Arhitectura Greciei Antice

Posa Rafael
 In arta greaca, in perioada arhaica (sec. al VII-lea – incep. sec. al V-lea i.Hr.)
apare ca element tipic in arhitectura templul. Templul adapostea statuia de cult a
zeului protector, cat si tezaurul, iar accesul in templu era liber.
Planul templului era simplu: pronaosul(vestibul), naosul sau cella(incaperea
unde se afla statuia zeului) si opistodomul(incaperea unde se pastra tezaurul).
Intrarea in opistodom se facea pe partea opusa intrarii principale. Tezaurul era
format din ex-voto-uri, adica diferite obiecte oferite divinitatii, constand in mici
sculpturi, tablouri, bijuterii etc. cu drept de vizitare. Astfel s-au format primele
colectii de arta.
Dupa plasarea coloanelor in exterior, templul putea fiprostil(cu patru coloane
la intrarea principala), amfiprostil(patru coloane la ambele intrari) si
peripter(inconjurat de coloane).
Privita in sectiune verticala, constructia unui templu se compune din trei
parti: un piedestral numit stilobat, o colonada deasupra careia se afla
antablamentul. Acoperisul e format din doua pante, care formeaza pe laturile mici
ale templului un triunghi numit fronton.
S-au elaborat doua oridine insemnate: doric si ionic, urmate de aparitia
ordinului corintic. Diferenta intre cele trei este vizibila mai ales la forma
capitelurilor coloanelor.
Ordinul doric era raspandit mai ales in Pelopones si in coloniile grecesti din
Italia de sud si Sicilia. Templele dorice sunt puternice si greoaie.
Oridinul ionic s-a dezvoltat in coloniile grecesti din Asia Mica si insulele din
Marea Egee. Templele au proportii grandioase si o decoratie mai bogata.
Coloanele sunt mai zvelte, mai inalte si se sprijina pe o baza. Fusul este prevazut
cu caneluri adanci, iar capitelul este impodobit cu o voluta dubla.
Ordinul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine arhitecturale ale
antichitatii grecesti. Fusul coloanei este asemănător cu cel ionic, dar ceva mai
zvelt. Ceea ce oferă particularitate coloanei corintice este capitelul. Acesta prezintă
ornamentul numit acantă, preluat ulterior şi de capitelurile compozite.
 În partea cea mai estică a siturilor arheologice din Atena se află
Olimpeionul, sau templul închinat lui Zeus, zeul suprem al grecilor. Legenda
spune că a fost construit de deucalion, fiul lui Prometeu, când acesta a scăpat de
potop împreună cu soţia sa Pirrha. Partea centrală a templului a fost începută în
realitate în secolul VI. Î. Hr., bazele lui fiind puse de fiii lui Peisestratos în
jurul anului 515 î. Hr. , pe fostul loc al unui mai vechi templu, tot al lui
Zeus.Olimpeionul, cel mai mare templu de până atunci al grecilor, cu suprafaţa de
bază de 64,12 m x 27,13 m şi înălţimea de 20,13 m, a fost construit de fiii
arhitectului Libon. Lucrările au început în perioada elenistică, dar s-au finalizat
abia în timpul împăratului Hadrianus, în 132 d. Hr. , ca o mare izbândă asupra
trecerii
Templul lui Apollo, construit la mijlocul secolului al VI-lea î. Hr., păstrează
încă atmosfera arhaică prin coloanele robuste aşezate una lângă alta. Dintre
acestea şapte se mai află la locul lor iniţial, sfidând cutremurele şi războaiele
distrugătoare, la şase dintre ele existând încă capitelurile, cinci dintre ele fiind
legate prin arhitravă şi pe fiecare dintre ele se mai vede urma tencuielii originale.
Aceste coloane aparţin stilului doric.
Caracteristica de bază a acestor coloane impresionante este simplitatea şi
impresia de trainic, în comparaţie cu mai artisticele coloane ale binecunoscutelor
stiluri ionic şi corintic. Pe suprafaţa coloanelor se află 16 sau 20 şanţuri verticale
(caneluri).
La capătul superior al coloanelor se află o umflătură (echină) şi un capac
pătrat (abacă), care are rolul de preluare a greutăţii clădirii şi de –a o transmite la
coloana verticală. Vechii arhitecţi întruchipau în coloanele dorice
proporţionalitatea şi forţa corpului bărbătesc.
Erechteionul ridicat între 421 – 406 î. Hr. decorează partea nordică a
Acropolei – casa zeilor şi centrul religios al Atenei. Grupul de sanctuare construite
pe terenul denivelat, probabil că se află pe locul fostului palat al regelui atenian
Erechteion. Distrus de asaltul perşilor. Acest templu a fost închinat zeiţei Atena,
zeului Poseidon şi lui Erechteion.
Partea principală a construcţiei o constituie un templu ionic care adăpostea
statuia zeiţei Atena, cioplită în lemn. La aceasta s-au alăturat sala cariatidelor, iar
în partea nordică, o sală mai mare cu coloane ionice.
In concluzie Grecia Antica a avut arhitecturi foarte complexe si frumoase
care au dainuit pana ziua de azi cu minunatele coloane care marcheaza arhitectura
acelei epoci.