Sunteți pe pagina 1din 3

Pe Argeş în jos, Că v-oi da averi, Cu toţi să jurăm

Pe un mal frumos, V-oi face boieri, Şi să ne legăm


Negru-vodă trece Iar de nu, apoi Taina s-o păstrăm:
Cu tovarăşi zece, V-oi zidi pe voi, Ş-orice soţioară,
Nouă meşteri mari, V-oi zidi de vii Orice surioară
Calfe şi zidari, Chiar în temelii!” Mâini în zori de zi
Şi Manole, zece, Întâi s-a ivi,
Care-i şi întrece. Meşterii grăbeau, Pe ea s-o jertfim
Merg cu toţi pe cale Sforile-ntindeau, În zid s-o zidim!”
Să aleagă-n vale Locul măsurau, Iată-n zori de zi
Loc de mănăstire Şanţuri largi săpau,  Manea se trezi,
Şi de pomenire. Şi mereu lucrau, Ş-apoi se sui
Iată, cum mergeau Zidul ridicau, Pe grad de nuiele
Că-n drum ajungeau Dar orice lucra Şi mai sus, pe schele,
Pe-un biet ciobănaş Noaptea se surpa! Şi-n câmp se uita,
Din fluier doinaş, A doua zi iar, Drumul cerceta.
Şi cum îl vedea A treia zi iar, Când, vai! Ce zărea?
Domnul îi zicea: A patra zi iar Cine că venea?
„Mândre ciobănaş, Lucrau în zadar! Soţioara lui,
Din fluier doinaş! Domnul se mira Floarea câmpului!
Pe Argeş în sus Ş-apoi îi mustra, Ea s-apropia
Cu turma te-ai dus, Ş-apoi se-ncrunta Şi îi aducea
Pe Argeş în jos Şi-i ameninţa Prânz de mâncătură,
Cu turma ai fost. Să-i puie de vii Vin de băutură.
Nu cumva-ai văzut Chiar în temelii! Cât el o zărea,
Pe unde-ai trecut Meşterii cei mari, Inima-i sărea,
Un zid părăsit Calfe şi zidari, În genunchi cădea
Şi neisprăvit Tremurau lucrând, Şi plângând zicea:
La loc de grindiş Lucrau tremurând „Dă, Doamne, pe lume
La verde-aluniş?”               Zi lungă de vară O ploaie cu spume,
Ba, doamne, am văzut Ziua pân-în seară, Să facă pâraie,
Pe unde-am trecut Iar Manole sta, Să curgă şiroaie,
Un zid părăsit Nici că mai lucra, Apele să crească,
Şi neisprăvit. Ci mi se culca Mândra să-mi oprească,
Câinii cum îl văd, Şi un vis visa, S-o oprească-n vale
La el se repăd Apoi se scula S-o-ntoarcă din cale!
Şi latră-a pustiu Ş-astfel cuvânta: Domnul se-ndura,
Şi urlă-a morţiu.” „Nouă meşteri mari, Ruga-i asculta,
Cât îl auzea, Calfe şi zidari! Norii aduna,
Domnu-nveselea Ştiţi ce am visat Ceru-ntuneca
Şi curând pleca, De când m-am culcat? Şi curgea deodată
Spre zid apuca O şoapta de sus Ploaie spumegată
Cu nouă zidari, Aievea mi-a spus Ce face pâraie
Nouă meşteri mari Că orice-am lucra Şi umflă şiroaie.
Şi Manole zece Noaptea s-a surpa Dar oricât cădea
Care-i şi întrece. Pân-om hotărî Mândra n-o oprea,
„Iată zidul meu! În zid de-a zidi Ci ea tot venea,
Aici aleg eu Cea-ntâi soţioară, Şi s-apropia.
Loc de mănăstire Cea-ntâi surioară Manea mi-o vedea,
Şi de pomenire. Care s-a ivi Inima-i plângea,
Deci voi, meşteri mari, Mâini în zori de zi Şi iar se-nchina,
Calfe şi zidari, Aducând bucate Şi iar se ruga:
Curând vă siliţi La soţ ori la frate. „Suflă, Doamne-un vânt
Lucrul de-l porniţi,  Deci dacă vroiţi Suflă-l pe pământ,
Ca să-mi ridicaţi, Ca să isprăviţi Brazii să-i despoaie,
Aici să-mi duraţi Sfânta mănăstire Paltini să îndoaie,
Mănăstire naltă Pentru pomenire, Munţii să răstoarne,
Cum n-a mai fost altă, Noi să ne-apucăm Mândra să-mi întoarne,
Să mi-o-ntoarne-n cale, Pân’ la costişoare, Alţii nici că sânt
S-o ducă de vale!” Pân’ la ţâţişoare. Pe acest pământ!
Domnul se-ndura, Dar ea, vai de ea, Află că noi ştim
Ruga-i asculta Tot mereu plângea Oricând să zidim
Şi sufla un vânt Şi mereu zicea: Altă mănăstire
Un vânt pe pământ „Manole, Manole Pentru pomenire,
Paltini că-ndoia, Meştere Manole! Mult mai luminoasă
Brazi că despoia, Zidul rău mă strânge, Şi mult mai frumoasă.
Munţii răsturna, Ţâţişoara-mi plânge, Domnu-i asculta
Iară pe Ana Copilaşu-mi frânge!” Şi pe gânduri sta
Nici c-o înturna! Manole turba Apoi poruncea
Ea mereu venea, Şi mereu lucra. Schelele să strice,
Pe drum şovăia Zidul se suia Scări să le ridice.
Şi s-apropia Şi o cuprindea Iar pe cei zidari,
Şi amar de ea, Pân’ la costişoare, Zece meşteri mari,
Iată c-ajungea! Pân’ la ţâţişoare, Să mi-i părăsească
Pân’ la buzişoare, Ca să putrezească
Meşterii cei mari Pân’ la ochişori, Colo pe grindiş,
Calfe şi zidari, Încât, vai de ea, Sus pe coperiş.
Mult înveselea Nu se mai vedea, Meşterii gândeau
Dacă o vedea, Ci se auzea Şi ei îşi făceau
Iar Manea turba, Din zid că zicea: Aripi zburătoare
Mândra-şi săruta, „Manole, Manole De şindrili uşoare,
În braţe-o lua, Meştere Manole! Apoi le-ntindeau
Pe schele-o urca Zidul rău mă strânge, Şi-n văzduh săreau
Pe zid o punea  Viaţa mi se stinge!” Dar pe loc cădeau,
Şi, glumind, zicea: Şi unde picau
„Stai, mândruţa mea, Pe Argeş în jos, Trupu-şi despicau.
Nu te speria Pe un mal frumos, Iar bietul Manole, 
Că vrem să glumim Negru-vodă vine Meşterul Manole,
Şi să te zidim!” Ca să se închine Când se încerca
Ana se-ncredea La cea mănăstire, De-a se arunca,
Şi vesel râdea. Falnică zidire, Iată c-auzea
Iar Manole ofta Mănăstire naltă Din zid că ieşea
Şi se apuca Cum n-a mai fost altă. Un glas năduşit,
Zidul de zidit, Domnul o privea Un glas mult iubit
Visul de-mplinit. Şi se-nveselea Care greu gemea
Zidul se suia Şi astfel grăia: Şi mereu zicea:
Şi o cuprindea „Voi, meşteri zidari, „Manole, Manole,
Pân’ la gleznişoare, Zece meşteri mari Meştere Manole!
Pân’ la pulpişoare. Spuneţi-mi cu drept, Zidul rău mă strânge,
Iar ea, vai de ea! Cu mâna la piept, Ţâţişoara-mi plânge,
Nici că mai râdea, De-aveţi meşterie Copilaşu-mi frânge,
Ci mereu zicea: Ca să-mi faceţi mie Viaţa mi se stinge
„Manole, Manole Altă mănăstire Cum o auzea,
Meştere Manole! Pentru pomenire Manea se pierdea,
Ajungă-ţi de şagă, Mult mai luminoasă Ochii-i se-nvelea,
Că nu-i bună, dragă. Şi mult mai frumoasă! Lumea se-ntorcea,
Manole, Manole, Iar cei meşteri mari, Norii se-nvârtea,
Meştere Manole Calfe şi zidar Şi de pe grindiş,
Zidul rău mă strânge, Cum sta pe grindiş, De pe coperiş,
Trupuşoru-mi frânge!” Sus pe coperiş, Mort bietul cădea!
Iar Manea tăcea Vesel se mândreau Iar unde cădea,
Şi mereu zidea. Ş-apoi răspundeau: Ce se mai făcea
Zidul se suia „Ca noi, meşteri mari, O fântâna lină,
Şi o cuprindea Calfe şi zidari, Cu apa puţină,
Pân’ la gleznişoare, Cu apă sărată
Pân’ la pulpişoare, Cu lacrimi udată!