,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga

Introducere:

Apariția în anul 1919 a volumului de debut al lui Lucian Blaga, ,,Poemele

luminii”,a fost întâmpinată cu elogii atât de pre-tradiționaliștii sămănătoriști și
poporaniști, cât și de adepții nou-înființatei direcții moderniste, grupați în jurul
revistei și al cenaclului ,,Sburătorul”. Astfel, Nicolae Iorga, ideologul și mentorul
sămănătoriștilor, considera că ,,versurile domnului Blaga - frânte, așa cum sunt
- reprezintă bucăți de suflet”,în timp ce Eugen Lovinescu, inițiatorul și
principalul teoretician al modernismului nostrum interbelic, vedea în volumul
lui Blaga prima manifestare concretă de sincronizare a liricii noastre cu cea
europeană.

În fondul intim al creației sale, Blaga este un tradiționalist profund atașat

de valorile autentice ale satului românesc în care vedea ,,purtătorul matricei
noastre spirituale” și ,,locul în care s-a născut veșnicia” (de altfel, discursul său
de recepție la Academia Română s-a intitulat ,,Elogiu satului românesc”).

Blaga anvelopează, însă, tot acest fond tradiționalist în formele noi, tari și
atât de actuale în acea perioadă ale expresionismului, unul dintre cele mai
fertile curente moderniste manifestate în literatura europeană la începutul
secolului XX, cu care ia contact direct în anii studenției petrecuți la Viena și
Berlin. Influența expresionismului e vizibilă atât în volumul de debut, cât și în
următoarele volume de poezii precum ,,Pașii profetului” , ,,Laudă somnului” ,
,,În marea trecere”,darși în creațiile sale dramatice ,,Meșterul Manole”,
,,Zamolxe”, ,,Tulburarea apelor” etc. Blaga rămâne în istoria literaturii noastre
și ca cel mai important filozof al culturii din peisajul spiritualității românești. În
studii precum ,,Fețele unui veac”, ,,Daimonion” și, mai ales, în cele trei trilogii
(,,Trilogia cunoașterii”, ,,Trilogia culturii” și ,,Trilogia valorilor”) el elaborează un
sistem filozofic extrem de complex bazat pe concepte originale precum: stil
cultural, spațiu mioritic, cunoaștere luciferică/paradisiacă, metaforă
plasticizantă/ revelatorie, cultură minoră/ majoră etc.

Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide programatic

volumul de debut, fiind cea mai importantă artă poetică a lui Blaga și una dintre
artele poetice reprezentative ale modernismului interbelic alături de
,,Testament” a lui Tudor Arghezi și ,,Joc secund” a lui Ion Barbu.

Încadrare într-o epocă literară: epocainterbelică

Încadrare într-un curent literar:

Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică

modernistă

-în primul rând prin relevarea unei noi viziuni despre rolul poetului și al
poeziei, o viziune radical diferită față de cea a antecesorilor săi
pretradiționaliști, sămănătoriștii și poporaniștii. În acest sens, Nicolae
Manolescu, în studiul său ,,Metamorfozele poeziei”, afirma că ,,în
modernism, poezia nu mai are nicio funcție socială, iar poetul nu mai este un
fel de slujitor al cetății care înfăptuiește un serviciu public de cântăreț al
frumuseților patriei și al glorioasei noastre istorii (ca în estetica
sămănătoristă) sau de ideolog al maselor (ca în estetica poporanistă). În
modernism, poezia se regăsește pe sine ca univers autonom, ca artă pentru
artă.” În,,Eu nu strivesccorola de minuni a lumii”, Blaga, percepând actul poetic
ca pe o cale de comunicare cu Universul, consideră că misiunea poetului e de a
conserva și chiar de a potența sfântul mister care alcătuiește substanța
nevăzută a existenței.

- intelectualizarea textului poetic este o altă trăsătură modernistă

identificabilă în creația lui Blaga, pentru care poezia nu mai trebuie să
genereze doar ,,simțăminte și pasiuni” (așa cum cereaTituMaiorescuînurmă
cu jumătate de secol), ci, mai ales, idei, adresându-se astfel nu doarafectului,
ci șirațiunii.

În,,Eu nu strivesc corolla de minuni a lumii” se observă că, la Blaga, filosofia se

topește în poezie, autorul anticipând în manieră metaforică dihotomia dintre
cunoașterea luciferică și cea paradisiacă pe care o va teoretiza mai târziu în
,,Trilogia cunoașterii”.

-nu în ultimul rând, se observă că Blaga renunță la construcția clasică a

textului poetic, precum și la elementele de prozodie și versificație . Textul nu
mai este împărțit în strofe, ci în secvențe poetice, rima este albă, măsura
versurilor este inegală și, ca atare, ritmul este mai degrabă unul interior.
Comentarea temei:

Fiind o artă poetică, rolul creației lui Blaga este, așadar, relevarea novatoarei
concepții a autorului despre rolul poetului și al poeziei, radical diferită de cea a
antecesorilor săi sămănătoriști și poporaniști. De altfel, în volumul de aforisme
și cugetări ,,Pietre pentru templul meu”(1919), Blaga afirmă în mod direct că,
“uneori, menirea noastră în fața unui adevărat mister nu este să-l lămurim, ci,
dimpotrivă, să-l adâncim atât de mult încât să facem din el un mister și mai
mare”. Blaga se autodeclară, astfel, adeptul cunoașterii luciferice, artistice,
speculative și intuitive prin care sporește a lumii taină cu ,,largi fiori de sfânt
mister”, îndetrimentulcunoașteriiparadisiace, științifice, care
,,sugrumăvrajanepătrunsuluiascuns/ Înadâncimi de întuneric”.

Comentareaunorelemente ale textului poetic (titlu, imaginar poetic, motive

artistice):

Titlulpoezieiestealcătuit, în mod surprinzător, dintr-o

propozitiedezvoltatănegativă, ca și cum poetul s-arlegitima nu princeeace face,
ci, mai ales, princeeace nu face. Pare căîntreaga opera blagianăstă sub
semnulacestui ,,Eu” exacerbat în manieră specific expresionistă, poetul fiind
capabil parcă de unul singur să se opună unor prezumtive forțe reacționare
care tind să strivească inefabilul lumii pe care el, printr-o splendidă metaforă
revelatorie, o percepe ca pe o imensă ,,corolă de minuni”. Substanța intimă a
acestei lumi este, în viziunea lui Blaga, ,,minunea” (pe parcursul textului poetic
autorul folosind și sinonimele „taină, mister, neînțeles”) prin care el
concentrează întreaga capacitate a universului de a-și conserva permanent
enigme care trebuie protejate și potențate.

Prima secvență a imaginarului poetic accentuează conotațiile semantice

ale titlului :,, Eu nu strivesccorola de minuni a lumii/ Și nu ucid/ Cu
minteatainelece le-ntâlnesc/ Încalea mea/ Înflori, înochi, pebuzeorimorminte.”
Pentrupoetulexpresionist, adept al intelectualizăriitextului poetic și, implicit, al
perceperiimesajului artistic mai ales prinintermediulrațiuniiși nu al afectului, în
mod aparentparadoxal, rațiuneapoate,,ucide”, atâta timp cât duce la
dezlegarea misterelor universale, a ,,minunilor” care alcătuiesc esența
Universului. Pentru Blaga, acestea domină tot universul fizic și pe cel metafizic,
tot ceea ce poate fi perceput cu simțurile (,,ochi”, ,,flori”, ,,buze”) ,darși dincolo
de acestea (,,morminte”).

În continuare, imaginarul poetic este structurat pe două secvențe aflate

într-o profundă opoziție. În prima dintre acestea, Blaga conturează metaforic
atributele cunoașterii paradisiace, o cunoaștere colectivă- ,,lumina altora”-
științifică, rațională, care ,,sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de
întuneric”. Acesteia, poetulexpresionist îi opune ,,lumina mea”, metaforă a
cunoașterii luciferice, o cunoaștere individuală, artistică, speculativă și intuitivă
prin care îmbogățește ,,întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister”. În acest
univers perceput ca o ,,corolă de minuni”, misterul se revelează pentru poet ca
fiind sacru, tabu și, de aceea, trebuie protejat. În același timp, Blaga intuiește în
manieră specific modernistă caracterul de ,,operă deschisă” al textului poetic
(în termenii definiți ulterior de Umberto Eco). Pentru el, textul artistic
constituie, de fapt, un mesaj codat vehiculat de la autor/ emițător la cititor/
receptor al cărui sistem de semnificații trebuie să fie, practic, inepuizabil. Ca
mijloc al cunoașterii luciferice, poezia este în sine o ,,taină” ce contribuie la
potențarea minunilor universale ,,și tot ce-i neînțeles/ se schimbă-n
neînțelesuri și mai mari”.

Tot acest efort titanic al poetului se desconspiră în finalul poeziei ca având

drept motor iubirea pletorică, nedisimulată, față de tot ceea ce constituie
esența universului nostru, de aici sau dincolo de granițele sale fizice: ,, căci eu
iubesc/ și ochi și flori și buze și morminte”.

Motivul artistic principal este, așadar, cel al luminii, ale cărui semnificații sunt
supuse aceluiași proces de intelectualizare a textului poetic. Dacă la romantici
lumina este un simbol al vieții, al genezei (,, Vedea ca-n ziua cea dintâi/ Cum
izvorăsc lumine” –M. Eminescu, ,,Luceafărul”), pentru Blaga, lumina este un
simbol al cunoașterii pentru că, în viziunea sa, suprema modalitate de
iluminare a ființei nu poate fi decât una de natură spirituală. De asemenea,
luna, la romantici martor mut al istoriei sau felinar al cuplului de îndrăgostiți,
devine aici un element de manifestare a cunoașterii luciferice, căci ea ,,nu
micșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina nopții”.