I.

Modalităţi şi tehnici de garantare şi protecţie a dreptului la un mediu

sănătos şi echilibrat ecologic
Dreptul mediului reprezintă, în abstract,
 ansamblul reglementărilor juridice şi instituţiilor stabilite în vederea protecţiei, conservării şi
ameliorării mediului conform obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Protecţia mediului poate fi definită ca o activitate umană conştientă, fundamentată

ştiinţific, având drept scop prevenirea poluării, menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de
viaţă pe Pământ.

Protecţia mediului se realizează, potrivit legii, prin instituirea unor obligaţii, stabilirea unor
condiţii speciale şi stipularea unor interdicţii privind utilizarea raţională a resurselor naturale,
prevenirea şi combaterea poluării mediului şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale
asupra elementelor sale componente.
Protecţia mediului se realizează prin diferite tehnici: instituirea de norme ori standarde
ecologice, stabilirea de interdicţii şi limitări, instituirea de zone de protecţie, efectuarea
studiului de impact ecologic ş.a.

Ameliorarea mediului are ca obiectiv

îmbunătăţirea stării şi calităţii factorilor naturali şi ai celor creaţi prin activităţi umane în
vederea unei optime interacţiuni socio-economico-ecologice dintre om şi natură.

Cauzele poluării sunt:

- ignorarea efectelor negative asupra mediului ale aplicării rezultatelor cercetării
ştiinţifice;
- înţelegerea greşită a unor criterii de economicitate şi nerealizarea unor investiţii
necesare prevenirii poluării;
- industrializarea excesivă;
- subdezvoltarea, războaiele locale şi industriile de război;
- lipsa unei conştiinţe ecologice;
- alte cauze, precum radioactivitatea apărută datorită experienţelor nucleare şi
accidentelor la centralele atomoelectrice, folosirea neştiinţifică a pesticidelor şi
insecticidelor, deşeurile menajere ş.a.

La nivelul dreptului internaţional sunt considerate principii specifice:

principiul cooperării;
obligaţia statelor de a soluţiona pe cale paşnică diferendele în materie de mediu;
principiul responsabilităţii comune, dar diferenţiate a statelor;
răspunderea statelor pentru pagubele aduse mediului ş.a.

Ca principii ale dreptului mediului sunt prevăzute:

- principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale (art. 3 lit. a));
- principiul precauţiei în luarea deciziei [art. 3 lit. b)];
- principiul acţiunii preventive [art. 3 lit. c)];
- principiul reţinerii poluanţilor la sursă [art. 3 lit. d)];
- principiul „poluatorul plăteşte” [art. 3 lit. e)];
- principiul conservării biodiversităţii şi ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural
[art. 3 lit. f)].

Drept elemente strategice ale dreptului mediului sunt considerate :

- dezvoltarea durabilă a resurselor naturale;
- informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în
probleme de mediu;
- dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

Principiul conservării
Într-o accepţie generală conservarea presupune menţinerea nivelurilor cantitative şi calitative
durabile ale resurselor mediului.
Conform Strategiei mondiale de conservare a Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii
(1980), conservarea presupune:
a) menţinerea proceselor ecologice esenţiale şi a ecosistemelor care reprezintă suportul vieţii;
b) prezervarea diversităţii genetice;
c) realizarea utilizării durabile a speciilor şi ecosistemelor.
În concepţia legislaţiei noastre, în consens cu documentele internaţionale, conservarea
semnifică protecţia ecosistemelor, conservarea biodiversităţii şi gospodărirea durabilă a
resurselor naturale.

Principiul prevenirii
Este principiul care dă raţiune activităţii umane de protecţie a mediului.
Principiul prevenirii vizează, în mod deosebit, agenţii economici care desfăşoară activităţi
generatoare de poluare.
În funcţie de natura activităţii, aceştia sunt obligaţi să utilizeze cele mai bune tehnici în
scopul prevenirii emisiilor, iar dacă acest fapt nu este posibil, să acţioneze pentru reducerea
globală a emisiilor şi a impactului asupra mediului în întregul său.

Principiul precauţiei
Urmăreşte asigurarea unei protecţii mărite a mediului, a sănătăţii populaţiei, a plantelor şi a
animalelor şi prevenirea adoptării unor măsuri sau întreprinderii unor acţiuni atunci când
datele ştiinţifice nu permit o evaluare completă a riscului

5. Principiul „poluatorul plăteşte”

determină poluatorul să plătească toate măsurile de respectare a standardelor legale existente, dar
şi toate efectele (costurile externe) poluării cauzate.

Principiile strategiei protecţiei mediului sunt:

- conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;
- dezvoltarea durabilă;
- evitarea poluării prin măsuri preventive;
- conservarea biodiversivităţii;
- cine poluează plăteşte;
- stimularea activităţilor de redresare a mediului.

Imperativele strategiei naţionale pentru o dezvoltare durabilă sunt:

- eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru locurile de muncă,
hrană, energie, apă, locuinţe şi sănătate;
- asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil şi reducerea creşterii demografice
necontrolate;
- conservarea şi sporirea resurselor naturale, întreţinerea diversităţii ecosistemelor,
supravegherea impactului economiei asupra mediului;
- descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea deciziilor
privind mediul şi economia;
- reorientarea tehnologiei şi a riscului managerial

Informaţia de mediu este definită ca fiind orice informaţie scrisă, vizuală, audio,
electronică sau sub orice formă materială privind:
- starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul şi atmosfera, apa, solul, pământul,
peisajul şi zonele naturale, diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv organismele
modificate genetic şi interacţiunea dintre aceste elemente;
- factori cum sunt: substanţele, energia, zgomotul şi radiaţia, activităţile ori măsurile,
inclusiv măsurile administrative, acordurile de mediu, politicile, legislaţia, planurile şi
programele care afectează sau pot afecta elementele de mediu amintite anterior, analizele
cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze analitice folosite în luarea deciziei de mediu;
- starea sănătăţii şi siguranţei umane, condiţiile de viaţă umană, zonele culturale şi
construcţiile şi modul în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu
ori de factorii, activităţile sau măsurile enunţate mai sus.

O solicitare de informaţie de mediu poate fi refuzată dacă:

- autoritatea publică căreia îi este adresată solicitarea nu deţine informaţia respectivă;
- cererea este nerezonabilă sau formulată într-o manieră prea generală;
- cererea se referă la documente aflate în curs de elaborare sau priveşte sistemul de
comunicaţii interne al autorităţii publice;
- dacă dezvoltarea informaţiei ar afecta negativ:
- confidenţialitatea procedurilor autorităţilor publice (atunci când aceasta este
prevăzută de legislaţia naţională);
- relaţiile internaţionale, siguranţa naţională sau securitatea publică;
- cursul justiţiei, dreptul unei persoane de a beneficia de o judecată dreaptă sau
dreptul unei autorităţi publice de a conduce o anchetă de natură penală sau disciplinară;
- confidenţialitatea informaţiilor comerciale şi industriale;
- drepturile de proprietate intelectuală;
- confidenţialitatea unor date personale şi/sau a unor dosare aparţinând unei persoane
fizice, atunci când acea persoană nu a consimţit la publicarea informaţiilor;
- interesele unei terţe părţi care a oferit informaţia cerută fără ca acea parte să fie pusă
sub/sau să existe posibilitatea punerii sale sub o obligaţie legală de afaceri astfel, în situaţia în
care această parte nu a consimţit la publicarea materialului;
- mediul la care se referă informaţia, cum ar fi locurile de cuibărit al speciilor rare.

Categorii de acte de reglementare

Avizul de mediu, reprezintă actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul
sau programul supus adoptării
Acordul de mediu reprezintă actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz, măsurile pentru protecţia
mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect.
Este obligatoriu pentru proiectele publice sau private sau pentru modificarea ori extinderea
activităţilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot avea impact asupra
mediului
Autorizaţia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare al unei
activităţi existente sau al unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului,
obligatoriu la punerea în funcţiune.

II. Regimul juridic general al substanţelor şi preparatelor periculoase

În conformitate cu prevederile art. 25 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005,
 transportul internaţional şi tranzitul substanţelor şi preparatelor periculoase se
realizează potrivit acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional al mărfurilor
periculoase, la care România este parte.

Articolul 28 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 stipulează o serie de obligaţii pentru
persoanele fizice şi juridice care gestionează substanţe şi preparate periculoase,
respectiv:
- să ţină evidenţa strictă – cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare – a substanţelor şi
preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor aferente şi să furnizeze informaţiile cerute
de autorităţile competente;
- să elimine, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu,
substanţele şi preparatele periculoase care au devenit deşeuri ;
- să identifice şi să prevină riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le pot
prezenta pentru sănătatea populaţiei şi să anunţe iminenţa unor descărcări neprevăzute sau
accidente autorităţilor pentru protecţia mediului şi de apărare civilă.

Principiile care stau la baza activităţilor ce implică substanţe si preparate chimice

periculoase, în sensul art. 2 din Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor si
preparatelor chimice periculoase, sunt:
- principiul precauţiei în gestionarea substanţelor şi a preparatelor chimice
periculoase, în vederea prevenirii pagubelor faţă de sănătatea populaţiei si de mediu;
- principiul transparenţei faţă de consumatori, asigurându-se accesul la informaţii
privind efectele negative pe care le pot genera substanţele si preparatele chimice periculoase;
- principiul securităţii operaţiunilor de gestionare a substanţelor si preparatelor
chimice periculoase.

Deşeurile periculoase sunt deşeurile care au cel puţin un constituent sau o proprietate care
face ca acestea să fie periculoase
Deşeurile reciclabile sunt deşeurile care prin orice operaţiune de valorificare sunt
transformate în produse, materiale sau substanţe pentru a-şi îndeplini funcţia iniţială ori
pentru alte scopuri
Regimul produselor de uz fitosanitar
Fabricarea, comercializarea, importul, distribuirea şi utilizarea produselor de protecţie a
plantelor clasificate ca foarte toxice (T+)” şi produse „toxice (T)”, se pot face numai de către
persoanele juridice care dispun de personal calificat, de atestat în domeniul protecţiei
plantelor şi de mijloace necesare depozitării, manipulării şi utilizării în siguranţă a acestor
produse.
Dacă producătorii agricoli, persoane juridice au nevoie de produse “clasificate ca foarte
toxice (T+)” şi produse „toxice (T)”, le pot cumpăra şi utiliza numai dacă solicită şi obţin
autorizaţia de utilizare.

Regimul activităţilor nucleare

Condiţiile de desfăşurare a activităţilor nucleare în ţara noastră:
- folosirea energiei nucleare în scopuri exclusiv paşnice.
- desfăşurarea activităţilor nucleare numai sub îndrumarea şi controlul statului, fiind
supuse regimului de autorizare în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear au
următoarele obligaţii:
a) să evalueze, direct sau prin structuri abilitate, riscul potenţial, să solicite şi să obţină
autorizaţia de mediu;
b) să aplice procedurile şi să prevadă echipamentele pentru activităţile noi, care să
permită realizarea nivelului raţional cel mai scăzut al dozelor de radioactivitate şi al riscurilor
asupra populaţiei şi mediului şi să ceară acord şi autorizaţie de mediu;
c) să aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a
mediului, care să asigure respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive
prevăzute în autorizaţie şi a menţinerii dozelor în limitele admise;
d) să menţină în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local, pentru
a depista orice contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare
accidentală de substanţe radioactive;
e) să raporteze prompt autorităţii competente orice creştere semnificativă a contaminării
mediului şi dacă aceasta se datorează sau nu activităţii desfăşurate;
f) să verifice continuu exactitatea presupunerilor făcute prin evaluările probabilistice
privind consecinţele radiologice ale eliberărilor radioactive;
g) să asigure depozitarea deşeurilor radioactive, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea
populaţiei şi a mediului.

Răspunderea pentru daune nucleare, provocate în timpul sau ca urmare a accidentelor ce

pot surveni prin desfăşurarea activităţilor prevăzute în autorizaţie ori a altor activităţi care au
avut ca urmare decesul, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane,
distrugerea, degradarea ori imposibilitatea temporară de folosire a vreunui bun, revine în
întregime titularului autorizaţiei, în condiţiile stabilite prin lege şi prin angajamentele
internaţionale la care România este parte.

Conform art. 26, titularul autorizaţiei pentru desfăşurarea unei activităţi nucleare care
generează sau a generat deşeuri radioactive este obligat:
a) să răspundă pentru gospodărirea deşeurilor radioactive generate de activitatea proprie;
b) să suporte cheltuielile aferente colectării, manipulării, transportului, tratării,
condiţionării şi depozitării temporare sau definitive a acestor deşeuri;
 c) să achite contribuţia legală la constituirea surselor financiare pentru gospodărirea
deşeurilor radioactive şi depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului
nuclear uzat şi dezafectarea instalaţiilor nucleare.

Despăgubirile legate de o daună nucleară, profitul şi cheltuielile de judecată stabilite de

instanţa competentă se exprimă în lei, iar persoanele care au suferit daune nucleare îşi vor
invoca drepturile la despăgubire printr-o singură acţiune, fără a fi necesar să întreprindă
demersuri separate legate de originea fondurilor destinate despăgubirii

Titularul activităţii nucleare (operatorul) nu are drept la acţiune în regres decât :

a) dacă un asemenea drept a fost prevăzut expres într-un contract scris;
b) dacă accidentul nuclear rezultă dintr-o acţiune ori omisiune săvârşită cu intenţia de a
cauza o daună nucleară contra persoanei fizice care a acţionat sau a omis să acţioneze cu
această intenţie.

Dreptul la despăgubire împotriva operatorului se prescrie

dacă o acţiune nu este intentată în decurs de:
a) 30 de ani de la data producerii accidentului nuclear, dacă acţiunea este legată de deces
sau rănire;
b) 10 ani de la data producerii accidentului nuclear, dacă acţiunea este legată de celelalte
daune nucleare.
Dreptul la despăgubire împotriva operatorului se prescrie
dacă o acţiune nu a fost introdusă pe parcursul unei perioade de 3 ani de la data la care
victima daunei nucleare a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască identitatea operatorului
responsabil.
Operatorul este obligat să încheie un contract de asigurare sau o garanţie financiară, care
să îi acopere răspunderea civilă pentru daune nucleare şi să dovedească autorităţii naţionale
competente existenţa acesteia, în vederea eliberării autorizaţiei.
Asiguratorul sau oricare alt garant financiar este obligat să notifice autorităţii naţionale
competente, cu cel puţin două luni înainte, orice suspendare sau anulare a asigurării ori a
garanţiei financiare

Regimul răspunderii civile pentru daune nucleare

Operatorul unei instalaţii nucleare răspunde în mod obiectiv şi exclusiv pentru orice
daună, dacă s-a dovedit a fi provocată de un accident:
a) survenit în instalaţia nucleară;
b) implicând un material nuclear care provine din instalaţia nucleară
c) implicând un material nuclear trimis acestei instalaţii nucleare

În cazul în care o daună nucleară antrenează răspunderea mai multor titulari, aceştia
răspund pentru daune în mod solidar şi integral, în măsura în care este imposibil să se
determine cu certitudine care este partea din daune imputabilă fiecăruia.
Acesta este exonerat de răspundere dacă face dovada că dauna nucleară este rezultatul
direct al unor acte de conflict armat, război civil, insurecţie sau ostilitate.
Persoana fizică care a cauzat o daună nucleară printr-o acţiune sau omisiune săvârşită
cu intenţia de a cauza o daună nucleară şi pentru care operatorul nu este răspunzător,
răspunde pentru dauna nucleară produsă
Statul răspunde pentru dauna nucleară, dacă aceasta:
 - este rezultatul direct şi nemijlocit al unui act de terorism în domeniul nuclear;
- este rezultatul direct şi nemijlocit al unui accident nuclear, în toate situaţiile prevăzute
de lege în care operatorul unei instalaţii nucleare nu este în măsură să obţină acoperire de pe
piaţa naţională şi/sau internaţională a asigurărilor de răspundere civilă pentru daune nucleare
sau o altă garanţie financiară corespunzătoare.

III. DEZVOLTAREA, CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA COMPONENTELOR

NATURALE ALE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Solul îndeplineşte următoarele funcţii ecologice:

a) filtrare, amortizare şi transformare; această funcţie permite solurilor să lupte cu
substanţele dăunătoare prin filtrarea mecanică a componentelor organice, anorganice şi
radioactive;
b) rezerva de gene şi protecţia florei şi a faunei, funcţie prin care solul protejează
numeroasele organisme şi microorganisme care pot trăi numai în interiorul solului.
Solul îndeplineşte şi funcţii socio-economice, precum:
a) suport pentru aşezările umane; solul furnizează teren pentru construirea de clădiri,
drumuri, construcţii industriale, facilităţi de recreere şi posibilităţi pentru înlăturarea
deşeurilor;
b) sursă de materii prime; solul oferă numeroase resurse de materii prime, inclusiv apă,
lut, nisip, pietriş şi minerale, precum şi combustibil (cărbune şi petrol);
c) protecţia şi conservarea patrimoniului cultural şi geologic; ca patrimoniu cultural şi
geologic solul constituie o parte esenţială a peisajului geografic şi reprezintă o sursă
importantă a descoperirilor arheologice

Regimul juridic al protecţiei solului

Conform art. 65 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005, protecţia solului, a subsolului şi a
ecosistemelor terestre se efectuează prin măsuri adecvate de gospodărire, conservare,
organizare şi amenajare a teritoriului, acţiuni care sunt obligatorii pentru toţi deţinătorii, cu
orice titlu.

Potrivit prevederilor art. 79 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, modificată şi
completată, protecţia şi ameliorarea solului se realizează prin lucrări de prevenire şi de
combatere a proceselor de degradare şi poluare a solului, provocate de fenomene naturale sau
cauzate de activităţi economice şi sociale.

În situaţia în care, prin degradare şi poluare, terenurile şi-au pierdut în total sau în parte
capacitatea de producţie pentru culturi agricole şi silvice, ele se vor constitui în perimetre
de ameliorare.
Grupele de terenuri care intră în aceste perimetre se stabilesc în comun de Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, la propunerile ce au la
bază situaţiile întocmite de consiliile locale comunale, orăşeneşti şi municipale.

Consideraţii generale privind poluarea aerului

Poluanţii din atmosferă se împart în două grupe mari:
- poluanţi primari, care sunt emişi direct de surse identificate sau identificabile;
- poluanţi secundari, care sunt produşi indirect prin interacţiunea a doi sau mai mulţi
poluanţi.
În funcţie de starea lor de agregare, poluanţii din aer pot fi poluanţi gazoşi şi solizi.

În vederea protecţiei atmosferei, persoanele fizice sau juridice sunt obligate:

- să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând măsuri tehnologice
adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;
- să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de
automonitorizare şi să asigure corecta lor funcţionare;
- să asigure personal calificat şi să furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru
conformare, autorităţilor competente pentru protecţia mediului, datele necesare;
- să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu pună
în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele maxime admise prevăzute de lege;
- să asigure, la cererea autorităţilor competente pentru protecţia mediului, diminuarea,
modificarea sau încetarea activităţii generatoare de poluare;
- să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor
generatoare de zgomot şi vibraţii, astfel încât să nu conducă, prin funcţionarea acestora, la
depăşirea nivelurilor limită a zgomotului ambiental.

Reglementări legate de efectul de seră

Efectul de seră este un fenomen global de poluare a aerului, datorat gazelor cu efect de seră:
dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), monoxid de azot (N2O) etc. Acest fenomen produce
importante modificări climatice la nivel global, concretizate în încălzirea climei.

Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice

Protecţia apelor se realizează sub trei aspecte ce nu pot fi izolate:
a) cantitativ,- utilizatorii de apă sunt obligaţi să economisească apa prin folosire
judicioasă. În acest scop, vor folosi cele mai bune tehnologii disponibile, care permit
utilizarea unor cantităţi reduse de apă, precum şi un consum mic de apă prin recircularea
şi/sau refolosirea apei. Au obligaţia să asigure întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii şi,
după caz, a celor din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare. Autorităţile publice locale
sunt obligate să gestioneze în mod eficient apa distribuită în localităţi, respectiv colectarea
apelor meteorice, canalizarea şi epurarea apelor uzate
b) calitativ sunt interzise:
- spălarea în cursuri de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora a vehiculelor, a altor
utilaje şi agregate mecanice, precum şi a ambalajelor sau obiectelor care conţin substanţe
periculoase;
- evacuarea apelor uzate în apele subterane, lacurile naturale sau de acumulare, în bălţi,
heleşteie sau în iazuri, cu excepţia iazurilor de decantare;
- spălarea animalelor domestice deparazitate în afara locurilor special amenajate în
acest scop;
- aruncarea sau evacuarea în instalaţii sanitare ori în reţelele de canalizare a deşeurilor
periculoase şi/sau substanţelor periculoase.
c) sanitara - ansamblul de măsuri în vederea evitării proceselor de poluare a apei
potabile, ca urmare a activităţilor umane, economice şi sociale.

Protecţia ecosistemelor forestiere

Proprietarii de păduri şi deţinătorii cu orice titlu trebuie să asigure respectarea
reglementărilor referitoare la regimul silvic, care privesc:
 - paza pădurilor, în vederea prevenirii tăierilor ilegale, distrugerii sau degradării
vegetaţiei forestiere, păşunatului abuziv, braconajului şi a altor fapte infracţionale sau
contravenţionale. Neasigurarea pazei prin structurile silvice autorizate atrage răspunderea
contravenţională;
- executarea lucrărilor necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor
pădurilor, stabilite de organele autorităţii publice pentru silvicultură, cu mijloace proprii sau
contra cost, prin unităţi silvice specializate;
- respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi, după caz, dotarea cu
mijloace de primă intervenţie;
- efectuarea lucrărilor de împădurire şi de ajutorare a regenerării naturale, potrivit
prevederilor amenajamentelor silvice şi ale normelor tehnice specifice;
- efectuarea unor lucrări de întreţinere a plantaţiilor şi regenerărilor naturale până la
realizarea stării de masiv;
- executarea la timp, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale
normelor tehnice specifice, lucrărilor de îngrijire a arboretelor - degajări, curăţări, rărituri,
tăieri de igienă;
- tăieri de arbori numai după punerea în valoare şi eliberarea documentelor specifice, de
către personalul silvic autorizat.

Gospodărirea fondului forestier proprietate publică

Legislaţia cu privire la gospodărirea fondului forestier are în vedere următoarele aspecte:
amenajarea fondului forestier; regenerarea şi îngrijirea pădurilor; protecţia pădurilor; paza
fondului forestier; produsele specifice fondului forestier; exploatarea masei lemnoase.

Prin protecţia pădurilor se înţelege, în general, protecţia împotriva tăierilor iraţionale,

apărarea pădurilor împotriva bolilor şi dăunătorilor şi protecţia împotriva poluării

Fondul forestier proprietate privată

Deţinătorii de păduri proprietate privată au obligaţia să execute la timp lucrările de igienă şi
cele de protecţie, cu sprijinul tehnic al Regiei Naţionale a Pădurilor, să asigure paza pădurilor
împotriva tăierilor ilegale de arbori, incendiilor, furturilor, păşunatului neautorizat.

Protecţia terenurilor acoperite cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier

Vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier este constituită din:
-      vegetaţia forestieră de pe păşunile împădurite;
-      perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole;
-      plantaţiile forestiere de pe terenurile degradate;
-      plantaţiile forestiere şi arborii din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de
îmbunătăţiri funciare, precum şi cei situaţi de-a lungul cursurilor de apă şi a canalelor de
irigaţie;
-      perdelele forestiere de protecţie şi arborii situaţi de-a lungul căilor de comunicaţie din
extravilan;
-      zonele verzi din jurul oraşelor, comunelor, altele decât cele cuprinse în fondul forestier,
parcurile din intravilan cu specii forestiere exotice, precum şi jnepenişurile din zona alpină;
-      parcurile dendrologice, altele decât cele cuprinse în fondul forestier naţional.

Regimul juridic al perdelelor forestiere de protecţie

Perdelele forestiere de protecţie sunt formaţiuni cu vegetaţie forestieră, înfiinţate prin
plantare, cu lungimi diferite şi lăţimi relativ înguste, amplasate la o anumită distanţă unele de
altele sau faţă de un obiectiv, cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori
dăunători

Deţinătorii cu orice titlu de perdele forestiere de protecţie au obligaţia să asigure paza

acestora împotriva furtului şi păşunatului neautorizat, să ia măsuri de prevenire şi stingere a
incendiilor, să respecte dispoziţiile cu privire la protecţia pădurilor şi la circulaţia
materialelor lemnoase prevăzute în Codul silvic şi în alte reglementări specifice domeniului
şi să execute lucrări de îngrijire, conform normelor tehnice.

Protecţia factorilor naturali de mediu în aşezările umane

Agenţii economici, persoane fizice sau juridice sunt obligaţi, conform Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de
poluare, cu sisteme de automonitorizare, să asigure corecta lor funcţionare, să îmbunătăţească
performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu pună în exploatare instalaţiile
prin care se depăşesc limitele maxime admise, să asigure măsuri şi dotări speciale pentru
izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii.

Calitatea aerului poate fi îmbunătăţită prin crearea şi întreţinerea spaţiilor verzi care
influenţează fenomenele meteorologice şi totodată o circulaţie mai rapidă a diferitelor gaze
(extinderea şi întreţinerea spaţiilor verzi, a gardurilor vii, interzicerea temporară sau
permanentă a anumitor tipuri de autovehicule.)

În asigurarea calităţii apelor un rol deosebit revine serviciilor comunitare de utilităţi

publice, care trebuie să urmărească: exploatarea instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă şi
industrială prin valorificarea cu prioritate a surselor locale; preluarea apei din subteran, din
râuri sau lacuri, precum şi evacuarea apelor uzate după epurare, prin adoptarea unor soluţii
optime de folosire a surselor de alimentare, a receptorilor cei mai apropiaţi şi a celor mai
scurte trasee; supravegherea zonelor de protecţie a captărilor, instalaţiilor de tratare,
rezervoarelor, staţiilor de pompare, apeductelor şi celorlalte construcţii speciale de alimentare
cu apă.

Reglementarea activităţilor de construcţii în aşezările urbane

În ţara noastră, activitatea de construcţie în aşezările urbane este reglementată printr-o
sferă largă de acte normative, care se referă la:
- organizarea şi dezvoltarea pe plan naţional şi teritorial a aşezărilor umane;
- administrarea şi controlul activităţii de construcţii;
- planificarea organizării teritoriale şi a executării construcţiilor;
- activitatea de executare a lucrărilor de dezvoltare a aşezărilor umane;
- protecţia monumentelor arhitectonice;
- crearea de spaţii verzi.

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării de construcţii, republicată şi modificată,

prevede în art. 10 că, pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii în zonele
asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie, prevăzut în
documentaţiile de urbanism, în planurile urbanistice şi în planurile de amenajare a teritoriului
aprobate, se va proceda după cum urmează:
 - în zonele construite protejate, în zonele de protecţie a monumentelor istorice, în
ansamblurile de arhitectură şi siturile arheologice, solicitantul va obţine avizul conform al
Ministerului Culturii şi Cultelor;
- în cazul lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor monumente istorice, pe lângă
avizul Ministerului Culturii şi Cultelor se vor obţine avizele specifice cerinţelor de calitate a
construcţiilor, potrivit prevederilor legale;
- în zonele naturale protejate, stabilite potrivit legii, în zonele de siguranţă şi protecţie ale
amenajărilor hidrotehnice de interes public, precum şi în alte arii protejate solicitantul va
obţine avizul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale;
- în zonele de siguranţă şi de protecţie a infrastructurilor de transport de interes public,
precum şi în zonele aferente construirii căilor de comunicaţie, stabilite prin documentaţiile de
amenajare a teritoriului şi/sau de urbanism, se va obţine şi autorizaţia Ministerului
Transporturilor, conform prevederilor legale;
- în zonele unde s-a instituit alt tip de restricţie solicitantul va obţine avizul organismelor
competente.

Terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-

teritoriale, destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitaţie
publică, potrivit legii, în condiţiile respectării prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de
amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a
construcţiei

Terenurile aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ

teritoriale se pot concesiona numai în vederea realizării de construcţii sau de obiective de uz
şi/sau de interes public, cu respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate potrivit legii.

La baza activităţii de amenajare a teritoriului ce se exercită pe întregul teritoriu al

României, stă principiul ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional,
regional şi judeţean, iar obiectivele principale ale acestei activităţi sunt următoarele:
- dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea
specificului acestora;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii colectivităţilor umane;
- gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului;
- utilizarea raţională a teritoriului.

Rezumat
Protecţia şi ameliorarea solului se realizează prin lucrări de prevenire şi de combatere a
proceselor de degradare şi poluare a solului, provocate de fenomene naturale sau cauzate de
activităţi economice şi sociale.
Prin protecţia atmosferei se urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea
calităţii acesteia, pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului şi a
sănătăţii umane.
Apele fac parte integrantă din domeniul public al statului, iar cunoaşterea, protecţia,
punerea în valoare şi utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.
Fondul forestier naţional este supus în întregime regimului silvic, care reprezintă un
sistem de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura,
exploatarea, protecţia şi paza acestui fond, având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile
a ecosistemelor forestiere.
Alături de păduri şi alte forme de vegetaţie sunt supuse protecţiei, în condiţiile legii,
fauna terestră şi acvatică, protecţie ce poate fi asigurată atât prin protejarea speciilor înseşi,
cât şi prin protejarea mediului pe care îl locuiesc.
Modul de constituire şi de administrare a ariilor naturale protejate va lua în
considerare interesele comunităţilor locale, facilitându-se participarea reprezentanţilor în
consiliile consultative pentru aplicarea măsurilor de protecţie, conservare şi utilizare durabilă
a resurselor naturale, încurajându-se menţinerea practicilor şi cunoştinţelor tradiţionale locale
în valorificarea acestor resurse, în beneficiul comunităţilor locale.
Rezolvarea problemelor ecologice în aşezările umane depinde de mai mulţi factori:
reţeaua localităţilor şi mărimea lor, raporturile cu teritoriul liber, mărimea, natura şi modul de
exploatare a acestui teritoriu, resursele existente, modul de prelucrare industrială.

IV. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI

Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la protecţia mediului atrage răspunderea
juridică a persoanei vinovate.

Prin răspundere juridică se înţelege obligaţia unei persoane de a suporta o anumită

consecinţă juridică sau o anumită sancţiune, ca urmare a încălcării unui drept al altuia.

Criteriul principal în determinarea câmpului de aplicare a regimului special de

răspundere îl reprezintă natura prejudiciului.

Astfel, art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005, dispune că:
- răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, iar
- prejudiciul este definit ca fiind „ efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra
sănătăţii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanţi, activităţi dăunătoare ori
dezastre”.

Răspunderea obiectivă, independentă de culpă este întemeiată pe ideea de risc, în sensul că

activitatea care creează pentru altul un risc, face pe autorul său responsabil pentru prejudiciul
pe care îl poate cauza

Victima va trebui să dovedească numai existenţa prejudiciului şi raportului de cauzalitate

între faptă şi pagubă

Prin art. 95 alin. (1) din acelaşi act normativ se introduce un nou principiu al răspunderii,
cel privitor la răspunderea solidară, în cazul pluralităţii de autori.
În cazul prejudiciului ecologic coautorii săi răspund solidar, independent de culpă,
obiectiv. Victima va putea urmări pe oricare dintre coautori pentru repararea integrală a
pagubei.
În articolul 95 alin. (2) se stipulează că, în mod excepţional, răspunderea poate fi subiectivă
pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate şi habitatelor naturale, conform reglementărilor
specifice.

Răspunderea contravenţională
În doctrină răspunderea contravenţională a fost definită ca fiind acea formă a răspunderii
juridice ce constă în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate de
încălcarea dispoziţiilor legale care prevăd şi sancţionează contravenţiile.

Sancţiunile ce se aplică faptelor care sunt calificate drept contravenţii sunt principale şi
complementare

Sancţiunile contravenţionale principale sunt:

- avertismentul,
- amenda contravenţională,
- prestarea unei activităţi în folosul comunităţii

Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:

- confiscarea bunurilor destinate, folosite ori rezultate din contravenţii;
- suspendarea sau anularea, după caz, a avizului acordat sau a autorizaţiei de exercitare a
unei activităţi;
- închiderea unităţii; blocarea contului bancar;
- suspendarea activităţii agentului economic;
- retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de
comerţ exterior, temporar sau definitiv;
- desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială

Răspunderea penală
În sens restrâns, prin răspundere penală se înţelege obligaţia unei persoane de a suporta o
sancţiune penală datorită faptului că a săvârşit o infracţiune.
În sens larg, prin răspundere penală se înţelege nu numai obligaţia celui care a săvârşit o
infracţiune de a suporta o sancţiune, ci şi dreptul de a aplica o sancţiune penală, drept
exercitat de stat prin organele sale specializate

Specificul angajării răspunderii penale în domeniul protecţiei mediului este determinat de

natura obiectului ocrotit de lege. Pentru a angaja răspunderea penală, fapta săvârşită trebuie
să aibă un grad de pericol social ridicat şi să reprezinte o serioasă ameninţare a intereselor
societăţii în domeniul ocrotirii mediului, al folosirii resurselor naturale ori chiar să ameninţe
viaţa sau sănătatea oamenilor.

Actul normativ intern este Legea nr. 101/2011 care prevede o serie de infracţiuni prin care se
apără anumite valori solicitate a fi apărate prin norme de drept penal în cuprinsul actului
normativ european.

Infracţiunile sunt menţionate în cadrul art. 3 – 8, elementul material al laturii obiective

realizându-se prin diferite acţiuni, care au diferite urmări socialmente periculoase,
respectiv:
- colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri etc., care pot provoca
decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului
(...);
- exportul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale (...);
- exploatarea cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu a unei instalaţii în care se
desfăşoară o activitate periculoasă sau în care sunt depozitate ori utilizate substanţe sau
preparate periculoase, de natură a provoca în afara instalaţiei decesul ori vătămarea gravă a
unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului (...);
- comerţul cu exemplare din speciile de faună sau floră sălbatică protejate ori cu părţi sau
derivate ale acestora (...);
- producţia, importul, exportul, introducerea pe piaţă sau folosirea de substanţe care
diminuează stratul de ozon (...);
- deversarea emiterea sau introducerea, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, a
unei cantităţi de materiale în aer sau sol care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei
persoane, sau un prejudiciu semnificativ adus mediului (...);
- deversarea, emiterea sau introducerea, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, de
surse de radiaţii ionizate în aer, apă, sol care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei
persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului (...);
- producţia, manipularea, prelucrarea, tratarea, depozitarea temporară sau definitivă,
importul, exportul, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, de materiale nucleare de
materiale radioactive periculoase (...).