CAPITOLUL 9

Metode de analiză energo – economică

a soluţiilor de producere şi utilizare a energiei

Soluţiile de producere şi utilizare a energiei implică o gamă largă de maşini şi instalaţii

termomecanice. Între acestea turbomaşinile termice şi echipamentele auxiliare lor ocupă un loc
important în ceea ce priveşte nivelul investiţiilor, performanţele tehnice şi economice ale
obiectivelor.
Analiza energo-economică oferă metodele care fundamentează din punct de vedere al
eficienţei energetice şi economice soluţiile de producere şi utilizare a energiei. Analiza se poate
face în diferite faze: de concepţie, de proiectare sau de exploatare.
Soluţiile energetice implică valori foarte mari, care se pot exprima chiar prin conţinutul
de energie al produsului final. În acest caz calculele comparative energo-economice se pot
efectua în două etape:
1- din punct de vedere energetic;
2- din punct de vedere tehnico economic.

9.1. Metode de analiză energetică

Pentru a stabili soluţia optimă din punct de vedere energetic pot fi utilizate trei criterii,
care vor fi prezentate în ordinea complexităţii lor.

9.1.1. Criteriul eficienţei energetice relative

Este un criteriu energetic comparativ a două soluţii (variante) de producere sau utilizare a
energiei, care prin simplitatea sa permite obţinerea rapidă a concluziilor, dar care nu are o
precizie foarte bună.
Criteriul este dat de raportul dintre energiile livrate (în cazul soluţiilor de producere) sau
consumate (în cazul soluţiilor de consum) în cele două soluţii:
W
ζ = 1 ; W1, W2 fiind energiile aferente celor două soluţii
W2
Dacă ζ < 1, rezultă că din punct de vedere energetic cele două variante au W1 < W2 , deci
pentru producere varianta 2 este mai bună, iar pentru consum varianta 1.
Datorită limitelor sale criteriul este puţin concludent, iar interpretarea rezultatelor trebuie
făcută cu deosebită atenţie.

9.1.2. Criteriul consumului total minim de combustibil

Criteriul stabileşte ca fiind optimă din punct de vedere energetic acea variantă care face
apel la cel mai mic consum de combustibil.
Consumul de combustibil total - Btot - al unei variante este:
Btot = Bef + Bech [kg.c.c./an]
Bef = consumul efectiv de combustibil, determinat în condiţii reale de funcţionare a unei variante
Bef = W⋅b [kg.c.c./an]
W [kJ/an] - energia livrată sau consumată;
b [kg.c.c./kJ] - consumul specific mediu de combustibil pentru obţinerea energiei W.
Bech = consumul de combustibil de echivalare, reprezintă consumul de combustibil
necesar pentru aducerea variantelor comparate în situaţia de a produce efecte
energetice identice, respectiv de a fi echivalente energetic.
1
Se întâlnesc două situaţii:
– la compararea variantelor de producere a energiei, varianta etalon (cea mai bună) este aceea
care produce cantitatea maximă de energie. pentru orice altă variantă trebuie produsă suplimentar
energia ∆W, care se realizează cu consumul specific de combustibil de echivalare;
– la compararea variantelor de consum de energiei, varianta cu consum minim este cea mai bună,
orice altă variantă necesitând un consum suplimentar ∆W care va solicita pentru producerea sa
un consum specific de combustibil de echivalare Bech
Bech = ∆W⋅bech [kg.c.c./an]
Metodologia de calcul presupune parcurgerea următorilor paşi:
1 - se determină valorile anuale ale energiei livrate sau consumate Wi pentru fiecare variantă i;
2 - se determină consumul efectiv Bef al fiecărei variante: Bef =Wi⋅bi ;
3 - se determină varianta j cu valoarea maximă a energiei livrate sau cu consum minim de energie
4 - se determină diferenţele de energie livrate mai puţin sau consumate în plus: ∆Wi=Wj-Wi;
5 - se calculează consumul de combustibil de echivalare, pentru cele n-1 variante: Bechi =
∆Wi⋅bech
6 - se determină consumul total de combustibil pentru fiecare variantă: Btot,i = Bef,i + Bech,i ;
7 - se stabileşte varianta cu consum total minim şi se calculează diferenţele finale de consum:
∆Bi = Bi - Bmin [kg.c.c./an]
La stabilirea consumului specific de combustibil de echivalare se va ţine seama de:
– soluţia de producere a energiei – valoarea bech ţine seama de sursa de înlocuire, funcţie de
structura balanţei energetice a SEN (Sistemul Energetic Naţional), dinamică în timp;
– soluţia de consum de energie – valoarea bech se consideră la nivelul consumului industrial, deci
va ţine seama de randamentele de transport, distribuţie şi transformare a energiei respective, de
la sursa de energie de echivalare şi până la consumatorul analizat
* bech
bech = [kg.c.c./kWh]
ηtrη d

9.1.3. Criteriul conţinutului total de energie

Conţinutul total de energie (energie înglobată) reprezintă volumul total de resurse

energetice utilizate în procesele tehnologice succesive sau paralele, necesare realizării unui
produs. Se au în vedere:
– energia consumată direct în procesul de producţie;
– energia înmagazinată în resursele materiale consumate;
– energia înmagazinată în uzura transmisă de mijloacele fixe şi obiectele de inventar.
Consumul cumulat de resurse energetice pentru un produs M este:

WΣM = ∑WiM [kJ sau kg.c.c./U.M. produs]

WiM = consumul cumulat din resursa energetică i, pentru i = 1...n categorii de resurse
p
Wi M
= ∑ c Mj (X ij + aij )+ YiM + AiMN [kJ sau kg.c.c./U.M. produs]
j =1

cM
j = consumul specific din materialul ij pentru realizarea produsului M;
Xij = consumul specific din resursa energetică i pentru materialul j;
aij = consumul specific din fazele anterioare din resursa energetică i pentru materialul j;

2
YiM = consumul direct din sursa energetică i pentru produsul M;
AiM = consumul direct din sursa energetică i pentru produsul M, rezultat din uzura mijloacelor
fixe şi reparaţia capitală a acestora.
Aplicarea acestui criteriu impune cunoaşterea exactă a fluxului tehnologic pentru
obţinerea produsului şi a consumurilor de energie din fiecare fază, precum şi stabilirea corectă a
consumurilor indirecte. De asemenea pentru analiza mai multor variante prin criteriul
conţinutului total de energie este necesar ca produsul final să fie acelaşi, cu aceleaşi caracteristici
tehnologice. Varianta optimă va fi tehnologia care conduce la valoarea minimă a conţinutului de
energie.
La comparaţia energetică a diferitelor tehnologii pentru obţinerea unui produs finit, se pot
elimina fazele tehnologice identice din punct de vedere energetic, produsele iniţiale sau materiile
prime identice, simplificând astfel metoda.

9.2. Metode de analiză tehnico-economică

Analiza tehnico-economică are ca obiectiv determinarea şi fundamentarea soluţiei optime
din punct de vedere al eficienţei pentru un produs sau obiectiv de investiţii. Pentru un obiectiv de
investiţii din domeniul energetic sunt stabilite efectele economice probabile, obţinute prin
execuţia şi funcţionarea sa, luând în considerare toate variantele practic posibile. Analiza se
aplică atât pentru obiective individuale cât şi pentru ansambluri de investiţii.
Analiza economică se face pe baza de date de calcul care trebuie să reflecte
particularităţile, orientările şi priorităţile etapei de dezvoltare, la nivelul economiei naţionale. Ea
utilizează criterii economice şi indicatori de eficienţă.
Analiza financiară se face pentru soluţia optimă aleasă şi fundamentată prin analiza
economică şi se referă la stabilirea cheltuielilor anuale, a veniturilor şi a indicatorilor financiari.
Analiza financiară utilizează preţurile curente şi de deviz, rate de amortizare, valori şi informaţii
stabilite prin acte normative.
Analiza tehnico-economică comparativă între diferite soluţii energetice presupune
aplicarea unui criteriu de departajare şi ierarhizare a acestora. În funcţie de complexitatea
aspectelor tehnice şi economice ale problemei examinate şi a soluţiilor studiate, analiza
comparativă se poate face utilizând unul din criterii le descrise mai jos.

9.2.1. Criteriul cheltuielilor totale actualizate – CTA –

CTA este un criteriu normat de analiză a eficienţei economice a investiţiilor, cuprinzând

totalitatea cheltuielilor efectuate pe perioada de studiu (investiţii, cheltuieli de producţie şi alte
cheltuieli), raportate la un anumit moment prin tehnica actualizării, în vederea comparării
variantelor analizate.
Aplicarea criteriului se bazează pe trei factori:
– investiţii;
– cheltuieli anuale de producţie (costuri de exploatare);
– timp, concretizat prin tehnica actualizării.
Criteriul permite ierarhizarea numai a acelor soluţii care asigură acelaşi efect util sau care
au fost aduse în condiţii de echivalenţă din acest punct de vedere. Criteriul se aplică fiecărei
variante analizate, varianta cu cheltuieli minime fiind considerată optimă.

Notaţii generale

Investiţiile – reprezintă totalitatea cheltuielilor pentru concepţia, realizarea constructivă şi

punerea în funcţiune a unor instalaţii noi sau retehnologizarea şi modernizarea celor existente.
Acestea cuprind investiţii efective, de echivalare şi de înlocuire.
3
 Investiţiile efective – Ief – sunt legate de realizarea obiectivului propriu-zis, fiind compuse din:
– Investiţii directe – stabilite prin documentaţia economică (devizul) a obiectivului;
– Investiţii conexe (cota parte) – care nu se referă direct la obiectiv, dar sunt legate de realizarea
sa; ex: amenajări de râuri, consolidări. Nu se introduc acele investiţii conexe care produc un
venit net în alte ramuri economice.
– Investiţii colaterale (cota parte) – realizate în comun cu alţi titulari de investiţii sau numai de
aceştia, destinate fie asigurării noului obiectiv cu utilităţi (apă, gaze, drumuri, căi de
comunicaţii, etc.), fie asigurării în continuare a bunei funcţionări a unor instalaţii existente
aparţinând altor ramuri ale economiei naţionale, dar care prin apariţia noului obiectiv suferă
perturbări.
Adesea valoarea investiţiei efective, Ief, pentru un obiectiv se exprimă prin raportarea la o
valoare de referinţă, Iefo, prin intermediul unui factor de dependenţă k, respectiv ko legat de o
mărime caracteristică şi un exponent de legătură (de corelare a investiţiilor) α :
α
I ef  k 
=  
I efo  k o 
I
Investiţia specifică se obţine prin raportarea la factorul de dependenţă: i=
k
1−α
ief  k 
=  
iefo  k o 

În condiţiile în care se cunosc valorile de referinţă se obţin valorile pentru investiţia

efectivă, respectiv investiţia specifică efectivă a noului obiectiv.

Investiţia de echivalare – Iech – este o investiţie fictivă , care se calculează pentru a aduce
variantele analizate în condiţii de echivalenţă din punct de vedere al capacităţii de producţie a
obiectivului analizat (se aplică şi la investiţia de înlocuire).
Diferenţele de capacităţi de producţie, ∆P, sau de consum existente între variantele
analizate se iau în considerare prin puterea de echivalare, pe baza indicatorilor de echivalare iech:
Iech = ∆P⋅iech [lei]
Spre exemplu în cazul producerii de energie se au în vedere la nivelul economiei
naţionale (la nivelul SEN) stabilirea unei centrale electrice de echivalare şi de referinţă, cu indicii
săi specifici, respectiv a unei centrale etalon. Indicii specifici se referă la:
– investiţia specifică actualizată sau efectivă [lei/kW];
– valoarea de calcul a combustibilului [lei/t.c.c.];
– valoarea de calcul a energiei electrice [lei/kWh], la o durată anuală de utilizare a puterii
instalate de 6000 h/an;
– consumul specific de combustibil [gr. c.c./Kwh] pentru producerea energiei electrice şi/sau
termice;
– cheltuielile anuale cu combustibilul, retribuţia, reparaţiile (curente, capitale), apă tehnologică,
tehnică nouă, amortizări, etc.

Investiţia de înlocuire – Ii – este egală ca mărime şi eşalonare în timp cu investiţia efectivă

iniţială. Ea se introduce în calcul numai pentru comparare acelor variante care au durate de viaţă
mult diferite. De ex. în cazul a două variante cu durata de viaţă de 10, respectiv 20 de ani, pentru
prima variantă se va prevedea o investiţie de înlocuire în anul al 11-le egală ca valoare cu
investiţia iniţială.

Valoarea reziduală – Vrez – reprezintă valoarea materialelor vechi şi a echipamentelor care

mai pot fi refolosite sau valorificate ca deşeuri, după restituirea cheltuielilor necesare dezafectării
4
instalaţiei la finele duratei de viaţă a obiectivului analizat Această componentă se are în vedere
numai dacă durata de studiu, tst, este mai mare decât suma dintre durata de serviciu normată, tsn,
şi durata de realizare a obiectivului. În general pentru obiectivele energetice industriale tst = tsn .

Valoarea remanentă – Vrem – este valoarea fondurilor fixe rămase neamortizate, la un moment
al duratei de viaţă, după expirarea duratei de studiu, şi care după această durată mai produc
efecte economice. Evident valoarea remanentă a instalaţiei este mai mică decât valoarea sa
iniţială.
Cheltuieli anuale de producţie – aferente funcţionării unui obiectiv cuprind cheltuieli anuale
efective şi de echivalare.
a) Cheltuielile anuale efective – Cef – sunt determinate de funcţionarea obiectivului şi cuprind:
– Cheltuielile anuale pentru combustibil – CB – sau pentru energia consumată – Ce
CB = B⋅cB [lei/an]
Ce = W⋅ce [lei/an]
unde: B [kg.c.c./an]; W [kWh/an]; cB [lei/kg.c.c.]; ce [lei/kWh]
– Cheltuieli anuale de amortizare – Cam – pentru recuperarea treptată a valorii cu care se reduc
fondurile fixe datorită uzurii fizice sau morale. Recuperarea se face în cote egale pentru o durată
stabilită prin lege, în energetică durata de serviciu normată tsn = (30..35) ani.
I ef
C am = [lei/an]
t sn
Suma cotelor de amortizare este egală cu investiţia iniţială efectivă, ca urmare la aplicarea
diferitelor criterii economice se va lua în considerare numai una din aceste două componente (fie
Ief fie Cam).
– Cheltuielile cu retribuţia personalului de exploatare – Cs –
C s = N ⋅R [lei/an]
unde: N = numărul personalului; R = retribuţia medie anuală.
– Cheltuieli pentru întreţinerea şi repararea curentă şi capitală – Cir – care se estimează
statistic, pe baza ultimilor ani de exploatare sau prin asemănarea cu obiective similare. Aceste
cheltuieli se cuantifică procentual din valoarea investiţiei efective. În general cota β = 2%.
Cir = β⋅Ief [lei/an]
b) Cheltuieli anuale de echivalare – Cech – care cuprind:
– Cheltuieli pentru întreţinerea şi repararea curentă şi capitală – Cir,ech – a instalaţiilor
corespunzătoare investiţiei de echivalare:
Cir,ech = β⋅Iech [lei/an]
– Cheltuieli pentru diferenţa de energie electrică şi/sau termică produsă sau consumată – Ce,ech
determinate pe baza preţului pe piaţa mondială a combustibilului marginal:
Ce,ech =∆Wi⋅cb,ech [lei/an]
– Cheltuieli pentru amortizarea investiţiilor de echivalare – Cam,ech – care se iau în considerare ca
şi cele pentru amortizarea investiţiei efective.
Daunele anuale de continuitate şi de calitate – D – datorate întreruperii accidentale a
funcţionării, respectiv pagubelor produse prin modificarea parametrilor calitativi ai energiei
furnizate faţă de valorile din contract. Daunele de continuitate se pot calcula cu relaţia:
Dcont = tîntr ⋅Pmed ⋅dc [lei/an]
unde: tîntr [ore/an] = durata medie probabilă a întreruperilor în anul considerat;
Pmed [kW] = puterea electrică şi/sau termică nelivrată;
dc [lei/kW] = dauna specifică de continuitate.
5
Observaţii:
– Combustibil marginal sau de echivalare – este combustibilul a cărui utilizare pentru producerea
energiei are caracter restrictiv, ca urmare a resurselor limitate la nivel naţional şi a costului
ridicat; în ţara noastră păcura. Valoarea sa are un caracter dinamic în timp funcţie de structura
balanţei de resurse primare şi de costul combustibilului.
– sursa de energie etalon (de echivalare) se consideră centrala termoelectrică sau termică care
livrează diferenţa de energie
– valoarea de calcul a energiei – ce – valoarea convenţională a energiei electrice sau termice
produsă în centrala etalon cu ajutorul combustibilului marginal. Valoarea diferă funcţie de scopul
analizei: compararea variantelor de producere sau consum a energiei, a variantelor de noi surse
de energie, a variantelor de recuperare a resurselor energetice secundare.

Actualizarea

Este o metodă de calcul prin care investiţiile, cheltuielile anuale şi celelalte efecte
economice, rezultate într-o perioadă de timp sunt reevaluate şi raportate la un anumit moment.
Scopul este de a lua în considerare factorul timp aferent realizării şi funcţionării unui obiectiv.
Conform acestei metode o unitate Mo existentă în prezent, datorită reinvestirii şi a
procesului muncii sociale îşi modifică valoare în timp, astfel:
- după 1 an M1 = Mo⋅(1+r)
- după 2 ani M2 = Mo⋅(1+r)2
.
- după n ani Mn = Mo⋅(1+r)n
r = rata actualizării, respectiv rata de eficienţă anuală cu care creşte treptat valoarea fondului Mo
datorită beneficiului B cu care acesta se amplifică.
B
Dacă I este investiţia care determină beneficiul anual B, atunci: r=
I
În cazul de mai sus s-a făcut actualizarea în viitor. Dacă pentru valoarea Mo existentă în prezent
se doreşte cunoaşterea valorii sale în anii precedenţi – actualizare în trecut – procedând analog se
obţine:
Mn = Mo⋅(1+r)-n
Rata actualizării este stabilită prin normative, fiind de 8% .
Momentul actualizării (momentul iniţial sau momentul zero) pentru un obiectiv poate fi
ales momentul începerii realizării sale sau momentul punerii în funcţiune (PIF). În cazul alegerii
PIF ca moment zero, investiţiile vor fi actualizate în viitor, iar în cazul alegerii momentului
începerii realizării în trecut. În ambele variante de alegere a momentului zero actualizarea
cheltuielilor de anuale de exploatare se va face în trecut. La compararea mai multor variante
momentul actualizării trebuie să fie acelaşi pentru toate variantele analizate, respectiv
corespunzător variantei cu durata de execuţie (d) cea mai mare.
Se exemplifică prin expresia matematică a CTA în cazul alegerii PIF ca moment zero şi
al egalităţii între timpul de studiu şi timpul de serviciu normat, tst = tsn. În alte cazuri care privesc
raportul dintre timpul de studiu şi suma dintre timpul de execuţie şi timpul normat de serviciu
expresia va suferi modificări.
d t sn n −1
CTA = ∑ I ef ,t (1 + r ) − ∑ (Vrez,t + Vrem,t )(1 + r )
t −t
+ I ech (1 + r ) +
0
∑ I i,t (1 + r )−t +
t =1 t =1 t =1
t sn
+ ∑ (CB,t + Ce,t + Cs,t + Cir ,t + Cech,t + D )(1 + r )−t [lei]
t =1
6
În cazul în care cheltuielile anuale şi de echivalare sunt constante, ultimul termen devine:
t sn t sn

∑ (C B,t + Ce,t + Cs,t + Cir ,t + Cech,t + D )(1 + r ) −t

(
= C B, t + Ce, t + C s, t + Cir , t + Cech, t + D )∑ (1 + r )−t
t =1 t =1

Suma:
1 − (1 + r )− t sn
t sn
(r )
Tsn = ∑ (1 + r )−t = r
[ani]
t =1

reprezintă mărimea actualizată cu rata anuală r a duratei calendaristice tsn .

La variantele de consum de energie în industrie valorile reziduale şi remanente sunt nule.

Condiţiile de eficienţă
Departajarea variantelor analizate după criteriul CTA şi clasificarea lor în ordinea
eficienţei se face astfel:
– varianta cea mai avantajoasă - varianta cu CTA minime
– diferenţierea între variante se face conform tabelului de mai jos:

Diferenţa de CTA Gradul de dificultate Aprecierea eficienţei

între variante în luarea deciziei
< 1% Forte dificil Variante practic egale
(1÷2) % Dificil Diferenţele sunt relativ mici
(2÷4) % Uşor de adoptat Diferenţe apreciabile
(4÷6) % Clară, evidentă Diferenţe mari
>6% Forte clară, indubitabilă Diferenţe foarte mari

Dacă diferenţa este sub 2% pentru departajarea variantelor se vor aplica în ordine:
– criteriul duratei de recuperare a investiţiilor;
– criteriul bilanţului energetic total.

9.2.2. Criteriul cheltuielilor anuale de calcul – Z –

Acest criteriu este o variantă simplificată a criteriului cheltuielilor totale actualizate

(CTA) şi în mod asemănător permite comparaţia tehnico-economică a mai multor variante,
varianta optimă fiind aceea care conduce la valoarea minimă a cheltuielilor anuale de calcul.
Ipotezele simplificatoare care permit particularizarea expresiei CTA sunt:
– realizarea investiţiei efective se face într-un singur an. Ca urmare timpul de execuţie d = 1 şi
d
suma ∑ I ef ,t (1 + r )t se reduce la Ief ;
t =1
– investiţia de înlocuire este nulă, Ii = 0 ;
– valoarea reziduală şi valoarea remanentă sunt nule (caz frecvent la soluţiile de alimentare sau
consum de energie din industrie): Vrez = Vrem = 0 ;
– cheltuielile anuale de exploatare sunt constante.
În aceste condiţii expresia CTA devine:

CTA = I ef + I ech + Ctot ⋅ Tsn

(r )
= I tot + Ctot ⋅ Tsn
(r )
[lei]

7
 Expresia mărimii actualizate (cu rata anuală r) a duratei calendaristice tsn, va fi modificată
sub forma:

1 − (1 + r )− t sn
(1 + r )t sn − 1
t sn

∑ (1 + r )−t =
(r ) 1 1 1
Tsn = = = = =
t =1
r r (1 + r )t sn
r (1 + r ) t sn
r − r + r (1 + r )t sn r
+r
(1 + r )t sn − 1 (1 + r )t sn − 1 (1 + r )t sn − 1

Dacă durat normată de serviciu este suficient de mare şi egală sau mai mică decât durata
de studiu, atunci primul termen de la numitor tinde la o valoare care reprezintă cota medie anuală
de amortizare termenul:
r
≈ ca
(1 + r )t sn − 1
Relaţia care exprimă mărimea actualizată a duratei calendaristice tsn devine:
(r ) 1
Tsn = [ani]
ca + r
Înlocuind în expresia CTA se obţine:

CTA⋅(ca+r) = Itot⋅(ca+r) + Ctot [lei/an]

Cheltuielile anuale se pot determina altfel cu expresia:

Z = Itot ⋅ pn + Ctot [lei/an]
unde: pn = coeficientul normat de eficienţă economică a investiţiilor, având valoarea inversului
termenului normat de recuperare a investiţiilor:
1
pn = =r
t rn
În expresia cheltuielilor anuale Z intră şi cheltuielile cu amortizarea investiţiilor.
Dacă se consideră atât CTA cât şi Z ca funcţii de o variabilă x, a cărei mărime face
obiectul optimizării tehnico-economice, în condiţiile (ca + pn) = const. şi (ca + pn) ≠0:
∂Z ( x) ∂[CTA( x) ⋅ (ca + p n )] ∂CTA( x)
= = (c a + p n ) ⋅
∂x ∂x ∂x

∂Z ( x) ∂CTA( x)
egalitate din care rezultă că = 0 numai dacă = 0.
∂x ∂x
Ca urmare cele două funcţii ating valorile maxime şi minime pentru aceleaşi valori x,
fiind din acest punct de vedere echivalente.
În concluzie în condiţiile realizării investiţiei într-un singur an, a unor cheltuieli anuale de
exploatare constante de la an la an şi a unei durate de studiu cel puţin egală cu durat de viaţă a
obiectivului analizat, din punct de vedere al valorii optime pentru varianta analizată, cele două
criterii sunt identice, putându-se aplica criteriul mai simplu al cheltuielilor anuale de calcul.

8
 9.2.3. Criteriul duratei de recuperare a investiţiei

Acest criteriu se poate aplica în condiţiile simplificatoare ale criteriului cheltuielilor

anuale de calcul. Fie două variante 1 şi 2 pentru care:
I tot1 > I tot 2
Ctot1 < Ctot 2
Criteriul duratei de recuperare a investiţiei arată că: durata, tr, de recuperare (în ani) a plusului de
investiţie din varianta 1: ∆Itot = Itot1 - Itot2 pe seama economiei de cheltuieli anuale
∆Ctot = Ctot2 - Ctot1 realizate în varianta 1 faţă de 2 este:
∆I
t r = tot [ani]
∆Ctot
Pentru ca varianta 1 să fie mai bună decât varianta 2 trebuie ca durata de recuperare a plusului de
investiţie să fie mai mică sau cel mult egală cu termenul normat de recuperare:
tr ≤ trn
Dacă:
I tot1 < I tot 2
aplicarea criteriului nu mai are sens, varianta 1 fiind evident optimă.
Ctot1 < Ctot 2

9.2.4. Criteriul cost - beneficiu – CB –

Criteriul cost - beneficiu permite stabilirea rentabilităţii investiţiilor pentru o soluţie

energetică. În general nu este recomandat pentru analiza comparativă a diferitelor variante.
Totuşi, prin rezultatul final al calculului (rata internă de rentabilitate), făcut în aceleaşi condiţii
de acordare a creditelor, se pot obţine ierarhizări ale diferitelor soluţii comparate.
Aplicarea criteriului presupune două etape:
a) calculul ratei interne de rentabilitate (RIR) pentru varianta analizată;
b) analiza financiară, bazată pe calculul costului pentru diferite de acordare a creditelor necesare
realizării investiţiei în cauză.

Calculul ratei interne de rentabilitate – RIR –

Obiectivul este stabilirea valorii limită a ratei de eficienţă anuală (de actualizare), rlim,
sub care investiţia aferentă variantei analizate devine nerentabilă.
Etape de calcul:
1. Calculul investiţiei efective actualizate – Ief.act –
d d
I ef , act = ∑ I ef , t ⋅ (1 + r )t = I ef ⋅ ∑ yt (1 + r )t [lei]
t =1 t =1
I ef , t
unde : yt = este cota anuală din investiţia totală efectivă.
I ef
2. Calculul încasărilor anuale – IA –

IA = E ⋅ ce +Q ⋅ cq [lei/an]

unde: E, Q [kWh/an] sunt energia electrică, respectiv termică livrate anual;

ce, cq [lei/kWh] preţurile aferente, care au un caracter dinamic în timp, funcţie de balanţa
energetică a ţării la momentul respectiv, având valori medii pe ansamblul SEN.

9
3. Calculul cheltuielilor anuale de exploatare – Cex – efectuate pentru profilul final al
obiectivului analizat (la momentul punerii în funcţiune la capacitatea nominală) minus
cheltuielile anuale pentru amortismente (vezi CTA).

4. Calculul venitului brut anual – VB – ca diferenţă între încasările anuale şi cheltuielile anuale
de exploatare

VB = IA - Cex [lei/an]

5. Calculul venitului brut actualizat – VBA – pentru perioada normată de serviciu tsn a
obiectivului în cauză:
(r )
VBA = VB ⋅ Tsn [lei]
6. Calculul venitului net actualizat – VNA – ca diferenţă între venitul brut actualizat şi
investiţiile efective actualizate:
VNA = VBA - Ief,act [lei]
dacă:
VNA < 0 soluţia analizată este nerentabilă, deoarece investiţiile nu se recuperează pe seama
venitului brut pe durata de viaţă a obiectivului respectiv;
VNA > 0 calculul de rentabilitate continuă cu determinarea indicatorilor de eficienţă.

7. Determinarea ratei interne de acumulare a capitalului – RIA – ca raport între VBA şi Ief,act
VBA
RIA = [lei/lei]
I ef , act
dacă:
RIA < 1 soluţia este nerentabilă, pentru că investiţia actualizată nu poate fi acoperită din venituri;
RIA > 1 soluţia este eficientă, din punctul de vedere al VBA şi calculul continuă.

8. Determinarea ratei interne de rentabilitate – RIR – care reprezintă valoarea limită a ratei de
actualizare, pentru care:
VBA - Ief,act = 0
sau prin înlocuire:
( )
(r )
Tsn lim =
I ef , act
VB
[ani]
de unde se deduce RIR = rlim
Comparând valoarea RIR cu r, există următoarele posibilităţi:
- dacă RIR < r, investiţia analizată (soluţia în cauză) este nerentabilă;
- dacă RIR = r, investiţia este la limita de rentabilitate;
- dacă RIR > r, investiţia analizată este rentabilă şi se pot accepta credite pe o durată de timp
(DC) până la limita maximă dată de diferenţa:
DClim = RIR - r [ani]

Analiza financiară

Se face pe baza costului energiei produse în diferite condiţii de acordare a creditelor. Se

au în vedere valoarea creditelor şi timpul de rambursare (inclusiv dobânda), în limita valorii
obţinute la calculul RIR pentru DClim .
Pentru fiecare condiţie de acordare a creditelor se calculează costul energiei produse, în
funcţie de acesta luându-se deciziile asupra condiţiilor de creditare.

10