Mişcarea de rotaţie

Mişcarea de rotaţie este mişcarea Planetei în jurul axei proprii. Planeta descrie o rotaţie
completă în 23 ore, 56 minute,40 secunde, în sens invers acelor de ceasornic, dacă privim
planeta de sus (Polul Nord) şi de la vest la est, dacă privim din planul ecuatorului. Principala
consecinţă a mişcării de rotaţie este succesiunea zilelor şi a nopţilor. Astfel, când un punct
oarecare de pe suprafaţa Terrei se află în dreptul Soarelui, pentru acel punct este ora 12
(miezul zilei). Din acest motiv, apare o diferenţiere între diferite puncte de pe glob, fiecare având
o oră locală proprie. Zona cuprinsă între 150 de longitudine se numeşte fus orar. S-a convenit
ca punctele dintr-un fus orar să aibă aceeaşi oră, numită ora oficială. Meridianul „0” trece prin
localitatea Greenwich din Marea Britanie şi reprezintă mijlocul fusului „0”. Fusul orar „1” va avea
meridianul central de 150 long. estică (ora 1), fusul orar „2” meridianul central de „300 long.
estică (ora 2) şi aşa mai departe. Astfel, spre est se adaugă o oră, spre vest se scade o oră.
Forţa Coriolis este o altă consecinţă a mişcării de rotaţie. Ea acţionează asupra corpurilor aflate
în mişcare, imprimându-le o deviere spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în emisfera
sudică. Forţa Coriolis este nulă la Ecuator şi creşte spre poli. Efectul Coriolis se manifestă
progresiv dinspre Poli spre Ecuator. Acest efect se observă îndeosebi la vânturi şi curenţi
oceanici.
Aplatizarea Terrei
O altă consecinţă a mişcării de rotaţie este forţa centrifugă. Pământul se roteşte cu o viteză la
Ecuator de 1700 km pe oră (465m/s). Această forţa centrifugă duce la aplatizarea planetei, care
determină forma de elipsoid de rotaţie. Dacă planeta s-ar roti de şaptesprezece ori mai repede
(28 900 km/oră), corpurile de la Ecuator ar intra în stare de impoderabilitate, la această viteză
critică apărând pericolul dezmembrării planetei.
Mişcarea de revoluţie
Mişcarea de revoluţie (numită şi mişcare de translaţie) este mişcarea Terrei în jurul Soarelui pe
o orbită eliptică. Viteza medie de deplasare pe orbită este de 29,79 km/s, planeta efectuând o
mişcare completă în 365 zile, 6 ore, 9 minute şi 11 secunde. Acest ciclu se numeşte an. Orbita
este eliptică iar Soarele se află într-unul din focare.
Astfel, distanţa Terra-Soare variază în cursul unui an, existând o distanţă minimă (periheliu la 3
ianuarie) şi una maximă (afeliu la 21 iunie). Datorită înclinării axei polilor, unghiul de incidenţă al
razelor pe suprafaţa Terrei diferă de la o perioadă la alta. Atunci când unghiul este mare,
cantitatea de căldură scade, iar când unghiul este mic, cantitatea de căldură creşte. Această
variaţie a cantităţii de căldură duce la formarea a patru anotimpuri zona temperată şi două
sezoane (ploios şi secetos) în zona caldă.
Anotimpurile sunt caracterizate de patru momente numite solstiţii şi echinocţii care marchează
începutul anotimpurilor. Astfel, la solstiţiul de iarnă (22 decembrie), razele Soarelui cad
perpendicular pe Tropicul Capricornului, emisfera sudică, unde este vară, fiind mai luminată
decât cea nordică, unde este iarnă. La echinocţiul de primăvară (21 martie) când începe
primăvara în emisfera nordică, razele Soarelui cad perpendicular pe ecuator, cele două
emisfere primind aceeaşi cantitate de lumină, iar ziua este egală cu noaptea. La solstiţiul de
vară (22 iunie) razele soarelui cad perpendicular pe Tropicul Racului, luminând mai mult
emisfera nordică şi mai puţin cea sudică. Acum este ziua cea mai lungă. La echinocţiul de
toamnă (23 septembrie), razele Soarelui cad din nou perpendicular pe Ecuator.