Ramses al II-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ramses al II-lea

„Ramses cel Mare”

Una dintre cele patru statui ale lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel.

Una dintre cele patru statui exterioare ale lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel.

Faraonul

Anii domniei 1279–1213 d.Hr (Ce-a de a XIX-a Dinastie)

Predecesor Seti I

Succesor Merneptah

Titulatura regală [arată]

Consoarte

Nefertari Isetnofret Maathorneferure

Meritamen Bintanath Nebettawy

Henutmire

Copiii

Amun-her-khepsef Prince Ramesses

Pareherwenemef Khaemweset

Merneptah Meryatum Bintanath

Meritamen Nebettawy
(Vezi lista copiilor lui Ramses al II-lea)

Tatăl: Seti I

Mama: Regina Tuya

Mormânt KV7

Monumente

Abu Simbel Abydos[3] Ramesseum Luxor[4] Karnak[4]

Ramses al II-lea ( transliterat drept „Rameses”(/ˈræməsiːz/) sau „Ramses”(/ˈræmsiːz/

sau /ˈræmziːz/); a fost născut în anul 1303 î.Hr și a murit în iulie sau august 1213 î.Hr; domnind
între anii 1279–1213 î.Hr), cunoscut de asemenea drept Ramses cel Mare, a fost cel de al III-
lea faraon al Dinastiei egiptene: Cea de-a XIX-a Dinastie. Deseori este considerat a fi cel mai
măreț, mai sărbătorit și mai puternic faraon al Imperiului Egiptean. Succesorii acestuia, iar mai
târziu și egiptenii, îl numeau „Marele predecesor”. Ramses al II-lea a condus numeroase
campanii militare în Levant, redobândind controlul asupra teritoriului Canaan. De asemenea, a
condus expediții în sud, în Nubia, acestea fiind comemorate în inscripțiile din Beit el-Wali și
Gerf Hussein.

La vârsta de 14 ani, Ramses a fost numit Regentul Regelui de către tatăl său Seti I. Se
crede că a fost încoronat ca rege înainte de a împlini 20 de ani și se știe că a condus Egiptul din
1279 î.Hr până în 1213 î.Hr. Estimările privind vârsta la care acesta a murit variază; cel mai
probabil la 90 sau 91 de ani. Ramses al II-lea a sărbătorit 14 festivaluri SED (primul fiind ținut
după 30 de ani de la domnia faraonului și apoi la fiecare 3 ani) în timpul domniei sale – mai
multe decât orice alt faraon. La moartea acestuia, mormântul său a fost depus în Valea Regilor;
corpul său fiind ulterior mutat într-un loc secret, loc în care a fost descoperit în 1881, iar acum
se află la muzeul din Cairo.

În prima parte a domniei, principala preocupare a acestuia a fost construirea de orașe,

temple și monumente. Acesta a numit orașului Pi-Ramesses din Delta Nilului drept noua
capitală a Egiptului și principala bază pentru campania din Siria. Ramses al II-lea mai este
cunosc drept Ozymandias în sursele grecești. Acest nume se datorează unei transliterari a
numelui tronului acestuia: Usermaatre Setepenre, „Legea lui Rê este puternică – alesul lui Rê ”
 Cuprins

1 Campanii şi bătălii

1.1 Bătălia împotriva piraţilor Sherdan

1.2 Prima campanie din Siria
1.3 A doua campanie din Siria
1.4 A treia campanie din Siria
1.5 Următoarele campanii în Siria
1.6 Tratatul de pace cu Imperiul Hitit
1.7 Campaniile din Nubia
1.8 Campaniile din Libia

1 Rolul său religios

1.9 Festivalul Sed

2 Construcţii şi monumente
2.1 Pi-Ramesses
2.2 Ramesseum
2.3 Abu Simbel
2.4 Alte monumente nubiene
2.5 Mormântul lui Nefertari
2.6 Mormântul KV5
2.7 Colosul lui Ramesses
3 Sfârşitul şi moştenirea
4 Mumia
5 În cultura populară
5.1 Faraonul Exodului
6 Vezi şi
7 Referinţe
7.1 Bibliografie
8 Lectura în profunzime
9 Legături externe

Campanii şi bătălii
Ramesses al II-lea în copilărie (Muzeul din Cairo)

Încă din tinereţe, Ramesses al II-lea a organizat numeroase campanii pentru a redobândii
teritoriile aflate în mâini nubiene şi hitite, urmărind astfel şi stabilirea graniţelor Egiptului. Tot
el a fost cel care a suprimat câteva dintre revoltele nubiene şi a organizat o campanie în Libia.
În ciuda faptului că Bătălia de la Kadesh domina adesea modul în care este privită puterea şi
afirmarea militară a lui Ramesses, el s-a bucurat însă de numeroase victorii împotriva inamicilor
Egiptului. În timpul domniei lui, armata egipteană cuprindea aproximativ 100,000 de soldaţi;
o forţă formidabilă de care s-a folosit pentru a-şi impune influenta egipteană.

Bătălia împotriva piraţilor Shardana

În al doilea an de domnie, Ramesses al II-lea a învins decisiv gruparea Shardana,

cunoscuţi şi sub denumirea de piraţii Shardana, care au provocat ravagii pe coasta mediterana
a Egiptului prin atacurile asupra vaselor de marfă ce navigau pe rutele către Egipt. Se crede că
aceşti piraţi provin de pe coasta Ioniei sau posibil din S-V Anatoliei. Ramesses a poziţionat
strategic trupe şi vase de luptă de-a lungul coastei şi a aşteptat răbdător că piraţi să-şi atace
prada înainte de a-i surprinde tacticos într-o bătălie pe mare, soldată cu capturarea piraţilor
printr-o singură acţiune militară. O inscripţie din Tanis vorbeşte despre sosirea egiptenilor ,,cu
vasele de război din adâncurile mării, şi nimeni nu putea să reziste în fata lor’’. Bătălia trebuie
să fi avut loc undeva aproape de gură Nilului deoarece la scurt timp după, mulţi dintre piraţi
au fost văzuţi printre gărzile faraonului, ieşind în evidenţă datorită caschetelor lor ascuţite cu o
bilă în vârf, scuturilor rotunde şi a săbiilor din vremea lui Naue al II-lea care au fost descrise în
inscripţiile bătăliei din Kadesh. În această bătălie pe mare, alături de Shardana, faraonul i-a
învins şi popoarele Lukka ( L’kkw, posibil viitorii lyciani) şi Šqrsšw (Sekelesh).

Prima campanie din Siria

Antecedentele imediat următoare bătăliei din Kadesh au fost primele campanii ale lui
Ramesses al II-lea în Canaan. Prima campanie se consideră a se fi desfăşurat în cel de-al
patrulea an de domnie şi a fost comemorata de către ridicarea ce urma să devină prima dintre
adunările comemorative din Nahrel el-Kalb, aflat în apropierea Berirutului de astăzi. Inscripţia
este aproape ilizibila din cauza condiţiilor meteo la care a fost expusă.

Izvoarele istorice ne relatează că Ramses a fost forţat să lupte împotriva unui prinţ din
Canaan care a fost grav rănit de către un arcaş egiptean, şi a cărui armata a fost astfel preluată.
Prinţesa din Canaan a fost luată prizoniera de către Ramses şi dusă în Egipt. Acesta a jefuit
apoi conducătorii asiaticilor chiar pe teritoriul lor, întorcându-se în fiecare an la reşedinţa din
Riblah pentru a depune tributul. În cel de-al patrulea an de domnie, Ramses a redobândit oraşul
Amurru, aflat sub ocupaţia hitită, în timpul campaniei din Siria.

Cea de-a doua campanie siriană

Informații suplimentare : Bătălia de la Kadesh

Ramesses al II-lea atacă fortăreața hitită din regiunea Dapur.

Bătălia de la Kadesh din al 5-lea an de domnie, a reprezentat punctul culminant al intrării

lui Ramesess intr-o campanie cu ajutorul căreia a luptat în Siria împotriva renașterii forțelor
hitiene din Muwatallis. Faraonul dorește ca Kadesh să fie victorioasă atât pentru extinderea
frontierelor Egiptului în Siria, cât și pentru a copia intrarea triumfală in oraș a tatalui său Seni
I in cel mult zece ani dacă nu chiar mai devreme.

De asemena, acesta și-a construit propria capitală pe care a numit-o „Pi-Ramesses”,

unde a ridicat fabrici care se ocupau cu crearea de arme, care și scuturi, astfel producând în
jur de 1000 de arme intr-o săptămână, aproape 250 de care în două săptămâni și 1000 de scuturi
într-o săptămână jumate.

După terminarea acestor pregătiri, Ramesses a trecut la atacarea teritoriului Levantului

care era in mod substanțial format din oameni mai dușmănoși decât oricare altă nație pe care a
vazut-o până atunci: Imperiul Hititilor.

Forțele Ramessesiene au fost prinse în ambuscada hititilor și întrecute la Kadesh, unde

aceștia au contraatacat și i-au pus în cale pe hititi, ai căror supraviețuitori au abandonat carele
înotând de-a lungul râului Orontes până au ajuns la zidurile sigure ale orașului.

Ramesses s-a întors în Egipt, fiind, în mod evident, incapabil să susțină un asediu atât
de lung.

Cea de-a treia campanie siriană

Sfera de influență a Egiptului era acum restricționată Cannanului, în timp ce Siria a

căzut sub dominație hitită.
 Prinții canaiti au început să se revolte impotriva Egiptului fiind aparent încurajați de
incapacitatea egiptenilor de a-si impune propriile dorințe, lăsându-se forțați de hitiți.

În cel de-al 7-lea an de domnie, Ramesses se întoarce înca o dată în Siria. De această
dată a dovedit mai mult succes împotriva inamicilor săi hitiți. Pe toată perioada acestei
campanii, el și-a împărțit armata în două mari forțe. Una dintre cele două forțe a fost condusă
de fiul său pe nume Amun-her-Khepeshef, aceasta urmărind războinici ai triburilor din Shasu
de-a lungul deșertului Negev până la Marea Moartă, ocupând regiunea Edom-Seir. Acest fapt
a dus, mai apoi, la ocuparea teritoriului Moab. Cealaltă forță, condusă de Ramesses, a atacat
Ierusalimul și Jericho. De asemenea acesta intră în Moab unde își reînrolează fiul. Mai apoi,
având toată armata reunită, aceasta a marșăluit spre Hesbon, Damascus, spre Kumidi și în final
a reocupat insula Upi, care înconjoară Damascus, restabilind astfel cea dintâi sferă de influență
a Egiptului.

Campaniile târzii din Siria

Ridicarea asediului asupra Dapurului de la Ramses

Ramses și-a extins succesul campaniei sale militare în anii VIII și IX. El a traversat râul
Dog(Nahr al-Kalb) și a înaintat spre nord în Amurru. Armatele sale au reușit să mărșăluiască
spr nord până în Dapur, unde a înălțat o statuie cu chipul său. Faraonul egiptean s-a găsit astfel
în nordul Amurrului, demult trecut de Kadesh(Cades) , în Tunip, unde nu mai călcase niciun
soldat egiptean încă de pe vremea lui Thutmose al III-lea, aproximativ 120 de ani mai devreme.
El a asediat orașul înainte de a-l cuceri. Victoria sa s-a dovedit însă a fi de scurtă durată. În al
IX-lea an a construit o stelă(monument comemorativ) la Beth Shean. După ce și-a reafirmat
puterea asupra Canaanului, Ramses și-a condus armata spre nord. O stelă ilizibilă în cea mai
mare parte, aproape de Beirut, care pare a fi datată în ce de-al doilea an al regelui, a fost cel mai
probabil ridicată acolo în cel de-al zecelea an. Mica porțiune de teritoriu cuprinsă între Amurru
și Kadesh nu a constituit o posesiune viabilă. În decursul unui an, s-au întors la teritoriul hitit,
așa că Ramses a fost nevoit să mai mășăluiască încă odată împotriva Dapurului în cel de-al
zecelea an al său. De această dată el a susținut că a luptat în bătălie fără a se deranja măcar să
își pună armura de luptă abia după două ore după ce lupta începuse. Șase ditre fiii lui Ramses,
purtând încă armurile lor laterale, au luat parte la această cucerire. El a capturat orașe în Retenu,
și Tunip în Naharin, fapte înregistrate mai târziu pe pèreții Ramesseumului. Cea de-a doua sa
victorie aici a fost la fel de inutilă ca și prima, căci nicio putere nu o putea învinge în mod
decisiv pe cealaltă în bătălie.

Tratatul de pace cu Hitiții

Articolul principal : Tratatul Ramses-Hattusili

Tableta tratatului dintre Hattusili al III-lea al Haitiului și Ramses al II-lea al Egiptului,

de la Muzeul de Arheologie din Istanbul

Regele hitit detronat, Mursili al III-lea a fugit în Egipt, pe tritoriul inamicului țării sale,
după eșecul complotului său de a-l îndepărta de la tron pe unchiul său. Hattusili al III-lea a
răspuns prin cererea către Ramses al II-lea ca nepotul să fie extrădat înapoi la Hatti.

Această cerere a cauzat neînțelegeri în relațiile dintre Egipt și Hatti când Ramses a negat
orice cunoștință despre existența lui Mursili în țara sa, și astfel cele două imperii erau cât pe ce
sa intre în război. În cele din urmă, în cel de-al douăzeci și unulea an al domniei sale(1258 BC),
Ramses a decis să încheie un tratat cu noul rege hitit, Hattusili al III-lea, la Kadesh pentru a
pune capăt conflictelor. Documentul ce a urmat reprezintă cel mai vechi tratat de pace cunoscut
în istoria lumii.

Tratatul de pace a fost elaborat în două versiuni, o versiune în hieroglife egiptene, iar
cea de a doua versiune în Akkadiană, folosind manuscris cuneiform; ambele versiuni
supraviețuiesc. O astfel de înregistrare duală a limbii este comună pentru tratatele subsecvente.
Acest tratat diferă de restul tratatelor, deoarece cele două limbi au fost concepute diferit. În timp
ce majoritatea textului este identică, versiunea hitită spune că egiptenii au venit cerând pace, în
timp ce versiunea egipteană susține inversul. Tratatul de pace a fost oferit egiptenilor sub forma
unei plăci din argint, iar această versiune sub formă de „carte de buzunar” a fost dusă în Egipt
și a fost gravată în Templul din Karnak.

Tratatul a fost încheiat între Ramses al II-lea și Hattușil al III-lea în anul al 21-lea de
domnie al lui Ramses. (1258 î.Hr.) Cele 18 articole ale sale impun pace între egipteni și hitiți și
apoi purced să mențină faptul că și zeii lor respectivi cer pace. În acest tratat frontierele nu sunt
fixate, dar pot fi deduse din alte documente. Papirusul Anastasy A descrie teritoriul Canaan în
ultima perioadă de domnie al lui Ramses al II-lea și enumeră și numește orașele feniciane de
coastă sub control egiptean. Orașul portuar al lui Sumur, în partea de nord al orașului Byblos
(Gebal), este menționat ca fiind orașul cel mai nordic aparținând Egiptului și sugerând că acesta
a conținut o garnizoană egipteană.

După încheierea tratatului de pace nu au fost menționate campanii egiptene în Canaan.

Granița de nord pare să fi fost în siguranță și liniștită, așadar stăpânirea faraonului a fost
puternică până la moartea lui Ramses al II-lea și decăderea dinastiei. Atunci când regele din
Mira a încercat să-l implice pe Ramses într-un act ostil împotriva hitiților, egiptenii au răspuns
spunând că perioada de intrigă în sprijinirea lui Mursilis al III-lea a trecut. Hattușil al III-lea i-
a scris în același spirit lui Kadashman-Enlil, regele din Karduniash (Babilon), amintindu-i de
perioada în care tatăl său, Kadashman-Turgu, s-a oferit să-l confrunte pe Ramses al II-lea,
regele Egiptului. Regele hitit a încurajat babilonienii să se împotrivească unui alt dușman, care
trebuia să fi fost regele Asiriei al cărui aliați au ucis mesagerul regelui din Egipt. Hattușil l-a
încurajat pe Kadashman-Enlil să vină în sprijinul său și să preîntâmpine asirienii de la ruperea
legăturii dintre provincia Canaană din Egipt și aliatul lui Ramses, Mursilis al III-lea.

Campaniile din Nubia

Ramses al II-lea în carul său de război angajându-se în bătălie împotriva celor din Nubia

Fotografie reprezentând partea separată a templului Gerf Hussein din Nubia, la început.

Ramses al II-lea a condus campanii militare la sud de prima cataractă a Nilului, în Nubia.
Atunci când acesta avea în jur de 22 ani, doi dintre copiii săi, dintre care Amun-her-Khepeshef,
l-au însoțit în cel puțin una dintre campaniile conduse.

În timpul lui Ramses, Nubia a fost o colonie timp de 200 ani, dar cucerirea acesteia a
fost amintită în picturile templelor pe care faraonul le-a construit la Beit-al Wali, (care a devenit
totodată subiectul inscripțiilor lucrării Institutului Oriental în timpul campaniei de redobândire
a Nubiei în anii 1960), Gerf Hussein și Kalabsha din nordul Nubiei. Pe peretele din partea
sudică a templului Beit-al Wali, Ramses II este reprezentat pe un car de luptă, preluând comanda
în bătălia întreprinsă împotriva nubienilor, iar tinerii lui fii, Amen-her-Khepeshef și
Khaemwaset sunt pictați și aceștia tot pe care de luptă, în spatele faraonului, . Pe unul dintre
pereții templului lui Ramses este menționat faptul că acesta din urmă a trebuit să lupte într-o
bătălie împotriva nubienilor de unul singur, fără a fi ajutat de către soldații săi.

Campaniile militare din Libia

 În timpul domniei lui Ramses II, poporul egiptean își desfășura activitatea pe o întindere
de 300 km (190 mile) de-a lungul coastei mediteraneene, ce puțin până la Zawiet Umm el
Rakham. Chiar dacă evenimentele împrejmuitoare construirii cetăților costiere și fortărețelor
nu sunt precise, trebuie spus că un anumit grad al controlului politic și militar trebui să fi fost
ținut asupra regiunii pentru a putea permite construirea acestora.

Relatări detaliate care să ateste preluarea de mari acțiuni militare împotriva Libiei nu
există, ci doar câteva dovezi ale cuceririi și năvălirii acesteia, care ar putea sau nu să se refere
la evenimente specifice, acestea, în caz contrar, nefiind consemnate. Este posibil ca unele
consemnări, cum ar fi cele din Aswan Stele să revină asupra prezenței lui Ramses în campaniile
militare din Libia ale tatălui său.

Poate a să fost Seti I cel care a obținut presupusul control asupra regiunii și care a
plănuit stabilirea sistemului defensiv, la fel cum a a reconstruit cele din est, Valea lui Horus,
dincolo de nordul peninsulei Sinai.

Impactul religios

Ramses a fost faraonul cel mai răspunzător de extirparea perioadei amarniene din istorie.
El, mai mult ca oricare alt faraon, a încercat să distrugă monumentele ridicate în timpul acestei
perioade și să schimbe natura structurii religioase și cea a preoției, cu scopul de a o readuce în
punctul în care a fost înainte de domnia lui Akhenaten.

Festivalurile Sed

După 30 de ani de domnie, Ramses s-a alăturat unui grup format din cei mai longevivi
faraoni ai Egiptului. Prin tradiţie, în cel de-al 30-lea an de domnie Ramses a sărbătorit un jubileu
numit festivalul Sed, în urma căruia a fost transformat în zeu. [41] La numai jumatate din ceea
ce ar fi fost o domnie de 66 de ani, Ramses a eclipsat deja tot. A adus pacea, a menţinut graniţele
egiptene şi a construit mari şi numeroae monumente de-o parte şi de alta a imperiului. Țara sa
a fost mai prosperă şi mai puternică decât a fost în aproape un secol. Devenind un zeu, Ramses
a schimbat dramatic nu doar rolul său ca domnitor al Egiptului ci şi pe cel al întâiului său născut,
Amun-her-khepsef. Ca domnitor ales, comandant şi şef al armatelor egiptene, fiul său a devenit
efectiv conductor in toate.

Activitatea de construcție și monumente

Memnon cel Tânar o parte din colosala statuie a lui Ramses din Ramsesum, acum în Muzeul
Britanic

Egipt- statuia lui Ramses al-II-lea, Luxor, n.d., colorată de către Joseph Hawkes. Muzeul din
Brooklyn

Ramses a construit pe scară largă în întregul Egipt și Nubia, cartuşele sale sunt afișate
vizibil chiar și în clădiri pe care nu le-a construit el. [42] Există evidenţe de onoare cioplite în
piatră, statui, ruine de palate şi temple, cea mai notabilă fiind Ramesseum în vestul Teba,
templele rock din Simbel Abu. El a acoperit terenul din Delta către Nubia cu clădiri într-un mod
în care nici un rege nu a făcut-o înainte. [43] El a fondat, de asemenea, în timpul domniei lui o
nouă capitală în Deltă numită PI-Ramsesses; ea a servit anterior ca palat de vară în timpul
domniei lui Seti I's. [44]

Templul său memorial, Ramesseum, a fost doar începutul obsesiei faraonului pentru
construcţii. Când a construit , a construit pe o scară ca niciodată până acum. În cel de-al treilea
an al domniei lui a demarat cel mai ambițios proiect de construcție, după piramide, care au fost
construite cu 1500 de ani mai devreme. Populația a fost pusă să lucreze la schimbarea feţei
Egiptului. În Teba, templele antice s-au transformat, astfel încât fiecare dintre ele reflectau
onoare către Ramses ca un simbol al naturii sale divine. Ramses a decis să se eternizeze în
piatră, și așa a ordonat modificări ale metodelor folosite de masoni. Reliefurile elegante dar de
mică adâncime ale faraonilor anteriori au fost ușor transformate, și așa imaginile și cuvintele
lor ar putea fi ușor șterse de succesorii lor. Ramses a insistat ca sculpturile sale să fie profund
gravate în piatră, pe care le-a făcut nu doar mai puțin sensibile la modificarea târzie, dar, de
asemenea le-a facut mai proeminente în văpaia soarelui egiptean, reflectând relația sa cu zeul
soarelui, Ra.

Ramses a construit numeroase monumente mari, printre care complexul arheologic Abu
Simbel şi templul Mortuar cunoscut sub numele de Ramassesum. El a construit la o scală
monumentala pentru a se asigura că moştenirea lui va rezista ravagiilor viitoare. Ramses a
folosit acest lucru ca mijloc de propagandă pentru victoriile sale asupra străinilor, victorii
reproduse pe pereţii templelor. De asemenea, Ramses al II-lea şi-a ridicat mai multe stătui în
cinstea lui decât orice alt faraon. El a uzurpat multe statui punându-şi cartușul pe ele.

Pi-Ramesses
Informaţii suplimentare: Pi Ramesses

Ramses al II-lea a schimbat capitala regatului său de la Thebes în valea Nilului, în estul
Deltei. Motivele lui nu sunt certe, cu toate că probabil el a dorit să fie mai aproape de teritoriile
sale din Canaan şi Siria. Noul oraş Pi-Ramesses (sau cu numele lui integral Pi-Ramses Aa-
nakhtu, în traducere (“Tărâmul Victorios al lui Ramses”) cuprindea temple imense şi palatul
rezidenţial, întins pe o suprafaţă mare, la care se adăugă şi propria grădina zoologică.

Pentru o perioadă terenul a fost identificat greşit ca fiind cel din Tanis, din cauza
multelor statui şi a celorlalte materiale ale Pi-Ramses găsite acolo, dar acum este cert faptul că
acestea au fost aduse de altundeva şi că rămăşiţele din adevăratul Pi-Ramses se întind pe 30 km
înspre sud, lângă modernul Quantir.

Picioarele colosale ale statuii lui Ramses sunt printre puţinele rămăşiţe rămase, restul
rămăşiţelor fiind îngropate.

Ramesseum

Informaţii suplimentare: Ramesseum

Recentul Memnon, restaurat în mod digital, îşi are provenienţa în Ramesseum.

Complexul de temple construite de către Ramses al II-lea între Qurna şi deşert a fost cunoscut
drept Ramessum din secolul al XIX-lea. Istoricul grec Diodorus Siculus s-a minunat de templul
gigant, din care nu au rămas decât nişte ruine.

Orientat atât spre nord-vest, cât şi spre sud-est, templul a fost precedat de 2 reşedinţe.
Un stâlp enorm stătea în faţa primei reşedinţe, palatul regal se afla la stânga, iar statuia gigantă
a regelui era situată în spate.

Au mai rămas numai parti de la baza si trunchiul statuii faraonului, statuie ce a avut o
înălţime de 17 metri (56 picioare) şi cântărind mai mult de 1000 de tone (980 de tone lungi;
1,100de tone scurte). Secvenţele care surprind victoria marelui faraon şi a armatei sale asupra
hitiţilor si care ii surprind pe aceştia din urma fugind de la Kadesh, sunt reproduse pe pilon.
Rămăşiţe celei de-a doua reşedinţe includ parţi ale faţadei interne a pilonului şi o porţiune a
ponticului Osiride în dreapta. Scene ale războiului şi presupusele încăierări ale hitiţilor la
Kadesh sunt reproduse pe pereţi.
 În registrele superioare, sărbătoare şi onoare ale falnicului Dumnezeu Min, dumnezeul
rodniciei. În partea opusă a reşedinţei, puţinii stâlpi Osiride şi columnele care au mai rămas
sugerează adevărata măreţie.

Rămășițele împrăștiate ale celor două statui ale regelui pot fi de asemenea văzute, una
dintr-un granit roz și cealaltă dintr-un granit negru, care cândva protejau lateral intrarea în
templu; 39 din cele 48 de coloane din măreața sală hipostilă încă stau în rândurile centrale.
Acestea sunt decorate cu obișnuitele scene ale regelui înainte de diverși zei. O parte din tavanul
decorat cu stele aurii pe un fundal albastru, de asemenea, s-a păstrat. Copiii lui Ramses apar în
procesiune pe câteva ziduri rămase. Sanctuarul a fost compus din trei camere consecutive, cu
opt coloane si cameră tetrastil. O parte din prima încăpere, cu tavanul decorat cu scene astrale
și câteva rămășițe aparțin de camera secundă, acestea fiind tot ce au mai rămas. Camerele
imense de depozitare construite din cărămizi de lut sunt întinse în jurul templului. Urmele unei
școli pentru scriitori s-au găsit printre ruine.

Templul lui Seti I, din care nimic nu a mai ramas exceptând fundația, a stat cândva la
dreapta sălii hipostile.

Abu Simbel

Informații suplimentare Abu Simbel

În 1255 î.H. Ramses și Nefertari, regina lui, au călătorit spre Nubia pentru a inaugura
un templu nou, numit Abu Simbel. Este un ego turnat în piatră; omul care a construit-o
intenționa nu doar să devină un mare faraon al Egiptului ci și unul dintre zei.

Marele templu a lui Ramses al doilea la Abu Simbel a fost descoperit în 1813 de către
Swiss Orientalist și de către călătorul Johann Ludwig Burckhardt. O grămadă enormă de nisip
acoperea aproape complet fațada și statuile sale colosale, blocând intrarea pentru mai mult de
patru ani. Exploratorul padovan Giovanni Battista Belzoni a reușit să intre în templu pe data de
4 august 1817.

Alte monumente nubiene

Precum templele de la Abu Simbel, Ramses a mai lăsat și alte monumente pentru sine
în Nubia. Campaniile sale timpurii sunt ilustrate pe pereții templului Beit el-Wali ( acum aflat
în New Kalabsha). Alte temple dedicate lui Ramses sunt Derr și Gerf Hussein ( de asemenea
aflate în New Kalabsha).

Templul reginei Nefertari

Informații suplimentare: Templul reginei Nefertari

Mormantul principlei tovarase a lui Ramsses a fost descoperit de catre Ernesto

Schiaparelli in 1904. [48][52] Chiar daca fusese jefuit in trecut, mormantul lui Nefertari are
totusi o importanta deosebita, datorita faptului ca somptuoasa pictura murala este considerata a
fi una dintre cele mai mari realizari ale artei egiptene antice. Un sir de trepte sculptate in stanca
permit accesul in anticamera, care este decorata cu picturi inspirate din capitolul 17, al Cartii
Mortilor. Tavanul colosal reprezinta vazduhul si este pictat in albastru inchis, cu o multitudine
de stelute aurii in cinci colturi. Peretele dinspre Rasarit al anticamerei este intretaiat de o larga
deschidere decorata cu o reprezentare a lui Osiris pe partea stanga, iar pe dreapta cu o
reprezentare a lui Anubis. Aceasta duce mai departe catre incaperea alaturata, decorata cu scene
reprezentand aducerea de ofrande; inainte de aceasta incapere se afla un antreu in care picturile
infatiseaza aducerea in fata Zeilor a lui Nefertari si primirea aceasteia de catre acestia. Pe
perentele dinspre nord al anticamerei se afla scarile care duc jos catre cavou, un cadrilater urias
care se intinde pe o suprafata de 90 de metri patrati, al carui tavan imens este sustinut de patru
coloane decorate pe toata suprafata. Initial, sarcofagul din granit rosu al reginei era pozitionat
jos, in mijlocul acestei incaperi. Potrivit doctrinelor religioase ale vremii, tocmai in aceasta
camera, intitulata de vechii egipteni – amfiteatrul de aur, avea loc renasterea celui mort.
Picturile reprezentate pe peretii cavoului au fost inspirate din capitolele 144 si 146 ale Cartii
Mortilor: astfel in partea stanga a camerei, pe portile si si usile regatului lui Osiris se regasesc
pasaje din capiolul 144, atat paznicii acestora, cat si formulele magice care trebuiau sa fie rostite
de catre morti pentru a putea trece dincolo de usi. [52]

Mormantul KV5

In 1995, profesorul Kent Weeks, indrumatorul Proiectului de Cartografiere al Tebei a

redescoperit mormantul KV5. S-a dovedit a fi cel mai impozant cavou din Valea Regilor, iar
initial gazduia ramasitele mumificate ale unora dintre cei 52 de presupusi fii ai acestui rege. Au
fost descoperite aproximativ 150 de coridoare si cavouri in anul 2006 si se preconizeaza ca
acesta ar putea contine pana la 200 de coridoare si cavouri. Se banuieste ca cel putin 4 dintre fii
lui Ramses, si anume Meryatum, Sety, Amun-her-khepeshef (primul fiu al lui Ramses) si
''Principalul reprezentant al regelui'', Generalissimo Ramsses au fost inmormantati acolo, din
cate reiese din inscriptii, harburi si canoapele descoperite in mormant.[54] Joyce Tydesley
noteaza ca..

“nu au fost descoperite morminte intacte, doar elemente funerare esenţiale, precum mii de
cioburi din ceramică, figuri Ushabti din faianţă, mărgele, talismane, fragmente ale borcanelor
Canopic şi ale sicrielor din lemn. Însă sarcofagele, sicriele mumiilor, erau neatinse, ceea ce ne
duce la gândul că multe dintre ele nu ar fi fost folosite. Aceste morminte care au fost făcute în
KV5 au fost complet jefuite în antichitate, lăsând în urmă foarte puţine rămăşiţe sau chiar
deloc.”

Statuia colosală a lui Ramses al II-lea

Colosul lui Ramses din Memphis

Informaţii suplimentare: Statuia lui Ramses al II-lea (Mit Rahina)

Colosul lui Ramses al II-lea a fost reconstruit şi ridicat în Piaţa Ramses din Cairo în anul
1955. În august 2006, contractanţii au mutat statuia de 3200 de ani din Piaţa Ramses pentru a o
proteja de gazele de eşapament care deteriorau cele 83 de tone (82 tone englezeşti; 91 tone
americane) ale statuii. Aceasta a fost luată iniţial de la un templu din Memphis. Noul ei loc
urma să fie în apropierea Marelui Muzeu al Egiptului.

Moartea şi moştenirea lui Ramses al II-lea

Până în momentul morţii sale, la vârstă de aproximativ 90 de ani, Ramses suferea de

probleme dentare severe şi a fost afectat de artroză şi rigidizarea arterelor. A transformat Egiptul
într-o ţară bogată datorită bunurilor şi bogăţiilor pe care le aducea de la alte imperii. A trăit mai
mult decât multe dintre soţiile şi copiii lui, lăsând mari comemorative în tot Egiptul, în special
iubitei Nefertiti, prima lui regina. Încă 9 faraoni au luat numele lui Ramses în onoarea sa.
Ramses al II-lea a devenit acea figură legendară pe care voia cu desăvârşire să ajungă, însă acest
lucru nu a fost îndeajuns pentru a proteja Egiptul. Noi inamici au atacat imperiul, care a suferit,
de asemenea, probleme interne şi nu a putut dura la nesfârşit. Mai puţin de 150 de ani de la
moartea lui Ramses, imperiul egiptean a căzut iar Noul Regat a ajuns la capăt.
Mumia lui Ramses

Ramses al II-lea a fost îngropat iniţial în mormântul KV7, în Valea Regilor. Din cauza
jafurilor, preoţii i-au mutat ulterior corpul într-o zona deţinută de ei, l-au mumificat şi l-au pus
în mormântul reginei Inhapy. Şaptezeci şi două de ore mai târziu, a fost din nou mutat în
mormântul marelui preot Pinudjem al II-lea. Toate aceste evenimente sunt înregistrate cu
hieroglifice pe pânză care-i acoperă corpul. Mumia lui se află astăzi în Muzeul Egiptean din
Cairo.

Mumia faraonului scoate la iveală un nas coroiat şi un maxilar puternic, având

aproximativ 1,7 metri. Succesorul final a lui Ramses a fost Merneptah, cel de-al XIII-lea lui fiu.

Mumia lui Ramses al II-lea

În 1974 egiptologii care îi examinau mormântul au observat o deteriorare rapidă a

condiției mumiei care a fost mai apoi transportată la Paris pentru examinare.[60] Lui Ramses al
II-lea i-a fost eliberat un pașaport egiptean unde i-a fost trecută ca ocupație ,,Rege(decedat)".[61]
Mumia a fost întâmpinată la aeroportul Le Bourget, lângă Paris, cu toate onorurile militare
demne de un rege.[62]

Maurice Bucaille a condus echipa oamenilor de știință care au examinat mumia. În ceea
ce-l privește pe Bucaille, el a fost mai mult interesat să descopere dacă Ramses al II-lea a fost
faraon pe timpul lui Moise și să afle cauza morții sale.[63]

La Paris, s-a descoperit că fungusul deteriora mumia lui Ramses al II-lea , fiind înlăturat.
În cadrul examinării, analiza științifică a scos la suprafață numeroase răni de război, fracturi
vechi, artrită și circulație proastă.

Se spune că din cauza artritei, Rameses al II-lea a trebuit să trăiească cu un spate

încovoiat în ultimii ani ai vieții sale.[64] Un studiu recent a exclus spondilita anchilozantă ca o
posibilă cauză.[65] O gaură semnificativă a fost găsită în mandibula faraonului determinându-i
pe cercetători să afirme că ,,un abces al dinților ar fi fost îndeajuns să-i provoace moartea, însă
acest lucru nu poate fi susținut cu certitudine". Gaston Maspero, cel care a dezvăluit mumia lui
Ramses al II-lea scrie că ,, în zona tâmplelor firele de păr sunt mai rare, dar în rest sunt destul
de dese, formând smocuri drepte, mătăsoase, de câte cinci centimetrii lungime. Având părul alb
la momentul morții sale, și probabil castaniu de-a lungul vieții sale, părul a fost vopsit roșu
deschis folosindu-se de plantele (hena) utilizate la îmbălsămare...mustața și barba sunt
rare...Firele de păr sunt rare, ce cele ale capului și ale sprâncenelor...pielea de un maroniu
pământiu, cu zone mai închise la culoare...fața mumiei oferindu-ne detalii certe privind
fizionomia din timpul vieții sale.[66][67]

Inspecția microscopică a radăcinilor părului lui Ramses al II-lea a dovedit că părul

regelui a fost inițial roșu, sugerând faptul că el făcea parte dintr-o familie de roșcați.[68] Acest
lucru are o semnificație nu doar cosmetică: în Egiptul Antic oamenii cu părul roșu erau asociați
cu regele Seth, cu asasinul lui Osiris, iar numele tatălui lui Ramses al II-lea, Seti I, înseamnă
,,urmașul lui Seth".[69]

După ce mumia lui Ramses al II-lea a fost readusă în Egipt, a fost vizitată de președintele
Anwar Sadat și soția sa.

În cultura populară

Ramses stă la baza poeziei lui Percy Bysshe Shelley ,,Ozymandias". Diodorus Siculus
înscripționează pe una din sculpturile sale:„ Eu sunt regele regilor, Osymandias. Dacă cineva
ar ști cât de măreț sunt și unde mă aflu, lasă-l să-mi întreacă una din realizările mele”.[70] Această
frază este sustrasă din poemul lui Shelley.

Viața lui Ramses al II-lea a inspirat multe reprezentări ficționare, inclusiv romanele
istorice ale scriitorului francez Christian Jacq, seria Ramses; benzile desenate Watchmen, în
care personajul lui Adrian Veidt îl folosește pe Ramses al II-lea pentru alter-egoul său, cunoscut
drept 'Ozymandias'; romanul Normei Mailer, Ancient Evenings(Nopți din antichitate), care
prezintă în detaliu viața lui Ramses al II-lea, dar din perspectiva egiptenilor care trăiesc în
timpul domniei lui Ramses al IX-lea; și cartea lui Anne Rice, Mumia, sau Ramses cel
Blestemat(1989), în care Ramses a fost personajul principal.

Faraonul Exodoului

Ramses al II-lea este unul dintre cei mai populari candidati pentru rolul principal din
filmul Faraonul Exodului. În anul 1944, Thomas Mann i-a distribuit acest rol în nuvela Das
Gesetz ( „Legea”). Deși nu ca personaj principal, Ramses apare în “Moise s-a născut” a lui Joan
Grant ,narațiune la persoana I din Nebunefer, fratele lui Ramoses, care prezintă imaginea vieții
lui Ramoses de la mortea lui Seti, plină cu jocuri de putere, intrigă, și comploturi de asasinări
de un record istoric, și evidențiind relațiile cu Bintanath, regina Tuya, Nefertari, și Moise. În
cronicile Kane, Ramses apare ca fiind strămoșul personajelor principale Sadie și Carter Kane.

În filmul clasic ”Cele zece porunci”, produs în 1956 și regizat de Cecil B. DeMille, rolul
lui Ramses a fost interpretat de Yul Brynner. Aici Ramses a fost portretizat ca un tiran
răzbunător, precum și antagonistul principal al filmului, dispreţuind mereu preferinţa tatălui său
pentru Moise in defavoarea ", fiului trupului [său]". Filmul animat "The Prince of Egypt" (1998)
(Printul Egiptului, 1998) îl prezintă, de asemenea pe Rameses, (descriere făcută de Ralph
Frennes) unde acesta apărea ca fratele adoptiv al lui Moise, iar în cele din urma ca personaj
negativ al filmului. Mai recent, Joel Edgerton a jucat rolul lui Ramses in filmul Exodus: Zei şi
regi, apărut in 2014.

În 2006, Kevin Early joacă rolul lui Ramses în producția ,, The ten Commandments:
The Musical".