TEMA.

METODE DE ANALIZĂ A FLUIDULUI SANGVIN și DISPOZITIVE

METODE OPTICE DE ANALIZĂ

Sunt metodele fizico-chimice care au la bază interacţiunea iradierii electromagnetice cu

substanţa. Interacţiunea provoacă modificări la nivel energetic care pot fi în înregistrate
experimental sub formă de iradiere, reflecţie şi difracţie a iradierii electromagnetice. Metodele
optice includ un număr mare de tehnici spectrale de analiză.

Metodele de spectroscopie atomară permit înregistrarea spectrelor liniare înguste, iar

metodele spectroscopiei moleculare înregistrează spectre slab structurate. Aceste metode pot
fi utilizate pentru analiza cantitativă.

1. Metode fotometrice de analiză

Legile şi formulele de bază.

Analiza fotometrică prezintă metode bazate pe fenomenul absorbţiei iradierii de către

substanţă. Aceste metode inclid:
- spectrofotometria;
- fotocalorimetria;
- fotometria vizuală.

Fiecare substanţă absoarbe iradierea cu o anumită lungime de undă, caracteristică numai

pentru această substanţă. Acest fenomen stă la baza analizei cantitative.

Legea de bază a metodelor cantitative de analiză este Legea Bugher – Lambert – Ber:

А = α l c = - lg ( I /I0) = - lg T (1)

unde: А = –lg (I / I0) = – lg T – densitatea optică, I0 и I – intensitatea iradierii, îndreptată spre
substanţa analizată şi care va trece prin aceasta; с – concentraţia substanţei, mol/l; l – grosimea
stratului de substanţă impusă iradierii; α – coeficientul molar de absorbţie a iradierii; T –
coeficientul de transmisie. Scopul constă în determinarea concentraţiei substanţei analizate c.

Pentru determinarea concentraţiei substanţei supuse analizei se utilizează următoarele

tehnici:
- coeficientului molar de absorbţie a iradierii;
- grafice gradate;
- metoda aditivelor;
- fotometria diferenţială;
- titrare fotometrică.

Fenomenul absorbţiei se petrece cu utilizarea iradierii vizibile, infraroşii şi ultraviolete.

Metoda coeficientului molar de absorbţie. Prin această metodă se determină densitatea

optică a cîtorva soluţii standard Ast. Pentru fiecare substanţă se determină

α = Аst / (lсst ), (2)

apoi se apreciază valoarea medie α med . Urmează măsurarea densităţii optice a substanţei supuse
analizei Ax şi se calculă concentraţia cx după formula
 сх = Ах /(α med l). (3)

O condiţie obligatorie a utilizării metodei este funcţionarea legii Bugher-Lambert-Bar în

substanţa supusă analizei, măcar în intervalul d concentraţii analizate.

2. Măsurarea debitului sanguin.

Funcția circulatorie este dependenta:
- de proprietatile vaselor sangvne, ale tesuturilor ce înconjoara vasele,
- de caracteristicile fizico-chimice ale sângelui,
- de factori patologici si,
- agenti farmacodinamici.
O perturbatie care actioneaza doar asupra unui element poate duce la un deranjament în
activitatea sistemului cardio-vascular. De exemplu, functiile cardiaca si miocardica pot fi
normale, dar o scadere a volumului de sânge aflat în circulatie duce la dereglari ale sistemului
cardio-vascular. Satisfacerea cerintelor metabolice ale tesuturilor poate fi evaluata prin
masurarea precisa a debitului cardiac. Operatiile cardiovasculare, transplanturile de organe sau
actiunea medicamentelor impun masurarea si a debitului local.
Cele mai utilizate metode de masurare a debitului, în general, sunt:
- metode electromagnetice,
- tehnici de diluție a unor substante indicatoare,
- metoda gradientului de presiune,
- metode ultrasonore,
- de masurare prin variatii de impedanta electrica.

3. Masurarea debitului cu metode electromagnetice

Debitul cardiac Q este volumul de sânge pompat de ventriculul stâng în unitate de timp.
Pentru un barbat adult este de Q  5.5 l / min.
Principiul debitmetrului electromagnetic este cel al legii inductiei electromagnetice. În
esenta, tensiunea ed (semnal util) indusa între doi electrozi plasati perpendicular pe directia de
miscare a fluidului conductor si pe liniile vectorului inductiei B este proportionala cu viteza
medie a fluidului:

D = Av = ed A / BI = k ed, (4)

în care D - debitul, A - sectiunea, I - distanta între electrozi.

 Tensiunea indusa are valori foarte mici, de aceea se lucreaza în c.a. (400…2000 Hz) (fig. 1,
2). Peste semnalul util ed se suprapune un semnal indus prin transformare, etr. Semnalul ed se
extrage cu o poarta comandata la trecerea prin zero a lui etr (sau pe palierul impulsurilor
dreptunghiulare / trapezoidale excitatoare). Dupa redresare si filtrare, ed poate fi înregistrata
grafic si integrata pe o perioada, debitul fiind afisat numeric.
Masurarea debitului prin metoda diluţiei presupune injectarea unei soluţii indicatoare într-o
vena mare sau direct în inima (fig.4). Debitul rezultă ştiind masa indicatorului, m mg, si aria
delimitata de curba de diluţie, A (mg/l)sec:

Q = 60 m / A l / min . (5)

Fig. 1 Debitmetru electromagnetic

Fig.2 Forme de undă

 4. Masurarea indirectă a debitului.
Metodele neinvazive de masurare a debitului sunt în principiu doua: pletismografia si
metode ce folosesc ultrasunetele.
Fotopletismografia utilizeaza traductoare optice prin reflexie sau transmisie. Pentru
scaderea artefactelor se lucreaza în infrarosu si se previne încalzirea tesuturilor.
Debitmetrul sanguin Doppler cu laser He-Ne (fig.4) are avantaje nete faţă de alte
debitmetre. Din radiaţia incidenta, cea mai mare pare este deviată de ţesutul fix. Intensitatea
instantanee a fotocurentului în detector, i (t), are forma

i (t) = i R 1+ A(t), (6)

unde i R este curentul corespunzator fasciculului nedeviat în frecvenţă si A(t) este funcţia de
distribuţie Gauss (procesul are caracter stohastic). În cazul detecţiei diferentiale, diferenta între
A1(t) si A2(t) este un proces aleator gaussian. Valoarea efectiva a tensiunii amplificate, e, este
independenta de zgomotul de mod comun si cel de banda larga al fasciculului laser. Acest
semnal diferenţă, amplificat în banda 75 Hz…30 kHz (pentru a acoperi spectrul Doppler al
semnalului-debit) este prelucrat pentru a separa semnalul util de zgomot, ezg:

edebit,ef  e2ef  e2zg,ef . (7)

Fig.3

Fig.4 Debitmetru sanguin Doppler

 Aplicatii importante ale ultrasonografiei Doppler în medicina sunt masurarea debitului
sangvin în circulaţia periferică, a debitului sangvn fetal, a vitezei de curgere si a diametrului
vasului. Notând cu fe, fr, fD respectiv frecventa undelor US incidente, reflectate si frecventa
Doppler, cu v viteza particulelor interesate în miscare având direcţia  faţa de undele incidente,
valoarea frecvenţei Doppler este:

f D  f e  f r  (2vf e / c s ) cos , (8)

în care cs - viteza ultrasunetelor în mediul considerat. Viteza v a sângelui nefiind constantă,

undele reflectate au un spectru de frecvenţă. De exemplu, pentru fe = 5 MHz si v = 0...1 m/s
rezulta fD = 0... 3500 Hz. Semnalul la iesirea demodulatorului 2 (fig.5) există doar la apariţia fD,
adică doar când exista obiect în miscare. Adâncimea maximă de doar 10...15 cm şi eroarea de
măsurare relativ mare sunt neajunsuri ale metodei.

Fig.5 Principiul debitmetrului Doppler cu ultrasunete

Cele mai complexe debitmetre US Doppler sunt cele cu emisie în impulsuri cu semnal
modulat liniar în frecvenţă, zgomot aleator sau gaussian (Fig.6). Daca frecvenţa undelor de
emise este fe si frecventa de repetiţie este FR, distanta maxima în adâncimea ţesutului faţă de
traductor de la care se receptionează ecou fară ambiguitate este

Rmax  c s / 2 FR  c sTR / 2 . (9)

Frecvenţa maxima Doppler obtinuta prin reconstruirea esanţioanelor este

FR  2 Fd max . (10)
 Rezulta, ca viteza maximă detectabilă este data de relaţia

v max Rmax  (c s ) 2 / 8 f e . (11)

Altă limitare este data de eroarea totala a sistemului Doppler,

k
TFD  (12)
BT ( S / N ) '

unde T si FD sunt respectiv eroarea de masurare a timpului si a frecvenţei Doppler. Pentru o
rezoluţie de distanta si de viteza cât mai mari, produsul banda-durata (BT) trebuie sa fie mare,
lucru nerealizat într-un sistem clasic (BT  1…2). Rezolvarea constă în folosirea la emisie a
semnalelor aleatoare si pseudoaleatoare continue şi în impulsuri.

Fig. 6. Debitmetru Doppler în impulsuri

5. Schema-bloc a unui aparat modern de măsurări clinice de laborator.

Fig.7. Schema-bloc a unui debitmetru produs de compania Texas Instruments (www.ti.com)