Sunteți pe pagina 1din 2

Când n-am ce scrie - Alexandru Vlahuţă

Ce veţi fi mirând de mine?

Scriitor sunt, vedeţi bine,

Şi pot spune cui mă-ntreabă

Că şi eu mă aflu-n treabă.

Cronici, critică, nuvele

Sunt la mine bagatele:

Dă-mi subiectul, spune-mi plata,

Şi articolul e gata.

Parcă cine ştie ce e…

Fur de colea o idee,

Mai un calapod de colo,

Şi-s şi eu de-ai lui Apolo.

Ş-apoi sunt atâtea-n lume,

Că, să stai, să scrii volume!

Stil? Grămatică? Gogoşi,

Pentru cei neputincioşi.


Astea-s spuma, gându-i marea,

Nu-mi strunesc eu cugetarea

Plină, clară, elegantă

Pentr-o virgulă pedantă!

Am subiectul? Restu-i gata:

Ţi-aştern proza cu lopata.

Iar când n-am şi n-am ce scrie,

Atunci torn o poezie.

S-ar putea să vă placă și