GOȚA ANA-MARIA

ANUL II, SERIA I, GRUPA IV

C.F.R.- apariția acestui cuvânt caragialian se observă în diferite opere, precum:

O zi solemnă, Țal!..., C.F.R. Caragiale îi acordă acestui cuvânt o importanță
aparte, dedicându-i chiar o întreagă schiță care-i poartă numele, C.F.R. Un
element comun pe care le au în totalitate cele trei opere enumerate este
glorificarea pe care i-o acordă companiei naționale de transport feroviar a
României. Marele dramaturg român prezintă acest termen în accente pozitive și
grandioase, acestea fiind incontestabile prin următoarele citate: „Direcţiunea
generală a C.F.R. a avut ocaziunea să constate sărăcia limbii române, şi a trebuit
să recunoască necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca
imperativ impersonal, fără ca şi cu negaţiune; şi asta (onoare ei!) pentru toţi
călătorii, fără excepţie de clasă sau de distanţă de parcurs, la toate trenurile, fie
accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă.”- cu alte cuvinte, Caragiale
produce un aport al C.F.R.-ului în gramatica limbii române; „Pe când Leonida
medita asupra chestiunii arzătoare: „ce s-ar putea cere guvernului în favoarea
dezvoltării Mizi- lului?“, iată că Direcţia generală C.F.R. înfiinţează expresul
Bucureşti-Berlin, via Breslau.”.
Așadar, cuvântul C.F.R. reprezintă o contribuție a dezvoltării societății
românești, îmbunătătind atât limba română, cât și trasporturile internaționale.