Lipsa de atenție a elevilor în clasa și absenteism - Soluții si strategii.

A fi profesor, înseamnă a construi în mintea fiecărui elev, conștiințe, modele de gândire și

informații esențiale viitorului adult. Un profesor pregătește generația tânără de azi pentru a fi un motor al
transformării societății de mâine.
Cu toții suntem de acord că educația este una dintre cele mai importante aspecte ale vieții
noastre, deoarece ea stă la baza tuturor lucrurilor esențiale care definesc calitatea vieții noastre:
sănătatea (fără medici calificați nu o putem menține), justiția (fără judecători bine pregătiți este
inexistentă), tehnologia care ne permite o viață comfortabilă (fără inovatori nu ar fi fost posibilă), o
societate funcțională la care contribuim cu toții, în funcție de calificările pe care le deținem (calificări
inexistente dacă nu ar fi fost educația).
Educația este cea care ne permite să utilizăm roata, în loc ca fiecare generație să o reinventeze și
astfel progresul cunoștințelor umane la nivel de civilizație poate cunoaște un nivel ascendent cu fiecare
generație.
Dacă suntem cu toții conștienți de importanța educației, inclusiv noi elevii, atunci de ce ne lipsește
entuziasmul, iar de multe ori în clasă atenția ne este captată mai degrabă de zborul unei muște decât de
informațiile pe care profesorul încearcă să ni le ofere?
În primul rând, consider că setea de cunoaștere aparține ființei umane încă din naștere, dar ea
pornește din interiorul nostru și este specifică personalității noastre. De aceea, unul dintre motivele care
pot genera lipsa de interes sau atenție în procesul educației este determinat de actul impunerii care este
contrar naturii umane, cu atât mai mult contrar vârstei adolescenței când se încearcă definirea
personalitătății. Deși se poate spune că noi suntem cei care ne-am ales profilul și liceul, totuși suntem
obligați în a participa la toate clasele, inclusiv cele pe care noi le privim ca fiind inutile pentru viitoarea
carieră aleasă de noi. Cele mai dese întrebări care apar în mintea dar și în conversațiile adolescentului
sunt cele de genul “eu vreau să fiu programator, de ce trebuie să învăț muzica sau desenul?”, sau “eu am
ales filologia, la ce-mi trebuie matematica? “. Deși studiem istoria din clasa a I-a, nimeni nu ne-a spus
vreodată că o majoritatea covășitoare a oamenilor de știință erau și muzicieni de excepție, fizicianul Max
Planck fiind un astfel de exemplu. De asemenea, foarte mulți oameni de știință sunt și oameni de
credință, ceea ce multora li s-ar părea că ar fi un non-sens. Este important a ni se explica că exact cum noi
oamenii nu putem trăi izolați de lume, fiind ființe sociale care avem nevoie unii de alții, la fel și
cunoștințele pe care absorbim nu sunt izolate, ci sunt interconectate chiar dacă nu vedem imediat
conexiunea. Poate că nu vedem imediat care este legătura între programare și perspectiva într-un punct
pe care o învățăm la desen, însă chiar dacă nu vom deveni următorul Van Gogh, e mai mult decât posibil
ca în viitor să ne lovim de problema perspectivei și atunci măcar vom ști despre ce este vorba și nu vom
porni de la zero cu studiul. Eu personal mi-am pus întrebarea “de ce trebuie să știu chimie dacă voi lucra
în IT?” în timp ce doamna profesoară ne preda o lecție despre hidrocarburi. Culmea este ca o zi mai
târziu, am găsit pe Google un articol foarte interesant despre crearea dispozitivelor de mare capacitate
pentru stocarea datelor, dispozitive bazate pe proprietățile structurilor aromatice ale hidrocarburilor.
Asta m-a făcut să mă gândesc că poate chimia mi-ar putea fi de folos pe viitor, în special dacă vom avea
calculatoare bazate pe mecanica cuantică.

1
 Consider că modul de predare al materiilor ar trebui modificat, astfel încât să se pună accent pe
legătura cu realitatea. Dacă înțelegem exact de ce studiem muzica chiar dacă suntem la profilul de m-
+*atematică-informatică și dacă vedem care este legătura între materii aparent fără puncte comune,
atunci am fi mult mai atenți.
Un alt factor detrimental atenției este lipsa de talent pedagogic. Acest talent nu presupune numai
a putea explica materia astfel încât cineva care nu deține deloc cunoștințe în domeniu să o înțeleagă.
Explicațiile clare sunt importante, însă adevăratul talent constă în a ști să captezi și menții atenția
interlocutorilor. Atenția este un fenomen care are o durată foarte lungă. La copii mici, de cele mai multe
ori atenția “zboară” după câteva minute. Colegul meu de bancă din clasele I-III nu putea sta locului mai
multe de 3 minute și trebuia să iasă din bancă pentru a se plimba prin clasă. Știu că era un caz extrem,
însă chiar dacă ceilalți colegi rămâneau în bancă, asta nu însemna că erau neapărat atenți. Pe măsură ce
am înaintat în ani, durata de concentrare pe un anumit subiect ne-a crescut și acum putem spune că ne
putem concentra fără probleme pe subiectele care ne interesează. Însă e cu totul altceva dacă e vorba de
celelalte subiecte. Aici intervine talentul pedagogic. Modificarea de ritm a predării, alternând postulate
sau formule greu de înghițit cu întrebări amuzante sau glume ușoare ajută procesul de învățare. De
asemenea, a incita curiozitatea elevilor sau studenților este un alt aspect care ține de talentul pedagocic.
Dacă trezești curiozitatea cuiva, dispare obligativitatea de a învăța, deci ai câștigat atenția automat.
Lipsa de interactivitate este un alt motiv pentru care un elev ar prefera să facă orice altceva decât
să asculte o dictare și să scrie cu sârg în caiet. Este binecunoscut faptul că o imagine face cât o mie de
cuvinte, iar tehnologia de azi permite cu mult mai mult decât simple imagini – interactivitatea multimedia
reprezintă în acest moment cel mai puternic instrument de control a atenției. Dacă lectura unui text lipsit
de interes sau dictarea lui provoacă foarte repede fenomenul de pierdere a atenției, o educație
multimedia dispune de instrumente puternice care să susțină menținerea și controlul atenției, inclusiv în
mod plăcut. Interactivitatea presupune inițierea de mesaje care așteaptă un răspuns din partea elevilor și
astfel, aceștia își vor activa voluntar limitele atenției.
Ar mai fi un aspect care atrage sau gonește elevii dintr-o clasă și anume personalitatea
profesorului. Sunt cazuri în care doar din respect pentru profesor elevii participă la ore și încearcă să-și
mulțumească dascălul, chiar dacă materia respectivă nu este una de relevanță pentru ei. Personalitatea
este o problemă mai delicată, deoarece nu reprezintă ceva ce poți schimba, cel puțin nu consider că se
poate. Te naști cu anumite trăsături psihologice, cu anumite talente și îți construiești personalitatea în
funcție de evenimentele pe care le parcurgi de-a lungul vieții. Se presupune că cineva care și-a ales voit
cariera de profesor deține anumite trăsături care îl pot apropia de elevii săi, însă e posibil ca experiențele
neplăcute de-a lungul carierei să-i tocească entuziasmul și să considere că este mai mult decât suficient a
veni la ore și a-i pune pe elevi să scrie după dictare. Fiind martora unor întâmplări mai neplăcute pentru
profesori în clasele 5-8, înțeleg de ce un profesor și-ar pierde respectul pentru elevii săi și nu ar dori să
mai depună efort pentru a face clasa mai interesantă. Însă cred că timpul pierdut în acele ore nu au ajutat
pe nimeni și că profesorul ar trebui să fie cel care să ne facă să înțelegem greșelile. Respectul se câștigă
doar prin a face ceva, nu prin retragere sau renunțare.