
b) În privinţa structurilor organizatorice (organizaţiile non-profit) acestea vor putea primi
donaţii (chiar în timpul constituirii) dacă aceste donaţii sunt absolut necesare pentru dobândirea
personalităţii juridice. Practic, este vorba despre o capacitate de folosinţă anticipată momentului
constituirii, capacitate legată numai de acele acte şi condiţii necesare constituirii (de exemplu:
necesitatea patrimoniului propriu).

11
 c) Nu pot primii donaţii străinii şi apatrizii dacă obiectul donaţiei este un teren, conform
art. 41 alin. 2 din Constituţie).
d) Nu pot primii donaţii medicii şi farmaciştii de la persoanele care au fost tratate, îngrijite
medical, de aceştia înaintea morţii. Interdicţia se referă şi la preoţii care au fost în preajma
bolnavului (donator) făcându-i slujbe şi alte practici religioase, conform art. 989 alin. (1) din
Noul Cod Civil).
În art. 989 alin. (2) din Noul Cod Civil sunt exceptate din această categorie liberalităţile
făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi, dar şi liberalităţile făcute altor
rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă la data liberalităţii, dispunătorul nu are soţ şi nici rude
în linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi.
Momentul în care se cere existenţa capacităţii
În privinţa capacităţii de exerciţiu, donaţia este un act de dispoziţie cu caracter irevocabil,
atât donatorul cât şi donatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină cu respectarea
dispoziţiilor legale analizate privitoare la incapacităţile de a dispune şi de a primi donaţii.
Momentul în care capacitatea juridică trebuie să existe este acela al realizării acordului de
voinţă, moment care diferă dacă persoanele sunt prezente sau absente şi se încheie prin înscrisuri
separate. Astfel, dacă donaţia se încheie prin înscrisuri separate, donatorul trebuie să fie
“capabil” de a face donaţii în momentul lansării ofertei, în momentul acceptării ei de către
donatar, cât şi în momentul primirii comunicării acceptării comunicării.
În privinţa donatarului, acesta trebuie să aibă capacitatea juridică prevăzută de lege în
momentul acceptării donaţiei.
Sancţiunea incapacităţilor speciale de “a dona” sau de “a primi donaţia”
În funcţie de interesele ocrotite de norma juridică încălcată prin încheierea contractului
juridic de donaţie, norma referitoare la capacitatea juridică a părţilor, nulitatea poate fi absolută
sau relativă.
De exemplu, este caz de nulitate absolută în ipoteza în care s-au donat terenuri cu
încălcarea dispoziţiei constituţionale care interzice dobândirea de terenuri de către străini sau de
către apatrizi.
Este caz de nulitate relativă ori de câte ori s-a încheiat un contract de donaţie de către
minori fără să fi existat încuviinţarea prealabilă a reprezentantului legal, nulitate care poate fi
invocată de reprezentantul legal al minorului sau de succesorii lui în drepturi.
Incapacităţi de exerciţiu
Minorii şi interzişii judecătoreşti pot primii donaţii dar nu au exerciţiul acestui drept în
sensul că donaţiile vor fi acceptate fie de reprezentanţii legali sau cu încuviinţarea prealabilă a
acestora şi după cum au sau nu capacitate de exerciţiu restrânsă, fie chiar de ascendenţii lor de

12
orice grad dacă reprezentanţii legali ar refuza să accepte (art. 988 alin (2), C. civ.). Faptul că
donaţia poate fi acceptată şi de alte persoane decât de reprezentanţii legali înseamnă că
legiuitorul a avut în vedere ocrotirea minorilor şi a interzişilor judecătoreşti în scopul creşterii
activului patrimonial al acestora.
Dacă donaţia este cu sarcini, în mod obligatoriu trebuie să existe şi autorizarea prealabilă a
autorităţii tutelare.
Surdo-mutul (care nu ştie să scrie şi să citească) nu poate accepta o donaţie decât în
preajma unui curator desemnat potrivit dispoziţiilor 9 (art. 988, C. Civ. ) şi cele din Codul familiei
privitoare la curatelă, persoana care va avea rolul de interpret al voinţei surdo-mutului.
Formarea acordului de voinţă
Pentru că donaţia este, în primul rând, un contract, ea trebuie să aibă la bază acordul de
voinţe al părţilor. Deoarece donaţia este şi o liberalitate, acordul părţilor trebuie să exprime
voinţa animus donandi a donatorului şi acceptarea acesteia de către donatar.
Consimţământul, ca element de validitate a contractului, trebuie să fie valabil (neviciat).
Consimţământul este neviciat când este dat prin eroare, surprins prin doi sau smuls prin violenţă
(art.1206 alin. (1) C.Civ.)
În materie de liberalităţi, vicierea consimţământului se face, de regulă, prin doi, manifestat
sub forma captaţiei sau a sugestiei.
Sugestia constă în folosirea unor mijloace nepermise, în scopul de a sădi în mintea
testatorului ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă.
Captaţia înseamnă folosirea de manopere dolosive, în scopul de a înşela buna-credinţă a
testatorului pentru a-l determina să facă o liberalitate, fără de care nu ar fi făcut-o.
Noul Cod Civil cuprinde dispoziţii referitoare la oferta şi promisiunea de donaţie. Potrivit
art.1013 alin. (1) C.Civ., oferta de donaţie poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat
cunoştinţă de acceptarea destinatarului. Incapacitatea sau decesul ofertantului atrage caducitatea
acceptării.
Potrivit art. 1013 alin (2), „oferta nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei”.
Moştenitorii destinatarului pot însă comunica acceptarea făcută de acesta.
Promisiunea de donaţie este „supusă formei autentice” şi, în caz de neexecutare, „nu
conferă beneficiarului decât dreptul de a pretinde daune-interese echivalente cu cheltuielile pe
care le-a făcut şi avantajele pe care le-a acordat terţilor în considerarea promisiunii” (art.1014
C.civ).
Obiectul contractului de donaţie 

9
R. I. Motica, F. Moţiu, „Contracte civile. Sinteză teoretică şi practică”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
1998
13
 Potrivit art.1225 alin (1) din C.Civ., „obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea
juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea”.
Obiectul contractului de donaţie „îl reprezintă donaţia”, adică transmiterea dreptului real
sau de creanţă (inclusiv componenta sa materială, predarea lucrului).
Pot forma obiectul material al donaţiei bunurile mobile şi imobile care, deopotrivă, trebuie
să îndeplinească (potrivit dreptului comun) o serie de condiţii precum:
- Să fie determinat sau determinabil;
- Să fie licit, posibil;
- Să existe în prezent sau să poată exista în viitor;
- Să constituie prestaţie a celui ce se obligă (art.1225-1229 C.Civ.).
Excepţie de la condiţiile arătate mai sus fac darurile manuale, care nu pot avea ca obiect
bunuri viitoare, întrucât nu sunt susceptibile de tradiţiune. Bunurile mobile corporale cu o
valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual (art.1011 alin. (4) C.Civ.).
Bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie enumerate şi evaluate într-un
înscris, chiar sub semnătură privată (sub sancţiunea nulităţi absolute –art. 1011 alin. (3) C.Civ.).
Ca şi în alte contracte transmisibile de proprietate, bunurile viitoare pot forma în principiu,
obiectul donaţiei, cu excepţia moştenirilor nedeschise, care nu pot fi înstrăinate, sub sancţiunea
nulităţii absolute (art.956 C.Civ.).
Când bunul este individual determinat, donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar10.
În practică există probleme referitoare la obiectul donaţiei atunci când contractul de donaţie
este însoţit sau urmat de un alt contract în care participă şi o altă persoană decât donatarul şi
donatorul.
Nu poate fi donat un bun al altuia pentru că s-ar afecta principiul irevocabilităţii donaţiilor
iar donatorul trebuie să fie proprietarul lucrului donat, în momentul încheierii contractului.
Importanţa cunoaşterii obiectului contractului de donaţie constă în următoarele idei :
- Dacă obiectul donaţiei este o sumă de bani, nu se vor aplica dispoziţiile legale referitoare
la raportul, revocarea sau reducţiunea donaţiei;
- Dacă obiectul donaţiei este imobilul cumpărat cu suma de bani provenită de la donator,
vor fi incidente dispoziţiile privitoare la raportul, revocarea sau reducţiunea donaţiei.
Cauza
Scopul pentru care donatorul transferă, cu titlul gratuit, proprietatea sau un alt drept
patrimonial altei persoane trebuie să fie real, licit şi moral. În caz contrar, donaţia nu poate fi
valabil încheiată (pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1179 C. civ. alin. (1) pct. 4 şi
art. 1236 C.Civ.).
10
G.Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu,
Bucureşti 2012.
14
 Donaţia care are o cauză (scop) ce contravine legii sau bunelor moravuri ori ordinii publice
este nulă absolut. Dovada cauzei ilicite incubă celui care o pretinde şi fiind o chestiune de fapt,
poate fi făcută prin orice mijloace de probă.
Cauza donaţiei cuprinde două elemente: intenţia de a gratifica şi motivul determinant.
Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau
altui drept real ori de creanţă, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element
abstract, obiectiv, invariabil şi comun tuturor contractelor de donaţie. Evident, că intenţia de a
gratifica este strâns legată de consimţământul liber exprimat al donatorului.
Motivul determinant este scopul practic urmărit de donator, element subiectiv, variabil şi
concret în fiecare contract de donaţie.

2.2. Condiţii de formă. Cateogorii de donaţii cu excepţia formei autentice a

contractului de donaţie

Donaţiile se încheie în formă autentică (potrivit articolului 1011 C.Civ). Rezultă că donaţia
este un contract solemn (înscrisul autentic fiind cerut ca element esenţial de valabilitate a
contractului, şi nu ca mijloc de probă). Ca excepţie nu sunt supuse formei autentice donaţiile
indirecte, donaţiile deghizate şi darurile manuale (art.1011 alin. (2)). Cerinţa formei autentice
constituie o măsură specială de protecţie a donatorului care dispune în mod actual şi irevocabil
de un drept, fără o contraprestaţie11.
Astfel, donaţia se prezintă ca o excepţie de la principiul consensualismului (caracteristic
dreptului obligaţional).
Solemnitatea donaţiei nu însemnă însă, numai o simplă formă de prezentare a voinţei
liberale (animus donandi). Ea are o semnificaţie mai profundă, ţinând de natura extrinsecă a
acestui contract.
În acelaşi sens, s-a opinat că forma solemnă (autentică) a donaţiei reprezintă şi “o măsură
de protecţie a voinţei donatorului, care dispune în mod actual şi irevocabil de un drept în
favoarea unei alte persoane”, fără echivalent12.
Forma solemnă nu constituie numai un simplu (şi comun) caracter al contractului, ci putem
vorbi de mai mult şi anume, despre principiul solemnităţii donaţiei.
Sancţiunea nerespectării formei autentice este nulitatea absolută. Forma înscrisului autentic
este deci o condiţie “ad validitatem”, nulitatea putând fi invocată de orice persoană, chiar şi din
oficiu de către instanţa de judecată.

11
Fr. Deak, St. Cărpenaru, „Contracte civile şi comerciale”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993.
12
Fr. Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007.
15
 Dacă s-a încheiat un contract de donaţie fără respectarea formei autentice el va fi refăcut cu
respectarea dispoziţiei articolului 1011 din Noul Cod Civil.
Forma autentică a fost impusă de legiuitor pentru a atrage atenţia donatorului asupra
gravităţii donaţiei pentru patrimoniul sau şi asupra faptului că donaţia este, în principiu,
irevocabilă.
În ipoteza în care contractul de donaţie se încheie prin înscrisuri separate (între absenţi),
atât oferta cât şi acceptarea trebuie să se întocmească în formă autentică.
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absolută a contractului. Pentru ca
liberalitatea inter vivos să producă totuşi efecte, ea trebuie să se refacă în forma prevăzută de
lege. Deoarece forma solemnă este cerută imperativ (ad validitatem); dovada existenţei
contractului de donaţie nu poate fi făcută cu martori (chiar dacă există un început de dovadă
scrisă). Nulitatea donaţiei pentru lipsa formei autentice poate fi invocată de orice persoană sau de
instanţă, din oficiu neputând fi înlăturată în nici un fel.
În schimb, s-a admis că după moartea donatorului, nulitatea donaţiei pentru viciul de
formă poate fi acoperită prin confirmare, ratificare sau executare voluntară, de către moştenitorii
donatorului.
În cazul în care donaţia se încheie prin mandatar, împuternicirea specială a acestuia trebuie
să aibă tot formă autentică, asemenea actului ce urmează a fi încheiat prin reprezentant
(contractul de donaţie).
Când donaţia se încheie între absenţi, prin ofertă şi acceptare separate, ambele acte trebuie
să fie făcute în formă autentică (sub sancţiunea nulităţii absolute). De menţionat, că acceptarea
donaţiei trebuie să aibă loc în timpul vieţii donatorului, în caz contrar oferta fiind caducă13.
Acceptarea donaţiei trebuie făcută personal de donatar şi notificată donatorului, în limitele
termenului stabilit de acesta, iar dacă nu s-a fixat un termen, înainte de revocarea ofertei în
timpul vieţii lui şi înainte de a deveni incapabil. Notificarea acceptării, neavând caracter
personal, poate fi făcută şi de către alte persoane, un exemplu ar fi moştenitorii donatarului.
Potrivit art. 1011 alin (3): „Bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie
enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii
absolute a donaţiei”. Deci, legea cere, în cazul donaţiei de bunuri mobile existenţa, drept condiţie
de valabilitate a contractului, a unui stat estimativ. Acesta trebuie să cuprindă descrierea fiecărui
bun donat în parte, inclusiv valoarea lui.
Actul estimativ poate fi cuprins în înscrisul constatator al contractului de donaţie sau poate
fi un înscris separat, ataşat contactului principal. De menţionat că actul estimativ poate fi şi sub

13
Fr. Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007,
pag. 130.
16
semnătură privată (nu neapărat înscris autentic), el trebuind însă, să fie semnat de ambele părţi
contractante. Sunt scutite de formalitatea actului estimativ donaţiile indirecte şi darurile manuale.
Ca excepţie de la principiul solemnităţii donaţiilor, contractul de donaţie poate prezenta
mai multe varietăţi precum: donaţiile deghizate, ascunse sub aparenţa unui act cu titlu oneros, fie
sub forma interpunerii de persoane, prin care se ascunde adevăratul beneficiar al donaţiei 14;
donaţiile indirecte şi darurile manuale.
2.2.1. Donaţii simulane
Donaţiile simulate se materializează sub doua forme: donaţii deghizate şi donaţii prin
interpunere de persoane.
Donaţiile deghizate
O donaţie este deghizată când actul public este un act cu titlu oneros (de exemplu o
vânzare). În acest caz, act public este simulat, neadevărat, şi ascunde o donaţie (deghizare totală,
prin care se ascunde natura gratuită a contractului secret). De exemplu, vânzare-cumpărare în
care preţul nu este datorat (contraprestaţie simulată); recunoaşterea unei datorii care nu există în
realitate etc.
În principiu, donaţiile deghizate sub forma unui act cu titlu oneros sunt valabile dacă
îndeplinesc condiţiile de validitate prevăzute de lege pentru actul aparent. Deghizarea – simulaţia
în general – nu este sancţionată cu nulitatea. Pin urmare, donaţia deghizată, care întruneşte
condiţiile generale de validitate a contractelor – în special se pune problema cauzei ilicite 15 - este
valabilă. Dacă însă, deghizarea este frauduloasă contractul este nul.
Având însă în vedere faptul că donaţia deghizată constituie o adevărată donaţie, ea este
supusă şi regulilor de fond prevăzute special pentru donaţii (capacitate, irevocabilitate de gradul
II, reducţiune, raport, revocare în cazurile prevăzute de lege). Deci, pentru donaţia deghizată se
aplică aceleaşi reguli de fond care se aplică şi dacă donaţia ar fi aparentă.
În doctrină şi în practică s-a pus însă întrebarea: ce formă trebuie să îmbrace contractul care
deghizează o donaţie, forma cerută în general pentru valabilitatea contractelor sau forma specială
(autentică) impusă de art. 1011 alin (1) C. civ. pentru donaţii?
Forma autentică prevăzută de lege pentru validitatea donaţiilor sub sancţiunea nulităţii
absolute sau forma contractului care deghizează donaţia, cerută de lege, de regulă este numai ad
probationem. Potrivit unei soluţii adoptate constant în practica judiciară, pentru validitatea
acestor donaţii nu se cere respectarea formei autentice, ci numai a formei prevăzute de lege
pentru contractul care deghizează donaţia. Dar nerespectarea acelei forme se sancţionează cu

14
Fr. Deak, St. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993.
15
De exemplu, donaţia este nulă absolut pentru cauză imorală dacă se dovedeşte că are drept scop
stabilitatea, continuitatea ori remunerarea unor relaţii de concubinaj, reprezentând pretium stupri
(struprum, ruşine, infamie).
17
nulitatea absolută a donaţiei deghizate, deşi acea formă este prevăzută de lege numai ad
probationem. Cu alte cuvinte, forma se împrumută de la contractul care deghizează donaţia, iar
sancţiunea care se aplică este – de regulă- cea prevăzută pentru donaţii16.
Proba deghizării se face potrivit regulilor din materia simulaţiei: părţile contractante,
precum şi succesorii lor universali sau cu titlu universal o pot face cu un contra înscris sau cu
început de dovadă scrisă (completat cu martori sau prezumţii), iar terţii o pot face prin orice
mijloc de probă (deoarece pentru ei, simulaţia este un simplu fapt).
Donaţiile prin interpunere de persoane
În cazul donaţiei prin interpunere de persoane simulaţia nu vizează natura gratuită a
contractului, ci persoana adevăratului donatar. Se recurge la această formă a simulaţiei, de
exemplu, în cazul în care adevăratul donatar este incapabil să primească liberalităţi de la donator
sau gratificarea sa ar provoca ecouri nefavorabile în familia donatorului. Astfel, contractul
aparent se încheie cu o persoană interpusă, prin contraînscris precizându-se persoana
adevăratului donatar.
În această varietate a simulaţiei nu se pun probleme în legătură cu forma contractului;
deoarece contractul care se încheie cu persoana interpusă este o donaţie, neîndoielnic trebuie să
fie încheiat în formă autentică, realizându-se astfel scopul ocrotirii donatorului şi a familiei sale.
Potrivit art. 1011 C. civ. dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, „fie ele deghizate sub
forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse”. Sunt considerate
persoane interpuse: tatăl, mama, copii şi descendenţii, precum şi soţul persoanei incapabile [art.
992 alin. (2) C. civ.].
Sunt aplicabile şi condiţiile de fond prevăzute pentru donaţii, care urmează să fie apreciate
şi avute în vedere în raport cu adevăratul donatar (capacitatea, revocarea pentru cauzele
prevăzute de lege, reducţiunea etc.)
Datorită dificultăţilor de dovadă a simulaţiei (la care se recurge mai ales pentru a ocoli
incapacităţile speciale prevăzute în materie de donaţii) legea (art. 992 C. Civ.) prezumă absolut
că sunt persoane interpuse părinţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile (de exemplu, a
tutorelui, medicului, cetăţeanului străin etc.) şi care devin –prin intermediul prezumţiei –
persoane incapabile de a primi donaţii de la donator. Potrivit art. 1033 alin. (1) C. civ. sunt
interzise, sub sancţiunea nulităţii absolute, donaţiile deghizate între soţi, ori făcute prin persoane
interpuse, chiar dacă nu aduc atingere rezervei succesorale. Dispoziţia este raţională, având în
vedere caracterul revocabil al donaţiilor între soţi şi esenţa acestora (uşor de eludat prin
simulaţie).
2.2.2. Donaţiile indirecte
16
De exemplu, donaţia deghizată sub forma recunoaşterii unei datorii inexistente se sancţionează cu
nulitatea dacă nu se respectă forma înscrisului sub semnătură privată sau a formulei „bun şi aprobat”.
18
 Donaţiile indirecte sunt acele donaţii care se fac nesimulat, prin acte juridice altele decât
contractul de donaţie. Aceste acte juridice sunt calificate liberalităţi dacă sunt făcute cu intenţia
de “a gratifica” o anumită persoană şi care trebuie să respecte condiţiile de fond cerute de lege
pentru liberalităţi.
Spre deosebire de donaţia deghizată, în care contractul aparent nu corespunde voinţei reale
a părţilor (fiind fictiv), în cazul donaţiei indirecte, actul perfectat (prin care se realizează o
liberalitate) este cel voit de părţi.
Strict juridic, donaţiile indirecte sunt liberalităţi efectuate pe calea altor acte juridice
(neasimilate sensului comun dat contractului de donaţie).
Pentru acest considerent donaţiile indirecte nu sunt supuse regulilor de formă cerute de
lege pentru validitatea donaţiei, fiind o excepţie de la principiul solemnităţii donaţiei. În schimb,
donaţiile indirecte sunt supuse regulilor de fond la care este supusă această liberalitate.
Actele juridice prin care se realizează donaţii indirecte sunt numeroase, însă cele mai
utilizate sunt: renunţarea la un drept, remiterea de datorie şi stipulaţia în favoarea unei terţe
persoane.
Renunţarea la un drept este o donaţie indirectă dacă se face cu intenţie liberală adică de a
gratifica pe cineva (“animus donandi”). Donaţia este, în acest caz, un act accesoriu actului
principal care constă în renunţarea la un drept care va profita comoştenitorului sau
moştenitorului subsecvent. De exemplu, renunţarea uzufructuarului la dreptul său de uzufruct
pentru a întregi dreptul nudului proprietar, renunţarea comoştenitorului la drepturile sale
succesorale pentru a profita celorlalţi moştenitori etc.
De menţionat că între renunţare şi donaţie (ca instituţii de drept civil) există un raport
juridic de interdependenţă, în care însă donaţia este de fapt un simplu accesoriu al operaţiei
principale (care este renunţarea).
Pentru a produce efectele unei donaţii indirecte renunţarea trebuie să fie însă, pur
abdicativă, deoarece dacă s-ar face, de exemplu, în favoarea unuia dintre comoştenitorii
existenţi, prin acesta s-ar realiza practic, o acceptare a moştenirii şi o transmitere a acesteia către
persoana avută în vedere.
Per a contrario, dacă renunţarea ar fi translativă de drepturi (şi nu pur abdicativă) actul
juridic trebuie să îmbrace forma autentică prevăzută de art. 1011 alin. (1) C. civ. pentru donaţii.
Renunţările gratuite sunt scutite de forma prevăzută de lege pentru donaţii numai dacă sunt
pur abdicative de drepturi şi nicidecum translative de drepturi care sunt făcute “in favorem”.
Remiterea de datorie constituie un mijloc voluntar de stingere a unei obligaţii şi reprezintă
renunţarea cu titlu gratuit a creditorului la valorificarea unui drept de creanţă pe care o are
împotriva debitorului său.

19
 Renunţarea creditorului la valorificarea dreptului său nu este un act unilateral, ci un
contract, în sensul că presupune acceptarea din partea debitorului. Efectul principal al încheierii
contractului este stingerea raportului de obligaţie. Drept consecinţă, debitorul realizează un folos
gratuit, o îmbogăţire care corespunde cu valoarea creanţei ce ar trebui să o plătească creditorului.
Când remiterea de datorie se realizează prin acte între vii, ea poate fi făcută prin orice
formă: scrisă, verbală sau chiar tacită (atunci când rezultă din anumite fapte ale creditorului),
deci nu este supusă formei autentice.
Remiterea de datorie poate fi făcută şi pentru moarte, printr-un legat, pe care debitorul
poate sau nu să-l accepte (caz în care trebuie să îmbrace formele cerute de lege pentru
testamente).
În ceea ce priveşte proba remiterii de datorie, aceasta urmează regulile de dovadă ale
actelor juridice. Astfel, creditorul poate elibera debitorului o chitanţă prin care recunoaşte
efectuarea plăţii, deşi în realitate plata nu s-a făcut.
Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane – stipulaţie pentru altul – este o donaţie, dacă se face
cu intenţia de a gratifica terţa persoană beneficiară (“donandi cauza”)17. Stipulaţia pentru altul
poate fi calificată donaţie indirectă fiind scutită de formele cerute pentru donaţii, dar prezentând
şi unele particularităţi faţă de regulile aplicabile donaţiilor. Aceste particularităţi sunt :
- Donaţia se realizează independent de acceptarea terţului beneficiar deoarece dreptul se
naşte direct şi nemijlocit în favoarea terţului beneficiar (donatar) din momentul încheierii
contractului între stipulantul donator şi promitentul.
- Acceptarea donaţiei poate fi făcută atât de beneficiar cât şi de succesorii săi, căci dreptul
este deja născut în momentul încheierii contractului între stipulant şi promitent.
- Dispoziţiile legale privind capacitatea juridică de a dona sau de a primi donaţii se
analizează atât în raporturile dintre stipulant – promitent (părţile donaţiei directe) cât şi în
raporturile dintre stipulant şi terţul beneficiar, adică donatarul.
- Donaţia este irevocabilă numai din momentul acceptării ei de către terţul beneficiar.
- Dacă donaţia indirectă este prevăzută în cadrul unei donaţii directe (cu sarcini) forma
autentică trebuie să fie respectată doar pentru donaţia directă.
2.2.3. Darurile manuale
Darul manual este o donaţie realizată prin tradiţiunea bunului mobil corporal transmis de la
dispunător la gratificat, în baza acordului de voinţă al părţilor contractante.
Darul manual reprezintă forma cea mai simplă de donaţie, impunând doar tradiţiunea unui
mobil donat (pe lângă acordul de voinţă, indispensabil încheierii contractului).

17
Fr. Deak, St. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993.
20
 Darul manual este exceptat de la condiţiile de formă impuse donaţiei propriu-zise, dar este
supus aceloraşi condiţii de fond ale acesteia. Darul manual face parte din categoria contractelor
reale, deoarece la încheierea sa acordul de voinţă trebuie însoţit de tradiţiunea bunului ( art.1011
alin (1) C.Civ.)
Tradiţiunea bunului donat de la donator la donatar este de esenţa acestei varietăţi de donaţie.
Ca excepţie, darul manual operează prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante, atunci
când pentru un motiv sau altul, obiectul acestuia se află deja în mâinile donatarului (la momentul
perfectării contractului).
Obiectul darului manual poate consta numai în bunuri mobile corporale, susceptibile de
tradiţiune de manu ad manu (cărora le sunt asimilate titlurile la purtător şi biletele de bancă,
întrucât încorporează valoarea creanţei şi pot fi transmise prin tradiţiune).
Bunurile imobile, precum şi mobilele incorporale (drepturi de creanţă, drepturi de creaţie
intelectuală, fond de comerţ etc.) nu pot forma obiectul unui dar manual, pentru că nu sunt
susceptibile de a fi transferate şi dobândite printr-o predare şi primire efectivă. Nu pot forma
obiectul darului manual nici bunurile viitoare, pentru simplul motiv că neexistând, nici nu pot fi
predate. Sumele de bani consemnate la C.E.C. vor putea fi obiect al darului manual în condiţiile
în care lichidarea libretului C.E.C. al donatorului, concomitent cu constituirea soldului livretului
emis pe numele donatarului „au semnificaţia juridică a unei donaţii”. Deci, depunerea unei sume
de bani la C.E.C. pe numele unei alte persoane, poate face obiectul darului manual, cu condiţia
să nu se fi făcut cu alt titlu (de exemplu, plata unei datorii).
În consecinţă, simpla predare a unui libret C.E.C. altei persoane, nominalizat pe numele
donatorului (şi netransferat pe numele donatarului), nu constituie dar manual, deoarece nu s-a
transferat proprietatea sumelor de bani asupra celui căruia i s-a predat libretul nominativ.
Dovada darului manual poate fi făcută, în principiu, prin orice mijloc de probă (fiind o
chestiune de fapt). Ca excepţie, donatorul şi succesorii săi pot proba darul manual, numai printr-
un înscris sau început de dovadă scrisă, completată cu martori sau prezumţii, conform regulilor
generale în materie de probe (art. 1191 şi urm. C. civ.1864).
Donatorul-posesor nu are nevoie de dovadă scrisă (fiind prezumat proprietar în baza art.
935 C. civ).
Darurile de nuntă constituie una dintre cele mai cunoscute categorii de daruri manuale 18
având în vederea tradiţia potrivit căreia, cu ocazia căsătoriei, părinţii obişnuiesc să-şi înzestreze
copiii cu bunuri sau alte valori, de natură a constitui, pentru început, patrimoniul comun al
soţilor.
18
Alte daruri manuale sunt: „pomana” care se dă cerşetorilor (care constă, de regulă, în sume mici de bani
sau alimente) şi „ciubucul” sau „bacşişul” care constă în gratificarea unei persoane care a prestat un
serviciu satisfăcător pentru dispunător.
21
 Aceste bunuri sunt dăruite, de regulă, după oficierea căsătoriei, cu ocazia serbării nunţii,
ceea ce face ca ele să constituie bunuri comune ale soţilor (deoarece se presupune că a existat
intenţia donatorului ca ele să intre în comunitatea de bunuri a soţilor).
În schimb, donaţia făcută de părinţii unuia dintre soţi, după serbarea nunţii, califică bunul
drept bun propriu. Soluţia îşi are temeiul în prevederile art. 340 lit. a) C. civ. (excepţie de la
regulă) potrivit cărora bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin donaţie sunt bunuri proprii
(cu excepţia cazului când donatorul a prevăzut că ele vor fi comune).
În doctrină s-a admis însă că darurile obişnuite au un regim derogatoriu de la dreptul
comun, instituit mai sus şi pe cale de consecinţă, devin bunuri comune ale soţilor (potrivit regulii
instituite de art. 339 C. civ.).
De menţionat este, că celelalte donaţii reprezentând sume mari de bani sau alte bunuri de
mare valoare, devin bunuri proprii, chiar dacă sunt făcute cu ocazia serbării nunţii şi de către
persoane care nu sunt părinţii unuia dintre soţi (cu excepţia cazului în care donatorul a dorit ca
bunurile respective să devină comune).

2.3. Condiţia autorizării contractelor de donaţie făcute anumitor persoane juridice,

instituţiilor publice sau statului

Persoanele juridice nu pot accepta donaţii decât în limita principiului specialităţii

capacităţii de folosinţă (art. 34 din Decretul nr.31/1954).
Donaţiile făcute statului vor fi acceptate de persoanele împuternicite, potrivit legii sau
actului constitutiv, să reprezinte organul de stat, unitatea administrative-teritorială sau unitatea
economică de stat în relaţiile cu terţii, cu următoarele precizării:
- Donaţiile făcute unităţilor administrative-teritoriale sunt acceptate de către Consiliul
Judeţean sau al Municipiului Bucureşti, iar dacă bunurile donate sunt grevate de sarcini, consiliul
local trebuie să decidă cu votul a 2/3 din numărul membrilor acestuia;
- Donaţiile făcute regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat,
potrivit Legii nr. 15/1990, se acceptă de către conducătorul acestora cu autorizarea prealabilă a
ministerului de resort (dacă sunt de interes republican) sau a Consiliului Judeţean sau al
Municipiului Bucureşti, dacă sunt de interes local.
În cazul terenurilor agricole este necesar şi avizul Ministerului Agriculturii, iar pentru
terenurile aflate în intravilan se cere avizul Departamentului pentru Administraţie Publică
Locală.

22
 Donaţiile făcute persoanelor juridice private fără scop patrimonial cum ar fi asociaţiile,
fundaţiile, se acceptă de conducătorul acestora cu autorizaţia prealabilă a Guvernului cu excepţia
contribuţiilor şi donaţiilor iniţiale a cotizaţiilor şi a subvenţiilor acordate de stat.

23
 CAPITOLUL III
EFECTELE DONAŢIEI

Donaţia transferă dreptul de proprietate asupra bunului donat din patrimoniul donatorului
În patrimoniul donatarului prin exprimarea consimţămantului în formă autentică sau, in cazul
darului manual, prin exprimarea consimţămantului, însoţita de remiterea bunului. Fiind un
contract unilateral, donaţia naşte în principiu obligaţii doar în sarcina uneia dintre parţi, a
donatorului. Doar in mod exceptional contractul dă naştere unor obligaţii şi în sarcina
donatarului.
Orice contract, indiferent de tipul său, se încheie de către părţi cu scopul direct de a
produce efectele juridice (de a da naştere, modifica ori stinge drepturi şi obligaţii caracteristice)
pe care ele le urmăresc şi pe care le îngăduie legea ce guvernează actul juridic respectiv. În baza
unei asemenea aserţiuni, s-au stipulat două principii ce stau la temelia efectelor oricărui tip de
contract: principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul relativităţii efectelor
contractului19.
Un contract valabil încheiat este obligatoriu nu numai pentru părţi, dar şi pentru instanţele
de judecată care sunt datoare să asigure executarea lui, la nevoie.
În ce priveşte forţa obligatorie a contractului între părţile contractante trebuie înţeles că
fiecare parte contractantă este obligată să-şi îndeplinească întocmai obligaţiile asumate; nici una
dintre ele nu poate revoca în mod unilateral contractul; executarea obligaţiilor ce le revin trebuie
să se facă cu bună-credinţă şi în spirit de cooperare. În cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte
obligaţiile ce-i revin, la timp şi în bune condiţii, creditorul, după natura şi specificul obligaţiilor
asumate, este în drept să utilizeze orice mijloc legal pentru a obţine executarea în natură, iar
atunci când o astfel de executare nu mai este posibilă, executare prin echivalent sub forma
daunelor interese.
Principalul efect (legal) al contractului de donaţie este transmiterea dreptului de proprietate
de la donator la donatar (consecinţă a caracterului translativ de proprietate al donaţiei).
Deşi, prin natura sa, donaţia transmite dreptul de proprietate, este posibil ca dreptul
transmis cu titlu gratuit să fie un alt drept real (decât dreptul de proprietate) sau un drept de
creanţă. Dacă dreptul transferat este o creanţă, operaţia intervenită între părţi se va analiza ca o
cesiune de creanţă cu titlu gratuit, căreia i se vor aplica regulile prevăzute de art. 1578 şi urm.
C.Civ20.

19
Titus Prescure, Andreea Ciurea, Contracte civile, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2007, pagina 12.
20
Contractul prin care se transmite un drept de creanţă cu titlu gratuit trebuie să respecte forma cerută de
lege.
24
 Efectul translativ operează în puterea contractului – acordului de voinţă 21 – fără a mai fi
nevoie de predarea (tradiţiunea) bunului donat cu excepţia darurilor manuale care se realizează
prin tradiţiune. Acordul de voinţă al părţilor trebuie să îmbrace, evident, forma înscrisului
autentic.
Există cazuri excepţionale când prin donaţie se poate stinge un drept 22 (de exemplu: în
cazul remiterii de datorie).
Cât priveşte situaţia succesorilor cu titlu particular, aceştia vor putea profita doar de
drepturile reale şi vor fi îndatoraţi să execute obligaţiile şi sarcinile izvorâte din contractele
încheiate de autorul lor anterior momentului transmiterii care au dată certă şi care, după caz, au
fost înregistrate în evidenţele de publicitate imobiliară direct legate de dreptul real în legătură cu
bunurile ori drepturile transmise.
Drepturile şi obligaţiile personale, generate de contractele încheiate de autorul lor, nu se
vor transmite către succesorul cu titlu particular, întrucât acesta are calitatea de terţ faţă de
contractele respective. Prin excepţie de la această regulă, transmisiunea va opera dacă părţile
contractante au convenit experes acest lucru; dacă drepturile şi obligaţiile respective sunt
accesorii ale bunului transmis; dacă legea prevede expres, din raţiuni de ordine publică, că
dobânditorul unui anumit imobil trebuie să respecte un contract de locaţiune, dacă acesta a fost
încheiat cu respectarea cerinţelor legale speciale, de formă şi publicitate etc.
Dacă este valabil încheiată, donaţia, fiind un contract unilateral, naşte, în principiu,
obligaţii doar în sarcina donatorului. Prin excepţie, însă, donaţia poate da naştere la unele
obligaţii şi în sarcina donatarului. De asemenea, există şi efecte care se produc în raporturile cu
terţii23.
3.1. Obligaţiile donatorului

- Obligaţia de predare a bunului donat

Din momentul transmiterii dreptului de proprietate sau a altui drept real ori de creanţă,
există pentru donator obligaţia de predare a bunului donat la termenul şi la locul stabilit,
răspunzând de orice deteriorări sau stricăciuni care rezultă din fapta sa culpabilă. În cazul darului
manual, evident, problema obligaţiei de predare nu se pune.

21
Dec. Plenului TS nr. 36/1958 (în CD, 1958, p.117-119) în care se arată că acest efect nu este înlăturat
nici prin eventualitatea reducerii donaţiei – până la cotitatea disponibilă- în favoarea moştenitorilor
rezervatari. Numai că, din momentul reducerii donaţiei şi în limitele ei, se desfiinţează dreptul de
proprietate al donatarului. Nici existenţa obligaţiei de raport al donaţiei nu afectează caracterul translativ
de proprietate al contractului.
22
R. I. Motica, F. Moţiu, „Contracte civile. Sinteză teoretică şi practică”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
1998.
23
Cristina Turianu, Contractul de donaţie reflectat în literatura şi practica judiciară (II), în „Dreptul” nr.
2/2001, p. 197-203.
25
 - Obligaţia de garanţie
În general, donatorul nu răspunde pentru evicţiune şi nici pentru viciile lucrului (art. 1018
alin. (1) C. civ.). Raţiunea acestei dispoziţii constă în faptul că fiind un contract cu titlu gratuit,
este incompatibilă o asemenea obligaţie.
În mod excepţional donatorul este obligat să-l garanteze pe donatar, în următoarele cazuri :
- Dacă s-a obligat în mod expres în cuprinsul contractului;
- Dacă evicţiunea provine din faptul personal al donatorului ori printr-o împrejurare care
afectează dreptul transmis, pe care a cunoscut-o şi nu a comunicat-o donatarului la încheierea
contractului;
- Donatorul răspunde de prejudiciul cauzat, datorită viciilor ascunse ale lucrului, în cazul
când vinovăţia îmbracă forma intenţiei (dolului) şi nu le-a adus la cunoştinţa donatarului la
încheierea contractului, caz în care este ţinut să repare şi prejudicial cauzat donatarului prin
aceste vicii (art.1019 alin (2) C.civ);
- Dacă donaţia este cu sarcini, în limita sarcinilor impuse donatarului, donatorul va
răspunde atât pentru evicţiune, cât şi pentru viciile lucrului (art. 1018, alin. 2 C. civ. şi art.1019
alin (3) C.civ. Dispoziţiile în cauză se justifică deoarece, în limitele sarcinii, contractul de
donaţie este sinalagmatic ( şi deci asemănător vânzării).

3.2. Obligaţiile donatarului

În general, donatarul nu are obligaţii faţă de donator dacă donaţia este fără sarcini, cu
excepţia obligaţiei de “recunoştinţă”, deoarece contractul de donaţie este unilateral.
Dacă donaţia este cu sarcină (sub modo) se poate face comparaţie între sarcină şi condiţia
rezolutorie, donatarul are obligaţia de a executa sarcina întocmai ca debitorii din contractele
sinalagmatice, deoarece, în caz contrar, donaţia poate fi revocată.
Atât sarcina cât şi condiţia rezolutorie au ca efect desfiinţarea contractului cu efect
retroactiv, în cazul neîndeplinirii sarcinii sau a realizării condiţiei rezolutorii.
De asemenea, atât sarcina cât şi condiţia trebuie să fie licită, morală, posibilă, etc.
Condiţia rezolutorie nu creează obligaţii pentru donatar, în schimb, în cazul sarcinii
donatorul este obligat şi, în caz de neexecutare, se poate apela la executare silită.
Condiţia rezolutorie operează de drept, în schimb rezoluţiunea donaţiei pentru neexecutarea
sarcinii se face de către instanţa de judecată. Acţiunea în rezoluţiunea contractului de donaţie
pentru neexecutarea sarcinilor poate fi exercitată şi de moştenitorii donatorului.

26
 CAPITOLUL IV
REVOCAREA CONTRACTELOR DE DONAŢIE

4.1. Cauzele legale pentru revocarea contractelor de donaţie

Contractul de donaţie este, în principiu, irevocabil.

Ca execepţie de la principiul irevocabilităţii, donaţiile între soţi sunt revocabile în timpul
căsătoriei (art.1031 C.Civ.). Tot astfel, „părţile pot stipula în contract – cu respectarea
principiului irevocabilităţii – anumite clauze (codiţii) care pot duce la desfiinţarea donaţiei”.24
Donaţia este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin
voinţa sa.
Astfel, este lovită de nulitate absolută donaţia care:
- este afectată de o condiţie a carei realizare depinde excluziv de voinţa donatorului;
- impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta in viitor, daca
valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donaţie;
- conferă donatorului dreptul de a denunţa unilateral contractul;
- permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără
să fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile donate,
nulitatea opereaza numai in privinţa acestei parţi.
Contractul de donaţie avănd caracter irevocabil, nu poate să cuprindă clauze de natură să-i
anuleze acest caracter, cum ar fi:
- clauza care să permită donatorului sa revoce donaţia prin denunţare unilaterală;
- nu poate fi incheat contract de donaţie cu ,,condiţie potestativa”. Condiţiile
potestative sunt condiţii suspensive sau rezolutorii care depind de voinţa celui care se obligă,
adică a donatarului;
- clauza privind rezervarea dreptului donatorului de a dispune de lucrul donat în
continuare, reprezintă o stipulaţie cuprinsă în contract, ce i-ar permite donatorului sa
hotărască, în viitor, soarta lucrului. Un contract cu o astfel de clauză este lovit de nulitate.
- este nulă donaţia dacă s-a făcut sub condiţia de a se satisface datorii sau sarcini
care nu existau la epoca donaţiunii sau care nu erau aratate in contractul de donatie.
Clauze permise care nu cuntravin irevocabilităţii
Este valabilă, în contractul de donaţie ,,clauza rezolutorie”, conform căreia donaţia se
anulează dacă se produce un eveniment viitor şi incert, de exemplu, dacă donatarul moare

24
Fr. Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007,
pag.175.
27
înaintea donatorului, reintoarcerea bunului donat nu s-ar putea face in favoarea unei terte
persoane:
Clauza privind termenul de predare a bunului. Acest termen poate fi stabilit de către părţi şi
nu afectează transferul dreptului de proprietate care are loc în momentul realizării acordului de
voinţă;
Clauza platţii datoriilor prezentate ale donatorul, cu data certă anterioara încheirii
contractului de donaţie şi chiar a celor viitoare dacă sunt precizate ca valoare în contractul de
donaţie;
Este permisă donaţia nudei proprietăţi cu rezerva uzufructului în favoarea donatorului sau
unui terţ;
Cănd donatorul depune pe un libret CEC sau alt instrument bancar, o sumă de bani pe
numele altei persoane, poate însera o clauza de restituire pe numele donatorului care va acţiona
in baza clauzei de mandatar al titularului;
Clauza ce se referă la o condiţie cazuala sau mixtă, pentru că realizarea lor nu depinde de
voinşa donatorului.
Noul Cod civil, în dispoziţiile art.1020 prevede însă că donaţia mai poate fi „revocabilă” şi
în alte două situaţii: pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor şi pentru igratitudine.
În doctrină revocarea are un înţeles mai larg în sensul de denunţare unilaterală sau de
desfacere solo consensu a contractului.
De la acest principiu al irevocabilităţii există anumite clauze legale de revocare, respectiv :
- Pentru neîndeplinirea sarcinilor;
- Pentru ingratitudine.

4.2. Revocarea pentru neexecutarea sarcinii

Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi in
drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donaţiei.
În cazul în care sarcina nu a fost stipulata in favoarea unui terţ, acesta poate cere numai
executarea sarcinii.
Dacă donaţia este sub modo (cu sarcini), donatarul are obligaţia de a executa sarcina,
deoarece în caz contrar, donaţia va fi revocată (rezoluţionată).
Sarcina reprezintă o obligaţie impusă de donator gratificatului, în limita căreia se
diminuează caracterul gratuit al liberalităţii.
Sarcina trebuie să fie posibilă, licită şi morală. Ea poate fi dispusă în favoarea
dispunătorului, în favoarea unui terţ sau în favoarea gratificatului însuşi. În primele două situaţii,
sarcina transformă liberalitatea într-un act mixt, în parte oneros, în parte gratuit. Dacă sarcina

28
absoarbe integral valoarea liberalităţii, caracterul gratuit dispare şi liberalitatea se transformă
într-un act cu titlu oneros.
Sarcina se aseamănă cu o condiţie rezolutorie deoarece nici una nu afectează naşterea
dreptului, iar în caz de realizare a condiţiei sau de revocare legală a donaţiei pentru neexecutarea
sarcinii, efectele sunt retroactive.
Sarcina şi condiţia rezolutorie nu se confundă. Astfel, în cazul condiţiei rezolutorii nu se
creează obligaţii în sarcina donatarului (chiar dacă este potestativă)25, în schimb sarcina obligă pe
donatar (în caz de neexecutare putându-se recurge la măsuri de executare).
Având în vedere că în limita sarcinii, contractul de donaţie are caracter sinalagmatic, în
caz de neexecutare, donatorul poate cere justiţiei executarea silită a obligaţiei (ce formează
obiectul sarcinii), cu daune-interese sau revocarea donaţiei, potrivit dispoziţiilor art. 1020 şi 1021
C. civ.26 În schimb, donatarul nu se poate elibera de sarcină, abandonând bunurile dăruite (fără
acordul donatorului).
Neîndeplinirea sarcinii trebuie să fie culpabilă donatarului.
Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii este judiciară, deci trebuie să fie cerută
instanţei.
Acţiunea în revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor poate fi exercitată în
principiu, de donator, dar şi de succesorii săi în drepturi.
Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii este judiciară. Dreptul la acţiunea prin care
se solicită executarea sarcinii sau revocarea donaţiei se prescrie în termen de 3 ani de la data la
care sarcina trebuia executată (art.1027 alin (3) C.civ.). În cazul sarcinii stipulate în favoarea
unui terţ, acesta poate cere numai executarea obligaţiei asumate de donatar, dar nu şi
rezoluţiunea contractului, deoarece el nu este parte contractantă.

4.3. Revocarea pentru ingratitudine

Faptele care atrag revocarea donaţiei pentru ingratitudine sunt enumerate limitativ de art.
1023 C. civ. (şi, în consecinţă, sunt de strictă interpretare).
a) Donatarul să fi atentat la viaţa donatorului (art. 1023 lit.a) C. civ.). În această situaţie,
nu se cere o condamnare penală (aşa cum se cere în cazul nedemnităţii prevăzute de art. 958 alin

25
Condiţia potestativă contravine principiului irevocabilităţii numai dacă este din partea donatorului; Fr.
Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 170.
26
În doctrină s-a admis că revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor operează la fel ca rezoluţiunea
contractelor; V. Stoica, Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile, Ed. All, Bucureşti, 1997, p. 73.
29
(1) C. civ.), fiind suficient să existe intenţia autorului de a ucide (chiar dacă donatorul nu a fost
nici măcar rănit).
Uciderea din culpă sau în legitimă apărare nu este cauză de revocare (precum nici uciderea
donatorului de către donatarul lipsit de discernământ).
Ca noutate, Codul Civil asimilează acestui caz de ingratitudine şi situaţia în care donatarul
a cunoscut intenţia altor persoane de a atenta la viaţa donatorului, dar „nu l-a înştiinţat” pe
acesta.
b) Donatarul să fi săvârşit delicte, cruzimi sau injurii grave (art. 1023 lit. b) C. civ.).
Prin delicte se înţeleg orice fapte penale, prin care sunt lezate bunurile sau persoana
donatorului.
Delictul comis asupra persoanei sau averii soţului donatorului sau contra rudelor acestuia
se consideră delict îndreptat contra donatorului însuşi.
Actele de cruzime vizează integritatea corporală şi sănătatea doctorului (şi trebuie săvârşite
de donatar sau din ordinul acestuia, de către o altă persoană).
Injuriile sunt fapte care ating onoarea, demnitatea sau reputaţia donatorului. Faptele trebuie
să aibă o anumită gravitate (care se apreciază de instanţa de judecată).
Faptele enumerate de art. 1023 lit. b) C. civ. trebuie săvârşite cu intenţie (în lipsa acesteia,
ingratitudinea nu se poate presupune).
c) Refuzul donatarului de a da alimente donatorului (art. 1023 lit. c) C. civ.). Se are în
vedere fapta donatarului care (deşi avea posibilitatea) a refuzat cererea donatorului (aflat în
nevoie) de a-i da alimente.
De menţionat că, revocarea donaţiei nu operează dacă donatorul avea obligate alte persoane
de ai acorda întreţinere (inclusiv alimente).
Valoarea alimentelor nu poate depăşi valoarea bunului donat. În toate cazurile, „refuzul
nejustificat de alimente este sancţionat numai prin posibilitatea revocării donaţiei”. Donatorul şi
donatarul nu au acţiune în justiţie pentru a cere, întreţinere de la donatar şi respectiv restituirea
prin echivalent a prestaţiilor27.
Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine va putea fi îndreptată doar împotriva
donatarului vinovat [art. 1023 alin.(2) C. civ.]. Moştenitorii donatarului nu pot fi obligaţi să
restituie bunul primit de autorul lor cu titlu de donaţie.
Revocarea donaţiei pentru ingratitudine „poartă în mod evident amprenta caracterului ei de
pedeapsă civilă” .
Ea poate fi intentată numai de donator, fiind o acţiune strict personală.

27
Fr. Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p.
184.
30
 Ca excepţie, moştenitorii donatorului vor putea deveni titulari ai acţiunii în revocare, dacă
acţiunea a fost introdusă de donator sau dacă donatorul a decedat înainte de expirarea termenului
în care acţiunea putea fi intentată [art. 1024 alin.(3) C. civ.]. Acţiunea nu poate fi intentată nici
de către creditorii donatorului pe calea acţiunii oblice, deoarece „ea presupune aprecierea morală
a conduitei donatarului, pe care o poate face numai donatorul”.
Revocarea legală pentru ingratitudine este de asemenea judiciară (deci trebuie cerută
instanţei de judecată).
Acţiunea trebuie introdusă în termen de un an, calculat de la data producerii faptului sau
din ziua când donatorul l-a cunoscut [art. 1024 alin.(4) C. civ]. Termenul de un an este un
termen de decădere (nu de prescripţie), prezumându-se că dacă a trecut un an fără ca donatorul
să ceară revocarea donaţiei, acesta l-a iertat pe donatar.
Datorită faptului că acţiunea în revocare pentru ingratitudine are caracter esenţialmente
personal, admiterea acesteia nu va produce efecte retroactive faţă de terţi.
Toate donaţiile sunt supuse revocării pentru ingratitudine.

31
 STUDII DE CAZ

Analiza unui contract de donaţie făcut între soţi

„C.R. a donat în timpul mariajului său cu P.R. un apartament. După desfacerea mariajului
C.R. a considerat oportună revocarea donaţiei şi reîntoarcerea apartamentul donat în patrimoniul
său.
Reclamantul C.R. a chemat în judecată pe pârâta P.R. solicitând instanţei să dispună
revocarea donaţiei încheiată între el, în calitate de donator, şi fosta soţie, pârâta P.R.., în calitate
de donatar. 
Reclamantul a susţinut că a donat soţiei sale un apartament, în perioada căsătoriei, şi, având
în vedere că soţii au divorţat, consideră oportună revocarea donaţiei.
Prin sentinţa civilă nr.1707/1997, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins acţiunea, ca
fiind tardiv formulată, întrucât cererea are caracter patrimonial şi trebuia respectat termenul de
prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul 167/1958, termen care a început să curgă de la
desfacerea căsătoriei, iar acţiunea a fost introdusă la data de 23.09.1996.
Sentinţa a rămas definitivă, prin respingerea apelului formulat de reclamantul C.R., potrivit
deciziei civile nr.1836/05.09.1997, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Instanţa de apel a constatat că dispoziţiile legale au fost aplicate corect, având în vedere
calificarea dreptului ce se valorifică prin prezenta cerere. Sub acest aspect, instanţa a reţinut
caracterul patrimonial al dreptului de a revoca donaţia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul C.R., solicitând casarea hotărârii în
baza Art.304 pct.9 Cod proc.civ., pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor privitoare la prescripţie
si a cerut, de asemenea, trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul a fost respins, deoarece deşi motivarea în drept a instanţelor a fost greşită, a
trebuit menţinută soluţia de respingere a cererii, iar conform considerentelor prezentei decizii, nu
se impunea nici trimiterea cauzei spre rejudecare. Potrivit Art.937 Cod civil, donaţiunea între
soţi este esenţialmente revocabilă, soţul donator putând să o revoce oricând, chiar şi după
încetarea căsătoriei, ori după decesul soţului donatar, simpla manifestare de voinţa a donatorului
producând, în mod valabil, revocarea donaţiei. Ea poate îmbraca forma expresă sau tacită, ca şi
în cazul testamentului, fiind la bunul plac al dispunătorului, până la încetarea lui din viaţă. De
aceea, acţiunea promovată nu putea fi admisă, neexistând nicio cauză legala de revocare, ale
cărei condiţii de îndeplinire să poată fi analizate de către instanţa, ştiut fiind că instanţa nu poate
hotărî în privinţa a aceea ce legiuitorul a dispus să fie lăsat la voia neîngrădită a persoanei.
32
 În consecinţă, recursul a fost respins, iar instanţa a schimbat numai motivarea greşită în
drept, constatând ca hotărârea de respingere a cererii de revocare a donaţiei trebuia menţinută, cu
precizarea că a fost inadmisibilă şi nu tardivă ori prescrisă”28.

Analiza unei donaţii efectuate de către o persoană fizică, numită C.T.R, în favoarea
Statului Român

Un al doilea caz este situaţia unei donaţii efectuate de C.T.R., în perioada regimului
comunist, în favoarea Statului Roman. B.M.R a donat proprietatea sa aflată în Municipiul
Bucureşti, pentru a asigura copiilor săi un statut care să le permită admiterea în învăţământul
superior. După căderea regimului comunist C.T.R. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti,
prin primarul general, pentru ca prin hotărârea ce avea să se pronunţe în cauză să se constate
nulitatea absolută, pentru lipsa condiţiilor de formă şi de fond, a actului de donaţie29.           
„La data de 22 noiembrie 2000, reclamanta C.T.R. a chemat în judecată Municipiul
Bucureşti, prin primarul general, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se
constate nulitatea absolută, pentru lipsa condiţiilor de formă şi de fond, a actului de donaţie
autentificat de Notariatul de Stat al fostului raion Lenin, sub nr.8056 din 2 decembrie 1965,
transcris sub nr.385 din 2 decembrie 1965, prin care   a donat Statului  Român imobilul
proprietatea sa, situat în Bucureşti, precizat în acţiune.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate şi
posesie apartamentul menţionat.           
  Prin sentinţa nr.507 din 8 mai 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins
acţiunea, ca nefondată.          
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia nr.435 din 11 octombrie 2001,
a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.  
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, invocând motivele de
casare prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 C. proc. civ., nemodificat.
Prin decizia nr.2553 din 25 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiţie,  secţia civilă a admis
recursul, a casat hotărârea atacată, a admis apelul declarat de aceeaşi parte împotriva hotărârii
pronunţate în primă instanţă, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acţiunea, a constatat
nulitatea actului de donaţie şi a obligat pe pârât să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi
liniştită posesie apartamentul menţionat.

28
Decizia civila nr.1831/1997 a Curtii de Apel Bucuresti.
29
Decizia ÎCCJ nr.610/2003. Complet format din 9 judecători.
33
 S-a reţinut, de către instanţa  de recurs, că nu a fost respectată condiţia prevăzută de art.4
din Decretul  nr.478 din 22 noiembrie 1954, cu referire la avizul Ministerului Gospodăriei
Comunale şi Industriei Locale.
În consecinţă, cum acest aviz nu a existat, iar contractul de donaţie este un contract solemn,
nerespectarea condiţiilor de formă este sancţionată cu nulitatea absolută a contractului.
Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că reclamanta a fost
nevoită să doneze statului acest apartament, pentru a asigura copiilor săi un statut care să le
permită admiterea în învăţământul superior.
Ca atare, în mod greşit s-a reţinut existenţa intenţiei de a dona.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs de Secţia civilă a Curţii Supreme de Justiţie,
procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în
anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art.330 pct.2 C. proc. civ.
S-a susţinut că decizia criticată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a
determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În speţă, cauzele de nulitate reţinute de instanţa supremă nu se confirmă, având în vedere
dispoziţiile Decretului nr.478/1954 care reglementează condiţiile de validitate a donaţiilor făcute
statului, precum şi materialul probator administrat.
Cu referire la avizul prevăzut de art.4 din acelaşi act normativ, s-a arătat că Ministerul
Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale a fost desfiinţat încă din 1957, atribuţiile acestuia
privind avizarea fiind preluate de Ministerul Finanţelor care, prin Nota nr.32427/1965 a avizat
favorabil acceptarea donaţiei.
Din susţinerile reclamantei, precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, a rezultat
totodată şi existenţa intenţiei  donatoarei de a gratifica. 
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei
atacate şi menţinerea soluţiei instanţei de fond.
Recursul în anulare a fost nefondat, pentru considerentele ce se vor fi arătate în continuare:
Din cuprinsul actului de donaţie a rezultat, fără echivoc, faptul că acceptarea acesteia a fost
făcută de Sfatul Popular al Capitalei – Comitetul Executiv, prin deciziile nr. 2165 din 18 august
1965 şi nr. 9270 din 19 august 1965, transmise la perfectarea actului de către jurisconsultul H.L.,
în baza delegaţiei nr. 4533 din 24 noiembrie 1965 a Sfatului Popular al raionului V.I.Lenin.
Ca atare, donaţia a fost acceptată de o persoană juridică ce avea calitatea de a primi, în
conformitate cu prevederile art. 2 alin.2 din Decretul nr. 478/1954 privind condiţiile de
valabilitate a donaţiilor făcute statului.

34
 Pe de altă parte, prin Decretul nr. 63 din 19 februarie 1957, Prezidiul Marii Adunări
Naţionale a Republicii Populare Române, Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale
a fost desfiinţat.
Cu privire la avizarea donaţiilor făcute statului, atribuţiile ministerului desfiinţat au fost
preluate de Ministerul Finanţelor care, prin nota juridică nr. 32427/1965, a avizat favorabil
acceptarea donaţiei făcută de numita C.T.R., având ca obiect imobilul în litigiu.
Aşadar, donaţia a fost acceptată cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege.
 În consecinţă, criticile  privind greşita reţinere a cauzelor de nulitate decurgând din
neacceptarea donaţiei în condiţiile art. 2 alin.2 şi art. 4 din Decretul nr. 478/1954, se constată a fi
fost întemeiate.
Totodată, prin recursul în anulare s-a susţinut că în cauză instanţele au reţinut, în mod
greşit, că în cauză lipseşte animus donandi, ca o condiţie de fond a valabilităţii donaţiei.
Din dispoziţia legală menţionată  rezultă caracterul juridic al donaţiei de contract gratuit
prin care, cu intenţia de a gratifica, donatorul îşi micşorează în mod irevocabil patrimoniul, fără a
urmări să primească ceva în schimb.
Contract fiind, validitatea donaţiei este examinată în raport de îndeplinirea celor patru
condiţii  esenţiale prevăzute în art.948 din Codul civil, printre care este înscrisă  cea privitoare la
cauza licită.
Cu referire la prezenta cauză, urmează a fi observate şi dispoziţiile art.966 din Codul civil,
potrivit cărora „obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici
un efect”.
 Totodată, existenţa cauzei urmează a fi examinată în raport de specificul donaţiei, ca
liberalitate, prin care o valoare trece dintr-un  patrimoniu în altul, fără a se urmări un echivalent.
Ori, în analiza cauzei în materie de donaţie, definită ca o liberalitate, este necesar a se
stabili scopul sau motivul care a fost determinant  pentru voinţa dispunătorului în acest sens.
Ca atare, în acest caz, voinţa de a dispune nu poate fi separată de scopul determinant, care a
provocat manifestarea dispunătorului sub forma unei liberalităţi.
Cauza în cazul contractului de donaţie cuprinde aşadar, în primul rând, voinţa de a
dărui, animus donandi, şi apoi motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, fără însă
ca aceste elemente să poată fi separate şi examinate apoi izolat, ele formând un tot.
În concluzie, voinţa de a dărui, manifestată prin actul aparent al donaţiei, nu poate ea
singură să justifice o liberalitate întemeiată pe un motiv sau o cauză de natură a o vicia, de a
determina donatorul la a dispune în acest sens.
Aşa fiind, în situaţia în care instanţele judecătoreşti sunt chemate a se pronunţa asupra
caracterului acestei condiţii esenţiale de validitate a contractului de donaţie, acestea trebuie să

35
aibă în vedere, pe lângă legislaţia în vigoare la data realizării liberalităţii, împrejurările
contemporane efectuării donaţiei.
Ori, în cauză, din probatoriul administrat a rezultat că actul de donaţie a fost făcut, după
instaurarea puterii comuniste, nu cu intenţia de a gratifica statul român ci pentru schimbarea
statutului social avut şi dobândirea unui statut agreat de noua ordine socială.
Ca atare, în mod corect s-a reţinut, prin hotărârea atacată, că actul de donaţie nu a avut la
bază animus donandi care trebuie să constituie cauza juridică a liberalităţii realizate, ci s-a
urmărit finalitatea arătată, constatându-se în cauză incidenţa dispoziţiilor art.966 din Codul civil.
Aşa fiind, criticile formulate prin recursul în anulare nu au fost întemeiate sub acest aspect,
aşa încât hotărârea atacată nu a fost supusă cazului de casare prevăzut de art.330 pct.2 Codul de
procedura civilă, invocat de procurorul general.          
În consecinţă Înalta Curte a respins recursul în anulare, ca nefondat”.

Revocarea unui contract de donaţie având ca obiect bunuri aflate în patrimoniul unei
societăţi în insolvenţă

În al treilea studiu de caz este revocarea unui contract de donaţie având ca obiect bunuri
aflate în patrimoniul unei societăţi aflate în insolvenţă.
„Art.6 (1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei face o trimitere neechivocă
la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar,
precum şi la procesele şi cererile de natură judiciară, aferente procedurii insolvenţei.
La 7 mai 2012, reclamanta S.C. U.C.M. R. S.A., a solicitat instanţei - în contradictoriu cu
Fundaţia U. să revoce contractul de donaţie autentificat sub nr.xx3 din 27.04.2010, pentru
neîndeplinirea obligaţiilor pe care şi le-a asumat pârâta, cu obligarea acesteia de a restitui
bunurile donate şi de a achita reclamantei contravaloarea bunurilor mobile pe care le-a instrăinat.
Investita cu soluţionarea acestei cereri, Judecătoria Reşiţa, prin sentinţa civilă nr.881 din
12.03.2013, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi în consecinţă a declinat cauza în
favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, reţinând că bunurile ce au făcut obiectul
contractului de donaţie a cărui anulare se solicită şi se găsesc în patrimoniul unei societăţi pentru
care a început procedura insolvenţei, în dosarul nr. xxx7/3/2011 al Tribunalului Municipiului
Bucureşti.
Or, conform art.6 al Legii nr.85/2006, toate procedurile reglementate prin această lege, cu
excepţia apelului prevăzut de art.8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie işi
are sediul debitorul, asa cum acesta figurează în registrul comerţului sau în registrul asociaţiilor
şi fundaţiilor. Tot astfel, s-a mai reţinut că art.20 lit. h) din Legea insolvenţei stabileşte faptul că

36
printre principalele atribuţii ale administratorului judiciar este şi aceea a introducerii de acţiuni
pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum
şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi
a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor.
La rândul său, Tribunalul Bucuresţi, Secţia a VII-a civilă s-a declarat necompetent material
să soluţioneze cauza, prin încheierea din 11 iunie 2013, declinându-şi competenţa în favoarea
Judecatoriei Reşiţa astfel că, ivindu-se conflictul negativ de competenta între două instanţe care
nu se găsesc în circumscripţia aceleeaşi curţi de apel, cauza a fost înaintată, conform dispoziţiilor
art.22 alin. (3) C.proc.civ., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a stabili  instanţa
competentă.
Înalta Curte de Casaţie si  Justiţie a constatat că prima instanţă sesizată, respectiv
Judecătoria Reşiţa este competentă să soluţioneze cauza, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art.6 alin.(1) din Legea nr.85 din 5 aprilie 2006 ``privind procedura
insolvenţei", toate procedurile prevăzute de acest act normativ (cu excepţia apelului prevăzut la
art.8) sunt de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie işi are sediul debitorul.
Textul face o trimitere neechivocă la controlul judecătoresc al activităţii administratorului
judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar, precum şi la procesele şi cererile de natură judiciară,
aferente procedurii insolvenţei.
Soluţia legislativă vizează doar acele procese şi cereri care decurg din măsurile dispuse in
cursul procedurii insolvenţei, respectiv operaţiuni şi acte săvârşite de către administratorul
judiciar, lichidator, debitori şi alti participanţi la desfaşurarea acestei proceduri, precum şi
litigiile ce au legatură directă cu  insolvenţa.
În stabilirea acestei competenţe speciale, legiuitorul nu a avut în vedere cereri, ori acţiuni
ce transced procedurii insolvenţei (pretenţii, realizarea unui drept, revocarea unei donaţii, etc.) şi
care nu sunt prevăzute în Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispoziţiile dreptului comun
şi care aparţin competenţei judecătorului de fond. Nu în ultimul rând, din perspectiva unei astfel
de interpretări s-ar putea pune problema creării unui tratament juridic privilegiat, debitorului
aflat în insolvenţă, în afara celui prevăzut de legea specială ceea ce ar fi contrar dispoziţiilor art.6
paragraful 1 din C.E.D.O.
Astfel, necesitatea asigurării unei egalităţi de tratament juridic dintre debitor şi alte
persoane neimplicate în procedura insolvenţei, derivă şi din conţinutul prevederilor art. 36
din lege potrivit căruia ``de la data deschiderii procedurii, se suspenda de drept toate acţiunile
judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra
debitorului sau bunurilor sale". În speţă, acţiunea formulată de reclamantă ulterior precizată, nu
are ca temei juridic vreo dispoziţie din Legea nr. 85/2006, ci este fondată pe dreptul comun,

37
respectiv pe dispoziţiile art.829-830 şi 1020 din Codul Civil şi are ca obiect o cerere -
de revocare a unui contract de donaţie - ce excede procedurii insolvenţei, astfel că nu se poate
reţine ca s-ar supune competenţei speciale menţionată în dispoziţiile art.6 alin. (l) al Legii
nr.85/2006.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, competenţa de soluţionare a cauzei a fost stabilită în
favoarea Judecatoriei Reşiţa”30.

30
 Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia I civila, decizia nr.5036 din 5 noiembrie 2013.
38
 CONCLUZII

Potrivit articolului 985 din Noul Cod civil, donaţia este contractul prin care, cu intenţia
de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte
părţi, numită donatar.
Donaţia este un contract solemn, unilateral şi cu titlu gratuit prin care una dintre părţi,
numită donator, cu intenţie liberală îşi micşorează în mod actual şi irevocabil patrimoniul său cu
un drept (real sau de creanţă), mărind patrimoniul celeilalte părţi, numită donatar, cu acelaşi
drept fără a urmări să primească ceva în schimb.
Contractul de donaţie reprezintă o liberalitate, deoarece are ca efect micşorarea
patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezinteresate cum ar fi
de exemplu comodatul, mandatul sau depozitul cu titlu gratuit. Prin acestea însă nu se
micşorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, motiv pentru care acestea din urmă nu
sunt supuse regulilor de fond şi de formă prevăzute pentru donaţie.
Bunul care formează obiectul contractului (dreptul) trebuie să fie determinat sau
determinabil, posibil, licit şi să existe sau să poată exista în viitor (recolta viitoare). Referitor la
obiectul donaţiei, nulitatea contractului de donaţie sau reducţiunea, raportul ori revocarea
donaţiei nu va afecta dreptul de proprietate al dobânditorului asupra imobilului.
Forma autentică apare impetuos necesară în situaţia încheierii contractului între absenţi,
cazul contrar atrăgând, după sine, nulitatea absolută cu toate consecinţele şi regulile stabilite de
lege; acceptarea donaţiei trebuie să aibă loc neapărat în timpul vieţii donatorului, aceasta fiind o
condiţie esenţială prevăzută într-un înscris separat, condiţie ce are menirea de a confirma
validitatea donaţiei săvârşite.
Pentru ca donaţia să fie valabilă, este necesar ca consimţământul părţilor să fie liber. El
trebuie să fie întotdeauna exteriorizat, de regulă, expres, în scris, în formă autentică.
Principalul efect al contractului de donaţie este cel translativ de proprietate. Dreptul se
transmite din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. Există situaţia ca dreptul transferat să
fie reprezentat de o creanţă, situaţie în care operaţia intervenită între părţi se analizează ca o
cesiune de creanţă cu titlu gratuit. Efectele contractului de donaţie cuprind efectele donaţiei între
părţi (obligaţiile donatorului şi ale donatarului), efectele donaţiilor în ceea ce-i priveşte pe terţi.
În cazul în care donaţia este cu sarcină, ea devine un contract sinalagmatic, implicit
efectele contractelor sinalagmatice sunt aplicabile donaţiei.
Caracteristica esenţială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea şi
interdependenţa obligaţiile ce revin părţilor. Excepţia de neexecutare a contractului este un

39
mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care
i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-
şi execute propriile obligaţii.
Prin invocarea acestei excepţii, partea care o invocă obţine, fără intervenţia instanţei
judecătoreşti, o suspendare a executării propriilor obligaţii ce-i revin. De îndată ce aceste
obligaţii vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepţiei de neexecutare a contractului încetează.
Când efectul donaţiei îl formează un bun imobil, dacă donatorul îl donează la mai multe
persoane şi nici una dintre acestea nu a intrat în posesia bunului, atunci proprietarul bunului va fi
primul donatar. Când bunul a fost predat unuia dintre donatari, care este şi de bună-credinţă,
atunci acesta va fi proprietarul bunului.
În cazul creanţelor, numai prin efectul notificării donaţiei, donatarul va deveni proprietar
faţă de terţi. Când obiectul donaţiei îl constituie un imobil, contractul devine opozabil terţilor
doar în momentul transcrierii lui. Prin transcriere, terţii sunt puşi în gardă asupra eventualelor
fraude din partea donatorului.

40
 BIBLIOGRAFIE

1. Albu I., Contractul şi răspunderea contractuală, Ed. Dacia, 1994;

2. Alexandresco D., Explicaţiune teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV,
Ed. Socec, Bucureşti, 1913;
3. A. Boroi, L.Stănciulescu, Instituţii de drept civil, Ed. Hamangiu, 2012;
4. Chirică D., Drept Civil. Contracte speciale, Ed. Cordial, Cluj-Napoca, 1994;
5. Deak Fr., Tratat de drept civil – Contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 1999;
6. Deak Fr., Tratat de drept civil – Contracte speciale. Vol. III, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2007;
7. Deak Fr., St. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
1993;
8. Florescu D., Drept civil – Contractele speciale, Ed. Universităţii Titu Maiorescu,
Bucureşti, 2006;
9. Florescu D., Contracte Civile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
10. Grădinaru Nicolae, Drept civil. Contracte civile speciale, Ed. AIUS Craiova, 2010;
11. Grădinaru Nicolae, Dorian Rais, Drept, Ed. Independenţa Economică, 2004;
12. Grădinaru Nicolae, Dorian Rais, Drept, Ed. Independenţa Economică, 2008;
13. Ivaşcu A., Voinţa juridică, Studia Napocensis, Ed. Academiei, Bucureşti, 1974;
14. Malaurie Ph., L. Aynès, Cours de droit civil, Ed. Cujas, Paris, 1989;
15. Motica R. I., F. Moţiu, Contracte special- în noul cod civil.Ediţia a II-a, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2011;
16. Murşean M., Contracte civile Vol II, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996;
17. Pop L., Drept civil. Teoria generală a oblgaţiilor. Tratat, ediţie revăzută, Ed. Fundaţiei
„Chemarea”, Iaşi, 1994;
18. Prescure Titus, Andreea Ciurea, „Contracte civile”, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2007;
19. Stănciulescu Liviu, Drept civil. Partea specială. Contracte şi succesiuni, Ed. Hamangiu,
Bucureşti 2006;
20. Stănescu C., Bârsan C. Drept civil, Universitatea Bucureşti, 1998;
21. Safta-Romano E., Contracte civile. Încheire. Executare. Încetare, Ed. Polirom,
Bucureşti, 1999;
22. Turianu C. Curs de drept civil, contracte speciale, Ed. Universitară, Bucureşti, 2002;
23. Zinveliu I. Contracte civile, Ed. Dacia, 1978;
24. https://legea.net/spete-penal-iccj-completul-de-9-judecatori/decizia-610-2003;
25. https://legeaz.net/dictionar-juridic/cauze-revocare-donatie;

41
26. https://avocatstoean.ro/jurisprudenta/drept-civil/revocarea-pe-cale-judiciara-a-donatiei-
dintre-soti-inadmisibilitate-prescriptie/;
27. http://www.euroavocatura.ro/jurisprudenta/458/Contract_de_donatie__Apartament_donat
_statului__Actiune_in_anularea_contractului_pentru_lipsa__intentiei_de_a_gratifica;
28. https://legeaz.net/dictionar-juridic/darurile-de-nu.

42