Mănăstirea Cu nouă zidari, Apoi se scula

Argeşului Nouă meşteri mari Ş-astfel cuvânta:

Şi Manole zece „Nouă meşteri mari,
Care-i şi întrece. Calfe şi zidari!
„Iată zidul meu! Ştiţi ce am visat
Aici aleg eu De când m-am culcat?
Loc de mănăstire O şoapta de sus
Şi de pomenire. Aievea mi-a spus
Pe Argeş în jos, Deci voi, meşteri mari, Că orice-am lucra
Pe un mal frumos, Calfe şi zidari, Noaptea s-a surpa
Negru-vodă trece Curând vă siliţi Pân-om hotărî
Cu tovarăşi zece, Lucrul de-l porniţi, În zid de-a zidi
Nouă meşteri mari, Ca să-mi ridicaţi, Cea-ntâi soţioară,
Calfe şi zidari, Aici să-mi duraţi Cea-ntâi surioară
Şi Manole, zece, Mănăstire naltă Care s-a ivi
Care-i şi întrece. Cum n-a mai fost altă, Mâini în zori de zi
Merg cu toţi pe cale Că v-oi da averi, Aducând bucate
Să aleagă-n vale V-oi face boieri, La soţ ori la frate.
Loc de mănăstire Iar de nu, apoi Deci dacă vroiţi
Şi de pomenire. V-oi zidi pe voi, Ca să isprăviţi
Iată, cum mergeau V-oi zidi de vii Sfânta mănăstire
Că-n drum ajungeau Chiar în temelii!” Pentru pomenire,
Pe-un biet ciobănaş Meşterii grăbeau, Noi să ne-apucăm
Din fluier doinaş, Sforile-ntindeau, Cu toţi să jurăm
Şi cum îl vedea Locul măsurau, Şi să ne legăm
Domnul îi zicea: Şanţuri largi săpau, Taina s-o păstrăm:
„Mândre ciobănaş, Şi mereu lucrau, Ş-orice soţioară,
Din fluier doinaş! Zidul ridicau, Orice surioară
Pe Argeş în sus Dar orice lucra Mâini în zori de zi
Cu turma te-ai dus, Noaptea se surpa! Întâi s-a ivi,
Pe Argeş în jos A doua zi iar, Pe ea s-o jertfim
Cu turma ai fost. A treia zi iar, În zid s-o zidim!”
Nu cumva-ai văzut A patra zi iar Iată-n zori de zi
Pe unde-ai trecut Lucrau în zadar! Manea se trezi,
Un zid părăsit Domnul se mira Ş-apoi se sui
Şi neisprăvit Ş-apoi îi mustra, Pe grad de nuiele
La loc de grindiş, Ş-apoi se-ncrunta Şi mai sus, pe schele,
La verde-aluniş?” Şi-i ameninţa Şi-n câmp se uita,
„Ba, doamne, am văzut Să-i puie de vii Drumul cerceta.
Pe unde-am trecut Chiar în temelii! Când, vai! Ce zărea?
Un zid părăsit Meşterii cei mari, Cine că venea?
Şi neisprăvit. Calfe şi zidari, Soţioara lui,
Câinii cum îl văd, Tremurau lucrând, Floarea câmpului!
La el se repăd Lucrau tremurând Ea s-apropia
Şi latră-a pustiu Zi lungă de vară Şi îi aducea
Şi urlă-a morţiu.” Ziua pân-în seară, Prânz de mâncătură,
Cât îl auzea, Iar Manole sta, Vin de băutură.
Domnu-nveselea Nici că mai lucra, Cât el o zărea,
Şi curând pleca, Ci mi se culca Inima-i sărea,
Spre zid apuca Şi un vis visa, În genunchi cădea

1
Şi plângând zicea: Dacă o vedea, Zidul se suia
„Dă, Doamne, pe lume Iar Manea turba, Şi o cuprindea
O ploaie cu spume, Mândra-şi săruta, Pân’ la costişoare,
Să facă pâraie, În braţe-o lua, Pân’ la ţâţişoare,
Să curgă şiroaie, Pe schele-o urca, Pân’ la buzişoare,
Apele să crească, Pe zid o punea Pân’ la ochişori,
Mândra să-mi oprească, Şi, glumind, zicea: Încât, vai de ea,
S-o oprească-n vale „Stai, mândruţa mea, Nu se mai vedea,
S-o-ntoarcă din cale! Nu te speria, Ci se auzea
Domnul se-ndura, Că vrem să glumim Din zid că zicea:
Ruga-i asculta, Şi să te zidim!” „Manole, Manole
Norii aduna, Ana se-ncredea Meştere Manole!
Ceru-ntuneca Şi vesel râdea. Zidul rău mă strânge,
Şi curgea deodată Iar Manole ofta Viaţa mi se stinge!”
Ploaie spumegată Şi se apuca Pe Argeş în jos,
Ce face pâraie Zidul de zidit, Pe un mal frumos,
Şi umflă şiroaie. Visul de-mplinit. Negru-vodă vine
Dar oricât cădea Zidul se suia Ca să se închine
Mândra n-o oprea, Şi o cuprindea La cea mănăstire,
Ci ea tot venea, Pân’ la gleznişoare, Falnică zidire,
Şi s-apropia. Pân’ la pulpişoare. Mănăstire naltă
Manea mi-o vedea, Iar ea, vai de ea! Cum n-a mai fost altă.
Inima-i plângea, Nici că mai râdea, Domnul o privea
Şi iar se-nchina, Ci mereu zicea: Şi se-nveselea
Şi iar se ruga: „Manole, Manole, Şi astfel grăia:
„Suflă, Doamne-un vânt Meştere Manole! „Voi, meşteri zidari,
Suflă-l pe pământ, Ajungă-ţi de şagă, Zece meşteri mari!
Brazii să-i despoaie, Că nu-i bună, dragă. Spuneţi-mi cu drept,
Paltini să îndoaie, Manole, Manole, Cu mâna la piept,
Munţii să răstoarne, Meştere Manole! De-aveţi meşterie
Mândra să-mi întoarne, Zidul rău mă strânge, Ca să-mi faceţi mie
Să mi-o-ntoarne-n cale, Trupuşoru-mi frânge!” Altă mănăstire
S-o ducă de vale!” Iar Manea tăcea Pentru pomenire
Domnul se-ndura, Şi mereu zidea. Mult mai luminoasă
Ruga-i asculta Zidul se suia Şi mult mai frumoasă!
Şi sufla un vânt Şi o cuprindea Iar cei meşteri mari,
Un vânt pe pământ Pân’ la gleznişoare, Calfe şi zidari,
Paltini că-ndoia, Pân’ la pulpişoare, Cum sta pe grindiş,
Brazi că despoia, Pân’ la costişoare, Sus pe coperiş,
Munţii răsturna, Pân’ la ţâţişoare. Vesel se mândreau
Iară pe Ana Dar ea, vai de ea, Ş-apoi răspundeau:
Nici c-o înturna! Tot mereu plângea „Ca noi, meşteri mari,
Ea mereu venea, Şi mereu zicea: Calfe şi zidari,
Pe drum şovăia „Manole, Manole Alţii nici că sânt
Şi s-apropia Meştere Manole! Pe acest pământ!
Şi amar de ea, Zidul rău mă strânge, Află că noi ştim
Iată c-ajungea! Ţâţişoara-mi plânge, Oricând să zidim
Meşterii cei mari Copilaşu-mi frânge!” Altă mănăstire
Calfe şi zidari, Manole turba Pentru pomenire,
Mult înveselea Şi mereu lucra. Mult mai luminoasă

2
Şi mult mai frumoasă. Cu lacrimi udată!
Domnu-i asculta
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice.
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească
Ca să putrezească
Colo pe grindiş,
Sus pe coperiş.
Meşterii gândeau
Şi ei îşi făceau
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare,
Apoi le-ntindeau
Şi-n văzduh săreau
Dar pe loc cădeau,
Şi unde picau
Trupu-şi despicau.
Iar bietul Manole,
Meşterul Manole,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,
Un glas mult iubit
Care greu gemea
Şi mereu zicea:
„Manole, Manole,
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge,
Viaţa mi se stinge!”
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i se-nvelea,
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea,
Şi de pe grindiş,
De pe coperiş,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea,
Ce se mai făcea?
O fântâna lină,
Cu apa puţină,
Cu apă sărată