A Pean Materiale Refolosite de La Templ

MUZEUL BRĂILEI „CAROL I”
ISTROS
XXVI
IN HONOREM VALERII SÎRBU

SEPTUAGENARII
MUZEUL BRĂILEI EDITURA ISTROS

„CAROL I”
BRĂILA
2020
COLEGIUL DE ONOARE / HONOUR BOARD:
Prof. Dr. VICTOR SPINEI – „Al. I. Cuza” University of Jassy and
Institute of Archaeology Iaşi, member of Romanian Academy (Romania),
honour president.
Prof. Dr. JAN BEMMANN – Institut für Vor - und Frühgeschichtliche
Archäologie, Rheinische „Friedrich-Wilhelms” - Universität Bonn (Germany),
honour member.
Prof. Dr. JAN BOUZEK – „Charles” University Prague (Czech Republic),
honour member.
Prof. Dr. FALKO DAIM - Römisch-Germanisches Zentralmuseum
Mainz (Germany), honour member.
Prof. Dr. DIANA GERGOVA – The National Institute of Archaeology
and Museum Sofia (Bulgaria), honour member.
Prof. Dr. ION NICULIŢĂ - The State University, Chişinău (Rep. of Moldova),
honour member.
Dr. ANTON KERN - Prahistorische Abteilung des Naturhistorisches Museum,
Wien (Austria), honour member.
Prof. Dr. TIVADAR VIDA - Institute of Archaeology, Budapest (Hungary),
honour member.
COLEGIUL DE REDACȚIE / EXECUTIVE BOARD

Prof. Dr. IONEL CÂNDEA – Museum of Brăila „Carol I” (Romania),
corresponding member of Romanian Academy, editor in chief.
Prof. Dr. VALERIU SÎRBU, Romanian Academy - Institute of Archaeology
„V. Pârvan” Bucharest (Romania), scientific secretary.
Dr. CRISTIAN LUCA – „Lower Danube” University of Galaţi (Romania), member.
Dr. COSTIN CROITORU - Museum of Brăila „Carol I” (Romania), member.
Computer processing: Evdochia Smaznov, Alina Mușat
Autorilor le revine responsabilitatea ştiinţifică a lucrărilor publicate.

© Toate drepturile asupra prezentei ediţii sunt rezervate Editurii Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”.
ISSN: 1453-6943
Orice corespondență referitoare la Any remark concerning ISTROS must

revista ISTROS se va adresa: Muzeul be adressed to:
Brăilei „Carol I”, Muzeul Brăilei „Carol I”,
Piața Traian, nr. 3, Piața Traian, no. 3,
810153 BRĂILA 810153 BRĂILA
e-mail: sediu@muzeulbrailei.ro e-mail: sediu@muzeulbrailei.ro
SUMAR / CONTENTS
Revista Istros, atunci și acum / Istros Magazine. Then and now

(1980-2020)...................................................................................... XIII
Laudatio in honorem Valerii Sîrbu septuagenarii........................... XVII
Preistorie. Protoistorie. Antichitate /

Prehistory. Protohistory. Antiquity
MARIJA LJUŠTINA, Trecutul (in)vizibil: primele așezări din Epoca

Fierului în regiunea Novi Pazar, Serbia / (In)visible past: First
Iron Age Settlements in Novi Pazar Region, Serbia........................ 3
MARIJA LJUŠTINA, KATARINA DMITROVIĆ, Observații asupra
necropolelor tumulare și a așezărilor „invizibile” din vestul
Serbiei în Prima Epocă a Fierului / Remarks on Tumular
Necropolises and “Invisible“ Settlements in Western Serbia in the
First Iron Age................................................................................ 43
SERGEY SKORY, ROMAN ZIMOVETS, VITALII OKATENKO, Movila
arhaică scitică nr. 524 din apropierea localității Zhabotin
(situată în marginea din dreapta a Silvostepei Ucrainene) /
Scythian Archaic Barrow № 524 near the Village of Zhabotin
(Ukrainian Right-Bank Forest Steppe)……………………………….. 71
LIFANTII ОKSANA, Studiu asupra perspectivei tipologice a
aplicelor vestimentare ceremoniale scitice / Typology Perspective
in Scythian Ceremonial Clothes Appliques Study............................ 113
PAOLA CHELLA, ANTONELLA TRAVERSO, Chiavari (Genova)
Italia: discuri metalice şi podoabă feminină / Chiavari (Gênes)
Italie: disques métalliques et parure féminine ................................ 135
DAVIDE DELFINO, La originea unui popor preroman. Samniţii:
evoluţia costumelor funerare din sec. al VII-lea până în sec al III-
lea a. Chr. / A l’origine d’un peuple préromain. Les Samnites:
développement des costumes funéraires du VIIe au IIIe siècle a.J.C... 155
GABRIEL M. TALMAȚCHI, Semnele monetare din vestul Pontului
Euxin. Noi evidențe prezente în documentația numismatică a
ultimului deceniu / Monetary Signs West of Pontos Euxenios. New
Records Present in the Numismatic Documentation of the Last
Decade.............................................................................................. 201
DIANA DIMITROVA, Splendorile regilor razboinici odrizi din
secolele V-IV a. Chr. (conform dovezilor distinctive din
complexele din „Valea Regilor Traci”) / The 5th-4th Century BC
Splendor of the Odrysian Warrior Kings (According to the Evidence
of Hallmark Complexes in “The Valley of the Thracian Kings”).... 241
CĂTĂLIN BORANGIC, LAURENȚIU GUȚICĂ-FLORESCU, Coiful de tip
Chalcidic de la Balș, județul Olt / The Chalcidian Helmet from
Balș, Olt County...................................................................................... 259
TEODORA RADIŠIĆ, MARIJA LJUŠTINA, Creșterea animalelor și
vânătoarea în așezarea târzie La Tène din situl de la Židovar,
Banat, Serbia, demonstrate de rezultatele analizei resturilor
de animale din campania de săpături din 1977 / Animal
Husbandry and Hunting in Late La Tène Settlement at the Site of
Židovar, Banat, Serbia, Demonstrated by Results of Analysis of
Animal Remains from 1977 Excavation Campaign......................... 293
AURORA PEȚAN, Materiale refolosite de la templele din zona
capitalei Regatului Dac / Reused materials from the temples in
the area of Dacian Kingdom’s capital............................................. 335
Istros. Cuprinsul cuprinsurilor (Evdochia Smaznov, Alina Mușat).... 388

MATERIALE REFOLOSITE DE LA TEMPLELE
DIN ZONA CAPITALEI REGATULUI DAC
AURORA PEȚAN (ROMANIA)
Cuvinte-cheie: cetăți dacice; temple; materiale refolosite; spolia;

cucerirea romană
Rezumat. Reutilizarea pieselor arhitectonice de la temple distruse sau
demontate din zona capitalei regatului dac a atras rareori atenția specialiștilor.
Opinia generală este aceea că aceste reutilizări reprezintă simple reciclări ale
materialelor de construcție. Situațiile sunt mai numeroase decât s-a crezut până
acum, iar împrejurările par să fie diverse: piese refolosite înainte sau după anul
106 p. Chr., fie de daci (în timp de pace sau de război), fie de romani (după
cucerire), de la temple demontate de bună voie de comunitate sau distruse în
timpul unor conflicte. O inventariere și analiză a acestora sugerează însă câteva
direcții noi de reflecție, cu privire la agenții, motivele și circumstanțele acestor
reutilizări. Reiese astfel din datele analizate că în majoritatea cazurilor templele
au fost desființate de dacii înșiși, tot ei fiind agenții reutilizărilor. De asemenea,
se poate afirma că, pe lângă motivația pragmatică, la baza cel puțin a unora
dintre gesturile de reutilizare s-au putut afla motivații de natură religioasă sau
magică. În sfârșit, va fi necesară o reevaluare a datelor arheologice pentru
lămurirea circumstanțelor în care fiecare templu și-a încetat activitatea, evitând
constrângerile unor concluzii istorice preconcepute.
1. Refaceri, reparații, reutilizări

Centrul dacic de putere din Munții Șureanu (Fig. 1) a avut o durată
de existență de aproximativ un secol și jumătate (mijlocul sec. I a. Chr. –
106 p. Chr.). Pe parcursul acestor ani, în această zonă s-au desfășurat mari
proiecte edilitare, care au implicat ridicarea de construcții monumentale
(în special fortificații și temple), adesea cu piatră de carieră (calcar sau
andezit) adusă de la o distanță de câteva zeci de kilometri. Deși s-a folosit
și tehnică și specialiști greci (Crișan 1977, p. 413), ridicarea unor astfel de
construcții într-un peisaj montan dificil a implicat cu siguranță multe
provocări, care au necesitat adaptări, experimentări, refaceri. În multe
cazuri acțiunea factorilor naturali și trecerea timpului au fost suficiente
ISTROS, XXVI, 2020, Brăila, p. 335-387

336 Aurora Pețan
pentru a afecta construcțiile și a impune reparații. Au existat desigur și

perioade cu conflicte interne sau atacuri din afară care s-au soldat cu
distrugeri de edificii. Ne referim la distrugeri și refaceri care țin de istoria
acestei zone până în ajunul războaielor cu romanii. Distrugerea definitivă,
prin cucerire, a cetăților și așezărilor dacice reprezintă un capitol aparte al
acestui subiect, așa cum se va vedea mai jos.
Numeroase reparații și refaceri au fost documentate arheologic
atât la Sarmizegetusa Regia, cât și în cetățile din preajma sa, în diferite
momente ale existenței acestora, dar aceste intervenții nu au fost
inventariate și cercetate în mod special. În capitală, terasele IX, X și XI au
suferit refaceri majore: consolidări, lărgiri, înălțări, dublarea unui zid de
susținere (aceasta din urmă soldată cu desființarea unui canal de scurgere
și îngustarea unei alei) (Daicoviciu et al. 1952, p. 288-289; Mateescu
2012, p. 72 și urm.; Apostol 2019, p. 65 și urm.; Pețan 2020, p. 448-452);
unele temple au fost demontate total sau parțial, reparate sau complet
reconstruite, în special templul mare de calcar (Apostol, Mateescu 2020)
și templul de pe terasa X (Daicoviciu et al. 1953, p. 158-159); pavajul
care duce în zona sacră a fost reparat la un moment dat, la fel și una dintre
aleile care se desprind din acesta (Florea et al. 2020, p. 145); așa-zisa
„baie romană” a suferit distrugeri și reparații evidente, în urma cărora în
zidurile ei au fost încastrate piese refolosite de la alte construcții (Pețan
2018, p. 281-282). La Costești-Cetățuie, cele două turnuri-locuință au fost
lărgite, iar bastioanele I și II și turnul 3 au suferit reparații (Sion 1985). La
Piatra Roșie, latura vestică a fortificației pare să fi fost refăcută în urma
unei alunecări a terenului (Pețan 2019a, p. 334-335). Unul dintre turnurile
din apropierea cetății Blidaru a fost reparat, probabil ca urmare a unui
seism (Pescaru et al. 2014, p. 8), iar alte două au fost demantelate și
refăcute (Florea et al. 2013). Exemplele sunt numeroase, nu ne-am propus
să le inventariem aici pe toate.
Uneori și construcțiile noi au primit piese vechi în structura lor,
însă nu în părțile vizibile: la Sarmizegetusa Regia, discul de andezit are
un suport din blocuri de calcar care provin de la un zid mai vechi
(Daicoviciu et al. 1973, p. 62), iar fundația intrării în templul mare
circular era alcătuită din blocuri uzate, refolosite de la o altă construcție
(Mateescu 2012, p. 59); la Fețele Albe, clădirea din ultimul nivel de
locuire de pe terasa II are la temelie blocuri ce provin de la o clădire mai
veche (Daicoviciu et al. 1973, p. 68).
Materiale refolosite de la templele din zona capitalei Regatului Dac 337
În articolul de față ne interesează o categorie aparte de reparații:

cele care refolosesc elemente arhitectonice prelevate de la temple distruse
sau demontate. Reutilizarea unor piese din templele de la Sarmizegetusa
Regia la construcția fortificației a fost semnalată de multă vreme de
arheologi, însă a părut un caz izolat și a fost atribuit garnizoanei romane
care a staționat acolo. S-a mai arătat că în cetatea de la Costești-Cetățuie
dacii au refolosit plintele de la un templu, iar în așezarea de la Fețele Albe
într-o locuință au fost refolosite piese de la două temple. Cercetările mai
recente au arătat că și la cetățile Piatra Roșie și Căpâlna dacii au refolosit
elemente din temple. Alte situații interesante se găsesc la Piatra Craivii,
unde unul dintre temple e posibil să fi fost demontat de daci (Plantos
2006, p. 11), iar în afara arcului carpatic, la cetatea dacică Bâtca Doamnei
(Piatra Neamț), unde în zid s-au găsit încastrate piese dintr-un templu.
Este posibil ca și alte temple, despre a căror soartă nu se știe prea multe,
din pricina cercetărilor limitate, să fi sfârșit la fel1. Așadar, subiectul este
destul de amplu, iar practica demontării templelor și a refolosirii este
răspândită.
2. Datele problemei
2.1 Grădiștea de Munte-Sarmizegetusa Regia
Cei mai mulți cercetători sunt de acord că Sarmizegetusa Regia,
capitala regatului dac, a fost distrusă doar în anul 106 (chiar dacă o
garnizoană romană a putut staționa acolo în 102; Petolescu 2010, p. 738-
739). Tot atunci și-au încetat activitatea și templele din zona sacră, mai
degrabă desacralizate, incendiate și zdrobite intenționat de către daci,
pentru a nu ajunge în mâinile dușmanilor (Sîrbu 2006, p. 80-81; Sîrbu,
Pețan 2020), decât distruse de către romani (Glodariu 2006; Florea,
Pupeză 2008; Pupeză 2010).
Se admite că în momentul în care a fost cucerită, în capitală erau
în funcțiune șapte temple (Fig. 2), cu rezerva că unul dintre acestea
(templul de pe terasa X) putea să fi fost încă în construcție la acea dată
1
O situație neclară este cea a templului de la cetatea Bănița, din care s-au găsit
tamburi de calcar, dar nu sunt oferite detalii (Floca 1966, p. 27). Cele două temple
identificate până acum în apropierea cetății Costești-Blidaru, în punctul Pietroasa lui
Solomon, au fost găsite parțial demontate, însă cercetările au fost sumare (Glodariu et al.
2002) și nu se poate afirma fără dubiu că plintele au fost dislocate abia recent, în urma
arăturilor. La Piatra Roșie pare să fi existat un al doilea templu, cu plinte de calcar cu
diametrul de cca 70 cm. O astfel de plintă spartă în două se află încastrată în fundația
unei case din apropierea cetății.
338 Aurora Pețan
(Daicoviciu et al. 1953, p. 159)2. Recent a fost descoperit un al optulea

templu, pe terasa IX, care a avut cel puțin 60 de coloane de lemn
amplasate pe baze de calcar și care a fost demontat în Antichitate (Florea
et al. 2017).
Numeroase elemente din temple au fost refolosite după anul 106:
în zidurile fortificației au fost încastrați tamburi din andezit de la templul
de pe terasa X (Fig. 3), stâlpi de andezit de la cele două temple
rectangulare din sectorul nordic al terasei XI, precum și tamburi de calcar
cu un diametru care nu corespunde nici unui templu identificat până acum
(Daicoviciu et al. 1983, p. 232). Terasa IX a fost ranforsată cu numeroase
spolia, între care spărturi de plinte și bucăți de coloane de andezit de la
templul de pe terasa X (Glodariu et al. 2004). Câteva plinte de la același
templu au fost tăiate și refolosite într-un loc încă neidentificat, dar
resturile rezultate în urma tăierii sunt încă vizibile astăzi (Fig. 4), iar o
plintă întreagă a fost amplasată la intrarea în așa-zisa baie romană, de la
sud de fortificație (Apostol 2019, p. 83). Toate aceste intervenții au fost
atribuite garnizoanei romane care a staționat acolo după cucerire timp de
câțiva ani, deși la construirea zidului au fost refolosite în egală măsură o
mulțime de materiale romane (inscripții de legiune, materiale de
construcție romane de la clădiri dezafectate, ceramică romană ș.a.), fapt
care a dus la elaborarea de scenarii complicate, adesea contradictorii, cu
privire la succesiunea mai multor etape romane. Premisa care stă la baza
acestui scenariu este aceea a evacuării totale și definitive a dacilor din
zonă imediat după cucerire (Daicoviciu 1972, p. 334-335; Florea 1994, p.
37): prin urmare, orice intervenție databilă după anul 106 este atribuită
romanilor fără nici o discuție.
O situație specială o prezintă templul mic circular de pe terasa XI,
pe ruinele căruia a fost construit un atelier cu inventar dacic. Stâlpii din
calcar care delimitează templul nu au fost demontați, dar se poate vorbi de
o refolosire și în cazul lor, câtă vreme au servit ca bază pentru noua
construcție de lemn. Structura originală din lemn a fost incendiată
(Daicoviciu et al. 1951, p. 117), iar elementele de piatră au fost sparte
sistematic, în același fel ca la celelalte temple (Sîrbu, Pețan 2020, p. 240).
Datarea sfârșitului acestui templu a pus probleme. S-a presupus că a fost
distrus în 102, în contextul primei campanii a lui Traian (Iaroslavschi
2
Alți cercetători consideră că a fost terminat (Crișan 1986, p. 192-193; Stefan
2005, p. 36-37) sau că cel puțin unele coloane erau înălțate (Apostol 2019, p. 59-63; 66-
67 și fig. 10-11).
1986, p. 455), deși nu se poate explica de ce doar acesta, din șapte temple,
și de ce s-a construit un modest atelier în mijlocul unei zone sacre încă
funcționale. Alți cercetători au susținut că atelierul este roman și l-au datat
în 106, deși inventarul său fusese publicat și era evident dacic în
întregimea sa (Glodariu et al. 1996, p. 123-124; Mateescu 2012, p. 103).
Deși s-a exclus complet posibilitatea unei prezențe dacice după anul 106,
aceasta pare singura soluție logică în acest stadiu al cercetărilor (Pețan
2020, p. 456).
Merită menționată aici și reutilizarea după anul 106 a discului de
andezit din zona sacră, considerat altar de cei mai mulți arheologi, dar
instrument astronomic de alți cercetători (Fig. 5; Mateescu 2012, p. 91-
92; Glodariu et al. 1996, p. 256 și urm.; Pețan 2019b, p. 173-175). Discul
are o anexă sub forma unui șir de 16 blocuri de piatră așezate în linie
dreaptă pe direcția nord-sud. În prelungirea acestei linii se află două
blocuri izolate, situate în interiorul unuia dintre templele mici de andezit,
care par să aibă legătură cu acest șir, odinioară mult mai lung3, și care
sugerează o reutilizare a spațiului fostului templu. Aliniamentul nu este
legat organic de disc, este alcătuit din blocuri de calcar și andezit
refolosite și se află amplasat peste nivelul ars care marchează sfârșitul
zonei sacre. În acel loc, după incendiere terenul a fost înălțat4, iar pe acest
nou nivel a fost amplasat șirul de blocuri. Această amenajare a fost
atribuită romanilor, singurii care ar fi avut acces în zonă după cucerire
(Iaroslavschi 1994). Rolul astronomic al acesteia este foarte probabil:
determinarea direcției nord-sud este esențială pentru observațiile
astronomice indiferent de epocă, ea materializând meridiana locului.
Rămâne, totuși, un semn de întrebare: se ocupau soldații romani din
garnizoana lăsată acolo pentru pază cu calcule astronomice? Și ce fel de
calcule, dacă a fost nevoie de amenajarea unei asemenea structuri, fără
analogii în mediul militar roman? (Pețan 2020, p. 457)5.
3
O ridicare topografică din 1965 demonstrează că „săgeata” ajungea cel puțin
până la limita fostului templu din fața sa (Oltean 2014, p. 353-354).
4
Rapoartele de săpătură au arătat că nivelul de călcare dacic se afla mai jos
decât discul și era marcat de un strat puternic de arsură, prezent pe toată întinderea
terasei XI (Daicoviciu et al. 1973, p. 62). Un sondaj realizat lângă disc în anul 2018 a
adus lămuriri suplimentare: nivelul antic al terenului era cu 55 de cm mai jos decât
suprafața discului și a fost înălțat la un moment dat (Florea et al. 2018, p. 9, pl. IX-X).
5
Un alt indiciu al refolosirii discului după anul 106 îl constituie existența unei
vetre de lut amenajată pe suprafața de andezit după ce discul a fost spart intenționat,
asemenea tuturor elementelor de piatră din zona sacră. R. Mateescu atribuie această vatră
340 Aurora Pețan
Mai trebuie menționat că au fost ridicate construcții din lemn

peste ruinele templelor de pe terasa X (templul mare de andezit) și XI –
sectorul sudic (templul mare de calcar și templul mic de calcar). Acestea
fie sunt atribuite romanilor, fie nu există criterii clare de atribuire (Pețan
2020, p. 453-454; 458-460).
2.2 Grădiștea de Munte-Fețele Albe

Așezarea de la Grădiștea de Munte-Fețele Albe (Fig. 6) are un
caracter aparte atât prin amenajările pretențioase și inventarul de lux, cât
și prin existența a cel puțin două temple (Daicoviciu et al. 1973; Pețan,
Sîrbu 2020, p. 150 și urm.). Cercetările arheologice au arătat că trei stâlpi
de andezit și un bloc de colț din același material, precum și un stâlp de
calcar, provenind de la două temple distruse, au fost refolosiți la
construcția unei locuințe (Fig. 7). Locația originală a templului de andezit
nu a fost identificată. Templul de calcar este situat pe terasa III, avea
formă circulară, diametrul de 10,80m și era delimitat de stâlpișori și
blocuri, asemenea templului mic circular de la Sarmizegetusa Regia
(Daicoviciu 1971; Pețan, Sîrbu 2020, p. 150-151). Toate cele cinci piese
au urme de lovire intenționată, asemenea celor din zona sacră a capitalei.
Locuința construită după distrugerea templelor era circulară, avea
un diametru impresionant de 15m și ocupa mare parte a terasei I. Avea o
temelie din blocuri de calcar, care susținea probabil un pridvor lat de cca
1,50m, iar încăperea propriu-zisă avea pereții de lut. Clădirea a fost
construită după demontarea zidul B, a cărui temelie o suprapune.
Inventarul clădirii este bogat: extrem de multe cioburi ceramice de la vase
lucrate la roată, din pastă de bună calitate, cenușie și mai ales roșie; foarte
multe fragmente de chiupuri (vase de provizii) de mari dimensiuni;
fragmente pictate în stil geometric (în special capace); un unguentarium;
o toartă de la o caserolă de bronz cu ștampila atelierului lui Ansius
Diodorus. Piesele de la temple au fost folosite probabil ca suport pentru
ceva în interiorul locuinței.
Autorii cercetărilor afirmă că spargerea intenționată a stâlpilor
indică distrugerea templelor de către romani (Daicoviciu et al. 1973, p.
75). Cu toate acestea, la Sarmizegetusa Regia se întâlnește același
tratament la stâlpii vechiului templu de pe terasa IX, desființat de daci
dacilor, care ar fi amenajat-o înainte de cucerirea cetății (Mateescu 2012, p. 110), însă
este evident că acest lucru nu s-a putut întâmpla decât după loviturile aplicate discului,
deci după anul 106 (Pețan 2020, p. 458).
pentru a construi unul nou deasupra, și există destule argumente că dacii

înșiși au desacralizat și distrus toate templele în ajunul cuceririi cetății,
pentru a nu le lăsa în mâinile romanilor (Sîrbu, Pețan 2020)6.
Autorii cercetărilor de la Fețele Albe au ajuns la concluzia că
așezarea a fost distrusă de romani înainte de 106, pentru că doar în acest
fel se putea justifica refolosirea pieselor într-o construcție dacică. Astfel,
acesta a constituit unicul argument că așezarea a fost cucerită și distrusă
în anul 102. Clădirea în cauză ar fi fost construită în intervalul 102-105,
iar așezarea ar fi fost distrusă a doua oară în 106 (Daicoviciu, Glodariu
1969). Situația este foarte asemănătoare cu cea a templului mic circular de
la Sarmizegetusa Regia, care a fost distrus în același fel cu cel de la Fețele
Albe (incendierea structurii din lemn și decapitarea stâlpilor) și pe ruinele
căruia dacii au construit un atelier, așa cum s-a văzut mai sus. Cum datele
arheologice indică o singură distrugere la Sarmizegetusa Regia (Florea
1994, p. 36), nu s-a putut găsi o explicație pentru situația acelui templu. În
schimb pentru Fețele Albe s-a afirmat fără rețineri o cucerire în anul 102.
Acest scenariu este dificil de susținut. Așezarea de la Fețele Albe se află
foarte aproape de Regia lui Decebal (distanța în linie dreaptă dintre
templele de la Fețele Albe și cele de pe Dealul Grădiștii este de 2,4 km) și
constituie fără nici un dubiu un cartier al Sarmizegetusei. Este greu de
imaginat că romanii s-au oprit atât de aproape de poarta capitalei.
Cucerirea Fețelor Albe echivalează, în opinia noastră, cu intrarea
romanilor în Sarmizegetusa, iar acest lucru nu s-a putut întâmpla decât în
anul 106. Din păcate, datele arheologice publicate sunt sărace. Este
necesară o publicare exhaustivă a acestora sau reluarea săpăturilor, pentru
a lămuri în ce context au încetat să funcționeze templele de la Fețele Albe
și când a fost construită marea clădire circulară de pe terasa I. Considerăm
că, în absența altor informații, este riscantă afirmația că aceste temple au
fost distruse de romani în anul 102 și că întreaga așezare a fost cucerită în
acel an7.
6
Nu trebuie însă exclusă posibilitatea ca acei stâlpi să se fi aflat la suprafață,
dacă noul templu era încă în construcție în anul 106, și să fi fost distruși odată cu toți
ceilalți.
7
D. Oltean crede că așezarea a fost cucerită în anul 106, dar admite în același
timp că zona a fost evacuată definitiv după cucerire; prin urmare, e nevoit să atribuie
romanilor clădirea de pe terasa I, în ciuda inventarului dacic (Oltean 2014, p. 409),
soluție similară cu cea adoptată de I. Glodariu și R. Mateescu pentru atelierul dacic de
pe ruinele templului mic circular de la Sarmizegetusa. Toarta de caserolă, invocată de
Oltean, nu poate fi datată exclusiv după 106; atelierul lui Ansius Diodorus a funcționat
342 Aurora Pețan
2.3 Costești-Cetățuie
La Costești-Cetățuie (Fig. 8) se găsește cel mai impresionant
exemplu de refolosire de piese din temple. Aici poarta cetății a fost
blocată cu baze de coloane de la unul dintre cele patru temple (templul
intra vallum) (Fig. 9), iar valul de apărare („valul roșu”) a fost refăcut și
consolidat cu același tip de material (Daicoviciu 1979, p. 104; Daicoviciu
et al. 1989, p. 179-180). În compoziția valului s-au găsit și cărămizi
incendiate și bârne carbonizate de la turnurile-locuință, precum și blocuri
din ziduri. În mod evident, valul a fost refăcut după o mare distrugere a
cetății, în care au pierit nu doar turnurile-locuință, ci și o parte a
fortificației de piatră, fapt dovedit de traseul valului, care trece peste
ruinele bastionului nr. 1. Această distrugere a fost pusă pe seama
campaniei lui Traian din anul 102 și, la fel ca în cazul Fețelor Albe, s-a
presupus o refacere parțială în perioada 102-105 și o a doua distrugere în
106 (Daicoviciu, Glodariu 1976, p. 72-73). S-a presupus inițial că templul
în discuție a fost distrus de romani în 102 odată cu cetatea, iar resturile lui
au fost ulterior refolosite de daci (Glodariu et al. 1988, p. 59), dar
cercetările ulterioare au arătat că acesta era în stare de funcționare când a
fost demontat (Glodariu, Moga 1989, p. 59). Gestul este pus pe seama
situației disperate a dacilor, care ar fi recurs la toate mijloacele posibile
pentru a se apăra în ajunul celei de-a doua campanii, sacrificând chiar o
clădire sacră funcțională. Mai mult, ar fi fost demontat și zidul de
susținere a terasei pe care se afla templul: blocuri din acest zid au fost de
asemenea găsite în umplutura valului roșu (Glodariu et al. 1996, p. 60).
Deși toate indiciile arată o distrugere masivă a întregii cetăți, care
a afectat turnurile, fortificația cu bastioanele și valul de apărare, în mod
surprinzător templele par să nu fi fost afectate și nici nu prezintă urme de
incendiere8. Prin urmare, contextul în care a sfârșit templul intra vallum
rămâne nelămurit, în opinia noastră. Este posibil ca dacii să-și fi demontat
templele, pentru a nu le lăsa în mâinile romanilor, așa cum au făcut la
Sarmizegetusa Regia (unde însă distrugerea s-a făcut prin incendiere).
în perioada 70/75-90 p. Chr. (Vipard 2013, p. 136), iar astfel de importuri campaniene se
regăsesc frecvent în așezările dacice (Glodariu 1974, p. 52 și urm.). Chiar și H.
Daicoviciu admite că, teoretic, locuința circulară de pe terasa I a putut fi construită după
anul 106, însă crede că bogăția inventarului său și situația generală din Munții Orăștiei
fac inacceptabilă o asemenea ipoteză (Daicoviciu et al. 1973, p. 470, n. 3).
8
Încercarea de a identifica urmele unor pereți din lemn a eșuat atât în cazul
templului intra vallum, cât și al templului nordic (Daicoviciu et al. 1989, p. 169).
2.4 Alun-Piatra Roșie

În urma săpăturilor din 1949, pe platoul cetății Piatra Roșie (Fig.
10) au fost dezvelite câteva plinte de calcar, foarte aproape de latura
nordică a fortificației. Planul templului nu a putut fi reconstituit, deoarece
a fost suprapus de o clădire construită la o dată ulterioară (Daicoviciu
1954, p. 56-57). S-au găsit doar 6 plinte in situ dispuse câte 4 pe un rând
și 2 pe altul; piesele au diametrul de cca 50cm9.
C. Daicoviciu data templul în vremea lui Burebista și credea că a
fost demontat de daci în perioada dintre Burebista și Decebal, în vederea
construirii celor două clădiri din afara fortificației, cu rol de depozite și
locuințe (Daicoviciu 1954, p. 135). Templul nu a mai fost reconstruit.
Cele două clădiri din sectorul nordic al platoului aparțin probabil
unor epoci diferite. Cea care ocupă suprafața fostului templu (clădirea k-o,
în numerotarea lui C. Daicoviciu) are cinci încăperi și dimensiunile totale
22,50x13,50m. Era din lemn, temelia sa era alcătuită din blocuri mici de
calcar, iar acoperișul era din țiglă. Adâncimea temeliei față de nivelul
actual al platoului este de 30-40cm. În inventarul clădirii predomină
armele și uneltele (un pumnal, două lame de cuțit, un topor, o secure
mică, o unealtă de dulgherit) și piesele de uz casnic. Cealaltă clădire (f-i),
situată mai spre est, are temelia din piatră locală, situată mult mai jos
decât prima, la o adâncime de 60-100cm față de nivelul actual de călcare.
Era acoperită cu șindrilă, iar inventarul ei include patru monede (trei din
interiorul clădirii și una de lângă clădire), care au circulat în sec. I a. Chr.:
o monedă Histria de bronz cu două contramărci (a doua jumătate a sec. I
a. Chr.), o imitație de argint a unei tetradrachme din Tassos (care a
circulat cel târziu până spre sfârșitul sec. I a. Chr.), doi denari republicani,
emiși unul în 150-125 a. Chr., celălalt în 89 a. Chr. (Daicoviciu 1954, p.
59 și 75-77). Dacă aceasta din urmă a putut funcționa în primul secol a.
Chr., pentru clădirea k-o nu există elemente de datare absolută. Ca
urmare, nici demontarea templului nu poate fi plasată în timp.
Pe versantul vestic al dealului se află numeroase blocuri de piatră
prăbușite de pe platou. Între acestea am observat în anul 2011 o plintă
refolosită, care avea un șanț de felul celor care se întâlnesc la blocurile din
structura zidurilor, pentru fixarea unei traverse din lemn. Diametrul său
este 50cm, similar celor de la templul desființat (Fig. 11; Pețan 2019a, p.
9
C. Daicoviciu spune că diametrul este de 60cm, însă am verificat în teren două
plinte vizibile și am găsit că aveau 50cm. Este posibil să fi existat o variație de 10cm la
celelalte plinte, care astăzi nu mai sunt vizibile.
344 Aurora Pețan
332). Piesa a fost evident refolosită, fie la refacerea zidului, fie la o altă
construcție care utiliza această tehnică. Reutilizarea plintei indică o
activitate constructivă dacică după distrugerea sau demontarea templului.
În stadiul actual al cercetărilor este însă imposibil de datat momentul și
împrejurările în care templul și-a încetat activitatea.
2.5 Căpâlna
O situație interesantă se găsește la cetatea dacică de la Căpâlna
(Fig. 12), unde fragmente din plintele de calcar provenind de la două
temple au fost refolosite la repararea fortificației. Locul templelor nu este
cunoscut, însă se presupune că acestea au fost situate pe terasele de la
sud-est de fortificație, pentru că doar acolo ar fi existat spațiu suficient.
De altfel, în secțiunile efectuate pe aceste suprafețe, au apărut fragmente
de blocuri de calcar (Glodariu, Moga 1989, p. 31). Conform unei alte
interpretări, doar unul dintre temple se afla în această zonă, iar celălalt a
fost probabil amplasat în afara zidurilor (Daicoviciu et al. 1989, p. 225).
Informațiile cu privire la aceste piese sunt prezentate detaliat în
monografia dedicată cetății de la Căpâlna (Glodariu, Moga 1989, p. 56-
60). În zona de est a cetății, la câțiva metri de intrarea secundară, s-au
găsit încastrate în zid trei fragmente de plinte (baze de coloană) din calcar
și un stâlp paralelipipedic fragmentar, din același material. La două dintre
fragmente se vede clar că sunt sferturi dintr-o plintă, care au fost
intenționat tăiate astfel și așezate cu partea dreaptă spre exterior.
Diametrul inițial al plintei a fost de 0,94-0,95m. O plintă întreagă, cu
diametrul de 0,65-0,66m a fost găsită în zona de nord a cetății, în fața
paramentului exterior al zidului de incintă. Stâlpul are dimensiunile
0,23m înălțime, 0,18m lățime și 0,14m grosime10. Piesele provin fără
îndoială de la temple cu plinte de calcar pe care se sprijineau coloane de
lemn și care erau delimitate de stâlpi perimetrali. Dimensiunile diferite ale
plintelor arată că este vorba de două temple (o variație de 30cm la
diametre în cadrul aceluiași templu este prea mare pentru a putea fi
admisă).
Autorii monografiei cred că ambele temple au fost demontate de
daci și piatra din structura lor a fost folosită la refacerea zidului cetății.
Asemenea refaceri ar fi vizat mai cu seamă părțile superioare ale zidului
și acolo și-ar fi găsit locul majoritatea plintelor. Așa s-ar explica, spun
10
Am încercat să identificăm piesele în teren, dar nu am reușit să le găsim.
aceștia, dispariția lor ulterioară, odată cu prăbușirea și alunecarea pe pantă

a asizelor superioare ale zidului.
Circumstanțele în care dacii și-ar fi putut demonta templele
trebuie să fi fost dintre cele mai grave, spun cei doi autori. Ei aduc ca
analogie situația templului intra vallum de la Costești-Cetățuie, care a fost
dezasamblat de daci în ajunul celei de-a doua campanii romane, deși se
afla în stare de funcționare, și spun că situația trebuie să fi fost, în linii
mari aceeași și la Căpâlna (Glodariu, Moga 1989, p. 59). Există totuși o
diferență între cele două: cetatea Costești-Cetățuie se admite că a fost
distrusă în 102, pe când Căpâlna nu ar fi fost distrusă decât în anul 106.
Prin urmare, demontarea templelor aflate în stare de funcționare într-o
cetate care nu a fost cucerită ridică mari semne de întrebare. Nu se poate
susține că templele au fost demontate doar din nevoia de piatră: acestea
nu aveau decât bazele coloanelor din piatră, restul structurii fiind din
lemn.
Un alt aspect curios îl constituie soarta terasei E, pe care s-au aflat
aceste temple (sau unul dintre ele): după dispariția templului cu plinte de
calcar, pe aceeași suprafață a fost ridicată o construcție masivă din lemn,
cu stâlpi aliniați, ale căror dimensiuni impresionante erau de 0,70-
0,75x0,80-0,85cm. Autorii consideră că este vorba tot de un templu, care
a pierit ulterior într-un incendiu. De asemenea, o baracă din lemn ocupa
sectorul sud-vestic al terasei, poate în aceeași etapă posterioară
demantelării (Glodariu, Moga 1989, p. 54-55). Trebuie totuși să admitem
că explicația nu este întru totul convingătoare: dacă dacii și-au distrus de
bună voie templul pentru a-i folosi puținele piese din piatră ca să repare
un zid, este greu de crezut că au avut timp și resurse să ridice un alt
templu, de mari dimensiuni, în același loc, într-o perioadă atât de dificilă
precum cea a războaielor cu romanii.
Reiese din cele de mai sus că practica demontării templelor și a

refolosirii pieselor era destul de răspândită. Aceasta nu se limitează doar
la zona capitalei. Un exemplu în acest sens îl reprezintă cetatea de pe
Bâtca Doamnei (lângă Piatra Neamț), construită în tehnică asemănătoare
cu a cetăților din Munții Șureanu (ziduri cu două paramente, din blocuri
prelucrate, dar fără utilizarea tehnicii murus dacicus; temple cu
aliniamente de baze cilindrice din piatră; terasări) și care a sfârșit în
aceleași împrejurări. Aici au existat două temple care au funcționat în
etape diferite (Gostar 1969, p. 18-19). Cercetările arheologice sugerează
346 Aurora Pețan
că ambele au fost demontate de daci. Primul datează dintr-o etapă mai

veche a cetății, iar după ce a fost desființat, peste el a fost construit un
turn. Bazele coloanelor erau dispuse pe patru rânduri și aveau 50x15cm.
Cel de-al doilea templu, datând din faza a doua a cetății, avea tot patru
rânduri de coloane, iar plintele aveau aproximativ aceleași dimensiuni. Și
acesta pare să fi fost demontat de daci: multe dintre piese nu au fost găsite
la locul lor de arheologi. O plintă fragmentară a fost refolosită în
umplutura zidului. Autorul săpăturii afirmă că aceasta provine de la
templul mai vechi, însă dat fiind că dimensiunile plintelor erau aceleași la
cele două temple, acest lucru nu poate fi afirmat cu certitudine.
3. Motivele reutilizărilor
În cazul folosirii de către romani a pieselor din templele dacice
sau a construirii unor barăci sau ateliere pe suprafața acestora, nu
surprinde nimic: pentru ei, acestea fie nu avea nici o semnificație, fie ar
putea fi interpretate drept gesturi simbolice de apropriere, tipice pentru
cuceritori. În schimb atitudinea dacilor față de propriile temple merită o
analiză mai atentă. Aparenta ușurință cu care aceștia au renunțat la edificii
sacre pentru a le transforma în material de construcție i-a descumpănit pe
unii cercetători. În cercetările mai vechi chiar s-a susținut că este aproape
imposibil ca dacii să fi săvârșit ei înșiși un asemenea sacrilegiu
(Daicoviciu et al. 1951, p. 108; Glodariu 1965, p. 123). Opinia s-a
schimbat pe măsură ce au avansat cercetările. Totuși, nu a existat până
acum o discuție cu privire la acest comportament: este în toate cazurile
vorba de o reciclare a unor materiale de construcție sau au existat și alte
motivații pentru reutilizarea acestor piese?
Interesul specialiștilor pentru reutilizarea materialelor de
construcție în (sau din) lumea greco-romană a cunoscut o uriașă creștere
în ultimele decenii, în special la imboldul istoricilor de artă care se ocupă
de antichitatea târzie și perioada bizantină. Reunite sub termenul general
de spolia11, materialele de construcție reutilizate sau reciclate sunt atestate
de timpuriu. Un exemplu des invocat este cel al Atenei: în anul 479 a.
Chr., după atacul perșilor, sectorul nordic al zidului lui Temistocle al
acropolei a fost refăcut cu elemente arhitecturale din templele distruse de
pe acropolă (Sioumpara 2019, p. 44). Mai aproape de zona de care ne
ocupăm, un bun exemplu este cel al coloniei pontice grecești Histria
(Istros), a cărei zonă sacră a suferit o distrugere dramatică pe la mijlocul
11
Pentru o definiție a spolia, vezi Kinney 2006 și Greenhalgh 2020.
sec. I a. Chr., probabil din partea geților conduși de Burebista. După

distrugere, zona a fost desacralizată de greci, care apoi au construit
deasupra un cartier civil. Piese răzlețe de la clădirile distruse au fost
refolosite la repararea fortificației (Alexandrescu 2007, p. 217-218).
Fenomenul va căpăta conotații speciale spre sfârșitul Antichității,
când trecutul a fost reinterpretat de creștini, dar pentru perioada clasică
principalele motive invocate pentru aceste practici sunt: 1.) cel economic
(era mult mai ieftin să se reutilizeze piatra din construcții mai vechi, decât
să se extragă și transporte blocuri noi din carieră); 2.) cel estetic (în cazul
pieselor arhitecturale considerate frumoase); și 3.) cel simbolic (care se
referă la abilitatea unei piese de a fi purtătoarea unei ideologii sau de a
funcționa ca o referință vizuală la un eveniment, la un timp sau la un loc
anume) (Frey 2016, p. 17). La acestea se adaugă o motivație mai rar
atestată în perioada clasică, dar mai frecventă în epocile următoare, cea
magico-religioasă, când pieselor refolosite li se acordă puteri
supranaturale și un rol protector sau apotropaic (Saradi 1997).
În cazurile analizate de noi, motivația estetică nu intră în calcul:
cel mai adesea materialele refolosite fie nu sunt vizibile în noua lor
poziție, fie sunt vizibile dar neidentificabile, pentru că forma lor a fost
modificată, fie se văd, dar nu aduc un plus estetic construcției în care au
fost integrate. Poate doar tamburii din zidul de la Sarmizegetusa Regia,
care au fost încastrați la distanțe egale, să fi creat o impresie aparte
privitorului. Aceasta este singura situație în care piesele refolosite sunt
foarte vizibile și e posibil ca acestea să fi avut și un rol simbolic.
3.1 Reciclarea materialelor de construcție

Motivația pragmatică poate fi invocată în majoritatea cazurilor
analizate, în special pentru perioada dintre cele două campanii ale lui
Traian, 102-105. Condițiile dramatice din timpul războaielor cu romanii
nu permiteau construcții sau reconstrucții după normele folosite în timp
de pace. În astfel de situații toate resursele se redirecționau spre apărare și
supraviețuire. Rețelele de transport puteau să fie afectate, sursele de piatră
puteau să nu mai fie disponibile, mâna de lucru și specialiștii arhitecți
erau greu de procurat, iar timpul era limitat. Prin urmare, refolosirea
pieselor aflate la îndemână era firească și răspundea unor urgente nevoi
practice.
În aparență a existat o predilecție pentru piesele luate de la temple,
însă este posibil să fie doar o impresie falsă, deoarece acestea sunt mai
348 Aurora Pețan
ușor de identificat în construcții datorită formelor lor specifice, rotunjite

(plinte, tamburi). Blocurile de piatră refolosite la construcții care utilizau
același tip de material sunt greu de identificat dacă nu posedă anumite
particularități (șanțuri pentru traverse, caneluri) care să trădeze poziții
nefirești ale acestora în noua construcție.
Necesitatea refacerilor și reparațiilor din perioada 102-105 este
pusă de cercetători fie pe seama unor distrugeri majore în 102 (Costești-
Cetățuie, Fețele Albe) fie pe seama reconstruirii fortificațiilor demontate
de daci în baza tratatului de pace din 102. Am arătat însă mai sus că
datarea distrugerilor în anul 102 doar pe baza refolosirii unor piese din
temple este riscantă: nu se poate demonstra că romanii au spart piesele de
piatră (din contră, există argumente că dacii înșiși au făcut-o), iar unele
temple au fost demontate de daci când se aflau în stare de funcționare, nu
după ce au fost distruse de romani (Costești-Cetățuie, Căpâlna). Aceste
datări rămân așadar sub semnul întrebării.
Lăsând deoparte refacerile ca urmare a unor distrugeri naturale,
cel mai multe reparații de fortificații în antichitatea europeană au survenit
în mod firesc după războaie. În teritoriile în care puterea centralizată nu
mai exista12, construcțiile și reconstrucțiile s-au făcut cu mână de lucru
slab calificată și cu resurse modeste. Cazul cetăților dacice este unul
foarte aparte, pentru că aici s-a presupus o evacuare totală a populației din
zonă în anul 106 și interdicția întoarcerii locuitorilor la vechile lor vetre.
Zona montană a fostului centru de putere dac ar fi fost repopulată târziu,
cu urme sporadice în Evul Mediu și locuire stabilă doar în perioada
modernă. În acest context, singurele construcții sau reparații post-106
admise de specialiști sunt cele de la Sarmizegetusa Regia, de către
garnizoana romană.
3.2 Motivații magico-religioase și materiale consacrate

O interpretare aparte îi aparține lui D. Oltean, care crede că toate
refolosirile de piese din temple au avut un substrat magico-religios, iar
acest lucru ar reieși din plasarea lor în zona porților, cărora le ofereau
protecție (Oltean 2014, p. 268). La Costești-Cetățuie poarta a fost blocată
cu baze de coloane dintr-un templu, dar piese similare au fost folosite și la
consolidarea „valului roșu”. La Căpâlna piesele au fost încastrate în
12
Este știut că centralizarea puterii este o condiție prealabilă pentru punerea în
practică a unor proiecte arhitecturale monumentale, vezi Pauketat 2000, p. 117 și Frey
2016, p. 25.
apropierea intrării secundare. Este greu de spus dacă locurile au fost alese
anume. La Costești templul era aproape de poartă și de segmentul
respectiv de val, deci e posibil ca acesta să fi fost motivul. Desigur, rolul
protector al acestor piese putea sa se răsfrângă asupra fortificațiilor
indiferent unde erau plasate.
Din această perspectivă, refolosirea pieselor de la Fețele Albe
ridică probleme interesante. Trebuie arătat că, deși cercetările au acoperit
aproape jumătate din așezare (Daicoviciu et al. 1989, p. 172)13, nu s-au
găsit alte indicii de reluare a locuirii după distrugerea acesteia14. Imensa
clădire de pe terasa I pare să fi fost, conform datelor arheologice, singura
construită după cucerirea romană15 (Fig. 6; în planul original,
dimensiunile clădirii sunt greșite în raport cu scara). Suprafața sa totală de
176 mp o face să fie excepțională între construcțiile de epocă dacică16.
Amplasarea sa în zona templelor pledează în același sens, iar solitudinea
ei într-o așezare complet distrusă indică fie un post de pază, fie o clădire
cu rol religios. Acest context cu totul special ne face să credem că
refolosirea pieselor din temple nu a fost întâmplătoare: materiale de
construcție se găseau din belșug în așezarea părăsită. Se poate presupune
așadar, cu precauțiile de rigoare, o reutilizare magico-religioasă a acestor
piese, cu rol de protecție sau în alt scop circumscris sferei sacre sau
supranaturalului.
Se poate obiecta că desacralizarea templelor duce la eliberarea
pieselor de încărcătura sacră și acestea redevin simple materiale de
construcție. Totuși, desacralizarea vizează în primul rând spațiul, care
încetează să mai fie „locuit” de zei; oamenii pot continua să acorde
semnificații pieselor, care au fost impregnate decenii la rând cu puterea
rugăciunilor și a ritualurilor.
13
Din păcate, rezultatele cercetărilor nu s-au publicat, cu excepția unor
informații cu privire la terasele I-V.
14
Singura intervenție de după distrugerea așezării o constituie o groapă cu
adâncimea de 1,85m și lărgimea la gură de 1,25m, săpată în interiorul fostului templu
circular (Daicoviciu et al. 1973, p. 71).
15
Inițial s-a crezut că și clădirea de pe ultimul nivel al terasei II a fost construită
după distrugerea așezării (Daicoviciu, Glodariu 1969, p. 469), însă datarea a fost ulterior
rectificată (Daicoviciu et al. 1973, p. 74, nota 5).
16
O clădire similară a fost cercetată în așezarea civilă de pe Dealul Grădiștii.
Diametrul său era de 12,5m, iar în interiorul ei a fost găsit celebrul vas conic cu
inscripția DECEBALUS PER SCORILO, considerat vas de cult (Daicoviciu et al. 1955,
p. 195 și urm.). Nici acea clădire nu a putut fi o locuință obișnuită.
350 Aurora Pețan
Un indiciu cu privire la atitudinea dacilor față de piesele din

temple îl poate constitui cazul templului de pe terasa X. Așa cum am
arătat mai sus, templul de pe această terasă a avut două faze: una mai
timpurie, în care s-a folosit calcarul ca material de construcție, și una mai
târzie, în care s-a folosit andezitul. Templul de calcar a fost demontat de
daci la un moment dat, iar pe aceeași suprafață a fost construit noul
templu, după ce terasa a fost lărgită spre est. Unele materiale din vechiul
templu au fost păstrate la locul lor. O parte a stâlpilor perimetrali a rămas
in situ (Fig. 13). Toți sunt sparți intenționat în partea superioară,
asemenea tuturor pilaștrilor din zona sacră. Nu știm care a fost rolul lor în
structura noului templu, însă este evident că s-a dorit păstrarea lor17.
Coridorul de intrare în vechiul templu a fost și el păstrat, deși foarte
probabil nu mai era folosit. O mare cantitate de blocuri de piatră, despre
care unii specialiști cred că proveneau de la podeaua demontată a acestui
templu, a fost depozitată cu mare grijă în umplutura terasei X, în zona nou
lărgită a acesteia (Fig. 14; Gheorghiu, Mateescu 2007). Aceste blocuri au
caracteristici aparte: sunt șlefuite pe toate cele 6 fețe, prezintă urme de
prindere cu scoabe metalice și multe dintre ele au inscripționate litere sau
grupuri de litere grecești. Salvarea acestor blocuri și depunerea lor în
interiorul terasei pe care urma să se construiască noul templu arată o
atitudine de pietate față de resturile vechiului edificiu sacru (Gheorghiu
2006). Nu se poate spune cu certitudine dacă acest depozit avea și rol
practic, sau dacă piesele doar au fost „ascunse” acolo, pentru a fi
protejate18. G. Gheorghiu consideră că este vorba de materiale consacrate,
iar depunerea lor echivalează cu o favissa, similară gropilor din
apropierea templelor din lumea greco-romană, în care se depozitau
obiectele cu rol religios scoase din uz. Putem adăuga că depozitul putea fi
legat și de ritualul de fondare a noului templu, împreună cu piesele
rămase in situ. Exemplul de mai sus dovedește că dacii într-adevăr
manifestau respect față de materialele consacrate.
17
O situație oarecum asemănătoare se întâlnește la templul mare de calcar de pe
terasa XI. Conform celor mai recente interpretări, în prima fază de funcționare a sa,
templul a avut 60 de coloane dispuse pe 4 rânduri; într-o etapă ulterioară, templul a fost
parțial demontat, iar 7 dintre plinte au fost refolosite, formând un al cincilea rând, pe
mijloc (Apostol, Mateescu 2020, p. 115 și urm.).
18
Ideea lui V. Apostol că acestea erau în poziție primară și formau un zid de
susținere a terasei X pleacă de la premise greșite; blocurile au urme evidente de folosire
anterioară, unele erau fragmentare sau le lipseau scoabele originale, v. Sîrbu, Pețan
2020, p. 246, n.7.
4. Considerații finale
Spolia sunt prin definiție indicii ale unor distrugeri provocate de
om, dar și de natură sau de timp (Kinney 1995, p. 58). Atunci când
acestea provin de la construcții sacre, atitudinea celor care le recuperează
și reutilizează este uneori diferită de cea față de materialele din clădiri
profane.
Pentru a ajunge cât mai aproape de înțelegerea funcției pe care
aceste piese au avut-o în context secundar, este necesar să se răspundă la
o serie de întrebări, la care doar cercetările arheologice viitoare (sau
publicarea completă a documentației vechilor săpături) vor putea aduce
lămuriri: când și cum au sfârșit construcțiile originale, cine a refolosit
piesele, ce alte piese au fost refolosite în aceeași lucrare, care este relația
dintre piesele în discuție și celelalte folosite în același context ș.a. (Frey
2016, p. 22). Totuși, o abordare unitară a fenomenului reutilizării
materialelor din templele dacice oferă câteva sugestii importante.
Prima idee care se desprinde la capătul acestui parcurs privește
agenții distrugerii acestor edificii: este aproape sigur că romanii nu au
distrus aceste temple în nici unul dintre situri, ci dacii înșiși au făcut-o. La
Căpâlna, Piatra Roșie și Costești-Cetățuie datele arheologice arată
demontarea templelor de către daci, posibil și la Piatra Craivii (sigur și la
Bâtca Doamnei); la Sarmizegetusa Regia s-a arătat cu altă ocazie că
distrugerea zonei sacre a fost făcută de dacii înșiși, pentru a evita
profanarea ei de către cuceritori; același comportament poate fi invocat și
în cazul templelor de la Fețele Albe.
În al doilea rând, se poate observa aproape un tipar în siturile
analizate, care trădează un mod de gândire similar, cu motivații comune.
Fortificația de la Sarmizegetusa face excepție doar aparent, câtă vreme
cronologia ei este neclară, iar această observație ne duce către cea de-a
treia concluzie: refacerile ar putea indica o perioadă mai târzie decât s-a
admis până acum, cel puțin în unele cazuri.
Analizând circumstanțele în care templele dacice și-au încetat
activitatea, am constatat lipsa argumentelor clare în datarea momentului
final. Acest lucru se datorează ideii preconcepute că toate refacerile
trebuie datate obligatoriu înainte de anul 106, deoarece după această dată
dacii nu mai revin în zonă. Lăsând deoparte urmele medievale din unele
cetăți (Popa 1977), care pot indica și ele unele refaceri de epocă târzie,
352 Aurora Pețan
ideea unei complete părăsiri a zonei cetăților până în Evul Mediu trebuie
revizuită. Este necesar să se ia în considerare, fără idei preconcepute și ca
ipoteză de lucru, varianta unor refaceri dacice post-război în deceniile de
după anul 106.
REUSED MATERIALS FROM THE TEMPLES IN THE AREA
OF DACIAN KINGDOM’S CAPITAL
AURORA PEȚAN (ROMANIA)
Key words: Dacian fortresses, temples, reused materials, spolia, the

Roman conquest
Abstract. Seldom did the reuse of architectural pieces of ruined or
dismantled temples from the area of the Dacian kingdom capital draw the
attention of specialists. The general opinion is that this reuse is nothing but
recycling of construction materials. The situations are more numerous than it
was thought so far, and the circumstances seem to be diverse: pieces reused
before or after year 106, either by the Dacians (during war or peace time), or by
the Romans (after the conquest), from the temples wilfully dismantled by the
community to those destroyed during conflicts. But an inventory and analysis of
them suggests a few new directions of reflection with respect to the agents,
reasons, and circumstances of their reuse. It can also be claimed that, besides the
pragmatic motivation, some of these acts of reuse might have religious or
magical motivation. Finally, we will need to revaluate the archaeological data in
order to clear up the circumstances in which each temple ceased its activity,
avoiding the constraints of some preconceived historical conclusions.
1. Reconstructions, repairs, reuses

The Dacian power centre of Șureanu Mountains (Fig. 1) lasted for
about a century and a half (the middle of the 1st century BC – 106 AD).
All along these years, in this area were carried out important building
projects, which involved the erection of monumental constructions
(particularly fortifications and temples), often using quarry stone
(limestone or andesite), brought from dozens of kilometres away.
Although the Dacians used technique and specialists from the Greek-
Roman world (Crișan 1977, p. 413), building such constructions in a
difficult mountain environment must have involved lots of challenges that
needed adjustments, experiments and remakes. In many cases, the action
of the elements and the passage of time were enough to affect the
constructions and request repairs. There certainly were periods of internal
354 Aurora Pețan
conflicts or attacks from outside that resulted in edifice destructions. Of

course, we mean destructions and remakes related to the history of this
area up to the break of the wars with the Romans. The final wipe-out, by
conquest, of the Dacian fortresses and settlements represents a separate
chapter of this topic, as shown herein after.
Numerous repairs and remakes have been archeologically
documented both at Sarmizegetusa Regia, and at the fortresses in its
neighbourhood, at various moments of their existence, but these
interventions have not been inventoried and investigated in particular. In
the capital, terraces IX, X and XI have undergone major remakes:
reinforcements, extensions, heightening, doubling a support wall (which
resulted in the demolition of a sewer and the narrowing of an alley)
(Daicoviciu et al. 1952, p. 288-289; Mateescu 2012, p. 72 sqq; Apostol
2019, p. 65 sqq; Pețan 2020, p. 448-452); some temples were dismantled
entirely or partially, they were repaired or completely rebuilt, particularly
the great limestone temple (Apostol, Mateescu 2020) and the temple on
terrace X (Daicoviciu et al. 1953, p. 158-159); the pavement leading to
the sacred area was repaired at a certain moment, as well as one of the
alleys that branch out of it (Florea et al. 2020, p. 145); the so-called
„Roman bath” underwent obvious destructions and repairs and, as a
result, in its walls were imbedded pieces reused from other constructions
(Pețan 2018, p. 281-282). At Costești-Cetățuie, the two dwelling towers
were enlarged, and bastions I and II and tower 3 were repaired (Sion
1985). At Piatra Roșie, the western side of the fortification seems to have
been remade as a result of a landslide (Pețan 2019, p. 334-335). One of
the towers in the vicinity of Blidaru fortress was repaired probably after
an earthquake (Pescaru et al. 2014, p. 8), and two others were dismantled
and remade (Florea et al. 2013). There are numerous such examples, but
it is not our aim to list them all here.
Sometimes, old pieces were embedded into the structure of new
constructions, but not in the visible parts: at Sarmizegetusa Regia, the
andesite disc lies on limestone blocks taken from an older wall
(Daicoviciu et al. 1973, p. 62), while the substructure of the entrance to
the great circular temple consisted of worn out blocks reused from
another construction (Mateescu 2012, p. 59); at Fețele Albe, the building
from the last dwelling level on terrace II has in its foundation blocks
taken from an older building (Daicoviciu et al. 1973, p. 68).
Reused materials from the temples 355
In this article we are interested in a special category of repairs:

those that reuse architectural elements taken from ruined or dismantled
temples. The reuse of some pieces from the temples of Sarmizegetusa
Regia when the fortification was built was mentioned by archaeologists
long time ago, but it was considered an isolated case and it was assigned
to the Roman garrison that was located there. It was also mentioned that
at the fortress from Costești-Cetățuie, the Dacians used the plinths from a
temple, and at the settlement of Fețele Albe in a house they reused pieces
from two temples. Recent research showed that the Dacians reused
elements taken from temples at the fortresses of Piatra Roșie and Căpâlna
as well. Other interesting situations are to be found at Piatra Craivii,
where one of the temples might have been dismantled by the Dacians
(Plantos 2006, p. 11), while outside the Carpathian arc, at the Dacian
fortress of Bâtca Doamnei (Piatra Neamț), pieces of a temple were
embedded in a wall. It is possible that other temples, whose fate is little
known because of limited investigations, might have ended up likewise1.
Therefore, the topic is quite vast and the practice of dismantling and
reusing temples quite widespread.
2. The data of the problem

2.1 Grădiștea de Munte-Sarmizegetusa Regia
Most researchers agree that Sarmizegetusa Regia, the capital of
the Dacian kingdom was destroyed only in 106 (even a Roman garrison
could have been located there as early as 102; Petolescu 2010, p. 738-
739). That was also the date when the temples of the sacred zone ceased
their activity, being more likely desacralized, burned down or wiped out
on purpose by the Dacians in order not to end up in the hands of their
enemies (Sîrbu 2006, p. 80-81; Sîrbu, Pețan 2020), rather than destroyed
by the Romans (Glodariu 2006; Florea, Pupeză 2008; Pupeză 2010).
It is acknowledged that, at the moment of the conquest, in the
capital there were seven functional temples (Fig. 2), except for one of
1
An unclear situation is that of the temple from Bănița fortress, of which
limestone drums were found, but details are not given (Floca 1966, p. 27). The two
temples identified so far near the fortress of Costești-Blidaru, at point Pietroasa lui
Solomon, were found partially dismantled, but the investigations were scarce (Glodariu
et al. 2002) and one cannot claim beyond any doubt that the plinths have been displaced
recently as a result of the ploughing. At Piatra Roșie there seems to have existed a
second temple with limestone plinths having a diameter of about 70 cm. Such a plinth
broken in two is imbedded in the foundation of a house near the fortress.
356 Aurora Pețan
them (the temple on terrace X) that might have been in course of

construction at that date (Daicoviciu et al. 1953, p. 159)2. Recently, an
eighth temple has been discovered, on terrace IX, which had at least 60
wooden columns placed on limestone plinths, which was dismantled in
Antiquity (Florea et al. 2017).
Numerous temple elements were reused after year 106: in the
fortification walls were imbedded andesite drums from the temple on
terrace X (Fig. 3), andesite pillars from the two rectangular temples
located on the northern sector of terrace XI, as well as limestone drums
with a diameter that does not match any of the temples identified so far
(Daicoviciu et al.1983, p. 232). Terrace IX was reinforced with several
spolia, among which plinth splinters and pieces of andesite columns from
the temple on terrace X (Glodariu et al. 2004). A few plinths from the
same temple were cut and reused in a still unidentified place, but the
resulting leftovers are still visible today (Fig. 4), while an entire plinth
was placed at the entrance of the so-called Roman bath, south of the
fortification (Apostol 2019, p. 83). All these interventions were assigned
to the Roman garrison that remained there for a few years after the
conquest, although the wall was built using also a lot of Roman materials
(legion inscriptions, Roman construction materials from the disassembled
buildings, Roman ceramics, etc.), which has led to the elaboration of
intricate, often contradictory scenarios related to the succession of several
Roman stages. The prerequisite at the base of this scenario is that the
Dacians were completely and definitively evicted from this area, right
after the conquest (Daicoviciu 1972, p. 334-335; Florea 1994, p. 37):
therefore, any intervention that can be dated after year 106 is
unquestionably assigned to the Romans.
A special case is the small, circular temple on terrace XI, on
whose ruins was built a workshop with Dacian inventory. The limestone
pillars bordering the temple were not removed, but, even in their case, one
can speak of a reuse, since they were used as base for a new, wooden
construction. The original wooden construction was set on fire
(Daicoviciu et al. 1951, p. 117), and the stone elements were
systematically broken down, such as it happened with the other temples
(Sîrbu, Pețan 2020, p. 240). Finding the date of the end of this temple
2
Other researchers consider that it was finished (Crișan 1986, p. 192-193;
Stefan 2005, p. 36-37) or, at least, some of the columns were erected (Apostol 2019, p.
59-63; 66-67 and fig. 10-11).
raised problems. It was supposed to have been destroyed in 102, in the

context of Trajan’s first campaign (Iaroslavschi 1986, p. 455), although it
is hard to explain why just this one, out of the seven temples, and why a
modest workshop was built in the middle of a sacred, still functional area.
Other researchers claim that the workshop is Roman, and they dated it in
106, although its inventory had been made public and it was obviously
entirely Dacian (Glodariu et al. 1996, p. 123-124; Mateescu 2012, p.
103). Although the possibility of Dacian presence after year 106 was
completely excluded, it seems to be the only logical conclusion at this
stage of investigations (Pețan 2020, p. 456).
It is also worth mentioning here the reuse, after year 106, of the
andesite disc from the sacred zone, considered by many archaeologists to
be an altar, but by other researchers to be an astronomic instrument (Fig.
5; Mateescu 2012, p. 91-92; Glodariu et al. 1996, p. 256 sqq; Pețan
2019b, p. 173-175). The disc has an annex consisting of 16 isolated stone
blocks, lined up along the north-south direction. Beyond this line, there
are two isolated blocks, lying inside one of the small andesite temples,
which seem to be connected to this, once much longer, row3, and that
suggests a reuse of the former temple space. The line-up is not organically
connected to the disc; it is made of reused limestone and andesite blocks,
placed above the burned level that marks the end of the sacred zone. At
this place, after the fire, the terrain has been heightened4, and the new row
of blocks was placed on this new level. This setting was assigned to the
Romans, the only ones who could access the area after the conquest
(Iaroslavschi 1994). Its astronomical role is highly probable: the
determination of the north-south direction is essential for astronomic
observations, irrespective the epoch, as it materializes the meridian of the
place. But one question still remains: were the Roman soldiers located
there as guard garrison dealing with astronomical calculations? And what
3
A topographic survey from 1965 demonstrates that “the arrow” reached at least
the limit of the former temple in front of it (Oltean2015, p. 353-354).
4
The excavation reports showed that the ground level in Dacian times was
below the disc and it was marked by a consistent layer of burning, present all over
terrace XI (Daicoviciu et al. 1973, p. 62). A survey performed near the disc in 2018
offered further information: the antique level of the terrain was 55cm below the surface
of the disc and it was heightened at a certain moment (Florea et al. 2018, p. 9, pl. IX-X).
358 Aurora Pețan
kind of calculations, since they had to build such a structure without any
analogy in the Roman military environment? (Pețan 2020, p. 457)5.
It must also be mentioned that wooden constructions were built on
the ruins of the temples on terrace X (the great andesite temple) and XI -
in the southern sector (the great limestone and the small limestone
temples). They are assigned either to the Romans or there are no clear
criteria of assigning (Pețan 2020, p. 453-454; 458-460).
2.2 Grădiștea de Munte-Fețele Albe

The settlement from Grădiștea de Munte-Fețele Albe (Fig. 6) has a
special character both by its exquisite facilities and the luxury inventory
and by the existence of at least two temples (Daicoviciu et al. 1973;
Pețan, Sîrbu 2020, p. 150 sqq). Archaeological investigations showed that
three andesite pillars and a cornerstone of the same material taken from
two destroyed temples were reused in the construction of a dwelling (Fig.
7). The original location of the andesite temple has not been identified.
The limestone temple was placed on terrace III; it was circular with a
diameter of 10,80m and it was bordered by small stilts and blocks, similar
to the ones of the small, circular temple of Sarmizegetusa Regia
(Daicoviciu 1971; Pețan, Sîrbu 2020, p. 150-151). All these five pieces
bear traces of intentional blows, similar to those in the sacred area of the
capital.
The dwelling built after the destruction of the temples was
circular, with an impressive 15m diameter and it occupied most of terrace
I. Its foundation was made of limestone blocks that were probably
supporting a 1.50m wide porch, while the room proper had clay walls.
The construction was built after dismantling wall B, whose foundation
superposes it. The inventory of the building is rich: a huge number of
ceramic pieces of pottery wheel-worked vessels, high quality grey and
mostly red paste; a lot of large provision vessels fragments; geometrically
painted fragments (mostly lids); an unguentarium; the handle of a bronze
casserole bearing the stamp of Ansius Diodorus’ workshop. The temple
5
Another hint of the disc being reused after year 106 is the existence of a clay
hearth placed on the andesite surface, after the disc was purposely broken, as it happened
to all the stone elements in the sacred are. R. Mateescu assigns this hearth to the
Dacians, who could have built it before the conquest of the fortress (Mateescu 2012, p.
110), but it is obvious that this could have happened only after the disc had been broken,
therefore after year 106 (Pețan 2020, p. 458).
pieces were most probably used as stand for something inside the
dwelling.
Researchers claim that the intentional breaking of the pillars
points to the destruction of the temples by the Romans (Daicoviciu et al.
1973, p. 75). Nevertheless, at Sarmizegetusa Regia the pillars of the old
temple on terrace IX were submitted to the same treatment, the Dacians
having built a new temple on top of the old one and there are enough
arguments that the Dacians themselves desacralized and wiped out all the
temples on the eve of the conquest of the fortress, in order not to let them
in the hands of the Romans (Sîrbu, Pețan 2020)6.
The researchers from Fețele Albe came to the conclusion that the
settlement was destroyed by the Romans before 106, because this is the
only explanation why the pieces were reused in a Dacian construction.
Thus, this was the only argument for the conquest and destruction of the
settlement in 102. The building in question must have been built in the
interval 102-105, and the settlement would have been destroyed a second
time in 106 (Daicoviciu, Glodariu 1969). The situation is similar to that of
the small, circular temple from Sarmizegetusa Regia, which was
destroyed in the same way as the one from Fețele Albe (setting fire to the
wooden structure and beheading the pillars) and on whose ruins the
Dacians built a workshop as mentioned above. Since the archaeological
data point out to a single destruction at Sarmizegetusa Regia (Florea
1994, p. 36), one could not find an explanation for the situation of that
temple. On the contrary, Fețele Albe was considered beyond any doubt to
have been conquered in year 102. This scenario is hard to sustain. The
settlement from Fețele Albe is very close to Decebalus’s Regia (the
straight distance between the temples from Fețele Albe and those from
Dealul Grădiștii is 2,4 km) and it is doubtless a district of Sarmizegetusa.
It is hard to imagine that the Romans stopped so close to the capital’s
gateway. The conquest of Fețele Albe is equal, in our opinion, to the
entrance of the Romans into Sarmizegetusa, and this could only have
happened in year 106. Unfortunately, the archaeological data made public
are scarce. An exhaustive publication is needed, or the diggings should be
resumed in order to clear the context in which the temples from Fețele
Albe ceased to function and when the large circular building from terrace
6
One cannot exclude the possibility that those pillars might have been on the
surface if the new temple was in course of construction in 106, and they might have been
destroyed together with all the others.
360 Aurora Pețan
I was built. We consider that, by lack of such information, it is a

hazardous affirmation that these temples were destroyed by the Romans
in year 102 and that the entire settlement was conquered in that year7.
2.3 Costești-Cetățuie
At Costești-Cetățuie (Fig. 8) one can find the most impressive
example of temple piece reuse. Here, the fortress gate was blocked with
pillar bases from one of the four temples (the intra vallum temple) (Fig.
9), and the rampart („the red vallum”) was rebuilt and reinforced with the
same type of material (Daicoviciu 1979, p. 104; Daicoviciu et al. 1989, p.
179-180). In the composition of the rampart were found burned bricks
and carbonized beams from the dwelling towers, as well as blocks
removed from walls. Obviously, the rampart was rebuilt after a great
destruction of the fortress in which were wiped out not only the dwelling
towers, but also part of the stone fortification, which is proven by the
route of the vallum, which goes past the ruins of bastion no. 1. This
destruction was blamed on Trajan’s 102 campaign and, as in the case of
Fețele Albe, it was supposed that it was partially rebuilt in the period 102-
105, followed by a second destruction in 106 (Daicoviciu, Glodariu 1976,
p. 72-73). Initially, the temple under consideration was supposed to have
been destroyed by the Romans in 102 alongside with the fortress and its
remnants were later used by the Dacians (Glodariu et al. 1988, p. 59), but
later investigations showed that it was in a functioning state when it was
dismantled (Glodariu, Moga 1989, p. 59). This is blamed on the desperate
situation of the Dacians, who would have resorted to any possible means
of defending themselves during the second campaign, sacrificing even a
functional sacred building. Moreover, they would have dismantled the
retaining wall of the terrace on which the temple was built: blocks of this
7
D. Oltean thinks that the settlement was conquered in year 106, but, at the
same time acknowledges that the area was evicted definitively after the conquest;
therefore, he had to assign to the Romans the building on terrace I, in spite of the Dacian
inventory (Oltean 2014, p. 409), a similar solution to the one supported by I. Glodariu
and R. Mateescu for the Dacian workshop on the ruins of the small circular temple of
Sarmizegetusa. The casserole handle mentioned by Oltean, cannot be dated exclusively
after 106; Ansius Diodorus’s workshop functioned in the period 70/75-90 AD (Vipard
2013, p. 136), and such Campanian imports are often found in Dacian settlements
(Glodariu 1974, p. 52 sqq). Even H. Daicoviciu admits that, theoretically, the circular
building on the terrace I could have been built after 106, but he believes that the richness
of his inventory and the general situation in the Orăștiei Mountains make such a
hypothesis unacceptable (Daicoviciu et al. 1973, p. 470, n. 3).
wall were also found in the filling of the “red” rampart (Glodariu et al
1996, p. 60).
Although all indices show a massif destruction of the entire
fortress, which involved the towers, the fortification with the bastions and
the rampart, most surprisingly the temples seem to have been untouched
and neither do they show any trace of fire8. Therefore, the context in
which the intra vallum temple was destroyed stays uncertain, in our
opinion. The Dacians may have dismantled their temples in order not to
leave them in the hands of the Romans, as they had done at
Sarmizegetusa Regia (where the destruction was done by fire, though).
2.4 Alun-Piatra Roșie

The 1949 diggings done on the plateau of the Piatra Roșie fortress
(Fig. 10) revealed a few limestone plinths, very close to the northern side
of the fortification. The layout of the temple could not be reconstituted, as
it was overbuilt at a later date by another building (Daicoviciu 1954, p.
56-57). Only 6 plinths were found in situ, placed 4 in a row and 2 in
another; the pieces have the diameter of about 50cm9.
C. Daicoviciu dated the temple in Burebista’s times, and he
thought that it was dismantled by the Dacians in the period between
Burebista and Decebalus in order to build the two constructions outside
the fortification, to be used as warehouses and dwellings (Daicoviciu
1954, p. 135). The temple was not rebuilt any more.
The two buildings from the northern part of the plateau probably
belong to different epochs. The one occupying the surface of the former
temple (building k-o, according to C. Daicoviciu’s numeration) has four
rooms with the overall dimension of 22,50x13,50m. It was made of wood,
with a foundation made of small limestone blocks and a tiled roof. The
depth of the foundation with respect to the actual level of the plateau is
30-40cm. The inventory of the building consists mostly of weapons and
tools (a dagger, two knife blades, an axe, a small hatchet, a carpenter’s
tool) and household items. The other building (f-i), located more
westwards, has a local stone foundation, to be found 60-100cm deeper
8
The attempt at identifying traces of wooden walls failed both in the case of the
intra vallum temple, and in that of the northern temple (Daicoviciu et al. 1989, p. 169).
9
C. Daicoviciu claims that the diameter is 60cm, but we checked on the spot
two visible plinths and we found that they were 50 cm in diameter. There may have been
a variation of 10 cm with the other plinths that are no longer visible nowadays.
362 Aurora Pețan
with respect to the actual ground level. It was covered with shingle and its
inventory includes four coins (three of which inside the building and one
next to it), which were in circulation in the 1st century BC: a bronze
Histria coin with two countermarks (the latter half of the 1st century BC),
a silver imitation of a tetradrachm from Tassos (that circulated at least
until the end of the 1st century BC), two republican denars, coined one in
150-125 BC, the other one in 89 BC (Daicoviciu 1954, p. 59 and 75-77).
If the last one could function in the first century BC, for building k-o there
are no absolute dating elements. Therefore, neither date of the temple
dismantling can be estimated.
On the western hill slope there are several stone blocks that
crumbled down from the plateau. Among these, we noticed in 2011 a
reused plinth that had a groove of the kind to be found on blocks used in
the structure of walls in order to fix a wooden beam. It is 50cm in
diameter, similar to the ones of the dismantled temple (Fig. 11; Pețan
2019, p. 332). The piece was obviously reused, either to rebuild the wall
or to another construction using this technique. The reuse of the plinth
points out to a Dacian constructive activity performed after the
destruction or the dismantling of the temple. But at the actual stage of
research, it is impossible to date the moment and establish the
circumstances in which the temple ceased its activity.
2.5 Căpâlna
An interesting situation is to be found at the Dacian fortress of
Căpâlna, where fragments of the limestone plinths removed from two
temples were reused to repair the fortification. The location of the temples
is unknown, but it is supposed that they were placed on the terraces south-
east from the fortification, because only there they would have had
sufficient space. Also, in the sections of these surfaces appeared
fragments of limestone blocks (Glodariu, Moga 1989, p. 31). According
to another interpretation, just one of the temples was located in this area,
the other one being probably placed outside the walls (Daicoviciu et al.
1989, p. 225).
The information related to these pieces is given in detail in the
monography dedicated to the fortress of Căpâlna (Glodariu, Moga 1989,
p. 56-60). In the eastern area of the fortress, a few meters from the
secondary entrance, were found, embedded in the wall, three fragments of
plinths (bases of columns) of limestone and a fragmentary parallelepiped
pillar made of the same material. Two of the fragments are obviously
quarters of a plinth, which were cut on purpose and placed with the
straight side towards the exterior. The initial diameter of the plinth was
0,94-0,95m. A whole plinth with the diameter of 0,65-0,66m was found in
the north side of the fortress, in front of the outer parament of the
enclosure wall. The pillar is 0,23m high, 0,18m wide and 0,14m thick10.
The pieces were taken for sure from temples with limestone plinths that
supported wooden columns, and which were surrounded by perimeter
pillars. The various dimensions of the plinths show that two temples are
involved (a variation of 30cm in diameter for the same temple is too large
to be admitted).
The authors of the monography believe that both temples were
dismantled by the Dacians and the stone in their structure was used for
rebuilding the fortress wall. Such remakes would have been made to the
upper parts of the wall in particular, and there, most of the plinths could
have been imbedded. This would explain, they say, their later
disappearance, once the upper layers of the wall crumbled down the
slope.
The circumstance that determined the Dacians to dismantle their
temples must have been extremely serious, the two authors claim. As an
analogy, they bring up the situation of the intra vallum temple from
Costești-Cetățuie, which was dismantled by the Dacians on the eve of the
second Roman campaign, although it was still functioning, and they say
that the situation must have been, roughly speaking, the same at Căpâlna
(Glodariu, Moga 1989, p. 59). There is still one difference between the
two: the fortress of Costești-Cetățuie is acknowledged to have been
destroyed in 102, while Căpâlna would have been destroyed only in year
106. Therefore, dismantling functioning temples in a fortress that has not
been conquered yet raises serious questions. One cannot claim that the
temples were dismantled out of a need for stone: they only had stone
column bases, the rest of the structure being made of wood.
A strange situation is that of the fate of terrace E, where these
temples were located (or, at least, one of them): after the disappearance of
the temple with limestone plinths, on the same surface was raised a
massive wooden construction, with lined up pillars whose dimensions
were impressive: 0,70-0,75x0,80-0,85cm. The authors consider that this is
also a temple, that was destroyed later in a fire. Also, a wooden shack was
10
We tried to identify the pieces in the field, but we could not find them.
364 Aurora Pețan
placed on the south-western side of the terrace, maybe in the same period
that followed the dismantling (Glodariu, Moga 1989, p. 54-55). Yet, we
have to admit that the explanation is not entirely convincing: if the
Dacians willingly destroyed the temple in order to use the few stone
elements for the repair of a wall, it is hard to believe that they had time
and resources to build another temple, of impressive dimensions, at the
same place, in a period as difficult as the one of the wars against the
Romans.
The above arguments lead to the conclusion that the practice of

temple demolition and the reuse of their pieces was quite widespread.
This is not limited to the capital area. An example in this sense is
represented by the fortress from Bâtca Doamnei (near Piatra Neamț), built
using a technique similar to that of the fortresses in Șureanu Mountains
(two-faced walls made of carved blocks, but without using the murus
dacicus technique; temples with lines of cylindrical stone bases;
terracing) and which ended in the same circumstances. Here, there were
two temples that functioned in different stages (Gostar 1969, p. 18-19).
Archaeological investigations suggest that both were dismantled by the
Dacians. The former dates back from an earlier stage of the fortress and,
after having been dismantled, a tower was built on top of it. The bases of
the columns were lined along four rows and were 50x15cm. The latter
temple, dating back to the second stage of the fortress, also had four rows
of columns and the plinths had about the same dimensions. This one, too,
seems to have been dismantled by the Dacians: many of its pieces have
not been found in their place by the archaeologists. A fragment of a plinth
was reused as filling of the wall. The author of the excavations claims that
it was taken from the older temple, but because the dimensions of the
plinths were similar for both temples, this thing cannot be confirmed for
certain.
3. The reasons of reusing

In the case of Romans using pieces from Dacian temples or
building some shacks or workshops on their surface, there is nothing
surprising: to them, they either had no signification, or this could be
interpreted as symbolic gestures of appropriation, typical of conquerors.
On the other hand, the attitude of the Dacians towards their own temples
is worth a closer look. The apparent easiness with which they gave up
sacred edifices in order to turn them into construction material

disconcerted some researchers. In older research it was even claimed that
it is almost impossible that the Dacians themselves should have done such
a sacrilege (Daicoviciu et al. 1951, p. 108; Glodariu 1965, p. 123.). This
opinion changed as the research advanced. Yet, there has not been a
diligent approach of this behavior so far: is it in all cases a matter of
construction material recycling or were there other reasons for reusing
these pieces?
The experts’ interest in reusing construction materials in (or from)
the Greek-Roman world has grown significantly in the last decades,
particularly at the urge of art historians dealing with late antiquity and the
Byzantine period. Reunited under the general term of spolia11, reused or
recycled construction materials have been mentioned since early times.
An example that is often mentioned is that of Athens: in year 479 BC,
after the Persian attack, the north Temistoclean wall of the Acropolis was
rebuilt using architectural elements from the temples destroyed from the
Acropolis (Sioumpara 2019, p. 44). Coming closer to the area we are
dealing with, a good example could be that of the Greek Pontic colony
Histria (Istros), whose sacred area suffered a dramatic destruction at about
the middle of the 1st century BC, probably from the Getae led by
Byrebistas. After the destruction, the area was deconsecrated by the
Greeks, who subsequently built a civil district upon it. Scattered pieces
from the destroyed buildings were reused to repair the fortification
(Alexandrescu 2007, p. 217-218).
The phenomenon would acquire special connotations towards the
end of Antiquity, when the past was reinterpreted by the Christians, but,
for the classical period, the main reasons invoked for these practices are:
1.) the economical one (it was much cheaper to reuse stone from older
constructions than to extract and transport new blocks from the quarry);
2.) the esthetic one (in the case of architectural pieces considered to be
beautiful); and 3.) the symbolic one (the ability of a piece of being the
bearer of an ideology or of functioning as visual reference to a certain
event, time or place) (Frey 2016, p. 17). To all these, one can add a
motivation that was less often mentioned in the classical period, but more
common in later eras, that is the magical-religious one, when the reused
pieces were assigned supernatural powers and a protector or apotropaic
role (Saradi 1997).
11
For a definition of spolia, see Kinney 2006 and Greenhalgh 2020.
366 Aurora Pețan
In the cases under our consideration, the esthetic motivation does

not count: most often, the reused materials are either not visible in their
new position or they are visible but unidentifiable, because their shape
has been altered, or, even if visible, they bring no esthetic plus to the
construction in which they were embedded. Maybe only the drums from
the Sarmizegetusa Regia wall, embedded at equal distances, could have
made a particular impression to the looker on. This is the only situation in
which the reused pieces are very visible, and they might also have had a
symbolic role.
3.1 Recycling construction materials

The pragmatic motivation can be invoked in most of the cases
under analysis, particularly for the period between Trajan’s two
campaigns, 102-105. The dramatic conditions during the wars against the
Romans did not allow constructions or reconstructions according to the
norms used in times of peace. In such situations, all the resources were
redirected towards defense and survival. The transport networks could be
affected, the sources of stone could no longer be available, the work hand
and specialist architects were hard to find, and time was limited.
Therefore, reusing pieces at hand was natural and it responded practical
needs.
Apparently, there was a predilection for pieces removed from
temples, but this may be just a false impression, as they are more easily
identifiable in constructions due to their specific, rounded shapes (plinths,
drums). The stone blocks reused in constructions that were made of the
same type of material are hard to identify if they do not have certain
particular characteristics (slots for beams, grooves) betraying unnatural
positioning in the new construction.
The need of reconstruction and repairs in the period 102-105 is
blamed by researchers on the major destructions from 102 (Costești-
Cetățuie, Fețele Albe) or on the reconstruction of the fortifications
dismantled by the Dacians pursuant of the peace treaty of 102. But we
have shown above that dating the destructions in 102 only on the basis of
using temple pieces is risky: one cannot prove that the Romans broke the
stone pieces (on the contrary, there are arguments that the Dacians
themselves did it), and some temples were dismantled by the Dacians
when they were still functioning, not after having been destroyed by the
Romans (Costești-Cetățuie, Căpâlna). So, their date still remains
questionable.
Leaving aside the rebuilding after natural disasters, most

fortification repairs in European antiquity were, naturally, done after
wars. In the territories where there was no more centralized power12,
constructions and reconstructions were being made with poorly qualified
work hand and with modest resources. The case of the Dacian fortresses
is a special one, because here, the entire population is supposed to have
been evicted from the area in year 106 and the inhabitants were banned
from returning to their old households. The mountain area of the old
Dacian power center would have been repopulated at a later stage, with
sporadic traces in the Middle Ages and with permanent habitation only in
the modern period. In this context, the only constructions or post-war
repairs acknowledged by specialists are those from Sarmizegetusa Regia,
made by the Roman garrison.
3.2 Magical-religious motivations and consecrated materials

A particular interpretation is given by D. Oltean, who thinks that
all the temple pieces reused had a magical-religious substratum, and this
is proven by the fact that they were placed in the gate area, to offer them
protection (Oltean 2014, p. 268). At Costești-Cetățuie, the gate was
blocked with column bases from a temple, but similar pieces were also
used to reinforce the “red vallum”. At Căpâlna, the pieces were imbedded
next to the secondary entrance. It is hard to say if the places were chosen
on purpose. At Costești, the temple was next to the gate and to the
respective rampart segment, so it is likely that this could be the reason.
Obviously, the protective role of these pieces could have extended over
the fortifications, irrespective of their location.
From this perspective, the reuse of pieces from Fețele Albe raises
interesting problems. It has to be pointed out that, although the
investigations covered almost half of the settlement (Daicoviciu et al.
1989, p. 172)13, no proofs were found as to resuming dwelling after its
destruction14. The huge building on terrace I seems to have been,
according to archeological data, the only one built after the Roman
12
It is known that power centralization is a prerequisite of turning into account
monumental architectural projects, see Pauketat 2000, p. 117 and Frey 2016, p. 25.
13
Unfortunately, the results of the investigations have not been published,
except for some information related to terraces I-V.
14
The only intervention after the destruction of the settlement is a pit, 1,85m
deep and 1,25m large at the brim, dug inside the former circular temple (Daicoviciu et
al. 1973, p. 71).
368 Aurora Pețan
conquest15 (Fig. 6; in the original plan, the dimensions of the building are
wrong with respect to the scale). The overall surface of 176 sq.m. makes
it outstanding among the constructions of the Dacian epoch16. Its location
in the temple zone supports the same idea and its solitude in a completely
destroyed settlement suggests either a guard post or a building with a
religious role. This particularly special context makes us believe that the
reuse of temple pieces was not accidental: there were plenty of
construction materials in the deserted settlement. It can therefore be
inferred, with due precautions, that we are dealing with a magical-
religious reuse of these pieces, with a protective role or with another
purpose, related to the sacred sphere or to the supernatural.
One can claim that temple desecration may lead to the pieces
being discharged of their sacred function and becoming again simple
construction materials. Nevertheless, desecration is firstly related to the
space, which ceases being “inhabited” by the gods; people may continue
to assign significations to the pieces that were for decades imbued with
the power of prayers and rituals.
A clue indicating the attitude of the Dacians towards the temple
pieces can be the case of the temple on terrace X. As shown before, the
temple on this terrace had two phases: an early one, in which limestone
was used as construction material and a later one, when andesite was
used. The limestone temple was dismantled by the Dacians at a certain
moment, and on the same surface was built the new temple, after the
terrace was extended to the east. Some materials from the old temple were
preserved at their own place. Some of the bordering pillars remained in
situ (Fig. 13). All of them are broken on purpose at the top, just as all the
pilasters in the sacred zone. We ignore their role in the structure of the old
temple, but it is obvious that they were preserved on purpose17. The
15
Initially, it was believed that even the building on the upper level of terrace II
was built after the destruction of the settlement (Daicoviciu, Glodariu 1969, p. 469), but
the date assigned to it was rectified later on (Daicoviciu et al. 1973, p. 74, note 5).
16
A similar building was investigated in the civil settlement from Dealul
Grădiștii. Its diameter was 12,5m, and inside it was found the celebrated conical vessel
with the inscription DECEBALUS PER SCORILO, considered to be a cult vessel
(Daicoviciu et al.1955, p. 195 sqq). Neither that building could have been a common
dwelling.
17
A somehow similar situation is to be found at the great limestone temple on
terrace XI. According to the latest interpretations, during the temple’s first phase of
functioning, it had 60 columns ranging along 4 rows; at a later stage, the temple was
entrance corridor to the old temple was also preserved, although it was
most probably out of use. A large quantity of stone blocks which,
according to some experts were removed from the dismantled floor of this
temple, were deposited most carefully in the filing of terrace X, in its
newly enlarged zone (Fig. 14; Gheorghiu, Mateescu 2007). These blocks
have particular characteristics: they are polished on all the 6 sides, they
show traces of attachment with metallic clamp and many of them have
Greek letters or groups of letters carved on them. The salvage of these
blocks and their placing inside the terrace on which the new temple was
going to be built shows a pious attitude towards the remnants of the
sacred edifice (Gheorghiu 2006). It is impossible to state with certainty
that this deposit also had a practical role or if the pieces were just
“hidden” there in order to be protected18. G. Gheorghiu considers that we
are dealing with consecrated materials and their depositing there is
equivalent to a favissa, similar to the pits in the vicinity of temples from
the Greek-Roman world where religious objects that came out of use were
deposited. We can add that the deposit could also be connected with the
ritual of founding the new temple, together with the pieces that were left
in situ. The above mentioned example proves that the Dacians were really
respectful to consecrated materials.
4. Final considerations
Spolia are, by definition, indices of human-made destructions but
also of damaging caused by the elements or time (Kinney 1995, p. 58).
When they are removed from sacred constructions, the attitude of those
who recover and reuse them is sometimes different from that related to
materials from profane buildings.
In order to have a better insight of the function these pieces had in
secondary context, a series of questions have to be answered, and it is
only future archeological investigations (or the complete publication of
the documentation of the old excavations) that can clear them up: when
and how did the original constructions came to an end, who reused the
pieces, what other pieces were reused in the same construction, which is
partially dismantled and 7 of the plinths were reused, making up a 5th row, in the middle
(Apostol, Mateescu 2020, p. 115 sqq).
18
V. Apostol’s idea that they were in a primary position and were making up a
supporting wall for terrace X, starts from erroneous premises; the blocks have obvious
traces of previous use, some being just fragments or missing the original clamps, v.
Sîrbu, Pețan 2020, p. 246, n.7.
370 Aurora Pețan
the relation between the pieces under consideration and the other ones
used in the same context etc. (Frey 2016, p. 22). Yet, a unitary approach
to the phenomenon of reusing materials from Dacian temples offers a few
important suggestions.
The first idea resulting from this approach is related to the agents
that destroyed these edifices: it is almost sure that it is not the Romans
that destroyed these temples, but the Dacian themselves. At Căpâlna,
Piatra Roșie, Costești-Cetățuie and possibly at Piatra Craivii,
archeological data show that the temples were dismantled by the Dacians
(just as at Bâtca Doamnei); at Sarmizegetusa Regia, it was shown with
another occasion that the destruction of the sacred zone was made by the
Dacians themselves in order to avoid its desecration by the conquerors; a
similar behavior can be invoked in the case of the temples from Fețele
Albe.
Secondly, one can notice almost a pattern in the sites under
consideration, which hints to a similar mindset, with common
motivations. The fortification from Sarmizegetusa is only apparently an
exception, as long as its chronology is still uncertain, and this observation
leads us to the third conclusion: the rebuilding could indicate a later
period than acknowledged so far, at least in some of the cases.
On analyzing the circumstances in which the Dacian temples
ceased their activity, we noticed a lack of clear arguments in assigning a
date to the final moment. This is due to the preconceived idea that all the
rebuilding had to be dated before 106, as after this date the Dacians did
not return to the area. Leaving aside the mediaeval traces from some
fortresses (Popa 1977), that can also indicate late rebuilding, the idea of a
complete leaving of the fortress area until the Middle Ages has to be
reviewed. We have to take into consideration, without any preconceived
idea and as a work hypothesis, the variants of some Dacian post-war
rebuilding in the decades following 106.
Aurora Pețan
Study Centre of Dacica Foundation
Alun, Romania
E-mail: aurora.petan@dacica.ro
Bibliografie / References
Alexandrescu, A. 2007. La fin de la zone sacrée d’époque grecque d’Istros,

Dacia, N.S., LI, 2007, p. 211–219.
Apostol, V. 2019. A few indications on the architecture of Sarmizegetusa Regia.
About the andesite columns and the measurement unit, ARA Reports,
10, 2019, p. 55-88.
Apostol, V., Mateescu, R. 2020. The Great Limestone Temple at Sarmizegetusa
Regia. (Re)analysis of archaeological and architectural data, ARA
Reports, 11, 2020, p. 67-124.
Crișan, I.H. 1986. Spiritualitatea geto-dacilor. Repere istorice. București,
Albatros.
Daicoviciu, C. 1954. Cetatea dacică de la Piatra Roșie. Monografie
arheologică. București, Editura Academiei RPR.
Daicoviciu C., Floca, O., Duka, P., Chirilă, E., Ferenczi, Ș., Manoliu, V.,
Pop, I., Rednic, M., Rusu, M., Teodoru, H., 1951. Studiul traiului
dacilor în Munții Orăștiei (Șantierul arheologic de la Grădiștea de
Munte. Rezultatul cercetărilor făcute de colectivul din Cluj în anul
1950), Studii și Cercetări de Istorie Veche, II, 1, 1951, p. 95-126.
Daicoviciu C. [and collab.] 1952. Şantierul Grădiştea Muncelului. Studiul
traiului dacilor în Munţii Orăştiei, Studii și Cercetări de Istorie Veche,
III, 1952, p. 281-307.
Daicoviciu C. [and collab.] 1953. Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului,
Studii și Cercetări de Istorie Veche, IV, 1953, p. 153-219.
Daicoviciu, C., Bodor, A., Ferenczi, Ș., Gostar, N., Rusu, M., Winkler, I.,
Crișan, I., Ferenczi, G. 1955. Şantierul arheologic Grădiştea
Muncelului - Blidaru, Studii și Cercetări de Istorie Veche, VI, 1-2, 1955,
p. 195-238.
Daicoviciu, H. 1971. Un sanctuar circular dacic la Fețele Albe, Apulum, IX,
1971, p. 257-261.
Daicoviciu, H. 1972. Dacia de la Burebista la cucerirea romană. Cluj, Dacia.
Daicoviciu, H. 1979. Sistemul defensiv al cetăţii dacice de la Costeşti, Sargeția,
XIV, 1979, p. 103-114.
Daicoviciu, H., Glodariu, I. 1969. Considerații asupra cronologiei așezării
dacice de la Fețele Albe, Acta Musei Napocensis, VI, 1969, p. 465-473.
Daicoviciu, H., Glodariu, I. 1976. Puncte de reper pentru cronologia cetăților
și așezărilor dacice din Munții Orăștiei, Acta Musei Napocensis, XIII,
1976, p. 71-80.
372 Aurora Pețan
Daicoviciu, C., Crișan, I.H., Ferenczi, Ș., Daicoviciu, H., Glodariu, I. 1973.
Șantierul arheologic dacic din Munții Orăștiei, jud. Hunedoara (1960-
1966), Materiale și Cercetări Arheologice, X, 1973, p. 61-85.
Daicoviciu, H., Glodariu, I. Piso, I. 1973. Un complex de construcții în terase
din așezarea dacică de la Fețele Albe, Acta Musei Napocensis, X, 1973,
p. 65-97.
Daicoviciu, H., Ferenczi, Ș., Glodariu, I., Iaroslavschi, E., Rusu, A.,
Andrițoiu, I. 1983. Cercetări arheologice la Sarmizegetusa Regia,
Materiale și Cercetări Arheologice, 1983, p. 232-234.
Daicoviciu, H., Glodariu, I., Ferenczi, Ș. 1989. Cetăți și așezări dacice în sud-
vestul Transilvaniei, vol. I. București, Academia Română.
Floca, O. 1966. Cetatea dacică de la Bănița, p. 23-33. In: Macrea, M., Floca,
O., Lupu, N., Berciu, I., Cetăți dacice din sudul Transilvaniei.
București, Meridiane.
Florea, G. 1994. Archaeological Observations Concerning the Roman Conquest
of the Area of the Dacian Kingdom`s Capital, Acta Musei Napocensis,
26-30, I/1, 1989-1993 (1994), p. 33-37.
Florea, G., Pupeză, P. 2008. Les Dieux tués. La destruction du chef-lieu du
Royaume Dace, p. 281-295. In: I. Piso (ed.), Die Römischen Provinzen.
Begriff und Gründung. Colloquium Cluj-Napoca 2006. Cluj-Napoca,
Mega.
Florea, G., Bodo, C., Cristescu, C., Mateescu, R. Pupeză, L.P. 2013. Costești,
com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara. Punct: Costești-Blidaru,
http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=5981&d=Costesti-Orastioara-de-
Sus-Hunedoara-Costesti-Blidaru-2013
Florea, G., Bodó, C., Cioată, D., Cristescu, C., Gheorghiu, G., Henț, A.,
Iaroslavschi, E., Mateescu, L., Mateescu, R., Pupăză, L.P. 2017.
Grădiștea de Munte, com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara. Punct:
Grădiștea de Munte - Sarmizegetusa Regia,
http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=6058&d=Gradistea-de-Munte-
Orastioara-de-Sus-Hunedoara-Gradistea-de-Munte--Sarmizegetusa-
Regia-2017
Florea, G., Florea, G., Bodó, C., Cristescu, C., Mateescu, R., Pupeză, L.
2018. Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia. Raport de cercetare
arheologică preventivă, mss.
Florea, G., Mateescu-Suciu, L., Mustață S., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G.,
Pupeză, P., Mateescu, R., Bodó, C., Cristescu, C., Cioată, D. 2020.
31. Grădiștea de Munte, com Orăștioara de Sus, mud. Hunedoara.
Punct: „Grădiștea de Munte [Sarmizegetusa Regia]”, Cronica
Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2019, p. 144-150.
Frey, J.M. 2016. Spolia in fortifications and the common builder in Late
Antiquity. Leiden-Boston, Brill.
Gheorghiu, G. 2006. „Deposits” and consecrated material reused within the

sacred area from Sarmizegetusa Regia, p. 127-137. In: L. Mihailescu-
Bîrliba, O. Bounegru (eds.), Studia Religionis Daco-Romanae. In
honorem Silvii Sanie. Academia Română, Bucharest.
Gheorghiu, G., Mateescu, R. 2007. Ruinele unei construcţii necunoscute aflată
în zona sacră de la Sarmizegetusa Regia, p. 118-130. In: S. Nemeti, F.
Fodorean, E. Nemeth, S. Cociş, I. Nemeti, M. Pâslaru (eds.), Dacia
Felix. Studia Michaeli Bărbulescu Oblata. Cluj-Napoca, Tribuna.
Glodariu, I. 1965. Sarmizegetusa dacică în timpul stăpânirii romane, Acta
Musei Napocensis, II, 1965, p. 119-133.
Glodariu, I. 1974. Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană.
Cluj, Dacia.
Glodariu, I. 1995. Addenda aux „Points de repère pour la chronologie des
citadelles et des établissements daciques de Monts d’Orăştie”, Acta
Musei Napocensis, 32, 1, 1995, p. 119-134.
Glodariu, I. 2006. The destruction of sanctuaries in Sarmizegetusa Regia, p.
115-126. In: L. Mihailescu-Bîrliba, O. Bounegru (eds.), Studia
Religionis Daco-Romanae. In honorem Silvii Sanie. București,
Academia Română.
Glodariu, I., Moga, V. 1989. Cetatea dacică de la Căpâlna. București, Editura
Științifică și Enciclopedică.
Glodariu, I., Iaroslavschi, E. Rusu, A. 1988. Cetăți și așezări dacice în Munții
Orăștiei. București, Sport-Turism.
Glodariu, I., Iaroslavschi, E. Rusu-Pescaru, A., Stănescu, F. 1996.
Sarmizegetusa Regia. Capitala Daciei preromane. Deva, Acta Musei
Devensis.
Glodariu, I., Pescaru, A., Pescaru, E., Bodó, C. 2002. 65. Costeşti, com.
Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara, Punct: Blidaru - Pietroasa lui
Solomon, Cronica Cercetărilor Arheologice, Campania 2002,
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2003/rapoarte/065.htm
Glodariu, I., Florea, G., Suciu, L., Mateescu, R., Pupeză, P., Toma, C.,
Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Bodó, C. 2004. 110. Grădiștea de
Munte, com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara [Sarmizegetusa Regia],
punct Dealul Grădiște, Cronica Cercetărilor Arheologice, Campania
2004, http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=3135&d=Gradistea-de-
Munte-Orastioara-de-Sus-Hunedoara-Dealul-Gradistii-[Sarmizegetusa-
Regia]-2004
Gostar, N. 1969. Cetăți dacice din Moldova. București, Meridiane.
Greenhalgh, M. 2020. Spolia: a definition in ruins, p. 75-95. In: Brilliant. R.,
Kinney, D. (eds.), Reuse Value. Spolia and Appropriation in Art and
Architecture from Constantine to Sherrie Levine. Farnham, Ashgate.
374 Aurora Pețan
Iaroslavschi, E. 1986. Inventarul sanctuarului mic rotund de la Sarmizegetusa

Regia. Acta Musei Napocensis, XXII-XXIII, 1985-1986, p. 453-457.
Iaroslavschi, E. 1994. Opinii privind „soarele de andezit” de la Sarmizegetusa
Regia, Acta Musei Napocensis, 31, 1994, p. 49-53.
Kinney, D. 1995. Rape or restitution of the past? Interpreting spolia, p. 53-64.
In: Scott, S.C. (ed.), The art of interpreting. Penn State University Press.
Kinney, D. 2006. The concept of spolia, p. 233-252. In: Rudolph, C. (ed.), A
companion to Medieval Art. Blackwell Publishing.
Macrea, M., Floca, O., Lupu, N., Berciu, I. 1966. Cetăți dacice din sudul
Transilvaniei. București, Meridiane.
Mateescu, R. 2012. Istoriile unui templu. Cluj-Napoca, Mega.
Neamțu, C., Florea, G., Gheorghiu, G., Bodó, C. 2016 (eds.), Când viața
cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Incursiuni dacice în
spațiul virtual. Cluj-Napoca, Only One.
Oltean, D. 2014. Religia dacilor. Deva.
Pauketat, T. 2000. The tragedy of commoners, p. 113-129. In: Dobres, M.-A.
and Robb, J., Agency in archaeology. London-New York, Routledge.
Pescaru, A., Florea, G., Mateescu, R., Pupeză, P., Cristescu, C., Bodó, C.,
Pescaru, E. 2014. The Dacian fortress from Costeşti-Blidaru – Recent
archaeological research. The towers from La Vămi, Poiana Lui Mihu,
Platoul Faeragului, Journal of Ancient History and Archaeology, 1, 1,
2014, p. 3-28.
Petolescu, C.C. 2010. Dacia în timpul regelui Decebal, p. 704-751. In:
Dîmbovița, M.P., Vulpe, A. (eds.), Istoria românilor. Vol. I. Moștenirea
timpurilor îndepărtate, București, Editura Enciclopedică.
Pețan, A. 2018. Sarmizegetusa Regia. 1. Redescoperirea cetății. Alun, Dacica.
Pețan, A. 2019a. Cetatea dacică Piatra Roșie. Observații cu privire la planul
fortificației de pe platou, p. 315-338. In: Forțiu, S. (ed.), ArheoVest VII.
In Honorem Sabin Adrian Luca, Interdisciplinaritate în Arheologie,
Timişoara, 23 noiembrie 2019, vol. 1. Szeged, JATEPress.
Pețan, A. 2019b. Cunoștințe de astronomie la daci. Câteva considerații despre
Sarmizegetusa Regia, p. 161-181. In: Frîncu, M., Frîncu, S. (eds.),
Arheologia străbunilor. Arheoastronomie și etnoastronomie pe teritoriul
României. Szeged, JATEPress.
Pețan, A. 2020. Zona sacră a Sarmizegetusei Regia după cucerirea romană, p.
443-476. In: Cândea, I. (ed.), Tracii și vecinii lor în antichitate.
Arheologie și istorie (The Thracians and their neighbours in antiquity.
Archaeology and history. Studies in honor of Valeriu Sîrbu at his 70th
anniversary). Brăila, Editura Istros.
Pețan, A., Sîrbu, V. 2020. Temples and cult artefacts from the Dacian sites
Alun-Piatra Roșie and Grădiștea de Munte-Fețele Albe, p. 145-164. In:
V. Sîrbu, A. Pețan (eds.), Temples and cult places from the Second Iron
Age in Europe. Proceedings of the 2nd International Colloquium “Iron

Age Sanctuaries and Cult Places at the Thracians and their
Neighbours” Alun (Romania), 7th-9th May 2019. Alun, Dacica.
Plantos, C. 2006. Spații de cult din cetatea şi aşezarea dacică de la Piatra
Craivii. Repere ale problemei, Nemvs, 1-2, 2006, p. 7-34.
Popa, R. 1977. Observații privind zidurile de mortar din cetățile dacice
hunedorene, Sargeția, 13, 1977, p. 277-284.
Pupeză, P. 2010. Distrugerea Sarmizegetusei Regia, un fapt comun sau o
excepţie a politicii romane?, p. 155-166. In: I. Glodariu, G. Gheorghiu
(eds.), Studii de Istorie şi arheologie: omagiu cercetătorului Eugen
Iaroslavschi. Cluj-Napoca, Argonaut.
Saradi, H. 1997. The use of ancient spolia in Byzantine monuments: The
archaeological and literary evidence, International Journal of the
Classical Tradition, vol. 3, no 4, 1997, p. 395-423.
Sion A., 1985. Cetatea dacică de la Costești. Scurtă privire asupra sistemului de
construcție, Revista Muzeelor şi Monumentelor. Monumente Istorice şi
de Artă, XVI, 2, 1985, p. 3-12.
Sioumpara, E.P. 2019. Managing the debris. Spoliation of Architecture and
Dedications on the Athenian Acropolis After the Persian Destruction, p.
31-51. In: Palagia, O., Sioumpara, E.P. From Hippias to Kallias. Greek
art in Athens and beyond 527-449 BC. Athens, Acropolis Museum
Editions.
Sîrbu, V. 2006. Oameni și zei în lumea geto-dacilor: mărturii arheologice/ Man
and gods in the Geto-Dacian World: archaeological testimony. Brașov,
C2 Design.
Sîrbu, V., Pețan, A. 2020. Who destroyed the Dacian temples? Some
considerations about Sarmizegetusa Regia, the capital of the Dacian
Kingdom, p. 237-265. In: V. Sîrbu, A. Pețan (eds.), Temples and cult
places from the Second Iron Age in Europe. Proceedings of the 2nd
International Colloquium “Iron Age Sanctuaries and Cult Places at the
Thracians and their Neighbours” Alun (Romania), 7th-9th May 2019.
Dacica, 2020.
Stefan, A.S. 2005. Les guerres daciques de Domitien et de Trajan: architecture
militaire, topographie, images et histoire. Roma, École française de
Rome.
Vipard, P. 2013. Un manche de casserole portant une estampille de L. Ansius
Diodorus de Capoue (I er s. ap. J.-C.) provenant de Grand (Vosges), p.
134-139. In: Dechezleprêtre, T. (ed.), Grand: Archéologie et territoire.
Épinal.
376 Aurora Pețan
Fig. 1 – Zona capitalei Regatului Dac /

The area of the Dacian Kingdom’s capital
Fig. 2 – Zona centrală a Sarmizegetusei Regia /

The central zone of Sarmizegetusa Regia
378 Aurora Pețan
Fig. 3 – Tamburi de la templul de andezit de pe terasa X încastrați în zidul fortificației de

la Sarmizegetusa Regia / Drums from the andesite temple on terrace X imbedded into
the fortification wall of Sarmizegetusa Regia (http://cetati-dacice.ro/ro/situri/
sarmizegetusa-regia/obiective-arheologice)
Fig. 4 – Resturi de la plinte refolosite de la templul de andezit de pe terasa X de la

Sarmizegetusa Regia / Reused plinth debris from the andesite temple on terrace X at
Sarmizegetusa Regia (Photo A. Pețan)
Fig. 5 – Discul de andezit și „săgeata” sa /

The andesite disc and its “arrow” (Photo A. Pețan)
380 Aurora Pețan
Fig. 6 – Planul așezării de la Grădiștea de Munte-Fețele Albe (terasele I-V) / The plan of
the settlement from Grădiștea de Munte-Fețele Albe (terraces I-V)
(Daicoviciu et al. 1973, p. 79, fig.1, modified)
Fig. 7 – Piese de andezit refolosite de la un templu de la Fețele Albe /

Reused andesite pieces from a Fețele Albe temple (Photo A. Pețan)
Fig. 8 – Planul cetății Costești-Cetățuie /

The plan of the fortress Costești-Cetățuie (Sion 1985, p. 4, fig. 1)
382 Aurora Pețan
Fig. 9 – Intrarea în cetatea Costești-Cetățuie, blocată cu plinte de la templul intra vallum

/ The entrance to the fortress Costești-Cetățuie, blocked with plinths from the intra
vallum temple (http://cetati-dacice.ro/ro/situri/costesti-cetatuie/obiective-arheologice)
Fig. 10 –Planul cetății Alun-Piatra Roșie /

The plan of the fortress Alun-Piatra Roșie
384 Aurora Pețan
Fig. 11 – Plintă refolosită de la templul de la Piatra Roșie /

Reused plinth from the Piatra Roșie temple (Photo A. Pețan)
Fig. 12 – Planul cetății Căpâlna / The plan of the fortress Căpâlna

(after Glodariu, Moga 1989, p. 211, fig. 99)
386 Aurora Pețan
Fig. 13 – Elemente in situ de la templul de calcar de pe terasa X de la Sarmizegetusa

Regia / Elements in situ from the limestone temple on terrace X at Sarmizegetusa Regia
(Neamțu et al. 2016, p. 201, fig. 2)
Fig. 14 – Depozitul de blocuri din umplutura terasei X de la Sarmizegetusa Regia / The

deposit of blocks from the filling of terrace X at Sarmizegetusa Regia (Apostol 2019,
p. 69, fig. 13 top left)

A Pean Materiale Refolosite de La Templ

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

A Pean Materiale Refolosite de La Templ

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MUZEUL BRĂILEI „CAROL I”

IN HONOREM VALERII SÎRBU

MUZEUL BRĂILEI EDITURA ISTROS

COLEGIUL DE REDACȚIE / EXECUTIVE BOARD

Computer processing: Evdochia Smaznov, Alina Mușat

Autorilor le revine responsabilitatea ştiinţifică a lucrărilor publicate.

Orice corespondență referitoare la Any remark concerning ISTROS must

Revista Istros, atunci și acum / Istros Magazine. Then and now

Preistorie. Protoistorie. Antichitate /

MARIJA LJUŠTINA, Trecutul (in)vizibil: primele așezări din Epoca

Istros. Cuprinsul cuprinsurilor (Evdochia Smaznov, Alina Mușat).... 388

AURORA PEȚAN (ROMANIA)

Cuvinte-cheie: cetăți dacice; temple; materiale refolosite; spolia;

1. Refaceri, reparații, reutilizări

ISTROS, XXVI, 2020, Brăila, p. 335-387

pentru a afecta construcțiile și a impune reparații. Au existat desigur și

În articolul de față ne interesează o categorie aparte de reparații:

(Daicoviciu et al. 1953, p. 159)2. Recent a fost descoperit un al optulea

Mai trebuie menționat că au fost ridicate construcții din lemn

2.2 Grădiștea de Munte-Fețele Albe

pentru a construi unul nou deasupra, și există destule argumente că dacii

2.4 Alun-Piatra Roșie

aceștia, dispariția lor ulterioară, odată cu prăbușirea și alunecarea pe pantă

Reiese din cele de mai sus că practica demontării templelor și a

că ambele au fost demontate de daci. Primul datează dintr-o etapă mai

sec. I a. Chr., probabil din partea geților conduși de Burebista. După

3.1 Reciclarea materialelor de construcție

ușor de identificat în construcții datorită formelor lor specifice, rotunjite

3.2 Motivații magico-religioase și materiale consacrate

Un indiciu cu privire la atitudinea dacilor față de piesele din

AURORA PEȚAN (ROMANIA)

Key words: Dacian fortresses, temples, reused materials, spolia, the

1. Reconstructions, repairs, reuses

conflicts or attacks from outside that resulted in edifice destructions. Of

In this article we are interested in a special category of repairs:

2. The data of the problem

them (the temple on terrace X) that might have been in course of

raised problems. It was supposed to have been destroyed in 102, in the

2.2 Grădiștea de Munte-Fețele Albe

I was built. We consider that, by lack of such information, it is a

2.4 Alun-Piatra Roșie

The above arguments lead to the conclusion that the practice of

3. The reasons of reusing

sacred edifices in order to turn them into construction material

In the cases under our consideration, the esthetic motivation does

3.1 Recycling construction materials

Leaving aside the rebuilding after natural disasters, most

3.2 Magical-religious motivations and consecrated materials

Alexandrescu, A. 2007. La fin de la zone sacrée d’époque grecque d’Istros,

Gheorghiu, G. 2006. „Deposits” and consecrated material reused within the

Iaroslavschi, E. 1986. Inventarul sanctuarului mic rotund de la Sarmizegetusa

Age in Europe. Proceedings of the 2nd International Colloquium “Iron

Fig. 1 – Zona capitalei Regatului Dac /

Fig. 2 – Zona centrală a Sarmizegetusei Regia /

Fig. 3 – Tamburi de la templul de andezit de pe terasa X încastrați în zidul fortificației de

Fig. 4 – Resturi de la plinte refolosite de la templul de andezit de pe terasa X de la

Fig. 5 – Discul de andezit și „săgeata” sa /

Fig. 7 – Piese de andezit refolosite de la un templu de la Fețele Albe /

Fig. 8 – Planul cetății Costești-Cetățuie /

Fig. 9 – Intrarea în cetatea Costești-Cetățuie, blocată cu plinte de la templul intra vallum

Fig. 10 –Planul cetății Alun-Piatra Roșie /

Fig. 11 – Plintă refolosită de la templul de la Piatra Roșie /

Fig. 12 – Planul cetății Căpâlna / The plan of the fortress Căpâlna

Fig. 13 – Elemente in situ de la templul de calcar de pe terasa X de la Sarmizegetusa