Sunteți pe pagina 1din 3

Batalia de la Kadesh

Posa Rafael
Ramses al II-lea fost unul dintre cei mai puternici faraoni ai Egiptului Antic. Cu o
domnie de 66 de ani, Ramses s-a remarcat prin campaniile militare care au dus la
extinderea imperiului, dar și prin politica abordată și construcțiile magnifice pe care
le-a realizat. Una dintre cele mai importante și discutabile bătălii este cea de la
Kadesh, când Ramses s-a luptat cu hitiții.

Disputa
Hitiţii erau conduşi de regele tânăr Muwatalli al II-lea, imperiul lor fiind extins în Turcia
de azi. Egiptenii erau conduşi de Faraonul Ramses al II-lea, fiul faraonului Seti I,
înscăunat pe tron de tânăr. Avea datoria de a extinde frontierele imperiului şi de a-i
asigura prosperitatea şi continuitatea. Imperiul Egiptean sau Noul Regat Egiptean
întreţinea de obicei relaţii paşnice cu vecinii săi, fiind mai preocupat de religie, artă,
arhitectură, meşteşuguri şi agricultură. Dar ascensiunea hititilor avea să ameninţe
prosperitatea. Egiptului trebuia să-şi protejeze rutele comerciale ce-l aprovizionau cu
produse de lux din orient: mirodenii şi cupru.

Efective şi armament
Egiptenii foloseau pentru transport şi în războaie carul de război din lemn acoperit cu
piele de animal, fiind manevrabil şi destul de încăpător pentru căruţaş şi pentru un
lăncier sau arcaş . Carele de război au fost moştenite de la invadatorii hicsoşi ce au
ocupat anterior Egiptul. Infanteriştii egipteni luptau cu săbii din bronz sau cu suliţe, fiind
foarte agili. Arcaşii egipteni produceau haos şi teroare când lansau nori de săgeţi asupra
inamicilor. Hitiţii foloseau şi ei care de război trase de cai care erau mai largi, dar mai
lente, în care încăpeau căruţaşul, arcaşul şi lăncierul. La rândul lor, foloseau infanterişti
lăncieri şi arcaşi. Ani la rândul, egiptenii şi hitiţii au avut mici încăierări în zona (1457
i.en.-Bătălia de la Meggido în care victoria a dobândit-o faraonul Tutmose al III-lea).
Ramses înţelese că pentru a proteja şi extinde imperiul, trebuia să ocupe zona tampon şi
să-i învingă pe hitiţi şi să demonstreze că era reprezentantul zeilor pe pământ. Cu 20 000
de soldaţi, dintre care 2000 de care de război, împărţite în patru divizii:Ra, Ptah, Amun
şi Set, a înaintat spre Siria. Hitiţii au realizat că egiptenii se apropiau şi şi-au mobilizat
forţele în număr de peste 20 000. Cei doi aveau să-şi încheie neînţelegerile purtate de
taţii lor în ultimele secole. Bătălia finală s-a desfăşurat lângă cetatea Kadesh în anul
1274 i.en.
Bătălia
Ramses şi-a amplasat tabăra în
apropierea cetăţii cu diviza
Amun. Divizia Ra venea în
urmă să. Seară, soldaţii egipteni
au găsit doi spioni hitiţi
deghizaţi în beduini şi i-au
chestionat. Acestea l-au păcălit
pe faraon. I-au spus că forţele
hitite erau încă în Aleppo şi că
oraşul Kadesh e nepăzit.
Ramses decise că era momentul
oportun să atace. Iar planul lui
Muwatalli funcţionase căci Ramses îi făcuse jocul căci forţele hitite erau chiar în
apropiere de Kadesh. A doua zi, forţele hitite alcătuite din care de război au traversat
râul Orontes dinspre est şi au atacat prin ambuscadă diviza Ra, aceasta fiind dispersată.
Soldaţii, panicaţi şi nepregătiţi, începeau să se retragă. Apoi, forţele hitite s-au năpustit
peste tabăra faraonului şi a diviziei Amun. Divizia Ptah era cu mult în urma sa, iar
divizia Seth era pe coastă. Ramses, văzând că era în pericol, i-a mobilizat pe soldaţi şi a
iniţiat el însuşi un contra-atac împotriva forţelor hitite. După lupte îndelungate, forţele
hitite s-au retras cu mici pierderi. Muwatalli a lansat un nou atac dus de rezervele sale de
infanterişti. Dar Ramses şi forţele sale, primind întăriri de la divizia Ptah, au respins
atacul hitit. Tactic, Ramses câştigase, dar strategic, rezultatul bătăliei a fost indecis. A
avut mari pierderi care şi acum sunt necunoscute. Deşi a scăpat cu viaţă şi nu a reuşit să
captureze cetatea Kadesh, întors în Egipt, Ramses a proclamat victoria asupra hitiţilor.
Victoria falsă a fost consemnată pe monumente, stele, statui, obeliscuri, fresce.
Propagandă sa a ţinut căci mulţi oameni au crezut şi încă mai cred că Ramses a obţinut
victoria supremă. Un tratat de pace a fost încheiat între Ramses şi noul rege hitit
Hattusili al III-lea în 1258 i.en., fiind primul cunoscut din istorie, găsindu-se în prezent
la Muzeul din Istanbul.

Ramses a avut 100 de copii şi a domnit până la moartea sa, la vârstă de 90 de ani.

S-ar putea să vă placă și