Când 

de cujus întocmește un testament, el mai este numit testator.  Testatorul este atât

autorul testamentului, cât și autorul moștenirii.

Moștenitorul este instituit prin testament de către testator (heredis institutio, care
declanșează moștenirea testamentară) ori, în măsura în care testamentul nu desemnează
moștenitor pentru întreaga masă succesorală, moștenitorul este arătat de lege (heredis ab
intestat, care pune în mișcare moștenire legală).  Însă prin testament testatorul poate institui
și un alt fel de beneficiar succesoral (numit legatar) care, deși primește un beneficiu
patrimonial din moștenire, nu are statut de succesor universal sau cu titlu universal al lui de
cujus, adică nu are statut de moștenitor.  Distincția dintre moștenitor și legatar este
fundamentală pentru dreptul nostru (similar dreptului german, italian etc.) → adnotarea la
art. 2297.  Interpretarea unei dispoziții testamentare în sensul că prin ea se instituie un
moștenitor ori un legatar este una din dificultățile practice ale dreptului succesoral.

[Notă: C. civ. folosește uneori noțiunea de „beneficiar al dispoziției testamentare”, în scopul

brevității, pentru a se referi atât la moștenitor (ca dobânditor universal sau cu titlu universal
al masei succesorale), cât și la legatar (ca dobânditor cu titlu particular de la moștenitori, din
masa succesorală), e.g. art. 2205]

Drept comparat: în dreptul românesc moștenitorul testamentar unic este numit legatar

universal, iar comoștenitorii testamentari sunt numiți legatari cu titlu universal. Pentru a face
distincție dintre moștenitorii legali și cei testamentari, moștenitorii legali mai sunt
numiți moștenitor universal ori moștenitori cu titlu universal, ceea ce, din perspectiva
terminologiei moldave, este o tautologie, dar are sens în arhitectura succesorală a
dreptului francez și român.
Principiile dreptului succesoral

Deși considerentele de mai jos se axează pe moștenire ca un transfer de elemente

patrimoniale, ea este mai mult decât atât.  În viața de familie moștenirea se începe cu un
moment de criză (decesul lui de cujus), iar derularea ulterioară are un impact emoțional
semnificativ asupra membrilor familiei sale și poate avea impact de durată asupra relațiilor
(pașnice sau ostile) dintre ei.  Aceste considerente de ocrotire a echilibrului familial se
regăsesc în ADN-ul dreptului succesoral.

1) Libertatea testamentară

Cel care lasă moștenirea este liber să își modeleze propria succesiune printr-un testament. 
Pentru detalii → adnotarea la art. 2191. – este totodata un principiu cu privire la libertatea
testamentară

2) Distribuirea moștenirii în cadrul familiei

Legea organizează moștenirea pornind de la voința prezumată a celui care a lăsat

moștenirea, și deferă averea sa familiei sale nucleare (copiii și soțul).  Pentru detalii
→ adnotarea la art. 2178.

Aceste reguli de moștenire legală însă se aplică doar în partea în care de cujus nu a dispus
altfel prin testament.

Principiile dreptului succesoral

) Dobândirea de drept (ipso jure) a moștenirii

Dreptul succesoral modern nu concepe că bunurile defunctului ar continua să îi aparțină și

după deces, la fel cum nu concepe că ele ar rămâne fără proprietar.  Prin urmare,
moștenirea se deferă la moștenitor chiar din momentul decesului celui care a lăsat-o,
indiferent că moștenitorul cunoștea despre deces sau nu, cunoștea că este moștenitor sau
nu, și indiferent că dorește sau nu (art. 2390, 2485).  Moștenirea însă nu este o
transmisiune forțată.  Moștenitorul arătat de testament sau de lege are dreptul de a renunța
la moștenire în termen de 3 luni.  Pentru detalii → adnotarea la art. 2390.