Verbe personale

Verbele personale au forme pentru toate persoanele și admit un subiect cu care se acordă în persoană și
număr (se conjugă la toate persoanele – singular și plural).

Eu mănânc, tu mânânci, noi mâncăm etc; Mihai dansează; Ionel și Costel dansează etc

Verbe impersonale

Verbele impersonale au o singură formă, doar pentru persoana a III-a singular, iar acțiunea nu poate fi
atribuită unei persoane. În categoria verbelor impersonale există verbe impersonale absolute, care nu
au subiect gramatical, precum: ninge, plouă, tună, fulgeră, se înnoptează, se înseninează, se înnorează.
Există și verbe impersonale care au un subiect gramatical; situația este des întâlnită în construcții de
tipul verbul predicativ a fi + subiect: e frig, e toamnă, e seară, e duminică etc

Afară ninge.

Astăzi se înnoptează mai devreme.

Deci, verbele c u forma numai pentru persoana a III-a, a caror actiune nu poate fi atribuita unui autor
(subiect) sunt impersonale. Construc tiile in care apar aceste verbe devin si ele impersonale.

Construcțiile impersonale sunt organizate în jurul unor verbe care au în comun trăsătura absenței unui
subiect sau a absenței unui subiect care denumește o persoană.

Există verbe și construcții verbale care sunt întotdeauna impersonale și verbe și construcții verbale care
devin impersonale în funcție de context.

1 Verbe și construcții verbale întotdeauna impersonale pot fi:

› fără subiect

• când exprimă fenomene ale naturii: tună, plouă, burnițează, se înserează, se înnoptează, fulgeră,
trăsnește;

• când referirea la o persoană se face printr-un complement direct: Mă ustură în gât. sau printr-un
complement indirect: Îmi pasă de rezultatele echipei naționale.;

• când se referă la denumirea unei persoane: Mă cheamă Matei.

› cu subiect

• când verbul din cadrul construcției este copulativul a fi urmat de un adverb; în acest caz subiectul este
plasat după verb și se exprimă prin forme verbale nepersonale: Este bine a face sport. Este bine a alerga.
Este minunat a cânta. Este splendid a călători.
• când verbul predicativ a fi este însoțit de substantive care denumesc stări fiziologice/sufletești (Mi-e
dor. Mi-e sete. Mi-e foame. Ți-e dor. Mi-e groază. Mi-e lene. Mi-e frig.) sau are sens existențial (E
noapte. E ger. E ziuă. E amiază.);

• când verbele permit subiect nonuman: Îmi place literatura., Îmi trebuie un caiet nou.

2 Verbe și construcții verbale care devin impersonale în anumite contexte:

› prin adăugarea cliticului reflexiv SE unui verb dintr-o construcție activă: Se aleargă în parc.;

› prin adăugarea cliticului reflexiv SE unui verb dintr-o construcție activă, obținându-se astfel o
construcție impersonală reflexiv-pasivă: El știe rezultatul./Se știe rezultatul.;

› prin folosirea verbului auxiliar A FI folosit în construcțiile pasive: El știe rezultatul./Este știut rezultatul.

Construcția incidentă reprezintă o comunicare suplimentară inserată în interiorul unui enunț, de care nu
este legată sintactic și care nu este esențială pentru înțelegerea mesajului.

Construcțiile incidente pot fi:

› cuvinte: Vai, nu pot să cred!

› grupuri de cuvinte: Vecina mea, de treabă femeie, m-a ajutat să deschid ușa.

› propoziții: Străbunicul, Dumnezeu să-l ierte, a fost veteran de război.

› fraze: Vom repeta mâine, le-a șoptit regizorul, înainte să plece.

Din categoria construcțiilor incidente, fac parte:

formulele de adresare

Ana, nu uita!

Nu cred, domnule director!

Dragă, nu te grăbi!

Tu, închide fereastra!

Măi, oprește-te la semafor!

grupul verbal care prezintă contextul comunicării — Ai văzut? a întrebat Ana.

adverbe și locuțiuni adverbiale care exprimă necesitatea, probabilitatea sau aproximarea

Am fost, fără îndoială, iertat.

Va veni, probabil, și Ana.

Au fost, pe undeva, două sute.

cuvinte sau expresii prin care sunt transmise stări și sentimente

Aoleu! Ce multă lume e aici!

Bună treabă! Felicitări!

Sper, Dumnezeu să ne ajute!, să reușim.

cuvinte sau construcții ce reprezintă automatisme verbale

Chiar așa, frate, de ce strigi?

Zău, ai recitat extraordinar!

A spus că, din păcate, nu mai vine.

Am fost acolo și, știi, era închis.

Deși voiam să merg cu ei, era ceva, nu știu dacă mă înțelegi, care mă oprea.

În vorbire, construcția incidentă are o intonație specială. Incidenta este separată de restul enunțului prin
virgule, linii de pauză sau paranteze. Construcțiile incidente reprezintă un fenomen de oralitate populară
sau cultă. Ele sunt folosite în textele literare ca mijloc de reproducere a vorbirii.