DE LA TĂBLIŢELE DE LUT LA BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FISA 1
Scrierea sumeriană
 Un loc important îl ocupă scrierea cuneiformă, descifrată din secolul al XIX-lea de
filosoful german Georg Grotefend şi de savantul englez Henry Rawlinson.
(lat. cuneus, i = cui, pană de despicat lemne, unghi ascuţit)

Scriere cuneiformă

FISA 2

Scrierea egipteană
 Reprezenta obiectele pe care le desemnau cuvintele. Ea nota fie o idee, fie o silabă.
 Trei tipuri descriere egipteană:
hieroglifă (hieros = sfânt şi gliphein = a grava, a sculpta) - scrierea monumentală, cu litere săpate
pe monumente;
hieratică - de uz curent, cursivă, trasată cu calamul în cerneală roşie sau neagră, pe piele, ţesături,
papirus;
demotică - scriere hieroglifică simplificată (demos = popor) folosită la notarea textelor
administrative şi literare.

Scriere egipteană (hieroglife)

Descifrată în 1822, de François Champollion, prin intermediul celebrei pietre de bazalt negru,
bilingvă: egipteană (hieroglifă, demotică) şi greacă, descoperită în 1799 la Rosette (Egipt).

FISA 3
Scrierea chineză
 Era constituită din mileniul II î.H. în liniile sale generale, după cum o dovedesc inscripţiile
pe piatră, bronz şi manuscrisele de pe lamele de bambus.
 Iniţial se scria prin gravare, apoi s-au introdus cerneala şi pensula (în jurul anilor 200 î.H. -
100 î.H.), modificându-se forma caracterelor.
 S-a scris pe oase, pe scoici, pe piatră, lame de bambus şi pe un material inventat în China,
pe hârtie
FISA 4
Ebraica
 Ebraica pătrată, numită astfel datorită formei sale, apare în secolul II î.H.
 Din secolul următor datează celebrele manuscrise pe suluri de piele de la Marea Moartă.
 A servit la copierea manuscriselor religioase, păstrându-se neschimbată până astăzi,
deoarece prin crearea statului Israel (1949) a devenit scriere naţională.
 Alfabetul ebraic conţine 22 de litere.
Manuscris de la Marea Moartă

FISA 5
Scrierea greacă
 Grecii au preluat scrierea arabă şi au adaptat-o limbii lor în jurul anului 1000 î.H.
 Alfabetul grec clasic denumit şi ,,ionic” s-a constituit definitiv în jurul anului 500 î.H. din
24 de litere (vocale şi consoane).

 Din epoca elenistică au apărut diferite feluri de scriere:

unciala greacă - scrierea copiştilor, caligrafiată cu caractere rotunjite;
cursiva greacă - mai simplificată şi mai rapidă, cu caractere legate între ele;
scrierea de cancelarie - folosită de romani în Egipt;
minuscula greacă (sec. VIII) - folosită în locul uncialei, a fost scrierea copiştilor bizantini.

FISA 6
Alfabetul latin
 Scrierea romană era deplin constituită în secolul al III-lea î.H.
 Cuprinde mai multe perioade, în funcţie de caracterul scrisului şi de condiţiile istorice:
perioada scrierii romane (sec. VI î.H. - VI d.H.);
perioada scrierilor regionale (sec. VI - IX);
perioada scrierii caroligiene (sec. IX - XII);
perioada scrierii gotice (sec. XII - XV);
perioada scrierii umaniste (sec. XV - XVII);
perioada scrierii moderne (din secolul al XVII-lea).
FISA 7 A
PE CE S-A SCRIS

 piatră – pietre funerare, zidurile templelor, ale piramidelor, monumente;

 plăci de lut – la asiro-babilonieni – după scriere, tăbliţele erau arse în cuptoare;
 tăbliţe acoperite cu ceară – tăbliţe de lemn, gresie, fildeş, metal acoperite cu un strat
subţire de ceară, folosite pentru a ţine socotelile casei sau pentru corespondenţă (romanii);
folosite până în sec. al XVIII-lea de călugări; la Roşia Montana s-au găsit 25 de tăbliţe
romane.

Scriere cuneiformă pe tăbliţe de lut

 tăbliţe de ardezie – şcolarii îşi scriau lecţiile; se ştergeau uşor cu o cârpă sau cu un burete;
 metale (bronz, plumb, aramă) – trase în foi subţiri; romanii scriau pe tăbliţe de bronz
decretele, tratatele, actele publice, biletele de voie ale soldaţilor;
 fildeş – romanii înscrustau decretele imperiale, iar literele erau colorate cu o cerneală
specială;
 coji de ou, cioburi, carapace de raci, de stridii, de scoici – popoarele care trăiau la ţărmul
apelor; la Atena, numele unei persoane considerate periculoase sau trădătoare era înscris pe
cochilia unei scoici – ostracon;
 piei de animale – vechii greci, celţii şi romanii; un manuscris al Vechiului Testament scris
pe 57 de piei, cusute una de alta (la Biblioteca Naţională din Bruxelles);
 intestine de animale – cărţile de mare valoare;
 la biblioteca din Constantinopol (Istanbul) se păstrează un exemplar din Iliada scris pe o
fâşie lungă de 37 m lucrată din intestinul unui şarpe;
 pergament – din sec. al II-lea î.H.; în cetatea Pergam din Asia Mică; romanii numeau acest
suport de scris membrana sau charta pergamena, în amintirea acestei cetăţi;
 Pergamentul rescris se numeşte palimpsest sau rescript; la el se pot citi ambele texte
folosindu-se tehnicile moderne de descifrare a scrierii.
 Era preparat din piele de oaie, măgar sau viţel, bine curăţată de grăsime şi uscată, lustruită
cu o piatră de mare; coala opacă putea fi folosită pe ambele feţe; textul scris putea fi şters cu
o soluţie specială sau ras cu un cuţit.
FISA 7B
 frunze – Plinius susţine că primele texte ar fi fost scrise pe frunze de palmier sau de măslin;
frunzele de palmier erau uscate, apoi impregnate cu ulei, tăiate în foi dreptunghiulare, legate
(precum filele unui caiet);
la Siracuza buletinele de vot erau scrise pe frunze de măslin (petala);
 scoarţă de copac – la sfârşitul sec. al VI-lea d.H.;
 liber = scoarţă de copac > liber, bri = carte
 scânduri sau tăbliţe de lemn – vechii egipteni, băştinaşii din Insula Paştelui; chinezii
(lemn de bambus); plăcile de lemn fixate vertical de un singur ax (de aici numele lor –
axones), puteau fi rotite pentru a se citi textul pe ambele feţe ale scândurii;
 legile lui Solon au fost scrise pe tăbliţe de lemn;
 pânză – texte religioase sau cronici (cronica împăratului Aurelian);
 perşii au fost primii care au scris pe mătase;
 în Evul Mediu – tezele de doctorat şi diplomele erau scrise pe mătase;
papirus –planta (Cyperus papyrus) ca o trestie fără frunze, de 2 până la 4 m, creştea din belşug în
zonele mlăştinoase ale Deltei Nilului;
Papirus
• la fabricarea papirusului servea numai partea îngropată a plantei (30 - 40 cm), jupuită de
coajă, separată în lamele subţiri, aşezate în straturi suprapuse, orizontale şi verticale, puse la
presare;
• lamele aderau perfect, iar prin uscare se autoîncălzeau în sucul propriu, formând o reţea
subţire;
• aceasta, după netezire şi uscare, forma un suport de scris;
• uneori, pentru a i se spori rezistenţa, era consolidată cu o pânză de in.
Foile de papirus de lipeau cap la cap şi formau un sul. Lungimea medie a unui sul de papirus era
de 10 m, iar lăţimea de 30 cm. Papirusul a fost utilizat de egipteni pentru scriere din anul 3000 î.H.
şi până în secolul al IX-lea d.H.În Europa, papirusul a pătruns în sec. al IV-lea î.H.
Fabricarea papirusului a fost un ,,monopol” de stat, monopol pe care romanii, bizantinii şi arabii l-
au menţinut cu stricteţe. Cel mai bun papirus era cel fabricat la Alexandria. La Roma se aflau
ateliere specializate în finisarea papirusului brut.
FISA 7 C
hârtie
Prin 105 d.H., chinezul Ţai-Lun din provincia Hunan a obţinut o pastă groasă (preparată prin
măcinarea scoarţei de copac, a nervurilor frunzelor de dud, a fibrelor de bambus, a zdrenţelor de
mătase şi a capetelor de sfoară rămase de la împletirea plaselor pescăreşti) pe care a turnat-o în
forme de lemn şi a uscat-o; pe hârtia astfel obţinută nu se putea scrie (nu prindea cerneala); tratând
pasta cu clei, a realizat coala pe care se putea scrie.
 După cinci secole, secretul este preluat de coreeni şi apoi de japonezi (anul 610); japonezii
fabricau, din zdrenţe de mătase, o hârtie extrem de fină (hârtia de mătase); în sec. al VIII-
lea, hârtia îşi deschide drum spre Apus; primul centru a fost Samarkand, de unde s-a
răspândit apoi (sec. al IX-lea şi al X-lea) în bazinul mediteraneean (Damasc, Bagdad, Cairo,
Tripoli); arabii o introduc în Europa (la Xativa, Spania – prima întreprindere producătoare);
după inventarea tiparului, producţia de hârtie se răspândeşte în toată Europa.

Primele cărţi
 Cele mai vechi cărţi: tăbliţele cuneiforme din argilă arsă din Mesopotamia şi sulurile de
papirus din Egipt.
 Tăbliţele erau dreptunghiulare, de până în 37 cm lungime.
 Textele comerciale se scriau pe tăbliţe rotunde.
 Când a apărut necesitatea scrierii şi pe a doua tăbliţă a apărut şi cartea.

Cartea Antichităţii
 În forma ei clasică, era scrisă pe piele de animale sau papirus şi avea forma de rulou sau de
sul; se numea volumen (volumen, inis = înfăşurare, încolăcire, mişcare circulară).
 Banda de papirus era înfăşurată în jurul unui băţ de lemn, os, fildeş etc.(,,ombilic”).