Deficienţa mintală

În general, prin deficienţa mintală se înţelege reducerea semnificativă a capacităţilor

psihice care determină o serie dereglări ale reacţiilor şi mecanismelor de apărare ale
individului în condiţiile permanentă schimbare ale mediului înconjurător şi la standardele de
convieţuire socială dintr-un anumit areal cultural,ceea ce plasează individul într-o situaţie de
incapacitate şi inferioritate, exprimată printr-o stare de handicap în raport cu ceilalţi membri
ai comunităţii din care face parte.
Deficienţă mintală este înţeleasă ca o deficienţă globală care influenţează semnificativ
adaptarea socioprofesională, gradul de competenţă şi autonomia personală şi socială, afectând
întreaga personalitate: structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă, psihomotrice,
adaptativ-comportamentală. Statisticile OMS arată că deficienţa mintală este întânlită la
aproximativ 3-4 % din populaţia infantilă, având diferite grade de intensitate şi variate forme
de manifestare clinică.
1. Deficienţa mintală de gradul I(deficienţă mintală uşoară) se defineşte prin
coeficientul de inteligenţă cuprins între 50-70/80, corespunzător mecanismelor operaţionale
ale gândirii specifice vârstei mintale de 7-10 ani. Subiecţii din această categorie sunt capabili
de achiziţii şcolare corespunzătoare vârstei lor mintale şi pot ajunge la un grad de autonomie
socială, însă fără posibilitatea asumării totale a responsabilităţii conduitelor lor, fiind
incapabili să anticipeze urmările şi implicaţiile acestora.

Caracteristici:

- Dificultăţi ale proceselor de analiză şi sinteză, ceea ce determină confuzii şi

imposibilitatea delimitării clare a detaliilor din câmpul perceptiv sau incapacitatea
reconstituirii întregului pornind de la elementele componente;
- Îngustimea câmpului perceptiv, adică perceperea clară a unui număr mic de
elemente pe unitatea de timp, prin comparaţie cu un individ normal, ceea ce afectează foarte
mult orientarea în spaţiu şi capacitatea intuitivă de a stabili relaţii între obiectele din jur;
- Constanta percepţiei de formă, mărime, greutate şi natura materialului din care
este confecţionat un obiect se realizează într-un ritm lent şi cu mari dificultăţi, comparativ cu
percepţia culorilor, care se realizează relativ uşor;
 - În planul gândirii se observă predominanţa funcţiilor de achiziţie comparativ cu
funcţiile de elaborare, o lipsă de flexibilitate a activităţii cognitive, ceea ce justifică absenţa
elementelor de creativitate şi existenţa unei gândiri reproductive, concrete şi practică, inaptă
de abstractizări, generalizări şi speculaţii în plan ideatic;
- Din cauza inerţiei gândirii şi a dificultăţilor de înţelegere şi integrare a noilor
cunoştinţe în sistemul anterior elaborat, rezolvarea de probleme evidenţiază apariţia unei
perseverări din care copilul cu deficienţă mintală uşoară poate ieşi cu mare greutate şi după
folosirea unui suport intuitiv, concret;
- Limbajul se dezvoltă cu întârziere, sub toate aspectele sale; vorbirea conţine
multe dezacorduri gramaticale, vocabularul este sărac, frecvenţa tulburărilor de limbaj este
mai mare decât la copiii normali, cu o rezistenţă specifică la acţiunea de corectare a
tulburărilor de limbaj şi cu dificultăţi importante în însuşirea limbajului scris;
- Capacitate redusă de organizare şi coordonare a acţiunilor în conformitate cu o
comandă verbală, datorate tulburărilor funcţiei de reglare a celui de al doilea sistem de
semnalizare în formarea legăturilor din primul sistem de semnalizare, ceea ce explică un grad
scăzut de conştientizare a acţiunilor efectuate;
- Eficienţa scăzută a memoriei, în special a memoriei voluntare, deoarece copilul
nu recurge la procedee de fixare intenţionată,nu-şi elaborează un plan de organizare a
materialului nici în momentul fixării, nici în momentul reproducerii, iar rigiditatea fixării duce
la dificultăţi în transferul de cunoştinţe;
- Lipsa de fidelitate a memoriei este evidentă atunci când copilul reproduce un
text, când este pus să povestească o întâmplare sau când nu poate oferiindicii sigure cu privire
la obiectele văzute sau în legătură cu întâmplări la care a asistat, din cauza sugestibilităţii
ridicate;
- Imaturitatea afectivă destul de accentuată, evidenţiată în principal prin
caracterul exploziv şi haotic al trăirilor afective şi capacitatea redusă de a controla expresiile
emoţionale;
- Activitatea voluntară prezintă disfuncţii în toate momentele desfăşurării sale
scopurile activităţilor sunt, în general, scopuri apropiate, generate de trebuinţele şi de
interesele momentane, scopul fixat este imediat abandonat dacă apar dificultăţi,preferându-se
o activitate mai uşoară;
Majoritatea acestor copii prezintă tulburări ale psihomotricităţii, evidenţiate prin viteza
şi precizia mai scăzută a mişcărilor, dificultăţi in a imita mişcări, probleme serioase în
orientarea spaţio- temporală.
 2. Deficienţa mintală de gradul II(deficienţa mintală moderată -QI-35-50- şi
deficienţa mintală severă-QI-20-35-) se defineşte prin coeficientul de inteligenţă cuprins
între 20-50, corespunzător mecanismelor operaţionale ale gândirii specifice vârstei mintale de
-7 ani.

Caracteristici:

- sunt capabili să achiziţioneze un volum mic de cunoştinţe, dar insuficiente

pentru asigurarea unei activităţi independente; pot efectua unele calcule elementare, fără să
poată achiziţiona conceptul de număr şi să-şi formeze o reprezentare clară despre numere şi
componenţa lor;
- sunt instruibili până la un punct, cu posibilitatea însuşirii unor operaţii, fără a fi
în măsură să ajungă la un anumit grad de automatizare;sunt parţial dependenţi de unele
servicii şi au o minimă capacitate de autoprotecţie împotriva unor pericole obişnuite;
- majoritatea ajung să-şi însuşească limbajul, vocabularul este foarte sărac,
restrăns la cuvinte uzuale, însă vorbirea lor este imperfectă, cu numeroase agramatisme,
prezintă frecvente tulburări de limbaj, iar inteligibilitatea le este redusă; nu reuşesc să-şi
însuşească scris cititul, iar când ajung la această performanţă deprinderea este mecanică;
- Gândirea lor este concretă, situaţională, cu limitări la rezolvări de tip mecanic,
nu pot înţelege relaţiile spaţiale intre obiecte;
- Atenţia se caracterizează printr-un grad crescut de instabilitate, iar memoria
este diminuată, însă, uneori, poate apărea hipermnezia(ca în cazul aşa numiţilor idioţi-
savanţi);
- Din punct de vedere afectiv, prezintă un grad ridicat de imaturitate şi labilitate
manifestate prin crize de plâns, negativism faţă de anturaj, indiferenţă, izolare, ataşament
exagerat faţă de persoanele care se ocupă de ei, puerilism, ostilitate; au o mare nevoie de
securitate şi pot dezvolta structuri mentale obsesive, fobice sau ipohondrice, depresii, acţiuni
autoagresive(inclusiv suicidul) sau heteroagresive (inclusiv crime), devenind astfel un pericol
social;
- Au un ritm de dezvoltare fizică şi psihică destul de lent având o adaptare
socială relativă.
 3. Deficienţa mintală de gradul III(deficienţa mintală profundă) reprezintă
forma cea mai gravă de deficienţă mintală şi defineşte persoana incapabilă să se autoconducă,
să se apere de eventualele pericole sau chiar să se hrănească, având o permanentă nevoie de
îngrijire şi supraveghere. Deficienţa mintală profundă se defineşte prin coeficientul de
inteligenţă sub 20, corespunzător mecanismelor operaţionale ale gândirii specifice vârstei
mintale de 3 ani.

Caracteristici:

- Structură psihomotrică rudimentară, nediferenţiată, evidenţiată mai ales prin

balansări uniforme, grimase, contorsiuni, impulsuri motrice subite;
- Imposibilitatea de a comunica prin limbaj cu cei din jur, cunoştinţele acestui
copil nu depăşesc prima copilărie, funcţiile sale intelectuale nu sunt dezvoltate, relaţionarea
cu factorii de mediu şi cu cei din jur fiind redusă doar la primul sistem de
semnalizare(senzaţii, percepţii, dar şi aceste a prea puţini diferenţiate);
- Viaţa psihică este redusă la trăirea impulsurilor primare, cu crize acute de
plâns, autoerotism, automutilare, apatie, maleabilitate.
- Grad crescut de dependenţă, sunt irecuperabile, fără şanse de profesionalizare,
potenţial foarte scăzut de integrare şi adaptare socială.

Particularitatile deficientului mintal:

-Rigiditatea
-Vascozitatea genetica
-Heterocronia
-Fragibilitatea constructiei personalitatii

Recuperarea:

Scopul recuperării constă, pe de o parte în valorificarea la maximum a posibilităţilor

persoanelor deficiente, iar pe de altă parte, antrenarea funcţiilor psihice nealterate şi preluarea
funcţiilor afectate în vederea formării unor abilităţi şi comportamente care să-i permită o
integrare optimă în viaţa profesională şi socială.
Recuperarea este un proces destinat să dea posibilitatea persoanelor cu deficienţe să
ajungă (şi să se menţină) la niveluri funcţionale fizice, psice şi/sau sociale corespunzătoare
furnizându-le acestoera instrumentele cu ajutorul cărora îşi pot schimba viaţa în direcţia
obţinerii unui grad mai mare de independeţă.
Recuperarea trebuie precedată de o diagnoză şi o prognoză a scopului respectiv.

Principalele forme prin care se face recuperarea sunt:

-Recuperarea prin învăţare

-Recuprarea prin psihoterapie
-Recuperarea prin terapie ocupaţională
- Rezultate foarte bune în recuperarea deficientului mintal oferă terapia ludică
(ludoterapia) prin care se pot atinge toate obiectivele propuse în recuperare:
- Recuperarea prin terapie ocupaţională poate fi utilizată cu succes în toate
formele de handicap mintal, sub diferite forme: ludoterapia, arterapia, dansterapia,
ergoterapia.

BIBLIOGRAFIE:

Avramescu,Monica,Delicia.(2008), Defectologie şi logopedie, Editura Fundaţiei Rom
ânia  de  Mâine, Bucureşti.

Avramescu, Monica Delicia. (2013), Defectologie şi logopedie. Manual

in  tehnologie  IFR-ID, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

Albu, A., Albu C. (2000). Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient

fizic. Ed. Polirom, Iaşi.
Arcan, P., Ciumăgeanu, D. (1980). Copilul deficient mintal. Ed. Facla, Timişoara.

Blandul, Valentin, Cosmin, Psihopedagogia comportamentului deviant, Editura

Aramis, București, 2012;