Balada Mesterului Manole

Negru-Vodă mergând împreună cu nouă zidari și meșterul Manole, al zecelea dintre ei și cel
mai priceput, cobora pe malul Argeșului, în căutarea unui loc pentru a ridica o mănăstire. Pe
ddrum întâlniră un ciobănaș pe care. Negru-Vodă îl întreabă dacă nu cumva a văzut un loc cu
un zid părăsit. Ciobănașul îi răspunde, spunându-i că văzuse, iar că la zidul acela urlau câinii.
Atunci, Negru-Vodă merse spre acolo împreună cu cei nouă zidari și Manole al zece-lea.
Le-a spus că acolo vrea ca ei, zidarii, să ridice Mănăstirea Argesului, înaltă și cum nu s-a mai
văzut. În cazul în care vor reuși, el îi va face boieri, iar în caz contrar îi va zidi de vii în
temelia mănăstirii. Cei zece meșteri se apucară de treabă, dar, tot ce lucrau ziua se surpa
noaptea. Atunci Negru-Vodă se supără și îi amenință că îi zidește de vii.
Într-o bună zi, meșterul Manole le spuse zidarilor că a visat ce trebuie să facă pentru a reuși
ca mănăstirea să fie ridicată și anume chiar a doua zi trebuia să zidească de vie prima femeie,
soție sau soră, care va veni de dimineață să aducă mâncare soțului sau fratelui său. Acesta le
ceru, însă, să jure că așa vor face întocmai și că vor păstra secretul.
În a doua dimineață, meșterul Manole se urcă pe schelă și privește în zare, pe câmp și cea pe
care o zări venind era chiar Ana, soția sa. Plângând, meșterul se rugă lui Dumnezeu să
înceapă ploaia, să crească apele astfel încât soția lui să nu poată ajunge la ei.
Dumnezeu trimise o ploaie zdravănă însă Ana nu se opri din drumul său. Atunci, meșterul
Manole se rugă din nou lui Dumnezeu să bată vântul puternic, astfel încât să îndoaie copacii,
să răstoarne chiar munții, pentru a o întoarce pe Ana din drumul său. Lui Dumnezeu i se făcu
milă și îi ascultă din nou ruga dar Ana nu se opri și nici nu se întoarse din drum, ajungând la
soțul său. Zidarii se bucurară toți când o văzură, numai meșterul Manole nu.
În glumă, Manole o sărută pe Ana și o conduce la zid. Acesta îi spuse că vor să glumească și
că o vor zidi. Soția crezu pe soțul său iar Manole încelu a o zidi. O prinse în zid dinspre
picioare, urcând din ce în ce mai mult. Ana începu să plângă și spuse că zidul construit o
strânge rău iar trupul o doare. Manole însă continuă a o zidi. Apoi nu se mai vedea ci doar i
se auzea glasul care spunea că zidul o strânge rău și viața i se stinge
Mănăstirea Argeșului era gata, iar Negru -Vodă a venit să se închine, mulțumit. Apoi Îi
întrebă pe meșteri dacă ar putea să ridice o mănăstire și mai frumoasă. De pe acoperișul
mănăstirii, zidarii răspunseră că pot să ridice o mănăstire și mai frumoasă. Ei credeau că nu
mai există alți meșteri zidari așa de pricepuți ca ei. Negru -Vodă însă porunci să se
îndepărteze schelele și scările voind ca meșterii să rămână și să moară pe acoperișul
mănăstirii pentru a nu mai putea să ridice o mânăstire mai frumoasă.
Meșterii zidari își făcură aripi de șindrilă ușoară, dar când se aruncară de pe acoperiș se
zdrobiră de pământ. Când Manole se pregătea să sară auzi glasul Anei, din zidul mănăstirii,
care îi spunea că zidul o strânge, îi frânge copilașul și îi stinge viața. Manole de durere
rămase fără viață și căzu de pe acoperișul Mănăstirii Argeșului. Unde a căzut a apărut o
fântână, iar fântâna a primit numele Fântâna lui Manole.

Parere:

Parerea mea este ca aceasta balada ne arata cat de urat poate fi caraterul unui om, iar
acesta reprezintă un lucru bun, deoarece trebuie sa cunoastem si sa stim ca în lumea
noastră nu exista decat oameni buni si intelepti cum a fost Manole.

Balada Mioritei

Trei ciobani coborau cu oile de la munte. Unul era moldovean, altul era ungurean, adică din
Ardeal, iar al treilea era vrâncean, adică din Vrancea. Moldoveanul avea oi mai multe și cai
mai buni și câini mai harnici. Ceilalți doi vorbiră între ei să îl omoare.O mioriță cu lâna
neagră behăi trei zile în șir. Ciobanul o întrebă dacă e bolnavă sau dacă nu-i place iarba.
Miorița îi spuse să se tragă cu turma lui mai la o parte. Să-și cheme cel mai credincios și mai
puternic dintre câini, pentru că îl așteaptă moartea. Cei doi ciobani vor să îl omoare la apusul
soarelui.Ciobanul moldovean îi ceru mioriței ca, dacă va fi să moară, să le spună celor doi să
îl îngroape aproape de stână. Voia să fie tot împreună cu oile și cu câinii. La căpătâi să-i pună
un fluieraș de fag, unul de os și unul de soc. Atunci când va sufla vântul, fluierașele să cânte,
iar oile să se adune să-l plângă.Moldoveanul îi mai ceru mioriței să nu le spună că a fost ucis.
Ea trebuia să spună că s-a însurat cu o crăiasă mândră. Că la nunta lui a căzut o stea. Că nași
au fost soarele și luna, iar nuntași brazii și paltinii. Preoți au fost munții, lăutari - păsările,
făclii - stelele.Bătrâna lui mamă va întreba de el, flăcăul cu fața ca spuma laptelui, cu părul ca
pana corbului și ochii ca mura. Dacă miorița o va întâlni, să-i spună că s-a însurat cu o fată de
crai. Să nu-i spună, însă, că la nunta lui a căzut o stea. Să nu-i spună nici cine au fost nuntașii,
preoții, lăutarii și făcliile

Parere:

Eu cred ca din Balada Miorita ne dam seama ca suntem un popor harnic liber, pasnic,si
nu ne speriem de orice perepetie, nu ne temem de ce se va intampla maine, traim fericiti
si impacati cu orice gand, orice s-ar intampla.